Posts Tagged ‘CAPITAL’

Thomas Piketty, economist si sociolog al inegalitatilor

April 23, 2014

 

La sfarsitul anului trecut a aparut in Franta cartea lui Thomas Piketty intitulata ”Le Capital au XXe siècle” (Ed. Le Seuil). Traducerea ei a aparut acum cateva luni in Statele Unite, unde a fost apreciata de multi economisti  ca o senzatie stiintifica. In Germania s-a anuntat ca aparitia ei va avea loc la inceputul anului viitor. In romaneste, o excelenta prezentare a acestei carti de aproape o mie pagini poate fi citita pe blogul vicuslusorum.wordpress.com

Thomas Piketty (42 de ani) a devenit unul dintre cei mai cunoscuti economisti in domeniul inegalitatilor sociale. El preda cursuri la “Ecole d’economie de Paris” si la “Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales”. In 2012 revista “Foreign Policy” l-a inclus printre cei o suta de intelectuali care sunt cei mai influenti din lume.

Cotidianul german Süddeutsche Zeitung i-a luat la 27 martie 2014 un interviu lui Piketty din care redau mai jos cele mai importante pasaje. 

 SZ: Guvernul german prognozeaza pentru 2014 o crestere economica de 1,8 % si numeste asta un avant al economiei. Oare nu ne vom mai intalni niciodata cu “miracolul economic”?

Piketty: Niciodata nu se vor mai intalni cresteri de 5% ca in perioada post-belica. Asemenea ritmuri de crestere au loc numai atunci cand totul a fost in prealabil distrus – ceeace sper ca nu se va mai intampla iarasi. Sau cand este mult de recuperate in comparative cu alte tari. Germania a trecut prin ambele situatii  dupa 1945. Dar dupa anii 1980 productivitatea atat in Europa cat si in SUA nu a crescut decat relativ putin. Ceeace este normal din punct de vedere istoric. In ultimii 300 de ani economia mondiala a crescut in medie cu 1,6% anual. Chiar si asta se datoreaza pe jumatate cresterii populatiei, iar cealalta jumatate – progresului ethnic. Pare putin, dar privit la scara catorva secole, este destul de mult. Numarul locuitorilor globului este astazi de 12 ori mai mare decat era pe la inceputul sec. 18. Dar o asemenea crestere nu o vom mai intalni . ONU socoteste ca prin 2040 cresterea populatiei mondiale se va opri sau chiar va fi usor negative. In Germania numarul copiilor ce se nasc astazi este mult mai mic decat era acum 30 de ani.

SZ: Asta inseamna ca trebuie sa ne bazam doar pe cresterea productivitatii?

Piketty: Ea va creste intr-adevar, cand de pilda vom desvolta energie curate. Dar mai important este ca aceasta crestere aparent scazuta raportata la o generatie, este in fond destul de consistenta. Pentru o crestere de 1,5% , peste 30 de ani se va reinoi complect o treime din intreaga economie. Asta inseamna ca se vor schimba piata fortelor de munca, produsele, serviciile. Fiecare generatie trebuie deci sa se adapteze la o noua structura. Este nevoie de un nou system de educatie pentru a asigura ca fiecare persoana va avea un loc de munca intr-o noua lume a muncii. Deci o crestere de 1,5% annual e destul de mult.

SZ: Toate par deci in regula

Piketty: Numai ca averile sporesc mai repede decat 1,5%. Privit istoric ritmul lor de crestere e de cca. 4%, daca din venit se scade impozitul. Pentru immobile si terenuricresterea e de peste 3%, iar pentru produsele financiare – chiar de 6 sau 7 la suta, deci mai ridicat decat cresterea economica in ansamblu. In anii de dupa razboi am uitat asta, deoarece economia sporea foarte tare. In secolele 18 si 19 situatia era insa diferita. Economia crestea cu mai putin de un procent annual, averile insa cu 4% sau 5%. In aceasta situatie ne regasim acum. Asta conduce la o mare inegalitate a distribuirii avutiilor pe seama clasei de mijloc ce se micsoreaza. In primul rand,  este mai usor sa se obtina o dobanda ridicata pe pietele financiare, atunci cand ai déjà o avere mare ce poate fi larg investita. Cei bogati isi pot spori averea mai mult decat sporeste media economiei. In schimb unul care poseda doar 50.000 euro, nu va reusi sa capete dobanda peste 5%. El poate fi bucuros doar cand vine o inflatie ce egalizeaza veniturile.

SZ: De aceea am avea nevoie de un impozit care sa exercite o asemenea presiune asupra veniturilor din capital incat sa le egalizeze cu cresterea economica?

Piketty: Da, asta pare o solutie simpla, dar ar fi prea brutala. Motorul cresterii economice ar fi astfel lipsit de orice stimulent. Motivarea acumularii de capital si aver ear dispare. Caci pentru orice societate este bine cand exista mult capital. Acestuia ii apartin si masinile si tehnologia care ne fac productive. A avea capital este mai bine decat a avea datorii. Europa este ingrijorata ca lasam copiilor prea multe datorii. Dar in acelasi timp le lasam mai multe averi decat orice alta generatie de pana la noi.

SZ: Atunci unde e problema?

Piketty: Bunastarea nu este corect distribuita. De aceea sunt eu pentru taxarea progresiva a averilor, cu impozite crescand pe masura ce sporeste averea. Acest system nu trebuie sa afecteze pe cei ce abia au inceput sa acumuleze averea, dar de indata ce s-a atins un anumit prag, trebuie sa se plateasca. Nu sunt pentru o impozitare crescanda a veniturilor din capital. Pentru cei cu venituri medii impozitele trebuie chiar sa fie  mai scazute.

Am intalnit si analisti fericiti

December 30, 2009

 

Din partea unui ziarist cu pretentii de analist economic, asa cum se crede dl. Ionut Popescu, director al revistei “Capital”, consilier economic al premierului Emil Boc si proaspat presedinte al Fondului Proprietatea (salariu 10.000 lei lunar),  ar fi de asteptat ca prognozele pentru anul viitor sa tina seama de realitati. Dar, intrat in stare de euforie dupa victoria candidatului sau iubit la recentele alegeri, el incepe sa viseze in paginile publicatiei amintite. Despre ce este vorba? 

Intr-un articol intitulat “2010 – Iesim din criza?” (Capital – 28 decembrie 2009), nu se jeneaza sa afirme ca in anul viitor cresterea economica va fi de 1,3%. Cum se explica asta, dupa ce in anul acesta “cresterea” a fost de minus 7 %? Foarte simplu, prin cresterea productivitatii, crede dl.Ionut : “Speriate de criza ce ar fi urmat sa le loveasca, firmele romanesti s-au restructurat brutal: au concediat si au redus costuri». Ca un « economist » ce se respecta, Poput Ionescu nu da nici o cifra pentru a-si sustine afirmatia. Desigur ca nu a luat in consideratie si cele 150.000 firme ce au fost desfiintate prin introducerea impozitului forfetar, ceeace a dus la ramanerea pe afara a 450.000 salariati (cf. ziarul “financiarul”). O fi citit oare el afirmatia celor de la Banca Nationala conform careia : “Cresterea economica adevarata in Romania nu poate veni decat din cresterea numarului de angajati in economie, iar nu din disparitia locurilor de munca”? 

In acelasi articol el pretinde ca somajul in Romania a ramas si va ramane sub nivelul european, dar nu precizeaza ca anul trecut acesta a fost de 6,9 %, anul acesta – de 7,5 %, iar prognozele arata ca anul viitor el se va ridica la 8 – 9 %. Si se pare ca autorul ignora faptul ca daca 2-3 milioane de romani nu ar fi plecat la munca in strainatate, rata somajului ar fi fost considerabil mai mare. Nici nu mentioneaza ca in calculul somajului nu sunt inregistrati decat cei ce primesc ajutor de somaj, dar nu si cei concediati fara nici o indemnizatie, nici tinerii absolventi ce-si cauta un loc de munca si nu-si gasesc. 

O alta sursa de entuziasm in articol: “exporturile, desi au scazut, se mentin vioaie si anunta un an de cresteri frumoase”, desi nu se aduce pentru asta nici un argument bazat pe cifre. Ceeace il indreptatestepe un comentator pe internet al articolului sa il intrebe pe Ionut Popescu, fost putin timp si ministru de finante : “Sunteti cumva absolvent de filosofie sau de literatura? Sa stim si noi, poate am intrat pe o pagina gresita”. 

Dar toate comentariile cititorilor, evident toti din categoria unor manageri, sunt ucigatoare la adresa autorului: “diletant in ale economiei, care jongleaza cu termeni economici pe care nu-i pricepe si nici nu i-a aplicat niciodata”; sau “Articolul seamana cu o recenzie a filmului Harry Potter. Intrebare catre Ionut Popescu: cand va veti trezi?”; sau “Acest articol e de toata rusinea, rupt de realitatea cotidiana romaneasca. Un lucru e cert: in 2010 vor fi concediati in tarisoara noastra in medie 1.000 angajati pe zi”. 

Dar Ionut Popescu nu se intimideaza si scrie saptamanal articole cu panseuri originale ce ii surprind pe specialisti. Astfel, cu numai o saptamana in urma, el a comis inca un articol “20 de ani – lumini si umbre”, plin de acelasi inflacarare entuziasta pentru realizarile obtinute. “Risc o afirmatie : a fost cea mai fasta perioada din istoria Romaniei. Se poate demonstra asta aproape matematic”. Nu urmeaza insa nici o cifra pentru sustinerea afirmatiei, ci doar se repeta ca “am intrat in UE si in NATO, copiii saraci pot face cariera dorita, iar romanul mediu traieste mai bine, e mai liber, se poate afirma oriunde in lume”. Si articolul se incheie in stilul tipic al lingusitorilor la curtea monarhului: “Suntem contemporani cu cele mai bune vremuri pe care le-a cunoscut aceasta tara”.  Contrazicand propriul titlu al articolului, in cei 20 de ani nu a fost – dupa dl. Ionut – nici o umbra, ci doar lumini. Uita insa ca in 1989 tara avea o populatie de 23 milioane locuitori, iar astazi – e sub 20 milioane, reducerea populatiei prin cresterea mortalitatii si prin emigrare, fiind un fenomen ce va continua. El neglijeaza a mentiona ca unele din cele mai importante intreprinderi industriale supuse privatizarii au ajuns in proprietatea altor state, iar nu a unor companii private; ca industria petro-chimica are astazi o capacitate de doar 35 % fata de cea din 1989; ca in  agricultura nu au fost lucrate decat 5,0 milioane ha. dintr-un total 9,3 mil. ha. ; ca invatamantul are grave lipsuri, nu toti copiii mergand la scoala, iar cei ce se duc – obtin rezultate slabe in testele internationale. Nu spune nimic ca starea spitalelor ridica ingrijorari datorita lipsei de medici si de medicamente, ceeace se rasfrange in cresterea mortalitatii, a deceselor cauzate de tuberculoza si a nasterilor de copii cu malformatii. Nu se pomeneste numic de starea alarmanta a transporturilor, a cercetarii stiintifice, a constructiei de locuinte (in intreaga perioada intre 200i-2008, deci in 7 ani, s-au dat in folosinta doar 26.000 locuinte, fata de 55.000 loc. intr-un singur an 1989. 

Starea de incantare propagandistica pentru binefacerile sistemului este insa permanenta la acest important economist al PD-L. Intr-un articol din anul trecut in “Capital”, intitulat “Reindustrializarea Romaniei” Ionut Popescu era incantat de venirea unor investitori occidentali (Renault, Nokia, Ford) si afirma : “eu sunt dintre cei ce crede ca economia Romaniei creste in mod sanatos si viguros, iar directia in care merge e cea buna. Reindustrializarea Romaniei a inceput, fara ca vreun guvern sa-si propuna acest obiectiv”. Este un articol tipic pentru mentalitatea pe care o are un democrat-liberal despre mersul economiei: statul, respectiv guvernul, nu trebuie sa faca nimic, ci doar sa nu-i impiedice pe investori sa-si desfasoare cum doresc strategia. Este vorba de firme straine si companii multinationale, carora li se falfaie de prioritatile si interesele acestei natiuni. Iar cand decid sa se instaleze aici, contributia romaneasca e doar terenul si forta de munca , atat de ieftina, incat doar ea i-a putut atrage aici si nu s-au dus sa-si implanteze fabrica in China sau Ucraina. 

Ideea benefica a reindustrializarii, cu masurile complexe de adoptat, nici nu a facut parte din programul nici unui guvern in acesti 20 de ani. Asa cum dupa 1989 nu am avut un proiect de tranzitie la economia de piata, fapt care a dus la distrugerea unei parti din aparatul productiv al tarii, considerandu-l “un morman de fier vechi”, nici acum nu exista un proiect de reindustrializare. Orice proiect de acest gen ar genera, prin aplicare, o serie de procese adiacente: constructia de cai de acces, urbanizare, cresterea calificarii fortei de munca, stimularea activitatii de cercetare-desvoltare etc.Toate acestea necesita o atenta coordonare, de mai lunga durata. In aceasta privinta deciziile privind economia Romaniei nu se mai iau la Bucuresti, ci in birourile marilor grupuri economice transnationale. Statul roman, care sa permita sustinerea unui ansamblu de masuri pentru reindustrializare la scara nationala, nu mai exista.

Salarii grase si recompense copioase…

October 17, 2008

                                    

            Criza financiara se pare ca ii obliga pe multi oameni politici sa faca parada de stangism. In parlamente si in conferinte de presa se tin discursuri si se manifesta indignarea la adresa nu numai a bancherilor, ci si a unor patroni de firme ce castiga sume exorbitante. In acest timp intre 10 si 20 procente din populatia celor mai bogate tari traieste sub nivelul oficial de saracie.

             Iata castigurile unor magnati ai economiei germane, date in vileag in aceste zile :

         J. Ackermann (Deutsche Bank) – 14,3 milioane euro/an

         P. Loescher (Siemens) – 11,5 milioane euro/an

         H. Samuelsson (MAN) – 3,65 mln. euro/an

         W. Wenning (Bayer) – 3,59 mln. euro/an

         K.P. Müller (Commerzbank) – 3,34 mln. euro/an

         W. Maylhuber (Lufthansa) – 3,2  mln. euro/an

         Georg Funke (Hypo Real Estate ) – 2,3 mln. euro/an

         W. Klein (Postbank)  – 1,72 mln. euro/an

            Dar aceaste cifre sunt mici in comparatie cu recompensele pe care le incaseaza unii sefi de companii americane, atunci cand – din diverse motive – sunt constransi sa paraseasca postul. Iata filodorma pe care au primit-o unii dintre acestia cand si-au dat demisia :

         Bob Nardelli (Home Depot) – 210 milioane dolari

         Hank McKinell (Pfizer) – 198 mln. dol.

         Richard Grasso (N.Y. Stock Exchange) – 187 mln. dol.

         Stan O’Neal (Merrill Lynch) – 159 mln. dol.

         Ch. Prince – (Citigroup) – 95 mln. dol.

         Carly Fiorina (Hewlett-Packard) – 21 mln. dol.

            Cu titlu informativ sunt publicate si salariile oficiale ale unor politicieni din diverse tari (valorile nationale au fost convertite in echivalent euro) :

            G. W. Bush (S.U.A)– 24.167 euro/luna

            Gordon Brown (U.K.)– 23.334 euro/luna

            Shinzo Abe (Japonia) – 21.910 euro/luna

            Angela Merkel (Germania) – 20.427 euro/luna

            Silvio Berlusconi (Italia ) – 18.900 euro/luna

            Nicolas Sarkozy (Franta) – 6.600 euro/luna

            Dimitri Medvedev (Rusia) – 4.800 euro/luna

            Hu Jintao (China) – 274 euro/luna  

            Zilele trecute revista CAPITAL a publicat, ca in fiecare an, lista celor 300 de nume ale bogatasilor din Romania. Daca in 2003 doar 15-20 de romani aveau o avere mai mare de peste 100 milioane euro, in 2007 numarul lor era de 80. In 2003 forta financiara a grupului celor 300 de bogati era in total de 11,5 miliarde euro, in 2007 ea sporise la 39 miliarde euro. Ponderea acestor averi in PIB al Romaniei in 2007 a fost de 33 %. Reamintesc ca salariul mediu pe economie al romanului este de numai 340 euro, situand tara noastra pe ultimul loc in Uniunea Europeana.

            Fara comentarii…