Archive for December, 2013

O rusoaica in Romania in timpul regimului nationalist-comunist

December 12, 2013

Cartile de memorii si amintiri s-au inmultit considerabil in ultimele doua decenii, desi calitatea lor literara lasa uneori de dorit. Dar neglijand acest aspect, ele sunt interesante pentru ca reprezinta fragmente de viata, cu originalitatea lor, care surprind prin situatiile exceptionale, neasteptate, cu care soarta l-a confruntat pe autor intr-un secol 20, atat de zbuciumat.

Am inchis ganditor cartea Raisei Niculescu-Dujnicova „O viata pe trei continente“ (293 pag. – Ed. Anima – Bucuresti – 2012), un document insolit de relatare cu sinceritate a peripetiilor prin care a trecut o tanara studenta rusoaica, Raisa, provenita din extremul orient al imensei tari (de la Vladivostok), dar care prin anii `50 s-a indragostit si s-a casatorit cu un roman, Nicu Niculescu, ce isi facea studiile la un institut din Leningrad. Casatoria s-a dovedit fericita, iar in anii urmatori s-a soldat cu nasterea la Bucuresti a unei fete, Lena. Aceasta, dupa terminarea facultatii, a plecat in Italia, urmata peste putin si de mama si de tatal ei. De acolo au emigrat in Canada, viata lor in orasul Calgary in ultimii 25 de ani ocupand aproape o treime din carte. Unele episoade, indeosebi cele ce se petrec in Romania, m-au interesat deoarece – printre altele – ele relateaza o situatie oarecum paradoxala care nu-mi era aproape deloc cunoscuta. Asupra ei ma voi opri in cele ce urmeaza.

Prin 1959, in viata fara griji a familiei Niculescu, a intervenit un eveniment ce le-a rascolit existenta: toate rusoaicele casatorite cu romani erau obligate sa renunte la cetatenia sovietica si sa ia cetatenia romana. Sotii romani casatoriti cu rusoaice au fost chemati la organizatiile de partid, unde li s-a explicat ca trebuie sa faca presiuni asupra sotiilor pentru a accepta sa devina romance. Nerespectarea acestei indicatii, li s-a explicat ca ar putea avea consecinte asupra carierei lor. Raisa Niculescu, cu rude in Rusia pe care le vizita frecvent, a refuzat sa se preteze la acest ordin si si-a pastrat cetatenia sovietica. Urmarile s-au facut simtite. Sotul a fost scos imediat din functia de la Min. Comertului Exterior si si-a gasit cu greu un loc de inginer la o fabrica din industria alimentara. In privinta sotiei, iata cum dansa descrie situatia, insotind-o de cateva comentarii asupra conditiilor particulare ale unui cetatean rus ce traieste in strainatate:

Mi-a venit si mie randul sa simt ce inseamna sa fii rusoaica sovietica in vremea lui Ceausescu. La catedra de limbi moderne din Institutul de Constructii din Bucuresti unde lucram, s-a anuntat intr-o zi o sedinta generala pe institut, cu prezenta obligatorie pentru toti, „in afara de tovarasa Niculescu“. La sedinta a fost criticat URSS, iar pe noi, rusoaicele din Romania, ne-au clasat drept „spioane“, infiltrate programat in tara. […] Toate colegele mele, nu demult foarte prietenoase, au manifestat apoi o vigilenta sporita – nici una nu se mai apropia de mine, toate se dadeau in laturi ca de o ciumata. […] Incet-incet am inceput sa ma obisnuiesc. Nu ma mai miram ca toti colegii taceau brusc cand treceam pe langa ei. […]

Nu eram novice in critica regimului sovietic, doar mergeam pe la prietenele mele la Leningrad, unde circulau multe manuscrise de la Samizdat, pentru care se putea ajunge la puscarie. Prietenii mei imi aduceau teancuri de foi batute la masina, dar „pentru o noapte“: „Ai aici Pavilionul cancerosilor al lui Soljenitin, aseaza-te comod, ai cafea, citeste, dimineata trebuie sa ducem cartea inapoi.“ Il mai aveam si pe tata, care critica profund sistemul economic sovietic. Stiam si din propria experienta ce greu este sa rezolvi vreo problema in Rusia. Daca in Romania in rezolvarea problemei te putea ajuta un bacsis sau „o atentie“, in Rusia nu reuseai sa rezolvi nimic daca nu aveai norocul sa nimeresti peste un om bun sau daca tu insuti nu erai un luptator tare. [—] Am plecat din Uniunea Sovietica la 23 de ani, fiindu-mi absolut indiferent ca sunt de nationalitate rusa: nu consideram ca asta are vreo importanta. Puteam sa-i dau dreptate oricarei natiuni din URSS, chiar in detrimentul propriei mele natiuni. Am „devenit“ de nationalitate rusa numai in strainatate, pentru ca prea des ma ajutau sa mi-o reamintesc.  […]

Despre „rusi“ circulau zvonurile cele mai fantasmagorice. „Rusii“ sunt categorisiti drept „barbari“, neciopliti, agresori din cei mai cruzi. Pana azi aud, chiar si de la romanii de aici din Canada, ca „rusii“ sunt inferiori popoarelor „civilizate“, printre care isi plaseaza ferm si propria natiune, simtindu-se descendenti directi ai dacilor eroici si ai romanilor civilizatori de acum 2000 de ani. Noi nu avem nimic comun cu slavii, noi ne tragem din lupoaica romana, noi suntem din Europa civilizata! Da. Da, Europa e „pura“, cu cruciadele si razboaiele ei numeroase, cu stoarcerea coloniilor, cu comertul de sclavi, cu inchizitia ei! […] Cu toate acestea Europa exercita o atractie magnetica continua, si nu numai pentru romani. „Batrana Europa“, frumoasa si confortabila, creata de geniul fiecarui popor, o comoara de idei spirituale, in care fiecare individ a capatat o valoare, ceeace ne lipseste noua atat de mult. Noua – adica „rusilor“ si romanilor si altor popoare…

Nu stiu ce atrocitati au facut „rusii“ in Romania, in afara de sustinerea Partidului Comunist Roman, pentru instalarea regimului socialist de tip sovietic, cu tot ce a avut el bun si rau. […] Ce usor este sa scapi de sentimentul de vina proprie, dand vina pe seama altuia, iar tu sa te dai drept Miorita… Sunt absolut sigura ca cele mai mari nelegiuiri in Romania au fost savarsite cu mainile propriilor compatrioti, nici nu era nevoie de „ajutor“ de afara , de la „rusi“, pentru ca insasi masina statala dictatoriala, indiferent de tara, se baza pe cruzime. […]

O femeie care avea la facultate o specialitate foarte rara, a fost data afara pentru ca nu voia sa-si schimbe cetatenia sub presiune. Nu s-a gasit sa i se ofere alt post in meseria ei, iar ea nu a vrut sa ramana fara serviciu. Atunci a acceptat sa-si schimbe cetatenia, a fost reprimita in serviciu , dar peste un timp au dat-o iar afara. A avut o cadere psihica si s-a aruncat de la etajul sapte. In unele familii mixte, barbatii au inceput sa se schimbe radical in aceasta atmosfera, cand „rusii“ au devenit deodata „persona non-grata“. Era greu pentru barbati sa reziste tentatiei de a le arata nevestelor cine e „stapanul“. Unul dintre acestia avea o nevasta armeanca, cu temperament exploziv. In casa nu incetau adevarate batalii si, in urma unei incaierari, ea s-a inchis in baie si s-a spanzurat. […]

Si daca cu noi, femeile casatorite cu romani, oficialitatile romane erau ceva mai rabdatoare, mai precaute, in cu totul alta situatie erau copii nostri, cei care pe langa cetatenia romana, acordata automat in momentul nasterii pe teritoriul Romaniei, au hotarat sa-si pastreze si cetatenia mamelor. De ei, autoritatile nu se sinchiseau prea mult, pentru ei toate drumurile in Romania erau inchise. Dar erau inchise si in Rusia. E cazul Lenei, fiica noastra, care la un moment dat a vrut sa se repatrieze in Rusia si nu a putut. Aceasta a fost cauza emigrarii noastre in Canada.

Raisa Niculescu Dujnicova, care si-a scris aceste amintiri direct in limba romana, adaoga pe coperta 4-a a cartii: „Am cautat sa scriu cinstit, atat despre noi, cat si despre altii si, bineinteles, n-am avut nici o intentie sa necajesc pe cineva. Sper ca memoriile mele pot fi percepute ca un document de epoca, asa cum ma asigura prietenele mele din Bucuresti, care au facut si corecturile strict necesare in text, lucru pentru care le multumesc din suflet.“

Unele aprecieri si comentarii ale mele asupra acestei carti le voi prezenta, poate, pe acest blog, dupa incheierea sarbatorilor de sfarsit de an.

Nationalism si patriotism, notiuni contradictorii

December 7, 2013

Deseori acesti doi termeni se confunda, desi au semnificatii diferite. Desi continutul notiunilor poate fi discutabil, este necesar a se face o distinctie intre patriotism si nationalism, deoarece in decursul timpului fiecare a capatat o incarcatura de sensuri politice care necesita descifrare.

Despre patriotism ca virtute cetateneasca nu s-a vorbit mai deloc in ultimele doua decenii, deoarece „elita“ intelectuala ce a stapanit „corectitudinea politica, considera ca acesta e un termen caduc intr-o epoca a mondializarii si integrarii europene. Notiunea  de patriotism in discursul public a fost in plus subminata de insasi economia de piata.

Angajate in cursa de crestere a PIB/loc., statele se compara acum intre ele in functie de performantele economice. Iar cand economia constitue pricipalul tel si motor al politicii, consumatorul devine mai important decat cetateanul, iar diviziunea internationala a muncii – mai importanta decat coeziunea nationala. Cand interesele individului sunt puse inaintea intereselor colective, virtutea patriotica este estompata. Cresterea economica depinde tot mai putin de interventia statului, ceeace face ca valorile cristalizate in ideea de patrie sa-si piarda din importanta. Reformele economice fauritoare de bunastare  generala se lasa asteptate, iar ele nu sunt suficiente pentru exaltarea sentimentelor de mandrie cu privire la capacitatea de efort si inovatie a celor ce formeaza natiunea sau la locul pe care tara il ocupa in lume. Iar asta e o conditie minima pentru sporirea increderii in calitatile poporului  si deci a unei politici responsabile in orice stat. 

Pe de alta parte, nu se poate trece cu vederea ca pe glob lumea este tot mai interconectata, natiunile tot mai legate unele de altele, politica – tot mai dependenta de cea a tarilor invecinate sau ale continentului. Romania nu a reusit sa arate in cele peste doua decenii din urma ca este capabila sa-si rezolve singura o serie de probleme proprii si deci a fost o necesitate apartenenta la un ansamblu politic si economic , cum este Uniunea Europeana. Dar pana unde poate merge aceasta dependenta, aceasta cedare de suveranitate, care intr-adevar ar face patriotismul desuet?

O cauza a crizei patriotismului este insusi nationalismul. Sfertul de secol ceausist a fost numit „national-comunism“. Proslavirea pana la ridicol a virtutilor romanului si a succeselor – reale sau imaginare – ale conducerii tarii in politica interna si externa, aveau trasaturile unei propagante nationaliste. Odata cu prabusirea comunismului, a suferit insa o lovitura puternica si nationalismul, care la noi facea corp comun cu el. Romanul, leganat ani de zile in iluziile atentiei acordate conducatorului tarii atat de Est, cat mai ales – in chip interesat – de Occident, a trebuit brusc sa constate cat de mica e importanta reala a tarii pe tabla de sah mondiala si ca proslavirea identitatii nationale nu numai ca nu e apreciata, ci chiar privita cu suspiciune. Unii au mai inteles ca intr-o lume bipolara ca cea a razboiului rece, nu calitatile intrinseci ale lui Ceausescu ii permiteau acestuia actele de fronda in tabara comunista, aplaudate ipocrit in Vest, ci prezenta si deasupra Romaniei a scutului militar nuclear al Pactului de la Varsovia, inlocuit acum cu cel al NATO. Uitand sau neintelegand aceste realitati, multi romani se simt umiliti ca tara lor e ignorata si a incetat sa mai fie in centrul atentiei lumii.

Ce este in fond nationalismul? El se bazeaza pe o judecata simpla : individul isi sporeste valoarea proprie, sugestionandu-se ca natiunea din care face parte e superioara altora.. Afirmand ca natiunea joaca un rol esential in lume, ca ea constituie o valoare suprema ce tine loc de ideologie, nationalistul aseaza natiunea sa in opozitie cu alte natiuni, care – prin definitie – sunt inferioare. Iar superioritatea proprie nu poate – crede el – decat sa provoace invidia celorlalti, de unde decurge suspiciunea ca acestia sunt potentiali dusmani. Iar de aici – deraparea in sovinism, xenofobie, antisemitism, excese ce sunt apanajul tuturor miscarilor nationaliste.

Excitarea sentimentelor nationaliste, calea cea mai usoara de a castiga aderenti in lupta politica, face ca discursul nationalist sa fie deseori si demagogic. Intr-un articol-manifest al cuzismului, miscare de extrema dreapta interbelica, seful acesteia, A. C. Cuza, arata – fara teama de ridicol – ca doctrina nationalist-crestina se bazeaza pe cateva teze fundamentale, printre care: „- Nationalitatea, care e puterea organica, spirituala, a sangelui unificat, a rasei inzestrata cu insusiri pozitive; – Legea nationalitatii, este modul de manifestare a acestei puteri a naturii, puterea creatoare a culturii umane, ajungand astfel la constiinta de sine, a carei expresie este vointa nationala; – Natia, este totalitatea indivizilor de acelasi sange, insufletiti de puterea naturala a nationalitatii, organisme vii ale caror organe sunt cele trei clase: clasa rurala, clasa de mijloc si clasa dirigenta, conducatoare a tuturor intereselor natiei si creatoare a valorilor ei superioare; – Crestinismul, invatatura galileanului de rasa ariana, care este un antisemitism superior; – Antisemitismul, etc.“

Nu mai reproduc alte declaratii sforaitoare ale unor fruntasi legionari, menite sa fanatizeze masele si sa pregateasca spiritual echipele de sacrificiu ale Garzii de Fier. Multe din ele au fost republicate in cartea „Ideea care ucide“ (Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994). Dar este de subliniat ca daca nationalismul este o forma a constiintei nationale, nu orice constiinta nationala este automat si nationalism. Putem vorbi de constiinta nationala sau de ideologie nationala, fara ca prin aceasta sa intelegem neaparat o forma de nationalism. Un om de cultura, un politician sau chiar un partid pot lucra eficient pentru afirmarea natiunii sale, fara ca prin aceasta sa practice nationalismul. Constiinta nationala nu presupune a gandi propria natiune ca un fragment separat din umanitate si care se opune celorlalti.

Ca ansamblu de idei si sentimente privind propriul popor, nationalismul este un fenomen subiectiv. Nationalistul considera ca aceste idei sunt patriotismul insusi si nu isi poate imagina ca modul sau de intelegere a ideii nationale poate contraveni intereselor nationale, ca poate fi daunator propriului sau popor. O politica autentic patriotica nu poate gandi binele natiunii proprii prin lichidarea altui popor, asa cum a procedat nazismul cu poporul evreu si cum promiteau sa o faca si legionarii. Pentru extrema dreapta romaneasca interbelica, nationalismul a avut ca axa ideologica  puritatea etnica, cultivarea traditiilor, misticism si religiozitate crestin-ortodoxa, respectarea monarhiei, absolutizarea continuitatii istorice, antisemitismul intolerant, anticomunismul.  Nimic dintre aceste trasaturi nu pot fi intalnite in definitia patriotismului.

Caracteristic pentru patriotism este fidelitate fata de istoria tarii, mandria fata de succesele obtinute si amintirea infrangerilor suferite, respectarea limbii ce face ca cel ce se considera roman sa se simta inradacinat in acest teritoriu, chiar daca vicisitudinele istoriei il fac sa traiasca in strainatate. Saint Just scria acum pest 200 de ani: „Patria nu este doar solul, ci comunitatea de afectiuni care face ca fiecare dintre cei ce lupta pentru salvgardarea a ce ii este drag, sa apere si patria“.

 Intr-o epoca a desfiintarii frontierelor, a intreprinderilor ce se internationalizeaza, rolul de a duce consecvent si sincer o politica patriotica i-ar reveni stangii. A unei stangi ce nu accepta demontarea treptata a statului, doar de dragul creerii conditiilor optime pentru ca piata sa-si impuna nestingherita regulile. Montesquieu scria in „L’esprit des lois“ (vol.4): „Dragostea de patrie se poate defini ca cea care da preferinta continua interesului public fata de interesul personal. Este o dragoste care nu priveste decat democratiile, singurele in care guvernul este in grija fiecarui cetatean“.  

Participarea Romaniei la primul razboi mondial era oare justificata?

December 2, 2013

Cu prilejul sarbatoririi zilei nationale, care este ziua unirii intr-un stat suveran a tuturor provinciilor cu o majoritate a populatiei de nationalitate romana, am intalnit puncte de vedere care pun la indoiala corectitudinea deciziei conducerii de pe atunci a tarii de a intra in razboi. De pilda, pe un blog colectiv al unor tineri din Brasov (dealulmelcilor.com) ce se doresc originali, dupa ce se pune intrebarea „Mandru ca sunt roman?” si se apreciaza ca la ea este stupid a se raspunde afirmativ, se afirma ca „intrarea Romaniei in razboi a fost pripita si bazata pe nimic concret […] doar cu promisiunea fantezista ca se va alege cu pielea ursului din padure”. O astfel de atitudine, de sanctionare cu superficialitate a unor decizii fundamentale luate de conducerea Romaniei in momente de rascruce pentru viitorul tarii, sunt puerile, caci nu numai nu sunt sustinute cu fapte si cifre, ci seamana indoieli in spiritul contemporanilor, care pot da credit ipotezelor ca aceasta natiune este blestemata cu un etern ghinion.

A fost intrarea in primul razboi mondial o decizie precipitata, luata fara cantarirea avantajelor si inconvenientelor sprijinirii fiecareia din taberele aflate de doi ani intr-o inclestare existentiala? Nimic mai fals! Se stie ca intrarea in razboi alaturi de Puterile Antantei a fost luata numai dupa lungi si furtunoase desbateri, cu luarea in consideratie a argumentelor celor doua tabere. Pe deoparte, cea in frunte cu regele Carol I, sustinuta de importanti oameni politici (Marghiloman, P.P.Carp, C. Stere s.a.) care sprijineau razboiul alaturi de Puterile Centrale (Germania-Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria). De cealalta parte, erau cei ce sustineau avantajele pentru tara a aderarii la lupta dusa de Puterile Antantei (Franta, Anglia, Rusia, Italia, Serbia, carora li s-a atasat in 1917 si Statele Unite). Acestia aveau in frunte pe primul ministru, I.I C. Bratianu, si cativa nu mai putin remarcabili oameni politici, ca Ion Lahovari, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Octavian Goga s.a. Nu se poate spune deci ca hotararea luata a fost pripita. Ce alternative ar fi fost posibile pentru Romania? Numai doua, si anume: prima, sa lupte alaturi de Puterile Centrale, ceeace stim ca ar fi fost o decizie gresita, tarile victorioase ale Antantei ne mai acordand Romaniei la tratativele de pace, nici una din pretentiile la sporirea teritoriului. Iar a doua,  sa-si fi mentinut neutralitatea pana la sfarsitul razboiului, ceeace ar fi exclus-o de la masa tratativelor de pace de la Trianon, chiar si de la pretentii asupra Basarabiei si Bucovinei.

Asertiunea ca decizia de declarare a razboiului, adoptata de guvernul roman in august 1916 „nu a fost bazata pe nimic concret”, ci doar pe „pielea ursului din padure”, este gratuita, caci ignora doua detalii. Ca la 17 iulie 1914, reprezentantii Antantei au facut cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania in schimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. Dar si ca la 18 septembrie 1914, s-a incheiat o conventie secreta ruso-romana (acordul Sazonov-Diamandi) prin care Rusia se angajeaza sa garanteze si sa aperein tegritatea teritoriului Romaniei si recunoaste drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de romani, in schimbul unei neutralitati binevoitoare a Romaniei.

Descompunerea imperiului austro-ungar, rascoala lui Bela Kun la Budapesta, revolutia rusa, dorinta populatiei romanesti din Transilvania de a se alipi Romaniei, rezistentei armatei romane pana la semnarea armistitiului, si inca multe altele, toate au alcatuit un complex  de factori ce au contribuit, in chip fericit , dar poate nesperat, la constituirea Romaniei mari. Este oare aceasta un motiv de regret? Dar la noi este la moda in ultimii ani „demitificarea” istoriei oficiale, considerata plina de greseli si falsuri, ca si criticarea fara prea multe argumente a comportamentului oamenilor politici de acum o suta de ani. Reunirea intr-o singura tara a tuturor romanilor, act legitim, e taxat ca o vulgara expresie a nationalismului, facandu-se o regretabila confuzie intre nationalism si patriotism.

Tinerii de pe „dealul melcilor” din Brasov mai adaoga in blogul lor ca „ ce a urmat după 1918 a fost o baltă de mediocritate şi incoerenţă, pe care o retrăim acum la fel de debusolaţi”, idee pe care o regasim, mai estompat, si la dl. Th. Paleologu, fruntas liberal, intr-o declaratie recenta pe Mediafax. Eu inteleg ca se refera critic nu doar la perioada 1918-1940, adica la asa zisul interbelic, ci la cei 95 de ani ce au trecut de atunci. Cu alte cuvinte, se amesteca in aceiasi oala perioada interbelica, cu monarhia carlista si Frontul Renasterii Nationale, cu dictatura antonesciana si scurta etapa a statului legionar, cu cei peste  44 de ani de dictatura comunista si cu ultimele doua decenii de tranzitie spre un capitalism salbatic. Nici un pic de continuitate nu se poate vedea in evenimentele din aceasta perioada de rasturnari radicale, nici macar in cele patru decenii ale regimului comunist. Trebuie recunoscut ca anii comunismului nu s-au putut caracteriza prin “incoerenta” si “debusolare”: o prima perioada de fidelitate fata de politica URSS, a fost urmata, din anii ‘60, de un cult al personalitatii ce-excludea orice influenta politica straina. Intrucat in anul ce vine, la comemorarea centenarului izbucnirii primului razboi mondial, se vor reaminti probabil atat clipele de glorie si eroism pe front si in spatele frontului, cat si pierderile datorate razboiului si esecurile personalitatilor epocii, ar fi de dorit ca haosul si confuzia promovate in ultimii 24 de ani in mintea populatiei sa nu fie extinse si asupra interpretarii interesate a istoriei.

Intr-un viitor articol voi prezenta cateva date ale unor economisti care au evaluat amploarea pierderilor suferite de Romania in urma primului razboi mondial si durata refacerii economiei tarii dupa razboi.

Lumea in 2014

December 1, 2013

Pentru a prezenta cat se poate de succint evenimentele anului viitor voi face apel la caietul special dedicat acestei teme de revista britanica “The Economist“, aparut cu cateva zile in urma. Se stie ca aceasta publicatie nu are o orientare conservatoare, dar este departe de a fi de stanga. Asa incat unele previziuni elaborate de grupul de specialisti solicitati trebuie privite cu rezervele cuvenite, chiar daca prognoza se refera la o perioada scurta fata de sfarsitul acestui an.  

Unul dintre cele mai apropiate evenimente il reprezinta Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci, oras la Marea Neagra si la poalele muntilor Caucaz. Rusii nu s-au zgarcit pentru a pune la punct toate instalatiile necesare, dar sunt ingrijorati cu privire la cantitatea insuficienta de zapada ce ar putea ninge in aceasta zona in luna februarie. Un alt eveniment, poate chiar mai mare ca numar de spectatori, va avea loc in Brazilia la 13 iulie, cand se vor deschide jocurile pentru cupa mondiala de fotbal. Cheltuielile enorme pentru construirea sau extinderea stadioanelor au provocat deja mari proteste ale locuitorilor din Rio de Janeiro, lipsiti de locuinte elementare.

Pe langa aceste evenimente sportive, miliarde de oameni vor fi captivati de problemele politice si economice ale anului ce vine. Alegeri la scara nationala vor avea loc in numeroase tari, care impreuna cumuleaza cca. 40% din populatia globului. Cele mai ample vor avea loc In India, ele putand aduce la putere un discutabil nationalist hindus, Modi, dar sanse are mai curand o coalitie de partide, in frunte cu partidul Congresului. In Indonezia, cea mai populata tara islamica de pe glob (253 milioane loc.), alegerile pot fi castigate de un anume Joko Widodo, sef al opozitiei si primar al capitalei Jakarta. Alegerile din luna mai pentru Parlamentul European ar putea scoate in evidenta sporirea influentei euroscepticismului in tarile membre si in special in Marea Britanie. Nu ar fi exclus ca in luna septembrie scotienii sa voteze la referendum -pentru desprinderea de Anglia si recastigarea independentei, dupa peste 300 de ani de la actul de unificare. Miscari separatiste vor zgaltai si unitatea Belgiei, Spaniei si Canadei. Dar, ca si in cei cativa ani precedenti, trei sunt tarile care atrag prioritar privirile analistilor: USA, China si Rusia.

Occidentul spera ca Statele Unite isi vor recastiga influenta mondiala pierduta in ultimii 2-3 ani. In primul rand este vorba de cresterea economiei americane, ce va beneficia de o abundenta energetica prin gazul de sist. Dar mai important decat asta este cum se va comporta Barack Obama, dupa ce in luna noiembrie vor avea loc alegeri ale Congresului. Daca republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, iar nu numai in Camera Reprezentantilor, incercarile de reforma ale presedintelui vor fi mult franate. Analiza lui „The Economist“ sustine ca oriunde America a dat inapoi (in Orientul Apropiat, in America Latina, in Africa), s-a creat un vacuum nesanatos. Obama ar trebui sa fie mai ambitios in felul de a trata problemele cu Iranul si in faurirea unei zone transatlantice si transpacifice de schimb liber de marfuri. Faptul ca America are un presedinte de culoare nu a ajutat cu nimic tarile africane, iar el ar putea sprijini mai ferm India in confruntarile pe care le are cu China. „In 2014 lumea va avea o nevoie imperioasa de un „leadership“. Obama trebuie sa o satisfaca“, exclama analistul britanic. Dupa parerea mea, sefii guvernelor europene ar dori mai curand o America de tipul celei a lui George W. Bush, adica de jandarm mondial, care sa faca treaba murdara in locul lor.

Despre China. Urmaresc din 1993 caietul revistei „The Economist“ cu prognozele pentru anul urmator si, in mai toti anii, am intalnit opinia ca ii este imposibil Chinei sa continue dezvoltarea economica in ritm de 8-10 % anual. Iar de fiecare data datele statistice au aratat apoi ca aceste preziceri erau false. In caietul din acest an se subliniaza ca nu va avea loc o crestere a PIB „decat“ de 7,3% (fata de 2,6% in St. Unite si de 3,3 % in Rusia), dar contrastele sociale sporesc (averile celor mai bogati 50 deputati in Congresul Poporului s-ar ridica la 95 miliarde US dolari), milioane de chinezi se vor sufoca in continuare datorita emisiunilor de bioxid de carbon, iar noua conducere a partidului si statului nu va reusi sa taie din radacini coruptia. Pentru o tara cu 1,34 miliarde locuitori, un PIB/loc. prognozat de 11.000 US dol. (in expresie PPP), este o performanta de atins remarcabila.

Pentru revista britanica, definirea rolului Rusiei in actualul ciclu istoric obliga sa se dea raspuns la intrebarea cat va mai dura domnia lui Putin. Cresterea prognozata a PIB in Rusia este destul de buna (3,3%), dar viitorul e confuz. Sporul cu doua cifre procentuale a veniturilor populatiei in decursul anilor 2000, nu mai poate fi sustinuta. Nationalismul, xenofobia si antiamericanismul sunt folosite de guvern ca elemente de sprijin, dar au slaba trecere in randul clasei avute, care isi cheltuieste banii in strainatate. Oscilarea lui Putin din 2013 intre masuri de represiune si ademenire, nu va mai putea fi continuata in 2014. Revista britanica reaminteste numele lui Hodorkovski, care va fi eliberat din inchisoare in anul ce vine, precum si cel al lui Navalnii, fruntas al manifestatiilor anti-Putin in 2013. Mai lipsea doar sa se verse o lacrima pentru soarta celor doua Pussi Riot, care dansand despuiate in biserica au crezut ca fac un gest de eliberare a femeilor de sub tirania mujicului rus si au ajuns la inchisoare. Cu oarecare regret revista aminteste insa loviturile diplomatice reusite de Rusia in politica internationala in anul 2013 (Siria, Ucraina), dar nu indrazneste sa faca nici o prognoza despre perioada in care Putin va mai fi la carma uriasei tari.

Romaniei i se aloca un mic spatiu in acest caiet special, aratand ca USL conduce cu o confortabila majoritate, dar intampina antagonismul presedintiei. Contradictiile intre partenerii coalitiei vor fi mentinute in limite, deoarece unitatea este pretioasa pana la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului, cand favorit e un candidat USL. Politica economica va urmari indrumarile FMI, care doreste un regim financiar strans si un progres al privatizarilor. Sporirea consumului si extinderea exporturilor vor contribui la refacerea economica. Revista prognozeaza o crestere a PIB de 3,3 %  si un nivel al PIB/loc. de 14.100 US dol. (in expresie PPP). In alta parte a caietului, unde se prognozeaza riscul de tulburari sociale in lume, Romania este inscrisa printre tarile cu risc inalt, alaturi de state ca Pakistan, Ucraina, Moldova sau Iran. Nu este insa singurul caz pe care l-am intalnit de contraziceri intre cei ce au participat la elaborarea acestui studiu.

Rasfoind in continuare caietul de prognoza pe 2014, intalnim cateva date ce merita a fi mentionate, ca de pilda:

–        In ianuarie Grecia preia presedintia UE pentru urmatoarele 6 luni;

–        In luna martie are loc carnavalul la Rio de Janeiro, „cel mai mare show pe glob“;

–        In aprilie 1564, adica acum 450 de ani, s-a nascut la Stratford William Shakespeare

–        In luna mai au loc in toate tarile membre alegeri pentru Parlamentul European;

–        In iunie are loc intalnirea la nivel inalt (G8) in Rusia, la Soci;

–        La 28 iulie se implinesc 100 de ani de la declansarea primului razboi mondial;

–        Tot in iulie Italia preia prin rotire presedintia Uniunii Europene;

–        Tot in luna iulie incepe turul ciclist al Frantei, locul de unde se va da startul in acest an fiind in Yorkshire (Anglia);

–        In august se celebreaza centenarul canalului Panama;

–        In septembrie se deschide la New York Adunarea Generala a ONU;

–        In octombrie au loc la Washington sesiunile anuale ale FMI si Bancii Mondiale;

–        Au loc in noiembrie alegerile de la jumatatea termenului pentru Congresul SUA;

–        Tot in noiembrie se sarbatoresc 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, eveniment considerat inceputul prabusirii comunismului;

–        In decembrie trupele americane ISAF din Afganistan se reintorc in patrie.

Dar lumea e mai mare si mai complexa decat se poate intrevedea din datele de mai sus. Vor apare cu siguranta surprize, care vor contrazice niste preziceri ce corespund uneori mai curand dorintelor analistului britanic decat realitatii.