Posts Tagged ‘capitalismul’

Slavoj Zizek si ideea comunista

June 26, 2010

La 25 iunie 2010 s-a deschis la Berlin un Congres cu titlul “Ideea comunismului” la care participa numerosi ganditori de stanga europeni printre care Slavomir Zizek, Antonio Negri, Alain Badiou si Cecile Winter. Cotidianul de stanga “Tageszeitung” (TAZ) a obtinut un interviu din partea filosofului psihoanalist sloven Slavoj Zizek (61 ani) asupra problemelor in discutie la acest Congres, din care redau mai jos cateva pasaje. 

  • TAZ : Domnule Zizek, cum intentionati sa scoateti comunismul din izolare?
  • Zizek: Singura modalitate sta in schimbarea regulilor impuse in ultimii 20 de ani. Capitalismul liberal nu poate rezolva problemele economice si ecologice, fara a se renega pe sine. Dar nici comunismul sec. 20 nu o poate face.
  • TAZ : Cereti ca stanga sa respecte disciplina, ordinea si sa aduca jertfe, iar pe potentialii delicventi sa-i tina sub observatie. A  stea nu prea seamana cu reguli ale comunismului.
  • Zizek : Stanga este prea deseori victima a santajului liberal. De ce solidaritatea, disciplina, pregatirea de lupta si de sacrificiu trebuie sa fie valori doar ale extremei drepte? Adevaratul fiasco al Stangii actuale este ca nu ofera o alternativa. Crezul ei este fie anticapitalismul, fie neo-keynesianismul. In ultimii 20 de ani capitalismul a fost mai revolutionar decat Stanga.  
  • TAZ : Propovaduiti comunismul dincolo de stat si piata. Pe de alta parte visati despre renasterea teroarei iacobine si a ideilor lui Lenin. Sunteti atasat modelului suveranitatii?  
  • Zizek : Eu il citesc pe Lenin la modul kirkegaardian. Asta inseamna nu repetarea a ceeace a facut Lenin, ci ce a scris el. A-l repeta pe Lenin inseamna in cele din urma a recunoaste ca Lenin e mort. Sovietele erau utopia de stanga a secolului 20. Eu sunt impotriva actualei forme a statului. Dar e nevoie de un organism global de disciplina si organizare.
  • TAZ : Din cauza acestor pareri sunteti acuzati de gandire totalitara.
  • Zizek : Cea mai buna aparare a mea provine de la prietenul meu Fredric Jameson. El spune: Orice ai afirma cu teoria ta, totusi cu glumele tale impertinente, intr-un stat totalitar vei fi primul care va fi impuscat. Stiti de ce pe seful cubanez il cheama Fidel Castro? Pentru ca intreaga Cuba este “fidelity to castration”, deci resemnata cu castrarea. Cubanezii isi sarbatoresc saracia ca semn al autenticitatii revolutiei lor. In sens psihoanalitic asta e castrare.
  • TAZ : Ati dat ca exemplu Coca-Cola drept o promisiune artificiala a capitalismului. Atunci simpla lozinca “Va rog, fara zahar!” ar inseamna o atitudine anticapitalista?
  • Zizek : Nu, raspunsul corect ar fi « Vreau un zahar nou ». Pretentia noastra este schimbarea realitatii, descoperirea unui nou zahar, iar asta e o lectie si pentru politic. E gresit a crede ca astazi o societate liberala, multiculturala, lupta impotriva uneia fundamentalista. Ambele sunt parte ale desvoltarii globale capitaliste.
  • TAZ : Titlul conferintei pe care o veti tine aici poarta denumirea “To begin from the Beginning”. Este o critica la opiniile lui Toni Negri?
  • Zizek : Negri repeta optimismul marxist conform caruia capitalismul duce de la sine spre comunism. Dar noi trebuie sa ne ocupam cu problemele capitalismului liberal, cu cele ale ecologiei, biogeneticii, proprietatii intelectuale si a spatiului public. Eu consider falsa teoria sa ca statul national va dispare. Din contra, el se va intari.
  • TAZ : Suntem oare acum in preajma unei noi revolutii?
  • Zizek : Trebuie sa-l imitam pe Lenin care s-a dus in Elvetia unde s-a pus sa-l citeasca pe Hegel. Noi trebuie sa parafrazam cea de a 11-a teza a lui Feuerbach: in sec. 20 am incercat prea rapid sa schimbam lumea. Astazi trebuie ceva mai mult: sa o interpretam. Nu am nici un plan pentru o noua revolutie, dar stiu ca nu vor mai fi baricadele din sec. 20.
  • TAZ : Daca nu aveti nimic concret sa ne spuneti despre viitoarea revolutie, atunci fiti mai concret in critica despre situatia actuala.
  • Zizek : Social-democratia in Europa va slabi. Viitorul sta in capitalismul liberal si reactiunea fundamentalista, nationalista indreptata impotriva imigrantilor. Berlusconi ar putea fi imaginea tipica a viitorului, un fel de Groucho Marx la putere. Ar putea apare un nou autoritarism, in care sa fie admise doar micile libertati ale consumului si sexualitatii. Iar criza financiara nu este inceputul sfarsitului, ci – asa cum spune Naomi Klein – o terapie de soc ce sprijina capitalismul.
  • TAZ : Va referiti la Chavez ca la un exemplu de miscare emancipatoare. Dar prietenia lui cu Ahmadineshad nu este o dovada de politica emancipatoare.
  • Zizek : Chavez a fost primul care i-a integrat pe cei din favelas si slums. Ceva mai tarziu a pierdut. Iranul, unde mie mi s-a interzis sa intru, nu-l consider drept prieten, doar pentru ca el este antiamerican si antiimperialist. Intram intr-o era multicentrista, ce inseamna ca SUA nu mai tine locul de singurul baiat rau. Daca stanga nu-si va regasi profilul, viitorul nostru va fi miscarea djihadista, scopul careia nu este lichidarea capitalismului, ci fundamentalismul religios.
  • TAZ : Multe din cele ce spuneti sunt radicale si provocatoare…
  • Zizek : Violenta cu adevarat fundamentala inseamna a fi temerar pentru a schimba din temelii relatiile sociale. Fascismul nu a facut asa ceva. El a facut milioane de morti pentru a salva capitalismul. Eu ma pronunt impotriva opiniei raspandite ca Hitler si fascistii lui au fost bine organizati, disciplinati si curajosi. Hitler a fost un las. De aceea am scris ca Hitler nu a fost suficient de radical, in comparatie cu Gandhi.
  • TAZ : Unii spun ca sunteti un bun Entertainer, care in fond ascunde un sarlatan. Va deranjeaza aceasta apreciere?
  • Zizek : Mie imi place sa-i fac pe oameni sa gandeasca, iar pentru asta uneori folosesc si glume. Poate ca uneori am mers prea departe cu asta, iar reprosurile ce mi se aduc sunt tot mai dure. Sunt chiar acuzat de antisemitism, lucru care ma sufoca. Eu critic si cred ca nu am o atitudine gresita. In schimb in ziarul egiptean Al-Ahram cartea mea a fost criticata ca pro-sionista. Dar aveti poate dreptate si de aceea ma intorc la teoria pura. Scriu chiar acum o carte despre Hegel, care are deja 700 de pagini.
Advertisements

CE VINE DUPA CRIZA (partea 2-a)

December 20, 2009

             Analiza teoretica facuta in partea I-a justifica elaborarea unui program coerent, in primul rand in tarile in care criza a facut ravagii. Va trebui purces la crearea unei guvernari supranationale a sistemului financiar global, pentru restabilirea transparentei si increderii. Ca astfel ar spori birocratia nu e atat de important, cit mai mult a sti in folosul cui ar actiona aceasta institutie si daca ea poate fi suficient controlata. Nimeni nu crede ca capitalismul financiar se va moraliza de la sine. La ora actuala contribuabililor le este teama de viitorul lor, incat pot accepta fara prea multe proteste sa finanteze erorile bancilor. Dar indata ce va putea, capitalismul financiar isi va recastiga aroganta si va reincepe sa se desvolte in interesul propriu, impingandu-i pe clienti sa se indatoreze. El trebuie deci prins in chingile stricte ale unei stari de drept. Aceasta supraveghere a finantei nu poate fi lasata pe mana sectorului privat, nici pe mana unui singur guvern, ce ar putea elabora reguli avantajoase pentru sine, dar dezastroase pentru altii.

O conditie primordiala este punerea de ordine in economiile nationale si, mai intai, in economia americana, tara de unde a pornit criza. Iata cateva din masurile necesare: incurajarea creditului interbancar; interzicerea instrumentelor financiare bazate pe active speculative; nationalizarea, chiar si partiala, a unor banci  si izolarea produselor lor “toxice”; interzicerea remunerarii excesive a persoanelor din sistemul bancar; sustinerea durabila a cererii private prin impunerea de salarii minime in cat mai multe branse, prin sprijinirea sindicatelor si printr-o reforma a fiscalizarii veniturilor; sustinerea sectoarelor industriale aflate in dificultate, cu conditia modernizarii lor tehnologice si adaptarii la cerintele ecologice; acordarea de sprijin pentru modernizarea intreprinderilor mici si mijlocii; organizarea pietei locuintelor la un pret jos, dar stabil, si finantarea imprumuturilor ipotecare de catre un organism de stat dupa modelul lui Home Owners’ Loan Corporation din SUA din 1933; aplicarea si in SUA a unui sistem de protectie sociala garantand veniturile in caz de boala si rambursarea cheltuielilor medicale; prelungirea duratei de acordare a alocatiei de somaj; stimularea tinerilor pentru a imbratisa meseria de inginer sau cercetator stiintific s.a.

In tarile Uniunii Europene introducerea monedei unice (euro) s-a dovedit extrem de utila in perioada crizei. La fel si politica comuna a concurentei, dar lipseste o guvernare financiara comuna. Europenii nu au macar o definitie comuna a conceptului de “paradis fiscal” sau de amplasament “off shore”, nici cea de reglementare a pietelor la termen sau a “hedges funds”. Ei nu au nici o instanta juridica comuna pentru reglarea pietelor financiare (ca de pilda AMF in Franta sau SEC in SUA). In mai toate domeniile, europenii se inclina in fata practicilor Wall Street, Fed, SEC sau indicatiilor unor organisme controlate de americani. Tarile membre UE trebuie deci sa se doteze cu institutii comunitare care sa interzica institutiilor nationale sa lucreze cu actori financiari off shore si cu paradisuri fiscale din afara UE.   Apoi Comisia europeana va trebui sa dispuna de un instrument de nationalizare (“unionizare”) pentru izolarea activelor toxice ale bancilor, asa cum a facut Suedia in 1992. Dar nimic din toate astea nu poate fi realizat de Comisia UE, care are un buget limitat la 1,28 % din PIB-ul european. Iar G20 sau G24 – o vor face inca si mai putin.

O serie de importante reforme trebuie sa completeze profilul actual al Fondului Monetar International. In cele din urma, aceasta organizatie va trebui sa pregateasca introducerea unei monede unice mondiale, dupa modelul “bancor” propus de Keynes sau pe baza catorva monede principale (dolarul, euro, yenul si renminbi). Aceasta moneda mondiala va trebui sa ia candva locul dolarului, valoarea caruia scade mereu.

 Pentru echilibrul pietei si al democratiei, conditia unei desvoltari armonioase pe intreaga planeta este faurirea instrumentelor necesare pentru exercitarea unei suveranitati mondiale : un parlament, un guvern, aplicarea universala a Declaratiei drepturilor omului, aplicarea de toti a deciziilor O. I. M. in domeniul dreptului la munca, o banca centrala, o fiscalitate planetara, un control global al pietelor financiare, o politie si o justitie planetare, un salariu minim planetar. Desigur ca aceste masuri sunt departe de a putea fi aplicate acum, dar asa parea imposibila si crearea unei Organizatii a Natiunilor Unite inainte de razboi. Poate ca, din nefericire, va trebui ca omenirea sa treaca printr-un nou razboi, inca si mai atroce, pentru ca perspectivele acestor reforme sa fie luate in serios.

Pe calea spre o reformare generala a societatii, sunt insa multe piedici si pericole. Criza actuala a fost reparata, dar peste cativa ani se vor forma noi bule financiare din care vor izbucni noi crize si noi violente. Iar aceste crize se vor grefa pe un sistem financiar diferit de cel actual, in special datorita internetului. Chiar astazi sunt in lume peste 10 milioane de persoane ce folosesc telefonul mobil pentru operatiuni bancare simple. Dar piata sa potentiala e enorma, caci peste 60 % din oameni de pe glob nu au acces la un credit sau la o asigurare. S-a evaluat ca peste cinci ani transferurile de bani prin telefonul mobil se vor ridica la suma de 140 miliarde dolari. Iar cand miliarde de oameni vor putea folosi telefonul mobil pentru cele mai variate operatiuni bancare, si in primul rand pentru obtinerea de micro-credite, atunci companiile de telecomunicatii fie vor concura bancile, fie se vor alia lor. In mai putin de 20 de ani, crizele ce vor veni vor fi generate de sistemul complex global ce integreaza finantele si tehnologiile de comunicatie.

Dar sunt si alte sisteme complexe, nefinanciare, care ar putea ameninta omenirea. De pilda sistemul epidemiologic, ce poate derapa intr-o pandemie incontrolabila. Sau cel al climei, ce ar putea declansa o panica de tipul celei a prabusirii unui sistem financiar. Daca dereglarea climatica se ambaleaza rapid, lumea va fi constienta nu numai ca nu e nici un pilot in avion, ca la criza economica mondiala, ci ca nici nu exista cabina de pilotaj. Va fi atunci prea tarziu pentru vaicareli ca nu au fost ascultati cei ce prognozasera asta si ca nu s-a actionat atunci cand era inca timp. Si ca nu s-au luat masuri modeste, limitate, suportabile, suficiente insa pentru inversarea tendintelor.

Trebuie profitat de actuala criza pentru a constientiza patru adevaruri simple, dar deseori uitate:

  • Orice om, lasat liber sa actioneze, isi va urmari doar interesul propriu, chiar in detrimentul propriilor sai descendenti;
  • Omenirea nu poate supravietui decat daca fiecare fiinta umana isi va da seama ca este in favoarea sa doreasca bunastarea celorlalti;
  • Munca, sub orice forma, mai ales in scopuri altruiste, este unica justificare a strangerii avutiei;
  • Timpul este singurul bun cu adevarat rar; deci orice activitate ce contribuie la sporirea sau economisirea lui, trebuie bine remunerata.

Atunci cand aceste idei vor domina, ar putea veni o lume a abundentei, in care pietele  vor fi doar componente ale ei, iar nu stapanele absolute precum astazi.

CE VINE DUPA CRIZA (partea I-a)

December 20, 2009

     Criza financiar-economica, care se trambiteaza peste tot ca ar fi trecut, a devenit o tema a comentariilor celor mai renumiti economisti de pe glob, aflati in cautarea cauzelor marei zgaltairi financiare si in  prezicerea urmarilor ei. Printre ei este si Jacques Attali, fost consilier timp de aproape 20 de ani al presedintelui Frantei, Francois Mitterrand, fost presedinte al BERD si autor a 45 de carti, traduse in 20 de limbi. Ultima sa carte e intitulata “La crise, et apres?” – Ed. Fayard, iunie 2009, 185 pag. (Prezentarea altor carti ale aceluiasi autor poate fi gasita pe acest blog la datele de 31.05.2008 si 23.06.2008). In cele ce urmeaza voi prezenta pe scurt din acest volum doar pasagii din capitolele referitoare la consecintele actualei crize economice si politice si a masurilor ce ar trebui luate pentru ca viitoarea criza sa nu fie la fel de dureroasa. Unele din ideile autorului sunt discutabile, dar este remarcabila incercarea de a explica simplu o serie de probleme economice relativ complicate.  N.R. 

               CRIZA. IAR DUPA EA ? (extrase) 

     O ideologie care serveste la mentinerea puterii unui grup, nu rezista decat daca are capacitatea de a explica oamenilor sensul vietii lor, de a da ratiune muncii lor. Astazi ideologiei liberale ii este greu sa convinga lumea ca capitalismul mondial este in serviciul oamenilor, ca e corect sa se plateasca bancherilor bonusuri de 10 miliarde si ca democratia se ingrijeste si de interesele paturilor sarace si a viitoarelor generatii.

Situatia actuala seamana, pastrand proportiile, cu cea a caderii imperiului roman, care a durat peste 300 de ani, dupa care a urmat o dezordine de un mileniu. O schimbare de ideologie ar putea sa atraga aducerea in Statele Unite a unei puteri protectioniste, militariste, cvasi-totalitare si in buna parte teocratica. Teocratia poate fi forma caricaturala a viitoarei organizari a democratiilor, la fel cum fascismul si nazismul au fost caricaturi demonice a ceeace avea sa devina social-democratia. Nu trebuie exclus ca aceasta criza va declansa miscari de revolta si violente politice fara precedent, insotite de o revenire a urii de clasa. In fond, nu constitue oare ea o formidabila demonstratie a valabilitatii analizei lui Marx despre un capitalism in acelasi timp stralucitor, planetar si sinucigas?

Aceasta criza este totodata ocazia de a intelege cum un grup mic de oameni, fara a produce noi bunuri, acapareaza in deplina legalitate si lipsiti de orice control, o parte esentiala din valoarea creata de societate. Si cum acest grup, dupa ce a jefuit tot ce se putea, constrange sa i se plateasca uriase prime de catre muncitorii, contribuabilii, salariatii, consumatorii, patronii etc. din intreaga lume, fortand statele sa gaseasca pentru ei rapid, sume de mii de ori mai mari decat cele pe care aceleasi guverne refuza zilnic sa le dea celor mai sarace tari si milioanelor de infometati de pe glob. Totul se petrece insa in mod “cinstit” si neviolent. Iar in ochii multora, asta constitue principalul motiv de revolta: daca tot ce se petrece e legal, atunci insusi sistemul ce permite o asemenea aberatie nu are justificare de a fi!

S-ar putea crede ca suntem in fata unui angrenaj shakespearian de evenimente, in care pofta nesatioasa a unora si panica altora, duc la prabusirea castelului de carti de joc al iluziilor noastre, in folosul catorva potentati. Dar exista si o alta explicatie. Raspunsul la criza nu sta in denuntarea catorva vinovati, bancheri, controlori sau guvernanti, ci necesita o revolutie in gandire. Criza nu se poate reduce la lipsa de reguli ale pietelor si nici la inventarea de sistemul financiar american de noi produse derivate care sa-i permita sa se indatoreze fara sfarsit sau sa-si exporte problemele pe calea London City, ce a devenit o anexa a Wall Street-ului.

Secol dupa secol, Europa si apoi intreaga lume au dat preferinta libertatii individuale in fata altor valori (dreptate, solidaritate, moralitate). Pentru asta s-au folosit doua mecanisme care sa permita organizarea acestei libertati: pietele (marfurilor, tehnologiilor, muncii, capitalurilor) si democratia (la nivel de natiune, regiune, comuna). Piata permite sa se aloce in mod liber resursele rare pentru a produce si distribui bunuri private. Democratia permite sa se aloce liber resursele rare pentru a produce si distribui bunuri publice.

 Istoric privind, un stat puternic si nedemocratic este cel ce a faurit pietele, care la randul lor au dat nastere burgheziei. Iar aceasta, stapana a pietei capitalurilor (care in capitalism domina toate celelalte piete), a luat puterea prin generalizarea treptata a democratiei. Democratia are nevoie de piata, pentru ca nu poate exista libertate politica fara libertate economica. Iar piata, care nu e nici infailibila, nici justa, nici chiar eficienta, are nevoie de democratie, sau cel putin de un stat, care sa protejeze dreptul de proprietate si libertatea intelectuala si de afaceri. In timp insa ce democratia este condusa de o majoritate ce se schimba si care controleaza aparatul de stat, pietele sunt dominate de cei ce poseda mijloacele de productie si, in particular, de “initiati” (bancheri, analisti financiari, investitori privati) ce pot distribui capitaluri in functie de informatiile de care dispun. Daca democratia ar fi perfecta, ea ar impune echitatea, adica fiecare ar fi la fel de informat. Informatia a devenit deci una dintre cele mai pretioase resurse.

Institutiile si pietele financiare permit sa transfere, in schimbul unor dobanzi sau dividende, economiile celor ce au reusit sa le aiba catre cei care pot sa le utilizeze mai bine. De aceea  bancile trebuie sa fie bine informate cu privire la ocaziile favorabile de investitii, pentru ca cei ce  au depus banii sa beneficieze de ele. Dar bancile pot fie sa manifeste un entuziasm fals pentru investitii rentabile, dar foarte riscante, impingand pe client sa se indatoreze pentru a le obtine, fie din contra, sa retina pentru ele informatiile privind cele mai bune locuri de plasament. In ambele cazuri bancile se indeparteaza de functia lor, cea de a-i finanta pe altii, si devin un mijloc de a castiga bani pentru sine, datorita informatiilor pe care le detin, indiferent de rentabilitatea generala a economiei. De aici decurge importanta controlului unei Banci Centrale, independenta si capabila sa reziste la presiunile puterii politice considerabile de care dispune finanta. Iar tocmai aici incepe criza, atunci cand controlul slabeste, cand sistemul financiar acapareaza o parte excesiva din profiturile obtinute de industrie si cand finantele fac dovada ca se pot castiga bani, chiar multi bani, fara a se produce bunuri reale.

Prin natura sa, cuplul format de piata si democratie nu este armonios. Bazat pe exercitarea libertatii individuale, el declaseaza celelalte virtuti, si in particular solidaritatea. Libertatea individuala presupune libertatea de a–si schimba parerea, de a nu respecta contractele, inclusiv contractul social cu statul. Nimeni nu are motive sa fie loial altcuiva decat sie insusi. Lipseste si ratiunea de a fi loial fata de generatiile viitoare. Facand din lipsa de loialitate si din aviditate niste valori acceptabile, principiul prioritatii libertatii individuale distruge stabilitatea locurilor de munca, cea a drepturilor si contracareaza altruismul. Cei care au informatia, “initiatii”, nu o impartasesc si altora sau cel putin o fac in interesul lor personal, inainte de a accepta sa o imparta cu altii. Din toate astea rezulta o logica a urgentei, a nelinistii si nerabdarii. Presimtind un risc crescand, fiecare cauta sa scoata maximum de avantaje, in cel mai scurt rastimp posibil.

O contradictie majora exista intre mecanismele ce servesc libertatea. Democratia nu e aplicabila decat pe un teritoriu, limitat de frontiere, dar nu exista inca nici o democratie planetara, care sa aplice aceleasi reguli de drept pe intreg globul. In schimb pietele sunt planetare, indeosebi cele ale capitalurilor, capabile sa evolueze repede si sa se desvolte in afara oricarui cadru national instalandu-se oriunde doresc. Pietele fiind globale, fara ca statul de drept sa aiba si el acest caracter, ele cuprind treptat din domeniul starii de drept al fiecarei natiuni, dar si din cel al democratiei ce se presupune ca sta la baza sa. Capacitatea de a organiza reglementarea pietelor financiare dispare in concurenta acerba dintre pietele financiare, ce cauta sa impuna o legislatie cat mai favorabila “initiatilor” lor. Se creeaza astfel o piata planetara fara interventia statului. Dar o asemenea piata pura si perfecta, se stie ca nu poate utiliza toate capacitatile productive si nu poate repartiza echitabil resursele. Totodata insa, in lipsa statului de drept planetar, se desvolta economia “a-legala”, ilegala si criminala. Sporeste tendinta de preluare de contractul privat a ceeace tine de contractul social, ceeace atrage o agravare a inegalitatilor in patrimonii, in venituri, in informatii. Este triumful capitalismului financiar. (Va urma)

Eternul Marx

August 27, 2009

Cand se ajunge la ananghie, pacatosii se adreseaza lui Dumnezeu, implorand iertare si cerand ajutor. Pastrand proportiile, in aceasta neplacuta situatie se gasesc astazi, in plina criza financiara, fundamentalistii pietei. Manifestanti au defilat pe Wall Street cu pancarde pe care scria “Marx avea dreptate!”, iar in alte locuri pe glob multi si-au reamintit de sumbrele prevestiri ale ganditorului german cu privire la prabusirea ineluctabila a capitalismului. Revista “Time” il amintea si ea in ianuarie 2009 pe Marx in articolul “Rethinking Marx” : “acest imens turn, ce ii domina in ceata, inevitabil, pe toti ceilalti”. Saptamanalul american “Newsweek“ titra un numar cu cateva luni in urma : “Suntem acum toti socialisti?”. Redutabili politicieni ai dreptei liberale europene uitasera discursurile tinute cu putin timp inainte si vituperau acum aratand cu degetul la racilele sistemului.

Dar deocamdata vedem ca nu s-a intamplat nimic din teribilele prevestiri, cuvantul de ordine al guvernelor occidentale, acesti “imputerniciti ai capitalului” cum ii numea Marx, fiind “Salvati cu orice pret bancile!”. Oare totul nu a fost decat o alarma falsa ? O serie de reviste nu cred insa asta si publica “cover stories” ilustrate cu portrete ale lui Marx reamintind valabilitatea ideilor autorului “Capitalului”, dar si unele aspecte noi pe care le are lumea moderna si care nu au fost banuite de el.

Iata de pilda saptamanalul german “Die Zeit” (tiraj cca. 500.000 ex.), care in ultimul sau numar (nr. 35 din 20 august 2009) consacra 4 pagini mari raspunsurilor date de cativa economisti, literati si ziaristi la sapte intrebari legate de soarta capitalismului :

1. – Capitalismul oare mai exista?

 2. – Sa fie inegalitatea pretul de platit pentru asigurarea cresterii economice?

3. – Ce a ajuns omul in capitalism?

4. – Distruge capitalismul democratia?

 5. – Munca mai are un sens?

 6. – Exista o morala a pietei?

7. – E posibil un capitalism fara perioade de avant si cadere?

Asemenea intrebari, greu de presupus ca s-ar putea desbate cu obiectivitate in presa romaneasca, se ridica in occident pentru ca cele cateva decenii de exceptionala stabilitate economica au fost solul prielnic de aparitie a unor teorii, printre care cea ca era postindustriala a dat nastere unui capitalism fara crize, un fel de paradis mentinut in viata de niste bancheri indemanateci si de o inteligenta colectiva numita “piata mondiala financiara”. Dar atunci cand spaima unei rasturnari radicale cuprinde societatea, oamenii isi pun intrebari grave, menite sa caute posibilitatile adaptarii la noi conditii de viata. Care sunt greselile pe care le-am facut? Cum a transformat capitalismul esenta umana? In ce masura economia se impaca cu etica? Noua ordine economica posibila se potriveste democratiei? Este un fenomen de neocolit ca unii sa devina tot mai bogati, iar altii – tot mai saraci?

Revista franceza “Le Nouvel Observateur” publica in numarul din 20 august 2009 un grupaj de articole ce se deschide cu “Le grand retour de Marx”, in care se constata revenirea in actualitate a “teoreticianului barbos, ale carui intuitii au capatat odata cu criza o forta neasteptata”. In el Philippe Raynaud, profesor de filozofie politica la universitatea Paris-II, scrie ca “daca democratia produce o cerere mare de egalitate niciodata satisfacuta, este natural ca periodic sa renasca aspiratia spre o realizare a acestor promisiuni nerespectate, ceeace conduce cu usurinta la contestarea formalismului democratiei liberale”. Un alt autor semnaleaza ca o surpriza salutul respectos dat autorului “Capitalului” de o seama de discipoli cu nume prestigioase in politica franceza : Alain Minc, Jacques Attali, Pascal Lamy. Care totusi il amputeaza pe Marx de partea sa cea mai vie: revolta fata de nedreptate, ura fata de bani (acest vitel de aur “ce abate cele mai frumoase suflete spre ceeace este mai rusinos si mai nefast in om”), cel ce admira Comuna din Paris si explica esenta luptei de clasa.

 Inaugurand la 25 martie noul local al lui London School of Economics, regina Elisabeta II a intrebat de ce nimeni dintre ilustrii economisti britanici nu a stiut sa prevada venirea crizei. I s-ar fi putut raspunde ca, cu 160 de ani inainte, o anuntase un batran socialist german. Dar Marx nu si-ar fi putut niciodata imagina supravietuirea atat de lunga a unui sistem pe care il considera irational in principiu si distrugator in actiune. Iar capitalismul e in continuare si azi bine-mersi si inca nu i s-a gasit o alternativa credibila.

In incheiere prezint mai jos un pasaj din articolul publicat in “Le Nouvel Obs” de Daniel Bensaid, profesor de filozofie la Paris-VIII Vincennes si membru al NPA :

Sa gandim lupta

De douazeci de ani Marx e privit in cea mai buna dintre lumile liberale posibile drept un personaj total depasit. Dar fantoma lui s-a reintoars odata cu criza financiara, cu capitalul globalizat. Acum 160 de ani “enorma ingramadire a marfurilor” era abia la inceput. Dar Marx nu s-a multumit sa priveasca aceasta situatie. Critica sa a economiei politice urmarea gasirea secretului, descifrarea logicii ei. Pentru a-si depasi limitele, capitalul e constrans sa-si largeasca fara incetare sfera acumularii si sa-si accelereze ciclul rotirilor sale. Transformand totul in marfa, el inghite spatiul si indraceste timpul. Criza globalizarii capitaliste scoate la iveala tendinta de trei ori destructiva a capitalului : a naturii, a societatii, a umanului. (…) Acolo unde economistii vulgari asista cu gura cascata la spectacolul crizei, Marx surprinde in chiar clipa ivirii lor contradictiile ucigatore ale unei societati schizofrene unde “banii isi striga pofta” asa cum “cerbul mugeste insetat dupa apa proaspata”. Vitalitatea studiilor marxiste demonstreaza fecunditatea actuala a operei sale. Jacques Derrida atragea inca in 1993 atentia asupra tentatiei de “a-l folosi pe Marx impotriva marxismului, pentru a neutraliza sau a estompa imperativul politic in exegeza calma a unei opere deja clasate”. Cel mai rau ar fi deci sa facem din el un autor academic corect sau un vulgar intelectual de stanga. Marx e un ganditor al conflictului si al luptei. Pentru a salva acest spirit subversiv de banalizarea ce il ameninta, mai trebuie oare sa repetam ca aceasta critica a capitalului are drept corolar comunismul? Mostenirea lui Marx pune deci intrebarea daca cuvantul “comunism” a fost compromis prin folosirea lui birocratica de stat pana in aceea incat a devenit de nepronuntat. Si sa determinam mai ales ce inseamna comunismul astazi – utopie critica, miscare de emancipare sau ipoteza strategica.

Mistificarea deliberata a cetateanului roman

November 22, 2008

                                                

            A avea o privire obiectiva asupra situatiei politice actuale, din lume si din tara, presupune indeplinirea a cel putin doua conditii :

            – Sa accepti ca experienta comunista, cunoscuta si de noi romanii, s-a incheiat definitiv si iremediabil in 1989.  Ca de pilda in Rusia – patria revolutiei comuniste din octombrie 1917 – unde planificarea centralizata a intregii economii a fost inlocuita cu jocul fortelor pietii, prin distributia fostelor proprietati ale statului unor oligarhi, care in cel mai scurt timp au devenit fabulos de bogati. Ca de pilda in China, unde la putere e partidul comunist, iar tezele clasicilor marxism-leninismului sunt pomenite cu sfintenie, dar in practica peste 30.000 patroni sunt milionari, iar zeci de milioane de chinezi muncesc in conditii de extrema saracie. Cele doua tari – Cuba si Coreea de nord – in care comunismul se mai aplica in forma sa aproape „clasica“, sunt nesemnificative ca performante economice pentru a fi luate drept model de altii.

            – Sa accepti ca am intrat intr-o epoca in care capitalismul de tip occidental, cunoscut si de noi, este in criza, ca s-a dovedit ca are defecte ce impun ca el sa fie reformat fara intarziere. Ca de pilda in Statele Unite, unde guvernul a alocat de la buget 700 miliarde dolari pentru salvarea unor banci pe cale de a da faliment, contravenind astfel principiului proclamat al neamestecului statului in jocul liber al fortelor pietii. Ca de pilda in Germania, Franta, Italia, unde niste guverne liberal-conservatoare au consimtit sa acorde garantii de sute de miliarde de euro unor mari banci aflate in aceiasi situatie, insotindu-si asta de cuvantari indignate privind abuzurile capitalismului.

            Dar nu toti analistii politici accepta fara reticenta aceste doua premise, caci ele deranjeaza gandirea conformista, ce se impacase cu noua ordine mondiala victorioasa dupa prabusirea comunismului. Intr-adevar, ce confortabil era sa ai un dusman asupra caruia iti arunci sagetile, atunci cand stii ca el este la pamant, fara sanse de a se mai ridica. Si cat este de suparator atunci cand vezi ca edificiul clasicilor liberalismului a devenit fragil ca faurit din carti de joc, urmare a rapacitatii unor speculanti bursieri. Indeosebi aceasta reactie de respingere o au o cativa ziaristi si eseisti romani, ingrijorati de eventualitatea unor reforme economice prea radicale, care le-ar putea fisura convingerile de beton.

            Unul dintre marii luptatori pe frontul mistificarii cetateanului este TRaian Ungureanu, ziarist preferat al presedintelui tarii (detaliu important, caci prin intermediul TRU putem patrunde mai usor in profunzimile gandirii basesciene). Pentru TRU victoria lui Obama la alegerile din SUA (v. Cotidianul – 2 noiembrie 2008) este echivalenta cu venirea la putere a „socialismului stangii politico-intelectuale“, intruchipat de „un idol cu experienta politica nula“. In acest fel „America va fi impinsa spre o ideologie straina de valorile ei fundamentale“, „nervul libertatii va fi domesticit in numele justitiei sociale“, „avutia va intra intr-o schema birocratica“, etc. Pe scurt Obama la Casa Alba e un dezastru. De ce oare toata aceasta aiureala, fara nici legatura cu realitatea prognozata de analisti occidentali de prestigiu? Pentru a-i inspaimanta pe romanii ce peste putin vor intra in cabina de vot. Caci, dupa TRU, Romania se va afla in fata unei dileme asemanatoare : sa opteze pentru capitalism (nu precizeaza cine este aparatorul lui, dar probabil PD-L) sau pentru socialism, intruchipat de PSD. Cum ? „PSD va inabusi rapid viata sectorului productiv“, iar „instinctul libertatii va fi curmat de revenirea servitutii“. Sigla TRU poate fi citita si ca Trancaneala Urata.

            Pentru acelasi ziarist reactionar (v. Cotidianul din 20 noiembrie 2008) suntem in plin „razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“. Floarea oraselor romanesti n-ar mai vrea sa se oboseasca ducandu-se la vot (unde, daca ar face-o, bineinteles ca ar vota doar cu partidul intelectualului suprem al tarii). Pericol mare deci, caci – crede TRU – in joc e „o miza totala“: venirea la putere a „celui mai antiurban si pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“. Populatia rurala, cca. 40% din cea a tarii, este probabil deja considerata pierduta pentru cauza basesciano-stolojenisto-macovei. Dar acum aflam ca exista riscul ca si cei de la orase sa se leneveasca, sa nu inteleaga ca „a sta acasa e pasul spre a doua colectivizare“. Naluciri, cosmaruri in stare treaza, halucinatii de intelectual frustrat ? Mai curand insa este expresia unei atitudini imorale, de inselare constienta a cetateanului credul ce i-ar putea  acorda o bruma de credit acestui textier, angajat pentru propaganda electorala cu promisiunea ca va fi recompensat cu un post in diplomatie.

            Mai subtil si mai rafinat, deservind insa aceiasi cauza, este un articol al lui Andrei Plesu din 5 noiembrie intitulat „Intre comunism si capitalism“. La 19 ani de la prabusirea regimului comunist si instalarea si in Romania a capitalismului mult dorit, constatam ca – in plina campanie electorala – se mai recurge la argumente pentru a-i convinge pe cei inca oscilanti, ca singurele optiuni politice continua sa fie doar cele doua ideologii si sisteme economice. Autorul ne asigura ca sunt inca multi cei care – datorita crizei economice – considera comunismul „mai uman, mai grijuliu, mai putin periculos decat capitalismul“. Si dl. Plesu il intreaba pe bietul alegator aflat in pragul cabinei de votare : „Ce preferati? Preferati sa va fie frica de persecutie, de puscarie, de fiecare cuvant care va iese pe gura, sau sa va fie frica de irosirea economiilor de-o viata? Preferati cenzura, sau roiul de libertati smintitoare ce insotesc democratia? Sa fiti proprietari sau sa vi se lase in ograda strictul necesar unei subzistente minimale?“ etc. etc. Desigur ca, in urma acestor intrebari retorice, toti vor vota cu entuziasm partidul celui ce a elaborat si aprobat Raportul lui Tismaneanu. Dar scoaterea din nou la fereastra a regimului comunist ca sperietoare, face ca procedeul sa nu se deosebeasca cu nimic de manipularea din articolele lui Tr. Ungureanu. Nu exista azi nici o optiune politica care sa sustina readucerea in Romania a comunismului, a colectivizarii, a cenzurii, a hranei pe cartela, a indoctrinarii politice si a cultului personalitatii. Exista insa sansa unor propuneri pe plan mondial privind corecturi radicale de adus capitalismului, care nu mai e privit de tot mai multi ca „un liman fericit al umanitatii“. Exista sansa ca si in Romania sa se traiasca mai bine prin reforme eficiente, iar nu prin promisiuni goale de tipul „Sa traiti bine!“. Exista sansa unei economii sociale de piata, iar nu a uneia in favoarea doar a catorva rasfatati de soarta. Exista inca multe sanse, cu conditia ca lor sa li se dea o …sansa prin sprijinirea, la alegeri si dupa alegeri, a stangii !

MARX despre MARX

October 29, 2008

                               

                                              

             Reinhard MARX este arhiepiscopul catolic al orasului München din Bavaria. Tot el este si autorul recent al unei carti ce poarta titlul incitant „Das Kapital“ (Capitalul), cu subtitlul „O pledoarie pentru oameni“. Cartea incepe cu o scrisoare pe care autorul i-o adreseaza lui …Karl MARX (1818 – 1883). Intr-un interviu acordat revistei SPIEGEL din 27 oct. 2008, inaltul prelat explica de ce trebuie si astazi acordata atentie filosofului si economistului mort acum 125 de ani. Dau mai jos cateva pasaje din acest amplu interviu:

            „Biserica trebuie sa tina cont de analiza sociala din scrierile lui Marx. Miscarea marxista a avut cauze reale  si a dat multe raspunsuri justificate. Biserica catolica a pus insa in garda ca daca ideile lui Marx ar fi urmate pana la capat, rezultatele vor fi rele. In enciclica „Centesimus annus“, elaborata de Papa Ioan Paul al II-lea dupa prabusirea comunismului, scrie :  „Cand capitalismul nu rezolva problemele principiale ale echitatii, solidaritatii, libertatii oamenilor, ci sapa noi transee de lupta, atunci vechile ideologii vor reveni“. Iar prin asta se avea desigur in vedere marxismul.

            Unul dintre fondatorii teoriei sociale a catolicismului, Oswald von Nell-Breuning, spunea: „Toti stam pe umerii lui Marx“. El a fost criticat pentru asta, dar in fond avea dreptate. Noi, cei ce ne reclamam de la etica sociala catolica, niciodat nu am identificat opera filosofica a lui Marx cu Stalin sau cu Gulagul. Nu i se pot atribui lui Marx toate greselile epigonilor lui. Dar exista la Marx si o anumita gandire totalitara, o imagine despre societate, pe care eu nu o impartasesc. Conceptia opunerii claselor, a luptei oamenilor intre ei, nu are nimic crestinesc, caci noi crestinii vedem in fiecare om chipul lui Dumnezeu.

            Procesul de globalizare a fost intrevazut inca de Marx ca are in miezul lui globalizarea capitalului. Iar el a ajuns acum la o acumulare ce ii confera o noua „calitate“, cu trasaturi de nedreptate.Marx a evidentiat corect caracterul de marfa al muncii si economizarea multor domenii ale vietii. Marx renaste intr-un fel astazi, caci el a prezis disparitia capitalismului ca urmare a propriilor sale contradictii. Eu, ca episcop, nu am solutii pentru a preconiza cum trebuie tinut in frau turbo-capitalismul. Dar crestinii trebuie sa caute sa se implice in politica, pentru a-i schimba structura. Angajamentul caritativ nu e suficient. Economia trebuie reformata dupa principii morale, fara insa a desfiinta fortele pietii. Teoria sociala a catolicismului este de aceea critica la adresa capitalismului.

            Trebuie, cu regret, sa recunoastem ca exista o relatie intre prabusirea comunismului si capitalismul dezlantuit astazi. Capitalismul nu a mai simtit presiunea competitiei intre sisteme, s-a simtit liber si a trecut la specula fara limite, echivalent cu a comite un pacat. Trebuie sa ne intoarcem la o economie de piata supusa regulilor, nu prin revolutie, ci reformata. In plus mai sunt cateva intrebari la care nu doar piata trebuie sa dea raspunsuri : Ce poate ajuta omul? Sta oare omul in centrul preocuparilor? Cum capata el munca, cum capata el educatia? Explicatia pentru care am ajuns in impas este lacomia omeneasca. Sunt structuri care imping omul spre rau, ba chiar situatii in care raul e recompensat, pofta nesatioasa – laudata. Marx nu avea dreptate ca intreg raul sta in relatiile de proprietate. Faptul ca omul isi dobandeste prin munca o proprietate tine de virtutile umane. Iar o gresita intelegere a egalitatii in societate desfiinteaza libertatea. Proprietatea este – dupa Sf. Toma de Aquino – un principiu al libertatii. Cine nu poseda nimic, ci doar munca sa, va fi exploatat. Traim un moment in care toti se intreaba cum poate fi reperat capitalismul. Dar va veni timpul cand se vor pune si intrebarile esentiale, ale unei noi ordini mondiale, ale regulilor noului sistem si ale moralei sale. Biserica catolica se preocupa demult de reformele sociale, iar prin asta se deosebeste de marxismul revolutionar. In Germania, de pilda, asigurarea de somaj a fost introdusa de un preot catolic, care timp de 8 ani a fost ministru al muncii in guvernul republicii de la Weimar. Biserica a fost si este si o instanta caritativa, dar asta nu e suficient. Noi nu suntem in cautarea unei lumi ideale, dar dorim un stat social, o globalizare echitabila, sanse egale de participare pentru cei saraci si dezavantajati.“  

            Va puteti imagina un inalt prelat roman si ortodox care sa exprime puncte de vedere apropiate de cele ale episcopului german ? Eu nu (inca) !