Participarea Romaniei la primul razboi mondial era oare justificata?

Cu prilejul sarbatoririi zilei nationale, care este ziua unirii intr-un stat suveran a tuturor provinciilor cu o majoritate a populatiei de nationalitate romana, am intalnit puncte de vedere care pun la indoiala corectitudinea deciziei conducerii de pe atunci a tarii de a intra in razboi. De pilda, pe un blog colectiv al unor tineri din Brasov (dealulmelcilor.com) ce se doresc originali, dupa ce se pune intrebarea „Mandru ca sunt roman?” si se apreciaza ca la ea este stupid a se raspunde afirmativ, se afirma ca „intrarea Romaniei in razboi a fost pripita si bazata pe nimic concret […] doar cu promisiunea fantezista ca se va alege cu pielea ursului din padure”. O astfel de atitudine, de sanctionare cu superficialitate a unor decizii fundamentale luate de conducerea Romaniei in momente de rascruce pentru viitorul tarii, sunt puerile, caci nu numai nu sunt sustinute cu fapte si cifre, ci seamana indoieli in spiritul contemporanilor, care pot da credit ipotezelor ca aceasta natiune este blestemata cu un etern ghinion.

A fost intrarea in primul razboi mondial o decizie precipitata, luata fara cantarirea avantajelor si inconvenientelor sprijinirii fiecareia din taberele aflate de doi ani intr-o inclestare existentiala? Nimic mai fals! Se stie ca intrarea in razboi alaturi de Puterile Antantei a fost luata numai dupa lungi si furtunoase desbateri, cu luarea in consideratie a argumentelor celor doua tabere. Pe deoparte, cea in frunte cu regele Carol I, sustinuta de importanti oameni politici (Marghiloman, P.P.Carp, C. Stere s.a.) care sprijineau razboiul alaturi de Puterile Centrale (Germania-Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria). De cealalta parte, erau cei ce sustineau avantajele pentru tara a aderarii la lupta dusa de Puterile Antantei (Franta, Anglia, Rusia, Italia, Serbia, carora li s-a atasat in 1917 si Statele Unite). Acestia aveau in frunte pe primul ministru, I.I C. Bratianu, si cativa nu mai putin remarcabili oameni politici, ca Ion Lahovari, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, Octavian Goga s.a. Nu se poate spune deci ca hotararea luata a fost pripita. Ce alternative ar fi fost posibile pentru Romania? Numai doua, si anume: prima, sa lupte alaturi de Puterile Centrale, ceeace stim ca ar fi fost o decizie gresita, tarile victorioase ale Antantei ne mai acordand Romaniei la tratativele de pace, nici una din pretentiile la sporirea teritoriului. Iar a doua,  sa-si fi mentinut neutralitatea pana la sfarsitul razboiului, ceeace ar fi exclus-o de la masa tratativelor de pace de la Trianon, chiar si de la pretentii asupra Basarabiei si Bucovinei.

Asertiunea ca decizia de declarare a razboiului, adoptata de guvernul roman in august 1916 „nu a fost bazata pe nimic concret”, ci doar pe „pielea ursului din padure”, este gratuita, caci ignora doua detalii. Ca la 17 iulie 1914, reprezentantii Antantei au facut cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania in schimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. Dar si ca la 18 septembrie 1914, s-a incheiat o conventie secreta ruso-romana (acordul Sazonov-Diamandi) prin care Rusia se angajeaza sa garanteze si sa aperein tegritatea teritoriului Romaniei si recunoaste drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de romani, in schimbul unei neutralitati binevoitoare a Romaniei.

Descompunerea imperiului austro-ungar, rascoala lui Bela Kun la Budapesta, revolutia rusa, dorinta populatiei romanesti din Transilvania de a se alipi Romaniei, rezistentei armatei romane pana la semnarea armistitiului, si inca multe altele, toate au alcatuit un complex  de factori ce au contribuit, in chip fericit , dar poate nesperat, la constituirea Romaniei mari. Este oare aceasta un motiv de regret? Dar la noi este la moda in ultimii ani „demitificarea” istoriei oficiale, considerata plina de greseli si falsuri, ca si criticarea fara prea multe argumente a comportamentului oamenilor politici de acum o suta de ani. Reunirea intr-o singura tara a tuturor romanilor, act legitim, e taxat ca o vulgara expresie a nationalismului, facandu-se o regretabila confuzie intre nationalism si patriotism.

Tinerii de pe „dealul melcilor” din Brasov mai adaoga in blogul lor ca „ ce a urmat după 1918 a fost o baltă de mediocritate şi incoerenţă, pe care o retrăim acum la fel de debusolaţi”, idee pe care o regasim, mai estompat, si la dl. Th. Paleologu, fruntas liberal, intr-o declaratie recenta pe Mediafax. Eu inteleg ca se refera critic nu doar la perioada 1918-1940, adica la asa zisul interbelic, ci la cei 95 de ani ce au trecut de atunci. Cu alte cuvinte, se amesteca in aceiasi oala perioada interbelica, cu monarhia carlista si Frontul Renasterii Nationale, cu dictatura antonesciana si scurta etapa a statului legionar, cu cei peste  44 de ani de dictatura comunista si cu ultimele doua decenii de tranzitie spre un capitalism salbatic. Nici un pic de continuitate nu se poate vedea in evenimentele din aceasta perioada de rasturnari radicale, nici macar in cele patru decenii ale regimului comunist. Trebuie recunoscut ca anii comunismului nu s-au putut caracteriza prin “incoerenta” si “debusolare”: o prima perioada de fidelitate fata de politica URSS, a fost urmata, din anii ‘60, de un cult al personalitatii ce-excludea orice influenta politica straina. Intrucat in anul ce vine, la comemorarea centenarului izbucnirii primului razboi mondial, se vor reaminti probabil atat clipele de glorie si eroism pe front si in spatele frontului, cat si pierderile datorate razboiului si esecurile personalitatilor epocii, ar fi de dorit ca haosul si confuzia promovate in ultimii 24 de ani in mintea populatiei sa nu fie extinse si asupra interpretarii interesate a istoriei.

Intr-un viitor articol voi prezenta cateva date ale unor economisti care au evaluat amploarea pierderilor suferite de Romania in urma primului razboi mondial si durata refacerii economiei tarii dupa razboi.

Tags: , , , , ,

2 Responses to “Participarea Romaniei la primul razboi mondial era oare justificata?”

  1. Béranger (@ludditus) Says:

    1. Nu trebuie să existe continuitate în viața politică de după 1 decembrie 1918.
    2. De ce este musai „legitim” ca toți românii (cum îi definiți? după limbă?) să fie într-o aceeași țară? Bavaria s-a lipit în 1918 la Prusia pentru a forma Germania, dar nu înainte de a face un schimb de teritorii cu Austria. Ar trebui ca și Austria să facă parte dintr-o Germanie Mare? Mie mi se pare că și Dvs. sunteți tributari ideii de naționalism. De fapt, termenul de „patriotism” este în sine un cuvânt naționalist.

    Le Grand Robert: patriotisme – Amour de la patrie; désir, volonté de se dévouer et au besoin de se sacrifier pour la défendre, en particulier contre les attaques armées.
    REM. Le patriotisme diffère du civisme en ce qu’il concerne moins le respect du bien public et plus la défense de la patrie contre un agresseur extérieur; du nationalisme en ce qu’il ne suppose pas un culte exclusif de la nation.

    Este așadar un termen militarist. Ca și stupiditatea de a considera că de ziua națională ar trebui să defileze trupe, tancuri, și să treacă pe deasupra avioane militare.

  2. 122222zz Says:

    sunt o gramada de zis … http://banibanca.ro/

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: