Posts Tagged ‘Bucuresti’

Un ziarist rus la Bucuresti

July 4, 2014

De pe blogul lui Vasile Ernu am aflat ca in ziarul moscovit „Komsomolskaia Gazeta“ a aparut un amplu articol despre Romania intitulat „Saracia pe europeneste. – Cum se traieste in tarile de la marginea Uniunii Europene”. Autorul, Evghenii Arsiuhin, a venit special pentru a se documenta in Romania, care este “una din cele mai sarace tari ale UE”, un bun exemplu deci pentru a vedea, scrie el, “ce ii asteapta  pe cei din fostul lagar sovietic care incearca sa intre in UE”.  Am gasit interesant si destul de obiectiv acest articol al cuiva venit din afara, cu unele opinii insa discutabile, ceeace m-a determinat sa il prezint pe scurt in cele de mai jos.

Ziaristul rus soseste intr-un Bucuresti plin de politisti, data fiind vizita in aceiasi zi a vicepresedintelui SUA, Jo Biden. La televizor vede plecaciunea servila a presedintelui Basescu in fata ilustrului oaspete. Subliniaza ca unul dintre principalele bulevarde ale orasului poarta numele generalului rus Kiselef, care la 1832 a dat romanilor prima constitutie cu caracter european.  Palatul parlamentului, “Casa Poporului”, proiectata de o fetita studenta la Arhitectura,  este ca marime a doua cladire din lume dupa cea a Pentagonului. Dar daca Moscova, scrie el, s-a transformat radical prin cladirile noilor imbogatiti, la Bucuresti nu s-a  construit mai nimic in ultimii 25 de ani. In schimb, la aproape fiecare pas se intalneste un local de noapte sau un bordel ; chiar si la hotelul de 5 stele in care a locuit, telefonul avea un buton prin care putea fi invitata o prostituata in camera.

Trei milioane de romani au plecat din tara in acesti ani, iar cei ramasi sunt de parere ca singurul lucru pe care UE l-a adus pozitiv este ca multi tigani au plecat sa cerseasca sau sa fure la Paris, caci un zbor de la Bucuresti pana acolo costa doar 40 euro. E prezentata problema neadmiterii Romaniei in spatiul Schengen, dar controlul vamal obligatoriu nu a impiedicat emigrarea in masa. Numarul mare de romani in Italia se explica prin asemanarea limbilor: italiana pentru romani este cum e rusa pentru ucrainieni.

Comparativ cu pietonii din Moscova, la Bucuresti omul de pe strada e imbracat modest, dar chiar si ultimul ban el il da pentru o masina. Automobilul  Dacia nu costa deloc scump, dar benzina (1,5-2,0 euro/litru) costa mai mult decat in Rusia. Un pachet de tigari costa 3-4 euro, datorita accizelor ce sunt 80% din pret: functionarii de la Bruxelles aplica in Romania aceleasi reguli ca in Franta. Asta favorizeaza contrabanda de tigari aduse din Rep. Moldova si Ucraina. Romanii sunt priviti de restul Europei asa cum la Moscova sunt priviti doar uzbecii, adica cei pe care viata ii constrange sa munceasca mult pentru bani putini.

Coruptia este departe de a fi fost invinsa in Romania, desi aceasta era o conditie pentru intrarea in UE. Ea a fost totusi primita in UE, de teama ca va reintra iarasi sub sfera de influenta a Moscovei.  Banii castigati pe cai ilegale merg la partidele politice, este parerea lui Iulian Butinaru, adjunct al Min. de Finante. Dar de ce salariile sunt asa de reduse? Raspunsul primit de ziaristul rus este ca asa s-au format ele istoric. Raspuns ce nu-l satisface, caci daca in 1970 ele erau aproximativ egale in Rusia si Romania  (85-90 dolari), in schimb in 2013 in Rusia salariul mediu era de 920 dolari, in timp ce in Romania – doar 365 dolari. Exporturile Romaniei in Rusia, care in 2013 erau aproape exclusiv din masini Dacia, au crescut cu 33%, cele in India – cu 40%, in China – cu 17%, dar in tarile UE – doar cu 8,8%. Se vede ca UE nu se sinchiseste mai deloc de sprijinirea economiei Romaniei.

Cand in Romania, la putere au venit comunistii, tara era total agrara. In cei 45 de ani ce au urmat, industria a sporit de 40 de ori si se construiau anual 200 mii m.p. locuinte. S-au luat credite din occident, ajungandu-se la o datorie de 22 miliarde dolari. In ultimii ani Ceausescu a luat nefasta hotarare de a plati toate datoriile. El a reusit in buna parte asta, dar criza pe care a provocat-o l-a costat viata. Azi Romania este iarasi indatorata, datoria externa se ridica la 130 milioane $, iar in ultimii ani ea a crescut de 5 ori (cel mai rapid ritm dupa Grecia).  Dar guvernul este neputincios, caci deciziile sunt acum luate de fortele ce actioneaza pe pietele externe. Criza din 2008 a lovit grav tara, situatie care nu a putut fi deloc usurata prin calitatea de membru al UE. Somajul a putut fi partial rezolvat prin plecarea oamenilor la munca in strainatate, dar el a fost in anul trecut de 7,3%. Marfurile romanesti nu le sunt necesare celor din occident.

Problema nationala – spune ziaristul rus – se exprima in doua variante in Romania: “De-as putea pleca din aceasta tara!” si “Dati-ne inapoi Basarabia!”. Multi cred ca indata ce Republica Moldova se va uni cu Romania, toate problemele se vor rezolva. Cam acelasi spirit domneste de altfel si la Chisinau, numai ca aici se mai viseaza la fericirea ce ii asteapta intrand in UE.

In incheiere se pun in balanta aspectele pozitive si cele negative ale intrarii Romaniei in UE.

Pozitive ar fi: posibilitatea romanilor de a-si cauta de lucru in strainatate; atragerea de investitori straini prin nivelul scazut al costului mainii de lucru, ceeace a redus somajul, dar mentine saracia; s-au imbunatatit unii indicatori macroeconomici, in special structura exportului.

Negative: cresterea datoriei externe;  reducerea pensiilor si salariilor;  au crescut accizele pana la nivelul tarilor occidentale, sporind pretul la tigari, alcool, benzina;  a sporit inflatia cu 35% din 2007; agricultura a suferit prin absenta interventiei statului si achizitionarea de terenuri agricole de straini; a crescut somajul;  se plateste la bugetul UE 1% din PIB  (8 mlrd. euro din 2007), adica mai mult decat subsidiile primite de la Bruxelles, subsidii care sunt legate de conditii dificil de indeplinit; nu s-au justificat sperantele cresterii comertului cu tarile membre ale UE.

*

Sunt numeoase observatiile care s-ar putea face cu privire la acest articol. In primul rand este gresit ca cineva sa dea aprecieri despre o tara fara a cunoaste atat limba, cat si mentalitatea populatiei, nu numai din Bucuresti, ci si din alte regiuni. Sunt de pilda ignorate in articol pretentiile de autonomie ale minoritatii maghiare, si nu se pomeneste nimic despre protectia pe care calitatea de membru al UE o acorda tarii in cazul unui conflict inarmat. Unele din cifrele pomenite in articol sunt contestabile, ca de exemplu nivelul  comertului exterior al Romaniei cu Rusia (30%), nivel care ar fi salvat economia tarii in plina criza. Scaderea amintita a pensiilor si salariilor este o informatie invechita. Afirmatia ca subsidiile UE ar fi mai mici decat cotizatia de membru, nu e sustinuta cu date.  Articolul nu aminteste nimic despre antirusismul visceral al multor romani, ceeace se resfrange asupra politicii externe a tarii.

Cu toate acestea  multe din cele continute in articol corespund situatiei reale. Numarul mare al romanilor plecati din tara pentru  supravietuire  si pentru care sunt slabe sperante ca vor mai reveni, constituie o problema grava, ce nu poate avea o rezolvare prin UE. Politica UE de liberalizare a achizitiilor de terenuri agricole va duce la aparitia marilor proprietari, rolul mosierilor fiind ocupat pe viitor de niste societati multinationale. Rasturnarea regimului comunist in 1989 nu s-a datorat doar politicii economice nesabuite a lui Ceausescu, ci au intervenit un complex de factori, inclusiv dintarile occidentale. In ansamblu, articolul din ziarul KP reflecta si parerile multor romani despre inconvenientele conditiei de membru in UE, dar minimalizeaza avantajele ce decurg din asta.

Bucurestii acum 200 de ani

March 8, 2014

In istoria milenara a Europei, doua secole este foarte putin. Totusi viteza transformarilor in viata societatii ca urmare a progreselor stiintei si tehnicii face ca o privire aruncata spre trecut sa scoata la iveala stari de lucruri aproape incredibile astazi.

Contrastul intre occidentul, reprezentat pe atunci  de elita de la Paris, Viena sau Sankt Petersburg, si orientul  imperiului otoman, era izbitor.  Sa amintim ca la 1814 Napoleon Bonaparte era constrans sa abdice si sa capete domiciliu fortat in insula Elba. In America face ravagii razboiul de independent si, in luna august, trupele engleze ocupa orasul Washington. Spania ocupa Venezuela, iar crestinismul e interzis in China. Stephenson  inventeaza locomotive cu aburi, Byron scrie “The Corsair” si este anul de nastere al poetului rus Lermontov. Moravurile epocii, evoluasera in imbracaminte, hrana, muzica, literatura mai peste tot in tarile europene. Cu totul alta era insa viata atat in Valahia, cat si in Moldova. Fiind supuse Turciei, sultanul era cel care  numea sau debarca pe domnitor, iar uneori trimetea un calau sa-i taie capul. Boierii respectau portul turcesc, purtand anteriu, giubea si salvari, iar pe cap un calpac. Ascultau fanfara meterhanelei, vorbeau intre ei turceste sau greceste.

Secolul domniei fanariotilor (1716 – 1821) se apropia de sfarsit, cand in1812  la Bucuresti, pe scaunul domnitorului Tarii Romanesti, a fost instalat Ioan Gheorghe Caragea.  Dupa numai un an de domnie, asupra cetatii de scaun a navalit ciuma, adusa de turci, caci la Istanbul ea facea deja ravagii (3000 de morti zilnic). “Ciuma lui Caragea” a ramas in istorie ca una din cele mai cumplite nenorociri ale epocii si ea este pomenita pe scurt in “Istoria Bucurestilor” de Constantin C. Giurescu. Dar cea mai detaliata prezentare a groaznicei epidemii ce a bantuit intre iunie 2013 si martie 2014 este in cartea lui Stefan Ionescu “Bucurestii in vremea fanariotilor” (Ed. Dacia – Cluj 1974) din care voi extrage cateva pasagii edificatoare pentru trecutul acestui oras. 

Pag. 287 – La 13 iunie 1813 sunt semnalate cazuri mortale la Vacaresti.  Alarma la Bucuresti.  Voda porunceste sa fie pazite toate drumurile de la Vacaresti pana in Dealul Spirii, “prin care pot intra oamenii in oras, de a nu lasa pe nimeni, ori pe jos sau calare sau cu carul, sa intre inauntru fara a da de stire”.  Spaima cuprinde populatia orasului. Ca masuri preventive, Voda porunceste “ sa se cerceteze casa cu casa in toate mahalalele, pentru a constata daca nu sunt cumva cazuri de ciuma”. Toti  strainii si populatia flotanta sunt scosi din oras si trimisi la urma. Se iau masuri si la spitale, in special la spitalul Dudesti. Se face catagrafia cersetorilor si 80 dintre ei sunt trimisi la manastiri.  “Banii veniti din  Ilfov, Vlasca, Teleorman si Olt, unde se inregistreaza deja cazuri de ciuma, trebuie sa fie spalati in otet. Numarul cioclilor e sporit la 60, pentru ca acum nu se afla in par decat 27.”

Cu toate masurile luate, ciuma se inteteste. De aceea sunt interzise adunarile prin carciumi sau cafenele. Vinul sau rachiul se vindea pe fereastra carciumii si numai pentru acasa. Cine era gasit band in fata carciumii, era spinzurat pe loc. Cei bolnavi de ciuma erau ridicati de ciocli si dusi la spitalul Dudesti. Dar cei ce ii tainuiau pe cei bolnavi, “sa stie ca vor fi izgoniti din oras si toate lucrurile ce va avea Ii se vor arde si se va pedepsi.”

Constatand insa ca poruncile date nu sunt indeplinite intocmai, domnitorul intocmeste un regulament cu 11 puncte, care, tiparit, este raspandit in tot orasul. Se recomanda oamenilor “cand se vor intalni sa stea departe unul de altul la trei pasi”; nimeni nu avea voie sa intre intr-o casa molipsita; cine avea nevoie sa cumpere ceva “sa nu-l ia in mana numaidecat, ci prin mijloc ori de lemn, ori de fier, in chip de cleste sau vas, iar acasa, sa-l spele sau sa-l afume, dupa cum este cazul”; cei ce vand sau cumpara sa stea departe unul de altul, iar banii sa fie dati “in vas cu otet”; copiii sa nu fie lasati sa iasa din curtea casei parintilor.

Napreznica boala este insa tot mai ucigatoare. Oamenii fug pe unde pot, orasul devine tot mai gol, tot mai pustiu. La sfarsitul lunii august 1813 chiar voda paraseste orasul si isi ia resedina la Cotroceni.  Fug si doctorii, domnul le opreste leafa. Peste Dunare, la Rusciuk ciuma facea si mai multe ravagii. Consulul Frantei spune: “Valahii sunt atat de speriati ca doua treimi din populatia Bucurestilor s-a imprastiat la tara”. Permisiunea data de voda bucurestenilor de a putea iesi din oras ca sa-si faca in jurul lui adaposturi, are urmari catastrofale:  fug din oras nu numai oamenii sanatosi, ci si ciumatii. Zadarnic sunt inchise barierele, zadarnice poruncile domnului, zadarnice rugaciunile mitropolitului. Nimeni nu isi mai face datoria, nici vatafii mahalalelor, nici clerul, nimeni.  Iar haimanalele orasului jefuiau si pradau in voie, intrand in casele oamenilor zicand ca sunt ciocli. Voda Caragea ii obliga de aceea pe ciocli sa poarte la gat un petec  rosu ca semn distinctiv. Dar oamenii sanatosi se amestecau pe campuri si prin cranguri cu cei bolnavi . (…) Ciumatii adunati de prin casele molipsite erau aruncati laolalta cu mortii in carele cioclilor. Cei dintai erau dusi spre lagarele mortii de la Dudesti, Baneasa, Cioplea, iar mortii erau aruncati in gropi mari, comune, fiind trasi din care cu cangile. Nu se mai prididea cu ingroparile. Dintr-un pitac domnesc  (porunca) din octombrie 1813 aflam ca multi nu mai erau ingropati: “…pe cei mai multi ii mancau cainii si alte jiganii…”. In februarie se inchide Targul de afara, iar domnul porunceste “sa se puie pristav a striga prin raspantiile Bucurestilor ca nici intr-un fel de chip sa nu se faca adunare la Obor.”

Dramatica situatie a epidemiei e redata in cuvinte simple de un contemporan, Ion Sin Dobre, tircovnic la biserica Batistei: “…Iara cand fu la octombrie, se intari o groaznica moarte care nici nu s-au pomenit sa fie vreodata. Si se sparse orasul si se dusera care incotro le-au vazut ochii si ramase targul pustiu. Si incotro ascultai se auzea : “Paziti, la o parte, ca vin ciocli cu mortii”, cate opt, cate zece, unul peste altul, mortii si molipsitii. Stau pe ulite mortii pana cand venea cioclii cu care de-I ridica. Iar multi  isi ingropau noaptea  mortii in gradini. Se spunea ca pana in luna lui ghenuarie 1814 numarul celor morti raportuiti in catastihe era de 20.000, in afara de cei de prin sate si de prin gradini. Pentru mortii de la spitale, tineri, batrani, bogati, saraci, tigani, boieri, ovrei, armeni, se faceau  gropi si se aruncau acolo, unul peste altul.“ Orasul era mort, hanurile pustii, bisericile goale, iar curtile boieresti  ferecate, erau pazite de arnauti inarmati. Deasupra orasului staruia apasarea mortii si plutea un fum alb, inecacios, ce se inalta din gunoaiele si balegarul aprinse prin curti si maidane.

In fine, in martie 1814 a fost invinsa “napraznica boala a ciumei”, desi domnia continua sa vegheze. Manastirea Plumbuita devine locul de carantina si dezinfectare pentru calatorii si negustorii ce veneau in Bucuresti. La Vacaresti si la Colentina se fac cate 12 bordeie de fiecare lazaret pentru ca strainii sa aiba unde sa-si pune marfurile “la aeriseala”. Abia in 1818 lazaretele de la Plumbuita si Vacaresti au fost inchise “fiindca din mila lui Dumnezeu, au lipsit banuiala napraznicei boli”.

In volumul amintit al lui Constantin C. Giurescu se arata ca ciuma lui Caragea ar fi facut 70.000 victime. Domnia lui Ioan Caragea a durat pana in 1818, fiind o perioada de tot soiul de abuzuri. Voda daruieste fiului sau beizadea Costache, intreg orasul Ploiesti, cu toate protestele negustorilor din acest oras. Beizadea Costache era spaima Bucurestilor, prin jafurile pe care le facea. Chiar manastirea Cotroceni a fost pradata de el, dup ace a fost numit epitrop al ei. Fiicele domnului (domnitele) erau la fel de rasfatate si nu acceptau ca vreo nevasta de boier sau de negustor sa fie imbracata mai elegant ca ele. Preocuparea principal a domnului si a familiei sale era strangerea cat mai rapida si fara scrupule a unei averi cat mai mari din birurile platite de locuitori, caci nu se stia care pot fi toanele sultanului sau a unor pase de la Istanbul.  In 1816 se descopera o conspiratie impotriva lui voda Caragea, si trei mari boieri implicati in urzirea ei (C-tin Filipescu, C-tin Balaceanu si Grigore Ghica) sunt surghiuniti la mosiile lor. Temator ca zilele in scaunul domnesc ii sunt numarate, Ioan Voda Caragea hotaraste sa fuga din tara. O face la 29 septembrie 1818 cu intreaga familie si cu numeroase care, pazite de 300 de arnauti. Ajunge la Brasov, pe drum distrugand toate podurile peste care trecuse, pentru a nu fi urmarit. Din timp avusese grije sa-si depuna averea considerabila la banci din Elvetia, Rusia si Anglia. Ajunge in Italia unde s-a stabilit definitiv cu familia.

 

 

Impresii din Romania (septembrie 2013)

October 8, 2013

M-am reintors de cateva zile acasa in Germania, dupa ce am petrecut, ca in fiecare an, o luna de zile in tara de bastina. Dupa intreruperea textelor pe acest blog in luna august, voi relua inscrierea pe blog a unor reflectii despre evenimentele si cartile citite in ultimul timp. In acest an, calatoria a avut ca scop si audierea catorva concerte in cadrul Festivalului George Enescu. Nu are insa rost sa comentez aici nici placerea audierii in direct a unor muzicieni renumiti ca Daniel Barenboim sau Radu Lupu, nici plimbarea pe strazile Bucurestilor, care rezerva mereu surprize celui nou venit.
Vizita in Romania este si o intalnire cu trecutul. Regasim tineri ce au devenit acum adultisi care uneori poarta primele semna ale varstei, dar mai ales cu cei de etatea noastra , pe fata carora sunt inscrise ravagiile batranetii. Poate ca si ei se gandesc, privindu-ne, cat de mult ne-am schimbat noi in acesti ani. Discutiile cu ei se invartesc in jurul durerilor sau bolilor de care sufera, iar uneori despre cei dragi care au murit. Soarta batranilor este inegala. Unii se tin inca bine la 80 de ani , altii – de varsta mai mica – par daramati si se misca cu mare greutate. Sunt mistere ale biologiei si geneticii, pe care nici situatia sociala, nici modul de viata nu le poate explica. Unii batrani il descopera abia acum pe Dumnezeu, iar daca acesta nu exista, il inventeaza, fiecare dupa mijloacele sale intelectuale. Iar cei ce nu au nici asta, ca mine de exemplu, accepta gandul teribil ca ca drumul pe care mergem noi toti nu duce nicaieri, decat in mormant.
Pentru un roman plecat de un sfert de secol din tara de bastina, fiecare calatorie in Romania are surprizele ei . Ne bucuram de autostrada excelenta de la Bucuresti la Constanta, desi la iesirea din Capitala se pot vedea halele unor fabrici inchise. Admiram mall-urile nou deschise, cu o varietate mare de produse din vest, dar remarcam si numarul relativ redus al cumparatorilor. Au aparut persoane cu averi considerabile, prezentate intr-un caiet publicat de revista Capital despre cei 500 de milionari romani, dar ziarele informeaza si ca 15% din populatia tarii (cca. 3 milioane de fiinte umane) nu-si poate asigura cele necesare pentru traiul de zi cu zi, adica practic mor de foame. Acest contrast social se vede bine comparand publicul clasei mijlocii venit sa asculte concertele in Sala Palatului, cu cetatenii intalniti prin cartierele marginase ale Capitalei sau prin metrou, cu fete pamantii si haine uzate.
In zilele petrecute acolo, evenimentele de importanta „mondiala“ ce ocupau programele canalelor de televiziune erau: decesul in Turcia al „regelui“ tiganilor de la Sibiu, inmormantarea lui pompoasa si incoronarea fiului lui (desi mai exista si un „imparat“ al tiganilor); beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, preot catolic mort in inchisoare acum 65 de ani; moartea intr-un parc din centrul Capitalei a unui copil muscat de niste caini salbaticiti, ceeace a provocat manifestatii pro si contra eutanasierii javrelor prinse de hingheri si nereclamate de nici un stapan; problema exploatarii miniere de la Rosia- Montana, care dintr-o chestiune ce trebuie cantarita la rece, cu argumente tehnico-economice, a devenit o tradare de politicieni a intereselor nationale. Continua totodata conflictul dintre presedintele Traian Basescu si primul ministru, social-democratul Victor Ponta, cu acuzatii reciproce, desi exista o intelegere de cohabitare intre cei doi, impusa de Uniunea Europeana. Ponta insa are avantajul ca e sprijinit de cca. 70% din membrii parlamentului, in timp ce Basescu si-a risipit suportul pe care-l avea din partea partidului PD-L. Presedintele nu mai are decat un an pana cand va trebui sa paraseasca functia suprema in stat, timp in care incearca fie sa-si faureasca un partid care sa ii fie fidel, fie sa ii compromita cu un scandal pe Ponta sau pe viitorul candidat probabil la presedintie, liberalul Crin Antonescu.
Dar astea sunt doar aspectele superficiale ale societatii romanesti actuale. Se pare insa ca profund mocneste nemultumirea celor ce sperau dupa revolutie intr-o situatie mai buna, a tarii si a lor personala. E evidenta dezamagirea unor tineri care nu-si vad un viitor in aceasta societate, care sunt amenintati de saracie, fara speranta de a fi ajutati de stat prin crearea de locuri de munca, prin conditii accesibile la educatie sau prin construirea de locuinte. Este explicatia plecarii atator romani pentru a cauta de lucru in strainatate, de unde nu se stie daca se vor mai intoarce, situatie dramatica fata de care autoritatile se dovedesc incapabile sa ia vreo masura. Iar Bucurestiul nu e un loc caracteristic pentru starea de lucruri generala din tara. Oare cate drame nu au loc in micile orase sau in sate, de unde tineretul nu poate evada pentru a pasi pe treptele afirmarii? Problema cainilor salbaticiti din Capitala se desbate ore intregi in talk-show-uri si pare mai importanta decat sutele de mii de oameni ce se gasesc in situatia numita oficial „saracie severa“. Guvernele ce se succed, indiferent de culoarea politica, par a-si pune intreaga speranta in atragerea de capital strain sau in privatizarea bunurilor ramase inca in proprietatea publica. Intreaga aceasta politica, ce se desfasoara fara un program de anvergura supus dezbaterii si acceptat de majoritate, ingrijoreaza pe cele cateva persoane constiente de destinele acestui popor. Iar pentru a se mentine stabilitatea sociala, se vantura mereu steagul anticomunismului, desi comunismul este mort si ingropat, si nu mai constituie un risc pentru capitalismul in plin avant.
In alte articole pe acest blog ma voi opri cu comentarii asupra altor aspecte din aceasta vizita care m-au impresionat.