Posts Tagged ‘comunismul’

Un fel de a vedea Romania

July 24, 2013

La editura Ch. Links din Berlin a aparut in decembrie 2012 cartea “Rumänien – Ein Länder porträt” (Romania – Portretul unei tari), care este cea mai noua prezentare a tarii noastre pentru cititorii din spatiul de cultura german. Autoarea, doamna Hilke Gerdes, marturiseste ca a plecat de acasa cu urechile pline de avertismente ale cunostintelor si prietenilor: pleci in Romania, tara lui Dracula si a vampirilor, a tiganilor, a talharilor pe sosele si a hotilor de buzunar in tramvaie, a coruptiei generalizate si alte prejudecati frecvente azi in randul multor germani. Dansa a locuit insa trei ani in Romania unde a predat limba germana si, calatorind prin toata tara, cunoscand oameni si obiceiuri, s-a debarasat de ideile preconcepute si a scris o carte interesanta de 220 pagini, care nu este un ghid turistic. Pe langa o cantitate mare de informatii, este mai curand un document cu impresiile unei persoane ce doreste sa fie obiectiva si tine sa impartaseasca ceva despre geografia, istoria si felul de viata al celor ce traiesc in acest colt al Europei. Am inteles ca este o carte destinata acelor germani ce vin in Romania ca diplomati, ca manageri sau saleriati ai unor firme. Intentia laudabila de a face tara noastra cunoscuta in Germania ii reuseste autoarei, desi uneori opiniile dansei sunt discutabile.
Aproape un sfert din carte e consacrat istoriei poporului roman. D-na Gerdes scrie ca “romanii se considera un popor rezultat din contopirea dacilor si romanilor in perioada de 170 de ani de ocupare a Daciei de catre Roma. Dar ce s-a intamplat dupa plecarea romanilor, ramane pentru istorici un mar al discordiei”. Disputa dintre aparatorii teoriei continuitatii romanilor pe teritoriul Transilvaniei si cei ai teoriei migratiei treptate, serveste si azi ungurilor – arata dansa – ca argument ca ei au fost primii sositi in acest spatiu. Istoria oficiala ce se preda in scoli despre cele doua state, Valahia si Moldova, este o proslavire a luptei cu turcii a diversilor domnitori (Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, s.a.), ”personalitati care in epoca lui Ceausescu au fost subiecte pentru filme de eroism cu tendinta ale regizorului Sergiu Nicolaescu”. Dar atitudinea duplicitara a multor domnitori fata de Inalta Poarta n-a mai fost acceptata multa vreme de sultani, care i-au instalat pe fanarioti pe tron pana in 1821. Atitudinea cu doua fete (doppelbödige Taktieren) a romanilor s-a vazut si mai tarziu, – arata doamna Gerdes – si anume cu prilejul primului razboi mondial, cand –Romania, desi initial aliata cu Germania si Austro-Ungaria, a intrat in cele din urma in lupta alaturi de Rusia, Anglia si Franta. Cu toate infrangerile suferite de armata romana pe front, dupa terminarea razboiului Romania a castigat prin tratatul de la Trianon (1920) un teritoriu de peste doua ori mai mare decat cel antebelic si si-a sporit populatia de la 7,2 milioane la 15,5 milioane locuitori. Si in cel de al doilea razboi mondial, dupa ce a luptat alaturi de trupele germane pana la Stalingrad, “armata romana a intors armele la 23 august 1944 si a luptat apoi impreuna cu trupele aliate impotriva Germaniei, recastigand astfel de la unguri Transilvania” . Am cercetat bibliografia de la sfarsitul cartii, pentru a vedea care sunt lucrarile care au ispirat-o pe autoare in prezentarea istoriei noastre. In afara de cateva articole ale unor autori germani, singura carte de istorie este cea a lui Lucian Boia “Geschichte und Mythos” aparuta la Köln si Viena in 2003.
Mai interesante mi s-au parut insa impresiile dansei din contactul cotidian cu realitatea societatii romanesti. Oamenii pe strada sau in tramvai i se par reci si distanti. Niciodata nu intalneste un suras pe fata, nu numai in Bucuresti, ci si in alte orase. Cauza, spune autoarea, este comunismul. Omul se simtea, inca de atunci, doar “o particula in miscare, dar nu actor al spatiului public”, asa cum recunoaste si Ana Blandiana in cartea sa “Masina de aplauze” (Göttingen – 1993). Limba romanilor are o baza latina, insa cu puternice influente slave, turcesti si ale altor limbi. Se practica pe scara larga “bacsisul”, se multumeste cu “merci”, iar femeile sunt salutate cu “sarut mana”. In ajun de Craciun se taie porcul, nu numai la tara, ci si in curtile caselor din Bucuresti, in vazul tuturor. Unii romani ii atrag repetat atentia sa nu cada victima hotilor de buzunare, dar in asta dansa nu vede decat spiritul de neincredere al romanilor fata de ceilalti romani, inca a ramasita a comunismului, “cand ei au fost constransi la o emigratie interioara”. Propriu romanilor, mai constata ea, e si fatalismul, o stare generala de resemnare in fata unor nenorociri sau catastrofe. In legatura cu asta e pomenit numele lui Lucian Blaga care a spus ca balada populara Miorita reflecta esenta sufletului romanesc. Dar Horia-Roman Patapievici, o personalitate amintita cu admiratie de cateva ori in carte, nu e de acord si, la televizor, face apel la concetatenii sai sa nu se mai comporte ca niste oi in turma, lasand sa fie umiliti de oamenii din dosul ghiseelor institutiilor. Drept exemplu al pasivitatii si lipsei de combativitate, este dat exemplul celor ce au luat parte la Gay-Pride Parade (demonstratia homosexualilor si lesbienelor) din Bucuresti. Autoarea arata ca majoritatea participantilor a intrat in panica si s-au risipit atunci cand au intervenit politistii, in timp ce dansa, pe margine, voia sa le tina piept.
Sunt numeroase asemenea detalii, ce fac pline de surprize paginile cartii. Un capitol este consacrat minoritatilor nationale, din care cititorul afla despre animozitatea dintre romani si unguri, despre marea comunitate – care a disparut – a evreilor din Romania interbelica, despre tigani si atitudinea dispretuitoare a romanilor fata de ei (“buni numai ca lautari”). Mai dezvoltate sunt paginile despre soarta sasilor si svabilor din Ardeal si Banat, numarul carora in 1938 se ridica la 750.000, dar in 1956 ajunsese la jumatate. Mai aflam ca in 1978 cancelarul H. Schmidt a convenit cu Ceausescu repatrierea anuala a 12.000-18.000 nemti, pentru fiecare platindu-se 5000-7500 DM. Dupa caderea lui Ceausescu au plecat in Germania, in numai 6 luni, un numar de 110.000 sasi si svabi. In prezent au mai ramas in Romania cca. 60.000 persoane de origine germana, din care cel mai cunoscut este primarul orasului Sibiu (Hermannstadt) Klaus Johannis.
Un capitol este consacrat situatiei Romaniei dupa prabusirea comunismului si ca membra a Uniunii Europene. Parerea autoarei e ca in ansamblu tara a avut de castigat in ultimii 23 de ani, dar cei ce au pierdut sunt taranii. Imaginea dezolanta din fuga trenului a campurilor lasate parloaga si faptul ca laptele muls cu mana de tarani e interzis in UE, sunt cateva din motivele pentru care – crede dansa – Romania e nevoita acum sa importe o buna parte din alimente. Iar investorii straini cumpara excelente terenuri arabile la preturi de zece ori mai mici decat cele cu care se vand in occident.
Ceeace recomanda d-na Gerdes nemtilor care au de gand sa vina in Romania este gastronomia. “Sarmalele cu mamaliguta” sunt felul de mancare national, dar si “ciorba de burta” e renumita. Pentru a te descurca in piata, trebuie sa stii putin romaneste, recomanda dansa, care atrage atentia ca termeni ca “douasprezece mii” sau “cincizeci de mii” sunt “Zungenbrecher” (iti rupi limba). Spre deosebire de barbati, femeile din Romania sunt frumoase, se rujeaza si isi fac unghiile. “Cele care in Bucuresti nu au unghiile facute, sunt probabil straine” e de parere autoarea. Etc., etc.
O atentie speciala este acordata culturii in Romania de azi. Cel mai mare scriitor roman contemporan este Mircea Cartarescu, prezentarea elogioasa a caruia aminteste de cea a unui agent de publicitate. Filmele regizorilor Cristian Mungiu si Cristi Puiu, apreciate cu premii la mari festivaluri, sunt jaloane ale noii cinematografii. In muzica, Romania e patria lui George Enescu, ceeace nu o impiedica pe d-na Gerdes sa explice detaliat cititorului german ce inseamna termenul “manele” si ce importanta crescanda are muzica tiganeasca, “cu toata incercarea esuata a premierului Adrian Nastase de a o interzice”.
Cartea pe care am prezentat-o foarte succint in cele de mai sus este indiscutabil a unei autoare care s-a indragostit de Romania. Dansa e surprinsa ca in marile magazine din Berlin nu se gasesc produse romanesti, nici macar vinurile excelente. Informatiile despre aceasta tara din presa germana se reduc la cifre despre PIB sau salariul mediu, care comparativ cu Germania dau falsa impresie ca Romania, – “Armenhaus Europas” – nu are ce cauta alaturi de tarile bogate din UE. Volumul se incheie insa cu cuvintele optimiste : “Romania are mai multe de oferit decat banuim noi”.
Inchizand cartea, mi s-a parut regretabil ca in contactele cu diversi intelectuali romani, autoarea a nimerit sau a fost indrumata doar spre cei cu o clara orientare politica de centru-dreapta. Acestia i-au servit niste sabloane de gandire discutabile, deloc originale, care insa se regasesc in multe aprecieri din carte. Ar fi fost preferabil ca dansa sa evite a pasi pe terenul oscilant si nesigur al politicii actuale romanesti. Asta se vede mai ales in prezentarea unor personalitati ale scenei politice din ultimii 24 de ani (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu s.a.), portretul carora arata preferinte ce pun sub semnul indoielii cunoasterea acestui domeniu de catre un strain ce a petrecut doar trei ani intr-o tara aflata inca in tranzitie. Societatea romanesca e framantata acum de alte preocupari decat lupta cu comunismul, desi in mai multe randuri cartea lasa sa se inteleaga ca ramasitele acestuia sunt explicatia tuturor relelor. Nu se aminteste nimic ca in ultimele doua decenii au emigrat in vest peste doua milioane de romani si nu se explica cauzele acestui fenomen. Falia ce se adanceste intre bogati si saraci nu gaseste nici ea loc de reflectie in carte. Nationalismul extremist este mentionat ca o manifestare interbelica trista, dar fugitiva, fara a se sublinia ca intr-o societate fara repere ferme precum cea actuala, exista riscul repetarii istoriei politice in formele cele mai dramatice.
In ansamblu insa cartea d-nei Gerdes mi se pare ca implineste satisfacator rolul pe care si l-a propus de a prezenta Romania in o lumina mai favorabila decat cea cu care mediile de massa au obisnuit publicul german.

Slavoj Zizek si ideea comunista

June 26, 2010

La 25 iunie 2010 s-a deschis la Berlin un Congres cu titlul “Ideea comunismului” la care participa numerosi ganditori de stanga europeni printre care Slavomir Zizek, Antonio Negri, Alain Badiou si Cecile Winter. Cotidianul de stanga “Tageszeitung” (TAZ) a obtinut un interviu din partea filosofului psihoanalist sloven Slavoj Zizek (61 ani) asupra problemelor in discutie la acest Congres, din care redau mai jos cateva pasaje. 

  • TAZ : Domnule Zizek, cum intentionati sa scoateti comunismul din izolare?
  • Zizek: Singura modalitate sta in schimbarea regulilor impuse in ultimii 20 de ani. Capitalismul liberal nu poate rezolva problemele economice si ecologice, fara a se renega pe sine. Dar nici comunismul sec. 20 nu o poate face.
  • TAZ : Cereti ca stanga sa respecte disciplina, ordinea si sa aduca jertfe, iar pe potentialii delicventi sa-i tina sub observatie. A  stea nu prea seamana cu reguli ale comunismului.
  • Zizek : Stanga este prea deseori victima a santajului liberal. De ce solidaritatea, disciplina, pregatirea de lupta si de sacrificiu trebuie sa fie valori doar ale extremei drepte? Adevaratul fiasco al Stangii actuale este ca nu ofera o alternativa. Crezul ei este fie anticapitalismul, fie neo-keynesianismul. In ultimii 20 de ani capitalismul a fost mai revolutionar decat Stanga.  
  • TAZ : Propovaduiti comunismul dincolo de stat si piata. Pe de alta parte visati despre renasterea teroarei iacobine si a ideilor lui Lenin. Sunteti atasat modelului suveranitatii?  
  • Zizek : Eu il citesc pe Lenin la modul kirkegaardian. Asta inseamna nu repetarea a ceeace a facut Lenin, ci ce a scris el. A-l repeta pe Lenin inseamna in cele din urma a recunoaste ca Lenin e mort. Sovietele erau utopia de stanga a secolului 20. Eu sunt impotriva actualei forme a statului. Dar e nevoie de un organism global de disciplina si organizare.
  • TAZ : Din cauza acestor pareri sunteti acuzati de gandire totalitara.
  • Zizek : Cea mai buna aparare a mea provine de la prietenul meu Fredric Jameson. El spune: Orice ai afirma cu teoria ta, totusi cu glumele tale impertinente, intr-un stat totalitar vei fi primul care va fi impuscat. Stiti de ce pe seful cubanez il cheama Fidel Castro? Pentru ca intreaga Cuba este “fidelity to castration”, deci resemnata cu castrarea. Cubanezii isi sarbatoresc saracia ca semn al autenticitatii revolutiei lor. In sens psihoanalitic asta e castrare.
  • TAZ : Ati dat ca exemplu Coca-Cola drept o promisiune artificiala a capitalismului. Atunci simpla lozinca “Va rog, fara zahar!” ar inseamna o atitudine anticapitalista?
  • Zizek : Nu, raspunsul corect ar fi « Vreau un zahar nou ». Pretentia noastra este schimbarea realitatii, descoperirea unui nou zahar, iar asta e o lectie si pentru politic. E gresit a crede ca astazi o societate liberala, multiculturala, lupta impotriva uneia fundamentalista. Ambele sunt parte ale desvoltarii globale capitaliste.
  • TAZ : Titlul conferintei pe care o veti tine aici poarta denumirea “To begin from the Beginning”. Este o critica la opiniile lui Toni Negri?
  • Zizek : Negri repeta optimismul marxist conform caruia capitalismul duce de la sine spre comunism. Dar noi trebuie sa ne ocupam cu problemele capitalismului liberal, cu cele ale ecologiei, biogeneticii, proprietatii intelectuale si a spatiului public. Eu consider falsa teoria sa ca statul national va dispare. Din contra, el se va intari.
  • TAZ : Suntem oare acum in preajma unei noi revolutii?
  • Zizek : Trebuie sa-l imitam pe Lenin care s-a dus in Elvetia unde s-a pus sa-l citeasca pe Hegel. Noi trebuie sa parafrazam cea de a 11-a teza a lui Feuerbach: in sec. 20 am incercat prea rapid sa schimbam lumea. Astazi trebuie ceva mai mult: sa o interpretam. Nu am nici un plan pentru o noua revolutie, dar stiu ca nu vor mai fi baricadele din sec. 20.
  • TAZ : Daca nu aveti nimic concret sa ne spuneti despre viitoarea revolutie, atunci fiti mai concret in critica despre situatia actuala.
  • Zizek : Social-democratia in Europa va slabi. Viitorul sta in capitalismul liberal si reactiunea fundamentalista, nationalista indreptata impotriva imigrantilor. Berlusconi ar putea fi imaginea tipica a viitorului, un fel de Groucho Marx la putere. Ar putea apare un nou autoritarism, in care sa fie admise doar micile libertati ale consumului si sexualitatii. Iar criza financiara nu este inceputul sfarsitului, ci – asa cum spune Naomi Klein – o terapie de soc ce sprijina capitalismul.
  • TAZ : Va referiti la Chavez ca la un exemplu de miscare emancipatoare. Dar prietenia lui cu Ahmadineshad nu este o dovada de politica emancipatoare.
  • Zizek : Chavez a fost primul care i-a integrat pe cei din favelas si slums. Ceva mai tarziu a pierdut. Iranul, unde mie mi s-a interzis sa intru, nu-l consider drept prieten, doar pentru ca el este antiamerican si antiimperialist. Intram intr-o era multicentrista, ce inseamna ca SUA nu mai tine locul de singurul baiat rau. Daca stanga nu-si va regasi profilul, viitorul nostru va fi miscarea djihadista, scopul careia nu este lichidarea capitalismului, ci fundamentalismul religios.
  • TAZ : Multe din cele ce spuneti sunt radicale si provocatoare…
  • Zizek : Violenta cu adevarat fundamentala inseamna a fi temerar pentru a schimba din temelii relatiile sociale. Fascismul nu a facut asa ceva. El a facut milioane de morti pentru a salva capitalismul. Eu ma pronunt impotriva opiniei raspandite ca Hitler si fascistii lui au fost bine organizati, disciplinati si curajosi. Hitler a fost un las. De aceea am scris ca Hitler nu a fost suficient de radical, in comparatie cu Gandhi.
  • TAZ : Unii spun ca sunteti un bun Entertainer, care in fond ascunde un sarlatan. Va deranjeaza aceasta apreciere?
  • Zizek : Mie imi place sa-i fac pe oameni sa gandeasca, iar pentru asta uneori folosesc si glume. Poate ca uneori am mers prea departe cu asta, iar reprosurile ce mi se aduc sunt tot mai dure. Sunt chiar acuzat de antisemitism, lucru care ma sufoca. Eu critic si cred ca nu am o atitudine gresita. In schimb in ziarul egiptean Al-Ahram cartea mea a fost criticata ca pro-sionista. Dar aveti poate dreptate si de aceea ma intorc la teoria pura. Scriu chiar acum o carte despre Hegel, care are deja 700 de pagini.

Eternul Marx

August 27, 2009

Cand se ajunge la ananghie, pacatosii se adreseaza lui Dumnezeu, implorand iertare si cerand ajutor. Pastrand proportiile, in aceasta neplacuta situatie se gasesc astazi, in plina criza financiara, fundamentalistii pietei. Manifestanti au defilat pe Wall Street cu pancarde pe care scria “Marx avea dreptate!”, iar in alte locuri pe glob multi si-au reamintit de sumbrele prevestiri ale ganditorului german cu privire la prabusirea ineluctabila a capitalismului. Revista “Time” il amintea si ea in ianuarie 2009 pe Marx in articolul “Rethinking Marx” : “acest imens turn, ce ii domina in ceata, inevitabil, pe toti ceilalti”. Saptamanalul american “Newsweek“ titra un numar cu cateva luni in urma : “Suntem acum toti socialisti?”. Redutabili politicieni ai dreptei liberale europene uitasera discursurile tinute cu putin timp inainte si vituperau acum aratand cu degetul la racilele sistemului.

Dar deocamdata vedem ca nu s-a intamplat nimic din teribilele prevestiri, cuvantul de ordine al guvernelor occidentale, acesti “imputerniciti ai capitalului” cum ii numea Marx, fiind “Salvati cu orice pret bancile!”. Oare totul nu a fost decat o alarma falsa ? O serie de reviste nu cred insa asta si publica “cover stories” ilustrate cu portrete ale lui Marx reamintind valabilitatea ideilor autorului “Capitalului”, dar si unele aspecte noi pe care le are lumea moderna si care nu au fost banuite de el.

Iata de pilda saptamanalul german “Die Zeit” (tiraj cca. 500.000 ex.), care in ultimul sau numar (nr. 35 din 20 august 2009) consacra 4 pagini mari raspunsurilor date de cativa economisti, literati si ziaristi la sapte intrebari legate de soarta capitalismului :

1. – Capitalismul oare mai exista?

 2. – Sa fie inegalitatea pretul de platit pentru asigurarea cresterii economice?

3. – Ce a ajuns omul in capitalism?

4. – Distruge capitalismul democratia?

 5. – Munca mai are un sens?

 6. – Exista o morala a pietei?

7. – E posibil un capitalism fara perioade de avant si cadere?

Asemenea intrebari, greu de presupus ca s-ar putea desbate cu obiectivitate in presa romaneasca, se ridica in occident pentru ca cele cateva decenii de exceptionala stabilitate economica au fost solul prielnic de aparitie a unor teorii, printre care cea ca era postindustriala a dat nastere unui capitalism fara crize, un fel de paradis mentinut in viata de niste bancheri indemanateci si de o inteligenta colectiva numita “piata mondiala financiara”. Dar atunci cand spaima unei rasturnari radicale cuprinde societatea, oamenii isi pun intrebari grave, menite sa caute posibilitatile adaptarii la noi conditii de viata. Care sunt greselile pe care le-am facut? Cum a transformat capitalismul esenta umana? In ce masura economia se impaca cu etica? Noua ordine economica posibila se potriveste democratiei? Este un fenomen de neocolit ca unii sa devina tot mai bogati, iar altii – tot mai saraci?

Revista franceza “Le Nouvel Observateur” publica in numarul din 20 august 2009 un grupaj de articole ce se deschide cu “Le grand retour de Marx”, in care se constata revenirea in actualitate a “teoreticianului barbos, ale carui intuitii au capatat odata cu criza o forta neasteptata”. In el Philippe Raynaud, profesor de filozofie politica la universitatea Paris-II, scrie ca “daca democratia produce o cerere mare de egalitate niciodata satisfacuta, este natural ca periodic sa renasca aspiratia spre o realizare a acestor promisiuni nerespectate, ceeace conduce cu usurinta la contestarea formalismului democratiei liberale”. Un alt autor semnaleaza ca o surpriza salutul respectos dat autorului “Capitalului” de o seama de discipoli cu nume prestigioase in politica franceza : Alain Minc, Jacques Attali, Pascal Lamy. Care totusi il amputeaza pe Marx de partea sa cea mai vie: revolta fata de nedreptate, ura fata de bani (acest vitel de aur “ce abate cele mai frumoase suflete spre ceeace este mai rusinos si mai nefast in om”), cel ce admira Comuna din Paris si explica esenta luptei de clasa.

 Inaugurand la 25 martie noul local al lui London School of Economics, regina Elisabeta II a intrebat de ce nimeni dintre ilustrii economisti britanici nu a stiut sa prevada venirea crizei. I s-ar fi putut raspunde ca, cu 160 de ani inainte, o anuntase un batran socialist german. Dar Marx nu si-ar fi putut niciodata imagina supravietuirea atat de lunga a unui sistem pe care il considera irational in principiu si distrugator in actiune. Iar capitalismul e in continuare si azi bine-mersi si inca nu i s-a gasit o alternativa credibila.

In incheiere prezint mai jos un pasaj din articolul publicat in “Le Nouvel Obs” de Daniel Bensaid, profesor de filozofie la Paris-VIII Vincennes si membru al NPA :

Sa gandim lupta

De douazeci de ani Marx e privit in cea mai buna dintre lumile liberale posibile drept un personaj total depasit. Dar fantoma lui s-a reintoars odata cu criza financiara, cu capitalul globalizat. Acum 160 de ani “enorma ingramadire a marfurilor” era abia la inceput. Dar Marx nu s-a multumit sa priveasca aceasta situatie. Critica sa a economiei politice urmarea gasirea secretului, descifrarea logicii ei. Pentru a-si depasi limitele, capitalul e constrans sa-si largeasca fara incetare sfera acumularii si sa-si accelereze ciclul rotirilor sale. Transformand totul in marfa, el inghite spatiul si indraceste timpul. Criza globalizarii capitaliste scoate la iveala tendinta de trei ori destructiva a capitalului : a naturii, a societatii, a umanului. (…) Acolo unde economistii vulgari asista cu gura cascata la spectacolul crizei, Marx surprinde in chiar clipa ivirii lor contradictiile ucigatore ale unei societati schizofrene unde “banii isi striga pofta” asa cum “cerbul mugeste insetat dupa apa proaspata”. Vitalitatea studiilor marxiste demonstreaza fecunditatea actuala a operei sale. Jacques Derrida atragea inca in 1993 atentia asupra tentatiei de “a-l folosi pe Marx impotriva marxismului, pentru a neutraliza sau a estompa imperativul politic in exegeza calma a unei opere deja clasate”. Cel mai rau ar fi deci sa facem din el un autor academic corect sau un vulgar intelectual de stanga. Marx e un ganditor al conflictului si al luptei. Pentru a salva acest spirit subversiv de banalizarea ce il ameninta, mai trebuie oare sa repetam ca aceasta critica a capitalului are drept corolar comunismul? Mostenirea lui Marx pune deci intrebarea daca cuvantul “comunism” a fost compromis prin folosirea lui birocratica de stat pana in aceea incat a devenit de nepronuntat. Si sa determinam mai ales ce inseamna comunismul astazi – utopie critica, miscare de emancipare sau ipoteza strategica.

Mistificarea deliberata a cetateanului roman

November 22, 2008

                                                

            A avea o privire obiectiva asupra situatiei politice actuale, din lume si din tara, presupune indeplinirea a cel putin doua conditii :

            – Sa accepti ca experienta comunista, cunoscuta si de noi romanii, s-a incheiat definitiv si iremediabil in 1989.  Ca de pilda in Rusia – patria revolutiei comuniste din octombrie 1917 – unde planificarea centralizata a intregii economii a fost inlocuita cu jocul fortelor pietii, prin distributia fostelor proprietati ale statului unor oligarhi, care in cel mai scurt timp au devenit fabulos de bogati. Ca de pilda in China, unde la putere e partidul comunist, iar tezele clasicilor marxism-leninismului sunt pomenite cu sfintenie, dar in practica peste 30.000 patroni sunt milionari, iar zeci de milioane de chinezi muncesc in conditii de extrema saracie. Cele doua tari – Cuba si Coreea de nord – in care comunismul se mai aplica in forma sa aproape „clasica“, sunt nesemnificative ca performante economice pentru a fi luate drept model de altii.

            – Sa accepti ca am intrat intr-o epoca in care capitalismul de tip occidental, cunoscut si de noi, este in criza, ca s-a dovedit ca are defecte ce impun ca el sa fie reformat fara intarziere. Ca de pilda in Statele Unite, unde guvernul a alocat de la buget 700 miliarde dolari pentru salvarea unor banci pe cale de a da faliment, contravenind astfel principiului proclamat al neamestecului statului in jocul liber al fortelor pietii. Ca de pilda in Germania, Franta, Italia, unde niste guverne liberal-conservatoare au consimtit sa acorde garantii de sute de miliarde de euro unor mari banci aflate in aceiasi situatie, insotindu-si asta de cuvantari indignate privind abuzurile capitalismului.

            Dar nu toti analistii politici accepta fara reticenta aceste doua premise, caci ele deranjeaza gandirea conformista, ce se impacase cu noua ordine mondiala victorioasa dupa prabusirea comunismului. Intr-adevar, ce confortabil era sa ai un dusman asupra caruia iti arunci sagetile, atunci cand stii ca el este la pamant, fara sanse de a se mai ridica. Si cat este de suparator atunci cand vezi ca edificiul clasicilor liberalismului a devenit fragil ca faurit din carti de joc, urmare a rapacitatii unor speculanti bursieri. Indeosebi aceasta reactie de respingere o au o cativa ziaristi si eseisti romani, ingrijorati de eventualitatea unor reforme economice prea radicale, care le-ar putea fisura convingerile de beton.

            Unul dintre marii luptatori pe frontul mistificarii cetateanului este TRaian Ungureanu, ziarist preferat al presedintelui tarii (detaliu important, caci prin intermediul TRU putem patrunde mai usor in profunzimile gandirii basesciene). Pentru TRU victoria lui Obama la alegerile din SUA (v. Cotidianul – 2 noiembrie 2008) este echivalenta cu venirea la putere a „socialismului stangii politico-intelectuale“, intruchipat de „un idol cu experienta politica nula“. In acest fel „America va fi impinsa spre o ideologie straina de valorile ei fundamentale“, „nervul libertatii va fi domesticit in numele justitiei sociale“, „avutia va intra intr-o schema birocratica“, etc. Pe scurt Obama la Casa Alba e un dezastru. De ce oare toata aceasta aiureala, fara nici legatura cu realitatea prognozata de analisti occidentali de prestigiu? Pentru a-i inspaimanta pe romanii ce peste putin vor intra in cabina de vot. Caci, dupa TRU, Romania se va afla in fata unei dileme asemanatoare : sa opteze pentru capitalism (nu precizeaza cine este aparatorul lui, dar probabil PD-L) sau pentru socialism, intruchipat de PSD. Cum ? „PSD va inabusi rapid viata sectorului productiv“, iar „instinctul libertatii va fi curmat de revenirea servitutii“. Sigla TRU poate fi citita si ca Trancaneala Urata.

            Pentru acelasi ziarist reactionar (v. Cotidianul din 20 noiembrie 2008) suntem in plin „razboi de uzura morala impotriva lumii romanesti educate“. Floarea oraselor romanesti n-ar mai vrea sa se oboseasca ducandu-se la vot (unde, daca ar face-o, bineinteles ca ar vota doar cu partidul intelectualului suprem al tarii). Pericol mare deci, caci – crede TRU – in joc e „o miza totala“: venirea la putere a „celui mai antiurban si pro-marlanesc regim politic de la brutele staliniste incoace“. Populatia rurala, cca. 40% din cea a tarii, este probabil deja considerata pierduta pentru cauza basesciano-stolojenisto-macovei. Dar acum aflam ca exista riscul ca si cei de la orase sa se leneveasca, sa nu inteleaga ca „a sta acasa e pasul spre a doua colectivizare“. Naluciri, cosmaruri in stare treaza, halucinatii de intelectual frustrat ? Mai curand insa este expresia unei atitudini imorale, de inselare constienta a cetateanului credul ce i-ar putea  acorda o bruma de credit acestui textier, angajat pentru propaganda electorala cu promisiunea ca va fi recompensat cu un post in diplomatie.

            Mai subtil si mai rafinat, deservind insa aceiasi cauza, este un articol al lui Andrei Plesu din 5 noiembrie intitulat „Intre comunism si capitalism“. La 19 ani de la prabusirea regimului comunist si instalarea si in Romania a capitalismului mult dorit, constatam ca – in plina campanie electorala – se mai recurge la argumente pentru a-i convinge pe cei inca oscilanti, ca singurele optiuni politice continua sa fie doar cele doua ideologii si sisteme economice. Autorul ne asigura ca sunt inca multi cei care – datorita crizei economice – considera comunismul „mai uman, mai grijuliu, mai putin periculos decat capitalismul“. Si dl. Plesu il intreaba pe bietul alegator aflat in pragul cabinei de votare : „Ce preferati? Preferati sa va fie frica de persecutie, de puscarie, de fiecare cuvant care va iese pe gura, sau sa va fie frica de irosirea economiilor de-o viata? Preferati cenzura, sau roiul de libertati smintitoare ce insotesc democratia? Sa fiti proprietari sau sa vi se lase in ograda strictul necesar unei subzistente minimale?“ etc. etc. Desigur ca, in urma acestor intrebari retorice, toti vor vota cu entuziasm partidul celui ce a elaborat si aprobat Raportul lui Tismaneanu. Dar scoaterea din nou la fereastra a regimului comunist ca sperietoare, face ca procedeul sa nu se deosebeasca cu nimic de manipularea din articolele lui Tr. Ungureanu. Nu exista azi nici o optiune politica care sa sustina readucerea in Romania a comunismului, a colectivizarii, a cenzurii, a hranei pe cartela, a indoctrinarii politice si a cultului personalitatii. Exista insa sansa unor propuneri pe plan mondial privind corecturi radicale de adus capitalismului, care nu mai e privit de tot mai multi ca „un liman fericit al umanitatii“. Exista sansa ca si in Romania sa se traiasca mai bine prin reforme eficiente, iar nu prin promisiuni goale de tipul „Sa traiti bine!“. Exista sansa unei economii sociale de piata, iar nu a uneia in favoarea doar a catorva rasfatati de soarta. Exista inca multe sanse, cu conditia ca lor sa li se dea o …sansa prin sprijinirea, la alegeri si dupa alegeri, a stangii !

MARX despre MARX

October 29, 2008

                               

                                              

             Reinhard MARX este arhiepiscopul catolic al orasului München din Bavaria. Tot el este si autorul recent al unei carti ce poarta titlul incitant „Das Kapital“ (Capitalul), cu subtitlul „O pledoarie pentru oameni“. Cartea incepe cu o scrisoare pe care autorul i-o adreseaza lui …Karl MARX (1818 – 1883). Intr-un interviu acordat revistei SPIEGEL din 27 oct. 2008, inaltul prelat explica de ce trebuie si astazi acordata atentie filosofului si economistului mort acum 125 de ani. Dau mai jos cateva pasaje din acest amplu interviu:

            „Biserica trebuie sa tina cont de analiza sociala din scrierile lui Marx. Miscarea marxista a avut cauze reale  si a dat multe raspunsuri justificate. Biserica catolica a pus insa in garda ca daca ideile lui Marx ar fi urmate pana la capat, rezultatele vor fi rele. In enciclica „Centesimus annus“, elaborata de Papa Ioan Paul al II-lea dupa prabusirea comunismului, scrie :  „Cand capitalismul nu rezolva problemele principiale ale echitatii, solidaritatii, libertatii oamenilor, ci sapa noi transee de lupta, atunci vechile ideologii vor reveni“. Iar prin asta se avea desigur in vedere marxismul.

            Unul dintre fondatorii teoriei sociale a catolicismului, Oswald von Nell-Breuning, spunea: „Toti stam pe umerii lui Marx“. El a fost criticat pentru asta, dar in fond avea dreptate. Noi, cei ce ne reclamam de la etica sociala catolica, niciodat nu am identificat opera filosofica a lui Marx cu Stalin sau cu Gulagul. Nu i se pot atribui lui Marx toate greselile epigonilor lui. Dar exista la Marx si o anumita gandire totalitara, o imagine despre societate, pe care eu nu o impartasesc. Conceptia opunerii claselor, a luptei oamenilor intre ei, nu are nimic crestinesc, caci noi crestinii vedem in fiecare om chipul lui Dumnezeu.

            Procesul de globalizare a fost intrevazut inca de Marx ca are in miezul lui globalizarea capitalului. Iar el a ajuns acum la o acumulare ce ii confera o noua „calitate“, cu trasaturi de nedreptate.Marx a evidentiat corect caracterul de marfa al muncii si economizarea multor domenii ale vietii. Marx renaste intr-un fel astazi, caci el a prezis disparitia capitalismului ca urmare a propriilor sale contradictii. Eu, ca episcop, nu am solutii pentru a preconiza cum trebuie tinut in frau turbo-capitalismul. Dar crestinii trebuie sa caute sa se implice in politica, pentru a-i schimba structura. Angajamentul caritativ nu e suficient. Economia trebuie reformata dupa principii morale, fara insa a desfiinta fortele pietii. Teoria sociala a catolicismului este de aceea critica la adresa capitalismului.

            Trebuie, cu regret, sa recunoastem ca exista o relatie intre prabusirea comunismului si capitalismul dezlantuit astazi. Capitalismul nu a mai simtit presiunea competitiei intre sisteme, s-a simtit liber si a trecut la specula fara limite, echivalent cu a comite un pacat. Trebuie sa ne intoarcem la o economie de piata supusa regulilor, nu prin revolutie, ci reformata. In plus mai sunt cateva intrebari la care nu doar piata trebuie sa dea raspunsuri : Ce poate ajuta omul? Sta oare omul in centrul preocuparilor? Cum capata el munca, cum capata el educatia? Explicatia pentru care am ajuns in impas este lacomia omeneasca. Sunt structuri care imping omul spre rau, ba chiar situatii in care raul e recompensat, pofta nesatioasa – laudata. Marx nu avea dreptate ca intreg raul sta in relatiile de proprietate. Faptul ca omul isi dobandeste prin munca o proprietate tine de virtutile umane. Iar o gresita intelegere a egalitatii in societate desfiinteaza libertatea. Proprietatea este – dupa Sf. Toma de Aquino – un principiu al libertatii. Cine nu poseda nimic, ci doar munca sa, va fi exploatat. Traim un moment in care toti se intreaba cum poate fi reperat capitalismul. Dar va veni timpul cand se vor pune si intrebarile esentiale, ale unei noi ordini mondiale, ale regulilor noului sistem si ale moralei sale. Biserica catolica se preocupa demult de reformele sociale, iar prin asta se deosebeste de marxismul revolutionar. In Germania, de pilda, asigurarea de somaj a fost introdusa de un preot catolic, care timp de 8 ani a fost ministru al muncii in guvernul republicii de la Weimar. Biserica a fost si este si o instanta caritativa, dar asta nu e suficient. Noi nu suntem in cautarea unei lumi ideale, dar dorim un stat social, o globalizare echitabila, sanse egale de participare pentru cei saraci si dezavantajati.“  

            Va puteti imagina un inalt prelat roman si ortodox care sa exprime puncte de vedere apropiate de cele ale episcopului german ? Eu nu (inca) !