Limba, arma a dominatiei

Rasfoind revista franceza “Maniere de voir“, care strange periodic cele mai importante articole de o anumita tema aparute in ultimii ani in publicatia lunara “Le Monde Diplomatique” am intalnit un articol al lui Bernard Cassen, fost director general al acestei reviste si unul din fondatorii organizatiei ATTAC. Desi au trecut aproape 6 ani de la scrierea acestui articol, el isi patreaza pe deplin actualitatea.

“Nu trebuie sa se recurga la o terminologie de razboi pentru a evoca limbile, daca ele nu sunt privite decat ca instrumente ale comunicarii. Caci a discuta este intr-adevar contrariul a combate. Inseamna a comunica, a se intelege, a se pune de acord. Pentru tranzactiile financiare, desi informatizate, ramane valabila deviza londoneza de la 1801 din City: „My word is my bond“ (Cuvantul meu ma obliga). Dar acest registru al tolerantei sociale, al diplomatiei sau negotului, presupune o anumita egalitate a capacitatii vorbitorilor de a se exprima.
La aceasta situatie optima nu se ajunge cu adevarat decat daca fiecare din ei se exprima in limba sa materna sau o stapaneste la un nivel egal. Sau cand fiecare dintre ei utilizeaza aceiasi terta limba la un nivel de performanta echivalent. Sau, si mai bine inca, atunci cand fiecare vorbeste propria sa limba si o intelege bine pe a celuilalt. Folosirea unei limbi nu este niciodata lipsita de fenomenul dominatiei. Ne amintim ca George Bernard Shaw, in piesa sa Pygmalion scrisa in 1916 si din care s-a inspirat comedia de succes My Fair Lady; introduce un profesor de fonetica, Henry Higgins, care a pus un pariu (si l-a castigat), ca eleva lui Eliza Doolittle, florareasa din Covent Garden cu un groaznic accent cookney, va fi luata drept o printesa regala. Si anume cum ? Invatand-o sa vorbeasca ca in aristocratie, intrucat se stie ca in Anglia barierele de clasa se suprapun cu cele ale limbii. Ca dealtfel si in Roma antica unde aristocratii vorbeau greceste, iar vulgum pecus – latina. „Este imposibil ca un englez sa deschida gura fara ca alti englezi sa nu il urasca sau sa nu il dispretuiasca imediat“ spune Higgins. Dupa aproape un secol aceasta butada din piesa lui Shaw isi pastreaza in buna parte pertinenta.
Ceeace este valabil ca raport de dominare in ce priveste situatiile interpersonale, este la fel de adevarat, daca nu chiar mai mult, in situatiile in care limbile sunt in contact intr-un raport de forte ce nu tine de demografie. Colonizatorii – functionari, soldati, colonisti, comercianti, misionari – erau infinit mai putin numerosi decat „indigenii“, dar ei erau purtatori ai puterii economice, militare si simbolice a metropolei. Obligatia vorbirii limbii metropolei, cel putin in administratie si apoi adoptarea ei de paturile superioare – care isi mentinea astfel distanta fata de restul poporului – era un corolar natural.
Cand insa, dupa ce au trecut decenii de la independenta, se mai vad magistrati cu peruca in tribunalele fostelor colonii britanice din Africa sau Caraibe, sau partide ale jocului de cricket sau polo in statele iesite din imperiul Indiilor, ne dam seama de ponderea simbolica in continuare a „britanitatii“ si, ceeeace nu poate fi disociat de ea, a limbii. Commonwealth-ul nu mai are prea mare importanta geopolitica, dar el ramane un club – institutie londoneza prin excelenta – in care conducatorii tarilor care au fost odinioara dominioane sau colonii ale Coroanei se intalnesc periodic si informal, vorbind in engleza.
Dar nu ar trebui mai curand astazi sa vorbim de anglo-americana decat de engleza, in masura ce forta propulsiva a acestei limbi isi are motoarele la Washington, Hollywood, Pentagon, Coca-Cola, Microsoft si Apple ? Spre deosebire de colonizarea britanica, ce viza in principal spiritul elitelor „indigene“, americanizarea – sprijinita de pietele financiare si industriale devenite planetare, in primul rand de cele ale divertismentului – precum si vointa Statelor Unite de a-si pastra cu orice pret hegemonia geostrategica, au drept obiectiv mintile maselor, iar aceasta, utilizand aceiasi limba, de altfel tot mai indepartata de engleza standard.
Iar ele beneficiaza in general de sprijinul altor „elite“, indeosebi al celor din tarile desvoltate (printre care unele au fost odinioara tari colonizatoare), ce ingenuncheaza si – fara a se feri de exces de zel – fac dovada de servitudine voluntara. Limba anglo-americana de fapt a devenit un vector al mondializarii neoliberale. De unde si sustinerea ei de „cainii sai de paza“.
A pretinde o lume multipolara, inseamna totodata a respinge o limba unica si deci a incuraja multilingvismul. Dreptul de a creea si a a munci in propria sa limba este unul din atributele suveranitatii populare, notiune ce ii irita pe conducatorii transnationalelor, ai institutiilor financiare, ca si a purtatorilor lor de cuvant locali. Batalia limbilor este in primul rand o batalie pentru toate limbile, inclusiv desigur engleza.”

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: