Posts Tagged ‘Cicero’

Un alt punct de vedere desre conflictul din Ucraina

March 13, 2014

In renumita revista germana de cultura politica „CICERO“  a aparut zilele trecute articolul Gabriele Krone-Schmalz intitulat  “Auf den Westen ist kein Verlass” (Pe Occident nu te poti bizui), in care cunoscuta ziarista priveste diferit de mass-mediile germane problema conflictului din Ucraina. Prezint in cele de mai jos traducerea putin prescurtata a acestui interesant articol.

*

Se tot repeta ca rusii sunt de vina. Daca lumea e amenintata de un al treilea razboi mondial, asta s-ar datora numai faptului ca rusii, si in primul rand Putin, nu-si mai pot stapani poftele de putere imperiala si iarasi vor sa-si extinda spre vest sfera de influenta. In emisiuni TV speciale se vorbeste despre  incercarea Kremlinului de a-si extinde cu de la sine putere granitele. “Putin da inapoi” se spune cand Moscova isi exprima dorinta de a incepe tratative. Ramane insa intrebarea, cine da inapoi? Rusia a propus inca de acum cateva luni sa se inceapa discutii intre Kiev, Bruxelles si Moscova, dar cei de la UE au respins asta ca ceva total absurd.  Se intreaba: de ce s-a amestecat Moscova cand UE vroia sa semneze un acord de asociere cu Ucraina? Pai, avea multe motive de a se amesteca. S-o luam pe rand.

Este un fapt cert ca acest acord punea Ucraina, intentionat in cateva puncte, in fata alternativei: ori UE, ori Rusia. De aici au decurs niste comportamente nedemne de o parte si de cealalta. Toate astea ar fi putut fi evitate daca Bruxelles, Kiev si Moscova s-ar fi sfatuit din timp asupra consecintelor, asupra costurilor ce decurg din diferite variante, despre cum s-ar putea pune la cale o cooperare din care toate cele trei parti sa aiba ceva de castigat. Dar, ca deobicei, in capitalele occidentale se gandeau doar cum sa-i lase pe rusi la use, afara.

Apoi a inceput rascoala la Kiev. O analiza detaliata a evenimentelor din piata Maidan arata ca s-ar fi putut evita escaladarea. Dar atentia nu s-a concentrat decat asupra trupelor speciale Berkut, care ar fi tras gloante in gramada pasnica a demonstrantilor. Despre tragatorii de elita ai partii adverse de ce s-a tacut? Si ce este cu extremistii strazii care s-au opus aplicarii celor convenite privind dezarmarea si formarea unui guvern de tranzitie? Un lucru e limpede: s-a tras din diverse directii si in diverse directii, dar nici o cercetare clara a faptelor nu s-a facut pana acum. Ori de cate ori se venea cu informatii in redactiile ziarelor despre atacarea de demonstranti cu cocktailuri Molotov si despre politisti arzand, nu aparea nimic in paginile tiparite. Sa fie la mijloc prea mare teama de a deveni “cunoscatori simpatizanti ai Rusiei”?

Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit, iar Pactul de la Varsovia a fost lichidat, nu putine au fost vocile occidentale care au cerut faurirea unei noi arhitecturi a securitatii, cu atragerea Rusiei, caci structura NATO  nu corespundea unei preveniri a conflictelor regionale. Aceste voci nu au avut succes, iar NATO a ramas in principiu asa cum era.  Singura acceptare a Rusiei a fost Consiliul NATO-Rusia, care chiar de la primul test (razboiul din Georgia) a fost scos din functiune de partea occidentala, in loc de a fi folosit ca platforma a tratativelor.

Cand s-a unificat Germania in 1990, s-a pus problema daca ea va ramane membra a NATO, ceeace era greu de acceptat pentru Rusia. Atunci Occidentul a dat garantia ca NATO nu se va extinde in rasaritul Europei. Dupa cum stim, aceasta promisiune nu a fost respectata. Tari vecine direct cu Rusia sunt astazi membri ai NATO. Starea dramatica de atunci se face uitata astazi in tarile vestice, dar ea este privita in Rusia in stransa legatura cu incalcarea cuvantului dat. Si speculatiile cu privire la atragerea Georgiei sau chiar a Ucrainei in NATO sunt un fel de gaz turnat in foc. Rusii au trebuit in ultimii ani sa faca iarasi experienta ca au fost pacaliti ori de cate ori s-au lasat atrasi in jocul occidentului. Atat in Iugoslavia, cat si in Libia, Rusia a fost exclusa de la deciziile luate de vestici.

Sa revenim la cazul Ucrainei si al Crimeei. Dupa descompunerea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai delicate probleme a fost cea a flotei rusesti la Marea Neagra. In tratative dificile s-a incheiat un pact de inchiriere. Daca Nikita Hrusciov ar fi banuit la ce situatie se va ajunge atunci cand el, in 1954, “a daruit”  Crimeea Ucrainei, ar fi renuntat la aceasta idee. In Crimeea sunt 60% rusi, 23% ucrainieni si 12% tatari. Ultimii nu sunt favorabili rusilor, datorita deportarii lor ordonata de Stalin. Intrucat insa sunt musulmani, acum ei au starnit interesul fundamentalistilor islamici, care socotesc ca ar trebui sa le sara in ajutor.

Pe langa interesele Rusiei si cele ale EU/NATO, interesele proprii ale Ucrainei par secundare. Acei democrati orientati convins spre vest sunt o minoritate in Ucraina. In schimb exista puternice forte populiste de dreapta. Si bineinteles, mai sunt si grupuri fasciste influente. Partidul Svoboda, care intretine contacte prietenesti cu partidul NPD de extrema dreapta din Germania, a primit cateva locuri de ministri in guvernul de tranzitie de la Kiev. Insa minoritatea rusa, care reprezinta aproape un sfert din populatia totala a Ucrainei, nu e deloc reprezentata in acest guvern. Este superficial sa privim aceasta tara ca fiind alcatuita dintr-o parte indragostita de occident, si o alta – care asculta de Moscova. Revolta impotriva lui Ianukovici a fost in primul rand expresia nemultumirii populatiei cu o conducere profund corupta. Cat de periculos este sa manipulezi geopolitic o asemenea situatie si sa-i starnesti pe unii impotriva celorlalti, vedem abia acum. .

Cum trebuie sa se simta oamenii din Ucraina, si chiar cei din Rusia, cand vad cat de rapid si de brutal actioneaza vestul sub lozinca democratiei, pentru a-si extinde influenta? Caci este un fapt ca acum soarta Ucrainei este in mainile unei foarte active minoritati, care nu e nici reprezentativa si nici nu are democratia legitimata prin alegeri.

Acum ar trebui sa se dea dovada de prudenta si chibzuinta din partea ambelor tabere, nici o incordare a muschilor nici la Washington si nici la Moscova, o intelegere a punctului de vedere al partii adverse in locul ingustimii ideologice. Si, cat mai repede, alegeri. Acesta a fost si scopul acordului semnat la Kiev atat de ministrii de externe ai Germaniei, Poloniei si Frantei, cat si de Ianukovici si de cei trei sefi ai opozitiei. In luna mai urmau sa fie alegerile atat pentru Parlament, cat si pentru Presedintele tarii. De ce oare acest acord a devenit a doua zi o bucata de maculatura? Pentru ca nu s-a dorit sa se spuna ca aceste alegeri vor reusi numai cand linistea revine in tara? Cei trei ministri de externe nu au fost acolo niste simpli observatori, ci niste garanti ca ambele parti – Ianukovici si Opozitia – vor respecta acest acord.  Dar acum participantii trebuie sa se intrebe ce valoare mai pot avea garantiile UE in alte domenii, de vreme ce acest acord nu a rezistat nici o zi.

Cum ati petrece ultimele 24 de ore din viata?

March 24, 2013

 

Revista germana CICERO a avut ideea sa puna unor personalitati ale culturii intrebarea : “Ce ati face daca ati sti ca mai aveti doar 24 de ore de trait?”. Majoritatea celor intrebati au varsta intre 40 si 50 de ani, cand incheierea vietii pare inca indepartata, asa incat raspunsurile s-au dorit a fi ori amuzante, ori originale cu orice pret. Daca intrebarea ar fi fost pusa unora cu un deceniu sau doua mai tineri, acestia ar fi fost poate surprinsi de sensul absurd al ei, deoarece la varsta aia viata se intinde inainte ca un nesfarsit covor de flori. Totusi unele reflectii sunt interesante si iata cateva din raspunsurile primite, mult rezumate de mine:

 

Max Raabe (cantaret si compozitor): As petrece cu prietenii la un pick-nick pe marginea apei, as manca bine si – ridicand un pahar de sampanie – as spune: “Dragii mei, ma bucur ca am petrecut impreuna aceasta frumoasa dupa-amiaza de vara. Venim pe lume ca o foaie alba nescrisa si cu ea luam parte la sarbatoarea vietii, fara ca sa  fi fost invitati la ea”. Apoi, inainte de a veni tantarii, fara ca sa observe cineva, m-as retrage si as dispare, lasandu-i pe invitatii mei sa se intrebe a doua zi ce oare am vrut sa spun cu asta.

Yann Arthus-Bertrand (celebru fotograf si autor de filme documentare francez): Ultima mea zi de viata as dori sa fie perfecta. As cauta sa fiu un om bun. De regula oamenii nu sunt buni, ci egoisti, se gandesc mai mult la sine. Eu voi darui toate lucrurile mele, ma voi intalni cu toti cei ce imi sunt dragi si le voi spune cat de mult ii iubesc. Pentru a trai frumos ultima zi, trebuie sa accepti moartea. Dar este unul lintre lucrurile cele mai greu de acceptat. Moartea este poate cel mai important lucru din viata noastra. As dori insa sa mor cu surasul pe buze. As dori sa spun: « Au revoir, c’est fini, j’ai bien vecu. Am facut tot ce am putut.“

Gert Voss (celebru actor al lui Burgtheater din Viena) : E ingrozitor sa-mi imaginez ca mai am doar 24 de ore de trait. Ma simt ca un condamnat la moarte, caruia i se mai permite sa faca ce vrea. Cred ca as fi tot timpul paralizat de teama. Poate as dori sa ii am aproape doar pe cei imi sunt mai apropiati: sotia, fiica si nepotelul. Dar stirea mortii apropiate probabil m-ar schimba, as afla multe despre mine pe care nu le stiam. De aceea imi este aproape imposibil sa descriu ce voi simti si voi face in aceste 24 de ore. In orice caz nu voi putea fi calm si indiferent.

Peer Steinbrück (om politic, candidat social-democrat 2013 pentru functia de Cancelar al Germaniei): Daca as sti ca mai am doar o singura zi, mai intai – ca pasionat sahist cum sunt – as repeta o partida din finala din 1973 a campionatului mondial de la Reykjavik dintre americanul Bobby Fisher si rusul Boris Spasski. Apoi as strange unele hartii si scrisori, le-as impacheta si le-as da fiilor mei cu promisiunea ca le vor distruge fara a le citi. Asa a procedat si bunica mea cu mine si tin sa ma comport la fel. Apoi imi voi lua dictafonul si voi inregistra un mesaj pentru familie, asa cum si bunicul meu si-a scris ultimele ganduri inainte de a fi ucis de nazisti. Le voi spune a lor mei cam asa: “Sa va fie limpede ca actuala noastra buna stare si stabilitate sociala nu sunt ceva natural, de la sine inteles, ci fiecare dintre voi trebuie sa se implice si sa intervina pentru ca ea sa ramana asa.” In fine, in ultimele ore ale ultimei zile voi lua o masa copioasa cu rude si prieteni, la un bun restaurant si voi tine un mic discurs in care, la sfarsit, voi spune: “Daca pe unul dintre voi l-am calcat pe bataturi, inseamna ca a meritat-o!”.

Thomas Hermanns (artist de comedie) : Va fi ceva grozav! Moartea este cel mai mare show al vietii! Deci evenimentul trebuie sarbatorit ca un spectacol. As vrea sa fiu la New York, sa imi rezerv un apartament la Crosby Street Hotel, caci asta seara vreau sa-mi risipesc toti banii. Sau mai bine la Algonquin Hotel, unde au locuit toti idolii mei, de la Dorothy Parker la Noel Coward. La ora 20 voi lua o gustare in Times Square, apoi plec pe Broadway, caci trebuie murit in opulenta. Voi intra la Radio City Music Hall, cu The Rockets, un sir de 100 de fete dansand intr-un singur sir pe scena, sau la un spectacol de musical cu Billy Elliot. Apoi vom lua un cocktail cu sampanie Dom Perignon la Rainbow Room, unde o veche vedeta canta melodii de Cole Porter. In Central Park voi vedea pentru ultima oara rasarind soarele si, in fine, voi fi in Harlem la o slujba Gospel, cu negrese grase care canta superb. Acolo voi zace in cosciug, indopat cu sampanie si cocktailuri, caci un Oscar tot nu am reusit sa castig in decursul vietii…

Denis Scheck (critic literar) : Nu-mi doresc decat ca in aceste putine ore sa fiu singur. Nu vreau nici ca in cosciug sa mi se puna vreo carte, nici macar una din ale mele, caci cartile au soarta lor. Moartea e o nerusinare. Ea este dusmanul care nu are nici o legatura cu viata mea de pana acum. Daca ar exista un ser al nemuririi, l-as folosi fara ezitare, caci plictiseala unei vieti infinite este mai acceptabila. Cred ca pentru mine moartea e o impertinenta, deoarece si romanul este o forma artistica inacceptabila. In general literatura ridica cititorilor pretentii care nu pot fi indeplinite niciodata. Pentru a ma considera doar pe jumatate competent in literatura germana, ar trebui sa mai traiesc citind inca 400-500 de ani. Iar cum sunt comparatist cu alte literaturi, mi-ar trebui chiar o mie de ani. In viata dupa moarte nu cred. Si nici nu cred ca il voi intalni pe Virgilius in viata de apoi. Pentru asta imi e deajuns sa-i deschid cartile. A cunoaste pe cineva personal nu este neaparat cea mai nimerita cale de a patrunde in opera lui. Sunt unii oameni admirabili, spirituali, dar si multi, prea multi, cu care mai bine sa nu ai de a face. Intrucat nu poti scapa de ei, mai bine ma duc in iad. Cel putin acolo e mai amuzant.

                                                           *

Pentru cei care au citit cele de mai sus, exercitiul celor 24 de ore poate deschide noi perspective de reflectie. Si mie – om batran, pentru care cele 24 de ore sunt poate 24 de luni, de saptamani sau mai putin – ele mi-au iscat o serie de ganduri si griji pe care instinctiv le evitam. Si care nu seamana cu nici unul din raspunsurile amintite, deoarece fiecare isi are o viata unica, ce face ca si moartea sa fie distincta de a celorlalti.