Posts Tagged ‘Caucaz’

IZOLAREA OCCIDENTULUI

September 6, 2008

                                                

            Criza din Caucaz nu si-a desvaluit inca nici toate motivele, nici toate consecintele. Una dintre ipotezele avansate de analistii politici este ca Statele Unite, cu acordul mai mult sau mai putin tacit al tarilor U.E., urmaresc incercuirea si izolarea Rusiei, zmulgand treptat din sfera ei de influenta unele din republicile foste sovietice. Aparent aprecierea este corecta, dar o privire de ansamblu a situatiei mondiale permite si o evaluare diferita. Intr-un articol publicat in saptamanalul german „Die Zeit“ (No. 36 / 2008), profesorul Kishore Mahbubani, ce preda stiintele politice la Universitatea din Singapore si autor al recentei carti „The New Asian Hemisphere“, sustine ca evenimentele din Georgia au izolat nu Rusia, ci Occidentul. Prezint in cele ce urmeaza argumentele aduse de el in favoarea acestei ipoteze.

 

            Dupa incheierea razboiului rece, sarbatorita ca o victorie in vest, a aparut cartea americanului Francis Fukuyama „Sfarsitul istoriei“, in care autorul considera ca prin izbanda obtinuta, civilizatia occidentala a atins suprematia, restului lumii ramanandu-i doar capitularea. In Georgia, Rusia a facut acum cunoscut ca nu mai vrea sa capituleze in fata vestului si, dupa doua decenii de umiliri, a decis sa riposteze. Nu va dura mult si la fel vor face si alte puteri. Cu uriasa sa putere, occidentul a patruns in zonele geopolitice ale altor state, pana atunci in stare de somnolenta. Aceste state insa, indeosebi in Asia, s-au trezit intre timp.

            In cea mai mare parte a lumii domneste uimirea fata de lectiile de morala ce le predica occidentul in problema Georgiei. Daca Rusia s-ar instala in curtea geopolitica interioara a SUA din America de sud, ar fi inacceptabil pentru americani. Tuturor le este clar ca SUA cantaresc cu doua masuri. Iar unii comentatori musulmani arata ca si invazia americana in Irak a fost ilegala. Nici India, nici China nu au simtit nevoia sa protesteze fata de atitudinea rusilor. Toate acestea arata cat de izolat este punctul de vedere occidental, conform caruia intreaga lume ar trebui sa sara acum in apararea Georgiei subordonata Americii. In realitate cea mai mare parte a lumii sustine Rusia in rezistenta sa contra incercarii de intimidare din partea vestului. O mai mare discrepanta, intre interpretarea occidentala si faptele reale percepute de restul lumii, nu poate exista.

            Pentru occident este important sa traga invatamintele juste din cele petrecute in Georgia. Dupa prabusirea URSS unii politologi au crezut ca Occidentul nu va mai fi constrans sa faca compromisuri geopolitice, ci de acum inainte va putea sa-si dicteze conditiile tuturor. Acum s-a revenit la realitate. In Occident – adica in America de Nord, in Uniunea Europeana, in Australia si Noua Zeelanda – traiesc 700 milioane de oameni, ceeace reprezinta cca. 10% din populatia lumii. Restul de 90% nu mai sunt simple obiecte ale istoriei mondiale, ci au devenit subiectele ei. In Financial Times din 18 august era un articol cu titlul „Vestul isi strange randurile datorita Georgiei“. Corect ar fi fost insa „Restul lumii critica vestul datorita Georgiei“. Dar pentru a scrie asta e nevoie de gandire strategica.

            Mao-Tse-tung a facut multe greseli, dar era un mare ganditor strategic. El spunea : China trebuie sa se opuna mereu contradictiei principale, dar in privinta contradictiilor secundare trebuie sa caute compromisuri. Cand pentru China principala contradictie era Uniunea Sovietica, Mao a fost gata sa colaboreze cu Statele Unite, desi insemna o umilire sa tratezi cu o tara ce pe atunci il considera inca pe Chang-Kai-shek drept conducatorul legitim al Chinei. Occidentul trebuie acum sa se straduiasca sa imite acest pragmatism al lui Mao si sa se concentreze asupra contradictiei principale.

            Rusia este departe de a fi principala contradictie a Occidentului. Veritabila problema strategica este aceasta contradictie vine de la lumea islamica sau de la China. Dupa 11 septembrie 2001 vestul s-a comportat ca si cum principala lui contradictie vine din partea lumii islamice. In loc insa de a desfasura o strategie pe termen lung pentru a castiga de partea sa pe cei 1,2 miliarde de musulmani de pe glob, vestul s-a napustit fara nici o strategie in lumea islamica. Interventia americana in Afganistan si Irak este amenintata sa esueze, occidentul vazandu-se inconjurat peste tot in lumea islamica de o atmosfera dusmanoasa. Multi politicieni europeni vad bine cat de gresita este politica americana in multe domenii, dar nu inteleg ce pericole contine politica de a lasa securitatea Europei in grija americanilor. In privinta securitatii, geografia este mai importanta decat inrudirea culturala, iar ea i-ar obliga pe europeni sa fie mai preocupati de furia islamica, decat americanii – care sunt despartiti de ea prin oceanul Atlantic.

            In Statele Unite, cele mai importante minti neoconservatoare considera China drept contradictia principala. In acelasi timp insa ei sustin cu patima Israelul, fara a intelege ca de asta profita chinezii. Ei se asigura ca USA are in fata o lume islamica dusmanoasa, care abate atentia Americii de a se concentra asupra Chinei, iar China a profitat pentru a-si aplana toate conflictele cu tarile invecinate. Ganditorii occidentali ar trebui sa descifreze clar care este provocarea reala de lunga durata a vestului. Daca aceasta este lumea islamica, atunci ar trebui ca SUA sa nu mai intervina in sfera de interese ale Rusiei si totodata sa stabileasca o stare de intelegere durabila cu China. Daca insa China este provocarea principala, atunci SUA trebuie sa caute a avea bune relatii cu Rusia, sa castige alaturi de sine lumea islamica si sa rezolve conflictul israelo-palestinian. Asta ar obliga guvernele statelor islamice sa se implice mai intens in lupta contra extremismului Al-Qaida.

            Cel mai mare paradox al vestului sta in aceea ca astazi este in fine posibil a se fauri o ordine mondiala sigura. Niciodata nu a fost atat de mare numarul statelor ce s-ar dori participanti responsabili ai unei astfel de ordini. Majoritatea acestor tari – inclusiv China si India – vor sa colaboreze cu Statele Unite. Dar Occidentului ii lipseste o strategie de lunga durata in relatiile cu restul lumii si se dovedeste incapabil sa incheie compromisuri geopolitice. Oamenii politici occidentali declara ca lumea va fi tot mai periculoasa, dar numai putini dintre ei recunosc ca datorita lipsei lor de perspectiva se desvolta aceasta situatie. Cazul Georgiei arata ce se intampla cand gandirea strategica este absenta.

PRIVIND SPRE CAUCAZ…

August 16, 2008

 

           In aceste zile, cand toate ziarele comenteaza in diverse chipuri evenimentele din sudul Caucazului, este bine sa fie ascultati cu precadere acei ce cunosc de aproape atat Rusia, cat si Georgia, dar mai ales relatiile seculare intre popoarele acestor doua tari.  Un astfel de analist este Alexandre Adler, renumit comentator de politica externa francez, care publica in ziarul „Le Figaro“ din 16 august 2008 un amplu articol intitulat „Popoarele rus si georgian : o istorie comuna“. Voi prezenta in cele de mai jos cateva idei ce mi s-au parut esentiale in acest admirabil articol.

            In prima parte se arata cat de influentata a fost politica si cultura rusa de catre personalitati remarcabile ale micului popor georgian. Doi mari scriitori rusi au fost fascinati de locurile si oamenii Caucazului: Lev Tolstoi („Hagi Murad“) si M. I. Lermontov („Mtziri“). Aproape 30 de ani viata rusilor a fost determinata decisiv de dominatia lui Stalin (I.V. Dugashvili), dar multi alti oameni politici georgieni (gruzini, cum le spun rusii) au avut un rol mare in politica interna a Uniunii Sovietice (S. Ordjonikidze, A. Enukidze, L. Beria). Odata cu venirea lui Gorbaciov la putere, politica externa sovietica este condusa de Shevarnadze, cinematografia primeste suflul unor regizori georgieni (Abuladze, Ioseliani), tineretul e fermecat de poezia si muzica lui Bulat Okudjava. Poate ca si unele resentimente ale rusilor fata de influenta disproportionata in atatea domenii a acestui popor de doar 4,6 milioane de locuitori, sunt de luat in considerare in evaluarea evenimentelor de acum, crede Alexandre Adler. Dar cele ce se petrec acum acolo desvaluie si alte aspecte, scrie el :

            „Falimentul rolului hegemon al Statelor Unite : actionata de un resentiment pe cat de irational, pe atat de meschin, America nu a incetat sa practice o incercuire deliranta a Rusiei postsovietice. Mintile sucite ale celor de la Langley, unde isi are sediul inepta CIA, sau creerele-soc ale Pentagonului, au dorit sa aiba si ele o Cuba. S-au gandit ca au gasit-o in Georgia, impreuna cu agentul lor de influenta, Saakashvili. „Frankenstein“ Saaka a vrut sa-si atraga patronii sai americani in logica absurda ce stapaneste nationalismul ingust al Georgiei.“ […]    „Cauza structurala a conflictului este vointa dementa de a provoca fara pauza Rusia, propunand intrarea imediata a Ucrainei si Georgiei in NATO, tocmai cand se desfasoara solutia diplomatica a crizei iraniene. Iresponsabilitatea americana ar cere ca aceasta tara sa fie imediat eliberata de obligatiile excesive pe care si le asuma in problemele internationale“. […] „Urmatoarele cai se deschid acum pentru Europa :

·        sa se blocheze logica folosirii fortei spre care ar fi acum tentati rusii;

·        sa se puna puna capat definitiv folosirii fortei, dandu-se Rusiei un loc decent si necesar pe care sa-l ocupe in edificarea Europei;

·        sa nu fie impinsa Ucraina spre o ciocnire cu Rusia;

·        sa se faca totul pentru a facilita o impacare istorica a Rusiei cu aliatii nostri polonezi si turci.

           E desigur un drum dificil, dar indispensabil, pe care daca pasim chiar azi, vom vedea ca relatia pasionala a Rusiei cu sudul sau va vasi solutia umanista pe care o asteapta toti acesti caucazieni de geniu, pentru a forma o simbioza cu sufletul rusesc. Lermontov visa viitorul venind din Caucaz, nu numai pentru Rusia, ci pentru Europa intreaga.“

 

O TARA DE NEOCOLIT

August 13, 2008

 

                                                

Conflictul dintre Rusia si Georgia (sau Gruzia cum ii spun rusii) a declansat multe analize si comentarii, numerosi fiind ziaristii care isi exprima surprinderea reintrarii rasunatoare a Rusiei in arena politicii mondiale. Acordul de incetare a ostilitatilor decis de presedintele Medvedev, cu numai doua ore inainte de aterizarea la Moscova a presedintelui Sarkozy, arata ca in situatia din Caucaz nimic nu mai poate fi decis fara acordul Moscovei. Semnificativ este ca cele 6 puncte ale aplanarii conflictului, cu care presedintele Frantei a zburat la Tbilisi, nu contin nimic despre respectarea integritatii teritoriale a Georgiei. Si totusi Saakashvili nu a putut face decat sa isi dea acordul cu aceste puncte propuse de rusi.

Doua articole ale unor autori americani ce ilustreaza noile date ale problemei nu numai in Caucaz, ci si in restul lumii, sunt demne de a fi citite :

o       „The Russo-Georgian War and the Balance of Power“ de George Friedman (pe www.stratfor.com);

o       „The Advantage of the First Move“ de Robert D. Kaplan (in www.thecurrent.theatlantic.com)

            Am ales insa articolul „Inconturnable Russie“ de Yves Threard, editorial din LE FIGARO din 13 august 2008, care scoate in evidenta si alte aspecte si din care vom reda mai jos esentialul.

            „Ce vor rusii? Occidentalii, care s-au temut mereu de caracterul lor imprevizibil, nu au incetat sa isi puna intrebarea. Dar astazi ei au primit un raspuns clar. Doua zeci de ani dupa razboiul rece o lume noua se contureaza. Si fiecare trebuie sa inteleaga ca Rusia, debusolata o vreme prin descompunerea imperiului sovietic, intelege sa capete in aceasta lume locul cuvenit, cel de mare natiune.

            Ofensiva militara lansata contra Georgiei era tocmai ocazia de a face aceasta dovada. Din motive strategice, economice si culturale, Moscova vrea sa ramana stapana in Caucaz. Si va ramane. Aceasta e cel putin concluzia pe care a tras-o, din calatoria sa de marti, Nicolas Sarkozy. Mustrarile venite din partea Statelor Unite nu mai inseala pe nimeni. Ele sunt formale. Washingtonul care are numeroase dosare internationale in curs, nu va deschide un alt front contra Moscovei. Prietenia incheiata cu Ucraina si Georgia nu va depasi un anumit risc calculat. Cu atat mai mult cu cat actualul conflict se inscrie intr-un context care nu pledeaza in favoarea tarii prietene. In primul rand, dorind sa puna militar la punct regiunea separatista Osetia de sud, Tbilisi este cel ce a provocat ostilitatile. Apoi, acordul dat independentei provinciei Kosovo, fara acordul Consiliului de Securitate, a situat Statele Unite intr-o pozitie dificila din punct de vedere al respectarii dreptului international.

            Europa celor 27 nu e nici ea mai bine plasata pentru a stirbi din atitudinea plina de siguranta a Rusiei. Multe tari, eliberate de sub jugul Moscovei, sunt animate de un spirit revansard, astfel incat o diplomatie europeana senina, unita, de consens, e greu sa poata fi pusa in functiune. Polonezii si balticii nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Sarkozy stie asta si a avut dreptate sa se duca la fata locului in rol de arbitru. Cu un plan de urgenta. Acesta, acceptat marti de Moscova, nu pretinde sa rezolve problema exploziva, aproape ancestrala, a populatiilor minoritare din Caucaz, ci statutele Osetiei de sud si ale Abhaziei au fost expediate pentru mai tarziu. Dar se incearca sa se puna capat vuietului razboiului. Nu e vorba despre pace, ci de un armistitiu. Cel putin provizoriu. Este un prim succes, caci aici ura e asasina.

            Dincolo de acest episod important, Uniunea Europeana a fost acum atentionata. Ambitiile sale de integrare sau de influenta in aceasta parte a lumii, se vor lovi mereu de interesele Rusiei.  Rusia, cu Putin si cu Medvedev, obligat lui, la comanda, nu se va lasa umilita. Sarkozy a inteles-o. De la intrarea la palatul Elisee relatiile lui cu Moscova sunt mai potolite si cuvintele sale nu mai seamana cu cele rostite in timpul campaniei prezidentiale. Este un lucru bun asta. Nici o alta atitudine nu ar fi rationala. Nu e deajuns sa te tutuiesti cu Putin pentru a face din el un partener, un interlocutor fiabil. Dar a trata Rusia in spiritul din timpul razboiului rece ar fi sa pornesti pagubos in cursa.”