Posts Tagged ‘Andrei Plesu’

Andrei Plesu despre romani

July 20, 2013

 

Pentru multi intelectuali, Andrei Plesu este elitismul in stare concentrata, spiritul cel mai profund al natiei, cel care imparte cu Liiceanu si Tismaneanu insusirea nepretuita de a rasuci neincetat degetul in rana presupus inca nevindecata a acestei tari – comunismul. A emite vreo critica la adresa articolelor publicate de dansul pare un sacrilegiu, o impietate, te pune in situatia unui barbar ce nu pretuieste frumosul si intelepciunea. Aceste cateva ganduri m-au strabatut acum cateva zile cand, insotite de exclamatiile de admiratie pentru autor ale unei cunostinte, am primit  doua editoriale ale lui Plesu despre romani si Romania, pe care nu le citisem pana acum. 

Ce reflectii ne impartaseste dansul despre cei ce ii sunt concetateni? Ca “lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea” formeaza “o traditie durabila a tarisoarei noastre”, ca “desi NATO incearca sa ne organizeze si UE sa ne domesticeasca”, efortul acestora e zadarnic, deoarece romanul “are sapte vieti in pieptul de arama, nu moare si nu se transforma, ci se adapteaza si se descurca”. De aceea “strazile vor ramane mereu pline de gropi”, iar “soferii vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste”, “justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta”, “scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii, vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food”.

Dar nu e deajuns. Ni se mai atrage atentia cu ingrijorare asupra catorva paradoxuri. Ca daca avem medici foarte buni, in schimb spitalele sunt foarte proaste si deci “daca medicul te salveaza, sistemul te omoara“. Ca daca avem atractii turistice, nu avem totusi turism, din cauza drumurilor si a hotelurilor miserabile;  ca daca avem elevi emeriti, profesorii s-au descalificat; ca daca avem pamant fertil, ba chiar si destui tarani, nu mai avem agricultura si suntem obligati sa importam hrana; “ca ne imbulzim, ne ocaram si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta”.  Iar mai departe cade sentinta, fara drept de apel: “Cresterea organica, cu rezultat constient si previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea, iata virtutile care ne lipsesc”.

Citind cele de mai sus, bietul cititor poate fi cuprins de disperare. S-ar parea ca nu mai e nici o salvare, ca suntem sortiti pe vecie la o existenta subumana, spre dispretul catorva ganditori ce ne pun oglinda in fata. Articolele apocaliptice ale d-lui Plesu mi-au pus intrebarea  ce semnificatie se poate da astazi listei interminabile de defecte, genetice sau insusite, ale romanului tipic pe care ne-o etaleaza dansul? Caci nu e doar o izbucnire temperamentala, o rafuire pusa in pagina tiparita pentru cateva ofense sau din grija pentru viitorul natiunii. Nimic nu este intamplator, nimic nu este dezvaluit fara motiv . Este aproape un sfert de secol de cand comunismul a fost ingropat, chiar si in Rusia, deci timp in care libertatea cuvantului, legile pietei, democratia parlamentara, privatizarile, respectarea cu sfintenie a indicatiilor pretioase venite de la Bruxelles  sau din partea FMI ar fi trebuit sa-si arate efectele benefice, iar “masele largi populare” sa fie cuprinse de o satisfactie generala. Nimic din asa ceva nu se constata insa si nici nu se prevede, caci – asa cum pretinde dl. Plesu – suntem condamnati, nu de istorie, ci de un destin etnic implacabil, de blestemul de a ne fi nascut romani. Nu-mi amintesc sa fi intalnit si in publicatiile altor tari asemenea verdicte ce obliga fie la resemnare, fie la sinucidere. Sunt cateva explicatii posibile pentru o asemenea atitudine.

Cea mai verosimila ipoteza ar fi conformismul. Societatea romanesca e apasata de nemultumire  fata de clasa politica, fata de economia ce nu demareaza, de politica externa lipsita de sira spinarii si deci slugarnica, de tot mai adanca cascare a prapastiei intre bogati si saraci. E o situatie critica ce nu poate dura si numeroase sunt personalitatile de pe glob ce semnaleaza simptomele gravei crize social-politice ce se apropie. Dl. Plesu a inteles si dansul asta. Nu poate insa sa arunce vina pe capitalism, caci asta ar contrazice intregul sau “Weltanschauung” neoconservator.  Adoptand postura de profet, dansul a gasit un vinovat comod ce nu poate riposta:  romanul cu defectele lui incorigibile. E uimitor cat de multi sunt cei care se vaicaresc pe forumuri si pe bloguri pentru nefericirea de a se fi nascut in spatiul carpato-dunarean. De la stanga la dreapta, de la tineri pana la batrani, lumea se plange , ba chiar indeamna la emigrare.  Adoptarea conformista a acestui mod de a vedea  nu costa nimic, dar rasplateste autorul cu aplauzele ignorantilor.

O alta explicatie ar fi nemultumirea pentru impasul politic in care a ajuns relatia dintre presedinte, pe deoparte, si parlament si guvern, pe de alta parte. Basescu si-a dezamagit partizanii  ce doreau traducerea in viata a promisi unii de tragere in teapa a adversarilor politici.  Peste 15 luni vor avea loc noi alegeri prezidentiale si  cine stie – se intreaba ei – ce presedinte concesiv fata de niste reforme sociale nedorite va ajunge la Cotroceni. Dl. Plesu s-ar putea ca prin aceste articole sa atraga atentia inca de pe acum ca masele needucate, multimile celor prost crescuti, pot sa incline balanta electorala intr-un sens nedorit de proaspata clasa a potentatilor economici.  Ma intreb, pe de alta parte, daca asemenea articole sumbre puteau fi scrise cu cativa ani in urma si anume inainte de a se fi declansat criza economico-financiara ce a schimbat configuratia fortelor politice din Romania. Se stie ca Andrei Plesu l-a sustinut pe Traian Basescu la ambele alegeri prezidentiale, precum si la referendumurile de suspendare din functie.  Succesul de atunci al presedintelui probabil ca ar fi facut ne la locul ei afirmatiile de acum ca poporul e alcatuit din “scursuri”, “derbedei”, “prosti” si “semidocti”.  Sau poate ca de vina pentru pretinsa prostie generalizata a natiunii o fi actualul parlament si actualul guvern, iar de indata ce presedintelui Basescu i s-ar pune la dispozitie o noua Constitutie croita dupa dorintele dansului, un parlament favorabil si un prim-ministru supus  si devotat, atunci bunastarea si inteligenta populara ar apare in chip miraculos.  Tristetea care il cuprinde pe Andrei Plesu vazand de cata imbecilitate e inconjurat atunci cand vine in tara, poate ca nu e decat un mod subtil de a-si declara opozitia fata de cateva persoane sus-puse, dar in nici un caz nu e o luare de atitudine impotriva sistemului.

Daca ma gandesc bine, sunt si alte explicatiile posibile pentru exasperarea ce il cuprinde pe Andrei Plesu (si nu numai pe el) cand contempla societatea romanesca, fara a intrezari solutii. Dar asta – cu un alt prilej.

Mistificarea deliberata a cetateanului roman

November 22, 2008

                                                

            A avea o privire obiectiva asupra situatiei politice actuale, din lume si din tara, presupune indeplinirea a cel putin doua conditii :

            – Sa accepti ca experienta comunista, cunoscuta si de noi romanii, s-a incheiat definitiv si iremediabil in 1989.  Ca de pilda in Rusia – patria revolutiei comuniste din octombrie 1917 – unde planificarea centralizata a intregii economii a fost inlocuita cu jocul fortelor pietii, prin distributia fostelor proprietati ale statului unor oligarhi, care in cel mai scurt timp au devenit fabulos de bogati. Ca de pilda in China, unde la putere e partidul comunist, iar tezele clasicilor marxism-leninismului sunt pomenite cu sfintenie, dar in practica peste 30.000 patroni sunt milionari, iar zeci de milioane de chinezi muncesc in conditii de extrema saracie. Cele doua tari – Cuba si Coreea de nord – in care comunismul se mai aplica in forma sa aproape „clasica“, sunt nesemnificative ca performante economice pentru a fi luate drept model de altii.

            – Sa accepti ca am intrat intr-o epoca in care capitalismul de tip occidental, cunoscut si de noi, este in criza, ca s-a dovedit ca are defecte ce impun ca el sa fie reformat fara intarziere. Ca de pilda in Statele Unite, unde guvernul a alocat de la buget 700 miliarde dolari pentru salvarea unor banci pe cale de a da faliment, contravenind astfel principiului proclamat al neamestecului statului in jocul liber al fortelor pietii. Ca de pilda in Germania, Franta, Italia, unde niste guverne liberal-conservatoare au consimtit sa acorde garantii de sute de miliarde de euro unor mari banci aflate in aceiasi situatie, insotindu-si asta de cuvantari indignate privind abuzurile capitalismului.

            Dar nu toti analistii politici accepta fara reticenta aceste doua premise, caci ele deranjeaza gandirea conformista, ce se impacase cu noua ordine mondiala victorioasa dupa prabusirea comunismului. Intr-adevar, ce confortabil era sa ai un dusman asupra caruia iti arunci sagetile, atunci cand stii ca el este la pamant, fara sanse de a se mai ridica. Si cat este de suparator atunci cand vezi ca edificiul clasicilor liberalismului a devenit fragil ca faurit din carti de joc, urmare a rapacitatii unor speculanti bursieri. Indeosebi aceasta reactie de respingere o au o cativa ziaristi si eseisti romani, ingrijorati de eventualitatea unor reforme economice prea radicale, care le-ar putea fisura convingerile de beton.

            Unul dintre marii luptatori pe frontul mistificarii cetateanului este TRaian Ungureanu, ziarist preferat al presedintelui tarii (detaliu important, caci prin intermediul TRU putem patrunde mai usor in profunzimile gandirii basesciene). Pentru TRU victoria lui Obama la alegerile din SUA (v. Cotidianul – 2 noiembrie 2008) este echivalenta cu venirea la putere a „socialismului stangii politico-intelectuale“, intruchipat de „un idol cu experienta politica nula“. In acest fel „America va fi impinsa spre o ideologie straina de valorile ei fundamentale“, „nervul libertatii va fi domesticit in numele justitiei sociale“, „avutia va intra intr-o schema birocratica“, etc. Pe scurt Obama la Casa Alba e un dezastru. De ce oare toata aceasta aiureala, fara nici legatura cu realitatea prognozata de analisti occidentali de prestigiu? Pentru a-i inspaimanta pe romanii ce peste putin vor intra in cabina de vot. Caci, dupa TRU, Romania se va afla in fata unei dileme asemanatoare : sa opteze pentru capitalism (nu precizeaza cine este aparatorul lui, dar probabil PD-L) sau pentru socialism, intruchipat de PSD. Cum ? „PSD va inabusi rapid viata sectorului productiv“, iar „instinctul libertatii va fi curmat de revenirea servitutii“. Sigla TRU poate fi citita si ca Trancaneala Urata.

            Pentru acelasi ziarist reactionar (v. Cotidianul din 20 noiembrie 2008) suntem in plin „razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“. Floarea oraselor romanesti n-ar mai vrea sa se oboseasca ducandu-se la vot (unde, daca ar face-o, bineinteles ca ar vota doar cu partidul intelectualului suprem al tarii). Pericol mare deci, caci – crede TRU – in joc e „o miza totala“: venirea la putere a „celui mai antiurban si pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“. Populatia rurala, cca. 40% din cea a tarii, este probabil deja considerata pierduta pentru cauza basesciano-stolojenisto-macovei. Dar acum aflam ca exista riscul ca si cei de la orase sa se leneveasca, sa nu inteleaga ca „a sta acasa e pasul spre a doua colectivizare“. Naluciri, cosmaruri in stare treaza, halucinatii de intelectual frustrat ? Mai curand insa este expresia unei atitudini imorale, de inselare constienta a cetateanului credul ce i-ar putea  acorda o bruma de credit acestui textier, angajat pentru propaganda electorala cu promisiunea ca va fi recompensat cu un post in diplomatie.

            Mai subtil si mai rafinat, deservind insa aceiasi cauza, este un articol al lui Andrei Plesu din 5 noiembrie intitulat „Intre comunism si capitalism“. La 19 ani de la prabusirea regimului comunist si instalarea si in Romania a capitalismului mult dorit, constatam ca – in plina campanie electorala – se mai recurge la argumente pentru a-i convinge pe cei inca oscilanti, ca singurele optiuni politice continua sa fie doar cele doua ideologii si sisteme economice. Autorul ne asigura ca sunt inca multi cei care – datorita crizei economice – considera comunismul „mai uman, mai grijuliu, mai putin periculos decat capitalismul“. Si dl. Plesu il intreaba pe bietul alegator aflat in pragul cabinei de votare : „Ce preferati? Preferati sa va fie frica de persecutie, de puscarie, de fiecare cuvant care va iese pe gura, sau sa va fie frica de irosirea economiilor de-o viata? Preferati cenzura, sau roiul de libertati smintitoare ce insotesc democratia? Sa fiti proprietari sau sa vi se lase in ograda strictul necesar unei subzistente minimale?“ etc. etc. Desigur ca, in urma acestor intrebari retorice, toti vor vota cu entuziasm partidul celui ce a elaborat si aprobat Raportul lui Tismaneanu. Dar scoaterea din nou la fereastra a regimului comunist ca sperietoare, face ca procedeul sa nu se deosebeasca cu nimic de manipularea din articolele lui Tr. Ungureanu. Nu exista azi nici o optiune politica care sa sustina readucerea in Romania a comunismului, a colectivizarii, a cenzurii, a hranei pe cartela, a indoctrinarii politice si a cultului personalitatii. Exista insa sansa unor propuneri pe plan mondial privind corecturi radicale de adus capitalismului, care nu mai e privit de tot mai multi ca „un liman fericit al umanitatii“. Exista sansa ca si in Romania sa se traiasca mai bine prin reforme eficiente, iar nu prin promisiuni goale de tipul „Sa traiti bine!“. Exista sansa unei economii sociale de piata, iar nu a uneia in favoarea doar a catorva rasfatati de soarta. Exista inca multe sanse, cu conditia ca lor sa li se dea o …sansa prin sprijinirea, la alegeri si dupa alegeri, a stangii !

Andrei Plesu in lupta cu stanga

October 20, 2008

                                             

            Andrei Plesu publica in „Dilema veche“ din 9 octombrie 2008 articolul intitulat „Cu stanga pe dreapta calcand“, in care isi exprima supararea pe care a incercat-o la un seminar in strainatate unde s-a trezit inconjurat de o majoritate a vorbitorilor si auditorilor ce era de stanga. Scrie dansul : „Stanga se simte mereu legitima, in vreme ce dreapta se simte mereu suspecta. Stanga a supravietuit tonic tuturor crimelor ei. (…) Discursul de dreapta are un ton stingherit sau, in orice caz, insular, excentric“. Si apoi isi exprima iritarea fata de ideile unui stangist „maghiaro-clujan“, Tamas Gaspar Miklos, care a dovedit nu numai ca e un „anarhist cochet, cu sclipiri marxizante“, ci avea si vina ca duela, intr-o engleza perfecta, cu criticii ideologiei de stanga.

            Articolul nu precizeaza cand a avut loc respectiva intalnire, dar e usor de presupus ca de curand. Adica tocmai in zile in care criza financiara mondiala, ii face pe multi politicieni occidentali, cunoscuti pana acum ca infocati aparatori ai liberalismului, sa justifice interventia statului in economie, idee considerata eretica cu numai cateva luni in urma. Se peroreaza de la tribunele din vest despre defectele de mult timp vizibile ale capitalismului, in presa si la televiziune sunt acuzate poftele de salarii uriase ale unor manageri si bancheri, se condamna pe toate caile egoismul si individualismul, carora trebuie sa li se puna in fine capat. Iar aceasta adoptare a catorva din argumentele stangii are loc folosindu-se tocmai capitularea treptata a stangii in ultimele decenii fata de cantecele de sirena ale liberalismului. Ar fi fost deci de asteptat ca si Andrei Plesu, fost ministru in guverne de dreapta, sa-si schimbe oportun atitudinea, prin imbratisarea discursului populist ce pare a deveni la moda. Nu a facut-o deocamdata, dar nu e exclus ca viitorul sa ne rezerve surprize.

            Ceeace ar fi de subliniat insa este ca in articol se repune din nou in discutie confruntarea intre stanga si dreapta. Cu numai un an in urma, in „Dilema veche“ din 30 august 2007, aparea un grupaj de articole sub titlul semnificativ „Ce a mai ramas din stanga?“, in care – pentru majoritatea autorilor – din stanga romaneasca nu a mai ramas nimic. Se arata acolo  , ca „din redutabila traditie a stangii nu a mai ramas decat o redutabila gramada de resturi“, iar „clivajul stanga-dreapta nu creaza decat confuzie“ si ca a disparut baza ideii marxiste, adica lupta de clasa. Iar asta s-ar datora „rupturii dintre intelectuali si proletariat“. Se punea patetic intrebarea „Ce rost mai are sa vorbim despre stanga si dreapta cand in occident societatea industriala care le-a generat a disparut de 20-30 de ani?“ si se adaoga cu tristete ca cetateanul roman se complace in discursuri despre stanga-dreapta, ceeace este „o saracire a uneltelor intelectuale de intelegere a vietii cotidiene“. Si iata ca dupa doar un an, directorul si fondatorul aceleiasi reviste participa la un dialog despre stanga si dreapta, la care isi da seama cu groaza ca trancaneala elitistilor romani despre disparitia stangii este complect decalata fata de spiritul vremii.

            Suparator pentru toti acesti domni de la Dilema veche este faptul ca binomul stanga-dreapta are inca circulatie in occident, ba chiar e considerat o conditie sine-qua-non a democratiei. Un sistem politic in care toate partidele s-ar reclama doar de la valorile dreptei  ar mai putea fi considerat acceptabil in societatea statelor democrate? Parlamentarismul a impus, in ultima analiza, reducerea opozitiei conceptiilor despre lume si viata, la doua forte care, de peste 200 de ani, au capatat numele conventionale de stanga si dreapta. Aceste denumiri au doar doua secole vechime, dar inca din antichitate cunoastem existenta unor viziuni morale diferite in faurirea politica a societatii. Ba unele fraze rostite de Iisus Cristos si consemnate de evanghelisti sunt nu numai clar de stanga, ci exprima indignarea revolutionara la adresa stapanitorilor (romani) si a bogatilor (farisei) ai timpului sau.

            Daca stanga si dreapta sunt notiuni cu precadere politice, esenta lor strabate si in alte domenii, ca de pilda filosofia, literatura sau arta. A afla daca o persoana e de stanga sau de dreapta nu necesita cunoasterea partidului cu care a votat la ultimele alegeri, ci mai curand ce opinii are cu privire la un ansamblu de probleme ce nu sunt legate de preferintele pentru diversi politicieni. Si anume : discrepanta crescanda intre saraci si bogati, atitudinea fata de principiul egalitatii (pentru femei, pentru minoritati, pentru oameni de orice origine sociala), felul in care se desvolta tara sau e gospodarit orasul in care traieste, aprecierea gradului de protectie a naturii, conditiile in care se asigura sanatatea populatiei, progresele sau regresele in invatamantul public, pareri despre politica mondiala si despre principalii sai actori (SUA, UE, Rusia, China etc). In fine exista uneori o sensibilitate de stanga, un „Weltanschauung“ de stanga, chiar si la persoane ce apoi, conjunctural, isi dau votul celor de dreapta. Pentru a nu si-i indeparta pe acestia, partidele liberaliste practica fara jena, in momentele de criza, un discurs cu tenta stangista.

            Criticii stangii recurg deseori la argumentul facil al identificarii ei cu comunismul, atribuindu-i crimele gulagului. Pretextul e folosit de domnul Plesu si in acest articol pentru a condamna „crimele“ stangii. Insa comunismul sovietic, dupa cum a aratat istoria, nu era decat un socialism degenerat ce capatase trasaturi opresive, cu interzicerea libertatilor individuale si colective, fapt pentru care a si fost respins de popor. Astazi partidele de stanga, chiar si cele ce si-au mentinut denumirea de comuniste, au evoluat, recunoscand virtutile economiei sociale de piata sau ale parlamentarismului democratic. A fi astazi de stanga inseamna, printre altele, si a respinge reintoarcerea la experimentul comunist.

            Ar mai fi inca unele reflectii de facut pe marginea acestui scurt articol in care se vede furia, ba chiar disperarea ganditorului de dreapta cand constata ca realitatile ii contesta convingerile de beton. Dar criza capitalismului, ce abia a inceput sa-si desfasoare efectele in occident, este neindoielnic ca va ajunge si pe malurile Dambovitei si ii va constrange pe multi sa-si revizuiasca opiniile in care se simteau atat de comod.