O carte esentiala despre trecutul, prezentul si viitorul Chinei

Acum un an aparea in editura PACO cartea dr. Gh. Ratiu intitulata “Comorile din tara dragonilor. China – uriasul de la capatul lumii”. Pe acest blog, la data de 13 octombrie 2013 am salutat aparitia acelui volum ca o contributie nu numai la o mai buna cunoastere de catre cititorul roman a uriasei tari de la rasarit, ci si ca un omagiu adus de autor miracolului economic chinez.

Acum rasfoiesc o noua carte a aceluiasi autor: «China de ieri, China de azi, China de maine», care poate fi considerata volumul II consacrat de dr. Gh. Ratiu acestei vaste si inca prea putin cunoscute teme. O carte despre civilizatia chineza, adica despre cultura materiala si cea spirituala, bazate pe un trecut zbuciumat si pe un prezent senzational, plin de perspective promitatoare, nu poate lipsi din nici o biblioteca, data fiind bogatia de informatii, alcatuirea interesanta si stilul atragator in abordarea de autor a unui subiect vast si foarte actual. Cu aproape 50 de ani in urma am avut sansa de a vizita China si imi amintesc de puternica impresie pe care mi-au lasat-o nu numai cele cateva monumente de mare valoare istorica vizitate, ci si increderea pe care chinezii o aratau fata de drumul pe care se angajase tara lor sub conducerea partidului comunist. Pe atunci insa era departe de a se intrevedea forta ce zacea in cea mai numeroasa natiune din lume, energia si entuziasmul unui popor care – abandonand dogmatismul stavilitor de progres – a dovedit o remarcabila capacitate de a se adapta cerintelor vremurilor pentru a fauri bunastarea generala, concomitent cu intarirea militara in vederea apararii cuceririlor regimului. Toate acestea sunt aratate detaliat in cartea dr. Gh. Ratiu, dovedind admiratia si respectul pe care dansul il poarta Chinei.

Imi este dificil, chiar imposibil, sa fac o prezentare succinta a cartii, atat de densa este ea in expunerea unei istorii milenare, plina de suisuri si coborisuri, si mai ales a desvoltarii economice si sociale din ultimii 35 de ani. Perioada in care China, dupa peste un secol de umilinte indurate din partea europenilor, americanilor si japonezilor, a reusit sa-si recapete deplina suveranitate. Trebuie recunoscut meritul lui Mao-Zedong, care a condus cu maestrie acest proces dificil de redare a demnitatii unui popor mandru. Greselile lui in ultimii ani de viata, expuse fara menajamente in carte, nu pot scadea din prestigiul sau de combatant victorios pe doua fronturi (impotriva japonezilor si a Guomindang-ului), lucru consimtit de toti cei ce i-au urmat la conducerea tarii. Dupa 1978, odata cu inlaturarea dogmatismului ideologic si preluarea puterii in stat de reformisti in frunte cu Deng Xiaoping, conceptul de planificare centralizata a fost imbinat cu practica economiei de piata, fara ca asta sa semnifice abandonarea socialismului in favoarea capitalismului. Acest pas a aratat intregii lumi originalitatea drumului adoptat de China, cale justificata pe deplin nu numai prin ritmul ne mai intalnit de desvoltare economica (8 – 10% anual pe o perioada indelungata), ci si prin sporirea rapida a nivelului de trai a tuturor categoriilor populatiei. Dr. Gh. Ratiu prezinta pe zeci de pagini insotite de cifre, realitatile Chinei de astazi in domenii ca transporturile, tehnologia informatiilor, amenajarea teritoriului, potentialul energetic, spatiul cosmic, lupta impotriva poluarii s. a. Se arata ca toate astea contrazic tendentioasele relatari ale unor cercuri ostile Chinei din Occident, care (citez): «folosesc pretexte de calomniere, de discreditare si de izolare, dupa ce propaganda mincinoasa cu privire la regimul politic din tara si cel al drepturilor omului, nu a dat rezultate».

Noua vitalitate economica a Chinei a dat nastere in SUA a ipotezei ca ea ar putea fi un viitor rival strategic si chiar militar al Americii. Este o idee gresita, caci actuala conducere a Chinei a spus clar si repetat ca, cel putin in urmatorele decenii, ea va fi in asemenea masura ocupata cu rezolvarea uriaselor probleme interne, incat se va feri de riscul de a fi atrasa in conflicte pe scara mondiala. Calcule simple arata ca peste cativa ani China va ocupa primul loc pe glob in privinta produsului intern brut (PIB), dar va mai trece timp pana cand valoarea indicatorului PIB/locuitor va atinge nivelul de azi din tarile occidentale, tinand seama ca e vorba de aproape 1,5 miliarde locuitori.

Un mare admirator al Chinei, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt, scria in volumul « Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen” (Puterile viitorului. Castigatori si pagubasi in lumea de maine) urmatoarele: „Cu ani in urma, intr-o convorbire cu Deng Xiaoping am spus, jumatate serios, jumatate in gluma, ca Partidul comunist al Chinei este in fond un partid confucianist. Deng a spus atunci: „So what?” („Ei si?” sau, intr-o traducere mai libera, „Pai nu-i asa?”). Intr-adevar valorile confucianiste joaca in relatiile personale dintre chinezi un rol mult mai mare decat se recunoaste oficial. Solidaritatea familiei, respectul fata de cei batrani, buna educatie data copiilor, vrednicia si economisirea, chiar si obligatiile si responsabilitatea celor ce guverneaza fata de popor, sunt in China valori ce s-au transmis de secole. »

Aceste randuri din scrierea omului politic german sunt confirmate si in paginile cartii lui Gh. Ratiu, unde se precizeaza «Confucianismul e considerat o religie, dar el are putine elemente teologice, axandu-se pe realitatile vietii. Principiile fundamentale ale filozofiei confucianiste se refera la supunere si respect fata de superiori, respectul copiilor fata de parinti, loialitate in familie si fata de prieteni, acceptarea umilintei ca semn al regretului pentru faptele comise, sinceritate in tot ceeace faci si spui si, nu in ultimul rand, politetea si bunacuviinta.»

Partea III-a a cartii este cea consacrata viitorului Chinei si deci cea mai dificila de investigat. Dr. Gh. Ratiu reuseste ca in doar 55 de pagini sa prezinte nu numai opiniile in aceasta privinta ale unor buni cunoscatori ai Chinei, de la americanii Henry Kissinger si Nouriel Roubini, la francezii Andre Malraux si Jean Luc Domenach si la romanii Dan Tomozei si Sarmiza Pencea, ci sa expuna si considerentele proprii, sprijinite de argumente convingatoare. Perspectivele de viitor ale Chinei, care au facut obiectul desbaterilor la cel de al 18-lea Congres al P.C. chinez (2012), pot fi rezumate la urmatoarele puncte :

    • Continuarea dezvoltarii economiei, dar cu un ritm de « numai » 7,0 – 7,5 %. Ritm totusi atat de ridicat, incat va permite Chinei sa depaseasca PIB al Statelor Unite pana in 2020, iar PIB/loc. (in expresie PPP) sa atinga in 2030 – 30.000 USD/loc. Concomitent se vor depune eforturi pentru egalizarea dezvoltarii tuturor provinciilor, in special a celor din sud (Tibetul) si din vest (Xinjiang-Uigura si Mongolia interioara), unde traiesc populatii minoritare, pentru modernizarea si extinderea infrastructurii (sosele, cai ferate, cai navigabile, cai aeriene etc.), pentru urbanizare si pentru cresterea consumului intern.
    • Stabilitatea politica va stimula investitiile straine in China (cca. 60 miliarde USD anual), dar si cresterea investitiilor chineze in diverse parti ale lumii, in special in Africa, dar si zona Arcticii in colaborare cu Rusia.
    • Continuarea unei politici externe de pace si de colaborare cu toate popoarele lumii. Presedintele Chinei (Xi Jinping) a precizat, cu ocazia vizitei sale in SUA in 2013 ca “noul sistem de relatii intre state va trebui insusit si pus in aplicare in primul rand intre China si SUA”. Ceeace justifica comentariul d-rului Ratiu: «Se intelege de la sine ca un astfel de model al relatiilor dintre state nu va putea fi aplicat daca Statele Unite nu renunta la pretentia de a continua sa fie dirijorul lumii si va incerca sa foloseasca procesul globalizarii pentru perpetuarea vechilor randuieli». Remarcabila mi se pare examinarea sub toate aspectele in aceasta carte a posibilitatii – destul de greu de imaginat – a fauririi unei axe de putere sino-americane, dar si a ipotezei – mai plauzibila – a unei axe sino-rusa. Este locul aici de a cita un pasaj important din cartea dr. Gh. Ratiu (pag. 454): «Ca factor important in realizarea visului omenirii de pastrare a pacii in lume, China va avea in viitor un rol dificil, tinand seama ca un nou razboi rece se prefigureaza la orizontul sec. XXI, generat de animozitatile dintre puterile occidentale si Rusia. Vladimir Putin este preocupat, impreuna cu echipa sa, de refacerea prestigiului Rusiei, atat de umilita de Occident dupa disparitia Uniunii Sovietice. Un Occident care astazi nu se impaca cu ideea revirimentului rusesc. China trebuie sa-si articuleze politica externa intre dorinta legitima a Rusiei de a-si reface prestigiul pe plan international si de a recupera ceeace a pierdut dupa 1990, si supararea Washingtonului si a europenilor occidentali, care nu concep revenirea Rusiei ca actor important pe arena internationala. Occidentul se teme ca Rusia, impreuna cu China si alte tari mari, ar putea constitui un pol de putere influent care ar deranja interesele sale.»
    • Sporirea  rolului fortei militare a Chinei ca scut de aparare si factor de mentinere a pacii in lume. Expert in acest domeniu, Dr. Ratiu aminteste (pag. 475) ca in conformitate cu date ale Pentagonului «Guvernul Chinei a majorat bugetul apararii cu 5,7%, acesta fiind aparent de 116 miliarde de dolari, dar in realitate atinge suma de 145 miliarde dolari, uitand insa sa spuna ca bugetul militar al SUA depaseste 500 miliarde dolari.»
          •                                                                                        *

Inchizand acest volum de 500 de pagini, in urma caruia ma simt mai imbogatit prin cunoasterea trasaturilor unei civilizatii milenare si a miracolului economic si social chinez, imi este greu sa fac vreo remarca cu caracter critic. As avea totusi de facut doua observatii, care ar putea fi luate in consideratie la o noua editie a cartii.

In primul rand, cred ca lectura cartii ar fi avut de castigat daca textul era insotit si de unele ilustratii si in primul rand a unei harti a Chinei, cu indicarea principalelor orase, a traseului Marelui Zid, a parcursului de 12.000 km. a Marsului cel lung, eventual a celor 23 provincii si a celor 5 regiuni autonome. Deasemenea nu ar fi daunat daca volumul ar fi fost insotit in anexa si de un index al numelor de persoane pomenite in carte, pentru a permite cititorului roman sa nu confunde personalitatile istorice.

In al doilea rand, nicaieri in carte nu am gasit amintit ceva despre relatiile romano-chineze. Vizitele oficiale la Beijing ale unei delegatii romane la nivel inalt in martie 1964, iar apoi in 1971, au constituit jaloanele prieteniei intre conducerile celor doua tari, in perioada conflictuala dintre China si URSS. Aceasta amicitie a continuat si mai tarziu, partea chineza pretuind politica internationala independenta a Romaniei. Din pacate, dupa 1989 aceasta relatie pretioasa nu a mai fost cultivata de Bucuresti, in dauna reciproca. Nu ar fi fost lipsita de interes cunoasterea stadiului actual al relatiilor economice si politice romano-chineze.

Indiferent insa de aceste observatii , cartea dr. Gh. Ratiu este remarcabila din toate punctele de vedere si este de sperat ca ea va fi citita de cat mai multi dintre cei ce vor sa inteleaga mersul lumii contemporane.

 

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: