O carte esentiala despre trecutul, prezentul si viitorul Chinei

Acum un an aparea in editura PACO cartea dr. Gh. Ratiu intitulata “Comorile din tara dragonilor. China – uriasul de la capatul lumii”. Pe acest blog, la data de 13 octombrie 2013 am salutat aparitia acelui volum ca o contributie nu numai la o mai buna cunoastere de catre cititorul roman a uriasei tari de la rasarit, ci si ca un omagiu adus de autor miracolului economic chinez.

Acum rasfoiesc o noua carte a aceluiasi autor: «China de ieri, China de azi, China de maine», care poate fi considerata volumul II consacrat de dr. Gh. Ratiu acestei vaste si inca prea putin cunoscute teme. O carte despre civilizatia chineza, adica despre cultura materiala si cea spirituala, bazate pe un trecut zbuciumat si pe un prezent senzational, plin de perspective promitatoare, nu poate lipsi din nici o biblioteca, data fiind bogatia de informatii, alcatuirea interesanta si stilul atragator in abordarea de autor a unui subiect vast si foarte actual. Cu aproape 50 de ani in urma am avut sansa de a vizita China si imi amintesc de puternica impresie pe care mi-au lasat-o nu numai cele cateva monumente de mare valoare istorica vizitate, ci si increderea pe care chinezii o aratau fata de drumul pe care se angajase tara lor sub conducerea partidului comunist. Pe atunci insa era departe de a se intrevedea forta ce zacea in cea mai numeroasa natiune din lume, energia si entuziasmul unui popor care – abandonand dogmatismul stavilitor de progres – a dovedit o remarcabila capacitate de a se adapta cerintelor vremurilor pentru a fauri bunastarea generala, concomitent cu intarirea militara in vederea apararii cuceririlor regimului. Toate acestea sunt aratate detaliat in cartea dr. Gh. Ratiu, dovedind admiratia si respectul pe care dansul il poarta Chinei.

Imi este dificil, chiar imposibil, sa fac o prezentare succinta a cartii, atat de densa este ea in expunerea unei istorii milenare, plina de suisuri si coborisuri, si mai ales a desvoltarii economice si sociale din ultimii 35 de ani. Perioada in care China, dupa peste un secol de umilinte indurate din partea europenilor, americanilor si japonezilor, a reusit sa-si recapete deplina suveranitate. Trebuie recunoscut meritul lui Mao-Zedong, care a condus cu maestrie acest proces dificil de redare a demnitatii unui popor mandru. Greselile lui in ultimii ani de viata, expuse fara menajamente in carte, nu pot scadea din prestigiul sau de combatant victorios pe doua fronturi (impotriva japonezilor si a Guomindang-ului), lucru consimtit de toti cei ce i-au urmat la conducerea tarii. Dupa 1978, odata cu inlaturarea dogmatismului ideologic si preluarea puterii in stat de reformisti in frunte cu Deng Xiaoping, conceptul de planificare centralizata a fost imbinat cu practica economiei de piata, fara ca asta sa semnifice abandonarea socialismului in favoarea capitalismului. Acest pas a aratat intregii lumi originalitatea drumului adoptat de China, cale justificata pe deplin nu numai prin ritmul ne mai intalnit de desvoltare economica (8 – 10% anual pe o perioada indelungata), ci si prin sporirea rapida a nivelului de trai a tuturor categoriilor populatiei. Dr. Gh. Ratiu prezinta pe zeci de pagini insotite de cifre, realitatile Chinei de astazi in domenii ca transporturile, tehnologia informatiilor, amenajarea teritoriului, potentialul energetic, spatiul cosmic, lupta impotriva poluarii s. a. Se arata ca toate astea contrazic tendentioasele relatari ale unor cercuri ostile Chinei din Occident, care (citez): «folosesc pretexte de calomniere, de discreditare si de izolare, dupa ce propaganda mincinoasa cu privire la regimul politic din tara si cel al drepturilor omului, nu a dat rezultate».

Noua vitalitate economica a Chinei a dat nastere in SUA a ipotezei ca ea ar putea fi un viitor rival strategic si chiar militar al Americii. Este o idee gresita, caci actuala conducere a Chinei a spus clar si repetat ca, cel putin in urmatorele decenii, ea va fi in asemenea masura ocupata cu rezolvarea uriaselor probleme interne, incat se va feri de riscul de a fi atrasa in conflicte pe scara mondiala. Calcule simple arata ca peste cativa ani China va ocupa primul loc pe glob in privinta produsului intern brut (PIB), dar va mai trece timp pana cand valoarea indicatorului PIB/locuitor va atinge nivelul de azi din tarile occidentale, tinand seama ca e vorba de aproape 1,5 miliarde locuitori.

Un mare admirator al Chinei, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt, scria in volumul «　Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen” (Puterile viitorului. Castigatori si pagubasi in lumea de maine) urmatoarele: „Cu ani in urma, intr-o convorbire cu Deng Xiaoping am spus, jumatate serios, jumatate in gluma, ca Partidul comunist al Chinei este in fond un partid confucianist. Deng a spus atunci: „So what?” („Ei si?” sau, intr-o traducere mai libera, „Pai nu-i asa?”). Intr-adevar valorile confucianiste joaca in relatiile personale dintre chinezi un rol mult mai mare decat se recunoaste oficial. Solidaritatea familiei, respectul fata de cei batrani, buna educatie data copiilor, vrednicia si economisirea, chiar si obligatiile si responsabilitatea celor ce guverneaza fata de popor, sunt in China valori ce s-au transmis de secole.　»

Aceste randuri din scrierea omului politic german sunt confirmate si in paginile cartii lui Gh. Ratiu, unde se precizeaza «Confucianismul e considerat o religie, dar el are putine elemente teologice, axandu-se pe realitatile vietii. Principiile fundamentale ale filozofiei confucianiste se refera la supunere si respect fata de superiori, respectul copiilor fata de parinti, loialitate in familie si fata de prieteni, acceptarea umilintei ca semn al regretului pentru faptele comise, sinceritate in tot ceeace faci si spui si, nu in ultimul rand, politetea si bunacuviinta.»

Partea III-a a cartii este cea consacrata viitorului Chinei si deci cea mai dificila de investigat. Dr. Gh. Ratiu reuseste ca in doar 55 de pagini sa prezinte nu numai opiniile in aceasta privinta ale unor buni cunoscatori ai Chinei, de la americanii Henry Kissinger si Nouriel Roubini, la francezii Andre Malraux si Jean Luc Domenach si la romanii Dan Tomozei si Sarmiza Pencea, ci sa expuna si considerentele proprii, sprijinite de argumente convingatoare. Perspectivele de viitor ale Chinei, care au facut obiectul desbaterilor la cel de al 18-lea Congres al P.C. chinez (2012), pot fi rezumate la urmatoarele puncte　:

• Continuarea dezvoltarii economiei, dar cu un ritm de «　numai　» 7,0 – 7,5 %. Ritm totusi atat de ridicat, incat va permite Chinei sa depaseasca PIB al Statelor Unite pana in 2020, iar PIB/loc. (in expresie PPP) sa atinga in 2030 – 30.000 USD/loc. Concomitent se vor depune eforturi pentru egalizarea dezvoltarii tuturor provinciilor, in special a celor din sud (Tibetul) si din vest (Xinjiang-Uigura si Mongolia interioara), unde traiesc populatii minoritare, pentru modernizarea si extinderea infrastructurii (sosele, cai ferate, cai navigabile, cai aeriene etc.), pentru urbanizare si pentru cresterea consumului intern.
• Stabilitatea politica va stimula investitiile straine in China (cca. 60 miliarde USD anual), dar si cresterea investitiilor chineze in diverse parti ale lumii, in special in Africa, dar si zona Arcticii in colaborare cu Rusia.
• Continuarea unei politici externe de pace si de colaborare cu toate popoarele lumii. Presedintele Chinei (Xi Jinping) a precizat, cu ocazia vizitei sale in SUA in 2013 ca “noul sistem de relatii intre state va trebui insusit si pus in aplicare in primul rand intre China si SUA”. Ceeace justifica comentariul d-rului Ratiu: «Se intelege de la sine ca un astfel de model al relatiilor dintre state nu va putea fi aplicat daca Statele Unite nu renunta la pretentia de a continua sa fie dirijorul lumii si va incerca sa foloseasca procesul globalizarii pentru perpetuarea vechilor randuieli». Remarcabila mi se pare examinarea sub toate aspectele in aceasta carte a posibilitatii – destul de greu de imaginat – a fauririi unei axe de putere sino-americane, dar si a ipotezei – mai plauzibila – a unei axe sino-rusa. Este locul aici de a cita un pasaj important din cartea dr. Gh. Ratiu (pag. 454): «Ca factor important in realizarea visului omenirii de pastrare a pacii in lume, China va avea in viitor un rol dificil, tinand seama ca un nou razboi rece se prefigureaza la orizontul sec. XXI, generat de animozitatile dintre puterile occidentale si Rusia. Vladimir Putin este preocupat, impreuna cu echipa sa, de refacerea prestigiului Rusiei, atat de umilita de Occident dupa disparitia Uniunii Sovietice. Un Occident care astazi nu se impaca cu ideea revirimentului rusesc. China trebuie sa-si articuleze politica externa intre dorinta legitima a Rusiei de a-si reface prestigiul pe plan international si de a recupera ceeace a pierdut dupa 1990, si supararea Washingtonului si a europenilor occidentali, care nu concep revenirea Rusiei ca actor important pe arena internationala. Occidentul se teme ca Rusia, impreuna cu China si alte tari mari, ar putea constitui un pol de putere influent care ar deranja interesele sale.»
• Sporirea 　rolului fortei militare a Chinei ca scut de aparare si factor de mentinere a pacii in lume. Expert in acest domeniu, Dr. Ratiu aminteste (pag. 475) ca in conformitate cu date ale Pentagonului «Guvernul Chinei a majorat bugetul apararii cu 5,7%, acesta fiind aparent de 116 miliarde de dolari, dar in realitate atinge suma de 145 miliarde dolari, uitand insa sa spuna ca bugetul militar al SUA depaseste 500 miliarde dolari.»
•                                                                                        *

Inchizand acest volum de 500 de pagini, in urma caruia ma simt mai imbogatit prin cunoasterea trasaturilor unei civilizatii milenare si a miracolului economic si social chinez, imi este greu sa fac vreo remarca cu caracter critic. As avea totusi de facut doua observatii, care ar putea fi luate in consideratie la o noua editie a cartii.

In primul rand, cred ca lectura cartii ar fi avut de castigat daca textul era insotit si de unele ilustratii si in primul rand a unei harti a Chinei, cu indicarea principalelor orase, a traseului Marelui Zid, a parcursului de 12.000 km. a Marsului cel lung, eventual a celor 23 provincii si a celor 5 regiuni autonome. Deasemenea nu ar fi daunat daca volumul ar fi fost insotit in anexa si de un index al numelor de persoane pomenite in carte, pentru a permite cititorului roman sa nu confunde personalitatile istorice.

In al doilea rand, nicaieri in carte nu am gasit amintit ceva despre relatiile romano-chineze. Vizitele oficiale la Beijing ale unei delegatii romane la nivel inalt in martie 1964, iar apoi in 1971, au constituit jaloanele prieteniei intre conducerile celor doua tari, in perioada conflictuala dintre China si URSS. Aceasta amicitie a continuat si mai tarziu, partea chineza pretuind politica internationala independenta a Romaniei. Din pacate, dupa 1989 aceasta relatie pretioasa nu a mai fost cultivata de Bucuresti, in dauna reciproca. Nu ar fi fost lipsita de interes cunoasterea stadiului actual al relatiilor economice si politice romano-chineze.

Indiferent insa de aceste observatii , cartea dr. Gh. Ratiu este remarcabila din toate punctele de vedere si este de sperat ca ea va fi citita de cat mai multi dintre cei ce vor sa inteleaga mersul lumii contemporane.

 

Advertisement

Dilema lui Stefan Dürr

---

---

In ultimele saptamani unele publicatii germane pomenesc numele lui Stefan Dürr, un manager de 49 de ani cu o cariera ce merita a fi povestita. Se stie ca sfarsitul anilor ’80 cancelarul Helmut Kohl a semnat un acord cu Mihail Gorbaciov privind un schimb reciproc de tineri specialisti in diferite domenii economice. In acest cadru, un tanar absolvent al facultatii de agronomie din München, Stefan Dürr, a ajuns sa faca practica la doua colhozuri model de langa Moscova. Prabusirea comunismului a reprezentat o lovitura nimicitoare pentru agricultura rusa, sprijinul statului oprindu-se brusc, fara ca nimeni sa stie ce trebuie facut in continuare. Dürr, care poseda in Bavaria o ferma de 15 ha. cu cateva zeci de vaci de lapte, se intoarce in 1994 in Rusia si, cu tot riscul, deschide o firma pentru import de masini agricole si comert de seminte. Face bani, dar abia in anul 2002 holdingul « Econiva » condus de el are succes si isi diversifica profilul, profitand de noua legislatie rusa, care a permis achizitionarea pamantului fostelor kolhozuri. Succesul obtinut a determinat parlamentul rus (Duma) sa-l invite pentru a-l consulta in privinta reformei agrare. In prezent Econiva are 33 de filiale in 17 regiuni ale Rusiei, poseda terenuri agricole in suprafata de aproape 200.000 ha. si are 3450 salariati. Cu o productie medie zilnica de 4500 tone lapte, este cel mai mare producator de lapte din Rusia si principalul importator de masini agricole, in special ale firmei americane John Deere. Stabilit definitiv in Rusia, Dürr a primit de curand si cetatenia rusa pentru aportul la desvoltarea economiei acestei tari.

Intr-un interviu acordat saptamanalului « Die Zeit » din 14 august 2014, Dürr raspunde la o intrebare privind sanctiunile rusesti de interzicere a importului unor produse alimentare din vest:

« Aici toti se asteptau la o riposta din partea guvernului la sanctiunile impuse de Vest. Cu o zi inainte de anuntarea opririi importurilor, am fost invitat la presedintele Putin. El a inceput sa vorbeasca cu mine in limba germana, dar fiind de fata si guvernatorul regiunii Voronej, Alexei Gordeiev, care nu stie asa bine germana, am continuat in limba rusa. […] Stiti ca am fost decorat acum cativa ani cu ordinul federal german pentru rolul pe care l-am avut in relatiile germano-ruse. Dar tot eu l-am sfatuit pe Putin sa raspunda cu sanctiuni la sanctiunile impuse de SUA si de UE. Eu resimt dureros  efectul acestor sanctiuni. Cred ca in acest conflict Vestul e principalul vinovat si care toarna gaz pe foc. Lui Putin nu i s-a mai lasat nici o alternativa. Aici la Moscova el este chiar criticat pentru moliciune. Daca si-ar retrage sanctiunile, el ar fi politiceste mort. Prin sanctiuni asupra produselor alimentare, se prind doua muste dintr-o lovitura. Mai intai se raspunde cu sanctiuni la sanctiuni, ceeace este premisa pentru a discuta de la egal la egal la masa tratativelor ce vor urma. Apoi, se da agriculturii ruse sansa sa se desvolte intr-o perioada de tranzitie, fara concurenta produselor din strainatate.

M-am intrebat insa ce voi face eu daca se vor extinde sanctiunile si asupra utilajelor agricole sau a pieselor de schimb pentru ele. Oscilez daca sa ma adresez pentru asta industriei chineze. Unii au si inceput sa o faca. Nu stiu daca Vestului ii este clar ce porti i s-au deschis Chinei in Rusia prin aceste sanctiuni.

Producatorii rusi vor beneficia si ei de sanctiunile Vestului. De pilda firma germana Hochland, care produce in Rusia cascaval si are ca principal consumator reteaua McDonald’s din orasele Rusiei. Aceasta  a cumparat pana acum cascaval din Polonia, dar fabricat de firma Schreiber Foods la un pret mai redus. Acum, dupa interzicerea importurilor din Polonia, firma Hochland respira usurata in negocierile de pret cu McDonald’s.  Nu cred insa ca sanctiunile vor duce la o crestere a preturilor, caci pentru produse lactate vor interveni cu oferte mai mari producatorii din America de sud si chiar din Rusia. Cred ca in zece ani cca. 90% din necesarul de lapte al Rusiei va putea fi acoperit din productia interna. »

Intrebat cum resimte personal conflictul dintre Rusia si Vest, Dürr raspunde :

« Avand dubla cetatenie, ma simt ca un copil ce asista la cearta intre parinti inainte de divort. Pe mine criza asta ma rascoleste profund. Eu sustin insa mai mult partea rusa, nu din interes de afaceri, ci pentru ca socotesc ca Putin are dreptate. Emotional insa mi-ar fi greu sa ma pronunt. As dori ca tensiunile din cauza Ucrainei sa se potoleasca, iar Rusia sa devina un stat normal in comunitatea de state europene, iar nu undeva in orient, alaturi de China. »

Pe o cale gresita

Ce framanta societatea romaneasca in aceasta vara? Desigur, alegerile ce se apropie. Dar nu ciocnirea conceptiilor politice si economice ale partidelor, cu solutii pentru a scoate tara din impas, ci indeosebi dosarele cu anumite fapte din trecut ale candidatilor si care au fost (sau vor fi) scoase la iveala de adversari la momentul potrivit. In afara poate de politicieni si de rudele lor, sunt putini cei ce isi  dau seama de importanta, totusi insignifianta, a alegerilor din Romania pentru restul lumii. Prinsi in jocul desvaluirilor si demascarilor, nu se realizeaza ca traim intr-o epoca de cotitura in relatiile internationale, cu consecinte greu de prevazut. Ceacee ar merita insa o reflectie aprofundata si din partea clasei politice romanesti. Unul dintre evenimentele ce vor lasa urme pe intinsul intregului secol 21 este fara indoiala conflictul din Ucraina si mai ales sanctiunile ce i-au urmat, in care este implicata si Romania, ca tara membra a Uniunii Europene.

 Recent a aparut in ziarul “Handelsblatt” din Düsseldorf, organ oficios al mediilor de afaceri germane, un editorial al lui Gabor Steingart, director al acestei publicatii. Titlul articolului ce a facut valva este : « Drumul gresit al Occidentului ». Pozitia autorului e semnificativa, caci ea exprima o buna parte din opinia populatiei fata de confruntarea din Ucraina a marilor puteri, opinie in contradictie cu cea a conducerii Germaniei si chiar a mediilor de masa. Ca asa este, o dovedeste si faptul ca articolul a fost publicat nu numai in germana, ci – simultan – si in engleza si rusa. Prezint in cele ce urmeaza acest important articol, intr-o forma putin prescurtata. 

                                                           *

Fata de evenimentele din Ucraina, guvernul german si multe din mediile de massa au trecut de la o atitudine cumpatata, la una indignata. Politica escaladarii dauneaza intereselor germane. Orice razboi incepe numai dupa o mobilizare prealabila a mintilor, menita sa creeze o febra razboinica. Chiar cele mai intelepte capete nu raman imune la aceasta excitare bine controlata. In 1914 Max Weber scria : « Acest razboi, cu toate grozaviile lui, este totusi ceva maret si minunat care merita sa fie trait ». Iar Thomas Mann spunea tot atunci ca resimte o stare de « purificare, eliberare si uriasa speranta ». Un manifest in favoarea razboiului a fost semnat de 93 de pictori, scriitori si oameni de stiinta germani printre care Max Liebermann, Gerhart Hauptmann, Max Planck, Wilhelm Röntgen s.a

Istoria nu se repeta, iti vine imediat in gand. Dar mai putem fi azi atat de siguri de asta ? Sefii de stat si de guverne din tarile Occidentului, confruntati cu evenimentele din Crimeea si din estul Ucrainei, brusc nu-si mai pun nici o intrebare, ci au doar raspunsuri. In Congresul SUA se discuta pe fata despre inarmarea Ucrainei, iar fostul consilier al securitatii nationale, Zbigniew Brzezinski, recomanda ca locuitorii din orasele ucrainiene sa fie dotati pentru lupte de strada, casa cu casa. Angela Merkel, cancelar al Germaniei, rosteste ca deobicei ceva mai vag, dar nu mai putin amenintator : « Suntem gata sa luam cele mai radicale masuri ».

Ziaristica germana s-a schimbat in decurs de cateva saptamani, iar paleta opiniilor s-a ingustat pana la dimensiunile unei ambrazuri de tragere. Ziare, despre care credeam ca se gasesc la intrecere in materie de varietate a ideilor, pasesc acum in pas cadentat alaturi de politicienii sanctiunilor antiputiniste. Inca din titluri se vede agresivitatea, asemenea cu cea a huliganilor de pe stadioanele de fotbal  : « Tagesspiegel » : « Destul cu vorbaria ! » ; « Frankfurter Allgemeine Zeitung» : «Sa aratam tarie!“ ; „Süddeutsche Zeitung“ : „Acum sau niciodata!“.  „Der Spiegel“ apeleaza la „Sfarsitul lasitatii“ : „S-a terminat cu reteaua de minciuni, propaganda si inducere in eroare a lui Putin. Sfaramaturile avionului MH17 sunt si ruinele diplomatiei ». Politica noastra spre rasarit si mediile germane sunt acum strans unite.

Natura insiruirii de acuzatii duce la acelasi rezultat : in scurt timp se strang atatea invinuiri si contradovezi incat faptele nu mai pot fi practic lamurite. Cine a inselat mai intai pe cine ? A inceput totul cu intrarea trupelor rusesti in Crimeia sau Occidentul este cel care a impins la destabilizarea Ucrainei ? Vrea Rusia sa se extinda spre vest sau NATO – spre est ? Sau doua puteri mondiale s-au intalnit si vor sa intre pe aceiasi use, stapaniti de aceiasi dorinta de dominare, in dauna unui al treilea, lipsit de aparare, care plateste toata galceava cu un inceput de razboi civil ?

Ajunsi aici, trebuie precizat ca scopul nostru nu e cel de a descoperi vinovatul. Nu stim care a fost inceputul, nu cunoastem sfarsitul. Filozoful Peter Sloterdijk are cateva cuvinte de consolare: “Cine traieste in lume, inseamana ca traieste in incertitudine ». Ceeace putem face este doar sa dam jos spuma dezbaterii de acum, sa inchidem gura atatatorilor si a celor ce au fost atrasi in ea si sa le punem pe limba alte cuvinte, ca de pilda unul ce nu a mai fost folosit de multa vreme : realismul. Politicii de escaladare europeana ii lipseste tocmai un scop realist. In America este altfel, deoarece aici amenintarile si umflatul in pene este parte a campaniei de alegeri. Cand Hillary Clinton il aseamana pe Putin cu Hitler, ea o face pentru a atrage niste alegatori republicani, care nu au fost niciodata in strainatate. Pentru multi dintre acestia, Hitler este singurul strain de care au auzit si de aceea Adolf Putin este o binegandita figura electorala. In aceasta privinta, Clinton si Obama au un scop realist : sa se faca iubiti acasa, in interiorul tarii lor, sa castige alegerile si sa asigure o noua presedintie pentru democrati. Angelei Merkel ii este dificil sa foloseasca asemenea procedee. Geografia obliga pe fiecare cancelar german la o mai mare seriozitate. Apropierea de rusi, ca parte a comunitatii de destine europene, ca importator de energie si exportator de unele si de altele, face ca noi germanii sa avem o nevoie vitala  de stabilitate si intelegere. Noi nu putem sa privim Rusia cu ochii celor de la Tea Party american.

Fiecare gresala incepe cu o gresala de gandire. Iar noi facem aceasta gresala cand gandim ca de relatiile economice nu beneficiaza decat cealalata parte si ca deci ea va suferi daca aceste relatii se opresc. Cand relatiile economice sunt in avantajul ambilor, taierea lor duce la pierderi reciproce. Pedepsirea si autopedepsirea sunt cele doua fete ale aceleiasi medalii. Insasi ideea ca presiunea economica si izolarea politica vor pune Rusia in genunchi, nu a fost dusa pana la capat. Chiar daca asa ceva ar reusi prin absurd: de ce ar trebui ca Rusia sa fie un stat invins ? Cum sa se traiasca impreuna in casa europeana cu un popor injosit, conducerea caruia a fost adusa la rangul de paria si ai caror cetateni vor trebui la iarna sa stea la coada pentru o supa?

Desigur ca situatia creeata cere duritate, dar in primul rand duritate fata de noi insine. Germanii nici nu au dorit si nici nu au provocat aceste realitati, dar acum ele au devenit realitatile noastre. Lui Willy Brandt, pe care soarta l-a facut sa stea sub umbra zidului in calitate de primar al Berlinului, i s-au sugerat sa aplice sanctiuni si punerea calusului. Dar el a refuzat sa participe la festivalul de indignare al celor ofensati. Niciodata el nu a strans surubul revansei, ci – aflat in situatii mai ascutite – a luat decizii diferite decat Angela Merkel azi.  “Treaz, totusi buimacit”, asa isi aminteste el dimineata de 13 august 1961, cand a aflat de edificarea la Berlin a zidului ce a despartit orasul in doua. Pentru primarul unui oras nu putea fi o mai mare umilire. Sovieticii il pusesera in fata faptului indeplinit, iar americanii – cu toate ca stiau asta de la Moscova – nu il informasera. Ce face el atunci ? Omul isi pune frau impulsurilor si dovedeste inaltele sale calitati de om politic realist, calitati care peste ani l-au adus pe postul de cancelar si in cele din urma de laureat al premiului Nobel pentru pace. Sfatuit si de Egon Bahr, el accepta noua situatie, stiind ca doar cu indignarea nu se va putea demola repede zidul. Ba chiar ordona politiei sa-i franeze pe manifestanti, pentru a nu se creea conditiile deraierii crizei intr-un caz de razboi. El a pronuntat atunci un paradox : « Recunoastem acest status quo, pentru a-l putea apoi schimba ».

Nu este prea tarziu ca duo-ul Merkel – Steinmeier sa preia acum din avutia conceptionala de idei din acel timp. Este fara sens sa alergam in continuare in urma unui Obama lipsit de idei strategice. Atat Putin, cat si Obama sufera de sobnambulism si repeta ca nu este iesire din impas. « Verificarea politicii nu sta in felul cum a inceput ceva, ci cum s-a terminat » spunea Henry Kissinger, laureat si el al premiului Nobel pentru pace.  Trebuie sa dorim aplanarea, iar nu dominarea, a spus el dupa intrarea rusilor in Crimeia. Demonizarea lui Putin nu este politica, ci doar un alibi pentru lipsa ei.  Kissinger sfatuia condensarea conflictelor, adica micsorarea lor pentru ca apoi concentratia sa fie solutionata, dizolvata. America procedeaza insa invers acum – si face asta chiar de mai mult timp. Ea face toate conflictele sa clocoteasca. Din atacul unei grupari intitulata Al-Qaida s-a facut o campanie mondiala impotriva islamului. Irakul a fost bombardat cu justificari indoielnice. Apoi US Air Force s-a napustit asupra Afganistanului si Pakistanului. Relatiile cu lumea islamica se pot considera acum distruse.

Daca Occidentul ar fi condamnat guvernul american de atunci pentru ca a atacat Irakul fara acordul ONU si fara dovezi despre existenta unor arme de distrugere in masa, si ar fi aplicat aceleasi unitati de masura cu care e condamnat acum Putin, atunci ar fi trebuit ca lui George W. Bush sa i se interzica intrarea in spatiul UE, investitiile lui Warren Buffet ar fi trebuit inghetate, exportul automobilelor marca GM, Ford si Chrysler – stopat. Tendinta americanilor de escaladare verbala si apoi militara, izolarea,  demonizarea si apoi atacarea adversarilor, nu s-a dovedit eficienta. Ultima mare actiune de succes a Americii a fost debarcarea in Normandia in 1944. Toate celelalte – Coreea, Vietnam, Irak si Afganistan –au fost esecuri. Sa desfasori acum trupe la granita de rasarit a Poloniei si sa te gandesti la inarmarea Ucrainei, nu inseamna decat continuarea cu mijloace militare a unei diplomatii lipsita de idei.

Politica cu-capul-prin-perete, ba chiar unde peretele e mai gros, nu duce decat la dureri de cap si nimic altceva. Dar in relatiile Europei cu Rusia exista in perete o use mare. Cheia acestei usi se numeste interesul reciproc. Rusia se stie ca este o mare putere in domeniul energiei si in acelasi timp o tara industriala in desvoltare. Aici trebuie sa se exercite o politica de compromis si aplanare in interesul ambelor parti, asistenta pentru desvoltare in schimbul unor garantii teritoriale. Ministrul nostru de externe Steinmeier a avut cuvantul just pentru a descrie asta : parteneriat de modernizare. Este o notiune ce trebuie desprafuita pentru a fi refolosita ca termen al dorintelor de viitor. Rusia trebuie integrata, iar nu izolata. Pasii mici in aceasta directie sunt mai buni decat politica absurda a excluderii.

Razboiul sanctiunilor (partea 2-a)

Era de asteptat ca dupa aplicarea de unele state a sanctiunilor economice si financiare impotriva Rusiei, guvernul de la Moscova sa nu ramana pasiv, ci sa dea o riposta pe masura. Aceasta a avut loc ieri, 6 august, cand primul ministru rus, Medvedev, a anuntat ca se sisteaza pe timp de un an importurile de produse alimentare din tarile care au decis aplicarea sanctiunilor. Este vorba deci de cele 27 state membre ale UE, plus SUA, Australia, Canada si Norvegia. Ziarul Adevarul isi informeaza cititorii despre aceasta ca un act sinucigas si iresponsabil: “Putin distruge economia rusa doar pentru a sfida Vestul, dar nu poate supravietui fara importurile UE”. Oare sa fie atat de grava situatia?

Pentru a vedea care este adevarul, am cautat sa aflu punctul de vedere nu al mediilor ruse, ci al celor din Germania, aceasta tara fiind cel mai important partener comercial al Rusiei. Este incontestabil ca duelul cu sanctiunile este  daunator economiei ambelor parti aflate in disputa. Situatia reala a comertului cu produse alimentare a Rusiei cu Vestul nu este insa de natura a starni panica. Dupa presa germana, ea se prezinta astfel:

In anul trecut totalul importurilor Rusiei de produse agro-alimentare s-a ridicat la 32 miliarde dolari, din care o treime (12 miliarde) a revenit importurilor din tarile UE (1,6 mlrd. din Germania). Este destul de putin, comparativ cu volumul total al comertului UE cu Rusia: in 2013 UE a exportat in Rusia bunuri in valoare de 119,5 miliarde euro, din care Germania – 36,1 mlrd. euro. Care sunt cateva din produsele care acum sunt supuse interdictiei importului in Rusia ?

Carne de vita : In anul trecut tarile UE au exportat in Rusia in valoare de 110 milioane euro. Cca. 90 % din importul rusesc de carne de vita provine insa din America de sud sau Belorusia.

Carne de porc : In 2013 tarile UE au exportat in Rusia in valoare de cca. un miliard euro, din care Germania – 346 milioane euro. Cca. 35% din consumul total de carne de porc in Rusia este din import, din care 60% a provenit din UE. Dar de la 1 ianuarie 2014 UE a oprit exportul de acest fel de carne din cauza pestei porcine. Rusia a importat atunci carnea de porc necesara in principal din Canada si Brazilia.

Carne de pasare: In 2013 UE a exportat in Rusia carne de pasare in valoare de 72 milioane euro. Dar cca. 75% din carnea de pasare a fost importata de Rusia in 2013 din SUA.

Peste: UE a exportat in Rusia in 2013 peste in valoare de 210 milioane euro, din care 10 milioane – din Germania .

Lapte si Unt: Din tarile UE s-au exportat in Rusia in 2013 produse lactate in valoare de 350 milioane euro, din care – 24 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din cantitatea de lactate consumate in Rusia provin din productia interna ruseasca.

Branzeturi: UE a exportat branzeturi in 2013 in Rusia in valoare de 960 milioane euro, din care 141 milioane euro din Germania. Dar 90-95% din consumul de branza al populatiei este din sursa interna.

Fructe: In 2013 exportul de fructe din tarile UE in Rusia s-a ridicat la 1,145 miliarde euro, iar sucuri de fructe si conserve din fructe – 400 milioane euro. Germania a exportat in Rusia fructe si conserve din fructe in valoare de 40 milioane euro.

Zarzavaturi: Uniunea Europeana in ansamblu a exportat in Rusia in 2013 zarzavaturi in valoare de 700 milioane euro, din care din Germania – 70 milioane euro.

Din cifrele de mai sus, presa germana constata ca oprirea de Rusia a importului de produse alimentare din cele 31 de tari este de natura sa afecteze in special pe producatorii tarilor UE. Republica Moldova si Ucraina vor avea probabil cel mai mult de suferit. In ce priveste Romania este de amintit ca comertul exterior al tarii noastre s-a ridicat in anul trecut la 105 miliarde euro, din care importurile din Rusia au reprezentat 4,3%, iar exporturile in Rusia – doar 2,8%. Cat din acest  volum reprezentau produsele alimentare – nu este deocamdata publicat.

Nu este prima oara cand se introduc sanctiuni de acest gen fata de Rusia. In 1887 cancelarul Bismarck a impus sanctiuni financiare stricte la adresa Rusiei. Dar dupa un an, cantarind consecintele, s-a hotarat ca sanctiunile sa fie ridicate. Era insa prea tarziu, caci Franta profitase de lacuna si preluase afacerile abandonate de Germania. Asta a facut ca peste putin sa se incheie chiar o conventie militara secreta franco-rusa, care a servit in razboiul declansat in 1914. Dupa peste o suta de ani, Occidentul aplica sanctiuni Rusiei, ceeace o forteaza pe aceasta sa stranga relatiile cu China…

Care ar fi solutia de iesire din impasul creat prin rascoala de pe Maidan si venirea la Kiev a unui guvern antirus in exces ? Jakob Augstein propune in revista Der Spiegel o rezolvare in trei trepte:

1. Sa se considere anexarea de Rusia a Crimeei drept un lucru unanim acceptat.
2. Rusia sa puna capat interventiei in estul Ucrainei. Sa se permita Ucrainei apropierea de Uniunea Europeana, dar nu si intrarea in NATO.
3. Europa sa elaboreze impreuna cu Rusia a unor noi structuri de securitate si politice, eventual chiar fara atragerea SUA.

Acestea mi se par niste dorinte pioase, carora nu le-a venit insa timpul…

Razboiul sanctiunilor si unde poate duce el

Prin politica de sanctiuni tot mai aspre la adresa Rusiei, cateva  puteri occidentale au deschis ostilitatile in ceeace poate fi considerat deja un inceput de razboi rece. Ele s-au constituit intr-un fel de judecator si totodata jandarm mondial, ce isi impune vointa fara a recurge la Organizatia Natiunilor Unite, creeata tocmai pentru aplanarea unor asemenea conflicte. Se argumenteaza ca ONU a fost ocolita deoarece in aceasta organizatie Rusia are drept de veto si ar fi putut impiedica luarea de masuri indreptate contra sa. Dar cu acelasi argument si-a arogat si NATO dreptul de a interveni cu trupe ocolind ONU. Iar asta ne intoarce cu o suta de ani inapoi, la situatia din ajunul primului razboi mondial.

Ca in orice razboi, aceasta confruntare – deocamdata limitata la sanctiuni – ridica cel putin doua intrebari : Care este scopul ei? Cum se poate termina ea? Intrebari la care reprezentantii Uniunii Europene nu au nici un raspuns. Dar cand se aplica sanctiuni unei puteri de marimea Rusiei, este de asteptat ca sa urmeze si replica celui lovit. E adevarat ca ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus ca Rusia nu va reactiona dupa principiul “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, dar este de banuit ca aceasta atitudine nu poate dura. Deja se vorbeste despre masuri ca restrangerea drastica a importurilor unor marfuri, precum – si mai grav – interzicerea zborurilor deasupra teritoriului Siberiei a avioanelor companiilor occidentale. Dar aplicarea unilaterala de Occident a unor sanctiuni economice grave exprima o atitudine vadit dusmanoasa, ce s-ar putea extinde de la masuri economice si financiare, la unele militare.

Consecintele economice ale aplicarii si de europeni a sanctiunilor ordonate de SUA nu pot fi inca clar intrevazute.  Rusia poseda o rezerva de devize in valoare de 472 miliarde euro. Impreuna cu alte membre ale organizatiei BRICS, state in care locuieste 40% din populatia mondiala, ea a pus bazele unei noi banci mondiale, care probabil va reduce din dominatia FMI si a altor mari banci occidentale. In ce priveste Germania, iata ce scrie Jakob Augstein la 31.07.2014 in revista Spiegel Online:

“Occidentul si-a permis in conflictul din Ucraina o retorica costisitoare, dar acum vine plata. Pietele financiare au fost afectate, sectorul productiei de armament si cel de inalta tehnologie resimt si ele asta. Ceeace pana acum au fost doar manifestari politice, a devenit o grava problema economica. […] Peste 6000 de firme germane au investitii directe in Rusia, iar de comertul germano-rus depind la noi 300.000 de locuri de munca. Cat de departe vrem sa mergem in lupta cu Putin? Din punctul de vedere german ar fi absurd ca Rusiei sa i se confere pe multi ani de acum inainte rolul de “stat ticalos” pe care l-a avut pana acum Iranul. Prin inasprirea sanctiunilor Occidentul s-a inscris intr-o dinamica a escaladarii care nu va mai permite iesirea. Se va reusi oare ca Putin sa fie ingenunchiat dupa vointa noastra? Nu este exclus ca ofensiva Occidentului sa il faca doar si mai tare. Un sondaj in populatia rusa arata ca 83% il sustin pe Putin, un altul – ca 64% din rusi considera Occidentul raspunzator pentru criza din Ucraina, iar doar 3% – pe propriul guvern. Rusia, stim din istorie, e greu de invins. La Bruxelles se vede ca nu se cunoaste asta, dar la Berlin ar trebui sa se stie.“ 

Exista insa si prognoze mai sumbre decat sanctiunile economice. Pe site-ul in limba franceza “Reseau International” (31.07.2014) se apreciaza ca scopul final al SUA este declansarea unui razboi veritabil contra Rusiei. Deja actiunile militare din Ucraina se desfasoara sub indrumarea unor consilieri americani. In curand se vor instala si solide baze NATO, poate dotate cu armament nuclear. Dupa descompunerea URSS, Ucraina si-a pierdut statutul de tara nucleara, dar deputatii partidului nationalist “Svoboda” au cerut ca acest statut sa le fie acordat iarasi. Autorul articolului sustine ca “americanii au neaparata nevoie de Uniunea Europeana intr-un eventual razboi military contra Rusiei. De voie sau de nevoie, europenii vor fi adusi treptat intr-o situatie in care singura solutie logica va fi de a se bate pentru a-si apara existenta ce le-a fost pusa in mod deliberat in pericol. Pericol sursele caruia au fost abil si intens ascunse de un sistem al mass-media bine pus la punct.”

Sa speram ca aceste preziceri se vor dovedi false, cel putin pentru secolul nostru…