Archive for March, 2014

Cine sunt candidatii in alegerile pentru presedintele Ucrainei

March 30, 2014

Principalele partide din Ucraina si-au tinut intrunirile de stabilire a candidatilor la alegerile din 25 mai pentru functia de presedinte al statului. Iata care sunt rezultatele, conform agentiei Regnum:

In partidul “Batkivscina”, unde personalitatile principale sunt prim-ministrul Iatzeniuk si presedintele parlamentului Turcinov, candidata la functia de presedinta a fost aleasa Iulia Timoshenko. In cuvantarea ei au figurat ca promisiuni : salvarea din mizerie a tarii, readucerea Crimeii la Ucraina, pedepsirea Rusiei si, bineinteles, intrarea tarii in Uniunea Europeana. “Daca poporul ma va alege presedinte, eu nu voi ceda fara lupta nici un centimetru de pamant ucrainian” a spus ea.

La congresul partidului “Udar”, unde lumea se astepta sa fie propus candidat fostul boxer Vitalii Kliciko, a fost preferat miliardarul Petr Porosenko, cu o avere evaluata la 1,5 mlrd. USdolari. Kliciko se va lupta pentru functia de primar al Kievului. Porosenko, posesor al unui puternic canal de TV si a mai multor fabrici (dintre care numeroase in Rusia) promite si el ca va face totul pentru intrarea tarii in “raiul” numit UE. Porosenko si Kliciko i-au propus Iuliei Timosenko unirea fortelor ambelor partide, desigur pentru a-l sustine ca presedinte pe …Porosenko.

Partidul regiunilor in congresul sau i-a exclus mai intai din partid pe Victor Ianukovici si pe alti apropiati ai fostului presedinte. Dupa mai multe tururi au ramas doi candidati: Mihail Dobkin, fost guvernator al regiunii Harkov si Serghei Tihipko, fost vice prim-ministru in guvernul Azarov si …milionar (averea lui e evaluata la 380 milioane USdolari). Dobkin propune federalizarea tarii cu accent pe autonomia regiunilor si restabilirea de relatii economice si diplomatice cu Rusia. Tihipko crede si el ca o asociere cu UE e utila, dar este prematur ca Ucraina sa devina membra in UE si NATO.

Cele doua partide nationaliste de extrema dreapta “Svoboda” si “Pravyi Sektor” cu candidati déjà inscrisi in persoana liderilor Oleg Tiagnibok si Dmitrii Iarosh, duc inca tratative pentru a merge impreuna in alegeri, dar nu se stie care din ei va fi propus candidat.

Patru firme ucrainiene de sondaj al opiniei publice au dat publicatiei rezultatele lor privind sansele in alegerile ce vor avea loc peste aproape doua luni. Prognoza este urmatoarea: pentru Petr Porosenko ar dori sa voteze 36,2 %, pentru Timosenko – 12% pentru Tihipko – 10% si pentru Dobkin – 5,3%. Este sigur ca in rastimpul ramas pana la alegeri mai pot avea loc surprize.

Advertisements

Tot despre Ucraina, dar din alt punct de vedere…

March 25, 2014

Criza politica in centrul careia se gaseste de cateva luni Ucraina ridica niste intrebari carora nu li se da raspuns in presa germana, franceza sau anglo-saxona, ca sa nu pomenesc si de cea romaneasca. Totul este redus la problema Crimeii, iar un acord semnat in 1954, cand Rusia se zbatea intr-o teribila criza economica si politica interna si accepta orice compromis, este ridicat acum la rangul de document sacrosanct, incalcarea lui justificand eliminarea lui Putin din G8 si aplicarea de sanctiuni Rusiei.

Altele sunt insa intrebarile care sunt ocolite cu grije.  Ce a justificat oare recunoasterea in mare graba de tarile occidentale a unui guvern  instalat prin violenta si inca nelegitimat prin alegeri democratice? Ce  intentioneaza Occidentul sa faca pentru scoaterea acestei tari din situatia economica grava in care se zbate de peste 20 de ani, atunci cand se stie ca doar datoriile Ucrainei fata de Rusia se ridica la suma de 16 miliarde dolari? Ce intentii are noul guvern fata de cele 10 milioane de rusi din Ucraina (aproape un sfert din populatia tarii) de vreme ce nici un reprezentant al lor nu este in guvernul si in parlamentul ucrainian? Ce justifica atitudinea ingaduitoare pe care tarile occidentale au luat-o deja fata de partidele ucrainiene de extrema dreapta, antirusesti si antisemite (“Pravyi Sektor”  si “Svoboda”) ? Care sunt intentiile de viitor ale NATO de instalare a infrastructurii pe teritoriul Ucrainei, masura ceruta de actualul guvern de la Kiev si indreptata vadit impotriva Moscovei ?  Iar mai presus de orice: Care este pozitia Rusiei fata de tarile participante la acest conflict ?  Pentru a raspunde la aceasta ultima intrebare, am gasit de cuviinta sa caut si sa citesc  cuvantarea lui Putin la adunarea de la Kremlin din ziua de 18 martie 2014. Am selectat din ea cateva pasaje semnificative pe care le prezint in cele de mai jos.

 

Din cuvantarea lui Putin la Kremlin  in fata deputatilor Dumei si a membrilor Consiliului Federatiei Ruse in ziua de 18.03.2014:

“Ii inteleg pe oamenii din Ucraina care doreau schimbarea. In acesti 22 de ani ai “independentei”, organele puterii si-au batut joc de ei. S-au perindat presedintii, prim-ministrii, deputatii Radei, dar nu s-a schimbat atitudinea lor fata de tara si popor. Ei au “muls” Ucraina, s-au ciorovait intre ei pentru mai multa putere, pentru active si  fonduri. Dar pe ei nu-i interesa cum traiesc oamenii simpli si de ce milioane de cetateni ai Ucrainei nu vad nici o perspectiva pentru ei in patrie si sunt obligati sa plece peste hotare pentru a castiga cu ziua. Subliniez, nu plecau in Sillicon Valley, ci oriunde se plateste chiar un salariu minim. Doar la noi in Rusia in anul trecut au venit la munca 3 milioane de ucrainieni,  castigul carora s-a ridicat la 20 miliarde dolari, adica 12% din PIB-ul Ucrainei. Repet, ii inteleg perfect pe cei care au iesit in piata Maidan cu lozinci pasnice de protest impotriva coruptiei, conducerii neeficiente a statului, saraciei. Dar cei ce au stat in spatele ultimelor evenimente din Ucraina, urmareau alte scopuri: ei pregateau o rasturnare statala, aveau in plan acapararea puterii, nu se dadeau inapoi de la nimic. S-au pus in aplicare acte teroriste, asasinate, pogromuri. Principalii executanti ai rasturnarii erau nationalistii, neonazistii, rusofobii si antisemitii. Anume ei sunt cei ce hotarasc si acum viata oamenilor in Ucraina.”

“…Locuitorii Crimeii si ai orasului Sevastopol s-au adresat Rusiei cerandu-i sa le apere drepturile si viata. (…) Conducerea din Crimeia s-a bazat pe cazul precedent al provinciei Kosovo, precedent faurit cu mainile proprii de partenerii nostri occidentali. Intr-o situatie total analoaga Crimeii, ei au recunoscut drept legitima separarea provinciei Kosovo de Serbia, aratand tuturor ca nu e nevoie de nici o aprobare din partea organelor centrale ale tarii pentru a-si declara independenta. Tribunalul International ONU pe baza punctului 2 art. 1 din Statutul ONU a fost de accord cu asta si in decizia sa din 22 iunie 2010 a spus: “Nici un fel de interdictie generala in declararea unilaterala a independentei nu decurge din practica Consiliului de Securitate” si mai departe “Dreptul international nu contine nici o interdictie in aplicarea proclamarii independentei.”

“In situatia creata acum in Ucraina se reflecta ca in oglinda ceeace se petrece si s-a petrecut in lume in ultimele decenii. Dupa disparitia sistemului bipolar pe glob, nu a mai existat stabilitate. Institutiile cheie si international nu s-au intarit, ci din pacate, s-au degradat. Partenerii nostril occidental in frunte cu Statele Unite ale Americii prefer ca in political or practica sa se conducanu dupa dreptul international, ci dupa dreptul celui mai tare. Ei isi afirma misiunea de popor ales si exceptional, ceeace le-ar permite sa sa decida soarta lumii, dreptate ne putand avea decat ei. Ei actioneaza cum le convine, folosesc forta oriunde, impotriva unor state suverane si alcatuiesc coalitii dupa principiul “cine nu este cu noi, este impotriva noastra”. Pentru a conferi agresiunii o aparenta legala, forteaza aprobarea unor rezolutii ce le convin in organizatii international, iar daca, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc, atunci ignora si Consiliul de Securitate, si ONU in intregime. Asa a fost in Iugoslavia in 1999. E de necrezut ca la sfarsitul secolului 20, asupra unei capitale europene, Belgrad,  au fost aplicate, timp de saptamani, lovituri cu bombe si rachete, dupa care a urmat o veritabila interventie. Oare era o rezolutie a Consiliului de Securitate ONU in aceasta problema care sa permita asemenea actiuni? Nici de cum. Iar apoi a urmat Afganistanul, Irakul, incalcarea fatise a a rezolutiei Cons. de Securitate asupra Libiei, cand – in loc de a se asigura asa zisa zona de interzicere a zborurilor, au inceput bombardamentele. A mai fost si o intreaga serie de “revolutii colorate”, bine ghidate. E de inteles ca in tarile unde au avut loc aceste evenimente, oamenii erau obositi de tiranie, de saracie, de lipsa oricarei perspective, dar aceste sentimente au fost cinic exploatate. Acestor tari li s-au impus niste standarde care nu corespundeau nici modului lor de viata, nici traditiilor, nici culturii acestor popoare. Drept rezultat, in locul democratiei si libertatii – s-a capatat haos, izbucniri violente, un siri de rasturnari.  In locul “primaverii arabe” a venit ”iarna araba”.

Un scenariu asemanator a fost aplicat si in Ucraina. In 2004, pentru a elimina un candidat necesar la alegerile prezidentiale, s-a inventat un al treilea tur, care nu era prevazut in legea electorala. Iar acum, a fost pusa la treaba o armata de batausi, dinainte antrenati si bine inzestrati. Noi intelegem ce se petrece, intelegem ca aceste actiuni au fost indreptate si impotriva Ucrainei, si impotriva Rusiei si impotriva integrarii in spatiul euroasiatic. Iar asta tocmai cand Rusia cauta in mod sincer un dialog cu colegii din occident. Noi propunem in mod constant colaborare in toate problemele cheie, vrem sa consolidam nivelul increderii, vrem ca relatiile noastre sa fie egale, deschise si sincere. Dar nu am vazut sa se faca nici un pas in  intampinare. Din contra, de mai multe ori am fost inselati, s-au luat decizii in spatele nostru, am fost pusi in fata faptului indeplinit. Asa a fost si cu extinderea NATO spre rasarit, cu amplasarea infrastructurii militare in apropierea frontierelor noastre. Mereu ni s-a repetat: “Asta nu va vizeaza pe voi”. Usor de spus ca nu ne vizeaza. Asa a fost si cu desfasurarea sistemului de aparare antimisile.  Ne tinand seama de temerile noastre , mecanismul a fost pus in miscare. Asa a fost si cu amanarea la nesfarsit a tratativelor privind vizele, cu asigurarea unei concurente oneste si cu accesul liber la pietele mondiale. Acum suntem amenintati cu sanctiuni, dar noi si in present traim in conditiile unei serii de limitari deosebit de importante. De pilda, inca in perioada “razboiului rece”, Statele Unite si apoi si alte tari, au interzis sa se vanda in URSS o serie mare  de tehnologii si utilaje, care alcatuiau asa numitele “liste COCOM”. Astazi aceste liste au fost formal desfiintate, dar in realitate multe interziceri continua sa fie in vigoare.

Pe scurt, avem toate motivele sa sa presupunem ca vestita politica  a ingradirii Rusiei, care s-a aplicat in sec. 18, si in sec. 19, si in sec. 20, continua si astazi. Se incearca mereu sa fim izolati pentru ca avem o pozitie independenta, pentru ca noi o sustinem, pentru ca noi numim lucrurile pe nume si nu ne prefacem. Dar toate au o limita. Iar in cazul Ucrainei, partenerii nostri occidentali au depasit aceasta limita, s-au comportat grosolan, iresponsabil si neprofesionist. “

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

March 13, 2014

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

Despre democratie

March 10, 2014

 

Renumita revista britanica „The Economist“ publica un amplu eseu cu titlul „What’s gone wrong with democracy?” (Ce nu merge in democratie?). Am selectat cateva pasaje din acest text, care arunca o lumina noua asupra unei probleme controversate.

                                               *

Democratia trece prin vremuri grele. Acolo unde autocratii au fost alungati din functii, oponentii lor nu au fost in stare, de cele mai multe ori, sa faureasca regimuri democratice viabile. Chiar in tarile recunoscut democratice, au inceput sa se vada fisuri ingrijoratoare in sistem, iar dezamagirea fata de politica este frecventa. Totusi cu numai cativa ani in urma, democratia parea ca ar domina lumea. […]

Intre timp, partidul comunist chinez a spart monopolul pe care lumea democratic a il avea in ce priveste progresul economic. Larry Summers de la Harvard University spune ca pe vremea cand era cea mai rapida crestere a economiei, standardul de viata se dubla aproximativ la fiecare 30 de ani. China si-a dublat insa nivelul de trai al populatiei in fiecare deceniu in ultimii 30 de ani. Elita chineza pretinde ca modelul lor economic  – un control strict de partidul comunist impreuna cu un efort neobosit de a atrage pe cei mai talentati oameni  in clasa conducatoare – este mult mai eficient decat cel democratic si mai putin sensibil la blocaj. Conducerea politica a tarii se schimba la fiecare zece ani si aportul de noi talente este continuu, de vreme ce cadrele de partid  sunt promovate in functie de talentul  lor de a atinge obiectivele stabilite.

Criticii Chinei  condamna pe drept guvernul pentru ca ar controla in diverse moduri opinia publica, de la inchiderea dizidentilor pana la cenzurarea comentariilor pe internet.Totusi obsesia regimului cu controlul inseamna paradoxal ca el acorda o stransa atentie opiniei publice. In acelasi timp, conducatorii Chinei au fost in stare sa abordeze cateva mari probleme ale consolidarii statului, care intr-o democratie ar fi necesitat decenii.  In numai doi ani China a extins asigurarea cu pensii a inca 240 milioane de locuitori, adica mult mai multi decat numarul total al pensionarilor asigurati in SUA.

Multi chinezi sunt gata sa accepte sistemul lor, daca acesta le asigura cresterea. Studiul Pew Global Attitudes 2013 a aratat ca 85% dintre chinezi sunt “foarte satisfacuti” cu directia in care merge tara lor, fata de 31% la americani. Unii intelectuali chinezi sunt chiar plini de laude. Zhang Weiwei  de la universitatea Fudan sustine ca democratia distruge vestul, si in particular Statele Unite, din cauza ca se institutionalizeaza blocajul in luarea de decizii si permite alegerea unor presedinti de categoria doua, ca de pilda George W. Bush. Yu Keping de la universitatea Beijing sustine ca democratia face lucrurile simple “excesiv de complicate sau frivole” si permite “unor politicieni cu discurs dulceag sa insele poporul”. Wang Jisi, tot de la universitatea din Beijing a observat ca “multe din tarile in desvoltare, care au introdus valorile si sistemele politice occidentale, au obtinut doar dezordine si haos”, dar China le ofera un model diferit. […]

Statele Unite au devenit un exemplu de blocaje, fiind in asa masura obsedate de obtinerea de puncte in disputa intre un partid sau altul, incat au fost  pe pragul ca de doua ori in ultimii doi ani sa dea faliment din cauza datoriilor bugetare. Democratia Statelor Unite e corupta prin masluirea rezultatelor alegerilor, prin practica croirii circumscriptiilor electorale astfel incat sa-i favorizeze pe cei ce deja le detin.  Asta incurajeaza extremismul, din cauza ca politicienii fac apel doar la cei total fideli partidului si drept urmare ii lipseste de un mare numar de alegatori. Iar banii vorbesc  mai tare decat oricand in politica americana. Mii de lobbysti  (peste 20 pentru fiecare membru al Congresului) contribuie la sporirea lungimea si complexitatea legislatiei, bucurandu-se de privilegii speciale. Toate astea dau impresia ca democratia americana e de vanzare si ca cei bogati au mai multa putere decat cei saraci, cu toate ca lobbystii si donatorii insista ca cheltuielile cu politica contribuie la libertatea de exprimare. […]

Nici Uniunea Europeana nu e un model de democratie. Decizia luata in 1999 de a introduce moneda euro a fost luata in mare parte de niste tehnocrati si doar doua tari (Danemarca si Suedia) au organizat referendumuri asupra problemei (ambele au spus NU). Eforturile de a castiga aprobarea poporului pentru Tratatul de la Lisabona care sporea puterea Comisiei de la Bruxelles, au fost abandonate cand oamenii au inceput sa voteze in sensul nedorit. In timpul celor mai sumbre zile ale crizei euro, elita tarilor euro a fortat Italia si Grecia sa-si schimbe conducatorii alesi democratic cu niste tehnocrati. Parlamentul European, care era o incercare de a reduce deficitul de democratie al Europei, este pe cat de ignorat,  pe atat de dispretuit.  Uniunea Europeana a devenit un teren fertile pentru partidele populiste, ca de pilda Partidul Libertatii al lui Geert Wilders in Olanda si Frontul National al Marinei Le Pen in Franta, care pretend ca ii apara pe oamenii simpli contra elitelor arogante si incompetente. In Grecia partidul Golden Dawn  (Zori aurii) incearca sa vada in ce masura democratiile vestice pot ingadui existenta unor partide de stil nazist. Un proiect destinat a imblanzi fiara populismului European si-adat duhul. […]

Cea mai mare provocare la adresa democratiei nu vine totusi nici de sus, nici de jos, ci din interior, din partea alegatorilor. Se dovedeste clarvazatoare ingrijorarea lui Platon la adresa democratiei ca “cetatenii traiesc de pe o zi pe alta, lasandu-se in voia placerilor imediate”. Guvernele democratice au capatat obiceiul sa priveasca imensele deficite structural drept o chestiune banala, facand imprumuturi pentru a da votantilortot ce ei doresc pe termen scurt, neglijand investitiile pe termen lung. […]

Democratia a fost buna in secolul 20 in parte datorita hegemoniei americane: celelalte tari doreau desigur sa copieze puterea conducatoare a lumii. Dar pe masura ce a sporit influenta Chinei, America si Europa si-au pierdut atractia ca modele de urmat, ca si pofta lor de a raspandi democratia. Administratia Obama pare acum paralizata de teama ca democratia va produce regimuri ticaloase (rogue) sau ca va permite regimuri djihadiste. Si de ce oare tarile in desvoltare ar trebui sa priveasca democratia ca o forma ideala de guvernare, cand guvernul american nu poate sa treaca prin Congres bugetul, fara a mai vorbi de planuri de viitor? De c ear trebui autocratii sa asculte lectiile de democratie ce vin din Europa, cand elita euro ii alunga pe conducatorii alesi atunci cand acestia se opun regulilor ortodoxiei fiscal? […]

Pe la mijlocul anilor ’70, fostul cancelar german Willy Brandt spunea ca ”Europei occidentale  i-au mai ramas doar 20-30 de ani de democratiei , dupa care va aluneca, fara motor si fara carma, in marea de dictaturi ce o inconjoara”. Lucrurile nu au ajuns atat de rau in zilele noastre, dar China constitue o amenintare mult mai credibila decat a fost comunismul, la idea ca democratia este superioara intrinsic si in cele din urma va castiga.

 

Bucurestii acum 200 de ani

March 8, 2014

In istoria milenara a Europei, doua secole este foarte putin. Totusi viteza transformarilor in viata societatii ca urmare a progreselor stiintei si tehnicii face ca o privire aruncata spre trecut sa scoata la iveala stari de lucruri aproape incredibile astazi.

Contrastul intre occidentul, reprezentat pe atunci  de elita de la Paris, Viena sau Sankt Petersburg, si orientul  imperiului otoman, era izbitor.  Sa amintim ca la 1814 Napoleon Bonaparte era constrans sa abdice si sa capete domiciliu fortat in insula Elba. In America face ravagii razboiul de independent si, in luna august, trupele engleze ocupa orasul Washington. Spania ocupa Venezuela, iar crestinismul e interzis in China. Stephenson  inventeaza locomotive cu aburi, Byron scrie “The Corsair” si este anul de nastere al poetului rus Lermontov. Moravurile epocii, evoluasera in imbracaminte, hrana, muzica, literatura mai peste tot in tarile europene. Cu totul alta era insa viata atat in Valahia, cat si in Moldova. Fiind supuse Turciei, sultanul era cel care  numea sau debarca pe domnitor, iar uneori trimetea un calau sa-i taie capul. Boierii respectau portul turcesc, purtand anteriu, giubea si salvari, iar pe cap un calpac. Ascultau fanfara meterhanelei, vorbeau intre ei turceste sau greceste.

Secolul domniei fanariotilor (1716 – 1821) se apropia de sfarsit, cand in1812  la Bucuresti, pe scaunul domnitorului Tarii Romanesti, a fost instalat Ioan Gheorghe Caragea.  Dupa numai un an de domnie, asupra cetatii de scaun a navalit ciuma, adusa de turci, caci la Istanbul ea facea deja ravagii (3000 de morti zilnic). “Ciuma lui Caragea” a ramas in istorie ca una din cele mai cumplite nenorociri ale epocii si ea este pomenita pe scurt in “Istoria Bucurestilor” de Constantin C. Giurescu. Dar cea mai detaliata prezentare a groaznicei epidemii ce a bantuit intre iunie 2013 si martie 2014 este in cartea lui Stefan Ionescu “Bucurestii in vremea fanariotilor” (Ed. Dacia – Cluj 1974) din care voi extrage cateva pasagii edificatoare pentru trecutul acestui oras. 

Pag. 287 – La 13 iunie 1813 sunt semnalate cazuri mortale la Vacaresti.  Alarma la Bucuresti.  Voda porunceste sa fie pazite toate drumurile de la Vacaresti pana in Dealul Spirii, “prin care pot intra oamenii in oras, de a nu lasa pe nimeni, ori pe jos sau calare sau cu carul, sa intre inauntru fara a da de stire”.  Spaima cuprinde populatia orasului. Ca masuri preventive, Voda porunceste “ sa se cerceteze casa cu casa in toate mahalalele, pentru a constata daca nu sunt cumva cazuri de ciuma”. Toti  strainii si populatia flotanta sunt scosi din oras si trimisi la urma. Se iau masuri si la spitale, in special la spitalul Dudesti. Se face catagrafia cersetorilor si 80 dintre ei sunt trimisi la manastiri.  “Banii veniti din  Ilfov, Vlasca, Teleorman si Olt, unde se inregistreaza deja cazuri de ciuma, trebuie sa fie spalati in otet. Numarul cioclilor e sporit la 60, pentru ca acum nu se afla in par decat 27.”

Cu toate masurile luate, ciuma se inteteste. De aceea sunt interzise adunarile prin carciumi sau cafenele. Vinul sau rachiul se vindea pe fereastra carciumii si numai pentru acasa. Cine era gasit band in fata carciumii, era spinzurat pe loc. Cei bolnavi de ciuma erau ridicati de ciocli si dusi la spitalul Dudesti. Dar cei ce ii tainuiau pe cei bolnavi, “sa stie ca vor fi izgoniti din oras si toate lucrurile ce va avea Ii se vor arde si se va pedepsi.”

Constatand insa ca poruncile date nu sunt indeplinite intocmai, domnitorul intocmeste un regulament cu 11 puncte, care, tiparit, este raspandit in tot orasul. Se recomanda oamenilor “cand se vor intalni sa stea departe unul de altul la trei pasi”; nimeni nu avea voie sa intre intr-o casa molipsita; cine avea nevoie sa cumpere ceva “sa nu-l ia in mana numaidecat, ci prin mijloc ori de lemn, ori de fier, in chip de cleste sau vas, iar acasa, sa-l spele sau sa-l afume, dupa cum este cazul”; cei ce vand sau cumpara sa stea departe unul de altul, iar banii sa fie dati “in vas cu otet”; copiii sa nu fie lasati sa iasa din curtea casei parintilor.

Napreznica boala este insa tot mai ucigatoare. Oamenii fug pe unde pot, orasul devine tot mai gol, tot mai pustiu. La sfarsitul lunii august 1813 chiar voda paraseste orasul si isi ia resedina la Cotroceni.  Fug si doctorii, domnul le opreste leafa. Peste Dunare, la Rusciuk ciuma facea si mai multe ravagii. Consulul Frantei spune: “Valahii sunt atat de speriati ca doua treimi din populatia Bucurestilor s-a imprastiat la tara”. Permisiunea data de voda bucurestenilor de a putea iesi din oras ca sa-si faca in jurul lui adaposturi, are urmari catastrofale:  fug din oras nu numai oamenii sanatosi, ci si ciumatii. Zadarnic sunt inchise barierele, zadarnice poruncile domnului, zadarnice rugaciunile mitropolitului. Nimeni nu isi mai face datoria, nici vatafii mahalalelor, nici clerul, nimeni.  Iar haimanalele orasului jefuiau si pradau in voie, intrand in casele oamenilor zicand ca sunt ciocli. Voda Caragea ii obliga de aceea pe ciocli sa poarte la gat un petec  rosu ca semn distinctiv. Dar oamenii sanatosi se amestecau pe campuri si prin cranguri cu cei bolnavi . (…) Ciumatii adunati de prin casele molipsite erau aruncati laolalta cu mortii in carele cioclilor. Cei dintai erau dusi spre lagarele mortii de la Dudesti, Baneasa, Cioplea, iar mortii erau aruncati in gropi mari, comune, fiind trasi din care cu cangile. Nu se mai prididea cu ingroparile. Dintr-un pitac domnesc  (porunca) din octombrie 1813 aflam ca multi nu mai erau ingropati: “…pe cei mai multi ii mancau cainii si alte jiganii…”. In februarie se inchide Targul de afara, iar domnul porunceste “sa se puie pristav a striga prin raspantiile Bucurestilor ca nici intr-un fel de chip sa nu se faca adunare la Obor.”

Dramatica situatie a epidemiei e redata in cuvinte simple de un contemporan, Ion Sin Dobre, tircovnic la biserica Batistei: “…Iara cand fu la octombrie, se intari o groaznica moarte care nici nu s-au pomenit sa fie vreodata. Si se sparse orasul si se dusera care incotro le-au vazut ochii si ramase targul pustiu. Si incotro ascultai se auzea : “Paziti, la o parte, ca vin ciocli cu mortii”, cate opt, cate zece, unul peste altul, mortii si molipsitii. Stau pe ulite mortii pana cand venea cioclii cu care de-I ridica. Iar multi  isi ingropau noaptea  mortii in gradini. Se spunea ca pana in luna lui ghenuarie 1814 numarul celor morti raportuiti in catastihe era de 20.000, in afara de cei de prin sate si de prin gradini. Pentru mortii de la spitale, tineri, batrani, bogati, saraci, tigani, boieri, ovrei, armeni, se faceau  gropi si se aruncau acolo, unul peste altul.“ Orasul era mort, hanurile pustii, bisericile goale, iar curtile boieresti  ferecate, erau pazite de arnauti inarmati. Deasupra orasului staruia apasarea mortii si plutea un fum alb, inecacios, ce se inalta din gunoaiele si balegarul aprinse prin curti si maidane.

In fine, in martie 1814 a fost invinsa “napraznica boala a ciumei”, desi domnia continua sa vegheze. Manastirea Plumbuita devine locul de carantina si dezinfectare pentru calatorii si negustorii ce veneau in Bucuresti. La Vacaresti si la Colentina se fac cate 12 bordeie de fiecare lazaret pentru ca strainii sa aiba unde sa-si pune marfurile “la aeriseala”. Abia in 1818 lazaretele de la Plumbuita si Vacaresti au fost inchise “fiindca din mila lui Dumnezeu, au lipsit banuiala napraznicei boli”.

In volumul amintit al lui Constantin C. Giurescu se arata ca ciuma lui Caragea ar fi facut 70.000 victime. Domnia lui Ioan Caragea a durat pana in 1818, fiind o perioada de tot soiul de abuzuri. Voda daruieste fiului sau beizadea Costache, intreg orasul Ploiesti, cu toate protestele negustorilor din acest oras. Beizadea Costache era spaima Bucurestilor, prin jafurile pe care le facea. Chiar manastirea Cotroceni a fost pradata de el, dup ace a fost numit epitrop al ei. Fiicele domnului (domnitele) erau la fel de rasfatate si nu acceptau ca vreo nevasta de boier sau de negustor sa fie imbracata mai elegant ca ele. Preocuparea principal a domnului si a familiei sale era strangerea cat mai rapida si fara scrupule a unei averi cat mai mari din birurile platite de locuitori, caci nu se stia care pot fi toanele sultanului sau a unor pase de la Istanbul.  In 1816 se descopera o conspiratie impotriva lui voda Caragea, si trei mari boieri implicati in urzirea ei (C-tin Filipescu, C-tin Balaceanu si Grigore Ghica) sunt surghiuniti la mosiile lor. Temator ca zilele in scaunul domnesc ii sunt numarate, Ioan Voda Caragea hotaraste sa fuga din tara. O face la 29 septembrie 1818 cu intreaga familie si cu numeroase care, pazite de 300 de arnauti. Ajunge la Brasov, pe drum distrugand toate podurile peste care trecuse, pentru a nu fi urmarit. Din timp avusese grije sa-si depuna averea considerabila la banci din Elvetia, Rusia si Anglia. Ajunge in Italia unde s-a stabilit definitiv cu familia.

 

 

Misionarii Uniunii Europene prin satele din Romania

March 3, 2014

Cu acest titlu revista franceza “Le monde diplomatique” (februarie 2014) publica un articol in care se arata, in subtitlu, ca “desi milioane de romani traiesc din agricultura de subzistenta, Uniunea Europeana a decis, in numele competitivitatii, sa i se puna capat acestui mod de economie agrara. Agentii europenizarii au inceput sa bata satele. Insa populatia, care indura austeritatea impusa de institutiile internationale, opune rezistenta”. In cele de mai jos prezint cateva pasaje din acest amplu articol al corespondentului special al revistei franceze, care a insotit prin sate echipa PNDR.  

In comuna Sercaia, un afis lipit pe usa primariei anunta  “Programul National de Desvoltare Rurala (PNDR) vine in satul tau!”. Pe terenul de fotbal al comunei, sase “agenti de europenizare” in uniforma albastra prezinta intr-un cort un film despre “proiectul de finantare a unui grajd”. Romania beneficiaza din 2007 de Fondul European agricol de desvoltare rurala (Feader) care finanteaza initiative: este vorba sa se converteasca “antreprenori potentiali” cei 3,5 milioane de romani care azi traiesc din agricultura de subsistenta de pe mai putin de un hectar de pamant. In Romania, numarul taranilor reprezinta 30% din intreaga populatie activa, un record pe plan European. In 1989 aceasta cota era de 28%. Dupa caderea comunismului, reducerea sectorului industrial a provocat “intoarcerea la pamantul de la tara”, astfel incat in medie proprietatile ocupa 2 hectare, fata de 50 ha. in Franta. Doamna Catalina Musat, de la PNDR, sustine ca obiectivul este de a-i convinge pe agricultori “sa produca 80.000 kg. rosii pe o perioada de 5 ani, pentru o investitie de 23.754 euro, din care 7.400 euro ajutor nerambursabil” . Si adaoga: “Nu taranul simplu este beneficiarul potential al Programului. Noi ne adresam mai ales persoanelor ce vor sa deschida o afacere“.

A doua zi , in comuna Barca se viziteaza ferma d-lui Hadi Khoury, un libanez de vreo 30 de ani, presedinte al grupului Haditon, la care sunt asociati alti 12 industriasi din Orientul Apropiat. Ferma, ce ocupa 4 cladiri ale unui fost CAP, creste 120.000 gaini ce produc un sfert din ouale consumate in Romania. UE a investit in aceasta ferma prin Feader un milion de euro. Dl. Khoury e entuziasmat: “Romania e de vis. Cladirile vechi comuniste nu m-au costat mai nimic, cei 25 de muncitori au salarii ce nu ma costa nici ele mai nimic, iar subventiile europene sunt importante.” Deputatul din circumscriptia locala, Theodor Nicolescu, fost secretar de stat la justitie, spune: “Reusita lui Hadi este un exemplu pentru noi toti, caci gratie UE noi devenim competitivi si se creaza conditiile pentru ca piata libera sa functioneze si sa indrumeze comportamentul oamenilor.”

La 300 de km. distant, in Vintul de jos, Teodor Vingarzan isi gospodareste cu fiul sau cele 50 de ha. Ei spun ca astfel pot castiga mai bine decat cei 300 euro lunar pe care i-ar obtine la oras. Cu trei vaci, cu oua si un porc pentru Craciun, agricultura lor de subzistenta e satisfacatoare. Un alt fiu, din lipsa unui loc de munca, a emigrat in America. Vingarzan este insa foarte critic la adresa UE. “Produsele noastre bio sunt sufocate de produsele din Europa de vest, puternic subventionate. Noi, tot ce producem aici nu putem vinde, caci la piata toate produsele, chiar si cartofii, sunt fie italienesti, fie frantuzesti”. Si adaoga: “Dupa 1989, am calatorit in Europa occidental si am vazut fermele de acolo. Mi-am facut sperante de extindere, dar acum ma simt tradat”.

Achim Irimescu, subsecretar de stat la agricultura, asigura ca agricultura de subzistenta joaca un rol important in economia Romaniei, deoarece “un numar mare de oameni nu devin someri si supravietuiesc fara a cere ajutor din partea guvernului. Dar taranii ce nu vor deveni competitivi vor dispare, caci majoritatea lor sunt batrani si n-au urmasi”.

Dupa calatorii in China si in Germania, Tiberiu Biris a pus bazele unei cooperative de productie apicola in care sunt 200 de producatori ce produc, cu o tehnologie moderna, 400 de tone de miere anual, ce se exporta aproape integral. “Mierea romaneasca nu poate fi consumata de romani” spune Teodor Parau, proprietar a 200 de stupi “caci ea e prea scumpa pentru puterea noastra de cumparare”. Totusi mierea din cooperativa e de doua ori mai ieftina decat cea produsa in Europa de vest.

Paradoxul liberalismului agrar sta in urmatoarele: agricultura romana castiga locuri in exportul de produse in vest, dar este incapabila sa hraneasca populatia tarii, caci 70% din produsele consumate sunt importate.  Supusa presiunii UE, aceasta concurenta libera, dar in fond falsa, favorizeaza desvoltarea unei agriculturi de profit: in zece ani, aproape un milion de hectare, adica 6,5% din suprafata agricola utila, a trecut in mainile unor investori straini. Procesul continua, favorizat de pretul redus al terenurilor, salarizarea slaba a muncitorilor si subventiile UE. Recent, guvernul roman a introdus o lege care liberalizeaza complect cumpararea pamanturilor de straini.

In conformitate cu acordul incheiat de guvernul roman cu FMI, Bucurestiul a suprimat doua sute de mii de servicii publice intre 2009 si 2011, a taiat cu un sfert salariile functionarilor si a sporit cu 5 puncte taxa TVA pana la 24%. Conditiile pietei muncii erau asa de slabe incat i-a impins pe 12 % dintre romani sa-si caute de lucru in strainatate. In politica agricola comuna (PAC), se aplica aceiasi formula deja aplicata in Franta in anii ’60, dar conditiile sunt acum diferite. Taranii trebuie sa adreseze individual proiectul lor unei instante de finantare, ceeace sporeste inegalitatile intre regiuni,  intre micile si marile culturi, intre taranimea de subsistenta.si antreprenorii industriali, mai capabili sa solicite fondurile UE. La Alba Iulia o profesoara de muzica si sotul ei, Iosif Fit, membru al Uniunii Compozitorilor,  au trecut la cresterea de zarzavaturi si pasari in curtea lor, caci salariul ei de profesoara (180 euro/luna) nu-i ajungea sa plateasca nici facturile. Invatatori si compozitori lucrand la munca campului: “Asa ceva nici Ceausescu nu ar fi visat!” spune ironic Iosif Fit.

Coruptia, condamnata de toti, nu permite sa se intrevada o solutie in administratia publica la gravele probleme in care se zbate tara. Politica dusa pana acum a mascat unicul scop: imbogatirea personala. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso,  anunta recent ca “aderarea Romaniei la UE a fost insotita de ample reforme care au contribuit la modernizarea tarii, iar cetatenii romani au beneficiat de asta”. Si FMI considera ca acordurile semnate cu Romania “au fost incununate de succes”. Asemenea rezultate “valoroase” au facut ca un fost ministru al agriculturii roman, Dacian Ciolos, sa fie numit in 2009 comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala. In aceasta calitate el a negociat reforma PAC, de care taranii romani nu au nici un motiv de bucurie.