Posts Tagged ‘criza economica’

“Fiara trebuie lasata sa sufere de foame”

May 12, 2010

                Criza economica, ce s-a propagat de la banci la mari firme, iar acum la state, obligand concentrarea unor sume colosale pentru a impiedica prabusirea edificiului deja fisurat al sistemului capitalist, si-a demonstrat nu numai inconvenientele, ci si un avantaj. S-a ridicat putin cortina asupra mecanismului complicat al pietelor, a aratat si unor profani cat de fragil este sistemul financiar in fata unor atacuri speculative si cat de dependenta este clasa politica, cei alesi democratic cu mare tam-tam electoral in fruntea statelor, de deciziile adoptate in intimitatea cabinetelor de cativa magnati ai economiei si finantelor, necunoscuti pana atunci marelui public.

            Printre putinii experti ai economiei mondiale ce au reusit sa prevada criza financiara si ravagiile ei, este si Nouriel Roubini. Dintr-o familie de evrei iranieni, el s-a nascut acum 52 de ani la Istanbul, iar din 1995 este profesor de economie la New York University. Totodata el are si o firma de consultanta cu 80 de persoane, ce ofera analize economice clientilor din domeniul finantelor. El a dat acum un interviu saptamanalului german “Der Spiegel” (No.19 din 10 mai 2010) din care vom reproduce cateva pasagii, caci unele reflectii sunt interesante  pentru a intelege mai bine fenomenele unei crize in care se zbate si Romania.

.

             Spiegel: Inca de acum 4 ani, cand mai domnea optimismul, dvs. ati semnalat pericolul unei crize de proportii, primind porecla de “Mr. Doom”. Cum vedeti situatia actuala?

            Roubini: Eu nu sunt permanent negativ pentru a merita aceasta denumire. Sunt totusi realist si constat ca si acum situatia este in continuare sumbra. Doar in cateva state, in China, India, Brazilia, se intrevede inseninare. Statele Unite sunt anemice, economia Japoniei zace in coma. Iar Europa e amenintata de un asa zis Double-Dip: sa recada in recesiune, caci sansele ei de crestere sunt nule. Grecia este numai varful aisbergului. State ca  Marea Britanie si Irlanda intra treptat in colimatorul speculantilor. Japonia si Statele Unite sunt ingrozitor de inglodate in datorii, ce isi vor manifesta gravitatea peste un an sau doi, daca nu se vor lua masuri. Aceste uriase deficite bugetare imi provoaca mare ingrijorare.

            Spiegel: Statele euro si FMI acorda acum Greciei credite si garantii in valoare de 110 miliarde euro. Este un lucru corect?

            Roubini: Prin asta problema este doar amanata pentru anul viitor. Ma tem ca Grecia nu are doar probleme de lichiditati, ci este in stare de faliment. Nu ajuta sa pompezi bani intr-o tara insolventa si in acelasi timp sa-i impui regim de austeritate. Prin asta nu se devine automat competitiv, ci din contra tara respectiva pierde sectoare de piata, creste somajul,  sporesc miscarile sociale. Asta nu rezolva problema datoriilor, ci doar o face mai grava.

            Spiegel: Si care ar fi solutia?

            Roubini: E nevoie de o conversiune inainte de a se declansa falimentul statal. Trebuie trecut la o intelegere intre creditori si debitori, iar simultan de elaborat planuri de consolidare a bugetelor si pentru Spania si Portugalia. E drept ca majoritatea datoriilor de care Grecia ar trebui absolvita sunt in Franta, Elvetia si Germania, tari care ar pierde multi bani. Dar deja s-a risipit mult timp in care nu s-a recunoscut cat de grava e situatia. Fara un asemenea plan de salvare exista riscul efectului de domino: criza sa se extinda asupra Spaniei si Portugaliei, ceeace ar putea arunca in aer moneda euro. 

            Spiegel: Ne luptam acum cu criza datoriei statelor, dar inainte am avut criza bancilor, apoi cea imobiliara. Trebuie sa ne obisnuim cu crize in continuare?

            Roubini: Ma tem ca da. Am aratat in ultima mea carte (“Crisis Economics: A Crash Course in the Future of Finances”- mai 2010) ca si crizele fac parte stransa din genomul capitalismului. Ele nu sunt exceptia, ci regula. Chiar factorii ce dau vitalitate capitalismului, anume forta de inovatie si acceptarea riscului, pot dezlantui prabusiri catastrofale. Ceeace vedem astazi ne ofera doar gustul anticipat a ceeace va veni. Criza nu este insa predestinata. Cand banii sunt ieftini, cand creditele sunt usor de obtinut si controlul debil, atunci sunt intrunite conditiile pentru aparitia crizei. Asa a fost in trecut si asa va fi si pe viitor. Doar ca ele, crizele, vor apare tot mai des. […] Sa privim sectorul bancar. Dupa criza, bancile au devenit si mai mari, si mai puternice, si fac presiuni asupra politicii. Bank of America  l-a inghitit pe Merill Linch, iar JPMorgan Chase l-a inghitit pe Bear Stearns. Au devenit niste institutii financiare gigantice ce sunt “to big to fail” si care isi spun: putem sa luam orice decizie riscanta , caci va veni politica sa ne scoata din impas. Aceste banci ar trebui sparte, desfacute in bucati. In plina fierbinteala a crizei, banci uriase precum Goldman Sachs sau Morgan Stanley nu pot fi inchise sau reformate. Trebuie ca fiara numita Wall Street sa fie lasata sa sufere de foame. O institutie care se ocupa cu finantare de investitii, cu Hedge Fonds, cu asigurari etc. nu poate fi tinuta sub observatie de nici un sef al consiliului de administratie. Bancile trebuie desfacute pe specific, sa ofere fiecare diferite servicii, dar sa nu ajunga prea mari pentru a deveni un pericol pentru sistem. Si agentiile de rating trebuie sa suporte modificari ale modelului in care opereaza. Ele nu mai trebuie platite, ca astazi, chiar de firmele a caror bonitate o verifica.

            Nu cred ca propunerile mele sa fie aplicate de indata. Va veni insa cu siguranta o noua criza, mai devastatoare, cand se vor pune in discutie globalizarea, liberalismul comercial si economia de piata. Caci nu ne putem permite mult timp crize de asemenea dimensiuni si de asemenea frecventa.

CALEIDOSCOP MONDIAL (XIV)

January 13, 2010

 Necazurile celor ce muncesc la UE . Cei 736 deputati in parlamentul european de la Strasbourg solicita sporirea salariilor cu 1.500 euro pe luna, cu argumentul ca numai astfel isi pot angaja mai multi sau mai buni asistenti. Dar ei au chiar astazi un salariu mediu lunar de 17.540 euro, bani suportati de contribuabilii tarilor membre. Pretentii de sporire a salariilor au si cei 45.000 functionari ai Uniunii Europene, care nici ei nu au retributii mici. Astazi un tanar translator incepator intra in activitate la U.E. cu un salariu de 4190 euro, iar un cadru de conducere in Comisia de la Bruxelles are 16.000 euro lunar. Acest salariu este sporit generos prin adaosuri pentru locuinta in strainatate, copii, educatie si alte suplimente. La 63 de ani un astfel de functionar se retrage cu o pensie de 70 % din ultimul salariu. Cerintele de sporire cu 3,7 % a salariului functionarilor U.E., care in medie se ridica la 240.000 euro anual, se analizeaza acum la Curtea de justitie europeana. Se apreciaza insa ca aceasta aproape sigur va da o sentinta de sporire cu 9.000 euro a acestei sume. Ar mai fi de mentionat ca presedintele U.E., Herman van Rompuy, fost prim ministru al Belgiei, are un salariu de 304.000 euro anual. Aceiasi suma o primesc si presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, si presedintele parlamentului european, Jerzy Buzek. De mentionat ca salariul pentru care plateste impozit presedintele Statelor Unite, Barack Obama, este de 278.500 euro. (din Der Spiegel – No.2/2010).

Keynes reloaded. In mijlocul crizei economice a anilor 1930, marele economist britanic John Maynard Keynes gasise solutia de salvare a capitalismului: ocuparea deplina a fortei de munca, chiar cu interventia masiva a statului. “Keynes nu era de parere ca muncitorii pot face singuri revolutii. Pentru el – si dadea drept exemplu Uniunea Sovietica – intelectualii sunt cei ce ii atrag pe muncitori dupa ei. Daca unii din prietenii lui se atasasera cauzei comunismului, era din scarbire si desgust fata de mizerie, ceeace face inutil accentul pus pe libertatile individuale. Intelectualii ar falfai atunci steagul revolutiei, iar Marea Britanie, deja zgaltaita de miscari sociale, ar fi fost sfasiata de razboi civil. Grija lui Keynes era de a salva capitalismul, eliminand cauza principala a repulsiei pe care acesta i-l provoca lui si prietenilor lui. El puse deci ocuparea deplina a fortei de munca in centrul gandirii economice, reusi sa-si convinga contemporanii si, asa cum promisese,  salva capitalismul…”

Dar alta este situatia astazi. Comunismul e mort si capitalismul e in forma, desi la stramtoare. Pe de alta parte libertatile individuale trebuie respectate, iar mizeria ce le-ar face inutile, trebuie lichidata. Ideea lui Keynes de o cat mai mare ocupare a fortei de munca, reducea impactul saraciei, dar ar fi pretins sporirea maxima a cererii pe piata prin sporirea veniturilor salariatilor. Era totodata si un fel de a respinge spectrul supraproductiei. Dar astazi  computerele si automatizarea au sporit in asemenea masura productivitatea, incat a devenit o iluzie sa crezi ca salariile vor fi capabile sa absoarba  imensa oferta de marfuri puse pe piata. Ideea de a produce cat mai mult, pentru ca apoi, cu ajutorul procedurilor de marketing, sa creezi o cerere pe masura, si-a gasit limitele in epuizarea resurselor si in degradarea mediului. A consuma mai bine si mai rational a devenit o necesitate, daca speta umana vrea sa-si salveze existenta.

Iata de ce proiectul lui Keynes trebuie reactualizat, mentinand si, la nevoie, restaurand ceeace mai poate fi salvat din sistem. In acelasi timp insa, trebuie luate masuri pentru a elimina cauza nemultumirii ce creste in randul populatiei fata de un sistem care, zi de zi, ii saraceste si mai mult pe cei saraci si ii imbogateste tot mai mult pe cei bogati. (din Le Monde – 11.01.2010)

2010 – an de tulburari sociale? In 2009, intr-o buna parte a omenirii, au scazut salariile si a sporit somajul. Primul avertisment asupra consecintelor acestei situatii a venit anul trecut din partea amiralului Dennis Blair, director al serviciilor secrete americane, care in raportul in fata senatului SUA a declarat ca riscul unei instabilitati politice mondiale declansata de criza economica a devenit “primary near-term security concern”. Conducerile FMI si ale ONU au emis si ele serioase avertismente despre stari de neliniste sociala.

Dar daca anul trecut aceste semnalizari nu s-au confirmat, in 2010 situatia se poate schimba. Caci va avea loc o confluenta a mai multor factori : va creste somajul, va spori saracia si lipsa de egalitate, va slabi clasa de mijloc si vor creste preturile la produsele alimentare. In 2010 se evalueaza ca in intreaga lume numarul somerilor va spori cu 60 milioane de persoane. Organizatia Mondiala a Muncii apreciaza ca cca. 200 milioane muncitori vor decadea in categoria celor ce trebuie sa traiasca cu mai putin de 2 (doi) US dolari pe zi. Scaderea veniturilor nu este insa totdeauna urmata de instabilitate politica. Printre factorii ce provoaca turburarile politice mai sunt: inegalitatea, felul de guvernare, nivelul de pregatire sociala, incordarile etnice, increderea in institutii a populatiei si tipul de sistem politic (mai vulnerabile par a fi regimurile “intermediare”, care nu sunt nici democratii consolidate, nici autocratii).

Conform unui studiu al revistei The Economist, dintr-un total de 166 tari de pe intreg globul, 77 au in 2010 un nivel de risc ridicat sau foarte ridicat de tulburari sociale. In 52 de tari riscul de instabilitate este mediu, iar in 37 – este scazut. Tarile din rasaritul Europei sunt in categoria cu risc ridicat, datorita faptului ca ele au fost dur lovite de criza si poseda multi din factorii de framantari politice si sociale mentionati mai sus. (din The Economist– The World in 2010).

CRIZA SI PEDEAPSA

May 30, 2009

O jumatate de an dupa ce banca americana Lehman Brothers s-a prabusit, criza financiara americana a devenit o criza a sistemului. Economistul britanic John Maynard Keynes spunea dupa criza mondiala din 1929 : “Capitalismul se bazeaza pe strania convingere ca niste oameni lipsiti de valoare si animati de motive egoiste, se pot ingriji de bunastarea generala”. Ceeace s-ar putea spune si despre situatia de astazi. Nu numai niste muncitori speriati de spectrul somajului, ci si multi oameni de stat, bancheri, manageri si experti financiari sunt profund clatinati in convingerile lor despre virtutile economiei de piata. Dupa noul presedinte american, “problema principala a capitalismului” ar fi ca e “o cultura in care unele persoane castiga enorm de multi bani punand intreaga economie ca miza la un joc de noroc”. Indignarea fata de acesti oameni, care pana acum un an erau sarbatoriti drept eroi, s-a raspandit pe tot globul. In America ei sunt numiti “prosti lacomi si nerusinati” (greedy and shameless bastards), in Franta managerii firmelor sunt luati ostateci de grevisti, Papa ii avertizeaza pe credinciosi “sa nu se impace cu ideea exploatarii oamenilor de alti oameni”.
Iar revista germana “Der Spiegel” (nr. 20 din 11 mai 2009), scrie ca tot mai multi isi pun acum cateva intrebari sfredelitoare : “Ce sistem este cel care poate fi dus pe marginea prapastiei de falimentul unei banci? Iar daca pofta de a castiga cat mai multi bani este cauza intregului colaps economic, poate sistemul functiona in continuare daca motorul lacomiei proprietarilor de fabrici, a managerilor lor, a bancilor este tinut in frau de catre stat? Daca nesatioasa ahtiere a catorva poate impinge societatea in criza in loc de a servi interesului public, atunci mai este legitima proprietatea privata? Ce sistem este cel in care statul fereste de ruina proprietatea privata prin sute de miliarde euro luati din punga contribuabilului? Ce fel de oameni politici mai sunt cei care au ingaduit si chiar au stimulat comportamentul afacerist al marilor banci? Si, in fine, ce democratie mai e si asta in care politicienii asteapta ca alegatorii sa-i sustina pentru a continua traficul de influenta (Lobbyism)?”. Intrebari suparatoare, care i-ar face pe elitistii romani atotstiutori de tipul Patapievici sa le aplice pe loc stampila de gandire bolsevica.
In continuare articolul amintit mai pune doua intrebari esentiale pentru relatia dintre stat si piata : “Cum putem salva capitalismul de sine insusi? In ce societate vrem in fond sa traim?”. Caci criza financiara a impins clasa politica occidentala intr-o criza ce este mai mult decat economica. Presedintele Germaniei, Horst Köhler, fost presedinte al FMI, nu se jeneaza sa declare ca modelul occidental al economiei de piata si al democratiei parlamentare este responsabil pentru faurirea acestui “monstru” ce este conglomeratul dintre politica si capitalul financiar si care a dus lumea aproape de ruina. Acestui capitalism trebuie sa i se puna deci intrebari stanjenitoare, carora la Washington li se da un altfel de raspuns decat la Peking, Moscova sau Berlin. Capitalismul american este in competitie cu capitalismul de cadre chinez, cu capitalismul de stat rusesc, cu cel social suedez, cu cel centralizat francez si cu capitalismul lui laisser-faire britanic.Fiecare dintre ele are insa un alt raspuns, in functie de cat de mare e interventia statului, cat de mult aport social si de cata democratie e nevoie, de cata rapacitate a bancilor este permisa.
Paul Krugman si Joseph Stiglitz, laureati ai premiului Nobel, sunt doi economisti americani preocupati de intrebarile ce framanta astazi omenirea. Krugman, profesor la Princeton University, sustinator al lui Obama in timpul campaniei electorale, recunoaste acum ca noua administratie este prea strans legata de interesele bancilor, prea captivata de “market mystique”. Aceasta se vede din insasi incercarea de a potoli criza cu ajutorul speculantilor bancari, pe seama contribuabililor, fara schimbarea sistemului financiar. Stiglitz, profesor la Columbia University, e convins ca si managerii sunt responsabili de criza, deoarece ei cred cu sfintenie in “forta de autocontrol a pietelor”. Si el critica planul lui Obama : “Asa zisul socialism american este cel care socializeaza pierderile si privatizeaza profiturile”. Iar Robert Shiller, profesor la Yale University, recunoaste in capitalismul contemporan “the animal spirit”, spiritul de turma ce, irational si necontrolabil, este permanent in goana dupa cat mai multi bani. Mana invizibila a pietii nu poate duce la ordine si buna stare generala, ci doar la crize si excese. Capitalismul este un foarte complicat mecanism, care nu poate functiona corect decat prin interventia statului.
Reflectiile acestor trei somitati ale gandirii economice contemporane, dar si ale altor ganditori occidentali, ii umplu de nervi pe talibanii dreptei neoconservatoare romanesti, ce nu inceteaza in editorialele lor sa “demaste” si sa “condamne cu tarie” orice reforma a capitalismului ce trebuie lasat sa zburde in deplina libertate. Credinta lor ca este etern capitalismul animalelor de prada (“predator capitalism”, “Raubtierkapitalismus”) se bazeaza pe unele semne ale depasirii crizei, inainte ca ea sa atinga un nivel grav. Fara sa se invatat nimic, se revine pur si simplu la sistemul anterior. Cercurile financiare au inceput deja sa-si reia practicile cunoscute, faurind la bursa “platforme alternative” (“dark pools”) in care banii se investesc la adapost de orice control. Apoi rapacitatea bancherilor, desvaluita de presa in lunile trecute, nu a scazut cu nimic. Kenneth Lewis, director general al lui Bank of America, salvata de fiasco datorita unui ajutor de 45 miliarde dolari din partea statului, declara acum o luna ca are drept tel platirea cat mai repede a datoriei, deoarece “apoi vom putea remunera la nivel normal cadrele de conducere ale bancii, restabilind sistemul de bonificari”. Adica castigurile de milioane de dolari ale speculantilor sunt ceva “normal”, iar practica lor trebuie restabilita cat mai repede.
In cartea aparuta la Paris “L’Argeant sans maitre” a lui Charles-Henri Filippi, fost pana recent patron al unei mari firme, se explica cum, in decursul secolelor, banii – ce odinioara erau un mijloc de emancipare, de iesire din starea de dependenta – au devenit o religie. Iar lacomia, “stimulent individual”, a devenit un veritabil “sistem de guvernare, baza institutionalizata a unei imbogatiri fara motiv real si fara o limita serioasa”. Si, trebuie recunoscut ca, cel putin in Europa, nu s-a luat pana acum nici o masura serioasa de stabilire prin lege a unei impozitari gradate a veniturilor, prin care sa se limiteze nivelul indecent al castigurilor unor categorii privilegiate. Pofta de imbogatire ocoleste toate obstacolele, ceeace ii face pe unii analisti sa vada deja la orizont riscul viitoarei crize. Suntem pedepsiti deci sa trecem din criza in criza, una mai grava ca cealalta, cu consecinte suportate in totalitate de tarile cele mai sarace, de paturile cele mai nevoiase.

OMUL REVOLTAT

February 26, 2009

Sunt multe cazuri si situatii care ma revolta privind cele ce se intampla in Romania, dar nu voi relata azi decat doua :
1) Intre 12 si 16 februarie, parlamentara U.E. social-democrata Gabriela Cretu a fost cu o delegatie de observatori ai Uniunii Europene in Venezuela, pentru a vedea cum se desfasoara alegerile. Cum scrie dansa pe blog „a alergat ca o nebuna“ pe la diferite localuri de votare si cateva din constatarile sale ni le-a comunicat pe blog : „Batalia electorala a fost dura, cu excesele ei, dar democratica. Dreapta are o forta economica si mediatica uriasa, si un sprijin extern pe masura fortei. Sistemul de vot e transparent si avansat. Participarea la vot a fost de 70%. Rezultatele oficiale ale votului au fost date publicitatii dupa numai 3 ore : guvernul Chavez a castigat cu 54% fata de 46% pentru opozitie“. Dar iata ca pe 15 februarie, dl. Cristian Preda scrie – tolanit in fotoliul sau de consilier la Cotroceni – ca nu este asa, ca Gabriela Cretu ne minte, ca ce spune dansa e „o gluma socialista sinistra“, „o umilire a aparatorilor libertatii“, ca „onorabila parlamentara nu stie ce se intampla la fata locului“, deoarece el, de la Bucuresti, stie mai bine ca acolo s-au furat alegerile.Adica procedeaza la fel ca seful sau care in Romania in 2004 afirmase ca guvernul social-democrat furase alegerile. Ce tupeu, mi-am spus. Dar pe blogul sau,unde Cristian Preda emite aceste panseuri, sunt publicate si comentariile catorva admiratori ai dansului. La fel, si ei stiu prea bine ca niste alegeri castigate de stanga oriunde in lume, nu pot fi decat masluite. Ce s-ar putea spune despre asta? Convingerea celor de dreapta in biruinta ideilor elitiste ale unei societati ierarhizate, in care paturile de jos sunt sortite sa ii slujeasca etern pe cei privilegiati, este de neclintit. Dar cred ca o criza economica de proportii care ar face sa se zgaltaie convingerile reactionare bine insurubate in mentalitati in acesti 20 de ani, este singura care ar mai putea face ca opinia publica romaneasca sa revina la normal. Normal, in sensul ca stanga, social-democratia si socialismul, nu sunt notiuni ale diavolului, iar inchinarea la vitelul de aur liberal nu aduce, pe termen lung, nimic bun pentru bunastarea majoritatii populatiei. Dar pana atunci cum sa nu fii revoltat?
2)
Citesc multe ziare din tara si strainatate, care proiecteaza o imagine sumbra despre consecintele crizei economice mondiale ce nu si-a desvaluit inca toate grozaviile. Dar recent m-a impresionat cele scrise de Vl. Pasti, analistul meu politic preferat, in articolul „Revolta cateilor“ din CRONICA ROMANA. Guvernatorii bancilor nationale din Cehia, Polonia, Ungaria si Romania s-au intalnit si, in declaratia data apoi, „par a fi convinsi de existenta unei conspiratii vest-europene impotriva estului european, care consta in incalcarea tratatului informal de aderare la UE. Tratatul informal de aderare al acestor tari la UE este sintetizat exceptional de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in mai putin de trei randuri din cele 21 care alcatuiesc declaratia sa oficiala de presa. Este, evident, vorba de un targ, care suna cam asa: noi va predam, prin privatizare, controlul economiei reale si strategiile de restructurare ale acesteia, iar voi ne finantati dezvoltarea, cumparand de la noi ceea ce voi ati decis ca noi sa producem, finantand acele investitii pe care voi decideti ca noi sa le facem si asigurand convergenta economiilor foste comuniste catre media economiei europene. Pentru Romania acest targ a functionat fara mari sincope in toata perioada care s-a scurs de la incheierea negocierilor de aderare si pana la declansarea crizei financiare mondiale.. Apoi a venit criza, iar financiarul occidentului dezvoltat, care domina pietele, a incalcat tratatul informal. In loc sa transfere venituri catre noii veniti, a utilizat pozitiile castigate in procesul de aderare pentru a transfera costuri. Au repatriat capitaluri, au taiat investitiile, au interzis accesul pe pietele financiare, au redus accesul la fondurile structurale, au blocat importurile din Europa de est si au descris-o ca pe o bomba cu ceas, care nu poate fi oprita decat prin finantarea publica pe scara mai larga a… Occidentului. Pe scurt, au aratat ca nici democratia si nici Tratatul UE nu este pentru catei. Ce n-au luat in considerare este “revolta cateilor”, care si-au incordat muschii pana la a incerca sa devina haita. O disperata incercare a tehnicienilor economiilor estice de a impune respectarea tratatului informal de aderare. Pasul urmator este sustinerea lui politica.“
Lung citatul, dar face. S-ar parea ca suntem in cardasie cu niste gangsteri, ajunsi la disperare in urma propriilor lor greseli si care cauta partenerul cel mai slab asupra caruia sa-si descarce vinovatia, chit ca asta l-ar putea face sa sucombe. Dar despre asta nu se vorbeste nimic in presa internationala, ci din contra, se subliniaza mereu ca „Romania e in pragul unui colaps economic“, ca Ungaria a cerut zece miliarde dolari ajutor de la FMI , dar are nevoie de mai mult, ca Cehia si Polonia au niste presedinti dificili cu care nu se poate discuta etc. Dar revoltati pe adversari din occident ce ne vor raul, ii uitam pe cei din tara care ne-au adus in aceasta situatie. Uitam ca in decursul anilor s-au vandut toate bancile (mai putin C.E.C.), ca s-au privatizat toate marile intreprinderi, profitabile sau nu, dupa care au fost in majoritate achizitionate de firme straine. Uitam de dispretul cu care era intampinata de asa zisa elita presupusul slogan „Nu ne vindem tara!“. Tara a fost vanduta, acum suntem constransi sa ne imprumutam dingreu la cei ce ne-au cumparat-o. Cum sa nu fii revoltat?