Posts Tagged ‘antifascism’

Acum 80 de ani aparea revista Cuvantul Liber

April 28, 2013

De aproape un sfert de secol publicul romanesc este leganat cu imaginea nostalgica a unui interbelic binecuvantat de monarhie, de o economie infloritoare si de o politica inteleapta. In Romania ar fi plutit pe atunci o atmosfera de armonie, nemai intalnita dupa aceea mult timp, iar fenomenul cultural intre cele doua razboaie nu ar merita decat elogii. Realitatea istorica este insa alta, caci in anii 20 si 30 ai secolului trecut soarta intelectualului era de neinvidiat intr-o tara saraca, cu peste 70% din populatie ocupata exclusiv intr-o agricultura de subzistenta, adica o majoritate a poporului practic incapabila sa se dedice unei activitati culturale sau chiar citirii cartilor.
Iata ce scria George Calinescu in 1934: “M-am intrebat adeseori ce ar fi daca ar trai astazi Eminescu, daca el ar apartine generatiei noastre? […] Eminescu n-ar gasi astazi nici un editor, deoarece scrierile lui nu s-ar vinde si nici antologiile nu l-ar cita, unele fiindca e prea tanar, altele fiindca e prea batran. Eminescu, traind astazi, ar fi un om mult mai nefericit de cum a fost, pentru ca azi ar exista nenumarati confrati care sa se creada mai mari ca el. Vremurile sunt astazi mult mai grele decat odinioara si e mai bine ca Eminescu a trait si n-a apucat vremurile de glorie ale unui Corneliu Moldovanu”. (C. Moldovanu era pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor).
In schimb pe atunci apareau numeroase publicatii de extrema dreapta: Porunca Vremii, Sfarma-Piatra; Bunavestire, Axa s.a., deseori finantate de la Berlin si care – alaturi de gazetele conservatoare ca Universul, Curentul s.a. – pregateau opinia publica pentru sosirea dictaturii.
In aceste conditii, acum 80 de ani apare Cuvantul Liber, o prestigioasa revista de stanga. Ivita deci in 1933, atunci cand Garda de fier si LANC (Liga Apararii Nationale Crestine) isi teseau migalos panza de paianjen a sovinismului extremist, publicatia saptamanala Cuvantul Liber , sub conducerea unui renumit si temut polemist, Tudor Teodorescu-Braniste, isi punea drept tel strangerea in paginile ei a tuturor celor ce credeau in valorile stangii. Cu un tiraj intre 25 si 35 de mii de exemplare, revista a dainuit trei ani, adica 150 de numere, in care timp a suportat nu numai atacurile vehemente ale presei legionare, ci si presiunea ostila a autoritatilor.
In paginile revistei au aparut curajoase articole ale unor democrati convinsi, ce intelegeau ca idealurile lor sunt grav amenintate atat de ridicarea Germaniei naziste si a Italiei fasciste, cat si a partidelor extremei drepte romanesti. Scriau astfel aici Geo Bogza, Mihail Sevastos, Demostene Botez, M. Sorbul, I. Peltz, Felix Aderca, Pastorel Teodoreanu, Victor Eftimiu, M.R. Paraschivescu, Petre Pandrea, Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Al. Sahia, Gh. Dinu (Stefan Roll), Mircea Grigorescu, D.I. Suchianu, Scarlat Callimachi, C. Titel Petrescu, Serban Voinea s.a. Aproape in fiecare numar apareau poezii semnate de Ion Minulescu, Aron Cotrus, Sasa Pana, Ilarie Voronca, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca s.a. precum si desene semnate de Victor Brauner, Tonitza, Jiquide, Anestin, Ross s.a.
Directorul revistei, Tudor Teodorescu-Braniste scria intr-un articol din 2 noiembrie 1935: “Nu sunt comunist. Si nu sunt , fiindca nu cred in comunism. Daca as crede, as fi. Daca as fi, as spune-o. Nu mi-a fost niciodata frica sa-mi marturisesc credintele. Impotriva oricui. Impotriva strazii, uneori. Impotriva altora, in alte dati. Nefiind comunist, nici Cuvantul Liber nu e o foaie comunista. Este numai o revista de stanga, in paginile careia am incercat o cat mai larga concentrare a publicistilor de stanga, indiferent de nuanta.” In orientarea data de Braniste revistei, antifascismul ocupa primul loc, urmat fiind de gravele probleme sociale ale realitatii romanesti si de tragerea semnalului de alarma fata de pericolul unui nou razboi.
“Aici, in casa Cuvantului Liber, sa uitam cu toti ca suntem national-taranisti, radical-taranisti, social-democrati, socialisti, antifascisti sau mai stiu eu cum. Sa inlaturam tot ce ne poate desparti, tot ce ne poate dezbina. Sa cautam cu staruinta numai ceeace ne poate uni. Sa tinem seama ca ne solidarizeaza dusmania extremei-drepte. Hitleristii, cuzistii, fascistii ne invaluiesc cu aceiasi ura de moarte, in intelesul cel mai precis al cuvantului. Cand dusmanul nu face nici o deosebire intre noi, ar fi o nebunie sa ne deosebim noi singuri” scria directorul revistei in 1935, adaogand ca revista nu poate avea o perfecta unitate de vederi. “In ea pot exista deosebiri de nuante, nu insa deosebiri de tinte.”
Iar eforturile revistei inregistrau succese, mai ales in randurile celor tineri. Braniste spune asta intr-un articol: “De unde stiu? Mi-o spun adversarii din randurile dreptei, prin injuraturile de grajd si prin ticalosiile cu care incearca sa inabuse glasul Cuvantului Liber. E dovada cea mai buna ca actiunea acestei reviste ii stanjeneste in actiunea lor de captivare a tineretului.” Iar intr-un alt articol din 1936 tot el scrie: “Instinctul nostru de conservare nationala ne indeamna sa fim alaturi de toti cei ce doresc sincer pacea. Deci sa fim antifascisti. Fascismul e anticultural, caci o turma inconstienta poate fi mai usor condusa decat un popor luminat. Fascismul e sistemul celei mai atroce exploatari a semenului si a incatusarii lui. Deci fascismul e cel mai mare dusman al culturii”. Revista publica apoi numere speciale consacrate unor scriitori progresisti de seama: Romain Rolland, Bernard Shaw, Heinrich Heine, Anatole France, Andre Malraux s.a.
Dupa asasinarea de catre legionari in 1933 a primului ministru I.G. Duca, Cuvantul Liber ia atitudine, aratand unde erau autorii morali ai crimei: “E Berlinul care vrea o Romanie a lui. Iar Romania lui Duca si Titulescu, Romania noastra, a tuturor, este alaturi de democratie, de pace, de libertate. Oamenii acestei politici trebuie insa ucisi. In Romania hitlerismul ia forma unei miscari teroriste in care – pentru fatada – sunt acceptati niste ratati politic din aristocratie si niste copii care “se joaca cu pistolul”.
In septembrie 1936 revista publica un articol de Lucretiu Patrascanu. Luand drept pretext aparitia acestui text, guvernul liberal al lui Gh. Tatarescu ia decizia interzicerii Cuvantului Liber. Se dadea satisfactie astfel nu numai miscarilor de dreapta, ci se pregatea totodata teren liber dictaturii carliste a Frontului Renasterii Nationale. Revista echipei de publicisti democrati condusa de T. Teodorescu-Braniste ramane insa un exemplu de prestigiu in istoria stangii romanesti. Oare de ce nu exista o publicatie echivalenta ei astazi, dupa 80 de ani, cand la putere e un guvern social-democrat si cand avem in tara atatia intelectuali de valoare cu ferme convingeri de stanga?

REVENIREA MANIFESTARILOR FASCISTE

February 19, 2010

 La festivalul international de film de la Berlin, printre productiile din Romania se prezinta si pelicula “Portretul luptatorului in tinerete” a regizorului si scenaristului Constantin Popescu, avand ca subiect un episod din lupta unor partizani impotriva regimului din perioada de indata dupa razboi, cand in tara erau inca trupele sovietice. Bineinteles ca rezistenta armata impotriva comunismului era o actiune disperata si nu avea nici o sansa. Mai ales ca minusculul grup de partizani condus de Ion Gavrila Ogoranu nu era alcatuit din aparatori ai regimului antonescian ce luptase cu intreaga armata pana la Stalingrad impotriva URSS, ci tocmai din niste fosti legionari, care pentru rebeliunea din ianuarie 1941, statusera in inchisorile maresalului roman aliat cu Hitler.

Filmul a fost contestat de un grup de persoane, printre care Marko Katz, presedintele Centrului pentru Combaterea Antisemitismului in Romania si de Alexandru Florian, director al Institutului National pentru studierea Holocaustului “Elie Wiesel”. Acestia au aratat caracterul de film documentar tdentios al peliculei si ca Ogoranu a facut parte activa din Miscarea Legionara, Fratia de Cruce Negoiul, organizatie cu caracter extremist, antisemit si rasist. Se stie insa ca legile din Romania interzic promovarea cultului persoanelor si organizatiilor cu caracter fascist, rasist si xenofob si contrazice principiilor fundamentale ale democratiei europene. Chiar si criticul german Ekkehard Knoerer, care a vizionat filmul, a recunoscut ca autorul scenariului a adoptat clar o atitudine favorabila dreptei anticomuniste, iar figurile eroice din film au un fundal fascistoid antisemit.

Ce a determinat aparitia acestor grupuri de gherila din prima faza (anii 1945 – 1947) este scris in “Raportul final al analizei dictaturii comuniste in Romania” (pag.666): “Lovitura de stat de la 23 august 1944 a dus la iesirea Romaniei din axa, ceeace a reprezentat un dezastru pentru Germania Aceasta a incercat sa recastige pozitiile pierdute, mizand pe Miscarea Legionara”. Tot in acest raport scrie ca, in cea de a doua faza (1948-1960), cei ce se opuneau regimului prin lupta inarmata erau din categoria celor ce se ridicau impotriva colectivizarii fortate, dar si fosti legionari. Date fiind dimensiunile acestor actiuni locale, eficienta lor asupra combaterii regimului a fost insignifianta. Dar scrierea istoriei pentru a legitima niste actiuni de rezistenta si a fauri niste eroi anticomunisti, corespunde spiritului actual de dreapta al timpului, cand anticomunismul e folosit atat pentru a justifica sau a masca esecurile politice actuale, cat si pentru educarea intr-un spirit nationalist a tineretului.

Aparitia unor asemenea filme revansarde, cu deplinul sprijin al Min.Culturii, face parte din campania de proliferare a blogurilor extremismului de dreapta (Noua Dreapta; Sfarma Piatra; Miscarea;etc.), a unor publicatii legionare, sau a unor afise cu chipul lui C. Z. Codreanu ce apar periodic pe zidurile Capitalei. Ar fi interesant de stiut cine sunt cei ce sponsorizeaza aceaste actiuni. Pe de alta parte reinvierea miscarilor de extrema dreapta antebelice nu deranjeaza prea mult partidele dreptei conservatoare aflate la putere, care stiu ca extremismul de dreapta va fi inevitabil insotit de aparitia unor brigazi de asalt care ii va avea ca dusmani pe sustinatorii partidelor de stanga. Perioada interbelica este un precedent ce poate servi ca demonstratie. Nationalismul, care ne este prezentat in mod fals drept patriotism, se impleteste cu misticismul religios ortodox, in formele cele mai exaltate, dar si cu ura impotriva evreilor, pentru a relua traditia pogromurilor antievreiesti antebelice.

Circula pe internet un asa numit raport al fostilor ofiteri SRI, purtand titlul “Doi ani de cand Israelul a cumparat Romania”. In el se afirma ca toate bancile romanesti sunt cumparate de oligarhia evreiasca, si ca economia e subjugata concernelor financiare israeliene. Iar la intrebarea cine e de vina pentru toate astea, se raspunde: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Petre Roman, Zoe Petre, Ad. Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Ad. Severin si Viorel Hrebenciuc. Nici un membru al PD-L printre cei pusi la “stalpul infamiei”, ceea ce lasa sa se banuiasca cine sunt cei ce trag sforile din umbra pentru sustinerea acestor actiuni ce pot avea credibilitate la o parte a electoratului.

Revenind la filmul mentionat mai sus, obiectiunea fata de proiectarea lui facuta de persoane ingrijorate de aparitia tot mai frecventa a unor manifestari cu caracter fascist, nu a intarziat sa primeasca replica unui nou partid legionar intitulat “Partidul pentru Patrie” (?!) care, prin presedintele si presedintele sau executiv, protesteaza ca fiind “ofensati in sentimentul national”, prin neacordarea respectului cuvenit “luptei si jertfei tinerilor luptatori din Rezistenta Nationala Anticomunista”, ceeace ar “aduce prejudicii procesului de reconciliere nationala”. Reconciliere nationala? Oare cu cine? Cu cei ce contesta democratia, care isi afiseaza convingerile sovine, care invoca autoritatea divina ce le-ar impartasi ideile, care – in locul Germaniei hitleriste proslavite antebelic – acum se refera la presedintele Nixon care ar fi intervenit cu succes pentru punerea in libertate de Ceausescu a partizanului anticomunist Ogoranu? Mana de oameni care alcatuiesc partidul abuziv intitulat “pentru patrie”(un timp partidul lui Corneliu Zelea Codreanu se numea “Totul pentru tara”) nu reprezinta poate nici un pericol politic real, dar nu este exclus ca maine, niste tineri ametiti de ideile lor sa puna mana pe pistol pentru a repeta faptele predecesorilor lor legionari ce au ucis mari oameni politici ai tarii ca N. Iorga, V. Madgearu, I. G. Duca, Armand Calinescu s.a.

CUVANTUL LIBER, publicatie a stangii romanesti interbelice

January 22, 2010

 

            Atunci cand in fata noastra se multiplica blogurile ce isi afiseaza cu mandrie ideologia de extrema-dreapta si cand sunt numeroase revistele si ziarele ce se afirma democrate, dar intoneaza prohodul stangii, impresia este ca istoria se repeta. Ca se reia filmul interbelic si ca, de vreme ca comunismul european s-a prabusit (in urma propriilor greseli si lacune), asta presupune ca adversarii interbelici ai acestuia – legionari, cuzisti, etc. – au fost niste clarvazatori si deci ar trebui respectati. Se uita insa ca cel de al doilea razboi mondial, cu cei 50 de milioane de morti, a avut ca drept cauza esentiala fascismul, ce a crescut stimulat de toleranta puterilor democrate occidentale. Iar in Romania, sporirea amenintatoare a extremei drepte in anii ’30, insotita de oribile asasinate ale oamenilor politici, a avut loc pe fondul luptelor politicianiste iresponsabile dintre partidele istorice.

Unii ar putea crede ca, fiind confruntata cu evenimentele grave din preajma razboiului, intreaga intelectualitate romaneasca interbelica a sprijinit miscarile de extrema dreapta sau ca macar ar fi asistat cu pasivitate la actiunile lor agresive. Nu este insa asa, caci numeroase figuri marcante ale intelectualitatii noastre s-au opus cu scrisul lor asaltului fortelor ce pregateau instaurarea dictaturii, mai intai carliste, apoi a celei antonesciene. O publicatie de prestigiu a stangii democratice a fost in acel timp revista Cuvantul liber.

Ivita in 1933 sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Braniste, deci intr-o vreme cand Garda de Fier si LANC (Liga Apararii Nationale Crestine), speculand mizeria si lipsa de cultura politica a polpulatiei, isi teseau migalos panza de paianjen a sovinismului extremist, aceasta publicatie isi punea drept tel strangerea in paginile ei a tuturor celor ce credeau in valorile stangii. Cu un tiraj intre 25 si 35 de mii de exemplare (tiraj exceptional pentru un saptamanal in acea vreme), revista a avut 150 de numere, timp in care a suportat nu numai atacurile vehemente ale presei legionare (Porunca vremii, Sfarma Piatra, Bunavestire, Axa, etc.), ci si interdictia autoritatilor. Partidul Comunist Roman a incercat sa foloseasca revista ca tribuna pentru ideile sale, fara a reusi insa, caci marea majoritate a autorilor ce contribuiau la Cuvantul liber erau doar democrati convinsi, ce intelegeau ca idealurile lor de stanga sunt in primul rand grav amenintate de ridicarea Germaniei naziste si a Italiei fasciste, care inspirau si sustineau material si spiritual extrema dreapta romaneasca. O spune limpede directorul revistei intr-un articol din 2 noiembrie 1935: “Nu sunt comunist. Si nu sunt, fiindca nu cred in comunism. Daca as crede, as fi. Daca as fi, as spune-o. Nu mi-a fost niciodata frica  sa-mi marturisesc credintele. Impotriva oricui. Impotriva strazii – uneori. Impotriva altora – in alte dati. Nefiind comunist, nici Cuvantul liber nu e o foaie comunista. Este numai o revista de stanga, in paginile careia am incercat o cat mai larga concentrare a publicistilor de stanga, indiferent de nuanta”.

In paginile acestei reviste au aparut admirabile si curajoase articole semnate de Geo Bogza, M. Sevastos, Demostene Botez, Mihail Sorbul, I. Peltz, Felix Aderca, Victor Eftimiu, Miron Radu Paraschivescu, Petre Pandrea, Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Al. Sahia, Gh. Dinu (St. Roll), Mircea Grigorescu, D.I. Suchianu, Scarlat Callimachi, C. Titel Petrescu, Serban Voinea si, bineinteles, temutul polemist care era Tudor Teodorescu-Braniste. Aproape in fiecare numar apareau poezii semnate de Ion Minulescu, Aron Cotrus, Sasa Pana, Ilarie Voronca, Virgil Gheorghiu, Gherasim Luca s.a., precum si desene semnate de Victor Brauner, Tonitza, Jiquide, Anestin, Ross s.a.

In orientarea data revistei de T. Teodorescu-Braniste, antifascismul ocupa primul loc, urmat fiind de gravele probleme sociale ale societatii romanesti si de tragerea semnalului de alarma fata de pericolul unui nou razboi. “Aici, in casa Cuvantului liber, sa uitam cu totii ca suntem national-taranisti, taranisti-radicali, social-democrati, socialisti-unitari sau mai stiu eu cum. Sa inlaturam tot ce ne poate desparti, tot ce ne poate dezbina. Sa cautam cu staruinta numai ceeace ne poate uni.Sa tinem seama ca ne solidarizeaza dusmania extremei-drepte. Hitleristii, cuzistii, fascistii ne invaluiesc cu aceiasi ura de moarte, in intelesul cel mai precis al cuvantului. Cand dusmanul nu face nici o deosebire intre noi, ar fi o nebunie sa ne deosebim noi singuri”, scria directorul revistei in 1935. Si el adaoga ca revista nu poate avea o perfecta unitate de vederi : “in ea pot exista deosebiri de nuante, nu insa deosebiri de tinte”.

Preocuparile revistei pentru lamurirea tineretului asupra telurilor ascunse ale extremei drepte inregistrau succese. Braniste spune intr-un articol de ce era el multumit de acest proces: “De unde stiu? Mi-o spun adversarii din randurile dreptei, prin injuraturile de grajd si prin ticalosiile cu care incearca sa inabuse glasul Cuvantului liber. E dovada cea mai buna ca actiunea acestei reviste ii stanjeneste in opera lor de cooptare a tineretului”. Iar intr-un articol din 1936 se scrie: “Instinctul nostru de conservare nationala ne indeamna sa fim alaturi de toti cei ce doresc sincer pacea. Deci sa fim antifascisti. Fascismul e anticultural, caci o turma inconstienta poate fi mai usor condusa decat un popor luminat. Fascismul e sistemul celei mai atroce exploatari a semenului si a incatusarii lui. Fascismul e cel mai mare dusman al culturii”.

Dupa asasinarea de catre legionari in decembrie 1933 a primului ministru, I. G. Duca, Cuvantul liber ia atitudine, aratand ca autorii morali ai crimei erau la Berlin. “Berlinul vrea o Romanie a lui. Iar Romania de azi, Romania lui Duca si Titulescu, Romania noastra a tuturor, este alaturi de democratie, de pace, de libertate. Oamenii acestei politici trebuie insa ucisi. In Romania hitlerismul a luat forma unei miscari teroriste in care – pentru fatada – sunt acceptati ratati politici din aristocratie si copii care “se joaca” cu pistolul”. Iar in iunie 1936 : “Hitlerismul infiltrat in Romania a declansat o ofensiva apriga prin oamenii sai cumparati. Prin oamenii ce cred ca lupta in numele unui patriotism, dar care comit crima cea mai abominabila fata de interesele si de politica poporului romanesc”:

Mizeria, ce sufoca o buna parte din populatie si despre care presa, atunci ca si acum, nu vorbeste, a facut in revista obiectul unor cutremuratoare reportaje ale lui Geo Bogza dedicate spalatoreselor, tabacarilor, sondorilor. Antisemitismul ce facea ravagii, atatat de oamenii lui C. Z. Codreanu, este condamnat, impreuna cu nationalismul sovin, in articole vehemente semnate de F. Aderca, F. Dima, M. Simionescu-Ramniceanu, Al. C. Constantinescu.

In septembrie 1936 revista publica un articol al lui Lucretiu Patrascanu. Luand drept pretext aparitia unui text semnat de un cunoscut comunist (care peste 18 ani va deveni el insusi victima a comunismului ajuns la putere), guvernul liberal ia decizia “democrata” a interzicerii Cuvantului liber.  Se accepta astfel nu numai cererea insistenta a miscarilor de dreapta, ci se pregatea teren liber dictaturii carliste a Frontului Renasterii Nationale. Cuvantul liber a ramas insa un stindard de prestigiu si mandrie in istoria stangii romanesti. Oare ce publicatie de factura macar apropiata are astazi stanga din tara noastra?