Posts Tagged ‘2010’

CALEIDOSCOP MONDIAL (XIV)

January 13, 2010

 Necazurile celor ce muncesc la UE . Cei 736 deputati in parlamentul european de la Strasbourg solicita sporirea salariilor cu 1.500 euro pe luna, cu argumentul ca numai astfel isi pot angaja mai multi sau mai buni asistenti. Dar ei au chiar astazi un salariu mediu lunar de 17.540 euro, bani suportati de contribuabilii tarilor membre. Pretentii de sporire a salariilor au si cei 45.000 functionari ai Uniunii Europene, care nici ei nu au retributii mici. Astazi un tanar translator incepator intra in activitate la U.E. cu un salariu de 4190 euro, iar un cadru de conducere in Comisia de la Bruxelles are 16.000 euro lunar. Acest salariu este sporit generos prin adaosuri pentru locuinta in strainatate, copii, educatie si alte suplimente. La 63 de ani un astfel de functionar se retrage cu o pensie de 70 % din ultimul salariu. Cerintele de sporire cu 3,7 % a salariului functionarilor U.E., care in medie se ridica la 240.000 euro anual, se analizeaza acum la Curtea de justitie europeana. Se apreciaza insa ca aceasta aproape sigur va da o sentinta de sporire cu 9.000 euro a acestei sume. Ar mai fi de mentionat ca presedintele U.E., Herman van Rompuy, fost prim ministru al Belgiei, are un salariu de 304.000 euro anual. Aceiasi suma o primesc si presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, si presedintele parlamentului european, Jerzy Buzek. De mentionat ca salariul pentru care plateste impozit presedintele Statelor Unite, Barack Obama, este de 278.500 euro. (din Der Spiegel – No.2/2010).

Keynes reloaded. In mijlocul crizei economice a anilor 1930, marele economist britanic John Maynard Keynes gasise solutia de salvare a capitalismului: ocuparea deplina a fortei de munca, chiar cu interventia masiva a statului. “Keynes nu era de parere ca muncitorii pot face singuri revolutii. Pentru el – si dadea drept exemplu Uniunea Sovietica – intelectualii sunt cei ce ii atrag pe muncitori dupa ei. Daca unii din prietenii lui se atasasera cauzei comunismului, era din scarbire si desgust fata de mizerie, ceeace face inutil accentul pus pe libertatile individuale. Intelectualii ar falfai atunci steagul revolutiei, iar Marea Britanie, deja zgaltaita de miscari sociale, ar fi fost sfasiata de razboi civil. Grija lui Keynes era de a salva capitalismul, eliminand cauza principala a repulsiei pe care acesta i-l provoca lui si prietenilor lui. El puse deci ocuparea deplina a fortei de munca in centrul gandirii economice, reusi sa-si convinga contemporanii si, asa cum promisese,  salva capitalismul…”

Dar alta este situatia astazi. Comunismul e mort si capitalismul e in forma, desi la stramtoare. Pe de alta parte libertatile individuale trebuie respectate, iar mizeria ce le-ar face inutile, trebuie lichidata. Ideea lui Keynes de o cat mai mare ocupare a fortei de munca, reducea impactul saraciei, dar ar fi pretins sporirea maxima a cererii pe piata prin sporirea veniturilor salariatilor. Era totodata si un fel de a respinge spectrul supraproductiei. Dar astazi  computerele si automatizarea au sporit in asemenea masura productivitatea, incat a devenit o iluzie sa crezi ca salariile vor fi capabile sa absoarba  imensa oferta de marfuri puse pe piata. Ideea de a produce cat mai mult, pentru ca apoi, cu ajutorul procedurilor de marketing, sa creezi o cerere pe masura, si-a gasit limitele in epuizarea resurselor si in degradarea mediului. A consuma mai bine si mai rational a devenit o necesitate, daca speta umana vrea sa-si salveze existenta.

Iata de ce proiectul lui Keynes trebuie reactualizat, mentinand si, la nevoie, restaurand ceeace mai poate fi salvat din sistem. In acelasi timp insa, trebuie luate masuri pentru a elimina cauza nemultumirii ce creste in randul populatiei fata de un sistem care, zi de zi, ii saraceste si mai mult pe cei saraci si ii imbogateste tot mai mult pe cei bogati. (din Le Monde – 11.01.2010)

2010 – an de tulburari sociale? In 2009, intr-o buna parte a omenirii, au scazut salariile si a sporit somajul. Primul avertisment asupra consecintelor acestei situatii a venit anul trecut din partea amiralului Dennis Blair, director al serviciilor secrete americane, care in raportul in fata senatului SUA a declarat ca riscul unei instabilitati politice mondiale declansata de criza economica a devenit “primary near-term security concern”. Conducerile FMI si ale ONU au emis si ele serioase avertismente despre stari de neliniste sociala.

Dar daca anul trecut aceste semnalizari nu s-au confirmat, in 2010 situatia se poate schimba. Caci va avea loc o confluenta a mai multor factori : va creste somajul, va spori saracia si lipsa de egalitate, va slabi clasa de mijloc si vor creste preturile la produsele alimentare. In 2010 se evalueaza ca in intreaga lume numarul somerilor va spori cu 60 milioane de persoane. Organizatia Mondiala a Muncii apreciaza ca cca. 200 milioane muncitori vor decadea in categoria celor ce trebuie sa traiasca cu mai putin de 2 (doi) US dolari pe zi. Scaderea veniturilor nu este insa totdeauna urmata de instabilitate politica. Printre factorii ce provoaca turburarile politice mai sunt: inegalitatea, felul de guvernare, nivelul de pregatire sociala, incordarile etnice, increderea in institutii a populatiei si tipul de sistem politic (mai vulnerabile par a fi regimurile “intermediare”, care nu sunt nici democratii consolidate, nici autocratii).

Conform unui studiu al revistei The Economist, dintr-un total de 166 tari de pe intreg globul, 77 au in 2010 un nivel de risc ridicat sau foarte ridicat de tulburari sociale. In 52 de tari riscul de instabilitate este mediu, iar in 37 – este scazut. Tarile din rasaritul Europei sunt in categoria cu risc ridicat, datorita faptului ca ele au fost dur lovite de criza si poseda multi din factorii de framantari politice si sociale mentionati mai sus. (din The Economist– The World in 2010).

Advertisements

Am intalnit si analisti fericiti

December 30, 2009

 

Din partea unui ziarist cu pretentii de analist economic, asa cum se crede dl. Ionut Popescu, director al revistei “Capital”, consilier economic al premierului Emil Boc si proaspat presedinte al Fondului Proprietatea (salariu 10.000 lei lunar),  ar fi de asteptat ca prognozele pentru anul viitor sa tina seama de realitati. Dar, intrat in stare de euforie dupa victoria candidatului sau iubit la recentele alegeri, el incepe sa viseze in paginile publicatiei amintite. Despre ce este vorba? 

Intr-un articol intitulat “2010 – Iesim din criza?” (Capital – 28 decembrie 2009), nu se jeneaza sa afirme ca in anul viitor cresterea economica va fi de 1,3%. Cum se explica asta, dupa ce in anul acesta “cresterea” a fost de minus 7 %? Foarte simplu, prin cresterea productivitatii, crede dl.Ionut : “Speriate de criza ce ar fi urmat sa le loveasca, firmele romanesti s-au restructurat brutal: au concediat si au redus costuri». Ca un « economist » ce se respecta, Poput Ionescu nu da nici o cifra pentru a-si sustine afirmatia. Desigur ca nu a luat in consideratie si cele 150.000 firme ce au fost desfiintate prin introducerea impozitului forfetar, ceeace a dus la ramanerea pe afara a 450.000 salariati (cf. ziarul “financiarul”). O fi citit oare el afirmatia celor de la Banca Nationala conform careia : “Cresterea economica adevarata in Romania nu poate veni decat din cresterea numarului de angajati in economie, iar nu din disparitia locurilor de munca”? 

In acelasi articol el pretinde ca somajul in Romania a ramas si va ramane sub nivelul european, dar nu precizeaza ca anul trecut acesta a fost de 6,9 %, anul acesta – de 7,5 %, iar prognozele arata ca anul viitor el se va ridica la 8 – 9 %. Si se pare ca autorul ignora faptul ca daca 2-3 milioane de romani nu ar fi plecat la munca in strainatate, rata somajului ar fi fost considerabil mai mare. Nici nu mentioneaza ca in calculul somajului nu sunt inregistrati decat cei ce primesc ajutor de somaj, dar nu si cei concediati fara nici o indemnizatie, nici tinerii absolventi ce-si cauta un loc de munca si nu-si gasesc. 

O alta sursa de entuziasm in articol: “exporturile, desi au scazut, se mentin vioaie si anunta un an de cresteri frumoase”, desi nu se aduce pentru asta nici un argument bazat pe cifre. Ceeace il indreptatestepe un comentator pe internet al articolului sa il intrebe pe Ionut Popescu, fost putin timp si ministru de finante : “Sunteti cumva absolvent de filosofie sau de literatura? Sa stim si noi, poate am intrat pe o pagina gresita”. 

Dar toate comentariile cititorilor, evident toti din categoria unor manageri, sunt ucigatoare la adresa autorului: “diletant in ale economiei, care jongleaza cu termeni economici pe care nu-i pricepe si nici nu i-a aplicat niciodata”; sau “Articolul seamana cu o recenzie a filmului Harry Potter. Intrebare catre Ionut Popescu: cand va veti trezi?”; sau “Acest articol e de toata rusinea, rupt de realitatea cotidiana romaneasca. Un lucru e cert: in 2010 vor fi concediati in tarisoara noastra in medie 1.000 angajati pe zi”. 

Dar Ionut Popescu nu se intimideaza si scrie saptamanal articole cu panseuri originale ce ii surprind pe specialisti. Astfel, cu numai o saptamana in urma, el a comis inca un articol “20 de ani – lumini si umbre”, plin de acelasi inflacarare entuziasta pentru realizarile obtinute. “Risc o afirmatie : a fost cea mai fasta perioada din istoria Romaniei. Se poate demonstra asta aproape matematic”. Nu urmeaza insa nici o cifra pentru sustinerea afirmatiei, ci doar se repeta ca “am intrat in UE si in NATO, copiii saraci pot face cariera dorita, iar romanul mediu traieste mai bine, e mai liber, se poate afirma oriunde in lume”. Si articolul se incheie in stilul tipic al lingusitorilor la curtea monarhului: “Suntem contemporani cu cele mai bune vremuri pe care le-a cunoscut aceasta tara”.  Contrazicand propriul titlu al articolului, in cei 20 de ani nu a fost – dupa dl. Ionut – nici o umbra, ci doar lumini. Uita insa ca in 1989 tara avea o populatie de 23 milioane locuitori, iar astazi – e sub 20 milioane, reducerea populatiei prin cresterea mortalitatii si prin emigrare, fiind un fenomen ce va continua. El neglijeaza a mentiona ca unele din cele mai importante intreprinderi industriale supuse privatizarii au ajuns in proprietatea altor state, iar nu a unor companii private; ca industria petro-chimica are astazi o capacitate de doar 35 % fata de cea din 1989; ca in  agricultura nu au fost lucrate decat 5,0 milioane ha. dintr-un total 9,3 mil. ha. ; ca invatamantul are grave lipsuri, nu toti copiii mergand la scoala, iar cei ce se duc – obtin rezultate slabe in testele internationale. Nu spune nimic ca starea spitalelor ridica ingrijorari datorita lipsei de medici si de medicamente, ceeace se rasfrange in cresterea mortalitatii, a deceselor cauzate de tuberculoza si a nasterilor de copii cu malformatii. Nu se pomeneste numic de starea alarmanta a transporturilor, a cercetarii stiintifice, a constructiei de locuinte (in intreaga perioada intre 200i-2008, deci in 7 ani, s-au dat in folosinta doar 26.000 locuinte, fata de 55.000 loc. intr-un singur an 1989. 

Starea de incantare propagandistica pentru binefacerile sistemului este insa permanenta la acest important economist al PD-L. Intr-un articol din anul trecut in “Capital”, intitulat “Reindustrializarea Romaniei” Ionut Popescu era incantat de venirea unor investitori occidentali (Renault, Nokia, Ford) si afirma : “eu sunt dintre cei ce crede ca economia Romaniei creste in mod sanatos si viguros, iar directia in care merge e cea buna. Reindustrializarea Romaniei a inceput, fara ca vreun guvern sa-si propuna acest obiectiv”. Este un articol tipic pentru mentalitatea pe care o are un democrat-liberal despre mersul economiei: statul, respectiv guvernul, nu trebuie sa faca nimic, ci doar sa nu-i impiedice pe investori sa-si desfasoare cum doresc strategia. Este vorba de firme straine si companii multinationale, carora li se falfaie de prioritatile si interesele acestei natiuni. Iar cand decid sa se instaleze aici, contributia romaneasca e doar terenul si forta de munca , atat de ieftina, incat doar ea i-a putut atrage aici si nu s-au dus sa-si implanteze fabrica in China sau Ucraina. 

Ideea benefica a reindustrializarii, cu masurile complexe de adoptat, nici nu a facut parte din programul nici unui guvern in acesti 20 de ani. Asa cum dupa 1989 nu am avut un proiect de tranzitie la economia de piata, fapt care a dus la distrugerea unei parti din aparatul productiv al tarii, considerandu-l “un morman de fier vechi”, nici acum nu exista un proiect de reindustrializare. Orice proiect de acest gen ar genera, prin aplicare, o serie de procese adiacente: constructia de cai de acces, urbanizare, cresterea calificarii fortei de munca, stimularea activitatii de cercetare-desvoltare etc.Toate acestea necesita o atenta coordonare, de mai lunga durata. In aceasta privinta deciziile privind economia Romaniei nu se mai iau la Bucuresti, ci in birourile marilor grupuri economice transnationale. Statul roman, care sa permita sustinerea unui ansamblu de masuri pentru reindustrializare la scara nationala, nu mai exista.