Posts Tagged ‘2009’

CUM SA COMBATEM CRIZA ANULUI 2009?

January 3, 2009

Suntem la inceput de an si putin umor nu strica. Intreaga mass-media ne asigura ca anul 2009 va fi ingrozitor si trebuie sa ne pregatim bine pentru toate eventualitatile, pentru falimente si somaj, pentru conflicte interne si internationale. Care ar fi deci masurile de luat pentru a ne strecura fara prea mult necaz in lunile ce urmeaza ? Sa verificam daca avem portofelul plin, sa facem provizii de zahar si faina, sa ne prindem centura politica de siguranta,? Robert Sole in ziarul Le Monde (31.XII.2008) are insa alte doua solutii :
1.- Sa trecem direct la anul 2010. Pentru asta trebuie sa ne luam elan si sa facem un salt urias. Dar nu toti sunt capabili de asta si risca sa aterizeze prea aproape, tocmai in plina criza.
2.- Sa ne agatam de anul 2008, asa cum fac multi. In Franta chiar s-a creat un Front de opozitie fata de Noul An (www.fonacon.net), care lupta curajos impotriva timpului ce trece. Iar pentru ca „anul 2009 sa ramana in germene“, baietii lui fonacon au propus diferite actiuni, printre care arderea publica a ceasornicelor cu cuc.
Inca nu se vad efectele acestei actiuni, lumea inconstienta continuand sa sarbatoreasca venirea lui „annus horribilis“ prin focuri de artificii si tot soiul de pocnitori. Un lucru este insa sigur: conducerea Uniunii Europene a trecut din mainile presedintelui Frantei in cea a primului-ministru al Cehiei. Si iata ce scrisoare (ipotetica) s-a imaginat ca Nicolas Sarkozy i-ar fi trimis lui Mirek Topolanek (in Le Monde din 2.01.2009):
„Dragul meu Mirek,
Tara ta preia deci presedintia UE. Trebuie sa recunosc ca esti ghinionist. Ai fi putut urma unui grec, naclait in lupte de strada, sau unui italian, ce trage dupa el procese de coruptie sau chiar unei nemtoaice, lipsita de orice charisma. Dar soarta a vrut ca sa-mi succedezi mie, care in sase luni am schimbat fata Europei, ba poate chiar a lumii. Mica ta tara nu a adoptat nici euro, nici tratatul de la Lisabona. Presedintele tau, Vaclav Klaus, este un euro-sceptic cunoscut, iar guvernul tau de coalitie atarna de un fir de par in parlament. Dar tu te poti baza pe ajutorul meu. Luni voi pleca in Orientul Apropiat pentru a rezolva problema palestino-israeliana. La inapoiere, voi lua mai multe initiative pentru a pune capat crizei economice mondiale. Ceeace nu ma va impiedica ca de indata sa opresc emisia de gaze cu efect de sera si sa pun capat definitiv incalzirii climei planetei.
Nu te nelinisti, Mirek. Nici nu vei simti cum vor trece aceste sase luni de presedintie. Curaj! Toate complimentele mele d-nei Topolanek!“.

Sa radem cu comicii vestiti ai politicii mondiale !

Spiritul dreptei reactionare

December 14, 2008

Nu doresc sa comentez in cele ce urmeaza rezultatul alegerilor, deoarece asta s-a facut suficient in presa, cu indignarea proprie celor care-si pusesera increderea intr-un sistem democratic echitabil. Dar alegerile au mai aratat si altceva : ca miza ocuparii unui loc in parlament, in guvern si in institutiile subordonate guvernului a fost atat de importanta pentru unii, incat confruntarile electorale au atins culmi de adversitate, de acuzatii nefondate, de atacuri la persoana, care prin violenta depasesc cu mult disputele alegerilor precedente. Merita sa ne oprim asupra unui asemenea fenomen manifestat in presa noastra.
S-a acordat prea putina atentie acelei scrisori, aparent venita din partea unor membri ai Grupului de dialog social in frunte cu G.Liiceanu, Andrei Plesu, Doinea Cornea, Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu, Mircea Mihaies, Dorin Tudoran, Vladimir Tismaneanu, Victor Rebengiuc, Tom Gallagher s. a. si adresata la 10 decembrie presedintelui republicii, prin care se face un patetic apel sa nu se faca gresala girarii unei aliante a PD-L cu PSD. Ulterior unii dintre cei ce au semnat scrisoarea au declarat ca nu au avut cunostinta de textul ei, desi nu este deloc exclusa ipoteza ca ea sa fi fost totusi difuzata cu acceptul autorilor, dar cu consemnul nedivulgarii lor. Scrisoarea este interesanta pentru ca, indiferent daca este sau nu a celor 64 de semnatari, ea contine intr-o forma concentrata numeroase poncife ale gandirii politice talibane romanesti, ale fanaticilor politicii in care democratia nu e acceptabila decat daca la ea participa doar partide de dreapta de diferite nuante.
Perioada 2000-2004, cand la putere a fost PSD, e caracterizata ca un rastimp in care „romanii s-au simtiti inselati si persecutati“, in care „intelectualii incomozi erau ridicati de pe strada, justitia era infaptuita in sufrageriile baronilor rosii“, se delapidau fondurile europene, iar „programul de la televizor era stabilit dupa agenda lui Ad. Nastase“. Este o incercare de asimilare a celor 4 ani de guvern Nastase cu un regim politienesc totalitarist, ce s-a mentinut doar prin abuzuri si prin spaima inspirata cetatenilor. Iar aceasta serveste ca argument pentru a cere evitarea oricarei colaborari cu PSD, deoarece aceasta „formatiune mostenitoare a Partidului Comunist, a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria Romaniei recente : preluarea puterii din mainile dictatorului N.Ceausescu, valul de faradelegi din anul `90, mineriadele, pastrarea unei politici tributare intereselor Moscovei, izolarea Romaniei de structurile euro-atlantice, intarzierea nepermisa a reformelor economice, impiedicarea lustratiei si a unei justitii care sa duca la aflarea adevarului istoric.“
Toate aceste afirmatii sunt false. Se stie prea bine ca nu a avut loc nici o transmitere, oficiala sau neoficiala, a puterii din mainile lui Ceausescu in cele ale lui Iliescu; ca in timp ce se descompunea URSS si se prabuseau structurile comuniste, nu mai putea fi vorba de nici o subordonare a politicii noastre intereselor Moscovei; cresterea criminalitatii si a faradelegilor a fost si mai este inca un fenomen comun tuturor tarilor est europene, indiferent de forma guvernului aflat la putere; mineriadele –tendentios considerate o facatura a guvernului FSN –se stie prea bine ca in 1991 au fost luate in brate de Conventia democratica, fruntasul minerilor, Miron Cosma, a fost salutat ca un erou la congresul PNTCD, dupa care minerii au fost trimisi sa il scoata cu forta pe Iliescu de la Cotroceni. „Izolarea de structurile euro-atlantice“ a avut loc in anii 1996-2000, cand la putere era un guvern de dreapta, iar indeplinirea conditiilor dificile de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana se stie ca a avut loc in perioada 2001-2004. Despre ce intarziere nepermisa a reformelor economice o fi vorba, atunci cand acordarea pamantului agricol taranilor fosti proprietari si privatizarea a aproape intregii industrii s-au facut sub guverne social-democrate ?
In incheiere se trage demagogic semnalul ca o alianta a celor doua partide ar duce tara cu 20 de ani inapoi, adica pe vremea ceausismului, reamintindu-se „sutele de mii de morti din inchisorile comuniste“. Falsificarea realitatii este in aceasta privinta crasa, deoarece tocmai sub un guvern social-democrat s-a interzis infiintarea unui nou partid comunist. Dorinta legitima a realizarii unui consens national al tuturor fortelor politice a determinat conducerea statului sa nu puna in acest timp accentul pe rascolirea spiritelor cu procese si demascari ale unor fosti membri ai PCR. Dorind insa sa dea o satisfactie clientelei sale politice, presedintele Basescu, si el un fost comunist, a aprobat Raportul despre crimele comunismului, dar fara ca lustratia sa mearga mai departe de cea totusi realizata, fara prea mult tapaj, in timpul in care la putere erau guverne social-democrate.
Se dovedeste astfel ca aceasta scrisoare deschisa contine nu numai afirmatii ce nu corespund adevarului si care repeta lozinci sablon ale unei propagande tendentioase, dar mai arata ca, in incercarea de desfiintare a adversarului politic s-a urcat inca o treapta a inversunarii, a urii si ponegririi, dincolo de care nu mai e loc decat pentru desfiintarea oricarui partid de stanga si anihilarea fizica a fruntasilor sai. Ca asa este, o demonstreaza si recente articole ale lui Tr. Ungureanu, editorialist fruntas al publicatiei „COTIDIANUL“. Se stie ca dansul, ducand pasiunea politica pana la jertfirea de sine, a declarat ca daca partidul presedintelui iubit, PD-L, se aliaza la guvernare cu „comunistii“ din PSD, el se va arunca de la etajul ultim al blocului. Dupa o profunda reflectie de cateva zile, TRU a ajuns la concluzia ca nu trebuie sa cada prada disperarii, deoarece aceasta acuplare „nesimtita“ are o „ratiune“ : face parte din tactica vicleana a povatuitorului sau pentru distruge treptat celelalte partide.
Lozinca primitiva pe care o repeta TRU pana la sastisire e ca PSD nu e nimic altceva decat un partid comunist in blana de oaie. Care daca nu poate fi zdrobit, trebuie „ajustat“ pentru a fi „macerat“, caci altfel el ar preface Romania „intr-o epava cu subdesvoltati rurali“. Nu e nici o placere – spune el – sa te aliezi cu diavolul („dotat cu o pereche de coarne“), dar miza e mare si jocul merita : e vorba despre 2009, „anul in care se va juca supravietuirea sau dezastrul“, adica sau realegerea pentru inca 5 ani a lui Basescu in scaunul de la Cotroceni, sau „gatuirea proiectului sau“. Cu numai cateva editoriale in urma se prezicea ca suntem in pragul celei de “a doua colectivizari“, ca a inceput deja „un razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“, ca o eventuala victorie in alegeri a PSD „va instala la putere cel mai pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“.
Catastrofismul in limbajul cel mai patetic desigur ca va continua, caci in aceasta atmosfera tensionata si otravita, minciuna, ura si lipsa de scrupule se amplifica treptat, incepand cu abominabila incitare basesciana la „tepe in piata universitatii“. Toate acestea nu sunt o atitudine nevinovata, lipsite de consecinte. Pentru oricine citeste si presa straina nu poate sa nu vada ca patima din acest stil, din acest vocabular, lipseste din disputele politice occidentale. La noi insa se duce dorul dupa victime, dupa sange ce se scurge, dupa pedepse exemplare in public, dupa epurari radicale ale societatii de cei ce nu impartasesc aceiasi credinta. Este un dor inca nemarturisit dupa o extrema dreapta vindicativa, care sa puna capat prin violenta compromisurilor proprii democratiei, care sa instaureze regimul forte si autoritar al unui „salvator de natie si tara“ ce ar interzice discutiile critice sterile, pierdere de timp pentru un conducator atotstiutor. Este clar ca solutia unui guvern de coalitie a stangii cu dreapta nu e de durata si ea va fi tinta unor atacuri vehemente in mass-media. Tot mai mult va iesi la iveala ca nemultumirea isi trage sursele din nevoia extremismului, care la noi are traditie in Garda de fier si Legiunea Arhanghelului Mihail. Fierea ce se revarsa din articolele unui TRU (care probabil este unul din autorii scrisorii deschise amintita mai sus) sunt premonitii ale unor vremuri tulburi : cele ale „ideei care ucide“. Stanga, care pana acum nu a stiut sa faca decat concesii, va fi prima sacrificata.