Posts Tagged ‘Afganistan’

Iarasi despre razboiul din Afganistan

April 25, 2010

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat recent, cu prilejul plecarii la Praga la semnarea acordului START 2, urmatoarele:   

“Punctul nostru de vedere este, în continuare, acela că trebuie să ne asumăm integral responsabilitatea aducerii Afganistanului la stadiul de stat democratic. De altfel, pentru a-şi garanta securitatea propriilor trupe, având în vedere misiunile pe care le are de îndeplinit, România şi-a dublat în 2009 efectivele, faţă de 2008, trecând de la circa 500 de militari, la 1.038 de militari, iar pentru anul acesta aveam prevăzută o creştere de 150 de militari, să ajungem până la 1.200 de militari. În penultima şedinţă CSAT, am constatat că, din cauza misiunilor pe care le îndeplinim, ne punem trupele în insecuritate dacă nu mărim efectivele cu încă 600 de militari. Deci, până în luna septembrie, România va avea în Afganistan 1.800 de militari, pentru a-şi putea îndeplini misiunea şi cu maximă securitate pentru trupele pe care le avem dislocate acolo.”

E bine de reamintit ca in prezent in Afganistan sunt 61.000 soldati straini in ISAF (International Security Assistance Force), dintre care cca.30.000 sunt americani. Pe langa acestia actioneaza in luptele cu talibanii inca 18.000 soldati americani in cadrul OEF (Operation Enduring Freedom) si 100.000 soldati ai armatei nationale afgane (ANA). Pierderile ISAF s-au ridicat pana in decembrie 2009, conform datelor oficiale, la 1267 morti, din care 751 americani (si inca 300 din trupele OEF), 188 britanici, 125 canadieni, 40 francezi, 25 spanioli, 24 danezi, 19 olandezi, 15 italieni, 15 polonezi, 11 romani. Numarul total al ranitilor ISAF se ridica la 2309 soldati. Aceste pierderi sunt relativ reduse, daca tinem seama ca in razboiul dus de URSS in Afganistan intre 1979 si 1989 trupele sovietice au avut 15.000 morti si 37.000 raniti, pentru cca. un milion de afgani ucisi. 

Problema participarii in continuare la actiunile militare din Afganistan a fost temeinic discutata recent in Germania, atat in Bundestag, cat si in opinia publica, deoarece in ultimele doua saptamani au cazut in lupte inca sapte soldati, din cei peste 3500 militari germani dislocati pentru a combate talibanii din acea tara. Iata de pilda opinia catorva intelectuali germani despre acest conflict, ce nimeni nu indrazneste inca sa-i spuna razboi.

Claus Peymann (72 ani) directorul teatrului Berliner Ensemble: “Cu fiecare soldat german mort, sporeste indignarea cu privire la nebunia din Afganistan. Din pacate nu mai ies milioane de oameni pe strada pentru a protesta impotriva acestui razboi, asa cum era impotriva razboaielor coloniale din Vietnam si Coreea. Ma intreb de ce oare? Pentru ca multi cred aceasta ipoteza cinica si ridicola ca noi aparam libertatea in muntii Hindukush. Un motiv kafkaescpentru lipsa protestelor este ca acolo nu e vizibil adversarul. Talibanii sunt o fantoma, un dusman de umbra, invizibil, ceeace face dificila solidarizarea cu el. Toti stiu ca razboiul din Afganistan nu poate fi castigat. Stiu asta si Obama si Merkel, dar continua sa trimita tinerii la moarte. Dar eu, care am imbatranit in teatru, ma consider un iluminist, ce trebuie sa lamureasca lumea. Si de aceea am schimbat programul teatrului  si am introdus piesa autorului britanic Mark Ravenhill intitulata “Shoot/Get Treasure/Repeat”. Ma ocup astfel cu daunele colaterale ale acestui razboi nedeclarat, cu faptele groaznice pe care le creeaza in suflete, paranoia si militarismul.”

Hans Magnus Enzensberger (80 ani) scriitor: “Nu ma pricep in problemele Afganistanului, nu cunosc nici un afgan, nu stiu cum functioneaza aceasta societate a clanurilor. Dar sunt in joc interese germane acolo? Asa ceva nu cred. Mai curand e vorba de relatiile cu Statele Unite, care ne tin in cleste. Chestiunea e daca am accepta o divergenta cu SUA in aceasta privinta. Schröder a indraznit sa ia aceasta atitudine in problema Irakului, dar in culise se colabora cu americanii. Ceeace ar trebui totusi sa li se spuna americanilor este: Ascultati, avem niste sondaje care arata ca 70% din populatie este impotriva acestui razboi si de aceea nu putem sa sporim in continuare numarul soldatilor.

Ingo Schulze(47 ani) scriitor : “Nu ejista o solutie militara in acest conflict.Acesta trebuie sa fie baza in orice discutie pe aceasta tema. Noi platim acum pentru greselile trecutului, Nu trebuie uitat de accea ca acest conflict este produsul colonialismului si al razboiului rece si nici ca cu jumatate de an inaintea intrarii trupelor sovietice in Afganistan in 1979, Presedintele Carter a semnat o directiva prin care adversarii regimului de la Kabul trebuie sprijiniti. Aceasta va declansa interventia armata sovietica, a spus Zbiniek Brzezinski. Si asa s- petrecut. Brzezinski a declarat acum cativa ani ce operatia a fost o idee excelentaIn 1998 talibanii, fosti aliati ai amercanilor, erau deja la Kabul.In schimb in 1979 ei ar fi putut fi infransi de rusi, fara ajutorul americam. De ce as regreta acum ca rusii s-au prins in capcana pe care noi o intinsesem?

Thomas Brussig (44ani) : “Nu sunt deloc impotriva ca Germania sa-si asigure influenta in lume, sa ne raspandim valorile. Construirea de scoli si licee ar fi cel mai buna cale. Dar vedem ca metodele noastre, care au functionat acasa, nu reusesc sa se aplice in Afganistan. Dificultatea in aprecierea acestui razboi sta si in cantarirea efectelor operatiilor duse. Acum am avut 4 morti, adica cat mor intr-o saptamana pe o autostrada in Germania. Astea nu sunt cifre care sa emotioneze prea mult masele, care sa faureasca o opinie publica potrivnica razboiului. Exista desigur o anumita stare de spirit in randurile soldatilor, cu tendinte de abrutizare, fara insa a atinge limita insuportabilului. Se ajunge treptat la o situatie in care se pune intrebarea : Cum de n-am reactionat mai devreme la asa ceva?”. 

Retragerea trupelor straine din Afganistan nu este deloc o treaba simpla. Exista riscul ca in lipsa lor, regimul Karzai sa se prabuseasca iar puterea sa basculeze din nou in mana talibanilor. Mai mult chiar, ca aceasta situatie sa cuprinda si tara islamica vecina, Pakistanul, care este de 5 ori mai populata decat Afganistanul si poseda bomba atomica. Iata de ce conflictul afgan va dura cu certitudine inca multi ani. Retragerea unilaterala de catre o tara a trupelor sale, obligand umplerea golului astfel creat cu noi trupe americane, ar fi cu siguranta un gest rau receptat la Washington. De aceea nici o alta tara europeana nu a recurs inca la aceasta masura, desi toti sunt convinsi din experienta trecutului, ca un razboi in Afganistan nu poate fi castigat. In orice caz acest conflict este departe de a preocupa opinia publica romaneasca.

PROBLEME IN AFGANISTAN

November 11, 2009

                        Sunt probleme desigur mai importante de rezolvat in lume decat cele din Afganistan. Totusi in prezent un numar de 35.000 soldati britanici, francezi, germani, romani si alte nationalitati, pe langa 68.000 de soldati americani, duc acolo lupte cu fortele talibanilor. Iar generalul McChrystal, care conduce actiunile trupele ISAF, considera ca mai are nevoie de inca 40 de mii de soldati pentru a iesi victorios din acest razboi ce dureaza de 8 ani. Zilele acestea s-a raspandit zvonul ca presedintele Obama i-a satisfacut aproape in intregime cererile, desi faptul nu este inca oficial confirmat de Casa Alba. Expertii presupun ca Washingtonul va exercita presiuni asupra aliatilor lor, pentru ca si ei sa-si sporeasca numarul trupelor. Motiv pentru care reproducem in cele de mai jos pasagii din articolul editorial din “Le Monde diplomatique” (noiembrie 2009) semnat Serge Halimi.

                SA MURIM PENTRU HAMID KARZAI ?

            Dupa ce a prezentat luptele din Afganistan drept “un razboi necesar”, presedintele Obama e supus presiunii din partea generalului McChrystal, pe care el l-a numit in fruntea fortelor americane in aceasta tara, sa mai trimita alte zeci de mii de soldati. Iar razboiul dureaza acolo de opt ani. In Indochina, cu peste 30 de ani in urma, Statele Unite au sprijinit o gramada de guverne corupte, nelegitime, privite de populatie ca pe niste marionete. Fara succes. In Afganistan, nici englezii, nici sovieticii nu au putut sa se impuna, cu toate mijloacele pe care le-au utilizat. Astazi, desi pierderile militare americane sunt relativ modeste (880 morti in cei opt ani, fata de 1.200 morti in fiecare luna in Vietnam in 1968) si o miscare antirazboi slaba, ce perspective de “victorie” pot spera trupele occidentale, care sunt invinuite ca lupta si contra Islamului?

            Generalul american sustine: “Treaba noastra nu e sa omoram cat mai multi talibani, ci  sa pazim populatia de ei”. Ideea cinica ascunsa in aceste cuvinte este ca se pot duce simultan atat operatiuni militare, cat si actiuni cu caracter social, pe un teritoriu unde este imposibil sa deosebesti insurgentii de civili. Si in Vietnam se credea acelasi lucru, un ziarist american rezumand asta cu o formula ucigase: “Bomboane dimineata, napalm dupa amiaza”.

            Nesperand sa-i mai poata invinge pe luptatorii nationalisti cu ajutorul carora se reusise infrangerea trupelor sovietice cu 30 de ani in urma, Statele Unite ar dori sa intrerupa legaturile deja fragile intre talibani si militantii lui Al Qaida. Caci, a doua zi dupa atentatele din 11 septembrie 2001, tocmai pentru distrugerea teroristilor Al Qaida a trimis Washingtonul trupele in Asia centrala, iar nu pentru a-i scolariza pe micutii afgani.

Daca ar refuza escalada militara pe care o solicita neoconservatorii, noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace va trebui sa explice opiniei sale publice ca : rareori se obtine fericirea popoarelor supunandu-le unei ocupatii militare; ca discipolii lui Ossama Ben Laden nu mai sunt in Afganistan decat o mana de oameni; ca un compromis eventual cu talibanii moderati nu ameninta securitatea Statelor Unite. China, Rusia, India si Pakistanul, care toate sunt interesate intr-o destindere in aceasta regiune, ar putea contribui la gasirea unei solutii negociate. A-ti pune viata in primejdie pentru “democratie” pe un pamant strain este in sine o curiozitate. Trebuie in fond sa moara oameni de dragul lui Hamid Karzai?

Afganistan: mai mult sau mai putin razboi?

February 11, 2009

In Afganistan continua un razboi pe care, in timpul campaniei electorale, Barack Obama a promis ca vrea sa il castige. Minimum 7.000, poate chiar 30.000 de soldati vrea el sa-i trimita suplimentar in aceasta tara pentru a-i infrange pe talibani si Al-Qaida, deoarece aici – spune noul presedinte al Americii – este „frontul principal al luptei contra terorismului“. Daca insa el crede sincer asa ceva, inseamna ca pentru oamenii din aceasta tara vor veni zile grele. Interventia in Afganistan este o actiune careia aliatii europeni ai Americii ar dori sa-i puna capat imediat, deoarece ei au inteles demult ca Afganistan este „mormantul marilor puteri“. Aici a fost infrante intai imperiul britanic, apoi armata rosie, acum e lovita forta militara americana impreuna cu aliatii ei. Dar nici plecarea occidentalilor nu prezice vremuri bune pentru populatia de acolo, daca ar fi lasata pe mana unor extremisti sangerosi.
Expertii care cunosc bine aceasta tara sunt insa convinsi ca escaladarea unui razboi asimetric nu va face decat sa agraveze situatia. In schimb apare tot mai evident ca s-ar impune o schimbare de strategie, printr-o treptata dezarmare nu numai militara, ci si verbala si ideologica. Retorica necesitatii acestui razboi serveste doar stimularii talibanilor. Bombardamentele avioanelor NATO, carora le cad victime numerosi civili, sunt prezentate drept exemplu de dispretul pe care occidentalii il au pentru vietile si obiceiurile locuitorilor neoccidentali si fac sa sporeasca numarul recrutilor in randurile miscarii de rezistenta afgane. Credinta ca printr-un numar mai mare de soldati straini se va putea stabiliza situatia, nu face decat sa intareasca o veche idee falsa de pe vremea administratiei Bush.
Au trecut opt ani de cand s-a declansat acest razboi si situatia este acum urmatoarea : din cei 32.000 soldati americani si 18.000 sub comanda ISAF (International Security Assistance Force), au fost ucisi 1004, din care 625 americani. Aproape 40% dintre acestia au cazut in ultimele 4 luni. De partea afgana, majoritatea victimelor sunt persoane civile, doar in anul 2008 fiind ucisi intre 1000 – 1500 de civili, ceeace a provocat indignarea pana si a lui Karzai si a autoritatilor de la Kabul. In acesti ani nu s-a reusit sa se indeplineasca nici una din sarcinile de lichidare a Al-Qaida si democratizare a tarii, puse ca tel de America indata dupa atentatul din 11 septembrie 2001. Este clar ca Al-Qaida nu poate fi infranta pe cale militara, caci nu se prea stie unde e frontul contra ei. Exista tendinta ca operatiile sa fie extinse in regiunile de frontiera ale Pakistanului. Asa zisul razboi contra terorismului i-a infrant pe talibani in octombrie 2001, dar nu a facut sa dispara fundamentalismul, care e cauza relatiilor feudale inca persistente in societatea afgana. In locul talibanilor s-au instalat sefii unor triburi, care au mentalitati apropiate lor. Desi pana acum “ajutoarele” acordate de SUA si Uniunea europeana din 2001 acestei tari s-au ridicat la suma de 35 miliarde dolari, in prezent – dintr-o populatie de 26 milioane locuitori, 20 milioane traiesc sub nivelul de saracie oficial (sub 2 dolari pe zi). Circa 70% din populatia adulta este analfabeta. Cei 40 de ani de razboi au distrus soselele afgane, stare la care a contribuit si miscarea de rezistenta, care cauta sa impiedice transporturile de aprovizionare a trupelor americane si ISAF din regiunile mai izolate.
Doua sunt propunerile prin care se crede ca s-ar aduce o licarire de speranta in dilema geostrategica a acestui conflict. Prima ar fi pregatirea in culise a unei conferinte de pace la care sa ia parte toate statele limitrofe, inclusiv deci India, Pakistanul si Iranul, alaturi de SUA si Uniunea Europeana, la care sa se discute nu numai chestiunea talibanilor, ci si cele ale comertului cu droguri si contrabandei de arme. Cea de a doua este legata de insasi soarta acestui stat. Caci nimeni nu mai crede posibila crearea unui stat centralizat democratic, sub indrumare occidentala. Afganistanul este o tara fragmentata, pulverizata in mainile a douazeci de mii de sfaturi locale, care fiecare primeste credite pentru reconstructie si intretinerea administrativa. Tocmai in sprijinirea acestor mici unitati locale, pentru construirea unui canal de apa, a unei scoli sau a unui dispensar medical, ar sta – dupa parerea celor care au participat cu mari riscuri la ajutorarea refacerii tarii in acesti 7 ani – cheia unui progres lent in directia pacii.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a spus acum cateva zile ca in Afganistan e nevoie, mai mult decat orice, de personal civil de ajutorare: tehnicieni, medici, invatatori. Poate ca in aceasta declaratie este si recunoasterea esecului militar al NATO, dar in orice caz dovedeste intelegerea faptului ca alta este calea de aplanare a conflictului. Chiar in St. Unite sunt numeroase organizatiile care cer tot mai tare incetarea acestui razboi, asa cum se poate constata pe site-urile internet : http://www.iacenter.org; http://www.antiwar.com; http://www.votenowar; http://www.moveon.org; http://www.commondreams.org; s. a.

CALEIDOSCOP MONDIAL (VI)

July 6, 2008

                                   

            UCIGATORUL AFGANISTAN – In luna iunie, la conferinta internationala de la Paris, s-a promis alocarea unei sume de 20 miliarde dolari pentru reconstructia Afganistanului. Dar a doua zi, un comando al talibanilor ataca inchisoarea din Kandahar si elibera o mie de prizonieri politici. Dupa cateva zile, o mie de soldati afgani, sprijiniti de trupe straine, dadeau un atac la cativa kilometri de Kandahar si ucideau 94 de talibani, pierzand doar 2 soldati afgani.

            In prezent in Afganistan sunt 70.000 soldati straini, din care 53.000 soldati din 40 de natiuni in cadrul ISAF, restul facand parte din Operation Enduring Force sub comandament american. In Irak sunt 150.000 soldati americani. In luna iunie au murit in Irak 31 soldati, din care 29 – americani, in timp ce in Afganistan – 49 soldati, ceeace arata o sporire a pericolului in razboiul contra talibanilor. Presa mentioneaza insa ca din 2001, de la inceputul conflictului, in Afganistan au murit mai putin de 900 soldati straini, in timp ce intre 1979 si 1989, sovieticii au pierdut acolo 15.000 oameni dintr-un total al trupelor de 100.000 soldati.

 

            G-8 PE CALE SA DEVINA G-16 – Intre 7 si 9 iulie 2008 la Toyako, in insula Hokkaido, in nordul Japoniei, se vor intalni din nou conducatorii celor mai mari tari opt tari ale planetei. Dar, in fata cresterii pretului petrolului, a crizei alimentare si a incalzirii climei, se pune problema daca formatia actuala a consfaturii G-8 mai este pertinenta a discuta problemele globale. Din randul tarilor ce o formeaza lipseste China si India, care au o pondere tot mai mare in toate chestiunile ce framanta omenirea. Caci China este a treia putere economica mondiala, dupa St. Unite si Japonia, si totodata cea mai mare poluatoare a atmosferei pamantului. Iar problemele hidrocarburilor sunt imposibil de rezolvat cand la reuniunile G-8 doar una singura din tarile producatoare, Rusia, este prezenta.

            Mai intai, la 7 iulie au fost invitate sa ia parte inca 7 tari africane (Algeria, Africa de sud, Senegal, Ghana, Tanzania, Nigeria si Etiopia) pentru a discuta problema ajutoarelor pentru desvoltare. Pe 8 iulie se vor intalni doar cei opt, pentru a analiza situatia mondiala.Dar varful reuniunii va avea loc pe 9 iulie, cand G-8 va deveni G-13, conducatorilor celor opt tari adaogandu-li-se conducatorii Chinei, Indiei, Braziliei, Mexicului si Africei de sud, pentru a se discuta problemele crizei climatice. Iar apoi, organizatorii japonezi au mai invitat, la cererea SUA, si Indonezia, Coreea de sud si Australia, G-13 devenind G-16. Se stie ca in problema delicata a luptei impotriva incalzirii climei si a emisiunilor de gaze cu efect de sera, la intalnirea de la Heiligendamm, cancelara germana, d-na Merkel, a reusit sa obtina un text prin care tarile bogate se angajau sa „examineze cu toata atentia“ reducerea cu 50 % a emisiunilor poluante pana in 2050. Este greu de presupus ca presedintele SUA va putea accepta ceva in plus fata de aceasta.

            Pentru Japonia, un alt aspect delicat este prezenta Chinei, marea sa adversara din Asia. Franta sustine mai demult ca G-8 sa devina G-13, pentru ca acest summit sa tina seama de schimbarile intervenite in distributia puterii economice pe glob din 1975 cand a luat fiinta acest club al puterilor bogate si democratice. Dar in Consiliul de Securitate ONU China are un drept de veto, pe care ar dori sa il aiba si Japonia.

 

            BIATA  REGINA  A  ANGLIEI – Regina Angliei are probleme. Acoperisul castelului Windsor trebuie reparat, la Buckingham Palace se desprinde tencuiala de pe pereti si chiar pe tavanul galeriei de tablouri sunt pete de umezeala. Ce poate face regina? In bugetul statului banii pentru intretinerea palatelor sale e fixata la 19 milioane euro anual, suma ce ar fi necesara doar pentru repararea a acoperisurilor. La solicitarea administratiei Casei Regale, guvernul laburist a acceptat sporirea in acest an a sumei alocate in acest scop la 50,6 milioane euro. Lumea se intreaba insa daca intretinerea curtii regale nu e prea costisitoare. In anul trecut s-au organizat 440 iesiri ale reginei in Marea Britanie, 6 mari Garden-Party, 27 de acordari solemne de ordine si patru calatorii oficiale in strainatate. Iar cu prilejul vizitei in Statele Unite, regina si printul Philip au dorit sa asiste la cursele de cai din Kentucky, pentru care au inchiriat un helicopter ce a costat 29.000 euro. Dar presa informeaza mereu cat de econoama e regina: dansa a ordonat ca in palat sa se foloseasca numai becuri electrice economice, sa nu se mai tina in functiune caloriferele in timpul verii, iar pivnita de vinuri sa fie racita doar cu apa din puturile proprii ale palatului…         

PACEA CE NI SE PREGATESTE

May 10, 2008

 

     

                 

                                                              

            Johan Galtung este un celebru cercetator norvegian, fondator in 1959 al Institutului International de Studiere a Problemelor Pacii (PRIO). In prezent el este directorul retelei internationale TRASCEND  pentru pace si desvoltare. In 1987 a primit premiul Nobel alternativ, iar in 1993 – premiul Gandhi. Galtung s-a implicat ca mijlocitor in peste 40 de conflicte pe glob (de pilda in Sri Lanka, Afganistan, Ecuador, Cecenia) si este fauritorul notiunilor de „violenta structurala“ si de „pace pozitiva“, contribuind si la elaborarea conceptului de „aparare sociala“. Redam mai jos unul dintre ultimele sale articole publicat in saptamanalul german „Freitag“, care a aparut doar cu cateva zile inainte de cuvantarea lui Medvedev in care s-a adresat publicului cu „Tovarasi!“ si de  parada militara din Piata Rosie, considerata de o parte din presa occidentala drept inceputul celui de al doilea razboi rece mondial.

 

                        AU RACHETELE PUNCTE DE CONTROL LA FRONTIERA ?

                                                                                 de Johan Galtung

 

            Cel de al doilea razboi rece a inceput inca de pe vremea cand presedintele Clinton a impins NATO spre rasarit pana la frontierele fostei Uniuni Sovietice si apoi a desfasurat pactul de securitate cu Japonia (AMPO) incluzand in el Taiwanul si Coreea de sud. Ca urmare, in prezent SUA au cca. 800 baze militare  in 130 de tari. Acestea sunt dispuse astfel incat ele incercuiesc jumatate din omenire.

            Drept riposta, a fost creata Shanghai Cooperation Organisation (SCO) care are sase membri (China, Rusia si patru republici musulmane din Asia centrala) si trei observatori (India, Pakistan, Iran), pe langa care Pactul de la Varsovia este aproape ceva nevinovat.

Pe langa aceasta dispunere de forte mai vin, ca o a treia forta, tarile islamice – care si ele au fost provocate de SUA luandu-se ca pretext atacurile din 11 septembrie 2001.

            Nu este nici o tara musulmana in blocul NATO-AMPO, dar in grupa Shanghai sunt sase. Cu una dintre ele, Statele Unite au o problema. De ce ? „Pentru ca ei ne urasc!“ lamuresc cei de la Washington. Aceasta nu e adevarat pentru majoritatea iranienilor, dar pentru unii – corespunde, si de ce? Raspunsul e usor de aflat : in 1953 CIA si serviciile secrete britanice MI6 au declansat o lovitura de stat impotriva primului ministru iranian Mossadegh, dupa care au impus o dictatura in Iran ce a durat 25 de ani.

            Ar fi fost o solutie simpla, demult asteptata : sa se ceara scuze pentru cele intamplate in 1953. Dar asta ar presupune ca americanii si britanicii sa accepte ca pot face si greseli. In locul acestei solutii, Statele Unite au constrans NATO sa creeze o „aparare“ ce chipurile ar fi dirijata „exclusiv impotriva rachetelor nucleare iraniene“. Dar exista oare pentru rachete puncte de control la frontiere ? In Cehia trebuie sa se edifice o mare statie de radar si in Polonia – una de rachete. Rusii au propus alte trasee, pentru ca aceasta“aparare“ sa aiba baza de pornire in Azerbaidjan.

            Toate astea imi amintesc de o veche povestire chinezeasca. Pe vremea dinastiei Han traia un negutator de arme de aparare, in deosebi halebarde si scuturi. Cu doua exponate de exceptie se lauda insa negutatorul : „Aceasta e o halebarda ce e atat de ascutita, incat poate strapunge toate scuturile !“ si „Acesta e un scut atat de tare incat nici o halebarda nu il poate strapunge !“.

            La fel este si comportamentul actual cu cursa inarmarii cu rachete, antirachete si anti- anti-rachete. Chiar si un copil isi da seama ca scutul de aparare NATO are in colimator Rusia si ca prin el se declanseaza o spirala eterna de anti-anti-anti-armament, cu arme-atrapa ce vor dirija spre obiective false rachetele sau cu noi sisteme de aparare pe care Rusia le are deja in santier. Trebuie sa recunoastem ca, din punctul de vedere al SUA, cu Moscova sunt divergente ce duc la tensiuni. Dar ar fi si sanse ca aceste tensiuni sa fie aplanate, daca americanii ar sista actiunea de incercuire. Caci ce ar spune ei daca rusii ar invita Cuba si Venezuela in grupul de la Shanghai ?

            Dar vulnerabilitatea asimetrica, care este cautata prin scutul de rachete, face parte in mod evident dintr-o optiune strategica. S-ar parea ca este o nevoie imperioasa dupa razboaie ce pot fi castigate, in opozitie cu razboaie fara front ca cele din Irak si Afganistan. NATO, care este acum cea mai mare alianta militara din istorie, si-a trimis aproape 50.000 soldati in razboiul din muntii Hindukush ce nu poate fi castigat. Priviti Irakul si ati inteles restul problemei. Afganistanul este doar o statie pe drumul Golgotei, la capatul caruia nu va mai putea  fi nici un NATO. Si de aceea alianta cauta noi justificari ale existentei sale.