Ce inseamna a fi om mare in istorie? (II)

(urmare)
Conceptul “omului indispensabil” comporta riscuri, caci reduce tema discutiei la individ, excluzand masele, conjunctura, spiritual timpului, toti factorii ce contribuie la modelarea istoriei. Multi (Sidney Hook, Sebastian Haffner) sunt de pilda de parere ca Napoleon, Jefferson, Lincoln, Bismarck si chiar Lenin nu au fost indispensabili in istorie si ca “peste o mie de ani va fi total indiferent pentru omenire daca ei au trait sau nu”. Aceasta apreciere poate fi extinsa asupra inventatorilor si descoperitorilor. Columb sau Amundsen, Newton, Edison sau R. Diesel, toti au inventat lucruri sau au descoperit taramuri care peste putin ar fi fost desigur realizate de un altul. In plus, dovada indispensabilitatii este greu de apreciat, deoarece nu se poate cunoaste rezerva prezumata de personae pe care natura le are la dispozitie si care ar fi putut, atunci si acolo, sa-I ia locul pe scena istoriei individului considerat mare. Daca Columb ar fi murit inca din leagan, America ar fi fost totusi descoperita, ceeace insa nu s-ar putea spune despre Platon sau Rafael. Daca Michel Angelo ar fi murit de tanar, Capela Sixtina ar fi fost poate pictata, dar in nici un caz asa.

Intr-un celebru Lexicon in 12 volume aparut intre 1970 si 1979 la Zürich sub titlul “Marile personalitati ale istoriei mondiale”, figureaza 706 nume de oameni care au avut un rol important asupra destinelor omenirii. Adoptandu-se insa de autorii lexiconului a unui punct de vedere ce se dorea moral, din randul acestora lipsesc numele lui Attila, Robespierre, Hitler si Stalin. Nu a fost totusi uitat Genghiz Han. Lexiconul amintit si-a concentrat atentia asupra figurilor integratoare, organizatoare ale vietii sociale, asupra descoperitorilor de legi ale naturii sau a posibilitatilor de imbunatatirea conditiilor de viata. In paginile lui se intalnesc numele a 182 oameni de stiinta, inventatori, tehnicieni si industriasi, si numai a 16 compozitori. Lipsesc astfel Berlioz, Brahms, Ceaicovski, Haydn, Liszt, Mahler, Mendelsohn, Rossini, Schumann, Vivaldi, Weber. Sunt prevazuti 104 scriitori, dar printre acestia nu figureaza Milton, Defoe, Melville, Stendhal, Baudelaire, Maupassant, Strindberg, Cehov, Lope de Vega,Orwell, Jorge Luis Borges.  Insa Kant si Montaigne acordau preferinta tocmai creatorilor spiritului si mai putin descoperitorilor  si inventatorilor de tehnica. Socrate era pentru ei mai mare decat Alexandru cel Mare, iar Voltaire scria: “Mare il numesc pe acel om care se evidentiaza prin ceva util sau inaltator. Ceilalti, care lupta si cuceresc teritorii, sunt doar eroi”.

Definirea deci a ceeace este cu adevarat “mare” nu e usor de facut. Sigmund Freud scria ca sensul original al cuvantului exprima “o recunoastere, folosita cu usurinta si destul de arbitrar, a unei desvoltari supradimensionate a anumitor insusiri omenesti”. Politologul german Sebastian Haffner exprima asta asa : “maximul pe care oamenii il pot realiza in diferite domenii. Ei trebuie priviti ca niste atleti ce se pregatesc sa faca un salt cu valoarea unui record mondial”. Adica ceeace un om indrazneste si reuseste sa faca maret, trebuie masurat dupa posibilitatile domeniului sau de activitate si ale timpului in care a trait.

Dar a fi o mare personalitate e diferit de a fi celebru. Istoria ne arata ca exista oameni celebri care au fost cu adevarat mari: Immanuel Kant, Bismarck, lordul Nelson, Johann Strauss s.a., dupa cum si oameni exceptionali care niciodata nu au devenit celebri. Nenumarate sunt persoanele cu calitati remarcabile care au disperut in anonimitate. Probabil a fost nevoie de o suta de Napoleoni pentru ca unul singur, ca soldat, sa supravietuiasca grindinei de gloante si apoi sa intruneasca conditiile favorabile pentru a-si dovedi talentele. Caci Bonaparte in 1793, la asediul fortaretei Toulon, a fost zgariat pe frunte de o schije, in 1794 a fost arestat pentru tradare si a fost la un pas de ghilotina, iar in 1795, bolnav si infometat, ratacea prin Paris, ezitand daca sa se sinucida sau sa intre mercenary in armata turca.

Si artistii se gasesc in egala masura la dispozitia imprejurarilor. Mozart a fost al saptelea copil in familie (deci astazi el nu ar fi avut nici o sansa de a se mai naste!), dintre care doar doi au supravietuit. Probabil insa ca la fiecare Mozart, care a avut norocul de a creste la Salzburg in familia unui muzicant, au existat sute de necunoscuti al caror talent echivalent a fost nimicit de epidemiile de holera si ciuma ce bantuiau pe atunci. Ce s-ar fi intamplat cu Dante, daca limba lui ar fi fost bulgara sau finlandeza?Dar cu Greta Garbo daca s-ar fi nascut inainte de aparitia cinematografului? Pentru ca Mozart sa poata compune sau Napoleon sa invinga, a mai intervenit deci si o anumita doza de noroc. Sporirea sanselor in acest joc de noroc necesita insa si circumstante avantajoase, cunostinte profunde si o anumita vointa de fier. Multi considera in plus ca egoismul, imbinat cu lipsa de scrupule, vanitatea si talentul de a se pune in valoare  sunt conditii indispensabile ale reusitei. Richard Wagner si Salvador Dali excelau in aceasta privinta, in timp ce Schiller, Schubert sau Verdi sunt exceptii ce contrazic aceasta regula.

Sansele depend uneori si de conditiile istorice. Timp de 455 de anisansa de a devein papa o avea numai un cardinal Italian. Nici un prelat francez, spaniol sau polonez, oricat de erudite si intelept ar fi fost, nu putea fi ales in aceasta functie. In 1978 arhiepiscopul de Cracovia a fost ales papa nu pentru ca era mai evlavios decat alti candidate italieni, ci pentru ca majoritatea cardinalilor doreau sa sprijine astfel catolicismul polonez amenintat de communism. Pe de alta parte , primul ministru Clement Atlee este cel ce a lichidat imperiul britanic, presedintele Frantei De Gaulle – imperiul francez, iar Mihail Gorbaciov – imperiul sovietic. Pot fi ei considerati oameni mari doar pentru asta? Sau ei au fost doar cei care au dus pana la capat un process ireversibil?

In fine, ar mai trebui amintita categoria acelor celebritati istorice despre care se poate spune ca nu au fost oameni mari: Iuda, Ginghis Han, Hitler, Ceausescu. Totodata multe din “stelele” pe care moda si televiziunea le urca fulgerator pe firmamentul admiratiei publicului, nu pot pretinde la calificativul de “mare”, ca si cei pe care simplul fapt de a se fi nascut intr-o familie nobila sau bogata ii face renumiti. In cartea sa “Die Sieger” (Invingatorii), Wolf Schneider mentioneaza cateva nume de monarhi remarcabili: Alexandru cel Mare, Elisabeta I-a a Angliei, Caterina cea Mare a Rusiei, Friedrich al II-lea, imparat al Sfantului Imperiu Roman. Dar – subliniaza el – numai unul din douazeci de regi sau imparati, ajunsi pe tron prin hazardul ereditatii, ar putea baneficia in mod justificat de titlul de om mare.

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: