Posts Tagged ‘anticomunism’

O noua ipoteza despre fortele ce au contribuit la rasturnarea regimului ceausist

November 16, 2013

Cred ca putini cunosc publicatia „Vitralii – Lumini si Umbre“, care are pe coperta precizarea ca este revista veteranilor din Serviciile Romane de Informatii, adica a fostilor lucratori ai celebrei Securitati. Recent am aflat si eu de posibilitatea de a fi citita online (www.acmrr-sri.ro). Ea este interesanta deoarece, pe de o parte, contine aproape in fiecare numar relatari despre felul in care au fost abordate, cu decenii in urma, de cadrele securitatii, unele cazuri dificile despre care populatia nu stia nimic sau cate ceva doar din zvonuri, iar pe de alta parte, deoarece – fiind editata de Asociatia cadrelor militare in rezerva si in retragere din Serviciul Roman de Informatii – permite a se cunoaste cu aproximatie orientarile politice trasate de conducerea actuala a SRI consiliului editorial. Acest din urma aspect m-a indeamnat sa citesc cu atentie si cu oarecare surpriza ultimul numar al revistei (septembrie – octombrie 2013). Care este nota generala ce strabate articolele publicate acum?
Mai intai intalnim un interviu al generalului Neagu Cosma, luat probabil mai demult, deoarece acesta este decedat de cativa ani. Articolul se numeste „Amintiri in fata invaziei“. M-am intrebat : oare despre ce invazie o fi vorba?. Nu despre navala turcilor sau ungurilor era vorba, ci despre o presupusa invazie a trupelor sovietice in 1968, la doua saptamani dupa ce acestea intrasera in Cehoslovacia. Se stie ca in Cehoslovacia, ca si in Ungaria in 1956, trupelor sovietice li se daduse ordin sa patrunda intr-o tara socialista deoarece conducerile tarilor respective faceau declaratii ca vor sa paraseasca CAER si Pactul de la Varsovia. Nimic din asa ceva insa nu se regasea in politica Romaniei, care a ramas in ambele organizatii pana in 1990. Gravele greseli ale lui Hrusciov si ale lui Brejnev prin invadarea celor doua tari, ar fi fost mult amplificate printr-un atac nejustificat si asupra Romaniei. Cuprins de un elan nationalist, generalul spune ca rusii ar fi trebuit intampinati nu cu flori, cum a facut Kadar in Ungaria sau Dubcek in Cehoslovacia, ci cu gloante. Dansul mai adaoga ca a combate CIA americana sau KGB-ul sovietic, pentru Securitate avea aceiasi importanta. Si adaoga: „La noi s-a lucrat apoi foarte intens pentru a inlatura oamenii Moscovei si ai satelitilor ei“. Nu trebuie insa uitat ca in toate discursurile lui Ceausescu se sublinia pe atunci necesitatea strangerii legaturilor fratesti intre toate tarile socialiste. De ce oare se faceau atunci prin dos pregatiri pentru un razboi de aparare a patriei de bolsevici?
In acelasi numar se intalneste un articol al Lt-col. Ioan Micle : „Copilul cu buchetul de flori“. Copilul ce intampinase trupele maghiare cu flori la intrarea in Ardealul de nord in 1940, era un ungur, care apoi si-a schimbat putin numele si a devenit roman si sef al Inspectoratului Maramures al MAI. Ei bine, acest individ, impreuna cu directorul general al Combinatului Baia Mare, s-au dovedit ca erau … spioni sovietici. Demascati, ei au fost, nu arestati, ci – intr-un fel – promovati: unul sef al Securitatii Sighisoara, iar celalalt ca…sef de personal in Ministerul Minelor si Geologiei. Incepe sa miroasa a complot…
Un articol semnificativ este „Rolul sovieticilor in revolutia romana“ de prof. univ. Cristian Troncota. In acest articol abunda informatii despre decembrie 1989, precum : „Tara era plina de agenti straini“, „Sovieticii au fost bine organizati informativ la noi. Ei aveau conditii aici, eram sub controlul lor“. Iar generalul Victor Atanasie Stanculescu ii marturiseste lui Troncota, din inchisoare, la 15 aprilie 2013 : „La finele lui decembrie 1989 au intrat in tara 4000 de turisti-neturisti rusi, care au stat aici pana in luna octombrie 1990“. Acestia se bazau – spune dl. general, fost ministru al apararii – pe 25 de generali cu studii in URSS in frunte cu generalul N. Militaru. Dar, ma intreb eu: Ce actiuni de spionaj mai putea face gen. Militaru, cand fusese scos la pensie din 1984, iar si mai inainte fusese adjunct al ministrului la Min. Constructiilor? Cum de nu i-a dibuit Securitatea pe cei 4000 de rusi, despre care aflam ca au stat in Romania zece luni (pana in octombrie 1990)? Unde dormeau, unde mancau etc ? Dl. general ne da insa explicatia: pentru o supraveghere operativa, securitatea a fost depasita de numarul mare de agenti straini. Autorul articolului (Troncota) afirma ca generalul Militaru, care „primea ordine si planuri de la Moscova“ este responsabil de moartea celor peste o mie de tineri in revolutia din decembrie. Tot el mai afirma: „Schimbarea gen. Stanculescu de catre Ion Iliescu din functia de ministru al apararii este evident o directiva politica prosovietica.“
In fine inca un articol in acelasi ton, este interviul dat de general-colonelul Constantin Olteanu istoricului Alex.-Mihai Stoenescu. Aflam cu surpriza ca unii politicieni de frunte ai regimului (gen. Olteanu era in ultimul timp membru al Comitetului Politic Executiv al PCR) stiau de existenta acestor „rezidenti ai GRU“ si taceau din gura. Olteanu se intreaba de ce o fi murit gen. Milea, care si el era in relatii cu rusii. Sau despre soarta generalului Nicolescu, adj. al Ministrului Apararii timp de 20 de ani, care si el era un fel de spion sovietic.
Citind declaratiile de mai sus, ma intreb ce se doreste oare cu aceste senzationale dezvaluiri? In numerele trecute din „Vitralii“ se mai vorbea de cativa turisti straini surprinsi de militie in decembrie 1989 pe la Resita sau Pitesti, dar in numai cateva luni numarul lor a crescut la 4.000! Prezenta activa sau pasiva a unor agenti straini in timpul evenimentelor din decembrie, ar trebui sa fie apreciata ca un element istoric pozitiv, in conditiile in care acestia i-ar fi ajutat pe romani sa scape de regimul impus de Ceausescu. Dar tonul acestor articole nu vadeste asta, ci dorinta de a pune intreaga desfasurare a rasturnarii de regim pe seama unor ordine venite din strainatate, iar nu ca urmare a indignarii poporului. Nici un cuvant nu se rosteste ca s-ar putea ca si serviciile secrete americane sa-si fi adus o contributie. Pentru doborarea lui Ceausescu, de „vina“ e in primul rand Gorbaciov si bolsevicii lui. Uneori insa dl. Troncota mai recunoaste ca fiind vinovata si „banda dominata de comunistii prosovietici instalata la conducerea tarii dupa fuga Ceausestilor“. Un asemenea limbaj nu am mai intalnit de pe vremea cand „intelectualii lui Basescu“ ii faureau acestuia un monument virtual, avand ca postament stergerea din istorie prin compromitere a celor doi presedinti care l-au precedat.
Judecand doar dupa acest numar al revistei, mi se pare ca in el se aduce o contributie la campania antiruseasca si anticomunista a lui Vadimir Tismaneanu & Comp. Responsabilitatea ofiterilor superiori din Armata si din Securitate pentru cele intamplate in ultimele zile ale lunii decembrie 1989 se dilueaza, se evapora, caci atat ei, cat si trupa primisera ordin de a ramane in cazarmi. Pe strada circulau probabil doar „turistii“ rusi. Daca aceaste dezvaluiri ar fi aparut acum 23 de ani, ar fi fost ridicole si neluate in serios. S-au scris numeroase carti despre evenimentele din acele zile, avand ca autori participanti activi la ele. In nici una din ele nu apare nimic care sa indreptateasca ipoteza unei masive participari sovietice la rasturnarea regimului ceausist. Dar astazi, cand in aer pluteste reintoarcerea la spiritul razboiului rece, atitudinea revistei mi se pare tendentioasa si urmarind alte scopuri decat cele marturisibile.

Noua stanga ce nu mai accepta gandirea unica anticomunista (II)

October 27, 2013

 

Citind argumentele aruncate de N. Manolescu si Vladimir Tismaneanu in batalia cu cei de la Observator cultural si de la platforma Critic Atac, primul lucru care surprinde este invinuirea adusa acestora din urma ca, atingand chiar si numai cu o floare campania pe care dansii o duc de peste 20 de ani impotriva stalinismului romanesc, s-ar deschide zagazurile reintoarcerii abuzurilor comuniste. Acuzatie consternanta deoarece nimic nu o justifica. Nu exista in tara nici un partid al unei stangi radicale, iar apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana si la NATO fac aceasta ipoteza total neverosimila. Se doreste insa, prin publicarea unei avalanse de articole in ziare si reviste pentru ingrozirea, fara motiv real a publicului, sa se perpetueze situatia prin care gandirea de dreapta neo-conservatoare s-a instituit ca monopol, persifland si diabolizand orice viziune politica de stanga. Numai niste naivi mai pot acorda credit imaginilor de sperietori, conform carora in joc, prin critica dinspre stanga, este periclitata insasi existanta capitalismului si ca la granita ne pandeste, cu cutitul in dinti, insusi Putin.

Intr-un nou articol al d-lui Manolescu din Adevarul („Extremele se ating“) dansul spune, cuprins de emotie: „Cât voi mai putea ţine un condei în mână, nu voi înceta să susţin că primejdia pentru democraţie începe cu discursul extremist, de dreapta sau de stânga, care, îngăduit, conduce nesmintit la o realitate politică extremă, precum fascismul sau comunismul”. Despre ce discurs extremist de stanga poate fi oare vorba? Dansul nu face decat sa repete prin asta  o veche teza draga propagandei razboiului rece, care azi nu mai are nici un suport faptic. Rusia, o fi ea privita ca un potential adversar al Americii, dar s-a debarasat de comunism si, mai rau chiar decat la noi, acolo bantuie un capitalism salbatic, cu brutale manifestari nationaliste.  Dar dl. Nicolae Manolescu (nascut Apolzan; oare de ce si-o fi schimbat numele de familie, pe care in interbelic il purta un legionar notoriu din Sibiu?), care din critic literar unanim apreciat pana in 1989, s-a transformat apoi in om politic, presedinte de partid vizand presedintia tarii, director al unei reviste literare ce militeaza partizan de dreapta, precum si posesor a altor distinctii si privilegii. Dansul isi afiseaza acum o atitudine politica confortabila de centru-dreapta, din care nu doreste sa fie deranjat. Dar, asa cum scria Norberto Bobbio, dreapta e mai apropiata de extrema dreapta decat de stanga, cu care nu impartaseste aceleasi valori.

Iar Vladimir Tismaneanu, propagandist oficial al anticomunismului, tine sa asigure cititorii  Revistei 22 ca cei ce pun la indoiala utilitatea dominatiei fara nici o obiectie a elitei neoconsevatoare, nu sunt decat niste comunisti camuflati ce doresc revenirea la regimul de trista amintire. O excelenta analiza a tezelor tismaniene poate fi citita in blogul „vicuslusorum“ (25.10.2013), din care preluam cateva pasaje: „Vladimir Tismaneanu  a conservat atmosfera sufocanta de razboi rece in cartile sale tarzii: desi politic defunct, cadavrul Imperiului Raului si-ar fi lasat fantomele asupra societatilor viitorului. Tentatia comunismului trebuie exorcizata cu indarjire. Tonul apocaliptic cu care Vladimir Tismaneanu ataca fara pic de nuante totalitarismele comuniste este profund nestiintific si incarcat de valori straine distantei cu care istoria ca domeniu este scrisa. Totalitarismul este o cheie interpretativa desueta astazi, la 60 de ani dupa opera Hannei Arendt. Nimic prob nu poate iesi de sub pana unor anticomunisti dominati de o ideologie neoliberala la fel de pacatoasa ca orice viziune partizana traita cu fanatism.“  (…) „Simplitatea demersului sau sperie prin ferocitatea cu care sunt purtate atacurile. In procesul de demolare totala, stanga insasi, mai veche si mai prezenta in modernitatea capitalista decat experimentul comunist, este anatemizata si demonizata ca fanatica, odioasa, utopica, iar marxismul, desi tratat cu superficialitate grosolana de Tismaneanu, cade sub ghilotina furiei anticomuniste.  (…) Suficienta istoricului V. Tismaneanu devine devastatoare in latura publicistica a operei sale. Generalizarile pripite, judecatile de valoare nefondate pe altceva decat umori personale, atacurile repetate la persoana, viziunea maniheista straina de spiritul autentic al stiintei, tonul otravit, indignarile condescendente, aplecarea spre etichete si porecle sinistre, dar mai ales, trufia cu care desfigureaza subiecte fragile epistemic, m-au convins sa tratez cu circumspectie si neutralitate opiniile inflamate, golite de spiritul adevarului, ale omului Vladimir Tismaneanu.“

Este sigur ca duelul intre intelectualii de stanga si cei de dreapta va continua, caci realitatile din tara impun clarificari, uneori dureroase. Dar asupra argumentatiei celor de dreapta apasa bilantul ultimilor ani, plin de promisiuni esuate, care nu mai sunt acceptate de tineri pe care retorica anticomunista, repetata pana la sastisire, ii lasa indiferenti.

Noua stanga ce nu mai accepta gandirea unica anticomunista (I)

October 27, 2013

 

De peste o luna se desfasoara in cateva publicatii un duel aprig pe teme ideologice care nu poate lasa pe nimeni indiferent. In „Adevarul“, „ Romania literara“ si „Revista 22“ domnii N. Manolescu si Vladimir Tismaneanu isi manifesta stupefactia si indignarea pentru ca o seama de tineri calca in strachinile corectitudinii politice,  adoptand puncte de vedere nepermis de stanga. De cealalta parte se situeaza cei de la platforma net  „Critic Atac“ si de la periodicul  „Observator cultural“, care isi exprima lehamitea fata de dominatia de peste doua decenii a unui discurs elitist, camuflat sub vesmant de „anticomunism“. Nu am putut urmari intregul schimb de argumente si replici al acestei dispute, dar voi reda pe scurt cateva argumente ce mi s-au parut esentiale in aceasta controversa.

Profesorul Nicolae Manolescu, presedinte al Uniunii scriitorilor, membru al Academiei Romane si posesor al altor titluri, ii „acuza“ pe cei de la Critic  Atac  ca sunt marxisti, leninisti, comunisti, antioccidentali si rusofili, printre altele si deoarece: „…printre patronii spirituali ai junilor de la Critic  Atac , Marx si Lenin au fost evrei, iar Mao, chinez“. La care primeste riposta unui comentator de solida statura intelectuala (Radu Ioanid): „Stie dl. ambasador al Romaniei la UNESCO, ca a utiliza formula „evreii Marx si Lenin“ inseamna folosirea unui cliseu antisemit  –  evreii ai creat/adus comunismul?! (…) Caracterizarea lui Lenin ca evreu este in general facuta de cele mai salbatice si inculte cercuri extremiste de dreapta. De altfel domnia sa nu este la primul derapaj de acest fel. Penibilele sale luari de pozitie pro-Antonescu sunt on the record“. 

„Neo-stangistii“,  care pretind ca anticomunismul, ce stapaneste autoritar  gandirea intelectuala din Romania timp de aproape un sfert de secol, ar fi devenit nu numai desuet, ci si daunator, sunt in plina  erezie, proclama dl. Manolescu, deoarece “inca nu ne-am despartit cu adevarat de comunism“. Ceeace il indreptateste sa-i sanctioneze cu urmatoarea sentinta:  „lipsa deplina de spirit critic , care ii conduce la comentarii de un enorm ridicol, bazate pe cea mai tendentioasa confuzie de valori“.  Ii sare imediat in ajutor V. Tismaneanu, vestit procuror al Istoriei, care vede in incercarea de „delegitimare insistenta, insidioasa sau stridenta a anticomunismului“, nici mai mult, nici mai putin decat un atac la democratie.  (Ca si cum democratia nu ar putea admite diversitatea de opinii, reflectez eu). Dansul  se intreaba cum se poate explica „perseverenta unora in a adopta si a disemina teze pe care o minte normala nu le poate considera dacat stupide, ba chiar potential criminale“. 

O alta imputare adusa tinerilor „stangisti“  este ca ei incearca reactualizarea lui Dobrogeanu-Gherea (socialist) in dauna lui Maiorescu (conservator): „Marturisesc rusinat – scrie dl. Manolescu – ca n-am prevazut ca fostii mei studenti ar putea intr-o zi sa sfideze tot ce i-am invatat despre Maiorescu…“ Dupa dansul, anii comunismului „au ruinat complet si definitiv critica marxista cu pretentii stiintifice a lui Gherea“. La care Paul Cernat in Observator cultural da replica:  „A te bloca in maiorescianism sau a-l fetisiza bigot, refuzand ca inutilizabile alte traditii de gandire critica, nu e semn de gandire  libera si pluralista. Rolul stangii in procesul modernizarii noastre e unul determinant“.

Aceste imputari pornesc de la premisa, intentionat falsa, ca cei de la Critic Atac si Observator cultural ar dori sa reabiliteze comunismul stalinisto-ceausist, criticand demascarea crimelor fostului regim, domeniu unde numai cativa chemati au dreptul sa se pronunte.  Astfel acelasi  N. Manolescu semnaleaza in Adevarul amenintarea ce  pluteste asupra societatii romanesti din partea unui „neomarxism (neoleninism?)“, invecinat cu „islamismul radical“ si care, daca nu azi, atunci maine, „ne va asurzi pe toti“.  Este o acuzatie vicleana, cu substrat politic, vadit populist. In realitate, citind si recitind articolele celor invinuiti, se constata ca nu e vorba de apel la absolvire de orice culpa a unui regim care nu a avut doar parti rele pentru populatia tarii. Este insa vorba despre vechea confruntare intre dreapta si stanga, despre „ridiculizarea si diabolizarea omului de stanga“, cu epitete discreditante, pentru eliminarea din viata culturala a celor ce indraznesc sa critice o stare de lucruri ce marginalizeaza tara noastra: absenta stangii veritabile din discursul public. Ce spun in fond acesti tineri intelectuali asupra carora se arunca anatema?

„Decredibilizarea stangii – scrie Bianca Burta-Cernat –  concomitent cu fetisizarea agresiva a principiilor dreptei (in mod deosebit ale celei liberal-conservatoare) este parte a unui proiect hegemonic,  care risca sa limiteze in mod insidios, insusi dreptul de a vedea lucrurile diferit fata de ceea ce ne invata establishmentul, prin toate parghiile institutionale de care dispune. (…) Omul de stanga e prea adesea ridiculizat (cand nu diabolizat la noi; despre el se vorbeste in clisee. E dusmanul proprietatii private si adeptul colectivismului, e cu necesitate ateu – singura lui religie fiind una politica, uraste elitele de orice fel, ideile lui au un potential totalitar. (…) In Europa civilizata, pe care nu mai ostenim sa o invocam, un asemenea discurs ar provoca mirare. La noi, in schimb, acesta e discursul intelectual dominant“. 

La randul sau, Vasile Ernu, intr-o scrisoare deschisa in Critic Atac adresata lui H.-R. Patapievici si  intitulata „Da, sunt om de stanga“, scrie: „Afirmati  ca sunteti ponegrit de  unii-altii pe model „vadimist“ si ca sunteti etichetat „“evreu“ de origine „stalinista“ pe linie paterna. Insa dvs., doar dupa un rand, procedati la fel, in aceiasi „logica vadimista“, etichetandu-ma „nostalgic dupa Imperiul sovietic“. (…) O faceti de pe pozitia care la noi a devenit aproape lege, a“partii bune“ care legitimeaza si delegitimeaza prin simpla rostire a unor postulate“.

Paul Cernat precizeaza si dansul in „Observator cultural“ ca: „a critica iluziile anticomunismului nu inseamna a fi aparator al crimelor comuniste“, dupa cum „a fi antielitist nu inseamna a fi impotriva elitelor“. Nedorind sa personalizeze discutia, tot el arata ca: „Pentru acesti lideri de opinie, apologeti ai statului minimal, doar cei suficient de bogati sau favorizati au dreptul la servicii de sanatate  si educatie decente, de preferat private, restul nu au decat sa se descurce cum or sti, sa crape sau sa emigreze…“. „Daca dl. Manolescu vede in junii de la Critic Atac  doar „marxisti“, „leninisti“ si „radicali maoisti“, ma pot intreba de cand a devenit marxismul, cu avatarurile sale revizioniste, nefrecventabil cultural in Occident?“. Si mai departe: „…angajarea elitistilor, cu arme si bagaje, in contul regimului Basescu, a scos la iveala nu doar insensibilitatea sociala a „dreptei“ intelectual-militante, ci sensibilitatea ei antisociala, narcisista, grefata pe o ideologie tip Ev Mediu, plus capitalism fara limite. (…) Nu voi putea uita multa vreme discursurile – oribile – impotriva asistatilor sociali (incluzand aici bugetarii si pensionarii), a statului social si a „mahalalei inepte“, care nu munceste, fura si-i voteaza cu burta pe criptocomunisti, care nu-si merita elita si presedintele etc. (altfel, poporul cel prost,cobai ideal pentru austeritate, era bun cand vota pentru parlament unicameral sau il vota pe „mahalagiul cu viziune“ euroatlantica)“.

Atat deocamdata cu prezentarea unora din argumentele schimbate in confruntarea ideologic-culturala dintre cei cativa partizani de dreapta si de stanga. In partea a doua a acestui articol, voi prezenta alte opiniiin legatura cu aceasta disputa.

REVENIREA MANIFESTARILOR FASCISTE

February 19, 2010

 La festivalul international de film de la Berlin, printre productiile din Romania se prezinta si pelicula “Portretul luptatorului in tinerete” a regizorului si scenaristului Constantin Popescu, avand ca subiect un episod din lupta unor partizani impotriva regimului din perioada de indata dupa razboi, cand in tara erau inca trupele sovietice. Bineinteles ca rezistenta armata impotriva comunismului era o actiune disperata si nu avea nici o sansa. Mai ales ca minusculul grup de partizani condus de Ion Gavrila Ogoranu nu era alcatuit din aparatori ai regimului antonescian ce luptase cu intreaga armata pana la Stalingrad impotriva URSS, ci tocmai din niste fosti legionari, care pentru rebeliunea din ianuarie 1941, statusera in inchisorile maresalului roman aliat cu Hitler.

Filmul a fost contestat de un grup de persoane, printre care Marko Katz, presedintele Centrului pentru Combaterea Antisemitismului in Romania si de Alexandru Florian, director al Institutului National pentru studierea Holocaustului “Elie Wiesel”. Acestia au aratat caracterul de film documentar tdentios al peliculei si ca Ogoranu a facut parte activa din Miscarea Legionara, Fratia de Cruce Negoiul, organizatie cu caracter extremist, antisemit si rasist. Se stie insa ca legile din Romania interzic promovarea cultului persoanelor si organizatiilor cu caracter fascist, rasist si xenofob si contrazice principiilor fundamentale ale democratiei europene. Chiar si criticul german Ekkehard Knoerer, care a vizionat filmul, a recunoscut ca autorul scenariului a adoptat clar o atitudine favorabila dreptei anticomuniste, iar figurile eroice din film au un fundal fascistoid antisemit.

Ce a determinat aparitia acestor grupuri de gherila din prima faza (anii 1945 – 1947) este scris in “Raportul final al analizei dictaturii comuniste in Romania” (pag.666): “Lovitura de stat de la 23 august 1944 a dus la iesirea Romaniei din axa, ceeace a reprezentat un dezastru pentru Germania Aceasta a incercat sa recastige pozitiile pierdute, mizand pe Miscarea Legionara”. Tot in acest raport scrie ca, in cea de a doua faza (1948-1960), cei ce se opuneau regimului prin lupta inarmata erau din categoria celor ce se ridicau impotriva colectivizarii fortate, dar si fosti legionari. Date fiind dimensiunile acestor actiuni locale, eficienta lor asupra combaterii regimului a fost insignifianta. Dar scrierea istoriei pentru a legitima niste actiuni de rezistenta si a fauri niste eroi anticomunisti, corespunde spiritului actual de dreapta al timpului, cand anticomunismul e folosit atat pentru a justifica sau a masca esecurile politice actuale, cat si pentru educarea intr-un spirit nationalist a tineretului.

Aparitia unor asemenea filme revansarde, cu deplinul sprijin al Min.Culturii, face parte din campania de proliferare a blogurilor extremismului de dreapta (Noua Dreapta; Sfarma Piatra; Miscarea;etc.), a unor publicatii legionare, sau a unor afise cu chipul lui C. Z. Codreanu ce apar periodic pe zidurile Capitalei. Ar fi interesant de stiut cine sunt cei ce sponsorizeaza aceaste actiuni. Pe de alta parte reinvierea miscarilor de extrema dreapta antebelice nu deranjeaza prea mult partidele dreptei conservatoare aflate la putere, care stiu ca extremismul de dreapta va fi inevitabil insotit de aparitia unor brigazi de asalt care ii va avea ca dusmani pe sustinatorii partidelor de stanga. Perioada interbelica este un precedent ce poate servi ca demonstratie. Nationalismul, care ne este prezentat in mod fals drept patriotism, se impleteste cu misticismul religios ortodox, in formele cele mai exaltate, dar si cu ura impotriva evreilor, pentru a relua traditia pogromurilor antievreiesti antebelice.

Circula pe internet un asa numit raport al fostilor ofiteri SRI, purtand titlul “Doi ani de cand Israelul a cumparat Romania”. In el se afirma ca toate bancile romanesti sunt cumparate de oligarhia evreiasca, si ca economia e subjugata concernelor financiare israeliene. Iar la intrebarea cine e de vina pentru toate astea, se raspunde: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, Zoe Petre, Ad. Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Ad. Severin si Viorel Hrebenciuc. Nici un membru al PD-L printre cei pusi la “stalpul infamiei”, ceea ce lasa sa se banuiasca cine sunt cei ce trag sforile din umbra pentru sustinerea acestor actiuni ce pot avea credibilitate la o parte a electoratului.

Revenind la filmul mentionat mai sus, obiectiunea fata de proiectarea lui facuta de persoane ingrijorate de aparitia tot mai frecventa a unor manifestari cu caracter fascist, nu a intarziat sa primeasca replica unui nou partid legionar intitulat “Partidul pentru Patrie” (?!) care, prin presedintele si presedintele sau executiv, protesteaza ca fiind “ofensati in sentimentul national”, prin neacordarea respectului cuvenit “luptei si jertfei tinerilor luptatori din Rezistenta Nationala Anticomunista”, ceeace ar “aduce prejudicii procesului de reconciliere nationala”. Reconciliere nationala? Oare cu cine? Cu cei ce contesta democratia, care isi afiseaza convingerile sovine, care invoca autoritatea divina ce le-ar impartasi ideile, care – in locul Germaniei hitleriste proslavite antebelic – acum se refera la presedintele Nixon care ar fi intervenit cu succes pentru punerea in libertate de Ceausescu a partizanului anticomunist Ogoranu? Mana de oameni care alcatuiesc partidul abuziv intitulat “pentru patrie”(un timp partidul lui Corneliu Zelea Codreanu se numea “Totul pentru tara”) nu reprezinta poate nici un pericol politic real, dar nu este exclus ca maine, niste tineri ametiti de ideile lor sa puna mana pe pistol pentru a repeta faptele predecesorilor lor legionari ce au ucis mari oameni politici ai tarii ca N. Iorga, V. Madgearu, I. G. Duca, Armand Calinescu s.a.