Archive for May, 2014

Cei care nu doresc razboi cu Rusia

May 22, 2014

Cu prilejul vizitei oficiale a presedintelui Rusiei, V. V. Putin la Peking, s-a semnat la 20 mai un acord comercial intre Gazprom si China National Petroleum Corp., document care fusese pregatit in decurs de doi ani de specialistii celor companii. In el se prevede construirea unei conducte de gaz  ce va intre in functiune in 2018 sau 2019 si prin care China va primi anual  38 miliarde de metri cubi de gaz natural dintr-un zacamant nou din  nordul Siberiei. Uriasul santier,  la care lucrarile vor incepe chiar in acest an, are o valoare de cca. 75 miliarde dolari, din care 55 miliarde este partea ce revine Rusiei (deschiderea zacamantului, instalatiile de prelucrare si conducta pe teritoriul rus), iar peste 20 miliarde – Chinei. S-a cazut de accord asupra pretului de 350 $/mia de m.c., astfel incat valoarea totala a gazului ce va fi livrat timp de 30 de ani regiunilor din estul Chinei se ridica la cca. 400 miliarde dolari (291 miliarde euro). Achitarea acestei sume catre Rusia se va face prin preplata cantitatilor livrate, iar nu printr-un credit acordat de China, asa cum ar fi dorit Gazprom.

Alte acorduri semnate cu aceiasi ocazie prevad : studiul pentru construirea unei alte conducte de gaz pentru alimentarea regiunilor din vestul Chinei, pornind de la zacamantul siberian Yamal, de unde in prezent Rusia livreaza gazul pentru tarile europene;  construirea de China a unui mare pod peste fluviul Amur la Birobidjan;  colaborarea in domeniul extractiei de titei pe platforme marine  s. a. Este posibil ca tot unei firme chineze sa I se dea si contractul pentru construirea  podului auto si de cale ferata de 17 km. lungime peste stramtoarea Kerci, pentru legarea Crimeei de regiunea Krasnodar din Rusia, ocolind Ucraina.

In cuvantarea dupa semnarea acestor acorduri, presedintele Chinei a declarat ca “Putin este cel mai bun prieten al Chinei”.

*

Intr-un interviu dat la 16 mai ziarului „Bild“, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt a invinuit Comisia UE ca se amesteca excesiv in probleme de politica mondiala. Un exemplu in aceasta privinta este incercarea de a introduce Ucraina in Uniunea Europeana. Helmut Schmidt , considerat la cei peste 90 de ani ai sai, drept una dintre cele mai luminate personalitati ale politicii europene, i-a acuzat pe birocratii de la Bruxelles ca “habar nu au de politica externa si de aceea au pus Ucraina in fata dilemei de a opta intre Est si Vest. “Nu vreau sa vorbesc – a spus el – despre un al treilea razboi mondial si nici despre mai multi bani pentru inarmare, dar creste de la o zi la alta pericolul de a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cele din august 1914”. El apreciaza pozitiv conferinta de la Geneva de la mijlocul lunii aprilie, dar adaoga:  “Astazi nu mai este nimeni in stare  sa faca vreo propunere cu privire la viitorul Ucrainei”.

Peste cateva zile de la acest interviu, fostul comisar UE Günter Verheugen i-a adresat batranului cancelar o scrisoare, data si publicitatii, in care ii atrage atentia ca se inseala: nu birocratii de la Bruxelles sunt de vina pentru agravarea situatiei din Ucraina, ci guvernele tarilor europene, si in special cel german. Ideea asocierii Ucrainei (si Georgiei) la UE a fost lansata in iunie 2007, pe cand Germania ocupa, prin rotire, presedintia UE. Alti pasi au fost facuti in anii urmatori de politicienii europeni in sustinerea parteneriatului si apoi a asocierii Ucrainei la UE. In luna martie 2012 s-a parafat documentul de asociere a Ucrainei, la care si-au dat acordul ministrii de externe ai statelor membre. Dar semnarea acordului a fost amanata pana in luna decembrie, rastimp in care la propunerea sefilor de state s-au introdus in text noi cerinte, printre care si conditia eliberarii din inchisoare a Iuliei Timoshenko. Toate acestea s-au facut fara consultarea Rusiei. Insa in cursul anului 2013 problema asocierii Ucrainei la UE s-a agravat la nivel geopolitic, fara a se cauta sa se clarifice cu Rusia implicatiile acestui acord de asociere. Apoi – subliniaza Verheugen – s-a facut gresala grava a solidarizarii cu asa numitul Euro-Maidan, fara a se recunoaste ca miscarea de revolta de la Kiev nu era nici omogena si nu avea nici caracter general, pe intreaga tara, ignorandu-se tensiunile interne intre vestul si estul Ucrainei. In fine, a fost sprijinit fara nici o rezerva guvernul de la Kiev, desi el era fatis anti-rus, nu era in propria tara sustinut de toti si avea in componenta forte populiste. Elitele politice europene gandesc inca in categoriile unui conflict intre Rusia si Europa. Evitand dialogul, ele au provocat cea mai grava criza europeana din acest secol.

Iar Verheugen isi incheie astfel scrisoarea : “Daca vom continua sa fim prinsi, ca niste somnambuli, in ideologia ori-ori, situatia se va agrava zi de zi. A fi prorus sau proeuropean nu sunt notiuni contradictorii, caci si Rusia este parte din Europa. Criza din Ucraina a aratat ca avem urgent nevoie de un cerc de tari prietene. Aceasta este si ramane obligatia unei politici europene responsabile. Acest cerc ar ramane insa nedesavarsit fara Ucraina, fara Georgia, fara Rusia.”

*

In interviul acordat in 20 mai ziarului “Leipziger Volkszeitung”, d-na  Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a declarat ca Rusia este un partener apropiat al Germaniei, iar relatiile bune cu Moscova sunt in interesul tuturor europenilor. Dansa a mai adaogat: “Intre noi si rusi, ca si intre UE si Rusia, sunt numeroase contacte stranse. Eu am deseori convorbiri telefonice cu presedintele Putin, iar in actuala situatie vom examina cand vom discuta din nou, fie telefonic, fie la o intalnire personala.”

In legatura cu alegerile prezidentiale din Ucraina din 25 mai, d-na Merkel a spus ca la ele va asista o echipa internationala de observatori.  “Daca acestia vor recunoaste ca alegerile s-au desfasurat corect, conform regulilor, sper ca si Rusia sa le accepte rezultatele.” Dansa a reamintit ca “presedintele Putin a emis nu demult idea crearii unei zone economice euro-asiatice, de la Lisabona la Vladivostok. Sunt multe argumente bune in favoarea acestei idei, caci si scopul Germaniei in ultimii ani a fost de a lega strans Rusia de Europa.”*

 

Advertisements

Socoteli complicate in criza ucrainiana

May 20, 2014

Revista americana „The National Interest” publica in ultimul sau numar cu data 17 mai 2014, un articol al lui Mikhail Pogrebinsky intitulat „The Complex Calculus of the Ukraine Crisis”, in care sunt relevate aspecte mai putin cunoscute ale atitudinei guvernului de la Kiev si ale intereselor altor puteri in acest conflict. Intreg articolul politologului ucrainian, director al Centrului de analiza politica si studii conflictuale de la Kiev, este prezentat in cele de mai jos.

Este interesant extremul interes  pe care Departamentul de Stat al SUA, precum si diversi conducatori din Uniunea Europeana il manifesta pentru alegerile prezidentiale ucrainiene din 25 mai. Asta sugereaza ca se recunoaste nelegitimitatea autoritatilor autoproclamate de la Kiev si incapacitatea lor dovedita de a tine macar o minima ordine. Dar in loc sa se faca presiuni asupra guvernului de la Kiev pentru a gasi o solutie impreuna cu cei din regiunile de sud-est care protesteaza, accentul se pune pe legalizarea unui guvern prooccidental, care avand formal o baza legala, va putea suprima brutal opozitia si va impune un curs antirusesc tarii.

Daca haosul si instabilitatea in Ucraina de sud-est, unde traiesc peste 12 milioane de oameni, este in interesul securitatii nationale a SUA, atunci calea de a o realiza este intradevar a tine alegerile la 25 mai cu un guvern ucrainian ducand aceasta politica (operatia „antiterorista” si refuzul de a se angaja in negocieri). Castigatorul alegerilor va reprezenta doar partea de vest a tarii (iar acest rol, aprobat la Washington si Berlin, il va juca oligarhul Petro Poroshenko), situatia in tara se va stabiliza, iar cei ce protesteaza in sud-est vor depune armele si se vor duce la casele lor. Dar tonul pe care l-a adoptat Washingtonul fata de Moscova, exclude sprijinul real pe care Rusia l-ar fi putut acorda in realizarea acestui plan. Din contra, el impinge Moscova la diverse actiuni de sprijin dat protestantilor din sud-estul Ucrainei si la refuzul populatiei dintr-o mare parte a tarii, de a recunoaste rezultatele acestei alegeri.

Totodata, declaratia lui Putin ca „tinerea de alegeri prezidentiale este o cale corecta”, confera o slaba speranta ca Rusia ar putea sa le accepte, desi rezultatul alegerilorlor este deja stabilit. Evident ca pentru a se atinge acest tel e necesara indepinirea anumitor conditii. Aceste conditii au fost in mod repetat formulate de reprezentantii legali ai consiliilor regiunilor Donetzk si Lugansk. Dar autoritatile de la Kiev nu au facut nici un pas pentru a merge in intampinarea acestor cerinte.  Doar niste vagi promisiuni de „descentralizare”, ce sunt opuse ideei de baza de urmarire si pedepsire a activistilor, dupa dezarmarea lor. Lucru care a incitat la radicalizarea activitatilor de protest, inclusiv la ocuparea de cladiri administrative si a depozitelor de armament.

Ar fi absurd sa se creada ca Rusia nu a sprijinit protestele. Desigur ca a facut-o, iar asta era de asteptat. Oare la ce se asteptau guvernul de la Kiev si stapanii lui de la Washington si Bruxelles? A intari autoritatile de la Kiev, fatis antirusesti, este in mod clar o amenintare serioasa la adresa securitatii Rusiei. In orice caz nu sunt motive sa credem ca Rusia ar fi reactionat altfel la transferul controlului geostrategic al Ucrainei catre SUA. Neasteptata „operatie din Crimeia” a fost si ea previzibila. Dupa parerea mea presedintele Putin era pregatit sa se limiteze la Crimeia. Dar, inca odata, Washintonul a subestimat reactia lui Putin, promptitudinea lui de a pazi interesele Rusiei in „tamponul geopolitic amortizator”, cum este caracterizata Ucraina de George Friedman de la Stratfor.

La randul sau si Putin a subestimat Washingtonul si, in mod special, Berlinul. Drept efect, acesti oponenti geopolitici au fost implicati in crearea unei tensiuni extrem de periculoase. Departamentul de Stat si Berlinul au sprijinit neconditionat autoritatile de la Kiev, fara sa arate nici un fel dorinta de a gasi vreun compromis cu Moscova. Guvernul slab de la Kiev, incapabil de a tine sub control gruparile paramilitare (Pravyi Sector) ramase active dupa revolta de pe Maidan, a hotarat ca va putea sugruma protestele din sud-estul tarii. La randul ei, Moscova a sporit miza unde ii era mai usor: in regiunile cu majoritate ruseasca a populatiei – in bazinul Donetzk.

                                                           *

Acest text a fost scris dupa ce a avut loc referendumul in regiunile Donetzk si Lugansk. Inainte de a folosi forta, inclusiv tancuri si aviatie, orice guvern responsabil ar fi cautat sa afle care este opinia populatiei in aceasta zona. In ajunul declansarii operatiei antiteroriste, un sondaj in  randul populatiei acestor doua regiuni, organizat de o publicatie favorabila guvernului de la Kiev, a aratat ca 70% din cetatenii regiunii Donbas cred ca guvernul de la Kiev nu are nici o legitimitate. Sondajul a avut loc inainte de evenimentele tragice de la Odesa si Mariupol. Aceste evenimente, care au costat viata la zeci de ceteteni pasnici, cu siguranta ca nu au imbunatatit atitudinea celor din sud-est fata de Kiev. Presedintele de facto al parlamentului, Oleksandr Turcinov, ar fi trebuit sa recunoasca realitatea, si anume ca populatia din Donbas sustine protestele. Cu toate acestea, operatia militara nu a fost oprita, desi ea nu a reusit sa-si atinga nici unul din obiectivele propuse, oameni pasnici continuand a fi ucisi.

Desigur ca referendumurile din cele doua regiuni din Donbas nu corespund legislatiei ucrainiene si nici standardelor democratice general acceptate. Totusi guvernul de la Kiev nu trebuia sa ignore opinia a milioane de concetateni. . .  

 

Uniunea Europeana sau masina de pedepsire

May 15, 2014

 

In ultimul numar pe luna mai 2014 al revistei “Le Monde diplomatique” editorialul iscalit de Serge Halimi,  presedinte si director al revistei, are ca titlu “Machine a punir”. Este, bineinteles, vorba despre Uniunea Europeana, organizatie suprastatala, care treptat si-a schimbat rolul si telurile in care multe tari isi pusesera speranta, devenind un instrument birocratic si autoritar pus in slujba elitei liberal-conservatoare, ce domina azi politica europeana. In ajunul celei de a opta alegere a Parlamentului European, articolul este binevenit, desi prea succint, date fiind multimea si amploarea problemelor ce stau in fata comunitatii tarilor acestui continent. Am considerat totusi nimerit sa traduc acest articol deoarece in el se poate vedea punctul de vedere asupre alegerilor europene al lui Halimi, autor al mai multor carti, printre care  “Noii caini de paza” si “Marele salt inapoi”, care acum cativa ani au facut senzatie nu numai in Franta.  

Ce a devenit visul european? O masina pentru pedepsirea celor “vinovati”. Pe masura ce functionarea acesteia se perfectioneaza, apare sentimentul ca niste elite ce se tot schimba profita de fiecare criza pentru a-si inaspri politica lor de austeritate si a-si impune idea himerica de federalizare a Europei. Ambele aceste obiective provoaca adeziunea consiliilor de administratie si a salilor de redactie. Oricate alte categorii s-ar mai adaoga (pensionari germani, persoane dubioase luxemburgheze, numerosi sefi socialisti), tot nu se poate amplifica acceptarea de populatie a actualului “proiect European”.

Uniunea Europeana nu inceteaza sa certe si sa ameninte statele care nu au ca prioritara grija de a-si reduce deficitul bugetar, chiar si cand somajul e tot mai mare. Si cum ele se supun in general fara a mai fi rugate, imediat li se impune si un program de rectificare , continand obiective exprimate in cifre precise pana la zecimala si insotite de un plan calendaristic de executare. In schimb, cand un numar crescand de bolnavi europeni sunt constransi sa renunte a mai fi ingrijiti din lipsa de fonduri, cand mortalitatea infantila progreseaza, iar paludismul reapare, ca de pilda in Grecia, guvernele nationale nu trebuie sa se teama ca vor veni fulgere din partea Comisiei de la Bruxelles. Inflexibile cand e vorba de deficite si datorii, “criteriile de convergenta” nu exista in materie de loc de munca, de educatie si de sanatate. Cu toate astea lucrurile se leaga: taierile de fonduri pentru cheltuiei publice inseamna aproape intotdeauna reducerea numarului de medici in spitale si reducerea accesarii la ingrijire.

Mai mult decat Comisia de la Bruxells, doua forte politice au facut ca dogmele monetariste sa se transforme in servitudine voluntara. De mai multe decenii, socialistii si liberalii isi impart puterea si posturile in Parlamentul European, in Comisie si in mai toate capitalele vechiului continent. Jose Manuel Barroso, ultraliberal si partizan al razboiului din Irak,  a fost reales presedinte al Comisiei europene pentru inca 5 ani la cererea unanima a 27 de sefi de state si de guverne, inclusiv socialiste, chiar daca toti recunosteau mediocritatea extrema a bilantului activitatii sale.

In acest moment rivalizeaza pentru a ocupa fotoliul Comisiei un socialist german, Martin Schulz, si un crestin-democrat din Luxemburg, Jean-Claude Junker.  Mai multe dezbateri televizate i-au “opus” in Franta, in Germania si in Italia. Intrebare: care dintre cei doi a apreciat ca “rigoarea e necesara pentru a recastiga increderea”? Si care din cei doi i-a raspuns: “disciplina bugetara e inevitabila”? Greu de raspuns. S-a ajuns pana acolo incat reformele nemiloase impuse de tovarasul Gerhard Schroeder in Germania, constitue pentru primul dintre cei doi candidati “exact modelul de urmat”. Tot lui, adresandu-se adversarului, i-a scapat fraza : “Nu stiu ce ne deosebeste”. In orice caz nu ii deosebeste vointa de a inchide cazarma economica europeana.  

Cinci partide de stanga la alegerile din Germania

May 14, 2014

Dupa cum se stie, pe data de 25 mai 2014 au loc in intreaga Europa alegeri pentru Parlamentul European (PE). In cele 28 de tari membre ale UE se vor alege deputati pentru cele 751 de locuri ale parlamentului. Germania, ca tara cu cea mai numeroasa populatie in UE, are dreptul sa aleaga 96 de deputati. Alegatorii voteaza candidatii propusi pe lista diferitelor partide inscrise. Intrucat in Germania nu este nici o limita pentru vreun partid ce doreste sa ia parte la alegerile pentru Parlamentul European, s-au inscris pentru alegerile din acest an in aceasta tara, un numar de 25 partide, din care cinci sunt cele ce se afirma a fi de stanga, si anume de la stanga cea mai liberala pana la cea mai radicala. Prezint  mai jos cateva caracteristici ale acestor 5 partide, cu observatia ca numai primele doua (SPD si Die Linke) au sanse de a castiga locuri in PE, pentru celelalte trei partide participarea la alegeri fiind doar un gest menit sa arate ca inca mai exista. Alte date despre partidele ce iau parte in Germania la aceste alegeri se pot gasi pe adresa : Wahl-O-Mat.de, de unde am extras si informatiile de mai jos. 

Partidul Social-democratic al Germaniei (SPD)

Fondat in 1863 de Karl Marx si Ferdinand Lassale „Sozial-demokratische Partei Deutschlands“ a fost interzis de nazisti in 1933 si reinfiintat in 1945. Prin Programul de la Godesberg (1959) SPD a renuntat la originea sa marxista si muncitoreasca, socotindu-se un partid al intregului popor. Prin reformele incepute in 2003, pe cand era la putere, in ochii multor aderenti SPD si-a pierdut, cu asa-zisa Agenda 2010, calitatea de partid al justitiei sociale si, prin atitudinea conducatorilor lui, a devenit un partid de centru. In aceasta calitate el a alcatuit, impreuna cu partidele conservatoare, o mare coalitie de guvernare intre anii 2005-2009, precum si incepand din 2013 pana in prezent, in guvernul Merkel.

La alegerile din 2009 pentru Parlamentul European SPD a primit 20,9% din voturile catatenilor. SPD are 473.662 membri, iar drept prim-candidat pe lista este Martin Schulz, actualul presedinte al Parlamentului, care in caz de victorie, devine presedinte al Comisiei UE in locul ocupat acum de Barroso.

In programul SPD pentru alegerile din acest an se arata ca partidul doreste “sa dea Europei o noua directie”, prin extinderea competentelor parlamentului in adoptarea de legi si un control mai strict asupra activitatii Comisiei. Deasemenea – intarirea principiului subsidiaritatii, adica UE sa nu mai reglementeze probleme ce se pot solutiona mai bine national sau regional, astfel incat sa se poata debirocratiza munca. SPD sustine largirea in continuare a UE cu noi membri, inclusiv cu Turcia, dupa rezolvarea unor probleme inca in discutie cu aceasta tara. SPD cere o reglementare mai buna a pietelor financiare si a activitatii bancare, precum si combaterea mai ferma a evaziunilor in plata impozitelor. O mare prioritate este acordata introducerii prin lege a salariului minim de 8,5 euro/ora si combaterea somajului tinerilor.

Partidul “Die Linke” (Stanga)

Partidul a fost creat in 2007 prin unirea PDS (Partidul Socialismului Democratic, cu electorat preponderant in landurile din fosta RDG) cu WASG (Alternativa electorala a justitiei sociale) cu membri mai ales in vestul Germaniei. La alegerile din 2013 pentru Bundestag, „Die Linke“ a depasit cu putin numarul voturilor obtinut de partidul ecologist “Die Grünen“, devenind astfel ca marime al treilea partid din Bundestag. In prezent “Die Linke” are 64.756 membri . La alegerile din 2009 pentru PE, partidul a luat 7,5% din voturile electoratului.

“Die Linke” se defineste in programul sau drept partid ce vrea sa se treaca la un alt sistem societal si economic, al “socialismului democratic”. El lupta pentru o schimbare fundamentala a actualelor relatii de proprietate si de putere ale capitalismului, ce atrag dupa sine”inegalitatea, exploatarea, expansiunea si concurenta”. Partidul preconizeaza trecerea la un alt sistem al distribuirii avutiei nationale, insa fara a se recurge la mijloace violente.

In privinta Uniunii Europene, se sustine democratizarea acesteia prin largirea competentelor Parlamentului European si consultarea directa a populatiei in problemele grave. Sunt respinse orice incercari de militarizare a UE. Largirea cu noi membri a UE trebuie astfel efectuata incat tarilor nou intrate sa li se asigure un standart social corespunzator. Trebuie sporita impozitarea milionarilor, concomitant cu introducerea salariului minim si a unor pensii minime. Se cere o stricta reglementare a pietelor financiare si socializarea principalelor banci private. Interventiile peste hotare ale armatei germane trebuie oprite, ca si exportul de armament. Trebuie sistat parteneriatul UE – NATO, iar Germania sa iasa din NATO. “Die Linke” respinge planul incheierii unui acord de comert liberalizat intre EU si SUA si cere o alta politica in problema refugiatilor si imigrantilor din alte tari in Germania.

Principalul candidat pe lista pentru presedintia PE este Gabi Zimmer, fosta presedinta a partidului PDS.

 

Partidul Egalitatii Sociale, sectie a Internationalei a 4-a(PSG)

“Partei für Soziale Gleichkeit, Sektion der Vierten Internationale“ este un mic partid ce se reclama de la invataturile lui Leon Trotzki. Scopul lui declarat este unificarea fortelor muncitoresti europene “pe baza principiilor egalitatii si dreptatii sociale”. El se situeaza in opozitie fundamentala cu Uniunea Europeana si demasca caracterul nedemocratic al institutiilor UE. PSG pledeaza pentru o Europa unita pe baze socialiste, nestaliniste. In programul sau pentru alegeri, partidul combate politica “austeritatii economice” care exprima dominatia bancilor, imbogatirea catorva state si opresiunea clasei muncitoare. Se sustine introducerea unui control de stat a activitatii intreprinderilor si exproprierea bancilor. Este respinsa politica guvernului fata de refugiati si cea de sporire a aparatului represiv si de supraveghere.

PSG a fost creat in 1997, are cca. 300 de membri si la alegerile din acest an are drept principal candidat pe Ulrich Rippert, presedintele partidului.

Partidul Comunist German (DKP)  

“Deutsche Kommunistische Partei” a luat fiinta in 1968 si este de atunci sub supravegherea “Agentiei federale pentru protectia constitutiei” ca partid extremist. Conform statutului, DKP este un “partid marxist al clasei muncitoare si a altor paturi de oameni activi”. In programul electoral pentru alegerile din 2014 se arata ca partidul este impotriva Uniunii Europene, care reprezinta “interesele marilor banci si concerne care au creiat-o”. DKP pledeaza pentru stergerea datoriilor statelor europene saracite de UE, datorii care trebuie suportate de marile banci si concerne. Deasemenea se sustine desfiintarea NATO si a structurilor militare din cadrul UE.

Numarul membrilor DKP nu este publicat, iar candidat principal in alegeri este Nina Hagen. La ultimele alegeri, partidul a luat 0,1% din voturile electoratului.

Partidul Marxist-Leninist al Germaniei (MLPD)

Este un partid care a luat fiinta in 1982 si care declara ca “militand pentru o alternativa revolutionara, el este  mai la stanga decat toate celelalte forte politice”. Scopul principial al lui, conform programului, este “doborarea revolutionara a dictaturii capitalului monopolist si punerea bazei dictaturii proletariatului pentru construirea socialismului ca perioada de tranzitie spre societatea comunista lipsita de clase”. Pentru a se delimita de celelalte partide de extrema stanga, MLPD se reclama de la “invataturile lui Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao-Tse-Tung”. Cu toate esecurile si problemele ivite pana acum, acest partid continua sa sustina ca “socialismul si-a dovedit superioritatea economica, politica, morala si culturala asupra capitalismului”. Printre scopurile MLPD figureaza ”revolta legitima impotriva Uniunii Europene”, “dreptul de azil pentru refugiati”, “salvarea mediului ambiant de societatea de profit” s.a. Presedinte al partidului este, de la infiintare, Stefan Engel.

Cum va schimba lumea conflictul din Ucraina?

May 11, 2014

 

Peter Scholl-Latour este un renumir ziarist franco-german (are cetatenia ambelor tari) care recent, in luna martie, a implinit varsta de 90 de ani. Dupa ce si-a terminat studiile secundare in Elvetia, a luptat in rezistenta franceza, pentru care  a fost inchis intr-un lagar german. Dupa razboi si-a facut studiile superioare la Sorbona si la Ecole Superieure d’Etudes Politiques din Paris. A fost corespondent  si redactor a numeroase ziare, reviste si canale TV  germane in Africa, Orientul-Apropiat si Asia. Este autor a peste 20 de carti despre tarile in care a lucrat sau pe care le-a vizitat.  A fost distins cu numeroase premii si decoratii in Franta si Germania pentru activitatea remarcabila depusa. Participa chiar si acum, la o varsta inaintata, la numeroase talk-show-uri ale canalelor de televiziune ARD si ZDF. In aceasta luna el a acordat un interviu revistei „Hören und Sehen“ cu titlul de mai sus (“Wie die Streit um die Ucraine die Welt verändert) pe care il prezint in cele ce urmeaza, deoarece opiniile sale despre conflictul ce zguduie Ucraina contrasteaza in raport cu ideile conventionale ale mediilor ce nu vor sa deranjeze oficialitatile.

Intrebare:   Intrebare: Seful guvernului ucrainian Jatseniuk acuza Rusia ca vrea sa declanseze un al treilea razboi mondial. Este intr-adevar atat de mare pericolul?

P. Scholl-Latour: E o prostie! Acest nebun exagereaza total. Situatia este intr-adevar grava, dar eu cred ca puterile implicate in conflict sunt destul de intelepte pentru a impiedica extinderea incendiului. Se poate sa fim martori ai unui razboi civil ca cel din Siria, alimentat cu arme de puterile ce stau in spatele fortelor  ce se confrunta. Si asta e destul de rau, dar in nici un caz nu va fi un al 3-lea razboi mondial. Jatseniuk vrea doar sa-i impinga pe americani sa se implice. Acest prim-ministru de tranzitie nu are nici o legitimitate, ceeace la noi se trece cu vederea. Omul a fost adus la putere printr-un puci, nu prin alegeri. Totusi el este sustinut masiv de alianta occidentala…  El e omul serviciilor secrete americane, al CIA in persoana!  Are loc o dezinformare internationala cu scop precis, care actioneaza si in mediile germane.  Este insa adevarat ca acest conflict din Ucraina schimba totul si le deschide multora ochii.

I. : Ce intelegeti prin asta?

P. Scholl-Latour:  Nu e mult de cand atat Bruxelles, cat si Moscova au anuntat ca Uniunea Europeana si Rusia se apropie tot mai mult. Le uneste in fond acelasi  tel:  sa faureasca un spatiu comun de securitate, economic si de cultura. Asta pare acum un basm din vremi de mult trecute: presedintele Putin si-a aratat adevaratul chip.

I.  : Si anume ?

P. Scholl-Latour:  El exercita o impresionanta extindere a sferei sale de influenta, lucreaza – sa spunem  asa –  la renasterea Uniunii Sovietice. A reusit ca Bielorusia, Kazahstanul si Armenia sa si le asocieze Si el mai stie ca Rusiei, cu imensul sau potential  nuclear, nimeni nu-i poate sta impotriva.

I.: Deci Ucraina impiedica eforturile viitoare de dezarmare globala?

P. Scholl-Latour : Din pacate da. Imaginea unei confruntari nucleare intre SUA si Rusia este total absurda. Dar cand unul se dezarmeaza, trebuie si adversarul sa faca la fel. Din pacate americanii sunt obsedati de desvoltarea in continuare a armelor nucleare, in principal datorita temei pe care le-o inspira desvoltarea rapida a flotei chineze.

I. :  Urmare a crizei ucrainiene au inceput brusc sa se inarmeze si alte state europene NATO…

P. Scholl-Latour : Da, este o rasucire cu 180° in politica multor tari vestice, chiar si ale unora neutre, ca de pilda Suedia.  Dupa ani de politica retinuta se recunoaste acum ca securitatea are iarasi valoare. Reinarmarea este un demers  necesar, care a fost neglijat in mod nepermis. Iar tocmai armata germana se dovedeste lipsita de pregatire pentru cazuri neasteptate. Ucraina a fost doar un declansator.  Am chiar o banuiala in aceasta privinta…

I. :  Ce banuiala?

P. Scholl-Latour : – Ca unele momente din istoria Ucrainei au fost speculate de americani, atat pentru ca NATO sa fie iarasi strans unita impotriva lui Putin, dar si pentru a abate atentia lumii, si in primul rand al Germaniei, de la scandalul de spionaj al NSA (National Security Agency) si de indignarea  provocata  de aceasta.

I. : Ceva nou este si faptul ca SUA isi trimite acum trupele in tarile baltice, in Polonia si in alte locuri, direct la frontiera acestora cu Rusia. Este asta o provocare inutila sau e justificata?

P. Scholl-Latour : Europenii trebuie sa-si reaminteasca cat de daunator a fost cand in 1939 Polonia a fost lasata in impas. Multor tari est-europene le este teama de Rusia si ca istoria s-ar putea repeta. Trimiterea de soldati americani la granita cu Rusia e doar un gest pentru linistirea lor. Dar pentru rusi asa ceva e greu de suportat. NATO se gaseste acum la usa Skt. Petersburgului.

I. : De la inceperea crizei ucrainiene  nimeni nu mai vrea sa cumpere bonuri ale imprumutului rusesc de stat. Oare intra in faliment statul cel mai intins de pe glob?

P. Scholl-Latour : Situatia creeaza  intr-adevar dificultati Rusiei. Dar asta o impinge mai curand in bratele Chinei si ale Iranului. Iranul poate face afaceri excelente cu Rusia si ii poate deschide acces spre Oceanul Indian. Germania in schimb,  este pe cale ca, prin sanctiuni, sa-si iroseasca formidabila pozitie deja castigata in Rusia, punand in pericol propria sa crestere economica.  

I. : Este oare o invatatura a crizei ucrainiene ca si in secolul 21 un teritoriu precum Crimeea poate fi pur si simplu anexat fara nici o sanctiune?

P. Scholl-Latour :  Stati o clipa! Crimeea nu a fost anexata! Ea apartinea Rusiei si majoritatea populatiei doreste sa apartina Rusiei. Nu era de asteptat ca Rusia sa renunte mult timp la ea. Daca Ucraina ar fi intrat cu Crimeea in UE, atunci rusii si-ar fi pierdut cel mai important port  al flotei lor marine, iar port-avioanele americane si-ar arunca ancora la Sevastopol. Asa ceva nu se poate, din punctul de vedere al lui Putin. Eu nu vreau sa-l apar pe Putin, dar il pot foarte bine intelege.   

Cum a fost diabolizat Vladimir Putin

May 10, 2014

 

Tariq Ali este un istoric , scriitor si comentator politic britanic de origine pakistaneza. Este autorul a numeroase carti indeosebi despre lumea islamica, despre imperiul american si despre rezistenta politica. El e membru al comitetului de redactie al revistei New Left Review si scrie cu regularitate la ziarul The Guardian si la London Review of Books. Este director editorial al casei de editura londoneze Verso.

Am tradus mai jos un pasaj din articolul sau publicat la 28.03.2014 in ziarul “The Guardian” si intitulat : “How Vladimir Putin became evil”

SUA si Marea Britanie il condamna acum pe Putin pentru Crimeia, dar l-au sprijinit in razboiul din Cecenia. De ce? Pentru ca acum el refuza  sa mai participe la jocul lor

Inca odata, se pare ca Rusiei si Statelor Unite le este greu sa cada de acord astfel incat ambitiile fiecareia sa fie satisfacute. Ciocnirea intereselor lor este pusa in lumina de criza ucrainiana. In acest caz particular, asa cum a dovedit-o inregistrarea convorbirii telefonice a  diplomatei americane Victoria Nuland, care a spus “Fuck the EU”, provocarea a venit din partea Washingtonului.

Cu  cateva decenii  in urma, in plin razboi rece, George Kennan, un fruntas strateg al politicii externe americane, a spus la o conferinta:  “Va asigur ca nu este nimic mai egoist decat o democratie pusa constant pe lupta. Curand ea devine victima propriei sale propagande. Se tinde astfel a se atribui propriei cauze o valoare absoluta care turbura viziunea de ansamblu. Dusmanul  devine personificarea  a tot ce este rau, in schimb tot ce ii apartine  formeaza un concentrat de virtuti.” Asa este si situatia azi. Washingtonul stia ca Ucraina a fost intotdeauna un subiect delicat pentru Moscova. Ultranationalistii ucrainieni care au luptat alaturi de nemti in cel de al doilea razboi mondial au ucis 30.000 de soldati rusi si comunisti. Ei au continuat sa duca impreuna cu CIA  o lupta ascunsa impotriva URSS pana in 1951. Pavel Sudoplatov, fost sef al spionajului sovietic, scria in 1994 : “Originile razboiului rece au fost impletite strans cu sprijinul acordat de occident nationalistilor in tarile baltice si in Ucraina de vest”.

Cand Gorbaciov a acceptat sa se trateze conditiile unificarii Germaniei , dar Germania reunita sa ramana in NATO, secretarul de stat Baker l-a asigurat ca “nu va avea loc o extindere cu nici un centimetru a NATO inspre est”. Gorbaciov a repetat: “Orice extindere spre est va fi pentru noi inacceptabila”.  Baker a raspuns: “Sunt de acord”. Unul dintre motivele pentru care Gorbaciov  il sustine acum pe Putin in problema Crimeei este ca increderea lui in Occident a fost astfel crunt inselata.

Atat timp cat Washingtonul  a crezut ca cei de la conducerea Rusiei vor accepta orbeste poruncile sale (asa cum facea Eltin, beat critza), Moscova mai era suportata. Atacul lui Eltin asupra parlamentului rus in 1993 a fost considerat justificat de mediile occidentale. Toate löuptele duse mai intai de Eltin si apoi de Putin in Cecenia, au fost privite ca o mica problema locala, si au fost sprijinite de George Bush si de Tony Blair. “Cecenia nu este Kosovo”  a spus Blair dupa intalnirea cu Putin in 2000. Cecenii s-au bucurat de independent doar intre 1991 si 1994. Ei au vazut viteza cu care tarilor baltice li s-a permis independenta si doreau acelasi lucru si pentru ei. In loc de asta ei au fost bombardati. Groznyi , capitala lor, a fost distrusa in proportie de 85%. In februarie 1995 doi economisti rusi, Ilarionov si Lvin, au publicat un text in Moscow News in care argumentau in favoarea independentei cecene si – spre deosebire de mediile occidentale  – aratau atrocitatile pe scara mare din acest razboi. Violuri, torturari, refugiati ramasi fara casa si zeci de mii de morti, asta a fost soarta cecenilor. Dar pentru Washington si UE asta nu a fost nici o problema. In socotelile de interes ale vestului, suferinte oricat de mari pot fi justificate. Ceceni, palestinieni , irakieni, afgani, pakistanezi sunt toti fara importanta. Si totusi contrastul intre atitudinea Occidentului fata de Cecenia si fata de Crimeia este izbitor.

 Problema Crimeei s-a rezolvat fara aproape nici o victima, iar populatia a dorit in mod evident sa faca parte din Rusia. Reactia Casei Albe a fost insa opusa fata de reactia sa in cazul Ceceniei. De ce? Pentru ca Putin, spre deosebire de Eltin , a refuzat sa mai participe la joc in  probleme grave precum extinderea spre est a NATO, sanctiunile date Iranului, Siria, etc. Drept rezultat, el a devenit diavolul intruchipat. Iar toate astea, pentru ca el contesta hegemonia Statelor Unite, folosind chiar metodele utilizate de Vest. (incursiunile repetate ale Frantei in Africa sunt doar un exemplu). Iar daca SUA va insista sa foloseasca NATO ca un magnet pentru a atrage Ucraina, atunci probabil ca Moscova va desprinde partea de rasarit a Ucrainei.  Cei ce pretuiesc cu adevarat suveranitatea Ucrainei ar trebui sa opteze pentru o independenta reala si o neutralitate pozitiva, iar nu folosirea acestei tari ca o minge jucata intre est si vest.   

Un interviu si doua comentarii

May 3, 2014

Ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a acordat la 28 aprilie saptamanalului „Der Spiegel“ un interviu in care a caracterizat situatia actuala drept „cea mai grava criza de la sfarsitul  razboiului rece“. Prezint in cele ce urmeaza un scurt pasaj din cele declarate de dansul, insotite de doua comentarii semnificative ale cititorilor revistei Spiegel.


 

 Spiegel: Aveti vreo idee despre ce intentioneaza sa faca Putin pe termen scurt si lung?

Steinmeier: Nimeni nu poate sti daca Kremlinul are un plan sau daca conducerea  ruseasca ia decizii in functie cum se desfasoara lucrurile. Dar mi se pare clar ca dupa ce presedintele Ianukovici a fugit in panica de la Kiev in 21 februarie, el a pus in miscare o dinamica cu ale carei consecinte avem de a face acum. Ca desfasurarea actiunilor are – cel putin pe termen scurt– sprijin popular – face mai complicata situatia.

Spiegel: Guvernul german si NATO au de gand sa-si reconsidere planurile strategice de aparare si prioritatile in inarmare?

Steinmeier : Nu exista o solutie militara pentru conflictul din Ucraina. Chiar daca uneori pare zadarnic, eu sunt convins ca numai o munca diplomatica tenace ne poate apropia de o solutie. Iata de ce eu afirm cu tarie ca trebuie sa se acorde OSCE sansa de a-si indeplini misiunea ca parte din acordul de la Geneva. Desigur ca asta nu ne impiedica pe noi, membri ai NATO, sa ne adaptam planurile la ultimele evolutii ale evenimentelor. Asta a fost de altfel sarcina ministrilor de externe la ultima sedinta a Consiliului NATO. Iar acum asta se va implementa.

Spiegel: Credeti ca e verosimil ca Europa si SUA sa iasa intarite geopolitic din acest conflict?  

Steinmeier: Nu posed un glob de cristal sa ghicesc, din pacate. Dar atrag atentia sa nu cautam castigatori si perdanti in mijlocul unei crize bazate pe concepte din sec. 19 si inceputul sec. 20. Sfere de influenta, regiuni geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare, toate astea nu fac parte din politica noastra externa. Totusi trebuie sa fim prudenti pentru a lua in consideratie si felul de a gandi al altora in acest sens. Cine crede in zilele noastre ca razboiul poate duce la victorii de durata, ar trebui sa ia cartile de istorie ale Europei si sa invete lectia lor.

                                                DOUA COMENTARII:

  1. erik.skjold : SUA, UE si NATO iau parte la un joc periculos pe care tot ei l-au inceput

Dupa cum stim intr-un conflict trebuie sa fie doua sau mai multe parti. Decurge de aici ca EU/NATO, sub conducerea SUA, au fost mai mult decat bucuroase sa joce un rol in instigarea – cu stiinta sau nu – a actualei situatii. Dupa unificarea cu DDR, extinderea NATO spre est prin incalcarea acordurilor, aducand NATO pana in pragul Moscovei, oricine cu bun simt intelege (situatia din Ucraina) drept un act de confruntare extrem. Tinand seama si de abandonarea unilaterala de NATO a acordului ABM si de persistenta cu care SUA isi amplaseaza “Missile Defence Shield” in Europa, oricine vede in aceste masuri incercari de a lipsi Rusia de aparare . Declaratia ca “Sferele de influenta, regiunile geopolitice, hegemonie, aspiratii de dominare …toate astea nu apartin politicii noastre externe”, presupune ca UE/NATO nu au avut in minte doar interese caritabile si de bunavointa atunci cand au incorporat in NATO 12 state foste membre ale pactului de la Varsovia, majoritatea carora sunt si membre ale UE. Dupa cum stim nu acesta a fost motivul. Daca UE/NATO ar fi imbratisat Rusia in loc de a atrage treptat aliatii ei, situatia ar fi fost complect diferita. UE s-ar fi intins de la Azore pana in Kamciatka, s-ar fi lipsit de indrumarile si aroganta SUA si ar fi format un spatiu fara precedent de comert liber, stabilitate si prosperitate, in timp ce NATO si-ar fi micsorat rolul, parasind Europa. Steinmeier si-a abandonat obligatiile luate fata de guvernul legal al Ucrainei si fata de presedintele ei privind perioada de tranzitie, lasand gloata de pe Maidan sa instaleze un guvern “interim” in compunerea caruia au intrat si unii neo-nazisti, ceeace e suparator pentru orice european, si indeosebi pentru orice german. Este clar ca situatia nu poate fi acceptata de Rusia. Asa numitul razboi rece nu a inceput acum, el a fost declansat inca din 1999 cand Republica Ceha, Ungaria si Polonia  au fost acceptate ca membri ai NATO. Ceeace vedem acum este o reactie inevitabila la provocari repetate. Atribuirea idealurilor de introducere a democratiei si prosperitatii in Ucraina prin gonirea din tara a conducatorului legitim ales, suna fals in urechile oricui. Si mai ales in urechile celor care au mai auzit aceste afirmatii cu ocazia bombardarii Belgradului, distrugerii Irakului, Libiei, Egiptului si Siriei. Un domn Steinmeier aratand condescendent cu degetul la pagini de istorie si afirmand ca “razboiul nu este solutia pentru victorie”, este foarte provocator pentru rusi, care in istoria recenta au suferit trei razboaie apocaliptice, declansate de trei state UE, din care doua – avand in frunte Germania.

  1. Peskyvera : Optional

Dupa ce am trecut prin doua razboaie mondiale, imi este foarte greu acum sa inteleg prostia UE, care incurajeaza SUA/NATO in scopurile lor expansioniste. Sa creada oare cu adevarat SUA/UE/NATO ca Rusia se va inclina pentru a fi regulata?  Scopurile SUA sunt binecunoscute (dar probabil nu si de dl. Steinmeier & Co.) : mai intai sa incercuiasca Rusia si apoi sa incercuiasca China. Oare toti acesti “lideri” sunt muti, surzi si orbi? Aceste “minti sclipitoare” si-au pus oare intrebarea: dar China ce va face? In 2008 SUA ne-a dus pe marginea falimentului mondial; acum, in 2014, SUA ne trage pe marginea celui de al treilea razboi mondial. Uniune Europeana, pentru dumnezeu, inceteaza a mai saruta curul american!

Ucraina, Putin si Occidentul

May 2, 2014

 

In revista americana „n+1 magazine“ (nr. 19) a aparut recent un articol editorial intitulat „Ukraine, Putin and the West“, din care redau mai jos cateva pasaje.

“Care este rolul pe care comunitatea intelectuala americana l-a jucat in aceasta poveste (a crizei ucrainiene)? Desigur ca nu am reusit sa o prevedem. Dar e ceva mai mult decat asta. In ultimii doi ani, de cand Putin si-a reocupat scaunul de presedinte al Rusiei, ne-am permis un dezmat de anti-putinism, care s-a repercutat intr-un anti-rusism. Pe fetele Pussy Riot le-am ridicat la nivel de stele mondiale ale mediilor de massa. Am scris nenumarate articole (si carti) despre Putin ca un om misterios si ingrozitor, un vampir al KGB ascuns sub patul dumneavoastra. S-a ajuns pana acolo ca ziaristii occidentali trimisi la Soci pentru Olimpiada au fost sarbatoriti ca niste eroi pentru ca ne-au comunicat cum au cazut draperiile in camerele lor de hotel. Oare era admisibil ca Putin sa cheltuiasca 50 miliarde dolari pentru a gazdui Olimpiada, cand nu are scoli, spitale si locuinte acceptabile pentru populatia sa de 150 milioane locuitori? Nu, desigur nu, mai ales cand aproape jumatate din aceasta suma s-a scurs in buzunarele unor oficialitati. Dar vaietele, in fond bucuroase, despre conditiile de confort de la Olimpiada, aratau in ansamblu ca se doreste injosirea Rusiei.

Este dificil de stiut daca tot ce s-a scris in diferita publicatii are legatura cu politica americana. Conteaza oare mult ce se scrie in The Nation, in New York Review of Books, in The New Yorker? Greu de spus. Mediile au regulile lor, independente de politica . Dar Putin cel rau ocupa mai mult spatiu la televiziune decat un Putin complex sau un Putin care conduce o tara intr-o situatie geopolitica complicata. Poate ca s-a facut o gresala intelectuala, care s-a transformat intr-o gresala politica. Gresala intelectuala a fost de a ramane fixati pe imaginea unui Putin ca om rau, aparut doar pentru a strica ce a facut bine Boris Ieltsin, Gorbaciov si Hrusciov. Dar presa de stanga a atras atentia de mult timp ca Putin nu a rasturnat reformele lui Ieltsin, ci le-a continuat, desfacand plasa de siguranta sociala de pe vremea sovietelor , fara s-o inlocuiasca cu altceva. Ca el a devenit un conducator autoritar este un rezultat al faptului ca reformele lui sunt nemiloase si nepopulare.

Obsesia cu Putin este o gresala intelectuala care a faurit o atmosfera politica. De ce a refuzat Obama sa se intalneasca cu Putin la G20 din St. Petersburg in vara trecuta? Oare pentru ca rusii s-au dovedit intransigenti in diferite chestiuni de poltica externa? Sau pentru ca Putin cel rau a devenit o asemenea idee fixa in mediile de informare, incat o intalnire cu el ar fi fost nociva politic, “o dovada de slabiciune”? Datorita desigur ambelor cauze. Iar prin aceasta atmosfera, de ura orbeasca impotriva unui singur om, au fost privite si evenimentele din Ucraina. Erau si militanti de extrema dreapta printre protestantii de pe Maidan? Nu, daca Kremlinul sustine asta. Ambasadorii tarilor occidentale ar fi trabuit sa sfatuiasca si sa indrume opozitia ucrainiana pentru a tine cont de sensibila populatie rusofona din rasaritul Ucrainei si din Crimeia? Nu, caci asta ar fi fost un argument in favoarea dusmanului rus. Protestele de pe Maidan au ramas de regula pluraliste si democratice, dar nu pentru ca asa s-au dat sfaturi din partea SUA, care nu erau preocupate decat de contracararea rusilor. […]

Daca Statele Unite intelegeau ca sunt mai puternice decat Rusia in toate domeniile, oare nu s-ar fi gasit alte metode de a-l impaca pe Putin si a dirija in alta directie energiile acestui popor mandru si chinuit? Daca un om mai slab decat tine adopta o atitudine agresiva, trebuie sa-l umilesti?Trebuie sa scrii articole despre cat de inspaimantator este el? Acum, daca Putin vorbeste dur, atunci si mediile si politicienii americani vorbesc dur, si asa ne gasim atrasi intr-un nou fel de “razboi rece”, cu bugete militare in crestere, cu o mai scazuta intelegere si interactiune si cu tot felul de interdictii pe care le credeam abandonate. Si Putin desigur are vina lui in toate astea. Dar am facut noi oare totul pentru a evita acest scenariu? Este evident ca nu.