Ar putea el oare sa revina?

Cartea recent aparuta in Germania pe care o prezint in cele de mai jos e un mic fenomen editorial: ea figuraza constant in clasamentul best-seller-urilor din aceasta tara, unde in numai cateva luni s-au vandut 600.000 exemplare, a fost tradusa deja in 32 de limbi si au fost achizitionate drepturile de filmare. Este vorba de romanul “Er ist wieder da” (El s-a reintors) al lui Timur Vermes, un autor practic necunoscut pana la acest debut, daca nu tinem seama de activitatea lui relativ modesta de ziarist. Iar “eroul” principal al acestei povestiri, conceputa la persoana intaia, nu este altul decat Adolf Hitler, fostul Führer, care intr-o buna zi, dupa 66 de ani de la presupusa lui moarte, se trezeste pe un teren viran din mijlocul Berlinului de azi. Nu conteaza care este miracolul acestei aparitii, pe care nici autorul nu incearca sa o explice. De la Franz Kafka incoace nici cea mai nazdravana ipoteza a unei fictiuni literare nu mai socheaza, daca semnificatiile cu care impleteste autorulnaratiunea justifica aceasta concesie. Iar peripetiile unui Hitler, ce nu si-a abandonat nici una din ideile ce l-au adus odinioara la putere si care doreste sa repete istoria in noile conditii ale modernitatii, este un original si pretios filon de exploatat.
Ce se intampla insa acum cu un individ ce se iveste din neant, dar nu are locuinta, nici un ban, nici o cunostinta, care alaturi nu-si are nici partidul, nici chiar pe Eva (nascuta Braun), dar care seamana leit cu Hitler, ba este chiar Hitler? El intelege repede ca se gaseste in anul 2011, nu-si ascunde insa identitatea, convins fiind ca poporul german duce lipsa unui adevarat conducator. Lumea pe care o intalneste il crede insa doar un comic plin de talent, ce continua sa-si joace rolul si in viata de toate zilele. In curand el e descoperit de sefii unui canal de televiziune, care ii asigura o aparitie la o emisiune comica saptamanala. Succesul primei sale aparitii pe micul ecran la care, cu celebra si inconfundabila sa voce, isi expune ideologia si ii ironizeaza pe guvernantii de azi ai Germaniei, il fac celebru. Conducerea firmei ii atrage atentia ca in programul sau e liber sa spuna orice, cu exceptia unui subiect tabu: evreii. E surprins de multimea turcilor ce populeaza acum Germania si da diverse explicatii acestei situatii, printre care si lupta aliatilor sai de credinta islamica impotriva plutocratiei anglo-americane. Televiziunea e considerata un excelent mijloc de propaganda, ceeace ar fi facut minuni daca ar fi avut-o la dispozitie Goebbels. O emisiune in care el pledeaza pentru maretia naturii, aerului si apelor germane, determina contactarea lui de o reprezentanta proeminenta a partidului ecologist (Die Grünen) care ii propune sa intre in partid. E respinsa, deoarece – ii spune el mandru – are deja propriul sau partid: national-socialist, pe care trebuie doar sa-l refaca. Decide sa efectueze o vizita si la sediul partidului nationalist de extrema dreapta NPD, care insa il dezamageste profund. Le reproseaza cu dispret conducatorilor acestuia ca nu fac decat sa compromita ideia mareata a partidului NSDAP. Nici pe seful partidului social-democrat nu il menajeaza, iar pe cancelara Germaniei o pomeneste cu epitete caraghioase etc.,etc. Spre sfarsit este agresat pe strada de niste skin-heads, care il ciomagesc strigandu-i: Jidan imputit, care iti bati joc la televizor de figura sacra a lui Hitler!
Acest Hitler reinviat nu e un personaj anecdotic, dar tocmai din cauza asta e spaimantator de real. In special cred ca pentru germani, care se bucura acum de cea mai prospera bunastare din istoria lor, care rad cu pofta de ideile emise de “personajul” Hitler, au poate chiar simpatie pentru unele din ele, dar ii cuprinde un fior de ghiata gandindu-se ca aceste idei au dus la moartea a peste 7 milioane de nemti in cel de al doilea razboi mondial. Si ce s-ar intampla daca cu adevarat ar apare un nou Hitler pe scena politica germana? Ar fi el ignorat de media sau sarbatorit de ea ca lovitura secolului? Caci cartea lui Vermes nu are drept scop doar amuzarea cititorului, ci contine o sumbra satira a societatii germane de azi, cinica, fara scrupule in cautarea de succese, cu pofta nestavilita de distractie grosolana si cu o pasiune de internet ce a dus pana la crearea unui partid al internautilor (“Piraten Partei”).
Inchizand aceasta carte, un cititor roman s-ar putea sa se gandeasca la un eventual roman de aceiasi factura si inspiratie, avandu-l insa pe Ceausescu drept protagonist. Ipoteza insa dificil de realizat, chiar si numai pentru ca dictatorul roman nu era capabil sa scrie o carte ca “Mein Kampf” si nici sa captiveze publicul, ca eroul din carte, prin replicile abile date adversarilor politici. Dar nationalismul (nu comunismul), sadit de Ceausescu in mintile multor romani, poate va da nastere si la noi unui extremism de dreapta original, care sa paseasca – daca nu pe urmele din anii ’20 ale lui Hitler, cel putin pe fagasul pe care il lasa in zilele noastre Viktor Orban si Vona pe continentul nostru, cu acceptarea tacita a Uniunii Europene.

Advertisement