A te comporta demn la tribunalul istoriei (II)

Ion Ianosi si-a publicat cartea „Internationala mea – Cronica unei vieti“ cu un an inaintea aparitiei memoriilor lui Paul Cornea, la aceiasi editura, ambele fiind bestseller-uri;  confesiunile celor doi autori nu au insa prea multe in comun. Volumul impresionant al cartii lui Ianosi (850 pagini) prezinta cu rara sinceritate si in cele mai mici detalii viata lui Ioan Maximilian Steigenberger, numele initial al autorului, nascut in 1928 la Brasov intr-o familie instarita de evrei  unguri, tatal ducand o activitate riscanta in reteaua ilegala comunista in timpul razboiului. Dupa limba maghiara si germana, fiul invata si limba romana, optand pentru aceasta din urma in efectuarea studiilor.  Intra la facultate la Cluj, dar este ales pentru a-si face studiile universitare in URSS. Are sansa sa ajunga la Leningrad, fostul si viitorul Sankt Petersburg, oras in care va ramane plin de incantare timp de 6 ani. Isi descrie situatia asa: “…un adolescent brasovean, cu existenta periclitata, trecut prin frustrari, parasit de mama, eliminat din scoli, aciuat la periferii, trimis la tara in timpul bombardamentelor, invingandu-si cu greu complexele accumulate, prin voia sortii nimereste brusc intr-unul dintre cele mai ilustre, omagiate, cantate orase europene! Cum sa nu-l fascineze pe un provincial aceasta metropola, in care ii era dat sa traiasca ani de zile, intre furtuni, dar ferit de ele?!”. Aproape 150 de pagini din carte sunt consacrate perioadei petrecute in aceasta fosta capitala a Rusiei, unde se va si casatori cu marea lui iubire, studenta romanca Janina, nascuta Caffe. Desi ca student era preocupat de lucrarea de diploma in domeniul filozofiei, iar mai apoi de teza de doctorat, supuse obligatoriu influentei  unor articole ale lui Stalin in problemele lingvisticii, el urmarea totusi atent atmosfera isterica creata in URSS prin asa zisa “demascare” a unui complot al medicilor, afacere cu o tenta net antisemita.

Intors in 1955 in tara, preda estetica la Institutul de Arte, dupa care este transferat ca specialist cu titlul de “instructor” la sectia de cultura a CC al PMR.  Era o munca de birou, pe care o caracterizeaza astfel: “Eram functionarii unui “Castel” kafkian.(…) Habar nu aveam despre ce se petrece in sferele inalte ale CC, cine ce ordine emite spre a fi prompt executate. Intelegeam motivele pentru care 1956 (revolta din Ungaria) a nascut sangeroasele replici in 1958-1960. Detaliile le aflam insa indirect si vag, in masura in care se strecurau in presa,erau pomenite in reuniuni, ni le relatau unii martori oculari. Sansa de a nu fi fost angrenat in acest tavalug nu ma scutea de angoase; multi vor crede ca nici de responsabilitati.”  Din paginile urmatoare se intelege ca totusi activistii sectorului de literatura raspundeau de corectitudinea partinica a anumitor carti si chiar articole aparute in revistele literare. Tot ei erau cei ce intocmeau, in cea mai  pura limba de lemn, cuvantarile lui Gheorghiu-Dej la Conferinte sau Congrese ale partidului. Printre faptele de bine pe care aminteste ca le-a intreprins in aceasta calitate, este raportul  favorabil de reintegrare in publicistica a Anei Blandiana (numele veritabil: Otilia-Valeria Coman), careia – ca fiica de preot legionar – i se interzisese dreptul de a mai publica.

Dupa cativa ani reuseste sa paraseasca munca politica si sa se dedice meseriei de baza, devenind profesor de estetica in cadrul Universitatii din Bucuresti, scriind sau traducand carti din germana sau rusa. Dragostea pentru metropola de pe Neva il face sa scrie cartea “Sankt Petersburg. Romanul si romanele unui oras” (2004), loc in care Puskin, Gogol, Dostoievski, Blok, Ahmatova si Nabokov si-au petrecut o buna parte a vietii. Din 2001 Ion Ianosi este membru de onoare al Academiei Romane.

Intreaga carte abunda in detalii, unele nesemnificative, dar majoritatea ilustrand plastic atmosfera politica a vremii, care o fac pasionanta. Ea este un document de epoca indispensabil pentru cei care, peste ani, vor dori sa inteleaga comportamentul  unor scriitori sau oameni politici, ce s-au manifestat fie cu fermitate, principial, fie oscilant sau demagogic. Dintre sutele de relatari, multe cu aspect anecdotic, este dificil de a selecta cateva intr-o asemenea prezentare de carte. Pentru cei ce nu pot gasi suficient timp pentru a citi sutele de pagini, le-as recomanda totusi sa nu neglijeze a parcurge macar cele despre prietenia stransa a autorului cu Gabriel Liiceanu, care dupa 1989 s-a racit treptat in urma evitarii editurii Humanitas de a-i mai tipari carti despre literatura rusa.  Sau pasajele despre relatia prieteneasca cu “vecinul de strada” Andrei  Plesu, sanctionat drastic de politistii culturii pentru participarea la sedinte de “meditatie transcedentala” si care,  dupa schimbarea de regim, s-a indepartat de Ianosi deoarece nu intelegea “slabiciunea” acestuia pentru Karl Marx, numit “un teoretician al terorii”, “care incita la crima”.  Ma voi multumi doar ca in cele de mai jos sa reproduc cateva randuri care arata ca, spre deosebire de Paul Cornea, Ion Ianosi nu este preocupat  de a-si gasi justificari tardive ale comportamentului timp de decenii. El nu reneaga unele optiuni din trecut, doar din teama de a fi condamnat de niste mici Savonarola de tipul lui Mircea Mihaies.

Este semnificativa  pagina ce subliniaza vitalitatea ideilor de stanga in care crede, atribuite abuziv de unii drept nostalgie dupa comunism : “Repet intrebarea: de ce sunt in continuare de stanga? Raspund: din cauza nedreptatilor si nedreptatitilor. Caci inainte de a fi ideologica, stanga este (sau ar trebui sa fie) sociala. Asta pentru ca, daca lumea de ieri, traita de mine, a fost rea, nici cea pe care o contemplu azi nu e mai buna.

“Creste inegalitatea si inechitatea dintre tari, paturi, oameni. Prapastia dintre bogati si saraci s-a adancit. Tot mai multi traiesc in mizerie. Averea lumii e concentrate in maini putine. Profitul inteteste goana dupa un castig mai mare – indiferent de pretul sporit de cei spoliati, in cele din urma de catre intreaga lume, de mediul ambiant, conditiile de existenta si supravietuire. […] Capitalismul  financiar tarziu si-a multiplicat laolalta potentele si racilele. El nu se mai da in laturi sa se devoreze pe sine si conditiile sale de fiintare. Distruge pamantul, apa si aerul, condamna miliarde de oameni la mizerie, vegetare, extinctie. Asigura, odata cu progresul, si regresul, la o scara uluitoare. Or,” drepturile omului” ar trebui sa cuprinda dreptul la hrana, locuinta, sanatate, invatamant, cultura: dreptul la viata – nu doar pentru unii, ci pentru toti. Consecventa siesi, “democratia” ar trebui sa presupuna si egalitatea sanselor, indiferent de rasa, sex, natiune, credinta (necredinta). […] Practic, stanga traditionala a disparut. Comunismul a falimentat; social-democratia s-a apropiat de neoliberalism. Cat de diferit a fost laburistul Tony Blair de conservatoarea Margaret Thatcher? In paralel cu ultima criza econimica si sociala, s-a manifestat o “stanga informala”. Ea nu are pondere si influenta, dar exprima nemultumirea sau exasperarea anumitor segmente din populatie, mai ales din randurile tineretului, cel mai afectat de somaj. […] In orice caz , lumea febriciteaza. Miscarile de protest nu le mai initiaza atat muncitorii industriali, cat segmante defavorizate din chiar ”clasa mijloc”: salariati, intelectuali, studenti, pensionari – din ce in ce mai spoliati de banci si corporatii, ca si de guverne care, indiferent de culoarea politica, reprezinta interesele marelui capital.  Cat de afectat de crize va fi sistemul dominator, ramane de vazut. Ca si locul pe care, in reactii si contrareactii, il va ocupa “stanga democratica”, “stanga umanista”.  Acum ea este marginala. Si  o vreme asa va si ramane. Nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stanga sa-si renege asteptarile, oricat ar fie ele de utopice. “

Cartea  lui Ion Ianosi este mai mult decat cronica unei vieti. Este in acelasi timp cronica unei societati ce s-a gasit in ultimii o suta de ani de cateva ori in situatia de a-si revizui jaloanele politice si sociale, tensiune in care multi si-au pierdut busola. Cineva scria ca doar viitorul este sigur, trecutul e in permanenta schimbare. Acest lucru il recunoaste si Ianosi cand scrie in Cuvant inainte: “Cu rare exceptii, mortii din ultimele decenii au dus in mormant si experientele traite. Ori n-au putut, ori  n-au vrut sa le dea in vileag. Amneziei i s-a adaogat manipularea. Astfel, trecutul a fost si este prezentat in mod ciuntit, alternativ, frustat de alte  si alte componente, diverse si inverse. Invingatorii in razboaie, revolutii, restauratii  isi regleaza , ca intotdeauna, conturile cu cei invinsi.”  

Pe mine acest op de marturisiri ale unui mare intelectual ajuns la varsta senectutii, m-a lasat sa inteleg si mai bine ca nu are nici un rost sa te ascunzi  dupa deget, atat in viata, cat si in idei. Este un exercitiu de sinceritate de care nu toti sunt capabili.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: