Despre plagiatul in literatura.

De la un timp problema plagiatului este sursa de scandal, nu numai in Romania, ci si in alte tari. In Germania, constatarea unor acte de plagiat in tezele de doctorat a fost cauza demisiei a doi ministri : Karl-Theodor von Guttenberg, ministrul apararii si Annette Schavan, ministru pentru educatie si cercetare. Teza de doctorat in fizica a cancelarei Angela Merkel a fost puricata si ea, fara insa a i se gasi ceva compromitator . Acum este la rand lucrarea de doctorat a lui Norbert Lammert, presedintele Bundestagului, in care s-au gasit asemanari dubioase cu unele publicatii de drept. In Ungaria, in teza de doctorat in istorie a presedintelui tarii Pal Schmitt, din 215 pagini, s-a dovedit ca 200 de pagini erau copiate de pe o alta lucrare. In Franta, Henry Troyat, membru al Academiei Franceze a fost condamnat de justitie pentru ca a preluat in cartea sa despre Juliette Drouet, iubita lui Victor Hugo, mai multe pasaje dintr-o biografie antecedenta.
Dar daca in lucrari cu caracter stiintific pretentia de rigurozitate este de inteles, care este insa situatia in ce priveste cartile de literatura si, in general, a creatiilor de fictiune ? Sa trecem cu vederea acuzatiile aduse lui Montaigne ca a « imprumutat » idei din Plutarh, si lui Moliere ca a luat ceva din comediile lui Plaut. Dar in ultimii 5-10 ani s-au inmultit « demascarile » de plagiere a unor autori de romane, de piese muzicale si chiar de piese de arta plastica, ceeace a sporit cerinta de transparenta totala a operei. Dar in literatura, un autor nu e de regula obligat ca la sfarsitul romanului sa dea lista surselor care evenual l-ar fi inspirat sau influentat.
In blogul sau « La republique des livres » Pierre Asouline, membru al Academiei Goncourt, semnaleaza un aspect pe care il ia acum preocuparea autorilor de a se proteja de acuzatiile de plagiat. El citeaza romanul, inca neaparut in librarii, a lui Pierre Lemaitre « Au revoir la-haut » actiunea caruia are loc spre sfarsitului primului razboi mondial. In incheierea cartii autorul multumeste istoricilor de la care a luat informatii asupra evenimentelor epocii, ministerului culturii si bibliotecarilor de la BNF, dupa care continua :
« Au fil du texte, j’ai emprunté ici et là, à quelques auteurs : Emile Ajar, Louis Aragon, Gérard Aubert, Michel Audiard, Homère, Honoré de Balzac, Ingmar Bergman, Georges Bernanos, Georges Brassens, Stephen Crane, Jean-Louis Curtis, Denis Diderot, Jean-Louis Ezine, Gabriel Garcia Marquez, Victor Hugo, Kazuo Ishiguro, Carson McCullers, Jules Michelet, Antonio Munoz Molina, Antoine-François Prévost, Marcel Proust, Patrick Rambaud, La Rochefoucauld, et quelques autres.
Qu’ils considèrent ces emprunts comme un hommage.
Le personnage de Joseph Merlin, librement inspiré de Cripure, et celui d’Antonopoulos, inspiré du personnage homonyme, sont tous deux le signe de mon affection et de mon admiration pour Louis Guilloux et pour Carson McCullers ».

Pierre Assouline vede in aceasta atitudine un semn al timpurilor. Al unor vremuri in care se exercita tirania transparentei cu orice pret asupra unui creator. Desi – spune el – plagiatul ordinar trebuie adus inaintea tribunalelor, « ma tem de o noua tendinta favorizata de motoarele de cautare. Astazi oricine se simte autorizat sa strige in public « Plagiat ! », dupa ce a inscris o fraza dintr-un nou roman in fereastra lui Google si a descoperit cu voluptate ca ea ofera curioase asemanari cu o alta din romanul « Razboi si pace ». Ceeace duce la compromiterea autorului in fata publicului. Si indiferent ce s-ar mai spune dupa aceea, raul a fost facut. «
Si Asouline isi incheie articolul astfel : « Trebuie sa nu cunosti nimic din procesul de creatie pentru a nu distinge plagiatorii veritabili, care se caracterizeaza prin cantitatea si repetarea reproducerii, de cei ce sunt doar impregnati de lecturile lor. Orice autor este si un cititor. Daca sub pana lui se regasesc forme, formule, intorsaturi, expresii venite din alta parte, asta nu e nimic surprinzator. […] Dar atmosfera vremurilor a devenit astfel incat Pierre Lemaitre s-a simtit fortat sa previna orice proces de intentie rautacios si sa desamorseze orice acuzatie abuziva. Iata unde am ajuns. «

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: