Posts Tagged ‘Brazilia’

Caleidoscop mondial (XVI)

May 25, 2010

            Turcia, campioana democratiei ?. Recep Erdogan, primul ministru al Turciei, repeta cu orice ocazie ca idealul sau politic este transformarea tarii intr-o democratie prezidentiala, in care seful statului sa conduca direct si guvernul. Argumentul sau principal este introducerea si in Turcia a modelului de conducere din Statele Unite. Intr-un recent interviu dat la televiziune, el a propus efectuarea unui referendum national asupra acestei probleme, dupa ce partidul sau islamic-conservator AKP va castiga anul viitor alegerile parlamentare. Intr-o tara in care democratia este inca departe de a fi inradacinata, o atare solutie politica – spun fruntasii opozitiei – ar acorda presedintelui Turciei puteri discretionare. “Sistemul prezidial ar deschide usile unei noi dictaturi, iar Erdogan ar fi un rege instalat prin alegeri”, afirma Nacmi Yuzbasioglu, expert in domeniul constitutional. La aceasta Erdogan riposteaza ca in privinta drepturilor si libertatilor, Turcia este inaintea Statelor Unite ale Americii.(Der Spiegel – 17/2010)

                                                           *

“The Coffee Party“.  Am prezentat aici, la 15 aprilie a.c., miscarea “The Tea Party” creata de dreapta americana in frunte cu Sarah Palin, pentru a se opune politicii duse de presedintele Obama. Acum, cu un succes neasteptat, s-a lansat o miscare opusa ei intitulata “The Coffee Party”, avand ca lozinca „Wake up and stand up“(Trezeste-te si stai drept). Sute de adunari ale acestei miscari au avut deja loc pe intreg teritoriul Statelor Unite, iar in luna august va avea loc primul ei congres.

Ea a inceput in luna ianuarie, cu un articol pe pagina din Facebook al lui Annabel Park, 42 ani, autoare de filme documentare. Ea a aratat acolo ca multi cred ca “Tea Party ar reprezenta veritabila America”, ceeace nu este adevarat. In zilele urmatoare miscarea lua fiinta, desi d-na Park nu intentiona initial decat sa stimuleze cetatenii in sprijinirea virtutilor cetatenesti, iar nu in mobilizarea la lupta politica. D-na Park, acum presedinta a miscarii, este o cetateana americana de origine sud-coreeana, motiv pentru care cei de dreapta o insulta cu epitetul “agenta chineza”.

            Dar Annabel Park il are alaturi de ea pe colonelul Morris Davis, fost principal acuzator militar al lagarului de la Guantanamo. Acesta, ca semn de protest pentru incalcarea drepturilor omului in acest lagar, a demisionat. El considera ca este nevoie acum de o puternica miscare “Coffee Party” pentru a se opune “unei minoritati de excitati, care aduc arme la demonstratii si isi insulta adversarii politici”.

            In prezentarea miscarii se spune: “Coffee Party este alcatuita din persoane independente de alte partide politice, de corporatii, de retelele de lobby. Munca la noi e bazata pe voluntarism. In lunile ce vor urma intentionam sa transformam nemultumirea fata de sistemul politic in vigoare, intr-o forta menita sa intoarca natiunea spre o guvernare de Popor, cu Poporul, pentru Popor. ”We are 100 % Grassroots” (suntem toti oameni de la talpa tarii). Suntem o miscare spontana  si o expresie colectiva a dorintei de faurire a unei culturi a angajarii civice, orientata spre obtinerea de solutii practice. Cerem un guvern care sa raspunda nevoilor majoritatii cetatenilor, exprimata prin voturile si vocile noastre.Vrem o societate in care democratia sa fie privita ca sfanta, iar cetatenii sa participe la ea din datorie si din mandrie civica si din dorinta de imbunatatire a lucrurilor in societate. Parintii nostrii fondatori ne-au daruit democratia ca un cadou de lunga folosinta. Trebuie sa o folosim optim pentru  a ne putea confrunta cu provocarile pe care le vom intampina.”

In incheiere se solicita donatii pentru sustinerea miscarii, cuprinse intre 5$ si max. 5.000 US dolari. Numarul celor ce sustin miscarea este evaluat acum la cca. 100.000 persoane. In majoritate acestia sunt cei care l-au votat pe Obama, care sunt insa nemultumiti de ritmul slab in care se aplica promisiunile facute in timpul campaniei.

(www.coffeepartyusa.com)

                                                           X

Turismul in pana. Grecia este considerata de multi ca un paradis al turismului. Dar criza economica are efecte dramatice asupra acestei ramuri esentiale pentru economia tarii. La inceputul lunii mai, indata dupa declansarea grevei generale, insotita de demonstratii uriase, cu banci incendiate si cu victime, 28 de hoteluri din Atena au primit anulari de comenzi pentru 5800 de camere pe noapte. Pentru intregul sezon (in Grecia acesta incepe la 1 aprilie), se evalueaza ca rezervarile pe intreaga tara vor scadea cu 30 % fata de anul trecut, apreciere considerata de unii optimista. In prezent sunt anuntate oficial de vanzare 400 de hoteluri: 81 in insulele ionice, 48 in insula Rodos, 50 – in Ciclade, 44 in Creta. Cotidianul atenian “Katimerini” evalueaza valoarea caselor de vacanta si a hotelurilor oferite spre vanzare la peste 5 miliarde euro.

“Turismul e industria grea a Greciei” spune un proprietar de hotel de 5 stele din Creta, insula unde turismul reprezinta 43 % din PIB. Toti cei implicati in aceasta ramura spera acum sa primeasca ajutor din partea guvernului. In acelas timp insa, presa anunta zilnic scandaluri cu cei ce s-au sustras de la plata impozitelor. Ca de pilda cantaretul si actorul Tolis Vaskopulos, care timp de 17 ani nu a platit la fisc nici un ban si ale carui datorii fata de stat se ridica acum la 5,5 milioane de euro. Sotia lui, viceministru al turismului in guvernul Papandreu, a fost obligata sa-si dea demisia. (Die Zeit – 21/2010)

                                               X

Surprizele lui Lula. Luiz Inacio da Silva (64 ani), presedintele Braziliei, ce poarta porecla “Lula” (Sepia), a fost selectat la inceputul lunii mai, pe primul loc in lista revistei americane TIME a celor mai influenti oameni politici ai lumii. Iar peste cateva zile Lula participa la o intalnire la Teheran cu presedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, si cu premierul Turciei, Recep Erdogan. La sfarsitul unei discutii maraton de 17 ore, cei trei au cazut de acord asupra programului de productie nucleara al Iranului, care ar face deplasate si inutile propunerile de sanctiuni internationale fata de o eventuala inarmare nucleara a Iranului, initiate de SUA spre a fi adoptate in Organizatia Natiunilor Unite. D-na Hillary Clinton, sefa Departamentului de Stat a reactionat iritata, mentionand ca masurile de inasprire a sanctiunilor contra Iranului, propuse de St. Unite, au fost in prealabil puse de acord cu Rusia si China. Acordul semnat la Teheran a fost apreciat la Moscova de presedintele Medvedev ca are doar cca. 30 % sanse, la care Lula a ripostat ca sansele sunt de 99 %.     

Dar presedintele Braziliei, tara cu 196 milioane locuitori aflata in plin avant economic, nu se impresioneaza prea mult de declaratiile de la Washington. Anul trecut el s-a dus la Havana si, dupa intalnirea cu Raul si Fidel Castro, a cerut incetarea imediata a embargoului asupra Cubei. Iar despre Hugo Chavez si-a spus raspicat parerea: “cel mai bun presedinte al Venezuelei din ultimii 100 de ani”. Acordul semnat de Lula cu Ahmadinejad si Erdogan are multe lacune, care nu impiedica Teheranul sa continue programul sau de fabricare a unei bombe atomice, dar presedintele Braziliei a aratat ca astazi in lume el are un cuvant greu de rostit. Si povesteste cum in 2003, la intalnirea la nivel inalt G-8 de la Evian, toti presedintii erau la masa conferintei si il asteptau pe George W. Bush. Cand in fine acesta a intrat, toti s-au sculat in picioare, cu exceptia lui Lula, care i-a spis si ministrului sau de externe sa ramana asezat. “La un asemenea gest de supusenie eu nu particip. Cand am intrat eu in sala, nu s-a ridicat nimeni in picioare”. (Der Spiegel – 21/2010)

Advertisements

LUMEA IN ANUL 2009(II)

December 8, 2008

LUMEA IN ANUL 2009 (II)

In complectarea articolului (partea I) cu titlul de mai sus, in care am prezentat succint suplimentul recent aparut al revistei britanice „The Economist“, dau in cele ce urmeaza o serie de cifre din acelasi caiet, care caracterizeaza atat complexitatea lumii contemporane, cat si unele transformari economice prognozate de care trebuie sa se tina seama in evaluarea situatiei politice pe glob.

Tarile cu cea mai mare populatie (2009)
China           1336,7 milioane locuitori
India            1140,3         „ „
SUA                306,6         „ „
Indonezia     240,0         „ „
Brazilia           194,4         „ „
Pakistan         169,2         „ „
Nigeria            152,2         „ „
Rusia                141,4         „ „
Japonia          127,3         „ „
Mexic               111,2         „ „

Tarile cele mai bogate (cu cea mai mare valoare a PIB/loc. in expresie PPP)
Norvegia                   57.940 US dol./loc.
SUA                             48.400        „
Irlanda                       44.470        „
Singapore                  44.200        „
Olanda                        42.590         „
Austria                       40.860         „
Australia                    40.620         „
Canada                        40.540         „
Finlanda                     38.970         „
Elvetia                         38.940         „
Tarile cele mai sarace (cu cea mai scazuta valoare a PIB/loc. in PPP)
Etiopia                               810 US dol./loc.
Tanzania                         1240      „
Kenia                                1700      „
Nigeria                             2060      „
Camerun                         2120       „
Pakistan                          2720       „
Uzbekistan                     2910       „
Vietnam                         3020       „
Filipine                            3600      „
Irak                                   4200      „

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea o „crestere“ negativa a PIB
Zimbabwe         -4,4%
Irlanda               -2,0%
Letonia               -1,5%
Estonia                -1,0%
Spania                  -0,6%
Danemarca        -0,4%
Italia                    -0,3%
SUA                      -0,2%
Franta                  -0,1%
Marea Britanie -0,1%

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea cea mai mare crestere a PIB
Angola            +9.8%
China               +8,0%
Uzbekistan    +8,0%
Etiopia            +7,0%
Libia                +6,9%
Tanzania        +6,9%
Irak                  +6,7%
India                +6,5%
Peru                 +6,4%
Nigeria            +5,6%

Industria automobilelor de persoane (noi inregistrari)
Asia si Australia                                     16,4 milioane buc.
America de nord                                    13,5              „
Europa de vest                                        13,5               „
China                                                              6,7               „
Europa de est si Rusia                             6,0               „
America latina                                            4,7               „
Japonia                                                          4,2                 „
Orientul apropiat si Africa de nord     1,6                „
Industria medicamentelor (miliarde US dol., in preturi de fabricatie)
America de nord                           420,9
Europa de vest                               249,0
Asia si Australia                             145,2
Japonia                                                67,5
America latina                                   43,2
Europa de est si Rusia                     35,0
Dotarea cu computere de uz personal (nr. buc. la 1000 persoane)
America de nord                                     896
Japonia                                                       757
Europa de vest                                         666
Europa de est si Rusia                           307
America latina                                         240
Asia si Australia                                      144
Orientul apropiat si Africa de nord   99
Media mondiala                                       250
Dotarea cu telefoane portabile (nr. buc. la 100 persoane)
Europa de est si Rusia                               132
Europa de vest                                             129
America de nord                                            92
Japonia                                                              91
America latina                                               79
Orient apropiat si Africa de nord           67
Asia si Australia                                            48
Media mondiala                                            66