Socoteli complicate in criza ucrainiana

Revista americana „The National Interest” publica in ultimul sau numar cu data 17 mai 2014, un articol al lui Mikhail Pogrebinsky intitulat „The Complex Calculus of the Ukraine Crisis”, in care sunt relevate aspecte mai putin cunoscute ale atitudinei guvernului de la Kiev si ale intereselor altor puteri in acest conflict. Intreg articolul politologului ucrainian, director al Centrului de analiza politica si studii conflictuale de la Kiev, este prezentat in cele de mai jos.

Este interesant extremul interes  pe care Departamentul de Stat al SUA, precum si diversi conducatori din Uniunea Europeana il manifesta pentru alegerile prezidentiale ucrainiene din 25 mai. Asta sugereaza ca se recunoaste nelegitimitatea autoritatilor autoproclamate de la Kiev si incapacitatea lor dovedita de a tine macar o minima ordine. Dar in loc sa se faca presiuni asupra guvernului de la Kiev pentru a gasi o solutie impreuna cu cei din regiunile de sud-est care protesteaza, accentul se pune pe legalizarea unui guvern prooccidental, care avand formal o baza legala, va putea suprima brutal opozitia si va impune un curs antirusesc tarii.

Daca haosul si instabilitatea in Ucraina de sud-est, unde traiesc peste 12 milioane de oameni, este in interesul securitatii nationale a SUA, atunci calea de a o realiza este intradevar a tine alegerile la 25 mai cu un guvern ucrainian ducand aceasta politica (operatia „antiterorista” si refuzul de a se angaja in negocieri). Castigatorul alegerilor va reprezenta doar partea de vest a tarii (iar acest rol, aprobat la Washington si Berlin, il va juca oligarhul Petro Poroshenko), situatia in tara se va stabiliza, iar cei ce protesteaza in sud-est vor depune armele si se vor duce la casele lor. Dar tonul pe care l-a adoptat Washingtonul fata de Moscova, exclude sprijinul real pe care Rusia l-ar fi putut acorda in realizarea acestui plan. Din contra, el impinge Moscova la diverse actiuni de sprijin dat protestantilor din sud-estul Ucrainei si la refuzul populatiei dintr-o mare parte a tarii, de a recunoaste rezultatele acestei alegeri.

Totodata, declaratia lui Putin ca „tinerea de alegeri prezidentiale este o cale corecta”, confera o slaba speranta ca Rusia ar putea sa le accepte, desi rezultatul alegerilorlor este deja stabilit. Evident ca pentru a se atinge acest tel e necesara indepinirea anumitor conditii. Aceste conditii au fost in mod repetat formulate de reprezentantii legali ai consiliilor regiunilor Donetzk si Lugansk. Dar autoritatile de la Kiev nu au facut nici un pas pentru a merge in intampinarea acestor cerinte.  Doar niste vagi promisiuni de „descentralizare”, ce sunt opuse ideei de baza de urmarire si pedepsire a activistilor, dupa dezarmarea lor. Lucru care a incitat la radicalizarea activitatilor de protest, inclusiv la ocuparea de cladiri administrative si a depozitelor de armament.

Ar fi absurd sa se creada ca Rusia nu a sprijinit protestele. Desigur ca a facut-o, iar asta era de asteptat. Oare la ce se asteptau guvernul de la Kiev si stapanii lui de la Washington si Bruxelles? A intari autoritatile de la Kiev, fatis antirusesti, este in mod clar o amenintare serioasa la adresa securitatii Rusiei. In orice caz nu sunt motive sa credem ca Rusia ar fi reactionat altfel la transferul controlului geostrategic al Ucrainei catre SUA. Neasteptata „operatie din Crimeia” a fost si ea previzibila. Dupa parerea mea presedintele Putin era pregatit sa se limiteze la Crimeia. Dar, inca odata, Washintonul a subestimat reactia lui Putin, promptitudinea lui de a pazi interesele Rusiei in „tamponul geopolitic amortizator”, cum este caracterizata Ucraina de George Friedman de la Stratfor.

La randul sau si Putin a subestimat Washingtonul si, in mod special, Berlinul. Drept efect, acesti oponenti geopolitici au fost implicati in crearea unei tensiuni extrem de periculoase. Departamentul de Stat si Berlinul au sprijinit neconditionat autoritatile de la Kiev, fara sa arate nici un fel dorinta de a gasi vreun compromis cu Moscova. Guvernul slab de la Kiev, incapabil de a tine sub control gruparile paramilitare (Pravyi Sector) ramase active dupa revolta de pe Maidan, a hotarat ca va putea sugruma protestele din sud-estul tarii. La randul ei, Moscova a sporit miza unde ii era mai usor: in regiunile cu majoritate ruseasca a populatiei – in bazinul Donetzk.

                                                           *

Acest text a fost scris dupa ce a avut loc referendumul in regiunile Donetzk si Lugansk. Inainte de a folosi forta, inclusiv tancuri si aviatie, orice guvern responsabil ar fi cautat sa afle care este opinia populatiei in aceasta zona. In ajunul declansarii operatiei antiteroriste, un sondaj in  randul populatiei acestor doua regiuni, organizat de o publicatie favorabila guvernului de la Kiev, a aratat ca 70% din cetatenii regiunii Donbas cred ca guvernul de la Kiev nu are nici o legitimitate. Sondajul a avut loc inainte de evenimentele tragice de la Odesa si Mariupol. Aceste evenimente, care au costat viata la zeci de ceteteni pasnici, cu siguranta ca nu au imbunatatit atitudinea celor din sud-est fata de Kiev. Presedintele de facto al parlamentului, Oleksandr Turcinov, ar fi trebuit sa recunoasca realitatea, si anume ca populatia din Donbas sustine protestele. Cu toate acestea, operatia militara nu a fost oprita, desi ea nu a reusit sa-si atinga nici unul din obiectivele propuse, oameni pasnici continuand a fi ucisi.

Desigur ca referendumurile din cele doua regiuni din Donbas nu corespund legislatiei ucrainiene si nici standardelor democratice general acceptate. Totusi guvernul de la Kiev nu trebuia sa ignore opinia a milioane de concetateni. . .  

 

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: