Posts Tagged ‘alegeri’

A vota sau a nu vota?

July 11, 2013

Germania este in plina campanie electorala. In luna septembrie au loc alegerile in urma carora sunt alesi pentru patru ani cei peste 600 deputati ai Bundestagului. Se infrunta 5 partide : pe deoparte, cei de centru-dreapta aflati acum la putere : CDU-CSU (Uniunea Crestin-Democrata/Sociala si FDP (liberalii), pe de alta parte, cei din opozitia de centru-stanga si stanga: SPD (social-democratii), Die Grünen (ecologistii) si Die Linke. Alte partide, mai mici sau cu caracter regional, nu au nici o sansa sa depasesca pragul de min. 5% din voturi pentru a intra in parlamentul federal. Exista insa un alt element ce ingrijoreaza pe cei ce trag sforile politicii: participarea tot mai redusa la vot. La precedentele alegeri, din 2009, nu s-au prezentat in fata urnelor 18 milioane de alegatori, ceeace reprezinta 29,8% din electorat. A fost cel mai mare procent de la razboi incoace al absenteistilor. Este de asteptat ca in acest an numarul celor ce vor prefer sa nu voteze sa fie inca si mai mare. Iar motive pentru asta sunt destule.
In saptamanalul Der Spiegel (tiraj aproape un million ex.) din data de 27 mai a.c. a aparut un amplu articol intitulat “Das Ende des kleineren Übels” (Sfarsitul raului cel mai mic) de ,Harald Welzer profesor de psihologie sociala, in care acesta arata motivele pentru care in acest an nu se va duce sa voteze. Peste cateva saptamani, in aceiasi revista, la data de 1 iulie a.c., i se da insa replica de Jürgen Trittin, fruntas al partidului verzilor, intr-un articol intitulat „Kämpfen oder schmollen“ (A lupta sau a face pe inbufnatul), avand drept subtitlu “Cine nu se duce in mod deliberat sa voteze, se comporta arogant nedemocratic”. Intrucat multe din argumentele pro si contra din aceste articole nu prezinta interes doar pentru Germania, voi incerca sa prezint in cele ce urmeaza argumentele celor doi autori.

Welzer arata ca deseori la vot se duc persoane ce nu sunt convinse de programul sau de promisiunile nici unuia dintre partide, dar o fac totusi fie pentru ca li s-a insuflat ca asa cere constiinta cetateneasca, fie pentru ca se gandesc ca prin asta pot opta pentru cel mai mic rau din cele ce li se ofera. Dar ce mai inseamna azi “cel mai mic rau”? Ce oferta de program a vreunui partid se deosebeste de cea a celorlalte? Nici un partid nu mai sustine nimic din cele ce au de a face cu provocarile prezentului sau viitorului. Fidelitatea fata de partid face ca politicienii sa apere orice prostie venita din tabara proprie si sa respinga chiar si cea mai inteleapta idee a adversarului. Candidatii au ajuns sa apere convingeri pe care ei insisi nu le au. Pozitiile partidelor sunt atat de apropiate, atat de intersanjabile, incat pot fi intocmite cele mai neverosimile aliante intre partide si oricare om politic este bun pentru a ocupa orice post in aparatul de stat. In problemele fauririi viitorului, toate partidele sunt la fel de indiferente. Se ignora ca tarile proaspat industrializate se afla sub o presiune cumulativa crescanda ca urmare a crizei financiare, a datoriilor de stat, a schimbarii climei, a concurentei pentru resurse, a globalizarii circuitelor economice si a ordinei mondiale multipolare. Si ni se sugereaza ca toate aceste noi probleme pot fi rezolvate cu metodele trecutului : prin introducerea de cote in consiliile de supraveghere ale concernelor, prin o mica sporire a impozitului pentru cei bogati, prin acordarea de drepturi suplimentare sotilor divortati si alte asemenea fleacuri.
Alegerile sunt democratice atunci cand vointa alegatorilor poate fi transpusa in actiunile celor ce guverneaza, spune Welzer. Dar mai sunt oare ele democratice atunci cand suveranitatea nationala si activitatea guvernelor sunt supuse “presiunii pietelor” ? Cand tari europene sunt constranse la supravegherea si controlul unei “troika” de experti ai IBM, BCE si UE, fara ca acestia sa posede o legitimare parlamentara? Cand politica de austeritate face ca in unele tari, de pilda in Spania unde datoria publica e redusa, jumatate din tineret sa nu aiba loc de munca? Iar dupa toate astea mai sunt persoane care, scrasnind totusi din dinti, se mai duc la vot si voteaza partide care se stie ca vor continua aceiasi politica.
Dar nu e suficient. Partidele nu mai sunt capabile sa exercite o influenta notabila asupra politicii nationale a statului. Un studiu efectuat in 2011 de ETH Zürich pentru analizarea conexiunilor companiilor transnationale, a scos la iveala ca 40% din firmele de pe glob sunt concentrate in mainile a doar 147 de mari corporatii. Aceste 147 gigantice grupuri, greu de descifrat deoarece legaturile de proprietate se impletesc complicat, sunt capabile ca, fara un prea mare efort, sa ruineze intregi economii nationale inclusiv sistemul lor monetar, fara ca institutiile nationale de supraveghere (control financiar, control al monopolurilor si cartelurilor, ONG de transparenta etc.) sa poata face ceva. De ce partidele nu arata – intreaba Welzer – ca populatiile statelor nationale devin treptat tot mai neputincioase in fata acestor conglomerate de putere transnationale?
Capitalismul e un principiu economic foarte performant, pana cand incepe sa-si consume propriile premise Nici un partid nu se gandeste cum s-ar putea ca standardul de civilizatie pe care l-a faurit capitalismul sa fie pastrat chiar si in lumea ce va urma celei actuale de crestere economica fortata. Nici un partid nu se preocupa de nedreptatea economica ce se face unei intregi generatii de tineri in multe tari europene. Desi revoltele din diverse tari au aratat ce forta exploziva zace in mase, se continua totusi o politica economica ce duce la somaj de masa. Aceasta indolenta in fata unei democratii pusa in pericol se reflecta si in nonsalanta cu care sunt privite tendintele autoritare in unele tari europene. Nici o idée despre pastrarea si ocrotirea democratiei in sec.21 nu poate fi intalnita in programele partidelor, deoarece categoria “raului cel mai mic” nu mai e luata in serios. Din fericire nu exista astazi in Germania nici un partid populist de dreapta, care sa indreptateasca cetateanul sa acorde votul sau celor care nu numai ca nu poseda nici un raspuns la sfidarile epocii, dar nici macar nu stiu care sunt acestea. A nu vota astazi este un act de respingere a consimtamantului. Refuzul acceptarii le-ar fi necesar partidelor pentru ca sa inteleaga ce inseamna pierderea de legitimitate si, prin asta, sa-si reaminteasca cine in democratie este cu adevarat suveran.
*
Replica la cele de mai sus ii este data lui Welzer de unul dintre cei mai talentati politicieni ai opozitiei, Jürgen Trittin, vechi fruntas ecologist, dupa ce in tinerete fusese membru al partidului comunist german. Dupa ce aminteste o serie de actiuni ale asociatiilor patronale si ale partidelor astazi la putere care cauta sa restabileasca privilegiile sau avantajele abolite sau desfiintate prin lupta in ultimele sase decenii, el subliniaza ca adversarii actuali ai stangii sunt bine organizati si bine situati in locuri de decizie. Toate aceste elite conservatoare ce se pretend apolitice lupta impotriva venirii la putere a partidelor rosu-verde (soc.-democrati si ecologisti).
Ei stiu prea bine ca o majoritate (de la doua-treimi, pana la trei sferturi din societate) doreste sa se introduca salariul minimal legal, sa se tina in frau activitatea bancilor, sa se sporeasca impozitele pentru cei bogati, sa fie atrase mai multe femei in posturi de conducere, sa se acorde mai multe fonduri pentru gradinite, scoli si universitati. Inca de si mai mult timp aceasta majoritate a populatiei respinge energia nucleara, doreste protectia climatica si drepturi egale pentru perechile homo. Dominatia ideologica a neoliberalismului s-a incheiat. Cu toate acestea in Bundestag nu se regaseste aceasta majoritate politica din randurile populatiei, iar dreapta apolitica face eforturi pentru a pastra aceasta disproportie. In aceasta situatie contradictorie (majoritatea din societate nu corespunde cu cea politica), Welzer vine cu propunerea sa se renunte la lupta politica, deoarece toate partidele ar fi egale. Deseori sub dispretul fata de politic se ascunde dispretul de democratie. Nu e adevarat ca toate partidele doresc acelas lucru, iar poporul – contrariul. Conflicte clare strabat societatea, au loc confruntari intre grupuri sociale si de interese, intre conceptii despre lume si viata. Iar aceste conflicte ajung si in parlament. Nu e adevarat nici ca partidele nu acorda nici o atentie depasirii in mod democratic a crizei Euro sau civilizarii capitalismului. Aceste probleme sunt mereu discutate si stau printre problemele de principiu ale programului ecologistilor si social-democratilor. Pentru aplicarea lor este insa nevoie de o majoritate, impotriva realizarii careia stau puternice interese. Oare Welzer nu vede – spune Trittin – cum in Germania puterea asociatiilor patronale si a fauritorilor de opinie impiedica reformele ecologice si sociale, se opun impozitului pe tranzactiile financiare, se ridica impotriva limitarii emisiilor de bioxid de carbon sau sunt contra unui salariu minimal ? Asemenea probleme pot fi considerate drept fleacuri de sustinatorii unei viitoare si ipotetice societati-fara-crestere, dar ele sunt pasii necesari ale unei transformari social-ecologice. Si ele contin sansa obtinerii unei majoritati politice, necesara pentru a fi traduse in viata.
Refuzul de a lua parte la lupta pentru castigarea de partidele de stanga a majoritatii in parlament exprima o aroganta nedemocratica fata de acea parte a societatii care gandeste diferit. Este de inteles dezamagirea unora ca multe reforme nu au putut fi inca realizate. Dar asta nu e un motiv convingator pentru a abandona lupta de obtinere a majoritatii necesare pentru transpunerea lor in viata. Prin chemarea lui Welzer ca alegatorii sa faca pe bosumflatii si sa nu voteze, el joaca rolul de bufon util pentru Merkel ce doreste demobilizarea electoratului. El contracareaza astfel angajarea a sute de mii de oameni ce vor schimbarea politicii. A nu-si da votul este a vota pentru status-quo. In lupta pentru civilizarea capitalismului e distrugator ca tocmai voci influente din tabara stangii sa adopte pozitii ce in fond dau apa la moara politicii dreptei facand distinctia intre cetateni, pe de o parte, si politicieni, pe de alta parte, ca elemente ale principalului conflict din societate.
Multi oameni de stanga nutresc scepticism fata de confruntarile luptei electorale a partidelor si uneori considera ca e doar o pofta nesatioasa dupa putere. In realitate este vorba ca nevoia profunda de schimbare a societatii sa fie transpusa in influenta parlamentara si in putere de guvernare elaboratoare de legi. O stanga care renunta a face acest pas se degradeaza pe sine la rangul de elaborator de lozinci sau de orator de duminica in favoarea unui etern guvern condus de CDU.
Criza financiara mondiala, impartirea in doua a societatii, criza europeana si giganticul esec al pietelor in problema schimbarii climatice, i-au convins pe multi oameni ca democratiei politice i se poata acorda incredere pentru a spune pietelor unde sa se duca. Nu avem nevoie de democratia lui Merkel care respecta toate dorintele pietii, ci de piete reglementate si tinute sub control in mod democratic. Nimeni nu trebuie sa-si faca iluzii cu privire la politica dusa de Merkel in ultimii zece ani. In conceptia ei cresterea salariilor, statul social, normele de protectie fata de clima si impozitele sunt frane de blocare a capacitatii de concurenta a firmelor germane. Pentru aceasta ea e sprijinita de cele mai puternice lobbys din aceasta tara. Este insa o politica ce obliga si restul Europei. Alegerile de acum din Germania, tara chee in Europa, trebuie considerate ca momentul propice pentru a pune capat neo-liberalismului. Conteaza insa orice voce in dezbaterile publice, orice vot bagat in urna.

Advertisements

In Cehia,castigatorul alegerilor isi da demisia

May 31, 2010

In Republica Ceha au avut loc alegeri parlamentare in zilele de 28 si 29 mai. Rezultatele acestui scrutin prezinta particularitati demne de a fi comentate.

Situatia de pornire

Se stie ca la 24 martie primul ministru Mirek Topolanek  (ODS) a primit vot de neincredere in parlament si si-a dat demisia. De atunci tara a avut un guvern de   tehnocrati, condus de Jan Fischer, un inalt functionar fara partid. Dar guvernul era format jumatate din social-democrati si jumatate din membri ai unor partide de centru dreapta (democratia cetateneasca, crestini-democrati si ecologisti), ceeace nu s-a dovedit o formula fericita.

Partidele ce au luat parte la alegeri

Acum au luat parte la vot urmatoarele partide :

  • Social-democratii (CSSD), de centru-stanga, care la ultimele alegeri din toamna anului 2008  castigasera 13 din cele 14 regiuni ale tarii. Sondajele din ultimele luni acordau CSSD cca. 30 % din voturi;
  • Democratia cetateneasca (ODS), de centru-dreapta, cu rezultate in sondaje de 20-25 %
  • Partidul comunist (KSCM) de extrema stanga – cu sanse de 10-15 % in sondaje
  • Noi partide ce participa prima oara la alegeri : Partidul de centru Veci Verjnei(V V), contand pe 10 % din voturi, si
  • Partidul de drepta Top 09, contand si el pe un succes de 10-15 % ; 

 Presedintele partidului social democrat Jiri Paroubek a anuntat in ajunul alegerilor ca ar prefera un guvern minoritar al social democratilor aliati cu comunisti.
Rezultatele au schimbat socotelile dinaintea alegerilotr. Iata-le: 

 Cetateni cu drept de vot :     8415.892

Total voturi acordate:             5.263.822, adica o participare la vot de 62,55 la                                             la suta fata de 64.5 % in anul 2006   

VOTURILE ACORDATE PARTIDELOR (cf. Institutului de studii statistice): 

-CSSD (social-democratii): 1.155.267, ceeace inseamna 56 locuri in parlamentul de 200 deputati (o pierdere de -18 % fata de alegerile anterioare)

-ODS (democrat-cetatenesc) : 1.057.792, ceeace inseamna 54 locuri in parlament (adica o pierdere de -27% fata de alegerile anterioare)

-TOP 09 (Conservator) : 873.833, ceeace inseamna 41 locuri in parlament (partid nou aparut)

-KSCM (comunistii)     : 589.765, ceeace inseamna 24 locuri in parlament, la fel ca si in legislatia anterioara;

-V V (Veci verejne) partid de centru, cu 24 locuri in parlament (partid nou aparut)

-KDU-CSL /Partid crestin democrat), 229.717, ceeace inseamna 4,88%, deci sub plafonul de admitere a unui partid in parlament

-Partidul Ecologist /(verzii) cu 127.831, formand 2,44 %, sub plafonul de admitere in parlament 

In urma acestor rezultate, prima reactie a fost cea a presedintelui partidului social-democrat, Jiri Paroubek, care a anuntat ca rezultatele sub asteptari ale partidului sau il obliga sa demisioneze din fruntea CSSD. Si-a dat seama ca nici in alianta cu partidul comunist nu reuseste a se obtine majoritatea necesaraguvernarii. Rep. Ceha este singura tara din centrul si estul Europei (cu exceptia Rusiei) in care activeaza un destul de puternic partid comunist, care si la actualele alegeri si-a pastrat o pondere in Parlament de 24 deputati reprezentand votul a aproape 600 de mii de cetateni.

Este asteptata convocarea la presedintele Republicii, Vaclav Klaus, a sefilor partidelor ce au intrat in parlament pentru a insarcina pe unul din ei cu formarea guvernului. Guvernul se va constitui probabil pe o alianta de centru dreapta dintre OSD, TOP 09 si V V, care impreuna au o majoritate de 118 deputati, avand in frunte pe noul sef al partidului ODS, Petr Necas. Partidul social-democrat, desi a castigat competitia electorala , s-a dovedit incapabil sa alcatuiasca un guvern viabil. Paradoxurile legii electorale? Mai curand cauza e confuzia ce persista in mintile alegatorilor, inca insuficient loviti de efectele crizei si care se leagana in iluziile unei rapide desvoltari economice, mai ales industriale, prin jocul liber al pietei.

PRIVIND SPRE RASARIT

February 9, 2010

   In doua mari tari din rasarit, in Ucraina si Rusia, au loc evenimente ca merita a fi prezentate si comentate in mod obiectiv. Ucraina are o populatie de 45 milioane locuitori, un PIB pe locuitor de 2.679 USdol. (6.910 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 12,2%. Rusia are 142 milioane loc., un PIB pe locuitor de 10.000 USdol. (14.690 USdol. in expresie PPP) si o inflatie de 9,4%. Pentru comparatie: Romania are o populatie de 21,4 milioane, un PIB pe locuitor de 8.680 US dol. (12.370 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 3,3%. 

   UCRAINA – Alegerile de duminica 8 februarie din tara vecina l-au dat drept invingator pe Viktor Ianukovici, cu 48,65% din voturi fata de Iulia Timoshenko, care a luat doar 45,77% la o participare la vot a alegatorilor de 69%. Cca. 6% din voturi au fost date impotriva ambilor candidati. Joao Soares, seful misiunii observatorilor internationali, a confirmat corectitudinea alegerilor. Actualul prim-ministru, d-na Timoshenko  a avut majoritate in regiunile de vest si de nord ale Ucrainei, iar Ianukovici a castigat in regiunile din estul si sudul tarii.

Campania electorala in turul doi al alegerilor s-a caracterizat prin acuzatii violente ale celor doi candidati: Timoshenko l-a invinuit pe adversarul ei ca a stat la inchisoare pentru complicitate intr-o talharie, iar Ianukovici a spus ca Timoshenko a dovedit ca poate fi doar bucatareasa, dar nu conducatoare a tarii. Desi pe Ianukovici il sustin bancherul Tichipko, care in primul tur iesise pe locul trei, precum si Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, situatia noului presedinte nu va fi usoara. Blocul Iulia Timoshenko, cu 176 deputati in Rada (parlament), cu doi deputati mai mult decat are Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, s-ar putea sa nu accepte sa-si dea demisia din functia de prim-ministru, iar noi alegeri parlamentare sunt abia in 2011. Ea nu mai poate insa spera sa mobilizeze multimile pentru a manifesta ca in “revolutia portocalie” din 2004, caci toate sondajele arata ca populatia e profund dezamagita de clasa politica.  

Situatia economica a Ucrainei este dificila. Bugetul pe acest an nu este inca aprobat, productia industriala este in continua scadere, sporeste inflatia si cresc preturile, acordarea de FMI a unei noi transe a creditului este in discutie. O iesire rationala din impas ar fi colaborarea celor doi adversari dupa incheierea razboiului nervilor si acceptarea de presedintele Ianukovici a Iuliei Timoshenko ca prim-ministru. Daca nu se va reusi acest lucru, se risca o situatie exploziva. In diferite sondaje de anul trecut s-a vadit ca 60-80% din populatie doreste ca, in fine, la putere sa vina o mana de fier, care “sa faca ordine”. Nici unul dintre cei doi candidati la alegerile de duminica nu a luat in aceste sondaje nici macar 20% in increderea populatiei ca ar putea fi acest “personaj providential”, care sa faca curatenie in clasa politica si sa pedepseasca exemplar pe cei vinovati de coruptie.

Este de remarcat ca o buna parte din presa straina isi exprima ingrijorarea ca la Kiev va veni un presedinte cu simpatii fata de Moscova. Trebuie precizat insa ca singurul om politic ce se opunea apropierii de Moscova era actualul presedinte Iushcenko, care in primul tur a luat sub 5% din voturi. Iulia Timoshenko, desi a facut parada de nationalism in regiunile din vestul tarii, in 2009 a manifestat totusi intentii de apropiere de Moscova. O aplanare a situatiei incordate de pana acum in relatiile Kievului cu Moscova, ar fi in interesul Uniunii Europene, caci astfel sunt sanse ca transportul gazelor din Rusia pe teritoriul Ucrainei spre Europa sa nu mai inregistreze opriri neprevazute si suparatoare. E interesant ca ziarul Washington Post considera ca pierderea alegerilor de Timoshenko se datoreaza si reducerii ajutorului primit din partea SUA. Ziarul recunoaste ca in 2004 cu aceste fonduri s-a sprijinit “revolutia portocalie”, dar intre 2005 si 2008 suma de 40 milioane dolari s-a redus la 20 milioane, in timp ce Rusia si-a sporit fondurile alocate pentru sprijinirea studentilor, ziaristilor si altor persoane de a face stagii de pregatire in Rusia.  

RUSIA – Presedintele Dmitrii Medvedev a aprobat documentul intitulat “Bazele politicii de stat in domeniu ripostei nucleare pana in 2020”. Aceasta doctrina militara a mai avut doua precedente: in 1993 si in 2000. In 1993 autorii doctrinei porneau de la ipoteza ca conflictele nucleare sunt excluse. In anul 2000 varianta aprobata stabilea caracterul de mijloc de aparare al dotarii nucleare, dar adaoga o fraza : “Rusia isi rezerva dreptul de a folosi prima armamentul nuclear, ca mijloc exceptional in cazul in care este imposibila respingerea agresiunii prin mijloace clasice din partea unor blocuri militare si politice, cum sunt de pilda SUA si NATO”. Deci inca de acum zece ani era stabilit principalul adversar, astfel incat noua doctrina nu e originala din acest punct de vedere. In ea se subliniaza totusi ca extinderea spre rasarit a NATO si dotarea cu infrastructura militara a tarilor din imediata apropiere a frontierelor Fed. Ruse constitue principala amenintare la adresa Rusiei. Alte masuri de amenintare sunt: instalarea de sisteme antiracheta, militarizarea spatiului cosmic, desfasurarea sistemelor strategice de armament nenuclear de inalta precizie. Tot amenintari militare sunt considerate pretentiile teritoriale la adresa Rusiei si a aliatilor ei, precum si amestecul in treburile lor interne.

Folosirea armamentului nuclear este prevazut in noul document in alta redactare decat acum 10 ani, si anume “drept raspuns la folosirea armamentului nuclear sau a altor feluri de armament de distrugere in masa, impotriva sa sau a aliatilor ei, ca si in cazul agresiunii asupra Rusiei cu folosirea de armament conventional, cand este pusa in pericol insasi existenta statului”. Aceasta formulare este principala senzatie a noului document, caci s-a eliminat prevederea folosirii preventive de lovituri nucleare “in situatiile critice pentru securitatea nationala”. Toti expertii consultati de ziarul “Izvestia” au fost de acord ca noua redactare este mai blanda decat precedenta. Nu lipsit de importanta e si pasajul in care se precizeaza ca numai presedintele tarii poate ordona folosirea armamentului nuclear.

Cu toate astea sunt si critici la adresa doctrinei. Astfel Aleksandr Konovalov, presedintele Institutului pentru evaluari strategice, subliniaza ca, daca in doctrina de politica externa a Rusiei principala amenintare e considerat terorismul, in schimb in aceasta – e NATO. Iar Leonid Ivashov, vice-presedinte al Academiei pt. probleme geopolitice afirma ca documentul nu se bazeaza pe o analiza politica a actualei situatii internationale si pe prognozele strategice militare. Secretarul general al NATO, Rasmussen, a declarat ca doctrina militara ruseasca nu ar corespunde realitatilor lumii de azi. Este bizar ca acest document apare tocmai acum, cand sunt in stadiu avansat discutiile privind un acord Rusia-SUA asupra amplasarii si folosirii de rachete cu raza mica si mijlocie.

In acest context, nu e lipsit de interes urmatorul pasaj dintr-un interviu publicat in “Cronica romana” din 8 februrie 2010 si care se refera la anuntarea amplasarii pe teritoriul Romaniei a unor instalatii ale Statelor Unite de interceptare a rachetelor. 

Intrebare: Care este reactia cea mai probabila a Rusiei la instalarea elementelor scutului anti-racheta in Romania?
Raspuns: Pe baza declaratiilor oficialilor rusi referitoare la elementele scutului anti-racheta care ar urma sa fie instalate in Polonia si Republica Ceha, se poate presupune ca Romania va deveni tinta prioritara pentru rachetele nucleare rusesti.

Intrebare: De ce Rusia reactioneaza atat de agresiv la scutul anti-racheta care este un sistem defensiv?
Raspuns: Pacea din perioada “razboiului rece” a fost asigurata de asa-zisul concept MAD (“mutually assured distruction”, in traducere libera “distrugere mutuala garantata”). In termeni simpli, din cauza faptului ca nu exista vreo modalitate de aparare impotriva unui atac nuclear, tara atacatoare nu avea nicio sansa de a supravietui daca tara atacata avea posibilitatea sa riposteze. Tara atacatoare ar fi fost supusa unui atac nuclear de riposta la un interval de 5-7 minute dupa distrugerea tarii atacate. Instalarea unui sistem eficient de aparare ar permite SUA, in teorie, sa ameninte Rusia cu un atac nuclear fara a exista posibilitatea ca Rusia sa riposteze intr-o maniera care ar garanta distrugerea SUA. In acest context, raspunsul Rusiei a fost dezvoltarea unor “sisteme de livrare” a focoaselor nucleare care ar fi foarte dificil de interceptat. Ca raspuns imediat la instalarea elementelor scutului anti-racheta, militarii rusi propun, in eventualitatea unui conflict nuclear, distrugerea prin lovituri nucleare a instalatiilor scutului anti-racheta si lansarea ulterioara a unui atac masiv asupra SUA. Dimensiunea arsenalului nuclear rusesc pare sa permita implementarea practica a acestei strategii.

BASESCU, INAINTE SI DUPA ALEGERI

December 3, 2009

A devenit aproape inutil ca in aceste zile sa se aduca argumente rationale pentru a cantari care e cel mai bun dintre candidatii la presedintia tarii. Caci asemenea argumente se lovesc de zidul compact al impulsurilor emotionale, al izbucnirilor de furie ce nu au nimic de a face nici cu logica, nici cu naivitatea. Ce gandire logica poate fi in a-l invinui pe adversar ca e comunist, iar totodata – om de casa al unor moguli miliardari? Ce spirit logic sta in acuzatia ca acesta este devotat atat americanilor, cat si rusilor? Ce tupeu de josnic politician poate avea cineva care se bate cu pumnul in piept pentru anticomunismul sau, desi el insusi a recunoscut ca a fost comunist si este banuit ca fost agent al securitatii in strainatate? Ce explicatie poate fi in venerarea lui Basescu ca aparator al democratiei, desi el contesta forta partidelor si parlamentului?

Iar toate astea sunt numai o parte a gravitatii aspectelor pe care le-a scos la iveala aceasta campanie. O alta sursa de ingrijorare este ca ea a aratat ce cantitate de ura, de dusmanie si incrancenare, de violenta si brutalitate, zace in cateva milioane de oameni, frustrati de lipsuri si doritori de a gasi un sef care sa le arate cu degetul cine sunt cei vinovati de suferintele lor din ultimii 20 de ani. Este un potential de care orice om politic democrat trebuie sa tina seama, dar pe care un politician fara scrupule nu il poate lasa nevalorificat. Iar tocmai in aceasta sta pericolul ce se profileaza la orizont, dincolo de termenul de 6 decembrie.

Sa ne imaginam deci, asa cum arata ultimele sondaje, ca Basescu pierde aceste alegeri. Pentru cine il cunoaste si pentru cine a evaluat sumele uriase pe care el si mogulii lui le-au investit in aceasta campanie, ipoteza este inacceptabila. Deci, impotriva oricarei reguli democratice, ei nu numai ca vor contesta valabilitatea rezultatelor, invocand furtul voturilor, ci vor incita grupuri de demonstranti talibanizati sa atace unele institutii pentru crearea unei situatii de grava instabilitate in intreaga tara. Astfel incat, inainte de a preda fotoliul de la Cotroceni, conjunctura il va “constrange” pe presedinte sa declare starea de asediu sau sa gaseasca un alt pretext pentru a demonstra ca prezenta lui se impune pe termen nelimitat, sprijinindu-se eventual pe ordine date armatei. Pare un scenariu neverosimil intr-o tara membra a Uniunii Europene, dar niciodata in trecutul Romaniei confruntarea politica nu a atins un asemenea apogeu ca cel din aceste zile. Deci nu sunt de respins cele mai pesimiste presupuneri.

 Sa presupunem insa ca, sub presiunea opiniei publice, atat cea din propriul sau partid, cat si cea din tara si strainatate, Basescu consimte sa cedeze locul ocupat timp de 5 ani in fruntea statului, castigatorului legal al alegerilor. Potentialul de violenta si furie irationala a unei parti a populatiei, de care vorbeam mai sus, nu poate fi pierdut. El va fi neaparat valorificat de un politician fara scrupule cum este Basescu. El va impinge partidul sau tot mai spre dreapta, va imbratisa nationalismul cel mai vehement si misticismul religios cel mai habotnic. Iar pe cei ce il idolatrizeaza orbeste ii va chema la salvarea patriei prin la anihilarea adversarilor politici. Cu alte cuvinte isi va transforma partidul intr-o miscare de extrema dreapta, cu garzi in uniforma, marsaluind si aclamandu-l. Cine a spus ca istoria nu se repeta a facut o mare gresala…

MOTIVE PENTRU CARE NU TREBUIE VOTAT BASESCU

November 29, 2009

 

Reflectand la calitatile candidatului Tr. Basescu de a obtine sprijinul alegatorilor pentru a ocupa inca 5 ani scaunul de la Cotroceni, am ajuns la concluzia ca sunt cel putin zece argumente de care trebuie tinut seama pentru a pune capat ambitiilor acestui om :

  1. Om politic viclean, fara principii, nici de dreapta, nici de stanga, ci doar populist, schimbandu-si cu usurinta convingerile si speculand prejudecatile cele mai raspandite, numai pentru a se mentine la putere;
  2. Intrigant, talentat in dezbinarea aliantelor politice si in ponegrirea eventualilor adversari;
  3. Inadecvat functiei de presedinte de tara, ce presupune o personalitate deasupra confruntarilor partidelor, care sa caute obtinerea consensului fortelor politice in rezolvarea principalelor probleme cu care se confrunta tara;
  4. Lipsit de moralitatea necesara postului, prin promovarea in functii politice inalte atat a unor membri ai familiei sale, cat si a presupusei sale amante;
  5. Adversar declarat al drepturilor constitutionale acordate parlamentului, cautand pe toate caile sa-i micsoreze acestuia prerogativele (desfiintarea senatului, reducerea numarului de membri, ridicarea imunitatii parlamentarilor etc.)
  6. Nivel intelectual mediocru, atat prin studii si pregatire profesionala, cat si prin absenta oricaror lucrari tiparite proprii despre problemele statului si democratiei;
  7. Legaturi suspecte cu afaceristi din umbra, interesati in protectia sefului statului, dar care i-au asigurat, lui si familiei sale, o avere considerabila, greu de justificat prin salariul de presedinte primit;
  8. Cautarea adeziunii unei anumite categorii a populatiei, prin afisarea ostentativa a anticomunismului, desi si el a fost membru al PCR si e banuit sa fi fost recrutat de securitate, conditie pentru ocuparea unui post de raspundere, bine platit, in strainatate;
  9. Om politic sprijinit aproape fanatic de cele mai reactionare elemente ale clasei politice, ce doresc sa dea partidului sau o coloratura de extrema-dreapta, in frunte cu un “om providential” si cu anihilarea fizica a adversarilor sai;  
  10. Reprezentant nedemn al tarii la intalnirile internationale la nivel inalt, la care a fost total sters, exprimand si pe plan extern politica lipsita de proiect clar dusa de el in tara 

Cu toate acestea, lista aspectelor care nu permit unui cetatean responsabil sa si-l doreasca pe Basescu mai departe in functia suprema in stat, este mult mai lunga. Caci ar mai fi de subliniat ca : sub conducerea sa autoritara, n-a reusit o desvoltare sanatoasa a economiei, lasand dupa 5 ani tara la marginea unui colaps, prin datoriile imense contractate; ca a fost un permanent provocator de scandaluri, direct sau prin subordonatii sai, cu rafuieli personale si afirmatii iresponsabile, inclusiv la adresa fostilor presedinti ai tarii (Ion Iliescu si Emil Constantinescu); ca e un politician cu viziune despotica, bazata pe improvizatii, ce dispretuieste conceptul democratic al respectarii deciziilor majoritatii parlamentare; care nu a construit nimic in cei 5 ani, nici o autostrada, nici un spital, nici macar biblioteca nationala, si a lasat sa se prabuseasca agricultura; care a dat dovada ca nu e un presedinte cu adevarat “european”, vorbind o singura limba straina, iar aceea prost, ca engleza “de balta”, etc.

Alte argumente in acelasi sens pot fi gasite pe blogul lui Constantin Gheorghe la articolul “De ce nu Basescu”

Partidul “Die Linke” (Stanga) dupa recentele alegeri in Bundestag

October 21, 2009

Pe 27 septembrie 2009 au avut loc alegerile parlamentare in Germania. Desi rezultatele lor sunt cunoscute, le reamintesc totusi:

Uniunea CDU-CSU (crestin-democrati): 239 locuri (+13 loc. fata de 2005)

SPD (social-democrati) : 146 locuri (-76 loc.  )

FDP (liberali) : 93 locuri (+32 locuri  )

Die Linke (extrema stanga) : 76 locuri (+22 locuri )

Die Grünen (ecologisti) : 68 locuri (+17 locuri )

Drept urmare noul guvern va fi condus de Angela Merkel (CDU), iar presedintele liberalilor – Guido Westerwelle – va lua fotoliul de ministru de externe. In opozitie se vor gasi trei partide : cele ale stangii moderate (SPD si Die Grünen) si cel al stangii radicale (Die Linke).

Pe ansamblul intregii tari, Die Linke a luat 11,9% din voturi, inregistrand sporuri in toate landurile, fara exceptie. Daca in landurile din estul Germaniei (fosta RDG) el a luat 28,5 % din voturi, in restul tarii performanta a fost la nivelul de 8,3 %. Aceasta inseamna ca daca maine ar avea loc alegeri locale, acest partid ar intra cu siguranta in parlamentele tuturor landurilor din vest. Totodata cele trei partide ale extremei drepte nu au reusit fiecare decat un scor mult sub plafonul minim necesar de 5%.

Partidul Die Linke a fost considerat pana nu demult un partid regional, el avand o pondere semnificativa numai in cele cinci landuri din estul Germaniei (fosta RDG). Acest lucru era explicabil, caci majoritatea membrilor acestui partid o constituiau fie fosti membri ai SED (partidul comunist din RDG), fie nostalgici ai regimului disparut. De vreo trei ani insa partidul a primit forte noi, avand o anumita trecere si in mediile muncitoresti din vestul Germaniei. Acest lucru se datoreaza in primul rand efectelor crizei economice care a lovit paturile cele mai sarace ale populatiei, dar si venirii in grupul de conducere al partidului a unui important om politic, Oskar Lafontaine, fost presedinte al SPD (1995-1999), fost candidat (fara succes) la functia de cancelar al Germaniei (1990) si fost ministru de finante in guvernul Gerhard Schröder1998), pana in momentul cand a demisionat in mod spectaculos din SPD, invocand conflicte principiale cu conducerea partidului.

Cresterea cu 40%, de la o legislatura la alta, a numarului deputatilor “Linke” in Bundestag, a fost salutata cu entuziasm de membrii partidului. Satisfactie indreptatita, caci se dovedea ca ideile programului “Konsequent sozial – Für Demokratie und Frieden”, cu care partidul se prezentase in alegeri, avusesera ecou. In acest program se prevedea : crearea unui fond de 100 de miliarde euro pentru desvoltarea social-ecologica; introducerea unui impozit de 5%  pe toate averile ce depasesc un milion euro, precum si a unui impozit pe operatiile bursiere; acordarea de sprijin de catre stat a bancilor aflate in dificultate, se va face doar in schimbul participarii statului ca proprietar in proportia corespunzatoare; crearea a doua milioane de locuri noi de munca, in special in activitatile din domeniul public; introducerea in Constitutie a dreptului la educatie si promovarea educatiei gratuite la toate nivelele; interzicerea partidului de extrema dreapta NPD; inlocuirea pactului reformist al U.E. cu o constitutie nou elaborata, votata in toate tarile europene prin referendum; crearea unui guvern european, care sa coordoneze politica economica si financiara; etc.

 Dar influenta partidului Die Linke in politica germana in urma acestor alegeri e departe de a spori. In precedenta legislatura cei 54 de deputati “Linke” erau tinuti practic in carantina de celelalte partide, chiar si de cele din opozitie. Un singur land (Berlin) avea in componenta guvernului cativa reprezentanti ai acestui partid. La alegerile din aceasta toamna din trei landuri (Saarland, Thüringen si Brandenburg) partidul a castigat multe voturi, situandu-se pe locul doi, ceeace a dat speranta ca va putea face o coalitie cu social-democratii si cu ecologistii la alcatuirea guvernelor. Dar acest lucru nu a putut avea loc decat in Brandenburg, in celelalte doua – coalizarea fiind torpilata fie de SPD, fie de Die Grünen.

Au iesit la iveala cu acest prilej niste conflicte mai vechi din conducerea partidului intre “realisti” (aflati in majoritate), dispusi la compromisuri pentru a fi acceptati de celelalte partide ca parteneri la nivel local si federal, si “fundamentalisti”, care sustin radicalizarea liniei partidului, prin propuneri de socializare a retelelor de transport energia electrica, de nationalizare a bancilor care cer sprijinul statului si apoi nu indeplinesc asigurarile date, de retragere a trupelor germane din Afganistan si chiar din NATO, de interzicere a predarii religiei in scoli, etc. Pe de alta parte mai sunt si presiunile stangiste de la baza, ce vin si ele din doua directii: pe de o parte, de la grupuri ale membrilor fostului partid comunist (DKP) din vestul Germaniei, iar pe de alta parte, din partea “nostalgicilor” regimului lui Honeker din fosta RDG, avand-o in frunte pe sefa curentului neo-comunist, Sahra Wagenknecht. Atitudinea dura la adresa social-democratilor adoptata de Oskar Lafontaine in decursul campaniei electorale, a contribuit la impiedicarea unei coalitii a stangii, pentru a frana avansul partidelor de dreapta. Acest lucru l-a determinat pe Lafontaine sa-si anunte zilele trecute retragerea de la conducerea fractiunii Linke din Bundestag.

Cei trei conducatori ai Partidului Die Linke se apropie de pensie : Lothar Bisky, presedintele partidului, are 69 ani, Oskar Lafontaine – 66, Gregor Gysi -61. Se va pune in curand problema unei echipe inlocuitoare, mai tinere, in randul careia sunt de mentionat cateva nume : Bodo Ramelow (53 ani) seful Linke in Thüringen, care spune : “Trebuie sa pastram notiunea de socialism ca cerinta, ca viziune, ca speranta” ; Dietmar Barsch (51 ani), apropiat al lui Gysi, organizator al campaniei electorale si sef administrator al ziarului partidului “Neues Deutschland”; Gesine Lötzsch (48 ani), vicepresedinta si purtatoare de cuvant a partidului. O eventuala noua echipa va trebui probabil sa se concentreze asupra refacerii unitatii partidelor stangii. Dar pentru asta nu sunt suficiente concesiile din partea lui Die Linke, ci mai trebuie ca si SPD sa faca pasi importanti spre stanga…

SOCIAL-DEMOCRATIA EUROPEANA IN PIERDERE DE VITEZA

September 22, 2009

Pe 27 septembrie in Germania vor avea loc alegeri pentru cei 598 deputati ai parlamentului (Bundestag). De pe acum se intrevad doua posibilitati pentru conducerea tarii in urmatorii patru ani :

 – un guvern de dreapta, alcatuit din reprezentanti ai partidelor crestin-democrat (CDU) si liberal (FDP);

– continuarea actualei mari coalitii alcatuita din ministri ai CDU si ai social-democratilor (SPD).

In ambele variante, functia de cancelar (prim-ministru) al Germaniei ii revine tot d-nei Angela Merkel, presedinta CDU, partid pe care toate sondajele il dau castigator sigur al alegerilor.

O alta varianta, in care social-democratii s-ar coaliza de pilda cu partidul ecologist (Die Grünen) si cu partidul de stanga (Die Linke) pentru a forma guvernul, este lipsita de sanse, deoarece social-democratii resping categoric orice fel de alianta cu partidul lui Oskar Lafontaine si Gregor Gysi. Programul acestora contine pentru SPD prevederi inacceptabile: introducerea unor salarii minime pentru lucratorii tuturor branselor, impozite marite pentru cei bogati, retragerea imediata a celor 3500 de soldati germani din Afganistan s.a.

Pe de alta parte candidatul partidului social-democrat, Frank-Walter Steinmeier, fost vice-cancelar si ministru de externe in ultimii 4 ani in guvernul d-nei Merkel, nu a reusit in sondajele din ultimele luni sa fie cotat cu mai mult de 25% din eventualele voturi, ceeace este cel mai scazut nivel prognozat pentru acest partid fata de alegerile trecute.

Scaderea influentei politice a social-democratiei asupra electoratului este insa un fenomen ce se constata in mai toate tarile europene. Daca in anul 2000, intr-o Uniune Europeana alcatuita din 15 tari, social-democratii erau la putere in 12 tari, in schimb astazi, intr-o Uniune Europeana din 27 state, ei nu mai alcatuiesc singuri guvernul decat in Marea Britanie, Portugalia si Spania, si participa la guvernare, alaturi de alte partide de centru sau dreapta, in Belgia, Luxemburg, Olanda, Germania, Austria, Slovenia, Slovacia, Ungaria si Romania.

Glasgow este orasul natal al premierului Gordon Brown si intotdeauna alegerile au dat aici castig de cauza laburistilor. Pana vara trecuta insa, cand la alegerile comunale partidul laburist a iesit pe locul trei fiind devansat nu numai de conservatori, ci si de partidul nationalist scotian. La alegerile pentru parlamentul european din luna iunie, pe intreaga tara partidul laburist britanic nu a luat decat 16,1% din voturi. Iar aceasta are loc intr-o tara unde teoreticianul laburist Anthony Giddens anunta acum zece ani ca New Labour paseste pe “cea de a treia cale”, ceva la mijloc intre capitalism si socialism, o descoperire ce va reforma stanga europeana. Actualul ministru britanic al economiei, Peter Mandelson, a declarat recent ca el crede si astazi in corectitudinea acestui drum.

Decaderea social-democratiei a inceput in tarile scandinave. Incepand din 2001, in Danemarca este la putere o coalitie din partide de centru si de dreapta. In Suedia, tara marelui social-democrat Olof Palme, premierul Göran Persson a pierdut in 2006 alegerile in favoarea unui partid conservator, care poarta numele de moderat si are tupeul sa afirme ca el este cel care “va moderniza social-democratia”. A urmat la rand Finlanda, apoi Grecia si Olanda. In Italia coalitia de partide cu orientare social-democrata si-a tot schimbat conducatorul: dupa d’Alema si dupa Prodi, acum in frunte este fostul primar al Romei, Walter Veltroni, fara ca prin asta sa se clatine guvernul Berlusconi. La Paris socialistii au esuat mai intai cu Jospin, apoi cu d-na Segolene Royal. In prezent in partidul socialist francez se desfasoara o lupta intestina, intre cei mai batrani si lupii tineri, fara sperante ca unul dintre veleitari sa reprezinte un adversar de talie pentru Sarkozy. In Austria, la alegerile din septembrie 2008 partidul socialist al lui Alfred Gusenbauer a avut cel mai scazut rezultat din istoria sa, iar urmasul sau Werner Faymann nu a mai putut forma guvernul decat aliindu-se cu dreapta. Singura tara in care recent socialistii au avut castig in alegeri este Norvegia, dar ea nu face parte din Uniunea Europeana si nu a fost deloc afectata de criza economica mondiala. In parlamentul european de la Strasbourg social-democratii si socialistii nu mai ocupa acum decat un sfert din locurile de deputati.

Toate acestea sunt paradoxale. Economiile tarilor UE sunt lovite de o grava criza, dar oamenii politici social-democrati, care timp de doua decenii au dus politica liberala de eliberare a pietelor financiare de orice reglementari, tac acum chitic. Electoratul probabil ca a inteles asta si ii sanctioneaza cu votul sau. Si totusi de ce ultimele alegeri i-au sanctionat pe social-democrati, desi ei sunt traditional, critici ai capitalismului? Se pare ca doua sunt raspunsurile la aceasta intrebare.

In primul rand, reformistii social-democrati i-au iritat pe aderentii lor prin incercarile de modernizare a liniei partidelor. Tot cautand sa castige noi categorii de alegatori, ei si-au neglijat clientela de baza si au pierdut din credibilitate. Asa a facut Tony Blair, care prin politica sa de dereglementare a pietelor financiare a castigat increderea doar a celor din London City. La fel si Gerhard Schröder, care declara : “Nu mai exista o politica economica de stanga si una de dreapta. Exista doar una moderna si alta nemoderna”, dar care, prin reformele economice luate a sporit numarul somerilor la 5 milioane.

In al doilea rand, partidele conservatoare au abandonat discursul prin care cereau o cat mai mare liberalizare a pietelor, au pus o surdina apelurilor la dereglemantarea sectorului financiar-bancar si s-au afirmat ca partide de centru. Atat Sarkozy, cat si Angela Merkel tin cuvantari in spirit keynesian in care sustin interventia salutara a statului in economie, si nu exclud ca, la nevoie, unele banci sa fie nationalizate. La aceasta brusca, dar oportuna schimbare de atitudine a conservatorilor, social-democratii au aratat ca nu poseda o riposta adecvata, convingatoare. Ei lupta acum nu numai cu adversarii lor de dreapta, liberali, populisti sau ecologisti, ci si cu noile partide ale stangii socialiste radicale, care isi au tot mai multi reprezentanti in parlamentele nationale si au preluat valorile ideologice abandonate in practica de social-democratie.

ALEGERI FARA ALEGATORI

July 10, 2009

Alegerile cu tot mai putini alegatori sunt un fenomen ce nu e doar specific tarii noastre, unde se stie ca la recentele alegeri pentru parlamentul european a lipsit de la vot 72,6% din electorat. In Franta, in luna iunie a.c., nu s-au prezentat sa bage buletinul de vot in urna 59,5% din cei inscrisi, in Germania – 56,7%, in Polonia – 75,5%, iar in Slovacia – chiar 80,4%. Dezinteresul cetatenilor pentru activitatea parlamentului de la Strasbourg se vede si din evolutia in decursul timpului a gradului de absentare: in 1979 nu s-au prezentat la vot 38% din electoratul european, in 1984 – 41%, in 1989 – 41,5%, in 1994 – 43,3%, in 1999 – 50,5%, in 2004 – 54,6%, iar in 2009 – 56,8%. Ceeace inseamna, printre altele, ca oamenii voteaza atunci cand stiu ca votul lor conteaza, cand simt ca el are efect. Situatie ce este examinata intr-o analiza din revista “Le Monde diplomatique” din iulie 2009, pe care o voi prezenta pe scurt in cele de mai jos. Chiar si pentru ca ea contine aprecieri ce sunt, in cea mai mare parte, aplicabile si in tara noastra.

Sufragiul universal, adica sistemul de votare in care dreptul de vot este recunoscut tuturor cetatenilor care au indeplinit o anumita varsta, este o inventie franceza. El a fost aplicat pentru prima data in Franta in 1848, inlocuind sistemul cenzitar de pana atunci. Au trebuit sa treaca insa mai multe decenii pentru ca alegatorii, impinsi de datoria cetateneasca, sa vina in mod regulat la vot pentru a aduce la putere un partid sau un program, iar nu o persoana. Sufragiul universal a ramas mult timp o institutie care a atras oamenii, deoarece ei credeau in valoarea sa practica si morala. Ei alegeau niste reprezentanti convinsi ca apoi acestia le vor da raportul despre indeplinirea promisiunilor. Cetateanul credea deci ca poate influenta cu votul sau marile optiuni politice. Aceasta impresie se stinge acum, pare iluzorie multora dintre alegatori. Cum sa fie oare altfel atunci cand un document de cea mai mare importanta (Tratatul european) s-a aprobat rapid in parlamentele nationale fara a fi supus discutiei populatiei sau, atunci cand el a fost supus unui referendum si respins, ca de pilda in Franta, i s-au introdus apoi modificari neesentiale, pentru a putea fi aprobat pe cale parlamentara? E ca si cum s-ar spune : Nu il vreti? Foarte bine, vi-l vom impune pe alta cale, sau il veti revota, si inca de atatea ori pana cand, sastisiti, il veti accepta.
Ni se explica ca asistam la o slabire a sentimentului civic. Dar asta este doar o scuza pe care profesionistii politicii cred ca ii achita de obligatie. Daca este dificil sa se prevada gradul de absentare, sondajele de opinie il determina insa cu destula precizie. Nu se mai poate deci afirma ca absenteistii din usurinta neglijeaza sa se duca la vot. Ei nu simt nici macar nevoia de a se deplasa pana la locul de votare pentru a vota nul sau in alb. E o indiferenta deliberata, o pasivitate rebela. Si tot mai multi nu se mai jeneaza sa isi afirme repulsia pentru actul votarii, ba chiar duc campanie pentru asta. Esecul colectiv ar fi trebuit sa interzica satisfactia castigatorilor. Oare la ce nivel trebuie sa se ridice absenteismul pentru ca lumea sa se nelinisteasca ? 70%? 80%? 90%? Unele tari au atins deja aceste procente, dar castigatorii au sarbatorit victoria ca ceva normal, reprezentantii alesi avand indemnizatiile parlamentare mult sporite. In ipoteza extrema sistemul poate functiona chiar cand candidatii vor vota pentru ei insisi….
Nici ziaristii analisti politici nu au fost la inaltime. Ei fie nu stapanesc metodele de analiza a scrutinului, fie nu sunt interesati decat de jocurile clasei politice, mizele careia le impartasesc. Dar ei mai stiu si ca victoria sau esecul nu sunt doar o problema de cifre, ci si de interpretare. In politica a spune, inseamna a face, iar important este a faci sa se creada in victorie (sau esec) pentru ca aceasta sa existe. Facand politica in mod discret, comentariul participa la fabricarea aprobarii opiniei publice. In Franta s-a repetat pe toate tonurile, ca intr-un cor antic, ca alegerile europene au fost inca o victorie a lui Sarkozy. La baza campaniei sta saturarea spatiului politic cu laudarea unui conducator prezent peste tot, plin de initiative si iubitor de efecte de publicitate, care nu se sfieste sa isi desvaluie viata privata si care este permanent laudat de ministri-curtizani. A unui presedinte care este flatat de o presa aflata in mainile unor proprietari care sunt prietenii sai sau a unor patroni pe care el i-a numit. A unor jurnalisti ce nu mai au sentimentul ca asculta de ordine, deoarece impartasesc intim viziunea celor mai puternici oameni ai zilei. A unor sondaje care organizeaza politica in rivalitati personale si fac sa vorbeasca doar “poporul care trebuie”. Aceasta saturare a spatiului public ii lipseste pe cetateni de viitor. Ne trebuie cetateni, dar nu prea multi si doar pentru ca ei sa aprobe. Fara a baga de seama, am ajuns la plebiscit. Pentru a obtine consimtamantul, trebuie sa provocam confuzia denuntata de Gustave Flaubert dupa dezastrul bataliei de la Sedan : “Totul era fals, fals realism, fals credit, chiar false curve… Iar aceasta falsitate se aplica si in felul de a judeca”.

Spiritul dreptei reactionare

December 14, 2008

Nu doresc sa comentez in cele ce urmeaza rezultatul alegerilor, deoarece asta s-a facut suficient in presa, cu indignarea proprie celor care-si pusesera increderea intr-un sistem democratic echitabil. Dar alegerile au mai aratat si altceva : ca miza ocuparii unui loc in parlament, in guvern si in institutiile subordonate guvernului a fost atat de importanta pentru unii, incat confruntarile electorale au atins culmi de adversitate, de acuzatii nefondate, de atacuri la persoana, care prin violenta depasesc cu mult disputele alegerilor precedente. Merita sa ne oprim asupra unui asemenea fenomen manifestat in presa noastra.
S-a acordat prea putina atentie acelei scrisori, aparent venita din partea unor membri ai Grupului de dialog social in frunte cu G.Liiceanu, Andrei Plesu, Doinea Cornea, Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu, Mircea Mihaies, Dorin Tudoran, Vladimir Tismaneanu, Victor Rebengiuc, Tom Gallagher s. a. si adresata la 10 decembrie presedintelui republicii, prin care se face un patetic apel sa nu se faca gresala girarii unei aliante a PD-L cu PSD. Ulterior unii dintre cei ce au semnat scrisoarea au declarat ca nu au avut cunostinta de textul ei, desi nu este deloc exclusa ipoteza ca ea sa fi fost totusi difuzata cu acceptul autorilor, dar cu consemnul nedivulgarii lor. Scrisoarea este interesanta pentru ca, indiferent daca este sau nu a celor 64 de semnatari, ea contine intr-o forma concentrata numeroase poncife ale gandirii politice talibane romanesti, ale fanaticilor politicii in care democratia nu e acceptabila decat daca la ea participa doar partide de dreapta de diferite nuante.
Perioada 2000-2004, cand la putere a fost PSD, e caracterizata ca un rastimp in care „romanii s-au simtiti inselati si persecutati“, in care „intelectualii incomozi erau ridicati de pe strada, justitia era infaptuita in sufrageriile baronilor rosii“, se delapidau fondurile europene, iar „programul de la televizor era stabilit dupa agenda lui Ad. Nastase“. Este o incercare de asimilare a celor 4 ani de guvern Nastase cu un regim politienesc totalitarist, ce s-a mentinut doar prin abuzuri si prin spaima inspirata cetatenilor. Iar aceasta serveste ca argument pentru a cere evitarea oricarei colaborari cu PSD, deoarece aceasta „formatiune mostenitoare a Partidului Comunist, a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria Romaniei recente : preluarea puterii din mainile dictatorului N.Ceausescu, valul de faradelegi din anul `90, mineriadele, pastrarea unei politici tributare intereselor Moscovei, izolarea Romaniei de structurile euro-atlantice, intarzierea nepermisa a reformelor economice, impiedicarea lustratiei si a unei justitii care sa duca la aflarea adevarului istoric.“
Toate aceste afirmatii sunt false. Se stie prea bine ca nu a avut loc nici o transmitere, oficiala sau neoficiala, a puterii din mainile lui Ceausescu in cele ale lui Iliescu; ca in timp ce se descompunea URSS si se prabuseau structurile comuniste, nu mai putea fi vorba de nici o subordonare a politicii noastre intereselor Moscovei; cresterea criminalitatii si a faradelegilor a fost si mai este inca un fenomen comun tuturor tarilor est europene, indiferent de forma guvernului aflat la putere; mineriadele –tendentios considerate o facatura a guvernului FSN –se stie prea bine ca in 1991 au fost luate in brate de Conventia democratica, fruntasul minerilor, Miron Cosma, a fost salutat ca un erou la congresul PNTCD, dupa care minerii au fost trimisi sa il scoata cu forta pe Iliescu de la Cotroceni. „Izolarea de structurile euro-atlantice“ a avut loc in anii 1996-2000, cand la putere era un guvern de dreapta, iar indeplinirea conditiilor dificile de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana se stie ca a avut loc in perioada 2001-2004. Despre ce intarziere nepermisa a reformelor economice o fi vorba, atunci cand acordarea pamantului agricol taranilor fosti proprietari si privatizarea a aproape intregii industrii s-au facut sub guverne social-democrate ?
In incheiere se trage demagogic semnalul ca o alianta a celor doua partide ar duce tara cu 20 de ani inapoi, adica pe vremea ceausismului, reamintindu-se „sutele de mii de morti din inchisorile comuniste“. Falsificarea realitatii este in aceasta privinta crasa, deoarece tocmai sub un guvern social-democrat s-a interzis infiintarea unui nou partid comunist. Dorinta legitima a realizarii unui consens national al tuturor fortelor politice a determinat conducerea statului sa nu puna in acest timp accentul pe rascolirea spiritelor cu procese si demascari ale unor fosti membri ai PCR. Dorind insa sa dea o satisfactie clientelei sale politice, presedintele Basescu, si el un fost comunist, a aprobat Raportul despre crimele comunismului, dar fara ca lustratia sa mearga mai departe de cea totusi realizata, fara prea mult tapaj, in timpul in care la putere erau guverne social-democrate.
Se dovedeste astfel ca aceasta scrisoare deschisa contine nu numai afirmatii ce nu corespund adevarului si care repeta lozinci sablon ale unei propagande tendentioase, dar mai arata ca, in incercarea de desfiintare a adversarului politic s-a urcat inca o treapta a inversunarii, a urii si ponegririi, dincolo de care nu mai e loc decat pentru desfiintarea oricarui partid de stanga si anihilarea fizica a fruntasilor sai. Ca asa este, o demonstreaza si recente articole ale lui Tr. Ungureanu, editorialist fruntas al publicatiei „COTIDIANUL“. Se stie ca dansul, ducand pasiunea politica pana la jertfirea de sine, a declarat ca daca partidul presedintelui iubit, PD-L, se aliaza la guvernare cu „comunistii“ din PSD, el se va arunca de la etajul ultim al blocului. Dupa o profunda reflectie de cateva zile, TRU a ajuns la concluzia ca nu trebuie sa cada prada disperarii, deoarece aceasta acuplare „nesimtita“ are o „ratiune“ : face parte din tactica vicleana a povatuitorului sau pentru distruge treptat celelalte partide.
Lozinca primitiva pe care o repeta TRU pana la sastisire e ca PSD nu e nimic altceva decat un partid comunist in blana de oaie. Care daca nu poate fi zdrobit, trebuie „ajustat“ pentru a fi „macerat“, caci altfel el ar preface Romania „intr-o epava cu subdesvoltati rurali“. Nu e nici o placere – spune el – sa te aliezi cu diavolul („dotat cu o pereche de coarne“), dar miza e mare si jocul merita : e vorba despre 2009, „anul in care se va juca supravietuirea sau dezastrul“, adica sau realegerea pentru inca 5 ani a lui Basescu in scaunul de la Cotroceni, sau „gatuirea proiectului sau“. Cu numai cateva editoriale in urma se prezicea ca suntem in pragul celei de “a doua colectivizari“, ca a inceput deja „un razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“, ca o eventuala victorie in alegeri a PSD „va instala la putere cel mai pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“.
Catastrofismul in limbajul cel mai patetic desigur ca va continua, caci in aceasta atmosfera tensionata si otravita, minciuna, ura si lipsa de scrupule se amplifica treptat, incepand cu abominabila incitare basesciana la „tepe in piata universitatii“. Toate acestea nu sunt o atitudine nevinovata, lipsite de consecinte. Pentru oricine citeste si presa straina nu poate sa nu vada ca patima din acest stil, din acest vocabular, lipseste din disputele politice occidentale. La noi insa se duce dorul dupa victime, dupa sange ce se scurge, dupa pedepse exemplare in public, dupa epurari radicale ale societatii de cei ce nu impartasesc aceiasi credinta. Este un dor inca nemarturisit dupa o extrema dreapta vindicativa, care sa puna capat prin violenta compromisurilor proprii democratiei, care sa instaureze regimul forte si autoritar al unui „salvator de natie si tara“ ce ar interzice discutiile critice sterile, pierdere de timp pentru un conducator atotstiutor. Este clar ca solutia unui guvern de coalitie a stangii cu dreapta nu e de durata si ea va fi tinta unor atacuri vehemente in mass-media. Tot mai mult va iesi la iveala ca nemultumirea isi trage sursele din nevoia extremismului, care la noi are traditie in Garda de fier si Legiunea Arhanghelului Mihail. Fierea ce se revarsa din articolele unui TRU (care probabil este unul din autorii scrisorii deschise amintita mai sus) sunt premonitii ale unor vremuri tulburi : cele ale „ideei care ucide“. Stanga, care pana acum nu a stiut sa faca decat concesii, va fi prima sacrificata.

Mistificarea deliberata a cetateanului roman

November 22, 2008

                                                

            A avea o privire obiectiva asupra situatiei politice actuale, din lume si din tara, presupune indeplinirea a cel putin doua conditii :

            – Sa accepti ca experienta comunista, cunoscuta si de noi romanii, s-a incheiat definitiv si iremediabil in 1989.  Ca de pilda in Rusia – patria revolutiei comuniste din octombrie 1917 – unde planificarea centralizata a intregii economii a fost inlocuita cu jocul fortelor pietii, prin distributia fostelor proprietati ale statului unor oligarhi, care in cel mai scurt timp au devenit fabulos de bogati. Ca de pilda in China, unde la putere e partidul comunist, iar tezele clasicilor marxism-leninismului sunt pomenite cu sfintenie, dar in practica peste 30.000 patroni sunt milionari, iar zeci de milioane de chinezi muncesc in conditii de extrema saracie. Cele doua tari – Cuba si Coreea de nord – in care comunismul se mai aplica in forma sa aproape „clasica“, sunt nesemnificative ca performante economice pentru a fi luate drept model de altii.

            – Sa accepti ca am intrat intr-o epoca in care capitalismul de tip occidental, cunoscut si de noi, este in criza, ca s-a dovedit ca are defecte ce impun ca el sa fie reformat fara intarziere. Ca de pilda in Statele Unite, unde guvernul a alocat de la buget 700 miliarde dolari pentru salvarea unor banci pe cale de a da faliment, contravenind astfel principiului proclamat al neamestecului statului in jocul liber al fortelor pietii. Ca de pilda in Germania, Franta, Italia, unde niste guverne liberal-conservatoare au consimtit sa acorde garantii de sute de miliarde de euro unor mari banci aflate in aceiasi situatie, insotindu-si asta de cuvantari indignate privind abuzurile capitalismului.

            Dar nu toti analistii politici accepta fara reticenta aceste doua premise, caci ele deranjeaza gandirea conformista, ce se impacase cu noua ordine mondiala victorioasa dupa prabusirea comunismului. Intr-adevar, ce confortabil era sa ai un dusman asupra caruia iti arunci sagetile, atunci cand stii ca el este la pamant, fara sanse de a se mai ridica. Si cat este de suparator atunci cand vezi ca edificiul clasicilor liberalismului a devenit fragil ca faurit din carti de joc, urmare a rapacitatii unor speculanti bursieri. Indeosebi aceasta reactie de respingere o au o cativa ziaristi si eseisti romani, ingrijorati de eventualitatea unor reforme economice prea radicale, care le-ar putea fisura convingerile de beton.

            Unul dintre marii luptatori pe frontul mistificarii cetateanului este TRaian Ungureanu, ziarist preferat al presedintelui tarii (detaliu important, caci prin intermediul TRU putem patrunde mai usor in profunzimile gandirii basesciene). Pentru TRU victoria lui Obama la alegerile din SUA (v. Cotidianul – 2 noiembrie 2008) este echivalenta cu venirea la putere a „socialismului stangii politico-intelectuale“, intruchipat de „un idol cu experienta politica nula“. In acest fel „America va fi impinsa spre o ideologie straina de valorile ei fundamentale“, „nervul libertatii va fi domesticit in numele justitiei sociale“, „avutia va intra intr-o schema birocratica“, etc. Pe scurt Obama la Casa Alba e un dezastru. De ce oare toata aceasta aiureala, fara nici legatura cu realitatea prognozata de analisti occidentali de prestigiu? Pentru a-i inspaimanta pe romanii ce peste putin vor intra in cabina de vot. Caci, dupa TRU, Romania se va afla in fata unei dileme asemanatoare : sa opteze pentru capitalism (nu precizeaza cine este aparatorul lui, dar probabil PD-L) sau pentru socialism, intruchipat de PSD. Cum ? „PSD va inabusi rapid viata sectorului productiv“, iar „instinctul libertatii va fi curmat de revenirea servitutii“. Sigla TRU poate fi citita si ca Trancaneala Urata.

            Pentru acelasi ziarist reactionar (v. Cotidianul din 20 noiembrie 2008) suntem in plin „razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“. Floarea oraselor romanesti n-ar mai vrea sa se oboseasca ducandu-se la vot (unde, daca ar face-o, bineinteles ca ar vota doar cu partidul intelectualului suprem al tarii). Pericol mare deci, caci – crede TRU – in joc e „o miza totala“: venirea la putere a „celui mai antiurban si pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“. Populatia rurala, cca. 40% din cea a tarii, este probabil deja considerata pierduta pentru cauza basesciano-stolojenisto-macovei. Dar acum aflam ca exista riscul ca si cei de la orase sa se leneveasca, sa nu inteleaga ca „a sta acasa e pasul spre a doua colectivizare“. Naluciri, cosmaruri in stare treaza, halucinatii de intelectual frustrat ? Mai curand insa este expresia unei atitudini imorale, de inselare constienta a cetateanului credul ce i-ar putea  acorda o bruma de credit acestui textier, angajat pentru propaganda electorala cu promisiunea ca va fi recompensat cu un post in diplomatie.

            Mai subtil si mai rafinat, deservind insa aceiasi cauza, este un articol al lui Andrei Plesu din 5 noiembrie intitulat „Intre comunism si capitalism“. La 19 ani de la prabusirea regimului comunist si instalarea si in Romania a capitalismului mult dorit, constatam ca – in plina campanie electorala – se mai recurge la argumente pentru a-i convinge pe cei inca oscilanti, ca singurele optiuni politice continua sa fie doar cele doua ideologii si sisteme economice. Autorul ne asigura ca sunt inca multi cei care – datorita crizei economice – considera comunismul „mai uman, mai grijuliu, mai putin periculos decat capitalismul“. Si dl. Plesu il intreaba pe bietul alegator aflat in pragul cabinei de votare : „Ce preferati? Preferati sa va fie frica de persecutie, de puscarie, de fiecare cuvant care va iese pe gura, sau sa va fie frica de irosirea economiilor de-o viata? Preferati cenzura, sau roiul de libertati smintitoare ce insotesc democratia? Sa fiti proprietari sau sa vi se lase in ograda strictul necesar unei subzistente minimale?“ etc. etc. Desigur ca, in urma acestor intrebari retorice, toti vor vota cu entuziasm partidul celui ce a elaborat si aprobat Raportul lui Tismaneanu. Dar scoaterea din nou la fereastra a regimului comunist ca sperietoare, face ca procedeul sa nu se deosebeasca cu nimic de manipularea din articolele lui Tr. Ungureanu. Nu exista azi nici o optiune politica care sa sustina readucerea in Romania a comunismului, a colectivizarii, a cenzurii, a hranei pe cartela, a indoctrinarii politice si a cultului personalitatii. Exista insa sansa unor propuneri pe plan mondial privind corecturi radicale de adus capitalismului, care nu mai e privit de tot mai multi ca „un liman fericit al umanitatii“. Exista sansa ca si in Romania sa se traiasca mai bine prin reforme eficiente, iar nu prin promisiuni goale de tipul „Sa traiti bine!“. Exista sansa unei economii sociale de piata, iar nu a uneia in favoarea doar a catorva rasfatati de soarta. Exista inca multe sanse, cu conditia ca lor sa li se dea o …sansa prin sprijinirea, la alegeri si dupa alegeri, a stangii !