Posts Tagged ‘Alegeri prezidentiale’

Cine sunt candidatii in alegerile pentru presedintele Ucrainei

March 30, 2014

Principalele partide din Ucraina si-au tinut intrunirile de stabilire a candidatilor la alegerile din 25 mai pentru functia de presedinte al statului. Iata care sunt rezultatele, conform agentiei Regnum:

In partidul “Batkivscina”, unde personalitatile principale sunt prim-ministrul Iatzeniuk si presedintele parlamentului Turcinov, candidata la functia de presedinta a fost aleasa Iulia Timoshenko. In cuvantarea ei au figurat ca promisiuni : salvarea din mizerie a tarii, readucerea Crimeii la Ucraina, pedepsirea Rusiei si, bineinteles, intrarea tarii in Uniunea Europeana. “Daca poporul ma va alege presedinte, eu nu voi ceda fara lupta nici un centimetru de pamant ucrainian” a spus ea.

La congresul partidului “Udar”, unde lumea se astepta sa fie propus candidat fostul boxer Vitalii Kliciko, a fost preferat miliardarul Petr Porosenko, cu o avere evaluata la 1,5 mlrd. USdolari. Kliciko se va lupta pentru functia de primar al Kievului. Porosenko, posesor al unui puternic canal de TV si a mai multor fabrici (dintre care numeroase in Rusia) promite si el ca va face totul pentru intrarea tarii in “raiul” numit UE. Porosenko si Kliciko i-au propus Iuliei Timosenko unirea fortelor ambelor partide, desigur pentru a-l sustine ca presedinte pe …Porosenko.

Partidul regiunilor in congresul sau i-a exclus mai intai din partid pe Victor Ianukovici si pe alti apropiati ai fostului presedinte. Dupa mai multe tururi au ramas doi candidati: Mihail Dobkin, fost guvernator al regiunii Harkov si Serghei Tihipko, fost vice prim-ministru in guvernul Azarov si …milionar (averea lui e evaluata la 380 milioane USdolari). Dobkin propune federalizarea tarii cu accent pe autonomia regiunilor si restabilirea de relatii economice si diplomatice cu Rusia. Tihipko crede si el ca o asociere cu UE e utila, dar este prematur ca Ucraina sa devina membra in UE si NATO.

Cele doua partide nationaliste de extrema dreapta “Svoboda” si “Pravyi Sektor” cu candidati déjà inscrisi in persoana liderilor Oleg Tiagnibok si Dmitrii Iarosh, duc inca tratative pentru a merge impreuna in alegeri, dar nu se stie care din ei va fi propus candidat.

Patru firme ucrainiene de sondaj al opiniei publice au dat publicatiei rezultatele lor privind sansele in alegerile ce vor avea loc peste aproape doua luni. Prognoza este urmatoarea: pentru Petr Porosenko ar dori sa voteze 36,2 %, pentru Timosenko – 12% pentru Tihipko – 10% si pentru Dobkin – 5,3%. Este sigur ca in rastimpul ramas pana la alegeri mai pot avea loc surprize.

Germania isi schimba presedintele

June 5, 2010

Dupa cum se stie, la 31 mai presedintele Germaniei, Horst Köhler (67 de ani) a convocat presa si a facut o scurta declaratie prin care isi dadea demisia din inalta functie. Aflat intr-o vizita la trupele germane din Afganistan, Köhler sustinuse ca apararea intereselor economice si de comert exterior ale tarii sale, ar putea fi de natura, la nevoie, sa justifice o interventie militara germana in strainatate. Reintors la Berlin si afland ca unii ii imputa incalcarea prin aceasta declaratie a prevederilor Constitutiei, el a considerat ca prin aceasta critica se dovedeste o lipsa de respect pentru functia sa de presedinte, ceeace face imposibila ocuparea in continuare a ei.

Atitudinea de persoana ofensata a presedintelui a surprins intreaga clasa politica, nu numai pe cancelarul Germaniei, d-na Merkel, sefa a partidului crestin-democrat din care face parte si presedintele, ci si pe cei din opozitie. Toti si-au exprimat regretul pentru decizia unilateral adoptata de Köhler, cu atat mai mult cu cat in cei 61 de ani de existenta ai Republicii Federale, este prima oara cand un presedinte isi da demisia. Intr-un sondaj efectuat de cel mai important cotidian german, “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, din cei 15.500 repondenti, 67,3 % au fost de parere ca Köhler trebuia sa suporte critica si demisia nu era necesara, iar numai 32,7 % au considerat atitudinea lui justificata.

Au inceput desigur sa se faca diferite speculatii asupra motivelor reale ale acestui gest, deoarece pretextul invocat pare prea subtire. Germania este o republica parlamentara, in care rolul presedintelui este minor, fata de rolul pe care il joaca, de pilda, in Franta presedintele republicii, Sarkozy. Totusi Köhler, care pana la data alegerii sale ocupase la New York functia de mare prestigiu de director executiv al Fondului Monetar International, s-a dovedit ca nu e deloc un presedinte comod. In anii trecuti el refuzase sa semneze trei importante proiecte de legi prezentate de guvern si le trimisese spre refacere, act rar in istoria ocupantului palatului Belvedere din Berlin. In fata crizei financiare ce a lovit greu si economia Germaniei, el si-a exprimat – in calitate si de specialist financiar –punctul de vedere ca pe viitor, pentru evitarea repetarii crizelor, sunt necesare reforme de amploare pentru controlarea si tinerea in frau a activitatii bancilor, opinie de care guvernul nu a tinut seama. Pe de alta parte, desi reales presedinte anul trecut cu sprijinul partidelor de dreapta (crestin-democrat si liberal), Köhler s-a ingrijit sa pastreze o imagine independenta, de conducator ce intelege problemele sociale ale populatiei si cauta remedierea cauzelor lor. Toate acestea indreptatesc parerea ca nu numai fraza discutabila pronuntata in Afganistan sta la baza abandonarii spectaculoase de el a inaltei functii.

Este de remarcat ca, cu numai cateva zile inainte de demisia lui Köhler, a facut senzatie si brusca demisie a fruntasului crestin-democrat Roland Koch (52 ani) din functia de prim-ministru al Landului Hessen. Fara multe explicatii, acesta a anuntat ca va parasi si alte functii in partid, dorind sa ocupe un post important in economie. Apartinand aripei de dreapta a CDU, el era considerat de multi ca un eventual pretendent la postul de cancelar in locul Angelei Merkel. Cu numai o saptamana inainte la alegerile din cel mai populat land al Germaniei, Nordrhein-Westfalen, Jurgen Rüttgers, primul ministru si candidat al CDU, a suferit o usturatoare infrangere, fapt ce l-a scos de pe lista unor posibili pretendenti la functia de canceler.  Un alt fruntas, relativ tanar al acestui partid, Friedrich Merz, fost sef al fractiunii CDU in Bundestag, s-a retras mai demult invocand neconcordanta vederilor lui de dreapta cu cele de centru ale doamnei cancelare. Toate astea lasa sa se intrevada frictiuni importante, principiale, intre personalitatile de conducere ale acestui partid.

Deocamdata atentia opiniei publice germane este focalizata asupra celor doi candidati propusi a fi alesi pentru functia de presedinte al republicii. In cursul zilei de 3 iunie s-au propus doua candidaturi pentru alegerile ce vor avea loc la 30 iunie. Mai intai Christian Wulff (50 ani), fost prim-ministru al unei coalitii CDU-FDP in Saxonia Inferioara, care va fi sustinut de CDU (Uniunea Crestin-democrata) si FDP (liberali). Apoi Joachim Gauck (70 de ani), fost pastor evanghelic, fost timp de cca 10 ani conducatorul Comisiei pentru studierea actelor STASI si punerea lor la dispozitia persoanelor interesate spre consultare (echivalentul CNSAS la noi). El este sustinut de SPD (partidul social democrat) si Die Gruenen (ecologistii). Peste putin, probabil ca si partidul “Die Linke” (stanga) isi va prezenta candidatul sau. 

Conform constitutiei, alegerea presedintelul se face intr-o Adunare (Sammlung) speciala, alcatuita din cei 622 de membri ai Bundestagului, si un numar egal de reprezentanti ai celor 16 Landuri, deci in total 1244 persoane. Fiecare land isi trimite un grup de reprezentanti proportional cu populatia , iar in fiecare grup, proportional cu ponderea partidelor la ultimele alegeri. Primele calcule arata ca numarul si componenta participantilor la aceasta Adunare sunt favorabile alegerii ca presedinte a lui Chr. Wulff, dar Gauck are multe simpatii si in celelalte partide, asa incat o surpriza nu este exclusa. Ocuparea scaunului din Palatul Belvedere de catre Wulff, politician relativ tanar, il elimina si pe acest eventual pretendent la functia de cancelar al Germaniei pe care o ocupa acum d-na Merkel. Desi in trecut au fost facute propuneri ca presedintele sa fie ales prin consultarea directa a populatiei, nici de data aceasta solutia nu a fost retinuta.

Alegeri prezidentiale in Ucraina

December 5, 2009

 

 

Pe 17 ianuarie 2010 au loc in Ucraina alegeri pentru presedintele tarii si campania electorala a inceput deja cu trei luni inainte. Daca din primul tur nu se obtine de nici unul dintre candidati majoritatea absoluta, atunci urmeaza al doilea tur peste 3 saptamani. Alegerile prezidentiale si cele parlamentare trecute au aratat ca in aceasta tara de 45,7 milioane locuitori, simpatiile populatiei se grupeaza in trei mari zone: de est, de centru si de vest. Daca regiunile (oblasti) din estul tarii voteaza majoritar cu seful partidului regiunilor, Viktor Ianukovici, iar cele de centru sunt dominate de simpatizantii actualului prim-ministru,Iulia Timosenko, lupta pentru castigarea fotoliului de presedinte al tarii se va da indeosebi pentru castigarea alegatorilor din partea de vest a tarii, unde spiritul nationalist este accentuat.  

Blocul Ucraina Noastra-Autoapararea Poporului (NU-NS), ce includea in 2007 noua partide de centru-dreapta ce il sprijineau pe actualul presedinte, Viktor Iuscenko, si avea in parlament 72 de deputati, in ultimele luni s-a spart si s-au format  14 partide, fiecare avand un candidat la presedintie, din randul unor fosti ministri sau deputati. Dintre ei, 40 o sprijina acum pe Iulia Timosenko (coalitia democratica), iar din restul de 32, doar 17 il mai sprijina pe Iuscenko (gruparea “Pentru Ucraina!”). Oamenii de afaceri ucrainieni i-au retras acestuia sprijinul lor si, conform sondajelor, Iuscenko nu mai poate conta la alegeri decat pe 2-3 % din voturi.

Principalii favoriti pentru castigarea alegerilor in zona de vest a tarii sunt Arsenii Iatseniuk (Frontul Schimbarii) si Iulia Timosenko, care are un avans de 6-7 puncte procentuale fata de Iatseniuk in cele 7 oblasti din vestul tarii. Dar acum sunt puse in discutie elementele ce au stat la baza blocului NU-NS si pe care le sustinea Iaseniuk initial si anume: abolirea imunitatii parlamentare, intrarea Ucrainei in UE si in NATO; independenta energetica fata de importul de gaz din Rusia si recunoasterea legala a miscarii partizanilor ucrainieni ce au luptat atat contra nazistilor, cat si a sovieticilor (Bandera s.a.). Scrisoarea, pe un ton critic foarte dur, adresata in luna august de presedintele rus Medvedev lui Iuscenko, a avut drept efect sporirea sanselor in vestul tarii a candidatilor nationalist-populisti si pro-occidentali.

Iulia Timosenko se bazeaza si pe sprijinul diasporei ucrainiene din SUA si Canada. La World Congress of Ukrainians ce a avut loc la Lviv la 21-22 august a.c., in ajunul zilei independentei Ucrainei, dansa a declarat ca sprijina ideea ca limba  ucrainiana sa ramana singura limba de stat in tara. In schimb Viktor Ianukovici a repetat ca el sustine ca si rusa sa fie limba de stat, ceeace ii poate aduce voturi in estul si sudul tarii, dar i-a ruinat orice sansa la alegatorii din vestul tarii si – in anumita masura – si in centrul ei.

Printre temele aruncate in desbatere este si averea candidatilor. Unii dintre ei se acuza ca poseda fonduri excesive pentru campania lor, provenite din surse obscure. La 11 noiembrie Viktor Iuscenko a criticat-o pe Iulia Timosenko, spunand ca inseala lumea. “Noi vorbim despre o societate deschisa si o putere cinstita. Atunci de unde ia d-na Timosenko sutele de milioane de griven pentru afise si conferinte la televizor si radio, atunci cand din declaratia dansei rezulta ca anul trecut a castigat doar 48.000 $ si ca nu are decat un apartament in Dnipropetrovsk in suprafata de 52 m.p.?”  Averea declarata a lui Iuscenko e compusa din 170 mii $ , din doua apartamente in suprafata de 371 si, respectiv, 300 m.p., un teren in suprafata de 13,3 ha., o casa la tara in suprafata de 657 m.p. , un automobil Zaporojetz si o motocicleta Harley-Davidson. Iuscenko se considera pe sine drept unul dintre cei mai buni bancheri din lume.

Seful partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici a castigat anul trecut 500.000 US dolari. El poseda o casa in suprafata de 620 m.p. si un apartament de 239 m.p. Cel mai bogat candidat pentru functia suprema este fostul sef al bancii nationale, omul de afaceri Serhiy Tyhipko, cu un castig anual de 2,5 milioane US dolari. Pe locul doi ca avere este managerul Mihail Brodski, cu un castig anual de 2,0 milioane $, iar pe locul trei – avocatul Oleg Riabokon, cu un castig de 700.000 $.  Cu toti banii lor, acestia nu au insa nici o sansa de a invinge in aceste alegeri.

SA VOTAM SAU NU LA PREZIDENTIALE?

November 2, 2009

 Suntem in plina campanie electorala si candidatii la functia suprema in stat folosesc orice prilej pentru a se lauda pe sine si a-si acuza adversarii, asa cum se face in orice democratie. Poate la noi se depune mai multa ardoare, pentru ca in joc este viitorul tarii nu numai in urmatorii 5 ani, ci pentru mai mult timp. Se fac declaratii patetice, cu convingerea ca ele vor ramane consemnate etern in istorie, se scot iarasi la iveala argumente care in trecut au captivat pe naivi (anticomunismul, lupta contra coruptiei, furtul ipotetic al voturilor etc.), la nevoie se dau in vileag stenograme sau alte documente pentru compromiterea celor cu care s-a colaborat pana mai ieri, etc. Iar totul are loc pe fondul unei crize economice ale carei consecinte au lovit si vor continua sa loveasca dramatic sute de mii de cetateni ai Romaniei.

In aceste conditii, prin internet, dar si pe alte cai, se face o propaganda insidioasa pentru ca electoratul sa profite de ocazie si sa dea o lectie clasei politice, fie prin absentarea de la vot, fie prin anularea voluntara a votului. Se sustine ca timp de 20 de ani lumea a fost mintita, ca asteptarile de mai bine au fost inselate, ca nici unul dintre candidati nu merita incredere si ca un vot negativ dat tuturor e singura solutie de a clatina un edificiu politic putred. Se pun in balanta calitatile si defectele celor patru candidati principali si se sustine cu usurinta ca lipsa unei alternative credibile, se explica ori prin democratia balcanica, ori prin niste defecte iremediabile ale acestui popor. Tentatia de a da crezare acestor argumente este mare si de aceea merita sa analizam ce se ascunde in spatele lor, ce consecinte pot avea ele si care ar fi atitudinea de adoptat de catre un cetatean responsabil in fata dilemei de a vota sau nu pe 22 noiembrie (si pe 6 decembrie) 2009.Iar daca da, cum? .

Mai intai sa vedem daca absentarea sau votul anulat, chiar in proportii considerabile, poate avea vreun efect asupra alegerii presedintelui tarii. Nicaieri, in nici un document oficial, nu scrie care este limita minima de participare a electoratului sub care alegerile se pot considera nule. La alegerile pentru Parlamentul european de anul trecut, participarea a fost de doar 39 % si nimeni nu s-a sinchisit de faptul ca 61 % din populatia Romaniei si-a exprimat in acest fel indiferenta. Dar sa acceptam ipoteza ca la viitoarele alegeri, se vor dovedi valabile numai 20 % din voturi. Va pune oare in discutie acest rezultat valabilitatea lor? Nici decum! Cui s-ar face aceasta demonstratie, pentru cine ar fi ea utila? Pentru cei de la Bruxelles, din Comisia U.E. sau pentru cei de la Strasbourg, din Parlament ? Nici vorba ! Pentru acestia va fi numai o dovada ca romanii se gasesc inca in stare de imaturitate politica si trebuie priviti cu suspiciune, dar atat. Uniunea Europeana e desigur capabila sa elimine din randul membrilor sai o tara care timp indelungat incalca regulile unanim acceptate de celealte tari, dar printre aceste reguli nu figureaza procentul minim al voturilor valabile sau al participarii electoratului la vot.

Sa vedem insa cine din tara noastra ar dori torpilarea sistemului actual printr-un numar masiv de voturi anulate. In privinta asta sunt de considerat cateva ipoteze. In primul rand sunt dusmanii democratiei parlamentare, mai ales cei de extrema dreapta, care isi amintesc ca acesta era unul din punctele programului legionarilor Garzii de Fier. Se stie insa ca legionarii isi bazau edificiul conceptiilor lor pe inca cateva idei-forta: admiratia nelimitata pentru Germania nazista si conducatorul ei, Hitler; antisemitismul si anticomunismul, comunismul fiind dupa ei o creatie evreiasca; credinta in virtutile transcedentale ale bisericii ortodoxe si a riturilor ei; nationalismul fanatic, romanii fiind prin originea lor superiori altor natii. Cele mai multe din aceste idei sunt insa moarte sau nu sunt compatibile cu democratia.

In al doilea rand, o atitudine critica fata de participarea la vot o au si nostalgicii regimului ceausist, care cred ca astfel contribuie la inca un esec al sistemului adus la putere de revolutia din 1989. Iar asta – dupa ei – ar putea da nastere la regrete si la pastrarea vie in memoria noilor generatii a avantajelor comunismului defunct, ca regim istoric plin de avantaje.

In fine, mai sunt si acei neo-conservatori ai dreptei ce viseaza instalarea unui regim prezidential autoritar, cu un “om providential” catarat in fruntea statului, cu un parlament de marionete care va aplauda orice decizie luata de seful suprem. Deci un regim dur, aproape dictatorial, cu pedepsirea adversarilor politici, cu un guvern ce isi va juca rolul de respectare a unui minim de reguli democratice, suficiente pentru acceptarea sa in societatea occidentala, dar incalcate oricand i se nazare. Nu are importanta ca printre candidati figureaza si “omul providential” pe care ei il divinizeaza. Chemarea lansata spre respingerea in ansamblu a tuturor candidatilor e doar o simulare, caci ei stiu ca asta are sanse de a-i convinge doar pe cei oscilanti din tabara adversa, dezamagiti si ei din diverse motive de starile actuale. Stari de lucruri tot mai jalnice, care sa nu uitam ca in buna masura sunt datorate doar vicleniilor si sforariilor politice venite in ultimii cinci ani de la Cotroceni.

S-ar putea aduce obiectia ca nemultumirea ce clocoteste in paturi largi ale populatiei pentru rezultatele economice si sociale jalnice ale ultimelor doua decenii, nu poate fi vizibila decat cu ocazia unui larg vot de neincredere. Este insa un protest “in genunchi”, deoarece un veritabil protest nu poate fi decat cel al maselor populare iesite in strada, indignate in urma unei masive falsificari a alegerilor. Este un protest al condamnatului, care – in loc sa incerce sa evadeze, chiar si prin spargerea zidurilor inchisorii – se resemneaza sa trimita mici biletele ce ajung doar in mana paznicilor.

Care este deci atitudinea de adoptat cu ocazia acestui vot de atat de mare importanta? Dupa parerea mea, trebuie abandonata pozitia de a ignora alegerile sau chiar de a actiona anuland deliberat buletinul bagat in urna, sub pretextul ca “Nu am pe cine vota!” sau “Toti sunt niste banditi!”. Este o atitudine populista, comoda, ce face jocul adversarilor brumei de democratie pe cale de a se infiripa in aceasta tara. Asa incat trebuie votat impotriva pastrarii de catre Basescu inca 5 ani a scaunului de la Cotroceni, deoarece oricare dintre ceilalti candidati este mai previzibil in deciziile pe care le va lua, este mai atent fata de tendintele ce isi fac drum in opinia publica, este mai cult si mai deschis la sfaturile intelectualilor, este capabil sa duca o politica externa, in interesul tarii, mai independenta de indicatiile primite de la Bruxelles sau de peste ocean.

 Pe langa toate cele de mai sus, pentru cei cu opinii ferme de stanga, sfatul meu este sa dea un vot diametral opus indemnurilor celor ce isi afirma cu ostentatie, in presa si pe bloguri, parerile politice de dreapta!