America si miscarea progresista

„De ce nu exista nici o miscare socialista in Statele Unite?” este intrebarea care, cu peste o suta de ani in urma, l-a framantat pe filozoful si economistul Werner Sombart. Iar raspunsul la ea ar fi ca, datorita lipsei acute de mana de lucru, clasa muncitoare americana a putut, inca de la sfarsitul sec. 19, sa aiba forta necesara de negociere cu patronatul, ceeace s-a reflectat in salarii ridicate si in conditii de trai mult superioare muncitorilor europeni.  Americanii nu trebuiau deci sa se revolte, caci o duceau suficient de bine. Chiar si Friedrich Engels era de parere ca americanii sunt conservatori innascuti, ba si mandri de asta. Iar Antonio Gramsci vedea in idealul american al meritocratiei o ideologie proprie: anume hegemonia totala a valorilor burgheze, ceeace nu mai lasa nici un spatiu de actiune socialismului. La asta un rol a jucat si rasismul, ce a dominat societatea americana pana dupa cel de al doilea razboi mondial. In anii ’50, sub egida senatorului McCarthy anticomunismul a devenit o isterie de masa, toti comunistii, reali sau banuiti, fiind eliminati din economie si cultura. In anii razboiului rece aceasta vanatoare, nu numai dupa comunisti, ci si dupa asa zisii progresisti, a continuat, orice gandire socialista fiind sugrumata in fase.

Situatia economica a St. Unite este insa acum diferita. Relativa prosperitate a paturei mijlocii albe scade vizibil. Nivelul salariilor stagneaza, bugetele oraselor sunt insuficiente, iar marea recesiune a compromis mitul Americii meritocratice, lipsita de clase. Se prognozeaza o era a marilor conflicte sociale. Deja salariatii sectorului public manifesteaza impotriva masurilor de austeritate. Salariatii de la Wal-Mart si din retelele de magazine fastfood, cer sporirea salariului minim la 15 dolari/ora.

Saptamanalul german “Die Zeit”, care in numarul din 13 martie face o analiza a starilor sociale din SUA intr-un articol intitulat “O fantoma rataceste prin America”, citeaza cazul d-nei Kshama Sawant (41 ani), de origine Indiana, care a fost aleasa in conducerea orasului Seattle. Nimic deosebit in asta, daca nu ar fi un detaliu: Sawant e membra a partidului “Alternativa socialista”. Iar alegerea unui socialist intr-o functie publica inalta nu  s-a mai intamplat in America de la primul razboi mondial. Sawant pretinde ca si compania Boeing, cea mai mare din oras, sa introduca salariul minim de 12 dolari. Compania refuza si ameninta ca se va muta in alt oras, la care Sawant riposteaza ca n-au decat, caci muncitorii pot prelua conducerea si se vor dispensa de managerii cu salarii grase.

Asemenea cuvinte nu s-au mai auzit demult in SUA. Institutul de sondaje Pew mai  arata ca tinerii din segmentul de varsta 18-29 ani (asa zisii „millenials“) socotesc mai atractiv termenul de Socialism, decat cel de Capitalism. Ziarul online “Daily Beast” prezice aparitia unei noi generatii politice, mult mai de stanga, care respinge liberalismul lui Ronald Reagan : mai putin stat, mai mult business.

Cu toata criza, democratii sunt mai strans legati de banci decat de sindicate, adica de Wall Street in loc de Main Street. In timp ce cei ideologic de dreapta vor sa liberalizeze radical piata, , stanga moderata se multumeste doar cu reforme cosmetice. Insa generatia ce a intrat dupa 2000 in activitatea productiva, a avut – conform lui “Daily Beast” – o “ingrozitoare experienta” cu pietele deslantuite dupa principiile lui Reagan si Clinton. Pentru a-si continua studiile, tinerii au facut tot mai mari datorii, pe care ulterior nu le pot plati fiindca nu sunt suficiente locuri de munca sau doar slab platite. Daca intre 1989 si 2000 salariile medii pentru absolventii de studii superioare au crescut cu 11%, in schimb intre 2000 si 2012 ele s-au redus cu 8%. Asa numitii “millenials” sunt mult mai saraci azi decat erau parintii lor la aceiasi varsta. “The American Way of Life” adica libertate, raspundere personala, urcarea treptelor sociale prin munca intensa, pare o gluma sinistra astazi dupa criza financiara, scrie Daily Beast.  Generatia tanara si-a pus intreaga speranta in Barack Obama. Dar nerespectarea promisiunii din alegeri de a inchide Guantanamo, atitudinea ingaduitoare fata de activitatea NSA, lipsa masurilor de reglementare a sectorului bancar, au lasat pe multi tineri sa se departeze de stanga-mainstream. Chiar si vechea manevra de a stimula conflicte intre diverse grupari etnice se dovedeste acum dificila pentru cei din noua generatie (cei sub 30 de ani), care – conform ultimelor sondaje – sunt mai putin rasisti decat cei din generatiile mai in varsta.

Stramtorarea economica, dar si imunitatea la populismul de dreapta se reflecta si in paginile unor reviste si ziare online. Asa este revista “n+1”, editata de Keith Gessen, a carei recenta deplasare spre stanga politica a fost salutata chiar de New York Times. Vechea revista “Dissent”, fondata in 1950 de Norman Mailer si Irving Howe, a capatat si ea o orientare mai de stanga prin intinerirea personalului redactional. Temele culturii pop sunt de pilda analizate de ei din punct de vedere neomarxist, departe de stilul socialismului traditional.

O alta revista de stanga este “The Jacobin”, fondata in 2009 de Bhaskar Sunkara, care – cu 5000 de abonamente – a avut in anul trecut 250.000 de apeluri si comentarii din partea cititorilor. Revista nu se fereste sa atace atat dreapta traditionalista, cat si marxismul clasic. Intr-un solid eseu intitulat “Burn the Constitution” este atacat unul din miturile sacrosancte ale politicii americane. Iar in altul, intitulat “Zombie Marx” se cauta eliberarea spiritului socialismului de ramasitele stalinismului.

In alte articole si chiar carti, tineri intelectuali doresc sa dea un nou suflu stangii. Asa este Benjamin Kunkel, care – in noua sa carte “Utopia or Bust” –  se confrunta cu importanti ganditori moderni ai marxismului ca Frederic Jameson si David Harvey si declara ca noul tel al tinerei generatii americane este depasirea capitalismului si schitarea vietii ce i-ar urma acestuia. .

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: