O carte cu aroma trecutului

Cartea Gustul, mirosul si amintirea a  Anamariei Smigelschi (Ed. Humanitas – 2013), contine mici  povestiri , uneori amuzante, alteori nostalgice, dar sensibile si veridice, culese dintr-o viata de trei sferturi de secol. Este  un alt fel de a relata trecutul decat cel cronologic, sistematic si amanuntit din memoriile lui Ion Ianosi sau cel de justificare si regretare a greselilor politice ale tineretii din cartea  de amintiri a lui Paul Cornea.  Cartea acestei talentate graficiene are aroma epocii traite de multi dintre noi si o descopera  pe doamna Smigelschi ca pe o veritabila si valoroasa literata. Este imposibil de prezentat continutul cartii, caci intentia autoarei nu a fost sa scrie niste memorii, ci sa ne puna in mana un volum cu amintiri pline de vitalitate si humor, chiar si atunci cand intamplarile descrise erau grave. Ar mai trebui adaogat ca cea mai mare parte a vietii autoarea si-a petrecut-o in anii regimului comunist din Romania. Iar asta confera o atentie speciala descrierii cotidianului de atunci, care nu pare deloc sumbru, ci mai curand banal, nu mult deosebit de cel de astazi. Cu exceptia pomenirii in treacat a unor dispozitii ridicole ale autoritatilor, prilej de ironie sau de haz, deceniile petrecute pe atunci de pictorii si graficienii ce traiau doar din comenzile primite de la stat, care ii mai trimiteau si in strainatate pentru a-si expune operele, par departe de imaginea de prigonire constanta a intelectualitatii, faurita  de mediile de masa in ultimele doua decenii.  

In cele ce urmeaza ma voi limita sa copiez cateva scurte pasagii  din carte, care sa releve farmecul  vietii palpitante nu numai a unui copil zburdalnic, a unei femei indragostite de sotul ei, ci  si a mediului de artisti plastici, cu capriciile, bucuriile si necazurile lor.  

*     *     *

“Problema numelui este foarte importanta, cu implicatii cultural, social-politice si inca altele pe care nu le voi numi aici, iata de ce industria pseudonimelor este foarte activa, vezi Arghezi, Gala Galaction, Madonna, Salam, Nostradamus… Nu poti fi indeajuns de vigilent si lucid, destul de precaut, ca sa nu ajungi un inginer masiv, oaches si sprincenat si sa-ti zica Ghiocel sau un stravechi boier crestin, academician si arbitru al morale si sa te cheme Mutzi (Balaceanu-Stolnici) (pag. 16)

“Am citit ca, dup ace s-a descoperit cum ca, in convingerea copiilor din ziua de azi, laptele se extrage din lapte praf, s-au facut gradini zoologice cu porci, curcani, gaste si vaci, unde specialistii le explica vizitatorilor rostul fiecaruia, caci, pana una, alta, copiii sunt mai familiarizati cu dinozaurii.” (pag. 22)

“Iata, de exemplu, un dejun pascal : masa lunga, rotunjita, intinsa la maximum, poate cuprinde , asezati comod, 22,24 de meseni; fata de masa de damasc scrobita, cate trei farfurii albe (35, 22 si 17 cm. diametru), servete infoiate, rosii si verzi. Pe mijloc, tava ovala de argint cu 200 de oua colorate. Simetric, spre cele doua capete, cate un sfesnic cu lumanare rosie, imbinate geometric, platouri patrate cu telemea, cas proaspat, slaninuta inghetata si salamior de casa taiate fin ca foita de tigara, bordisite cu ridichi de luna, ceapa si usturoi verde, somon si batog cu rondele de ceapa rosie, boluri de portelan cu salata de icre roz, maioneza galbena, masline negre si masline verzi, castronase pentru coji.” (pag. 52)

“Odata instalati cu capra de cafea espresso pe jos langa pat, incepe un educativ program matinal. +”Hai!” adica da-I drumul, adica orice – intamplari din copilarie, filme, planuri de vacant cu toate aventurile viitoare redate amanuntit, pranzuri pantagruelice cu feluri nemaiintalnite, ultimele excursii cu accidente savuroase (“Cum adica, nu vi s-a intamplat nimic, nimic?”), mistere cosmic, tromboane, orice, dar mai ale o storcosire: copilul storcosit este culcat pe spate, deasupra un adult, adica eu, pe burta, bine sprijinita in coate, mai deasupra, unul peste altul in teanc  ordonat, restul participantilor la storcosire. Copilul storcosit , cel de dedesubt, trebuie sa c ante cantecul cu storcosirea, in timp ce este storcosit in mod sincopat in ritmul cantecului:

Storcosire bucuroasa, storcosire,mai,

Toata lumea e in casa, boabe in pastai!

La cuvantul  pastai  toata gramada se rastoarna cu glas mare si alt copil trece la rand.” (pag. 67)

              Dupa o serie de “aventuri” pasionante, fie cu mositul unei femei insarcinate  in Orient-expresul  Paris-Bucuresti, sau cu pescuitul unui crap monstru in delta Dunarii, se ajunge si la capitolul “exorbitantelor mele toalete” pentru revelion, muncite din greu, dar insuficient de apreciate de gazda si comeseni.  Dar la un alt revelion, surpriza!:  

“Ma simteam “al dracului de misto”, cand apare Gigi Matei cu un domn carunt, elegant si distins, de vreo 65 de ani.

– Iata, zice, ti-am adus un admirator care tine neaparat sa te cunoasca!

Ce puteam cred? Ca a fost cucerit de farmecul meu uluitor sau ca, cel mult, imi urmareste creatia artistica de ani de zile si acum, in sfarsit, a sosit momentul…  Domnul insa venise pentru muraturi! Chicotesc amuzata.

– Nu radeti, doamna, ca nu-i de ras!

– Bine, domnule, multumesc, dar sa stiti ca eu…

– Doamna, nu-i de gluma, scandeaza dansul, Eu asa muraturi n-am mancat NICIODATA!

Acum, dreptate cam avea el, ca despre muraturile mele parerea asta e cam… unanima.”(pag. 116)

       Dupa ce autoarea ne mai plimba prin diverse locuri si pe la alte cunostinte, ajungem si la talciocul evreiesc, care pe atunci era in strada Stelea Spataru, nr. 31 A. Iata ce gaseste acolo:

“Imprejur un decor suprarealist, tablouri, cutii de carton cu dantele cocolosite, pe rafturi vrafuri de de paturi pestrite si cearsafuri impaturite, zeci de solnite de sticla, duble, cu lacas pentru scobitori, aliniate in rand cu zeci de razatoare de mere in forma de peste, cescute de cafea de toate culorile si marimile fara farfurioare, teancuri de farfurii de faianta, portelan si ceramica, adanci si intinse amestecate, de pe un dulap sapte masini de tocat se holbeaza la mine ca sapte pisici asezate, cu coada in sus, un sertar de lemn plin cu tacamuri coclite de alpaca, legate cate noua, cate unsprezece, cate cinci, un evantai de ebonite… De fiecare obiect atarna o bucatica de carton cafeniu cu o cifra. […] Gasesc o foarfeca Solingen printer alte 15 foarfeci, are o floare in cruce traforata la mijloc. Ma uit la cartonasul legat cu sfoara. 157.

– 157 de lei? Intreb surprinsa.

– Nuu, e numarul de inventar.

Deschide un ceaslov zdrentuit, cauta, cauta…

– 20 de lei!

– Dar o scoica mare, colturoasa, n-aveti?

– Regret, n-avem, si continua conversatia animata cu convivii, batrani, prafuiti si vioi.” (pag. 140)

Dupa scurte plimbari toamna pe la Tescani (unde era exilat Andrei Plesu), dupa mai lungi popasuri estivale la Vama veche, unde inoata in larg pana ii alarmeaza pe graniceri, dupa ce relateaza ce si cum a fost cu realismul socialist si cu realismul alegoric liber-consimtit, dupa  multe alte investigatii cu un limbaj colorat si, uneori, original, care toate ar merita sa fie amintite, d-na Smigelschi isi incheie cartea cu o emotionanta pagina consacrata memoriei sotului ei, pictorul Ion Alin Gheorghiu, mort cu zece ani in urma. Iata un pasaj din acest epitaf:  

“Un mare artist al secolului XX, ION GHEORGHIU, Alin pentru prieteni, timp de 43 de ani s-a impus in in elita plasticii romanesti si internationale, exprimandu-se in pictura, sculptura, arta decorativa si, cateodata, in scris. Un artist pentru care talentul inseamna, inainte de toate, o mare raspundere, inteligent si cultivat, harnic si laborios, cu o necrutatoare disciplina a lucrului zilnic, folosind numai mijloace traditionale, a desvoltat o tehnica desavarsita de glasiuri, frotiuri, suprapuneri savante  –  un centimetru patrat din oricare panza a sa e o nestemata.  A trecut natural de la figurativ la non-figurativ, treptat, fara salturi surprinzatoare, fiecare etapa din creatia sa fiind la fel de cuceritoare si recognoscibila. […] Un univers zugravitor de geneze, UNIVERSUL GHEORGHIU.”  (pag. 239)

 

 

 

 

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: