Bucurestii acum 200 de ani

In istoria milenara a Europei, doua secole este foarte putin. Totusi viteza transformarilor in viata societatii ca urmare a progreselor stiintei si tehnicii face ca o privire aruncata spre trecut sa scoata la iveala stari de lucruri aproape incredibile astazi.

Contrastul intre occidentul, reprezentat pe atunci  de elita de la Paris, Viena sau Sankt Petersburg, si orientul  imperiului otoman, era izbitor.  Sa amintim ca la 1814 Napoleon Bonaparte era constrans sa abdice si sa capete domiciliu fortat in insula Elba. In America face ravagii razboiul de independent si, in luna august, trupele engleze ocupa orasul Washington. Spania ocupa Venezuela, iar crestinismul e interzis in China. Stephenson  inventeaza locomotive cu aburi, Byron scrie “The Corsair” si este anul de nastere al poetului rus Lermontov. Moravurile epocii, evoluasera in imbracaminte, hrana, muzica, literatura mai peste tot in tarile europene. Cu totul alta era insa viata atat in Valahia, cat si in Moldova. Fiind supuse Turciei, sultanul era cel care  numea sau debarca pe domnitor, iar uneori trimetea un calau sa-i taie capul. Boierii respectau portul turcesc, purtand anteriu, giubea si salvari, iar pe cap un calpac. Ascultau fanfara meterhanelei, vorbeau intre ei turceste sau greceste.

Secolul domniei fanariotilor (1716 – 1821) se apropia de sfarsit, cand in1812  la Bucuresti, pe scaunul domnitorului Tarii Romanesti, a fost instalat Ioan Gheorghe Caragea.  Dupa numai un an de domnie, asupra cetatii de scaun a navalit ciuma, adusa de turci, caci la Istanbul ea facea deja ravagii (3000 de morti zilnic). “Ciuma lui Caragea” a ramas in istorie ca una din cele mai cumplite nenorociri ale epocii si ea este pomenita pe scurt in “Istoria Bucurestilor” de Constantin C. Giurescu. Dar cea mai detaliata prezentare a groaznicei epidemii ce a bantuit intre iunie 2013 si martie 2014 este in cartea lui Stefan Ionescu “Bucurestii in vremea fanariotilor” (Ed. Dacia – Cluj 1974) din care voi extrage cateva pasagii edificatoare pentru trecutul acestui oras. 

Pag. 287 – La 13 iunie 1813 sunt semnalate cazuri mortale la Vacaresti.  Alarma la Bucuresti.  Voda porunceste sa fie pazite toate drumurile de la Vacaresti pana in Dealul Spirii, “prin care pot intra oamenii in oras, de a nu lasa pe nimeni, ori pe jos sau calare sau cu carul, sa intre inauntru fara a da de stire”.  Spaima cuprinde populatia orasului. Ca masuri preventive, Voda porunceste “ sa se cerceteze casa cu casa in toate mahalalele, pentru a constata daca nu sunt cumva cazuri de ciuma”. Toti  strainii si populatia flotanta sunt scosi din oras si trimisi la urma. Se iau masuri si la spitale, in special la spitalul Dudesti. Se face catagrafia cersetorilor si 80 dintre ei sunt trimisi la manastiri.  “Banii veniti din  Ilfov, Vlasca, Teleorman si Olt, unde se inregistreaza deja cazuri de ciuma, trebuie sa fie spalati in otet. Numarul cioclilor e sporit la 60, pentru ca acum nu se afla in par decat 27.”

Cu toate masurile luate, ciuma se inteteste. De aceea sunt interzise adunarile prin carciumi sau cafenele. Vinul sau rachiul se vindea pe fereastra carciumii si numai pentru acasa. Cine era gasit band in fata carciumii, era spinzurat pe loc. Cei bolnavi de ciuma erau ridicati de ciocli si dusi la spitalul Dudesti. Dar cei ce ii tainuiau pe cei bolnavi, “sa stie ca vor fi izgoniti din oras si toate lucrurile ce va avea Ii se vor arde si se va pedepsi.”

Constatand insa ca poruncile date nu sunt indeplinite intocmai, domnitorul intocmeste un regulament cu 11 puncte, care, tiparit, este raspandit in tot orasul. Se recomanda oamenilor “cand se vor intalni sa stea departe unul de altul la trei pasi”; nimeni nu avea voie sa intre intr-o casa molipsita; cine avea nevoie sa cumpere ceva “sa nu-l ia in mana numaidecat, ci prin mijloc ori de lemn, ori de fier, in chip de cleste sau vas, iar acasa, sa-l spele sau sa-l afume, dupa cum este cazul”; cei ce vand sau cumpara sa stea departe unul de altul, iar banii sa fie dati “in vas cu otet”; copiii sa nu fie lasati sa iasa din curtea casei parintilor.

Napreznica boala este insa tot mai ucigatoare. Oamenii fug pe unde pot, orasul devine tot mai gol, tot mai pustiu. La sfarsitul lunii august 1813 chiar voda paraseste orasul si isi ia resedina la Cotroceni.  Fug si doctorii, domnul le opreste leafa. Peste Dunare, la Rusciuk ciuma facea si mai multe ravagii. Consulul Frantei spune: “Valahii sunt atat de speriati ca doua treimi din populatia Bucurestilor s-a imprastiat la tara”. Permisiunea data de voda bucurestenilor de a putea iesi din oras ca sa-si faca in jurul lui adaposturi, are urmari catastrofale:  fug din oras nu numai oamenii sanatosi, ci si ciumatii. Zadarnic sunt inchise barierele, zadarnice poruncile domnului, zadarnice rugaciunile mitropolitului. Nimeni nu isi mai face datoria, nici vatafii mahalalelor, nici clerul, nimeni.  Iar haimanalele orasului jefuiau si pradau in voie, intrand in casele oamenilor zicand ca sunt ciocli. Voda Caragea ii obliga de aceea pe ciocli sa poarte la gat un petec  rosu ca semn distinctiv. Dar oamenii sanatosi se amestecau pe campuri si prin cranguri cu cei bolnavi . (…) Ciumatii adunati de prin casele molipsite erau aruncati laolalta cu mortii in carele cioclilor. Cei dintai erau dusi spre lagarele mortii de la Dudesti, Baneasa, Cioplea, iar mortii erau aruncati in gropi mari, comune, fiind trasi din care cu cangile. Nu se mai prididea cu ingroparile. Dintr-un pitac domnesc  (porunca) din octombrie 1813 aflam ca multi nu mai erau ingropati: “…pe cei mai multi ii mancau cainii si alte jiganii…”. In februarie se inchide Targul de afara, iar domnul porunceste “sa se puie pristav a striga prin raspantiile Bucurestilor ca nici intr-un fel de chip sa nu se faca adunare la Obor.”

Dramatica situatie a epidemiei e redata in cuvinte simple de un contemporan, Ion Sin Dobre, tircovnic la biserica Batistei: “…Iara cand fu la octombrie, se intari o groaznica moarte care nici nu s-au pomenit sa fie vreodata. Si se sparse orasul si se dusera care incotro le-au vazut ochii si ramase targul pustiu. Si incotro ascultai se auzea : “Paziti, la o parte, ca vin ciocli cu mortii”, cate opt, cate zece, unul peste altul, mortii si molipsitii. Stau pe ulite mortii pana cand venea cioclii cu care de-I ridica. Iar multi  isi ingropau noaptea  mortii in gradini. Se spunea ca pana in luna lui ghenuarie 1814 numarul celor morti raportuiti in catastihe era de 20.000, in afara de cei de prin sate si de prin gradini. Pentru mortii de la spitale, tineri, batrani, bogati, saraci, tigani, boieri, ovrei, armeni, se faceau  gropi si se aruncau acolo, unul peste altul.“ Orasul era mort, hanurile pustii, bisericile goale, iar curtile boieresti  ferecate, erau pazite de arnauti inarmati. Deasupra orasului staruia apasarea mortii si plutea un fum alb, inecacios, ce se inalta din gunoaiele si balegarul aprinse prin curti si maidane.

In fine, in martie 1814 a fost invinsa “napraznica boala a ciumei”, desi domnia continua sa vegheze. Manastirea Plumbuita devine locul de carantina si dezinfectare pentru calatorii si negustorii ce veneau in Bucuresti. La Vacaresti si la Colentina se fac cate 12 bordeie de fiecare lazaret pentru ca strainii sa aiba unde sa-si pune marfurile “la aeriseala”. Abia in 1818 lazaretele de la Plumbuita si Vacaresti au fost inchise “fiindca din mila lui Dumnezeu, au lipsit banuiala napraznicei boli”.

In volumul amintit al lui Constantin C. Giurescu se arata ca ciuma lui Caragea ar fi facut 70.000 victime. Domnia lui Ioan Caragea a durat pana in 1818, fiind o perioada de tot soiul de abuzuri. Voda daruieste fiului sau beizadea Costache, intreg orasul Ploiesti, cu toate protestele negustorilor din acest oras. Beizadea Costache era spaima Bucurestilor, prin jafurile pe care le facea. Chiar manastirea Cotroceni a fost pradata de el, dup ace a fost numit epitrop al ei. Fiicele domnului (domnitele) erau la fel de rasfatate si nu acceptau ca vreo nevasta de boier sau de negustor sa fie imbracata mai elegant ca ele. Preocuparea principal a domnului si a familiei sale era strangerea cat mai rapida si fara scrupule a unei averi cat mai mari din birurile platite de locuitori, caci nu se stia care pot fi toanele sultanului sau a unor pase de la Istanbul.  In 1816 se descopera o conspiratie impotriva lui voda Caragea, si trei mari boieri implicati in urzirea ei (C-tin Filipescu, C-tin Balaceanu si Grigore Ghica) sunt surghiuniti la mosiile lor. Temator ca zilele in scaunul domnesc ii sunt numarate, Ioan Voda Caragea hotaraste sa fuga din tara. O face la 29 septembrie 1818 cu intreaga familie si cu numeroase care, pazite de 300 de arnauti. Ajunge la Brasov, pe drum distrugand toate podurile peste care trecuse, pentru a nu fi urmarit. Din timp avusese grije sa-si depuna averea considerabila la banci din Elvetia, Rusia si Anglia. Ajunge in Italia unde s-a stabilit definitiv cu familia.

 

 

Tags: , , , , , , ,

One Response to “Bucurestii acum 200 de ani”

  1. Béranger (@ludditus) Says:

    Oare „ciuma lui Caragea” a afectat și alte țări europene decât Țara Românească și Bulgaria? Oare ciuma bubonică dintre 1347 și 1352, care a decimat Europa de Vest, a afectat și estul Europei? Enciclopediile și cărțile de istorie nu se obosesc să spună.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: