Posts Tagged ‘al doilea razboi mondial’

Consecintele primului razboi mondial asupra economiei Romaniei

January 17, 2014

In anul acesta se implinesc o suta de ani de la declansarea primului razboi mondial. Sunt mai multe teorii care incearca sa explice cauzele acestui conflict. Unele sustin ca tendintele agresive ale Germaniei au declansat uriasa ciocnire armata. Verosimila este insa mai curand teza ca la baza infruntarii marilor puteri europene a stat lupta pentru impartirea sferelor de influenta si acapararea de noi teritorii si colonii. Inceput la 28 iulie 1914 intre tabara Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si cea a Puterilor Antantei (Anglia, Franta si Rusia), razboiul a antrenat in cele din urma 33 de tari cu o populatie de peste un miliard de locuitori. La 14/27 august 1916, dupa doi ani de neutralitate, Romania s-a alaturat Antantei, care ne promisese satisfacerea dezideratelor unitatii nationale, declarand  razboi Austro-Ungariei. Armata romana a fost infranta pe fronturile din Transilvania, Muntenia si Dobrogea si s-a retras in Moldova, pana la incheierea unui armistitiu (26 nov. 1917). Cu o armata slab pregatita, desi starea ei se vazuse clar chiar in timpul campaniei duse in Bulgaria (1913),  cele 16 luni de razboi s-au soldat pentru Romania cu moartea a peste 800.000 soldati si a 275.000 civili.

In cei doi ani de ocupatie a unei bune parti a teritoriului asa zisului Vechi Regat, trupele inamice au luat si au transportat peste granita, conform datelor din cartea lui Victor Axenciuc: „Introducere in istoria economica a Romaniei. Epoca Moderna“ (Bucuresti – 1997) si din cea a lui Nicolae Belli : “Tranzitia – mai grea decat un razboi” (Bucuresti – 2001): 57.000 tone masini si materiale din demolarea fabricilor; 1140 mii tone produse petroliere; 2162 mii tone cereale si furaje; 86 mii vite mari, 106 mii porci, 100 mii oi si capre; mii de tone de produse textile, piei, alcool, tutun, chimicale.  La acestea se mai adaoga cheltuieli de intretinere ale armatei si autoritatilor germane de ocupatie, insumand 500 mii persoane. Pierderile materiale s-au ridicat la 72 miliarde lei aur, dar aliatii au recunoscut la Conferinta de pace numai 31 miliarde, si au acordat drept despagubire doar 3,1 miliarde lei. Restul a fost suportat de statul nostru, adica de populatia tarii. Datoriile externe ale Romaniei ca tara succesoare au fost: 64,4 milioane USdolari, 2227,8 milioane franci elvetieni, 72 milioane franci aur, 1,8 milioane florin olandezi. Datoria publica externa pentru plata ajutorului in munitie si material de razboi primit de la aliati era: 26 milioane lire sterline catre Anglia; 47,7 milioane dolari catre SUA; 185 milioane lire catre Italia; 1400 milioane franci aur catre Franta.

In 1921, Nicolae Titulescu, ministrul de finante, expunand in Parlament bugetul tarii,,aprecia datoria publica a statului la 27 miliarde lei, din care 4/5 interna si 1/5 externa. Datoria externa era apreciata atunci de Titulescu la 965 milioane dolari  (la paritatea oficiala de 5,18 lei/US dolari). Daca insumam distrugerile de razboi, chiar in variant recunoscuta de aliati, cu datoria externa rezulta 6,965 miliarde dolari. O valoare imensa, daca tinem seama ca venitul national al Romaniei era in 1914 egal cu 427,75 milioane dolari (59 dol./loc. x 7.250.000 locuitori). Distrugerile material de razboi in variant recunoscuta de aliati la conferinta de pace reprezentau 6,0 miliarde dolari, adica de 14 ori venitul national din 1914. Economia Romaniei era practice ruinata, industria distrusa in proportie de 60%; caile ferate distruse si ele in proportie de 30%; inca si mai mari erau pagubele create de distrugerea sondelor petroliere, a porturilor , a productiei agricole etc.

Asa cum arata prof. N. Belli in cartea amintita, distugerile de razboi au fost insa si creatoare, prin sporirea considerabila a teritoriului si populatiei tarii in urma Unirii, dar si prin faptul ca tara s-a bucurat de conducerea competenta a unori mari barbati de stat, care au efectuat cele trei mari actiuni politice de anvergura istorica, decisive pentru progresul tarii : a) reforma agrara din 1921; 2) adoptarea unui nou sistem electoral si 3) legiferarea noii Constitutii din 1923.

Reforma agrara a expropriat 6.120.000 ha., a impropietarit cu 3.464.ha. din ele un numar de 1.478.000 de tarani capi de familie, revenindu-le in medie 2,3 ha. Restul suprafetei expropriate a devenit in cea mai mare parte, proprietate comunala (1.000.000 ha. islazuri si 500.000 ha. paduri). In urma reformei, 67,8% din terenul agricol constituia sectorul gospodariilor mici si mijlocii cu pana la 50 ha.  Totodata reforma mentinea un apreciabil sector de exploatari mosieresti, reprezentand 32 % din terenul agricol al tarii.

Reforma sistemului electoral a insemnat trecerea de la votul cenzitar la votul universal, egel, direct si secret, accesibil intregii populatii adulte de peste 21 de ani. Aceste doua reforme au dat o lovitura decisiva fortei mosierimii, partidele sale disparand de pe esichierul politic. Burghezia nationala (dar si cea straina) avea cale libera pentru desvoltarea capitalismului in Romania.

Constitutia din 1923, inspirata dupa modelul constitutiei belgiene, a consacrat economia de piata si democratia pluralista drept fundamente ale noii societati romanesti, in baza ei faurindu-se legi de armonizare institutional, legislative si monetara, de organizare politica si administrative a statului.

Distrugerile din timpul razboiului, au fost compensate prin actiunea fortelor de progres  puse in miscare de politica guvernamentala, reusindu-se astfel ca nivelul antebelic (din 1914) sa fie din nou atins in 1924, adica dupa o perioada de numai sase ani si doua luni de la sfarsitul razboiului (noiembrie 1918).

Ar fi gresit insa daca s-ar crede ca perioada interbelica ar fi fost ideala, armonioasa si prospera. Mihail Ralea scria in 1928: “De zece ani, traim sub un regim anormal de coruptie si brutalitate. Economia noastra este dizolvata, viata constitutionala – anulata, viata intelectuala si morala – in descompunere. Un regim de otravire a tuturor fortelor de tinerete si energie ne domina pana la sufocare”.  Aceste minusuri, desigur putin exagerate, nu anuleaza progresul cert al tarii urmare al Marei Uniri.

 

 

70 de ani de la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial

August 30, 2009

                        

            In zorii zilei de 1 septembrie 1939, in urma atacului Germaniei asupra Poloniei, a izbucnit cel de al doilea razboi mondial. Germaniei hitleriste i-au declarat apoi razboi Marea Britanie si Franta, dar si alti membri ai Commonwealth-ului : Australia, India, Noua Zeelanda, Africa de sud si Canada. Razboiul a durat 2194 de zile, la sfarsitul carora Germania se gasea in conflict cu 54 de state. Au fost angajati in lupta cca. 110 milioane de soldati, ceeace reprezinta cea mai mare dezlantuire de forte militare din istorie. Numarul victimelor, soldati si civili, a fost evaluat la 60 de milioane, dintre care : 6 milioane in Polonia (17,2% din populatie), 25 milioane in URSS (14,2%), 1,7 milioane in Iugoslavia (11,0%); 7 milioane in Germania (8,8%), 15 milioane in China (3,5%), 810.000 in Franta (1,9%), 1,8 milioane in Japonia (1,8%), 378.000 in Romania (1,9%), 386.000 in Marea Britanie (0,8%), 405.000 in Statele Unite (0,3%), s-a. Numai in Holocaust au pierit 6 milioane de evrei din diverse tari.

            Ca un urias cutremur razboiul lui Hitler a rasturnat durabil ordinea mondiala. El a facut ca, dupa 1945, America sa fie cea care stabileste pulsul organismului mondial, a permis ca URSS sa domine pana in 1989 tot rasaritul Europei, teritoriul Poloniei sa fie deplasat spre vest, Germania sa fie impartita in doua, Japonia sa fie victima a doua bombardamente atomice. Toate aceasta rascolire nu ar fi avut loc fara razboiul lui Hitler.

Dar poate oare un singur om, fie el si dictator adorat de poporul sau, sa puna in flacari intreaga omenire? Problema este mai complexa si un intreg sir de factori au contribuit la traducerea in fapte a fanteziilor Führerului german. Presa occidentala, in deosebi cea germana, se opreste asupra aspectelor problemei. Pe baza interpretarilor actuale a cauzelor razboiului, voi prezenta mai jos succint factorii ce au contribuit la dezlantuirea lui.

            Pe de o parte a fost atitudinea docila si binevoitoare a elitelor militare, administrative si economice germane, care chiar daca nu impartaseau ideea primitiva a unui imperiu al rasei ariene si se temeau de un razboi cu puterile occidentale, visau totusi la o dominatie mondiala sau cel putin asupra Europei de rasarit. Pe de alta parte a fost si simpatia pe care poporul i-o purta lui Hitler. Istoricul britanic Ian Kershaw in cartea sa “Hitler” (2001)arata ca Hitler nu a fost un despot detestat, ci o portavoce a maselor nationaliste, iar dictatorul se desfata de iubirea pe care germanii i-o aratau. Chiar dupa declansarea razboiului aceasta simpatie nu a fost deloc stirbita si a determinat ca poporul german sa plateasca un greu tribut in sange.

            In fine nu trebuie neglijat ca un rol important l-au jucat si urmarile tarzii ale primului razboi mondial. In decursul celor doua decenii dupa 1918, o serie de forte au incercat sa schimbe rezultatele razboiului. Asa au venit la putere fascistii in Italia, militarii in Japonia, regimul coloneilor in Polonia, iar in Uniunea Sovietica – puterea a fost acaparata de Stalin. Toti cautau sa-si faureasca zone de influenta sau imperii si au cooperat un timp cu nazistii. Chiar si guvernantii din Marea Britanie si Franta, dorind sa aiba cu orice pret pacea, au fost ingaduitori cu dictatorul german. Astfel o importanta zona din teritoriul Germaniei, dealungul granitei cu Franta, Belgia si, partial, cu Olanda, zona in care intra si intreaga industrie grea din Ruhr, trebuia – prin tratatul de la Versailles – sa fie demilitarizata, iar regiunea Saar – pusa sub tutela Ligii Natiunilor Unite. Dar in 1936 Germania introduce 30.000 soldati germani in zona demilitarizata si alipeste Saar-ul, fara ca aceasta sa provoace vreo reactie notabila din partea celor doua mari puteri. Vazand aceasta, in 1938  Hitler ordona ca trupele sale sa intre in Austria si astfel anexeaza la Germania aceasta tara.

            Dupa numai un an , la München, Hitler face presiuni asupra primilor ministri britanic, Neville Chamberlain, si francez, Eduard Daladier, pentru ca acestia sa accepte cedarea de Cehoslovacia a intregii zone a sudetilor, care si ea este anexata la Germania. In acelasi an, urmare a comportamentului pasiv al conducerilor celor doua tari aliate, Hitler declara ca intregul teritoriu al Cehiei si Moraviei intra sub protectoratul german. In Slovacia se instaleaza un guvern fascist. Toate aceste succese obtinute fara a se trage nici un foc, il indeamna pe Hitler sa aplice aceiasi metoda si in cazul Poloniei. Pana atunci pasivitatea celor doua mari puteri se datora si temerii de URSS si considerarii Germaniei naziste drept principalul adversar al Moscovei. O propunere sovietica facuta Frantei si Marei Britanii in 17 aprilie 1939 de a incheia un pact tripartit de protejare impotriva oricarei agresiuni a tuturor tarilor aflate la frontiera de est a URSS, deci si a Poloniei, este respinsa de Londra. In aceasta situatie, la 23 august 1939, se semneaza la Kremlin acordul Molotov-Ribbentrop, prin care – in secret – Polonia era impartita intre Germania si Rusia. Impreuna cu ocuparea de sovietici a Basarabiei si Bucovinei de nord si a istmului Careliei , URSS isi crea astfel un spatiu de protectie a teritoriului sau impotriva unei eventuale invazii germane, care se stie ca a si avut loc peste aproape doi ani. Guvernul polonez, ce banuia ca tarii sale ii vine randul, incheiase deja un acord cu Marea Britanie si Franta, prin care acestea ii garantau inviolabilitatea frontierelor. Dar Hitler era convins ca cele doua guverne occidentale se vor comporta si de aceasta data, la fel ca in cazul Cehoslovaciei. Bombardarea fortaretei poloneze Westerplatte de langa Danzig de un crucisetor german la 1 septembrie si intrarea in aceiasi zi a tancurilor germane pe teritoriul polonez, i-a determinat pe englezi si francezi sa dea un ultimatum Germaniei, caruia Berlinul nu i-a raspuns. Drept urmare, pe data de 3 septembrie, Marea Britanie si Franta s-au declarat in stare de razboi cu Germania. In timp ce polonezii, cu o armata slab dotata, asteptau zadarnic ajutorul aliatilor occidentali,  Stalin spera si el ca englezii si francezii sa porneasca imediat ofensiva dinspre vest asupra Germaniei. Dar Franta si Marea Britanie adoptasera deja o strategie defensiva si se multumeau cu aruncarea de foi volante din avion. Vazand ca trupele germane ajunsesera, ba in unele locuri chiar depasisera linia convenita prin acordul Ribbentrop-Molotov, Moscova ordona pe 17 septembrie intrarea armatei rosii pe teritoriul polonez. Incepe astfel macelul ce va lua sfarsit abia la 8 mai 1945. 

            Cele de mai sus reprezinta – foarte succint – interpretarea general acceptata astazi de istorici a celui mai nimicitor conflict al secolului 20. Se cunosc insa si alte interpretari ce acorda o mai mare sau mai mica vina a declansarii razboiului diferitelor  puteri participante la conflict, ba chiar considera ca data inceperii razboiului mondial ar fi ce a semnarii acordului Molotov-Ribbentrop. Aceasta este insa o interpretare tendentioasa ce urmareste a introduce Uniunea Sovietica in aceiasi categorie, a principalilor vinovati de razboi, alaturi de Germania nazista, desi ea a fost factorul principal al zdrobirii regimului  lui Hitler.