Posts Tagged ‘China’

Caleidoscop

September 2, 2014

Cine a fost Lassalle ?.

Acum 150 de ani a murit Ferdinand Lassalle, fondatorul si presedintele primului partid muncitoresc german « Allgemeine Deutsche Arbeiterverein – ADAV» (Asociatia generala a muncitorilor germani). Provenit dintr-o familie evreiasca din Breslau (azi Wroclaw), Lassalle a studiat filozofia si filologia la universitatile din Breslau si Berlin, unde firea de razvratit l-a facut sa intre in numeroase conflicte cu colegii si cu profesorii.. Recunoscut ca un excelent orator, el a avut o mare influenta asupra constiintei de clasa a muncitorimii germane. ADAV, a luat fiinta in august 1863, fiind primul partid socialist in Europa. El s-a unit peste putin cu Partidul Democratic al Germaniei, dand nastere Partidului Social-Democrat al Germaniei (SPD). Acesta din urma avea doi presedinti : Ferdinand Lassalle si Karl Marx.

Desfasurand activitatea politica la Düsseldorf, in timpul revolutiei de la 1848/49, urcat pe baricade, Lassalle a facut apel la rascoala inarmata, fiind insa arestat. In lucrarea sa « Arbeiterprogramm » (Programul muncitorilor), el a cerut drepturi egale de vot pentru toti (bogati si saraci, barbati si femei), populatia majoritara sa constituie baza democratiei in stat si crearea, cu ajutorul creditelor de la guvern, a unor asa zise Asociatii productive, care sa fie proprietatea celor ce muncesc. Asta era insa prea putin pentru Marx si Engels, autorii in 1848 a Manifestului Comunist, si care peste putin s-au despartit de el.

Lassalle era insa si un om de lume, frecventand saloanele elitei vremii. La numai 20 de ani, a intrat in gratiile contesei Sophie von Hatzfeld, aflata in divort si care l-a sprijinit, din toate punctele de vedere, mult timp. In 1864 el se indragosteste de tanara Helene von Dönniges si hotarasc amandoi sa se casatoreasca. Tatal fetei insa se opune, il provoaca la duel si, conform unor reguli in vigoare, delega un tanar aristocrat sa il reprezinte. In ziua de 28 august 1864, intr-o padure de langa Geneva, are loc duelul dintre Lassalle si un boier roman ce isi facea studiile in Germania, Iancu Racovitza. Lassalle este impuscat in burta si moare peste trei zile. In acest mod stupid a incetat din viata, la 39 de ani, cel care a reusit sa puna bazele miscarii muncitoresti germane, prima de acest gen in Europa. El, iar nu Karl Marx, este autorul acestui moment istoric, cu uriase consecinte in secolul urmator.

—————————————————————————————————

Ferguson

Dupa cum se stie, in luna august, in Statele Unite, la Ferguson, o periferie a orasului St. Louis, un politist alb a impuscat mortal un adolescent negru. Au urmat mari manifestatii ale populatiei de culoare, exprimand revolta acesteia fata de tratamentul la care e supusa de autoritati. Au manifestat insa si albii, colectand bani pentru apararea in justitie a politistului ce pretinde ca era in legitima aparare. Iar toate astea au loc intr-o tara care a ales de doua ori pentru scaunul de presedinte un mulatru, Barack Obama, ceea ce ar lasa sa se creada ca diferendele rasiale au disparut . In realitate conflictul rasial din societatea americana are radacini sociale.  Trebuie precizat ca albii reprezinta 63% din populatia Americii, iar negrii – doar 13%. Iata, conform revistei Die Zeit, cativa indicatori (date anuale 2011-2013);

Venitul mediu anual (USDolari) – albi : 57.009 ; negri : 33.321 ; Durata media de viata (in ani) –  albi : 78,8 ; negri : 74,8 ; Proprietari ai casei (in procente) -: albi : 74 ; negri : 45 ; Populatia in saracie (in procente) – albi : 9,7 ; negri : 27,2 ; Cota somajului (in procente)  – albi : 6,5 ; negri : 13,1 ; Somajul tinerilor (in procente) – albi : 20,3 ; negri:  38,8 ; Persoane fara asigurare de sanatate (in %, trim. I/2013) – albi : 12,9 ; negri : 19,8 ; Mortalitatea copiilor sub un an (in %) – albi : 0,5 ; negri: 1,1 ; Cu bacalaureatul luat (in %)  – albi : 40,4 ; negri:  20,5 ; Cei cu studii medii intrerupte (in %)  – albi : 4,3 : negri :  7,5 ; Folosirea drogurilor de tineri (in %) : albi : 18,6 ; negri : 19,8 ; Elevi posedand o arma de foc (in %) : albi : 17,0 ; negri :  14,2 ; Persoane in inchisoare (la 100.000 loc.) : albi : 174 ; negri : 627 ; Ucigasi condamnati (la 100.000 loc. ) : albi : 2,3 ; negri :  13,5 ; Victime ale unui asasinat (la 100.000 loc.) :  albi: 2,9 ; negri : 15,8.         

                            

———————————————————————————————————————–                            

Conducta de gaz si titei din Siberia.

Ziarele rusesti si chineze au anuntat ca la 1 septembrie a.c. au inceput lucrarile la marea conducta «Forta Siberiei » prin care vor fi transportate in urmatorii 30 de ani gaze in China din uriasul zacamant de la Vancor, din nordul Siberiei. Doua firme rusesti sunt implicate in aceasta investitie : Rosneft (exploatarea zacamantului) si Gazprom (transportul gazelor). China va incepe lucrarile la partea ei din conducta in 2015.

Presedintele Rosneft, Igor Secin, a facut propunerea ca guvernul chinez sa cumpere in conditii avantajoase o parte din actiunile rusesti pentru aceasta uriase lucrare.

Zacamantul Vancor este deja in exploatare din 2009 si rezervele lui se ridica la 500 milioane tone titei si gaze de condens. Asta reprezinta cca. 11% din totalul extractiei de hidrocarburi ale Rosneft, si 4% din totalul extras in Rusia. . In 2013 cantitatea déjà extrasa la Vancor a fost de 21,4 mil.tone. Este vorba nu numai de de titei si gaze pentru export, ci si de ramificarea conductei pentru alimentarea a numeroase orase rusesti din Siberia de rasarit si din Extremul Orient. In prezent Gazprom extrage din diverse zacaminte siberiene 500 miliarde m.c. gaze anual, dar capacitatea conductelor sale este de 600 mlrd. m.c. anual. Noua conducta ruso-chineza va fi conectata  cu conducta de la Yamal de transport gaze spre Europa, astfel incat orice dificultate pe parcurs (Ucraina, Polonia) sa se poata rezolva dirijand gazele spre China.

Conducta de gaz « Forta Siberiei »va avea o lungime totala de 4.000 km. si va fi capabila sa transporte 38 miliarde m.c. anual. Costul conductei se ridica la 770 miliarde ruble. Valoarea totala a gazelor ce vor fi exportate de Rusia in China in decurs de 30 de ani se ridica la 400 miliarde USDolari. China a si oferit Rusiei un avans de 25 miliarde USD pentru aceasta investitie. La urmatoarea intalnire a conducerilor celor doua tari in luna noiembrie 2014, se va decide probabil si construirea unei noi conducte de gaz, din Siberia de apus pana in regiunea autonoma Uigura din China.

Advertisements

O carte esentiala despre trecutul, prezentul si viitorul Chinei

August 31, 2014

Acum un an aparea in editura PACO cartea dr. Gh. Ratiu intitulata “Comorile din tara dragonilor. China – uriasul de la capatul lumii”. Pe acest blog, la data de 13 octombrie 2013 am salutat aparitia acelui volum ca o contributie nu numai la o mai buna cunoastere de catre cititorul roman a uriasei tari de la rasarit, ci si ca un omagiu adus de autor miracolului economic chinez.

Acum rasfoiesc o noua carte a aceluiasi autor: «China de ieri, China de azi, China de maine», care poate fi considerata volumul II consacrat de dr. Gh. Ratiu acestei vaste si inca prea putin cunoscute teme. O carte despre civilizatia chineza, adica despre cultura materiala si cea spirituala, bazate pe un trecut zbuciumat si pe un prezent senzational, plin de perspective promitatoare, nu poate lipsi din nici o biblioteca, data fiind bogatia de informatii, alcatuirea interesanta si stilul atragator in abordarea de autor a unui subiect vast si foarte actual. Cu aproape 50 de ani in urma am avut sansa de a vizita China si imi amintesc de puternica impresie pe care mi-au lasat-o nu numai cele cateva monumente de mare valoare istorica vizitate, ci si increderea pe care chinezii o aratau fata de drumul pe care se angajase tara lor sub conducerea partidului comunist. Pe atunci insa era departe de a se intrevedea forta ce zacea in cea mai numeroasa natiune din lume, energia si entuziasmul unui popor care – abandonand dogmatismul stavilitor de progres – a dovedit o remarcabila capacitate de a se adapta cerintelor vremurilor pentru a fauri bunastarea generala, concomitent cu intarirea militara in vederea apararii cuceririlor regimului. Toate acestea sunt aratate detaliat in cartea dr. Gh. Ratiu, dovedind admiratia si respectul pe care dansul il poarta Chinei.

Imi este dificil, chiar imposibil, sa fac o prezentare succinta a cartii, atat de densa este ea in expunerea unei istorii milenare, plina de suisuri si coborisuri, si mai ales a desvoltarii economice si sociale din ultimii 35 de ani. Perioada in care China, dupa peste un secol de umilinte indurate din partea europenilor, americanilor si japonezilor, a reusit sa-si recapete deplina suveranitate. Trebuie recunoscut meritul lui Mao-Zedong, care a condus cu maestrie acest proces dificil de redare a demnitatii unui popor mandru. Greselile lui in ultimii ani de viata, expuse fara menajamente in carte, nu pot scadea din prestigiul sau de combatant victorios pe doua fronturi (impotriva japonezilor si a Guomindang-ului), lucru consimtit de toti cei ce i-au urmat la conducerea tarii. Dupa 1978, odata cu inlaturarea dogmatismului ideologic si preluarea puterii in stat de reformisti in frunte cu Deng Xiaoping, conceptul de planificare centralizata a fost imbinat cu practica economiei de piata, fara ca asta sa semnifice abandonarea socialismului in favoarea capitalismului. Acest pas a aratat intregii lumi originalitatea drumului adoptat de China, cale justificata pe deplin nu numai prin ritmul ne mai intalnit de desvoltare economica (8 – 10% anual pe o perioada indelungata), ci si prin sporirea rapida a nivelului de trai a tuturor categoriilor populatiei. Dr. Gh. Ratiu prezinta pe zeci de pagini insotite de cifre, realitatile Chinei de astazi in domenii ca transporturile, tehnologia informatiilor, amenajarea teritoriului, potentialul energetic, spatiul cosmic, lupta impotriva poluarii s. a. Se arata ca toate astea contrazic tendentioasele relatari ale unor cercuri ostile Chinei din Occident, care (citez): «folosesc pretexte de calomniere, de discreditare si de izolare, dupa ce propaganda mincinoasa cu privire la regimul politic din tara si cel al drepturilor omului, nu a dat rezultate».

Noua vitalitate economica a Chinei a dat nastere in SUA a ipotezei ca ea ar putea fi un viitor rival strategic si chiar militar al Americii. Este o idee gresita, caci actuala conducere a Chinei a spus clar si repetat ca, cel putin in urmatorele decenii, ea va fi in asemenea masura ocupata cu rezolvarea uriaselor probleme interne, incat se va feri de riscul de a fi atrasa in conflicte pe scara mondiala. Calcule simple arata ca peste cativa ani China va ocupa primul loc pe glob in privinta produsului intern brut (PIB), dar va mai trece timp pana cand valoarea indicatorului PIB/locuitor va atinge nivelul de azi din tarile occidentale, tinand seama ca e vorba de aproape 1,5 miliarde locuitori.

Un mare admirator al Chinei, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt, scria in volumul « Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen” (Puterile viitorului. Castigatori si pagubasi in lumea de maine) urmatoarele: „Cu ani in urma, intr-o convorbire cu Deng Xiaoping am spus, jumatate serios, jumatate in gluma, ca Partidul comunist al Chinei este in fond un partid confucianist. Deng a spus atunci: „So what?” („Ei si?” sau, intr-o traducere mai libera, „Pai nu-i asa?”). Intr-adevar valorile confucianiste joaca in relatiile personale dintre chinezi un rol mult mai mare decat se recunoaste oficial. Solidaritatea familiei, respectul fata de cei batrani, buna educatie data copiilor, vrednicia si economisirea, chiar si obligatiile si responsabilitatea celor ce guverneaza fata de popor, sunt in China valori ce s-au transmis de secole. »

Aceste randuri din scrierea omului politic german sunt confirmate si in paginile cartii lui Gh. Ratiu, unde se precizeaza «Confucianismul e considerat o religie, dar el are putine elemente teologice, axandu-se pe realitatile vietii. Principiile fundamentale ale filozofiei confucianiste se refera la supunere si respect fata de superiori, respectul copiilor fata de parinti, loialitate in familie si fata de prieteni, acceptarea umilintei ca semn al regretului pentru faptele comise, sinceritate in tot ceeace faci si spui si, nu in ultimul rand, politetea si bunacuviinta.»

Partea III-a a cartii este cea consacrata viitorului Chinei si deci cea mai dificila de investigat. Dr. Gh. Ratiu reuseste ca in doar 55 de pagini sa prezinte nu numai opiniile in aceasta privinta ale unor buni cunoscatori ai Chinei, de la americanii Henry Kissinger si Nouriel Roubini, la francezii Andre Malraux si Jean Luc Domenach si la romanii Dan Tomozei si Sarmiza Pencea, ci sa expuna si considerentele proprii, sprijinite de argumente convingatoare. Perspectivele de viitor ale Chinei, care au facut obiectul desbaterilor la cel de al 18-lea Congres al P.C. chinez (2012), pot fi rezumate la urmatoarele puncte :

    • Continuarea dezvoltarii economiei, dar cu un ritm de « numai » 7,0 – 7,5 %. Ritm totusi atat de ridicat, incat va permite Chinei sa depaseasca PIB al Statelor Unite pana in 2020, iar PIB/loc. (in expresie PPP) sa atinga in 2030 – 30.000 USD/loc. Concomitent se vor depune eforturi pentru egalizarea dezvoltarii tuturor provinciilor, in special a celor din sud (Tibetul) si din vest (Xinjiang-Uigura si Mongolia interioara), unde traiesc populatii minoritare, pentru modernizarea si extinderea infrastructurii (sosele, cai ferate, cai navigabile, cai aeriene etc.), pentru urbanizare si pentru cresterea consumului intern.
    • Stabilitatea politica va stimula investitiile straine in China (cca. 60 miliarde USD anual), dar si cresterea investitiilor chineze in diverse parti ale lumii, in special in Africa, dar si zona Arcticii in colaborare cu Rusia.
    • Continuarea unei politici externe de pace si de colaborare cu toate popoarele lumii. Presedintele Chinei (Xi Jinping) a precizat, cu ocazia vizitei sale in SUA in 2013 ca “noul sistem de relatii intre state va trebui insusit si pus in aplicare in primul rand intre China si SUA”. Ceeace justifica comentariul d-rului Ratiu: «Se intelege de la sine ca un astfel de model al relatiilor dintre state nu va putea fi aplicat daca Statele Unite nu renunta la pretentia de a continua sa fie dirijorul lumii si va incerca sa foloseasca procesul globalizarii pentru perpetuarea vechilor randuieli». Remarcabila mi se pare examinarea sub toate aspectele in aceasta carte a posibilitatii – destul de greu de imaginat – a fauririi unei axe de putere sino-americane, dar si a ipotezei – mai plauzibila – a unei axe sino-rusa. Este locul aici de a cita un pasaj important din cartea dr. Gh. Ratiu (pag. 454): «Ca factor important in realizarea visului omenirii de pastrare a pacii in lume, China va avea in viitor un rol dificil, tinand seama ca un nou razboi rece se prefigureaza la orizontul sec. XXI, generat de animozitatile dintre puterile occidentale si Rusia. Vladimir Putin este preocupat, impreuna cu echipa sa, de refacerea prestigiului Rusiei, atat de umilita de Occident dupa disparitia Uniunii Sovietice. Un Occident care astazi nu se impaca cu ideea revirimentului rusesc. China trebuie sa-si articuleze politica externa intre dorinta legitima a Rusiei de a-si reface prestigiul pe plan international si de a recupera ceeace a pierdut dupa 1990, si supararea Washingtonului si a europenilor occidentali, care nu concep revenirea Rusiei ca actor important pe arena internationala. Occidentul se teme ca Rusia, impreuna cu China si alte tari mari, ar putea constitui un pol de putere influent care ar deranja interesele sale.»
    • Sporirea  rolului fortei militare a Chinei ca scut de aparare si factor de mentinere a pacii in lume. Expert in acest domeniu, Dr. Ratiu aminteste (pag. 475) ca in conformitate cu date ale Pentagonului «Guvernul Chinei a majorat bugetul apararii cu 5,7%, acesta fiind aparent de 116 miliarde de dolari, dar in realitate atinge suma de 145 miliarde dolari, uitand insa sa spuna ca bugetul militar al SUA depaseste 500 miliarde dolari.»
          •                                                                                        *

Inchizand acest volum de 500 de pagini, in urma caruia ma simt mai imbogatit prin cunoasterea trasaturilor unei civilizatii milenare si a miracolului economic si social chinez, imi este greu sa fac vreo remarca cu caracter critic. As avea totusi de facut doua observatii, care ar putea fi luate in consideratie la o noua editie a cartii.

In primul rand, cred ca lectura cartii ar fi avut de castigat daca textul era insotit si de unele ilustratii si in primul rand a unei harti a Chinei, cu indicarea principalelor orase, a traseului Marelui Zid, a parcursului de 12.000 km. a Marsului cel lung, eventual a celor 23 provincii si a celor 5 regiuni autonome. Deasemenea nu ar fi daunat daca volumul ar fi fost insotit in anexa si de un index al numelor de persoane pomenite in carte, pentru a permite cititorului roman sa nu confunde personalitatile istorice.

In al doilea rand, nicaieri in carte nu am gasit amintit ceva despre relatiile romano-chineze. Vizitele oficiale la Beijing ale unei delegatii romane la nivel inalt in martie 1964, iar apoi in 1971, au constituit jaloanele prieteniei intre conducerile celor doua tari, in perioada conflictuala dintre China si URSS. Aceasta amicitie a continuat si mai tarziu, partea chineza pretuind politica internationala independenta a Romaniei. Din pacate, dupa 1989 aceasta relatie pretioasa nu a mai fost cultivata de Bucuresti, in dauna reciproca. Nu ar fi fost lipsita de interes cunoasterea stadiului actual al relatiilor economice si politice romano-chineze.

Indiferent insa de aceste observatii , cartea dr. Gh. Ratiu este remarcabila din toate punctele de vedere si este de sperat ca ea va fi citita de cat mai multi dintre cei ce vor sa inteleaga mersul lumii contemporane.

 

Despre discursul lui Obama la West Point

June 2, 2014

La 28 mai 2014 presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a rostit un discurs in fata absolventilor Academiei Militare West Point. Inca inainte de pronuntarea acestui discurs, persoane din imediata apropiere a Casei Albe au spus ca acesta va fi un prilej de definire clara a politicii externe a SUA. Intradevar, mai mult ca niciodata, s-au rostit la cel mai inalt nivel fraze care arata ca presedintele considera Statele Unite drept stapanul lumii si ca nimic important pe glob nu se mai poate intampla fara acordul prealabil al Washingtonului. Analistilor politologi, care credeau ca dupa prabusirea URSS lumea din bipolara va deveni multipolara, li se spune acum raspicat ca ne gasim intr-o lume unipolara, dominata militar si politic de Statele Unite.  Iata cateva pasagii din acest memorabil discurs al lui Obama, care nu e destinat doar imbarbatarii unor tineri ofiteri americani:

“America rareori a fost mai puternica fata de restul lumii decat acum. Armata noastra nu are egal. Sunt minime sansele ca o alta natiune sa reprezinte un pericol pentru noi si nici nu se compara cu pericolele din timpul razboiului rece. Totodata economia noastra ramane cea mai dinamica din lume, iar industria – cea mai inovativa. In fiecare an devenim tot mai independenti din punct de vedere al energiei. Din Europa pana in Asia, noi suntem elementul central al aliantelor, fapt inegalat in istorie. America continua sa-i atraga pe imigrantii straduitori. Valorile noastre de baza inspira conducatorii din parlamentele de pe intreg globul. Cand un uragan loveste Filipinele, cand niste scolarite sunt rapite in Nigeria sau oameni mascati ocupa o cladire in Ucraina, lumea striga dupa America in ajutor. Statele Unite sunt si raman o natiune indispensabila. Asa a fost in secolul trecut, asa va ramane si in secolul ce vine. “

“Dar lumea este in schimbare tot mai rapida. Asta prezinta avantaje, dar si noi pericole. Stim prea bine, dupa atentatul de la 11 septembrie, ca tehnica a pus in mainile unor indivizi puterea care odinioara era rezervata statelor, sporind astfel capacitatea teroristilor de a face rau. Agresiunea Rusiei fata de fostele state sovietice irita capitalele europene, in timp ce cresterea economica si militara a Chinei ingrijoreaza statele vecine ei. Din Brazilia pana in India, desvoltarea face clasele mijlocii sa se ia la intrecere cu noi, iar guvernele lor incearca sa aiba un cuvant tot mai greu in conferintele internationale. Si chiar tarile in curs de desvoltare adopta democratia si economia de piata, caci informatiile TV si mediile sociale fac imposibil sa se ignore conflictele, esecul unor state si revoltele multimii, stiri care cu o generatie in urma ar fi fost mentionate doar in treacat. Este sarcina generatiei noastre sa dea raspuns acestei noi lumi. Problema cu care ne confruntam nu este daca America va conduce, ci cum  va conduce lumea – nu numai pentru a ne asigura n pacea si prosperitatea, ci pentru a extinde pacea si prosperitatea pe intreg globul.”

Iar mai departe:

“In secolul 21 izolationismul american nu mai poate fi o optiune. Nu avem dreptul sa ignoram cele ce se petrec in afara granitelor noastre. Agresiunile regionale care raman nepedepsite, fie in Ucraina de sud, fie in Marea de sud a Chinei sau oriunde in lume, vor avea influenta asupra aliatilor nostri si pot implica interventia armatei noastre”.

Cele de mai sus sunt declaratii oficiale care nu pot lasa indiferent pe nimeni. Ele arata ca in viziunea conducerii SUA, forta de neinfrant a Americii poate si chiar trebuie sa pedepseasca pe oricine va actiona in viitor altfel decat convine guvernului Statelor Unite. Este vorba despre o putere imperiala ce nu trebuie ignorata, ba chiar careia trebuie sa i te supui, de voie sau nevoie. Ceeace aminteste de cuvintele poetului Virgiliu: “Cetatean al Romei, tine minte ca tu esti chemat sa conduci popoarele. Obligatia ta este ca peste tot sa aduci legea, pe cei ce se supun sa-i accepti, dar  sa-i distrugi pe cei neascultatori”.

Cuvantarea presedintelui SUA a fost, bineinteles, criticata de unii fruntasi ai partidului republican din opozitie, care au cerut fapte concrete, iar nu vorbe. Si ziarul New York Times considera cuvantarea “neinspirata, lipsita de deschidere strategica si nesatisfacatoare atat pentru stanga, cat si pentru dreapta”.

Mai interesant mi se pare insa articolul lui Dmitri K. Simes, presedintele lui National Interest Institute din Washington, despre situatia din Ucraina, pomenita de cateva ori in cuvantarea presedintelui. Redau mai jos cateva pasaje din acest articol:

“Principala problema a Statelor Unite nu e ce se va petrece in Ucraina, tara divizata si plina de contradictii. Mai ingrijorator e ca administratia Obama nu are o strategie clara in aceasta privinta: care sunt prioritatile ce reflecta interesele Americii si ocunoastere a istoriei, care sa permita a sti daca respectiva tara are totdeauna o pozitie corecta. Administratia Obama poate obtine succese pe drumul euro-atlantic al Ucrainei, dar la ce ii serveste un asemene succes?  Si cat costa acest succes pentru Ucraina, Europa, Rusia si SUA? Presedintele Obama si consilierii sai se multumesc cu declaratii despre dreptul poporului ucrainian de a-si opta singur calea, dar inteleg tacit prin asta ca decisiva este impiedicarea influentei Rusiei asupra Ucrainei.

Desigur ca Ucraina reprezinta si pentru Rusia o seama de probleme. Presedintele Putin s-a gasit in fata unei grele dileme, care aminteste de cea in care se afla presedintele Eisenhower in timpul revolutiei din Ungaria din 1956, cand rasculatii au vrut sa ia puterea, convinsi ca SUA ii va sprijini in lupta impotriva propriului govern si a URSS. Eisenhower simpatiza cu rasculatii, dar in cele din urma a refuzat sa-i sprijine, pentru a evita o confruntare periculoasa cu Uniunea Sovietica. Intrucat politica este arta posibilului, banuiesc ca acum nu e in interesul Rusiei sa nutreasca sperante desarte in randul celor pe care ea ii sustine.

Intrucat geografia nu poate fi schimbata, iar stabilitatea si bunastarea in aceasta regiune depind de relatii normale intre Moscova si Kiev, atunci SUA si Rusia ar avea ambele de castigat daca vor lua o decizie comuna privind Ucraina. Neinteresarea administratiei Obama pentru o asemenea solutie este greu de inteles, de vreme ce Statele Unite, in rezolvarea multor probleme globale, importante pentru securitatea nationala, au nevoie sa conlucreze cu Rusia. Si mai important ar fi ca administratia Obama sa nu faca nimic pentru apropierea Rusiei de China si deci  sa accelereze regruparea lor geopolitica.  Asa cum recunosc multi observatori, este preocupant ca Obama se gandeste mai putin la interesele strategice ale SUA, ci mai mult la cum sa nu dea noi argumente politice opozantilor lui, care il invinuesc de slabiciune si nehotarare. Deseori pentru Obama pare mai important sa castige victorii acasa, in fata opiniei publice, decat obtinerea de succese in probleme internationale. Unii critici considera de pilda cuvantarea sa la Academia Militara West Point drept un bun discurs in campania electorala, mai mult decat o declaratie de politica externa bine gandita.

SUA si Rusia sunt ambele iritate in legatura cu criza din Ucraina. Fiecare din ele are o imagine diferita de cele ce se petrec acolo si ce determina atitudinea partii adverse. Fiecare parte e ispitita sa actioneze astfel incat sa poata proclama victorie, chiar daca satisfactia morala de azi, maine se va dovedi o infrangere politica. Dar cand criza se va sfarsi, SUA si Rusia vor ramane doua mari puteri cu o multime de interese complicate. Unele din aceste interese presupun o ascutita concurenta, dar altele cer colaborare si interactiune. Nu este insa exclus ca alianta Rusiei cu China sa devina un cosmar pentru America, in timp ce imposibilitatea cooperarii cu Washingtonul sa faca Moscova dependenta in exces de China. Probabil ca tocmai asta il face pe Putin sa fie atat de retinut in problema Ucrainei.

Cei care nu doresc razboi cu Rusia

May 22, 2014

Cu prilejul vizitei oficiale a presedintelui Rusiei, V. V. Putin la Peking, s-a semnat la 20 mai un acord comercial intre Gazprom si China National Petroleum Corp., document care fusese pregatit in decurs de doi ani de specialistii celor companii. In el se prevede construirea unei conducte de gaz  ce va intre in functiune in 2018 sau 2019 si prin care China va primi anual  38 miliarde de metri cubi de gaz natural dintr-un zacamant nou din  nordul Siberiei. Uriasul santier,  la care lucrarile vor incepe chiar in acest an, are o valoare de cca. 75 miliarde dolari, din care 55 miliarde este partea ce revine Rusiei (deschiderea zacamantului, instalatiile de prelucrare si conducta pe teritoriul rus), iar peste 20 miliarde – Chinei. S-a cazut de accord asupra pretului de 350 $/mia de m.c., astfel incat valoarea totala a gazului ce va fi livrat timp de 30 de ani regiunilor din estul Chinei se ridica la cca. 400 miliarde dolari (291 miliarde euro). Achitarea acestei sume catre Rusia se va face prin preplata cantitatilor livrate, iar nu printr-un credit acordat de China, asa cum ar fi dorit Gazprom.

Alte acorduri semnate cu aceiasi ocazie prevad : studiul pentru construirea unei alte conducte de gaz pentru alimentarea regiunilor din vestul Chinei, pornind de la zacamantul siberian Yamal, de unde in prezent Rusia livreaza gazul pentru tarile europene;  construirea de China a unui mare pod peste fluviul Amur la Birobidjan;  colaborarea in domeniul extractiei de titei pe platforme marine  s. a. Este posibil ca tot unei firme chineze sa I se dea si contractul pentru construirea  podului auto si de cale ferata de 17 km. lungime peste stramtoarea Kerci, pentru legarea Crimeei de regiunea Krasnodar din Rusia, ocolind Ucraina.

In cuvantarea dupa semnarea acestor acorduri, presedintele Chinei a declarat ca “Putin este cel mai bun prieten al Chinei”.

*

Intr-un interviu dat la 16 mai ziarului „Bild“, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt a invinuit Comisia UE ca se amesteca excesiv in probleme de politica mondiala. Un exemplu in aceasta privinta este incercarea de a introduce Ucraina in Uniunea Europeana. Helmut Schmidt , considerat la cei peste 90 de ani ai sai, drept una dintre cele mai luminate personalitati ale politicii europene, i-a acuzat pe birocratii de la Bruxelles ca “habar nu au de politica externa si de aceea au pus Ucraina in fata dilemei de a opta intre Est si Vest. “Nu vreau sa vorbesc – a spus el – despre un al treilea razboi mondial si nici despre mai multi bani pentru inarmare, dar creste de la o zi la alta pericolul de a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cele din august 1914”. El apreciaza pozitiv conferinta de la Geneva de la mijlocul lunii aprilie, dar adaoga:  “Astazi nu mai este nimeni in stare  sa faca vreo propunere cu privire la viitorul Ucrainei”.

Peste cateva zile de la acest interviu, fostul comisar UE Günter Verheugen i-a adresat batranului cancelar o scrisoare, data si publicitatii, in care ii atrage atentia ca se inseala: nu birocratii de la Bruxelles sunt de vina pentru agravarea situatiei din Ucraina, ci guvernele tarilor europene, si in special cel german. Ideea asocierii Ucrainei (si Georgiei) la UE a fost lansata in iunie 2007, pe cand Germania ocupa, prin rotire, presedintia UE. Alti pasi au fost facuti in anii urmatori de politicienii europeni in sustinerea parteneriatului si apoi a asocierii Ucrainei la UE. In luna martie 2012 s-a parafat documentul de asociere a Ucrainei, la care si-au dat acordul ministrii de externe ai statelor membre. Dar semnarea acordului a fost amanata pana in luna decembrie, rastimp in care la propunerea sefilor de state s-au introdus in text noi cerinte, printre care si conditia eliberarii din inchisoare a Iuliei Timoshenko. Toate acestea s-au facut fara consultarea Rusiei. Insa in cursul anului 2013 problema asocierii Ucrainei la UE s-a agravat la nivel geopolitic, fara a se cauta sa se clarifice cu Rusia implicatiile acestui acord de asociere. Apoi – subliniaza Verheugen – s-a facut gresala grava a solidarizarii cu asa numitul Euro-Maidan, fara a se recunoaste ca miscarea de revolta de la Kiev nu era nici omogena si nu avea nici caracter general, pe intreaga tara, ignorandu-se tensiunile interne intre vestul si estul Ucrainei. In fine, a fost sprijinit fara nici o rezerva guvernul de la Kiev, desi el era fatis anti-rus, nu era in propria tara sustinut de toti si avea in componenta forte populiste. Elitele politice europene gandesc inca in categoriile unui conflict intre Rusia si Europa. Evitand dialogul, ele au provocat cea mai grava criza europeana din acest secol.

Iar Verheugen isi incheie astfel scrisoarea : “Daca vom continua sa fim prinsi, ca niste somnambuli, in ideologia ori-ori, situatia se va agrava zi de zi. A fi prorus sau proeuropean nu sunt notiuni contradictorii, caci si Rusia este parte din Europa. Criza din Ucraina a aratat ca avem urgent nevoie de un cerc de tari prietene. Aceasta este si ramane obligatia unei politici europene responsabile. Acest cerc ar ramane insa nedesavarsit fara Ucraina, fara Georgia, fara Rusia.”

*

In interviul acordat in 20 mai ziarului “Leipziger Volkszeitung”, d-na  Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a declarat ca Rusia este un partener apropiat al Germaniei, iar relatiile bune cu Moscova sunt in interesul tuturor europenilor. Dansa a mai adaogat: “Intre noi si rusi, ca si intre UE si Rusia, sunt numeroase contacte stranse. Eu am deseori convorbiri telefonice cu presedintele Putin, iar in actuala situatie vom examina cand vom discuta din nou, fie telefonic, fie la o intalnire personala.”

In legatura cu alegerile prezidentiale din Ucraina din 25 mai, d-na Merkel a spus ca la ele va asista o echipa internationala de observatori.  “Daca acestia vor recunoaste ca alegerile s-au desfasurat corect, conform regulilor, sper ca si Rusia sa le accepte rezultatele.” Dansa a reamintit ca “presedintele Putin a emis nu demult idea crearii unei zone economice euro-asiatice, de la Lisabona la Vladivostok. Sunt multe argumente bune in favoarea acestei idei, caci si scopul Germaniei in ultimii ani a fost de a lega strans Rusia de Europa.”*

 

Despre democratie

March 10, 2014

 

Renumita revista britanica „The Economist“ publica un amplu eseu cu titlul „What’s gone wrong with democracy?” (Ce nu merge in democratie?). Am selectat cateva pasaje din acest text, care arunca o lumina noua asupra unei probleme controversate.

                                               *

Democratia trece prin vremuri grele. Acolo unde autocratii au fost alungati din functii, oponentii lor nu au fost in stare, de cele mai multe ori, sa faureasca regimuri democratice viabile. Chiar in tarile recunoscut democratice, au inceput sa se vada fisuri ingrijoratoare in sistem, iar dezamagirea fata de politica este frecventa. Totusi cu numai cativa ani in urma, democratia parea ca ar domina lumea. […]

Intre timp, partidul comunist chinez a spart monopolul pe care lumea democratic a il avea in ce priveste progresul economic. Larry Summers de la Harvard University spune ca pe vremea cand era cea mai rapida crestere a economiei, standardul de viata se dubla aproximativ la fiecare 30 de ani. China si-a dublat insa nivelul de trai al populatiei in fiecare deceniu in ultimii 30 de ani. Elita chineza pretinde ca modelul lor economic  – un control strict de partidul comunist impreuna cu un efort neobosit de a atrage pe cei mai talentati oameni  in clasa conducatoare – este mult mai eficient decat cel democratic si mai putin sensibil la blocaj. Conducerea politica a tarii se schimba la fiecare zece ani si aportul de noi talente este continuu, de vreme ce cadrele de partid  sunt promovate in functie de talentul  lor de a atinge obiectivele stabilite.

Criticii Chinei  condamna pe drept guvernul pentru ca ar controla in diverse moduri opinia publica, de la inchiderea dizidentilor pana la cenzurarea comentariilor pe internet.Totusi obsesia regimului cu controlul inseamna paradoxal ca el acorda o stransa atentie opiniei publice. In acelasi timp, conducatorii Chinei au fost in stare sa abordeze cateva mari probleme ale consolidarii statului, care intr-o democratie ar fi necesitat decenii.  In numai doi ani China a extins asigurarea cu pensii a inca 240 milioane de locuitori, adica mult mai multi decat numarul total al pensionarilor asigurati in SUA.

Multi chinezi sunt gata sa accepte sistemul lor, daca acesta le asigura cresterea. Studiul Pew Global Attitudes 2013 a aratat ca 85% dintre chinezi sunt “foarte satisfacuti” cu directia in care merge tara lor, fata de 31% la americani. Unii intelectuali chinezi sunt chiar plini de laude. Zhang Weiwei  de la universitatea Fudan sustine ca democratia distruge vestul, si in particular Statele Unite, din cauza ca se institutionalizeaza blocajul in luarea de decizii si permite alegerea unor presedinti de categoria doua, ca de pilda George W. Bush. Yu Keping de la universitatea Beijing sustine ca democratia face lucrurile simple “excesiv de complicate sau frivole” si permite “unor politicieni cu discurs dulceag sa insele poporul”. Wang Jisi, tot de la universitatea din Beijing a observat ca “multe din tarile in desvoltare, care au introdus valorile si sistemele politice occidentale, au obtinut doar dezordine si haos”, dar China le ofera un model diferit. […]

Statele Unite au devenit un exemplu de blocaje, fiind in asa masura obsedate de obtinerea de puncte in disputa intre un partid sau altul, incat au fost  pe pragul ca de doua ori in ultimii doi ani sa dea faliment din cauza datoriilor bugetare. Democratia Statelor Unite e corupta prin masluirea rezultatelor alegerilor, prin practica croirii circumscriptiilor electorale astfel incat sa-i favorizeze pe cei ce deja le detin.  Asta incurajeaza extremismul, din cauza ca politicienii fac apel doar la cei total fideli partidului si drept urmare ii lipseste de un mare numar de alegatori. Iar banii vorbesc  mai tare decat oricand in politica americana. Mii de lobbysti  (peste 20 pentru fiecare membru al Congresului) contribuie la sporirea lungimea si complexitatea legislatiei, bucurandu-se de privilegii speciale. Toate astea dau impresia ca democratia americana e de vanzare si ca cei bogati au mai multa putere decat cei saraci, cu toate ca lobbystii si donatorii insista ca cheltuielile cu politica contribuie la libertatea de exprimare. […]

Nici Uniunea Europeana nu e un model de democratie. Decizia luata in 1999 de a introduce moneda euro a fost luata in mare parte de niste tehnocrati si doar doua tari (Danemarca si Suedia) au organizat referendumuri asupra problemei (ambele au spus NU). Eforturile de a castiga aprobarea poporului pentru Tratatul de la Lisabona care sporea puterea Comisiei de la Bruxelles, au fost abandonate cand oamenii au inceput sa voteze in sensul nedorit. In timpul celor mai sumbre zile ale crizei euro, elita tarilor euro a fortat Italia si Grecia sa-si schimbe conducatorii alesi democratic cu niste tehnocrati. Parlamentul European, care era o incercare de a reduce deficitul de democratie al Europei, este pe cat de ignorat,  pe atat de dispretuit.  Uniunea Europeana a devenit un teren fertile pentru partidele populiste, ca de pilda Partidul Libertatii al lui Geert Wilders in Olanda si Frontul National al Marinei Le Pen in Franta, care pretend ca ii apara pe oamenii simpli contra elitelor arogante si incompetente. In Grecia partidul Golden Dawn  (Zori aurii) incearca sa vada in ce masura democratiile vestice pot ingadui existenta unor partide de stil nazist. Un proiect destinat a imblanzi fiara populismului European si-adat duhul. […]

Cea mai mare provocare la adresa democratiei nu vine totusi nici de sus, nici de jos, ci din interior, din partea alegatorilor. Se dovedeste clarvazatoare ingrijorarea lui Platon la adresa democratiei ca “cetatenii traiesc de pe o zi pe alta, lasandu-se in voia placerilor imediate”. Guvernele democratice au capatat obiceiul sa priveasca imensele deficite structural drept o chestiune banala, facand imprumuturi pentru a da votantilortot ce ei doresc pe termen scurt, neglijand investitiile pe termen lung. […]

Democratia a fost buna in secolul 20 in parte datorita hegemoniei americane: celelalte tari doreau desigur sa copieze puterea conducatoare a lumii. Dar pe masura ce a sporit influenta Chinei, America si Europa si-au pierdut atractia ca modele de urmat, ca si pofta lor de a raspandi democratia. Administratia Obama pare acum paralizata de teama ca democratia va produce regimuri ticaloase (rogue) sau ca va permite regimuri djihadiste. Si de ce oare tarile in desvoltare ar trebui sa priveasca democratia ca o forma ideala de guvernare, cand guvernul american nu poate sa treaca prin Congres bugetul, fara a mai vorbi de planuri de viitor? De c ear trebui autocratii sa asculte lectiile de democratie ce vin din Europa, cand elita euro ii alunga pe conducatorii alesi atunci cand acestia se opun regulilor ortodoxiei fiscal? […]

Pe la mijlocul anilor ’70, fostul cancelar german Willy Brandt spunea ca ”Europei occidentale  i-au mai ramas doar 20-30 de ani de democratiei , dupa care va aluneca, fara motor si fara carma, in marea de dictaturi ce o inconjoara”. Lucrurile nu au ajuns atat de rau in zilele noastre, dar China constitue o amenintare mult mai credibila decat a fost comunismul, la idea ca democratia este superioara intrinsic si in cele din urma va castiga.

 

Lumea in 2014

December 1, 2013

Pentru a prezenta cat se poate de succint evenimentele anului viitor voi face apel la caietul special dedicat acestei teme de revista britanica “The Economist“, aparut cu cateva zile in urma. Se stie ca aceasta publicatie nu are o orientare conservatoare, dar este departe de a fi de stanga. Asa incat unele previziuni elaborate de grupul de specialisti solicitati trebuie privite cu rezervele cuvenite, chiar daca prognoza se refera la o perioada scurta fata de sfarsitul acestui an.  

Unul dintre cele mai apropiate evenimente il reprezinta Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci, oras la Marea Neagra si la poalele muntilor Caucaz. Rusii nu s-au zgarcit pentru a pune la punct toate instalatiile necesare, dar sunt ingrijorati cu privire la cantitatea insuficienta de zapada ce ar putea ninge in aceasta zona in luna februarie. Un alt eveniment, poate chiar mai mare ca numar de spectatori, va avea loc in Brazilia la 13 iulie, cand se vor deschide jocurile pentru cupa mondiala de fotbal. Cheltuielile enorme pentru construirea sau extinderea stadioanelor au provocat deja mari proteste ale locuitorilor din Rio de Janeiro, lipsiti de locuinte elementare.

Pe langa aceste evenimente sportive, miliarde de oameni vor fi captivati de problemele politice si economice ale anului ce vine. Alegeri la scara nationala vor avea loc in numeroase tari, care impreuna cumuleaza cca. 40% din populatia globului. Cele mai ample vor avea loc In India, ele putand aduce la putere un discutabil nationalist hindus, Modi, dar sanse are mai curand o coalitie de partide, in frunte cu partidul Congresului. In Indonezia, cea mai populata tara islamica de pe glob (253 milioane loc.), alegerile pot fi castigate de un anume Joko Widodo, sef al opozitiei si primar al capitalei Jakarta. Alegerile din luna mai pentru Parlamentul European ar putea scoate in evidenta sporirea influentei euroscepticismului in tarile membre si in special in Marea Britanie. Nu ar fi exclus ca in luna septembrie scotienii sa voteze la referendum -pentru desprinderea de Anglia si recastigarea independentei, dupa peste 300 de ani de la actul de unificare. Miscari separatiste vor zgaltai si unitatea Belgiei, Spaniei si Canadei. Dar, ca si in cei cativa ani precedenti, trei sunt tarile care atrag prioritar privirile analistilor: USA, China si Rusia.

Occidentul spera ca Statele Unite isi vor recastiga influenta mondiala pierduta in ultimii 2-3 ani. In primul rand este vorba de cresterea economiei americane, ce va beneficia de o abundenta energetica prin gazul de sist. Dar mai important decat asta este cum se va comporta Barack Obama, dupa ce in luna noiembrie vor avea loc alegeri ale Congresului. Daca republicanii vor castiga majoritatea si in Senat, iar nu numai in Camera Reprezentantilor, incercarile de reforma ale presedintelui vor fi mult franate. Analiza lui „The Economist“ sustine ca oriunde America a dat inapoi (in Orientul Apropiat, in America Latina, in Africa), s-a creat un vacuum nesanatos. Obama ar trebui sa fie mai ambitios in felul de a trata problemele cu Iranul si in faurirea unei zone transatlantice si transpacifice de schimb liber de marfuri. Faptul ca America are un presedinte de culoare nu a ajutat cu nimic tarile africane, iar el ar putea sprijini mai ferm India in confruntarile pe care le are cu China. „In 2014 lumea va avea o nevoie imperioasa de un „leadership“. Obama trebuie sa o satisfaca“, exclama analistul britanic. Dupa parerea mea, sefii guvernelor europene ar dori mai curand o America de tipul celei a lui George W. Bush, adica de jandarm mondial, care sa faca treaba murdara in locul lor.

Despre China. Urmaresc din 1993 caietul revistei „The Economist“ cu prognozele pentru anul urmator si, in mai toti anii, am intalnit opinia ca ii este imposibil Chinei sa continue dezvoltarea economica in ritm de 8-10 % anual. Iar de fiecare data datele statistice au aratat apoi ca aceste preziceri erau false. In caietul din acest an se subliniaza ca nu va avea loc o crestere a PIB „decat“ de 7,3% (fata de 2,6% in St. Unite si de 3,3 % in Rusia), dar contrastele sociale sporesc (averile celor mai bogati 50 deputati in Congresul Poporului s-ar ridica la 95 miliarde US dolari), milioane de chinezi se vor sufoca in continuare datorita emisiunilor de bioxid de carbon, iar noua conducere a partidului si statului nu va reusi sa taie din radacini coruptia. Pentru o tara cu 1,34 miliarde locuitori, un PIB/loc. prognozat de 11.000 US dol. (in expresie PPP), este o performanta de atins remarcabila.

Pentru revista britanica, definirea rolului Rusiei in actualul ciclu istoric obliga sa se dea raspuns la intrebarea cat va mai dura domnia lui Putin. Cresterea prognozata a PIB in Rusia este destul de buna (3,3%), dar viitorul e confuz. Sporul cu doua cifre procentuale a veniturilor populatiei in decursul anilor 2000, nu mai poate fi sustinuta. Nationalismul, xenofobia si antiamericanismul sunt folosite de guvern ca elemente de sprijin, dar au slaba trecere in randul clasei avute, care isi cheltuieste banii in strainatate. Oscilarea lui Putin din 2013 intre masuri de represiune si ademenire, nu va mai putea fi continuata in 2014. Revista britanica reaminteste numele lui Hodorkovski, care va fi eliberat din inchisoare in anul ce vine, precum si cel al lui Navalnii, fruntas al manifestatiilor anti-Putin in 2013. Mai lipsea doar sa se verse o lacrima pentru soarta celor doua Pussi Riot, care dansand despuiate in biserica au crezut ca fac un gest de eliberare a femeilor de sub tirania mujicului rus si au ajuns la inchisoare. Cu oarecare regret revista aminteste insa loviturile diplomatice reusite de Rusia in politica internationala in anul 2013 (Siria, Ucraina), dar nu indrazneste sa faca nici o prognoza despre perioada in care Putin va mai fi la carma uriasei tari.

Romaniei i se aloca un mic spatiu in acest caiet special, aratand ca USL conduce cu o confortabila majoritate, dar intampina antagonismul presedintiei. Contradictiile intre partenerii coalitiei vor fi mentinute in limite, deoarece unitatea este pretioasa pana la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului, cand favorit e un candidat USL. Politica economica va urmari indrumarile FMI, care doreste un regim financiar strans si un progres al privatizarilor. Sporirea consumului si extinderea exporturilor vor contribui la refacerea economica. Revista prognozeaza o crestere a PIB de 3,3 %  si un nivel al PIB/loc. de 14.100 US dol. (in expresie PPP). In alta parte a caietului, unde se prognozeaza riscul de tulburari sociale in lume, Romania este inscrisa printre tarile cu risc inalt, alaturi de state ca Pakistan, Ucraina, Moldova sau Iran. Nu este insa singurul caz pe care l-am intalnit de contraziceri intre cei ce au participat la elaborarea acestui studiu.

Rasfoind in continuare caietul de prognoza pe 2014, intalnim cateva date ce merita a fi mentionate, ca de pilda:

–        In ianuarie Grecia preia presedintia UE pentru urmatoarele 6 luni;

–        In luna martie are loc carnavalul la Rio de Janeiro, „cel mai mare show pe glob“;

–        In aprilie 1564, adica acum 450 de ani, s-a nascut la Stratford William Shakespeare

–        In luna mai au loc in toate tarile membre alegeri pentru Parlamentul European;

–        In iunie are loc intalnirea la nivel inalt (G8) in Rusia, la Soci;

–        La 28 iulie se implinesc 100 de ani de la declansarea primului razboi mondial;

–        Tot in iulie Italia preia prin rotire presedintia Uniunii Europene;

–        Tot in luna iulie incepe turul ciclist al Frantei, locul de unde se va da startul in acest an fiind in Yorkshire (Anglia);

–        In august se celebreaza centenarul canalului Panama;

–        In septembrie se deschide la New York Adunarea Generala a ONU;

–        In octombrie au loc la Washington sesiunile anuale ale FMI si Bancii Mondiale;

–        Au loc in noiembrie alegerile de la jumatatea termenului pentru Congresul SUA;

–        Tot in noiembrie se sarbatoresc 25 de ani de la caderea Zidului Berlinului, eveniment considerat inceputul prabusirii comunismului;

–        In decembrie trupele americane ISAF din Afganistan se reintorc in patrie.

Dar lumea e mai mare si mai complexa decat se poate intrevedea din datele de mai sus. Vor apare cu siguranta surprize, care vor contrazice niste preziceri ce corespund uneori mai curand dorintelor analistului britanic decat realitatii.

Oare ce ne asteapta in ziua de maine?

October 12, 2013

Din totdeauna oamenii s-u framantat sa descifreze viitorul. In antichitate, preoteasa Pitia din Delfi, la cele mai arzatoare intrebari despre caile de urmat dadea raspunsuri ambigue, ce puteau fi interpretate diferit, dar niciodata nu spunea ca habar nu are. In evul mediu, Nostradamus era un astrolog atat pretuit incat isi permitea sa emita preziceri asupra unor evenimente ce vor avea loc peste secole de la moartea lui. In secolul 20, apropierea unui an cu cifra rotunda (2000), dar si succesele dezvoltarii tehnologiei au dat nastere la o eflorescenta de studii asupra viitorului, care aveau pretentia ca fundamenteaza o noua stiinta: „futurologia“. Prabusirea neasteptata a sistemului sovietic si a regimurilor comuniste in tari ale Europei centrale si de est, a pus o surdina studiilor celor ce credeau in progresul fara obstacole al omenirii si in predictabilitatea evenimentelor legate de asta.  O mai mare prudenta, dar nu o incetare a investigarii viitorului, deoarece elaborarea scenariilor probabile este o obligatie a ocolirii din timp a obstacolelor si a supravietuirii omului, a grupurilor de oameni, a firmelor si a tarilor.

In acest an a aparut o noua carte a lui Lucian Boia intitulata „Sfarsitul occidentului? Spre lumea de maine“ (Ed. Humanitas). Asa cum recunoaste si autorul intr-un interviu, nu este nici o carte stiintifica, nici una de futurologie, ci o carte de popularizare prin  comentarea succinta a unor idei aflate in dezbatere astazi in cercurile intelectuale. Ca in orice carte-eseu ce se doreste un bestseller, iar aceasta performanta i-a reusit, se emit in cele 122 de pagini niste afirmatii care apoi sunt  puse la indoiala si se pun niste intrebari sfredelitoare asupra carora se marturiseste ca nu se poate da raspuns. Se anunta ca traim un moment de cotitura in istoria lumii, ca suntem martorii lumii pe care o cunoastem, dar imediat se precizeaza ca e imposibil sa stim ce-i va urma. Caci istoria – spune autorul – e din ce in ce mai rapida, dar vai!, e insotita de egalizarea lumii. Principiul nevoiei de egalitate sociala a fost  proclamat la 1789 odata revolutia franceza, dar egalizarea de care e vorba in carte inseamna altceva: e vorba de unificarea planetei, cunoasterea reciproca si intrepatrunderea occidentului cu orientul, a diverselor civilizatii care timp de milenii au stat izolate una de alta.  Informatie care nu e deloc noua, caci de decenii se vorbeste despre procesul de globalizare (mondializare) al planetei.

Inca de la primele pagini intalnim idea ce strabate intreg volumul: „Viitorul nu exista, este un spatiu complet alb, pe care urmeaza sa se scrie ceva, dar nu stim ce anume“. Pare o banalitate, dar ea are o anumita semnificatie. Examinand o serie de scenarii posibile, care sunt calificate drept „povesti, de tot felul, despre viitor. Daca nu va fi asa, va fi cu siguranta altfel!“, se adaoga: „Cand combinam toate scenariile care se bat cap in cap, anarhia viitorului nostru virtual devine perfecta. Orice se poate intampla, in toate amestecurile imaginabile“. Cateva pagini mai departe, dupa ce se ironizeaza atat prognozele catastrofice, cat si cele blande, moderate, ale unor experti occidentali, se mai fac cateva proiectii de viitor: „o treptata incetinire a cresterii economice“. Ipoteza posibila „doar daca nu va fi altfel: un alt tip de civilizatie, alte resurse, alte tehnologii, alte cai de urmat“. Pe de alta parte – adaoga autorul – s-ar putea „sa fie o lume mai democratica, s-ar putea insa sa fie mai putin democratica“. „Nu sunt excluse pe viitor nici conflicte majore. (…) N-avem insa nici o asigurare in aceasta privinta“.  In sfarsit se ajunge la un capitol intitulat „Pseudoconcluzii“ in care se repeta: „Nu stim nimic despre viitor: iata concluzia, recunosc, dezamagitoare. Sau stim atat de multe lucruri, si atat de contradictorii, incat e ca si cand n-am sti“. Dezamagit poate fi autorul, dezamagiti sunt insa si cititorii, care se intreaba la inchiderea cartii cu ce informatie utila au ramas din ea.  

Singurul nostru cercetator de valoare al viitorului, Mircea Malita, in cartea sa „Anul 2000“ aparuta in 1969, era de o cu totul alta parere. In primul rand el sustinea ca abordarea cu seriozitate a problematicii viitorului nu poate fi lucrarea unui singur om, ci a unor importante echipe formate din istorici, informaticieni, matematicieni, economisti, sociologi si din specialisti in alte domenii. El spunea ca trebuie inlocuita „o viziune a lumii ca joc indescifrabil de forte oarbe“ prin cea „a unor factori ce pot fi cunoscuti si stapaniti. Miscarea omenirii devine constienta si si capata directie si sens“. „Progresul, concept iluminist, e un far pe calea spre viitor. Progresul e complicarea universului in care traim, gradul de prelucrare pe care il sufera obiectele , nuantarea limbajelor si ascutirea abilitatii lor de a exprima idei, curatirea relatiilor umane de zgura animalica.“  

Nu stiu daca Mircea Malita ar subscrie la randurile scrise atunci, caci multe s-au schimbat in acest rastimp, dar  cartea sa de acum 44 de ani respira optimism. Un optimism cu rezerve si prudente, dar totusi o atitudine increzatoare. Cuceririle stiintifice se rasfrang asupra vietii economice si sociale. Previziunile, oricat de elaborate si fundamentate matematic ar fi, nu sunt insa lucrul principal. Faptele sunt subsumate proceselor, trendurilor de mare amploare, ce se pot intrevedea de pe acum. Cartea lui Lucian Boia in schimb exprima teama de viitor. Ea nu da nici un raspuns la intrebarea din titlu si asta e de inteles. Misterul viitorului, prezentat ca un spatiu opac, plin de necunoscute, este de natura sa sperie omul. Sadirea neincrederii in ziua de maine dezarmeaza si demoralizeaza. Mai bine sa ramana totul ca acum, cu toate suferintele strigatoare din multe parti ale omenirii. Ba chiar sa faurim viitorul copiind trecutul, dupa ce ii vom da o poleiala aurita. Dar sunt motive pentru a privi cu un ochi optimist lumea de maine? Daca suntem fascinati de situatia politica a viitorului, asa cum are tendinta un istoric, temeiuri n-ar prea fi. Dar ceeace isi va pune amprenta decisiva asupra vietii si a comportamentului oamenilor, asupra economiei si politicii, este stiinta. Cine vrea sa dea un raspuns plauzibil la intrebarea care este soarta occidentului, trebuie sa cerceteze capacitatea tarilor ce apartin acestei notiuni geopolitice de a-si mentine superioritatea performantelor stiintifice.

 Si ar mai fi ceva: nevoia omului de utopii, care sa-l insufleteasca in cautarea de alte  orizonturi…

Crizele de azi si de maine (partea 1-a)

December 9, 2009

             Expertii catorva din principalele tari ne asigura ca inca nu s-a sfarsit criza economico-financiara, dar bancherilor de la New York, Londra, Shanghai sau Frankfurt le-a trecut deja spaima. Ei speculeaza iarasi, si din nou castiga miliarde. Goldman Sachs a anuntat in trimestrul trecut un castig de 3,2 miliarde dolari. JPMorgan Chase a obtinut in ultimele 12 saptamani un castig de 3,6 miliarde, iar Morgan Stanley – de “numai” 760 milioane. Toate astea – in timp ce guvernele continua sa le pompeze banii ceruti pentru vindecarea exceselor financiare ale anilor trecuti. S-au uitat zilele cand pe Wall Street oamenii indignati manifestau cu pancarde in care le cereau bancherilor sa sara in strada de la inaltimea zgarie-norilor, asa cum facusera in 1930 unii speculanti adusi in stare de faliment. Acum pofta de castig mare si rapid a revenit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Seful lui Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, declara recent intr-un interviu din “Sunday Times”: “Sunt doar un bancher care indeplinesc vointa lui Dumnezeu”. Iar Josef Ackermann, seful lui Deutsche Bank, a lansat ideea ca guvernul german ar trebui deja sa creeze un solid fond de salvare cu care bancile sa fie ajutorate rapid in caz de nevoie. El spune “Societatea trebuie sa accepte ca, atunci cand crizele financiare devin sistematice, statul este cel ce ramane actionarul ultimei instante”. Dar cand totul merge bine, acest actionar nu are dreptul sa spuna nici un cuvant, iar intreg castigul este impartit bancherilor si actionarilor veritabili. Dar cand se incurca treburile, atunci iarasi statul trebuie sa sara in ajutor.

            Sa ne amintim totusi de cele declarate de Barack Obama la New York, la Federal Hall, Wall Street, no.26 : “Nu ne mai putem zilnic ocupa de comportamentele iresponsabile si de excesele necontrolabile, care au stat la sursa actualei crize. Adica la zilele cand multi contau pe castiguri rapide si pe bonusuri umflate. Iata de ce avem nevoie de reguli stricte. Istoria nu trebuie sa se mai repete». Cuvintele acestea au fost rostite acum trei luni si ceva. Nimic nu arata insa ca guvernele s-au hotarat sa aplice finantelor mondiale niste reguli severe. Si s-ar putea ca atunci cand ele se vor elabora, sa fie prea tarziu. Caci istoria pare a se repeta. Iarasi se ofera bani ieftini, iarasi se investesc sume uriase in afaceri de mare risc, iarasi se umfla niste bule care – cand vor plezni – pot duce la prabusirea economiei mondiale.

Recent a avut loc la Londra, chiar in catedrala St. Paul, o ampla desbatere despre etica in viata economica. A luat cuvantul si lordul Griffiths, vicepresedinte al lui Goldmann Sachs International si fost consilier al d-nei Margaret Thatcher. El a contestat cuvintele lui Obama si a spus ca bancile nu au nici un motiv sa se rusineze pentru cele intamplate. Si nu e deloc imoral ca bancherii sa primeasca bonusuri fabuloase. Societatea trebuie sa invete, odata si odata, ca inegalitatea este ceva natural si inevitabil. A fost un discurs care le-a facut mare placere celor prezenti, caci lacomia nesatioasa devenea iarasi respectabila.

            Intre timp cursurile la bursa sporesc, iar Dow Jones Industrial (indexul actiunilor primelor 30 de companii americane) a crescut cu 60% din luna martie, cand atinsese cel mai de jos nivel. Dar in multe tari sporeste somajul, indeosebi in SUA. In prezent sunt 15 milioane de someri americani, din care jumatate – de la declansarea crizei. Iar in fiecare luna isi pierd locurile de munca 300.000 americani. Au inceput iar sa creasca preturile locuintelor, mai ales ale apartamentelor de lux. Un apartament cu patru camere la New York, cu vedere spre Central Park, costa 14 milioane dolari, cu 4 milioane mai mult decat acum cateva luni. Investitorii au redescoperit si pietele de materii prime. De la inceputul anului au crescut preturile la zahar cu 79 % , la cupru – cu 133 %, la zinc – cu 97 %, la plumb – cu 146 %, iar la titei – cu 112 %. returile la materiile prime, care inainte preziceau mersul economiei mondiale, nu mai influenteaza azi conjunctura pietei. Cantitatea de euro pusa pe piata de banca europeana de la Frankfurt a inregistrat, de la inceputul anului 2007 si pana azi, o crestere de +35 %, cantitatea de dolari injectata de FED a sporit in aceiasi perioada cu +138 %. In lunile viitoare se prevede ca vor intra pe pietele financiare inca 600 miliarde dolari. Este insa o lume virtuala, care nu are nimic de a face cu economia reala si deci nu poate dura. Financial Times scrie “Countdown al urmatoarei crize a si inceput”. Iar Kenneth Rogoff, economist la Harvard, afirma : “Intrebarea nu mai e daca bula speculativa se va sparge, ci cand”.

Banii care abunda acum pe piata, destinati sa salveze economia de la prabusire, provin fie din fondurile guvernului, fie ies din rotativele de bancnote ale bancilor centrale. Drept urmare economia si-a recapatat ritmul, dar inca si mai repede si-au revenit in fire speculantii : guvernele le-au preluat o parte din hartiile fara valoare cu ipoteci putrede, iar ei alimenteaza din plin bancile cu lichiditati, la dobanzi apropiate de zero. Indeosebi in SUA, statul a preluat acum rolul de Big Spender. Dar daca, la inceputul crizei, interventia statului era necesara si inevitabila pentru a evita colapsul, intre timp medicamentul administrat a inceput sa devina un pericol pentru pacient.

 Intr-un amplu articol din revista “Der Spiegel” (23. XI. 2009) intitulat “Bomba miliardelor” se sustine ca responsabili de aceasta situatie sunt in principal trei persoane : ministrul de finante Timothy Geithner, seful bancii de emisie FED Ben Bernanke si, in fine, profesorul de economie de la Princeton University, Paul Krugman, care – cu autoritatea sa de laureat al premiului Nobel – argumenteaza ca economia are nevoie de noi miliarde din partea statului. In special seful FED, caruia si ziarul “Le Monde” ii consacra in aceste zile un articol intitulat “Bernanke, inger si demon” si caruia Obama ii va prelungi fara indoiala in luna ianuarie mandatul, a inundat piata cu dolari. Datoriile statului cresc ametitor si nimeni nu se prea sinchiseste de asta. Bernanke a dispus sa se cumpere cu 300 miliarde dolari toate imprumuturile de stat ale ministerului de finante, iar un bilion de dolari au fost alocati de FED pentru preluarea creditelor ipotecare. Totodata fiecare cumparator nou al unei case primeste o scutire de impozit in valoare de 8.000 dolari. Brusc s-a insanatosit piata imobiliara, falimentara pana atunci. Pana in luna martie urmeaza sa se mai aloce inca 250 miliarde dolari pentru credite imobiliare, cu dobanzi minimale. In conditiile unei atat de masive interventii a statului in economie, mecanismele pietei nu mai functioneaza corect, ceeace ii face pe membrii republicani ai Congresului sa scoata strigate de indignare. Dar revista Foreign Policy a publicat la 1 decembrie un sondaj cu intrebarea: “Care sunt azi primii 100 ganditori mondiali?” Pe locul intai nu era Obama (el e pe locul doi), ci Ben Bernanke, care – scrie revista – “a transformat o superba cariera universitara, in ghid de actiune, a dat un nou sens bancii centrale, a evitat prabusirea economiei americane. A face toate aceste in decurs de doar cateva luni, este desigur una din cele mai mari performante intelectuale ale ultimilor ani”.

Scenariul obtinerii cu usurinta de bani de la stat este cu atat mai ispititor pentru bancheri cu cat nu se intrevede nici o alternativa la acest „capitalism de cazinou“.Nici macar China nu critica America, ci o copiaza. Pentru atragerea in continuare a investorilor, conducerea chineza a infiintat la Shenzhen o bursa speciala: ChiNext. Aici tinerii capitalisti chinezi primesc de la stat fonduri pentru a infiinta noi firme. Cursul la bursa al actiunilor ChiNext a sporit de trei ori chiar din prima zi, caci pofta chinezilor de a specula cu valori riscante este proverbiala. Nimeni nu se gandeste azi in China la introducerea de reguli stricte pentru operatiunile bancare.

Argumentul pierderii locurilor de munca nu mai este atat de suparator pentru oamenii politici, caci – afirma un articol din saptamanalul “Die Zeit” – Marea Britanie si America au abandonat in anii 80 si 90 industria si sunt acum dependente de banci. Circa 30 % din profiturile firmelor americane proveneau in 2008 din operatiuni financiare. Iar bursele asiatice au devenit rivali periculosi pentru bursele de la Londra si New York. De vreo zece ani tranzactiile financiare din SUA se muta la Hong-Kong si Shanghai. Cca. 40% din actiunile nou introduse in primele 9 luni ale acestui an, s-au efectuat in China.

LA A 60-A ANIVERSARE A CHINEI POPULARE

October 5, 2009

                   Este necesar sa reamintim un eveniment care acum 60 de ani a schimbat fata lumii. La 1 octombrie 1949, presedintele partidului comunist chinez, Mao Tse-Tung, a anuntat, intr-un discurs solemn de pe terasa Portii Pacii Celeste din Peking, ca de acum inainte China este Republica Populara. Iar cu zece zile inainte, in mesajul tinut inaintea Consiliului Poporului, el pronuntase o fraza cu o la fel de mare importanta istorica: “Natiunea noastra nu va mai fi niciodata o natiune umilita. China s-a sculat in picioare!”.

Cei o suta de mii de oameni ce umpleau piata Tiananmen si aclamau pe invingatorul razboiului civil, scandau “Traiasca Mao!”, la care el le-a raspuns de mai multe ori : “Traiasca poporul!”. Era un triumf ce incununa lupte grele pe intreg cuprinsul tarii, un razboi indelungat care l-a obligat pe Ciang-Kai-Shek, seful nationalistilor, sa fuga in insula Taiwan, cu intreaga rezerva de aur a Chinei si cu bogatiile din Muzeul National din Peking. Conducerea partidului Kuomintang a fost insotita in fuga sa de inca doua milioane de oameni, ceeace a facut ca populatia insulei sa creasca la opt milioane. Dar pe continent, Mao Tse-Tung stapanea acum o natiune de 550 milioane de chinezi.

In 1817, Napoleon – exilat pe insula Sfanta Elena – spunea : “Cand China se va trezi, va tremura intreaga lume!”. Pe 1 octombrie 1949, se parea ca se implineste aceasta prezicere, punandu-se capat unui intreg secol de umilinte si de jigniri aduse de toate puterile lumii unui popor pus in jug. Razboiul civil durase 25 de ani, dar calea spre victorie incepuse mult mai inainte. Mao Tse-Tung, fiu de taran, dupa terminarea studiilor de invatator, a lucrat ca bibliotecar la Universitatea din Peking. In 1921 intra in contact cu conducerea partidului comunist chinez. Exceptional agitator si organizator, el ajunge in 1927 in Biroul Politic al partidului, unde sustine ideea originala ca revolutia chineza trebuie sa se sprijine pe taranime. Aceasta intra insa in contradictie cu dogma Moscovei, care sprijinea si sfatuia pe atunci PC chinez. Dar Mao sustinea cu tarie drumul propriu, chinez, al comunismului, care nu trebuie sa se se bazeze pe proletariatul oraselor, ci pe masele de tarani ale satelor, crunt exploatate de mosieri. In doua carti ale sale, el a propus trecerea la o reforma agrara radicala, in care scop partidul trebuia sa acorde prioritate organizarii luptei taranilor.

La indemnul Moscovei, partidul comunist colabora pe atunci cu Kuomingtangul, partid nationalist la conducerea caruia, dupa moartea lui Sun Yat-Sen, primul presedinte al Chinei, venise maresalul Ciang-Kai-Shek. In septembrie 1927, sub conducerea lui Mao, se rascoala taranii din provincia Hunan, dar miscarea este inabusita in sange de armata, Mao este exclus din Biroul Politic al PC si este nevoit sa intre in ilegalitate. In refugiul sau din muntii Jinggang el reuseste sa stranga 11.000 de oameni. Cu acestia, in anul urmator el ocupa provincia Kiangsi, unde infiinteaza primul guvern sovietic chinez. Armata kuomintangului de aproape jumatate milion de soldati se napusteste asupra lui si incepe o celebra lupta de gherila, tactica careia se concentreaza in principiul exprimat de Mao : “Cand dusmanul se apropie – il slabim; cand dusmanul fuge – il impiedicam; cand dusmanul slabeste – il urmarim; iar cand el oboseste – il zdrobim”. Patru ani a rezistat mica lui armata atacurilor lui Ciang-Kai-Shek, dar in 1933 ea e nevoita sa se retraga si porneste pe calea a ceeace s-a numit in istorie “lungul mars”. Strabatand inaltimile inzapezite ale Tibetului si traversand mari fluvii, au fost parcursi 25.000 de li, adica 10.000 de kilometri. Din cei 86.000 oameni care in octombrie 1934 pornisera in lungul mars, au ajuns peste un an in nordul Chinei, in provincia Shanxi, doar 4.000.

Dar in 1936 Ciang Kai-Shek incheie pacea cu Mao, pentru ca impreuna sa lupte impotriva invadatorului japonez. Tactica lui Mao este expusa de acesta in cateva cuvinte: “70% – in folosul intereselor comuniste, 20% – in compromisuri, 10% – in lupta contra japonezilor”. Tactica sa e incununata de succes, facand ca armata lui Mao sa sporeasca pana in 1945 la 3.000.000 oameni, iar numarul membrilor de partid – la 900.000. Apoi, incet, incet, el ocupa noi provincii, desi Ciang Kai-Shek primea din plin sprijinul americanilor si, un timp, chiar si al rusilor. Abia in aprilie 1949 Stalin si-a schimbat atitudinea, asa incat la 1 octombrie 1949, cand ia fiinta Republica Populara, Mao se poate lauda ca a invins fara nici un sprijin din afara.

Desigur ca acum, la aniversarea celor 60 de ani ai unei republici care, sub conducerea partidului comunist, a devenit una din marile puteri ale lumii si a permis cresterea spectaculara a nivelului de trai al celor peste un miliard de chinezi, multi trec cu vederea gravele greseli ce au insotit cei 27 de ani in care la Peking a domnit cel numit de popor “Marele timonier”. Mao Tse-Tung a crezut necesar sa rascoleasca in continuare societatea chineza prin asa numita Revolutie culturala, in timpul careia, intre 1966 si 1969, cei 50 de milioane de membri ai “garzilor rosii” au terorizat populatia si au distrus o seama de bunuri culturale. Partidul comunist a recunoscut mai tarziu ca de abuzurile acestei perioade au avut de suferit o suta de milioane de persoane.

Cand in septembrie 1976 Mao moare, China se gasea intr-o situatie economica dezastroasa. Foamea bantuia in provincii intregi. Pentru a face din China o mare putere, el constransese populatia la eforturi supraomenesti pentru a dota tara cu arma atomica. Participarea armatei sale la razboiul din Coreea costase viata a 400.000 de soldati chinezi. In 1962 Mao a iscat un conflict armat cu India in muntii Himalaia, iar in 1969.politica sa de dusmanie fata de Rusia a dus la un conflict pe fluviul Ussuri cu armata sovietica. Acest conflict intre cele doua mari puteri comuniste a fost utilizat cu dibacie de conducerea de atunci a Romaniei pentru a duce o politica de independenta fata de intentiile dominatoare ale Moscovei. Abia dupa disparitia lui si dupa lichidarea “bandei celor patru”, alcatuita din aderenti fanatici ai politicii sale, s-a putut vedea ce urias potential economic si cultural zace in poporul chinez. In istorie Mao ramane o fascinanta figura de om politic, un patriot, un literat si un filozof, un mare luptator si strateg, dar in acelas timp un dictator brutal, un fanatic ce tinea mortis sa traduca in viata niste idei rupte de realitate. Deng Xiaoping, urmasul lui, a avut grije sa-i aseze trupul imbalsamat in mausoleu, iar ideile – i le-a depus la muzeu.

LUMEA IN ANUL 2009(II)

December 8, 2008

LUMEA IN ANUL 2009 (II)

In complectarea articolului (partea I) cu titlul de mai sus, in care am prezentat succint suplimentul recent aparut al revistei britanice „The Economist“, dau in cele ce urmeaza o serie de cifre din acelasi caiet, care caracterizeaza atat complexitatea lumii contemporane, cat si unele transformari economice prognozate de care trebuie sa se tina seama in evaluarea situatiei politice pe glob.

Tarile cu cea mai mare populatie (2009)
China           1336,7 milioane locuitori
India            1140,3         „ „
SUA                306,6         „ „
Indonezia     240,0         „ „
Brazilia           194,4         „ „
Pakistan         169,2         „ „
Nigeria            152,2         „ „
Rusia                141,4         „ „
Japonia          127,3         „ „
Mexic               111,2         „ „

Tarile cele mai bogate (cu cea mai mare valoare a PIB/loc. in expresie PPP)
Norvegia                   57.940 US dol./loc.
SUA                             48.400        „
Irlanda                       44.470        „
Singapore                  44.200        „
Olanda                        42.590         „
Austria                       40.860         „
Australia                    40.620         „
Canada                        40.540         „
Finlanda                     38.970         „
Elvetia                         38.940         „
Tarile cele mai sarace (cu cea mai scazuta valoare a PIB/loc. in PPP)
Etiopia                               810 US dol./loc.
Tanzania                         1240      „
Kenia                                1700      „
Nigeria                             2060      „
Camerun                         2120       „
Pakistan                          2720       „
Uzbekistan                     2910       „
Vietnam                         3020       „
Filipine                            3600      „
Irak                                   4200      „

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea o „crestere“ negativa a PIB
Zimbabwe         -4,4%
Irlanda               -2,0%
Letonia               -1,5%
Estonia                -1,0%
Spania                  -0,6%
Danemarca        -0,4%
Italia                    -0,3%
SUA                      -0,2%
Franta                  -0,1%
Marea Britanie -0,1%

Tarile care se prognozeaza ca in 2009 vor avea cea mai mare crestere a PIB
Angola            +9.8%
China               +8,0%
Uzbekistan    +8,0%
Etiopia            +7,0%
Libia                +6,9%
Tanzania        +6,9%
Irak                  +6,7%
India                +6,5%
Peru                 +6,4%
Nigeria            +5,6%

Industria automobilelor de persoane (noi inregistrari)
Asia si Australia                                     16,4 milioane buc.
America de nord                                    13,5              „
Europa de vest                                        13,5               „
China                                                              6,7               „
Europa de est si Rusia                             6,0               „
America latina                                            4,7               „
Japonia                                                          4,2                 „
Orientul apropiat si Africa de nord     1,6                „
Industria medicamentelor (miliarde US dol., in preturi de fabricatie)
America de nord                           420,9
Europa de vest                               249,0
Asia si Australia                             145,2
Japonia                                                67,5
America latina                                   43,2
Europa de est si Rusia                     35,0
Dotarea cu computere de uz personal (nr. buc. la 1000 persoane)
America de nord                                     896
Japonia                                                       757
Europa de vest                                         666
Europa de est si Rusia                           307
America latina                                         240
Asia si Australia                                      144
Orientul apropiat si Africa de nord   99
Media mondiala                                       250
Dotarea cu telefoane portabile (nr. buc. la 100 persoane)
Europa de est si Rusia                               132
Europa de vest                                             129
America de nord                                            92
Japonia                                                              91
America latina                                               79
Orient apropiat si Africa de nord           67
Asia si Australia                                            48
Media mondiala                                            66