A vota sau a nu vota?

Germania este in plina campanie electorala. In luna septembrie au loc alegerile in urma carora sunt alesi pentru patru ani cei peste 600 deputati ai Bundestagului. Se infrunta 5 partide : pe deoparte, cei de centru-dreapta aflati acum la putere : CDU-CSU (Uniunea Crestin-Democrata/Sociala si FDP (liberalii), pe de alta parte, cei din opozitia de centru-stanga si stanga: SPD (social-democratii), Die Grünen (ecologistii) si Die Linke. Alte partide, mai mici sau cu caracter regional, nu au nici o sansa sa depasesca pragul de min. 5% din voturi pentru a intra in parlamentul federal. Exista insa un alt element ce ingrijoreaza pe cei ce trag sforile politicii: participarea tot mai redusa la vot. La precedentele alegeri, din 2009, nu s-au prezentat in fata urnelor 18 milioane de alegatori, ceeace reprezinta 29,8% din electorat. A fost cel mai mare procent de la razboi incoace al absenteistilor. Este de asteptat ca in acest an numarul celor ce vor prefer sa nu voteze sa fie inca si mai mare. Iar motive pentru asta sunt destule.
In saptamanalul Der Spiegel (tiraj aproape un million ex.) din data de 27 mai a.c. a aparut un amplu articol intitulat “Das Ende des kleineren Übels” (Sfarsitul raului cel mai mic) de ,Harald Welzer profesor de psihologie sociala, in care acesta arata motivele pentru care in acest an nu se va duce sa voteze. Peste cateva saptamani, in aceiasi revista, la data de 1 iulie a.c., i se da insa replica de Jürgen Trittin, fruntas al partidului verzilor, intr-un articol intitulat „Kämpfen oder schmollen“ (A lupta sau a face pe inbufnatul), avand drept subtitlu “Cine nu se duce in mod deliberat sa voteze, se comporta arogant nedemocratic”. Intrucat multe din argumentele pro si contra din aceste articole nu prezinta interes doar pentru Germania, voi incerca sa prezint in cele ce urmeaza argumentele celor doi autori.

Welzer arata ca deseori la vot se duc persoane ce nu sunt convinse de programul sau de promisiunile nici unuia dintre partide, dar o fac totusi fie pentru ca li s-a insuflat ca asa cere constiinta cetateneasca, fie pentru ca se gandesc ca prin asta pot opta pentru cel mai mic rau din cele ce li se ofera. Dar ce mai inseamna azi “cel mai mic rau”? Ce oferta de program a vreunui partid se deosebeste de cea a celorlalte? Nici un partid nu mai sustine nimic din cele ce au de a face cu provocarile prezentului sau viitorului. Fidelitatea fata de partid face ca politicienii sa apere orice prostie venita din tabara proprie si sa respinga chiar si cea mai inteleapta idee a adversarului. Candidatii au ajuns sa apere convingeri pe care ei insisi nu le au. Pozitiile partidelor sunt atat de apropiate, atat de intersanjabile, incat pot fi intocmite cele mai neverosimile aliante intre partide si oricare om politic este bun pentru a ocupa orice post in aparatul de stat. In problemele fauririi viitorului, toate partidele sunt la fel de indiferente. Se ignora ca tarile proaspat industrializate se afla sub o presiune cumulativa crescanda ca urmare a crizei financiare, a datoriilor de stat, a schimbarii climei, a concurentei pentru resurse, a globalizarii circuitelor economice si a ordinei mondiale multipolare. Si ni se sugereaza ca toate aceste noi probleme pot fi rezolvate cu metodele trecutului : prin introducerea de cote in consiliile de supraveghere ale concernelor, prin o mica sporire a impozitului pentru cei bogati, prin acordarea de drepturi suplimentare sotilor divortati si alte asemenea fleacuri.
Alegerile sunt democratice atunci cand vointa alegatorilor poate fi transpusa in actiunile celor ce guverneaza, spune Welzer. Dar mai sunt oare ele democratice atunci cand suveranitatea nationala si activitatea guvernelor sunt supuse “presiunii pietelor” ? Cand tari europene sunt constranse la supravegherea si controlul unei “troika” de experti ai IBM, BCE si UE, fara ca acestia sa posede o legitimare parlamentara? Cand politica de austeritate face ca in unele tari, de pilda in Spania unde datoria publica e redusa, jumatate din tineret sa nu aiba loc de munca? Iar dupa toate astea mai sunt persoane care, scrasnind totusi din dinti, se mai duc la vot si voteaza partide care se stie ca vor continua aceiasi politica.
Dar nu e suficient. Partidele nu mai sunt capabile sa exercite o influenta notabila asupra politicii nationale a statului. Un studiu efectuat in 2011 de ETH Zürich pentru analizarea conexiunilor companiilor transnationale, a scos la iveala ca 40% din firmele de pe glob sunt concentrate in mainile a doar 147 de mari corporatii. Aceste 147 gigantice grupuri, greu de descifrat deoarece legaturile de proprietate se impletesc complicat, sunt capabile ca, fara un prea mare efort, sa ruineze intregi economii nationale inclusiv sistemul lor monetar, fara ca institutiile nationale de supraveghere (control financiar, control al monopolurilor si cartelurilor, ONG de transparenta etc.) sa poata face ceva. De ce partidele nu arata – intreaba Welzer – ca populatiile statelor nationale devin treptat tot mai neputincioase in fata acestor conglomerate de putere transnationale?
Capitalismul e un principiu economic foarte performant, pana cand incepe sa-si consume propriile premise Nici un partid nu se gandeste cum s-ar putea ca standardul de civilizatie pe care l-a faurit capitalismul sa fie pastrat chiar si in lumea ce va urma celei actuale de crestere economica fortata. Nici un partid nu se preocupa de nedreptatea economica ce se face unei intregi generatii de tineri in multe tari europene. Desi revoltele din diverse tari au aratat ce forta exploziva zace in mase, se continua totusi o politica economica ce duce la somaj de masa. Aceasta indolenta in fata unei democratii pusa in pericol se reflecta si in nonsalanta cu care sunt privite tendintele autoritare in unele tari europene. Nici o idée despre pastrarea si ocrotirea democratiei in sec.21 nu poate fi intalnita in programele partidelor, deoarece categoria “raului cel mai mic” nu mai e luata in serios. Din fericire nu exista astazi in Germania nici un partid populist de dreapta, care sa indreptateasca cetateanul sa acorde votul sau celor care nu numai ca nu poseda nici un raspuns la sfidarile epocii, dar nici macar nu stiu care sunt acestea. A nu vota astazi este un act de respingere a consimtamantului. Refuzul acceptarii le-ar fi necesar partidelor pentru ca sa inteleaga ce inseamna pierderea de legitimitate si, prin asta, sa-si reaminteasca cine in democratie este cu adevarat suveran.
*
Replica la cele de mai sus ii este data lui Welzer de unul dintre cei mai talentati politicieni ai opozitiei, Jürgen Trittin, vechi fruntas ecologist, dupa ce in tinerete fusese membru al partidului comunist german. Dupa ce aminteste o serie de actiuni ale asociatiilor patronale si ale partidelor astazi la putere care cauta sa restabileasca privilegiile sau avantajele abolite sau desfiintate prin lupta in ultimele sase decenii, el subliniaza ca adversarii actuali ai stangii sunt bine organizati si bine situati in locuri de decizie. Toate aceste elite conservatoare ce se pretend apolitice lupta impotriva venirii la putere a partidelor rosu-verde (soc.-democrati si ecologisti).
Ei stiu prea bine ca o majoritate (de la doua-treimi, pana la trei sferturi din societate) doreste sa se introduca salariul minimal legal, sa se tina in frau activitatea bancilor, sa se sporeasca impozitele pentru cei bogati, sa fie atrase mai multe femei in posturi de conducere, sa se acorde mai multe fonduri pentru gradinite, scoli si universitati. Inca de si mai mult timp aceasta majoritate a populatiei respinge energia nucleara, doreste protectia climatica si drepturi egale pentru perechile homo. Dominatia ideologica a neoliberalismului s-a incheiat. Cu toate acestea in Bundestag nu se regaseste aceasta majoritate politica din randurile populatiei, iar dreapta apolitica face eforturi pentru a pastra aceasta disproportie. In aceasta situatie contradictorie (majoritatea din societate nu corespunde cu cea politica), Welzer vine cu propunerea sa se renunte la lupta politica, deoarece toate partidele ar fi egale. Deseori sub dispretul fata de politic se ascunde dispretul de democratie. Nu e adevarat ca toate partidele doresc acelas lucru, iar poporul – contrariul. Conflicte clare strabat societatea, au loc confruntari intre grupuri sociale si de interese, intre conceptii despre lume si viata. Iar aceste conflicte ajung si in parlament. Nu e adevarat nici ca partidele nu acorda nici o atentie depasirii in mod democratic a crizei Euro sau civilizarii capitalismului. Aceste probleme sunt mereu discutate si stau printre problemele de principiu ale programului ecologistilor si social-democratilor. Pentru aplicarea lor este insa nevoie de o majoritate, impotriva realizarii careia stau puternice interese. Oare Welzer nu vede – spune Trittin – cum in Germania puterea asociatiilor patronale si a fauritorilor de opinie impiedica reformele ecologice si sociale, se opun impozitului pe tranzactiile financiare, se ridica impotriva limitarii emisiilor de bioxid de carbon sau sunt contra unui salariu minimal ? Asemenea probleme pot fi considerate drept fleacuri de sustinatorii unei viitoare si ipotetice societati-fara-crestere, dar ele sunt pasii necesari ale unei transformari social-ecologice. Si ele contin sansa obtinerii unei majoritati politice, necesara pentru a fi traduse in viata.
Refuzul de a lua parte la lupta pentru castigarea de partidele de stanga a majoritatii in parlament exprima o aroganta nedemocratica fata de acea parte a societatii care gandeste diferit. Este de inteles dezamagirea unora ca multe reforme nu au putut fi inca realizate. Dar asta nu e un motiv convingator pentru a abandona lupta de obtinere a majoritatii necesare pentru transpunerea lor in viata. Prin chemarea lui Welzer ca alegatorii sa faca pe bosumflatii si sa nu voteze, el joaca rolul de bufon util pentru Merkel ce doreste demobilizarea electoratului. El contracareaza astfel angajarea a sute de mii de oameni ce vor schimbarea politicii. A nu-si da votul este a vota pentru status-quo. In lupta pentru civilizarea capitalismului e distrugator ca tocmai voci influente din tabara stangii sa adopte pozitii ce in fond dau apa la moara politicii dreptei facand distinctia intre cetateni, pe de o parte, si politicieni, pe de alta parte, ca elemente ale principalului conflict din societate.
Multi oameni de stanga nutresc scepticism fata de confruntarile luptei electorale a partidelor si uneori considera ca e doar o pofta nesatioasa dupa putere. In realitate este vorba ca nevoia profunda de schimbare a societatii sa fie transpusa in influenta parlamentara si in putere de guvernare elaboratoare de legi. O stanga care renunta a face acest pas se degradeaza pe sine la rangul de elaborator de lozinci sau de orator de duminica in favoarea unui etern guvern condus de CDU.
Criza financiara mondiala, impartirea in doua a societatii, criza europeana si giganticul esec al pietelor in problema schimbarii climatice, i-au convins pe multi oameni ca democratiei politice i se poata acorda incredere pentru a spune pietelor unde sa se duca. Nu avem nevoie de democratia lui Merkel care respecta toate dorintele pietii, ci de piete reglementate si tinute sub control in mod democratic. Nimeni nu trebuie sa-si faca iluzii cu privire la politica dusa de Merkel in ultimii zece ani. In conceptia ei cresterea salariilor, statul social, normele de protectie fata de clima si impozitele sunt frane de blocare a capacitatii de concurenta a firmelor germane. Pentru aceasta ea e sprijinita de cele mai puternice lobbys din aceasta tara. Este insa o politica ce obliga si restul Europei. Alegerile de acum din Germania, tara chee in Europa, trebuie considerate ca momentul propice pentru a pune capat neo-liberalismului. Conteaza insa orice voce in dezbaterile publice, orice vot bagat in urna.

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: