Oare ce ne asteapta in ziua de maine?

Din totdeauna oamenii s-u framantat sa descifreze viitorul. In antichitate, preoteasa Pitia din Delfi, la cele mai arzatoare intrebari despre caile de urmat dadea raspunsuri ambigue, ce puteau fi interpretate diferit, dar niciodata nu spunea ca habar nu are. In evul mediu, Nostradamus era un astrolog atat pretuit incat isi permitea sa emita preziceri asupra unor evenimente ce vor avea loc peste secole de la moartea lui. In secolul 20, apropierea unui an cu cifra rotunda (2000), dar si succesele dezvoltarii tehnologiei au dat nastere la o eflorescenta de studii asupra viitorului, care aveau pretentia ca fundamenteaza o noua stiinta: „futurologia“. Prabusirea neasteptata a sistemului sovietic si a regimurilor comuniste in tari ale Europei centrale si de est, a pus o surdina studiilor celor ce credeau in progresul fara obstacole al omenirii si in predictabilitatea evenimentelor legate de asta.  O mai mare prudenta, dar nu o incetare a investigarii viitorului, deoarece elaborarea scenariilor probabile este o obligatie a ocolirii din timp a obstacolelor si a supravietuirii omului, a grupurilor de oameni, a firmelor si a tarilor.

In acest an a aparut o noua carte a lui Lucian Boia intitulata „Sfarsitul occidentului? Spre lumea de maine“ (Ed. Humanitas). Asa cum recunoaste si autorul intr-un interviu, nu este nici o carte stiintifica, nici una de futurologie, ci o carte de popularizare prin  comentarea succinta a unor idei aflate in dezbatere astazi in cercurile intelectuale. Ca in orice carte-eseu ce se doreste un bestseller, iar aceasta performanta i-a reusit, se emit in cele 122 de pagini niste afirmatii care apoi sunt  puse la indoiala si se pun niste intrebari sfredelitoare asupra carora se marturiseste ca nu se poate da raspuns. Se anunta ca traim un moment de cotitura in istoria lumii, ca suntem martorii lumii pe care o cunoastem, dar imediat se precizeaza ca e imposibil sa stim ce-i va urma. Caci istoria – spune autorul – e din ce in ce mai rapida, dar vai!, e insotita de egalizarea lumii. Principiul nevoiei de egalitate sociala a fost  proclamat la 1789 odata revolutia franceza, dar egalizarea de care e vorba in carte inseamna altceva: e vorba de unificarea planetei, cunoasterea reciproca si intrepatrunderea occidentului cu orientul, a diverselor civilizatii care timp de milenii au stat izolate una de alta.  Informatie care nu e deloc noua, caci de decenii se vorbeste despre procesul de globalizare (mondializare) al planetei.

Inca de la primele pagini intalnim idea ce strabate intreg volumul: „Viitorul nu exista, este un spatiu complet alb, pe care urmeaza sa se scrie ceva, dar nu stim ce anume“. Pare o banalitate, dar ea are o anumita semnificatie. Examinand o serie de scenarii posibile, care sunt calificate drept „povesti, de tot felul, despre viitor. Daca nu va fi asa, va fi cu siguranta altfel!“, se adaoga: „Cand combinam toate scenariile care se bat cap in cap, anarhia viitorului nostru virtual devine perfecta. Orice se poate intampla, in toate amestecurile imaginabile“. Cateva pagini mai departe, dupa ce se ironizeaza atat prognozele catastrofice, cat si cele blande, moderate, ale unor experti occidentali, se mai fac cateva proiectii de viitor: „o treptata incetinire a cresterii economice“. Ipoteza posibila „doar daca nu va fi altfel: un alt tip de civilizatie, alte resurse, alte tehnologii, alte cai de urmat“. Pe de alta parte – adaoga autorul – s-ar putea „sa fie o lume mai democratica, s-ar putea insa sa fie mai putin democratica“. „Nu sunt excluse pe viitor nici conflicte majore. (…) N-avem insa nici o asigurare in aceasta privinta“.  In sfarsit se ajunge la un capitol intitulat „Pseudoconcluzii“ in care se repeta: „Nu stim nimic despre viitor: iata concluzia, recunosc, dezamagitoare. Sau stim atat de multe lucruri, si atat de contradictorii, incat e ca si cand n-am sti“. Dezamagit poate fi autorul, dezamagiti sunt insa si cititorii, care se intreaba la inchiderea cartii cu ce informatie utila au ramas din ea.  

Singurul nostru cercetator de valoare al viitorului, Mircea Malita, in cartea sa „Anul 2000“ aparuta in 1969, era de o cu totul alta parere. In primul rand el sustinea ca abordarea cu seriozitate a problematicii viitorului nu poate fi lucrarea unui singur om, ci a unor importante echipe formate din istorici, informaticieni, matematicieni, economisti, sociologi si din specialisti in alte domenii. El spunea ca trebuie inlocuita „o viziune a lumii ca joc indescifrabil de forte oarbe“ prin cea „a unor factori ce pot fi cunoscuti si stapaniti. Miscarea omenirii devine constienta si si capata directie si sens“. „Progresul, concept iluminist, e un far pe calea spre viitor. Progresul e complicarea universului in care traim, gradul de prelucrare pe care il sufera obiectele , nuantarea limbajelor si ascutirea abilitatii lor de a exprima idei, curatirea relatiilor umane de zgura animalica.“  

Nu stiu daca Mircea Malita ar subscrie la randurile scrise atunci, caci multe s-au schimbat in acest rastimp, dar  cartea sa de acum 44 de ani respira optimism. Un optimism cu rezerve si prudente, dar totusi o atitudine increzatoare. Cuceririle stiintifice se rasfrang asupra vietii economice si sociale. Previziunile, oricat de elaborate si fundamentate matematic ar fi, nu sunt insa lucrul principal. Faptele sunt subsumate proceselor, trendurilor de mare amploare, ce se pot intrevedea de pe acum. Cartea lui Lucian Boia in schimb exprima teama de viitor. Ea nu da nici un raspuns la intrebarea din titlu si asta e de inteles. Misterul viitorului, prezentat ca un spatiu opac, plin de necunoscute, este de natura sa sperie omul. Sadirea neincrederii in ziua de maine dezarmeaza si demoralizeaza. Mai bine sa ramana totul ca acum, cu toate suferintele strigatoare din multe parti ale omenirii. Ba chiar sa faurim viitorul copiind trecutul, dupa ce ii vom da o poleiala aurita. Dar sunt motive pentru a privi cu un ochi optimist lumea de maine? Daca suntem fascinati de situatia politica a viitorului, asa cum are tendinta un istoric, temeiuri n-ar prea fi. Dar ceeace isi va pune amprenta decisiva asupra vietii si a comportamentului oamenilor, asupra economiei si politicii, este stiinta. Cine vrea sa dea un raspuns plauzibil la intrebarea care este soarta occidentului, trebuie sa cerceteze capacitatea tarilor ce apartin acestei notiuni geopolitice de a-si mentine superioritatea performantelor stiintifice.

 Si ar mai fi ceva: nevoia omului de utopii, care sa-l insufleteasca in cautarea de alte  orizonturi…

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: