Posts Tagged ‘Criza mondiala’

In ajunul conferintei G20 de la Pittsburgh

September 17, 2009

                        

                 Dupa un an de la rasunatorul faliment al bancii americane de investitii Lehman Brothers, guvernele principalelor tari ale lumii se framanta pentru a trage invataminte din criza ce a urmat. Dar pe masura ca economia isi revine la normal, scade si vointa de a se purcede la reforme radicale ale sistemului. Iar multi bancheri si-au reluat fara scrupule practicile de odinioara.

            S-a evaluat ca din noaptea spre 15 septembrie 2008, cand banca amintita a dat faliment, si pana astazi, criza a facut ca economia mondiala sa piarda 15 bilioane dolari, ceeace reprezinta cam de 35 de ori bugetul unei tari ca Germania. State ca Islanda, Ungaria sau Letonia s-au gasit, dupa aprecierea FMI, in pragul unui colaps financiar. In intreaga lume si-au pierdut locul de munca 59 milioane de oameni. Sunt aproape unanime parerile ca aceasta criza se datoreaza faptului ca bancile au capatat prea usor prea multi bani, ceeace le-a facut sa se comporte usuratic si iresponsabil cu ei. Iar drept solutii de viitor se preconizeaza ca ele sa-si sporeasca capitalul propriu, iar operatiile bursiere sa fie mai transparente pentru public.

            In preajma conferintei din orasul american Pittsburgh, a celor 20 de state cu cea mai desvoltata economie din lume, ce sevor aduna pentru a gasi solutii in comun de evitare pe viitor a altor crize de asemenea amploare, Franta, Germania si Marea Britanie se prezinta cu un punct de vedere unanim convenit. Ele preconizeaza de pilda adoptarea unor reguli prin care bancile ce opereaza cu produse financiare riscante, sa aiba o acoperire de capital mai mare pentru a nu mai face apel la stat atunci cand se gasesc la ananghie. Se doreste apoi a se limita marimea bonus-urilor acordate – peste salariul fix – celor din conducerea bancilor (eventual pana la 500.000 dolari anual) si chiar interzicerea acordarii lor atunci cand rezultatele bancii sunt negative. Obama ar fi in principiu de acord cu asemenea propuneri, dar el isi da seama ca atunci cand are de rezolvat o problema atat de complicata cum este reforma sistemului asigurarilor de sanatate, este foarte dificila si reformarea sistemului de pe Wall Street, care in trecut a adus atatea avantaje Americii. Iar in London City se efectueaza 70 % din toate imprumuturile internationale si 6,5 milioane de englezi sunt ocupati in sectorul financiar, creind 10,1% din PIB-ul britanic si nimeni nu crede ca Gordon Brown e capabil de un efort de reformare atat de mare.

            La Pittsburgh multi asteapta ca Obama sa anunte sfarsitul crizei, dar situatia economiei mondiale – oarecum imbunatatita – nu permite totusi o asemenea declaratie. Atat Dominique Strauss-Kahn, seful FMI, cat si Ben Bernanke, seful Fed, subliniaza ca pericolul nu a trecut. Guvernatorul lui Federal Reserve continua sa mentina nivelul dobanzilor la 0,00 – 0,25%, banii acordati atat de ieftin fiind echivalentul sangelui de transfuzie pentru un corp inca bolnav. Iar alt fenomen confirma aceasta evaluare : concentrarea institutiilor financiare. In ultimul an banca Wells Fargo a inghitit banca Wachovia, a patra ca marime din SUA si are acum un activ de 138% fata de cel dinainte de declansarea crizei. JPMorgan Chase a preluat bancile Bear Stearns si Washington Mutual sporindu-si si ea bilantul cu 39%, iar Bank of America si l-a dublat prin incorporarea bancilor Countrywide si Merrill Linch. Acest lucru a fost sprijinit de guvernul american, considerandu-se ca astfel contribuie la asanarea sectorului bancar, dar acum bancile ramase sunt prea mari ca sa mai poata da faliment, fara a zgudui intreg edificiul financiar mondial. “To big to fail” este garantia data conducerii fiecareia din aceste banci ca, orice ar face ele, intotdeauna statul va sari sa le salveze. Nici un stat in lume nu-si mai poate permite de acum inainte sa lase asemenea giganti sa se prabuseasca. Dar au invatat oare ceva conducatorii acestor uriase banci din consecintele crizei? O serie de analisti occidentali sunt de parere ca da, ei au invatat ceva, dar nu ceeace trebuia. Statul a asigurat bancile pe viata si asta le indeamna la nechibnzuinta. Expresia in vigoare acum este “moral hazard”, ce presupune ca un comportament rational il au doar cei ce actioneaza riscant in mod sistematic. Astfel in castig sunt totdeauna bancile.

            Iata de ce este indoielnic daca intalnirea celor 20 sefi de state la Pittsburgh va da rezultatele asteptate de cei ce spera intr-o reforma venita de sus a capitalismului. Deja Wall Street-ul si-a trimis lobbystii sai pentru a face presiuni asupra politicienilor si asupra celor din conducerea Fed (Federal Reserve). Caci se stie ca si Fed, prin Allan Greenspan, fost sau sef al sau timp de 14 ani, a contribuit la declansarea crizei pe care acum, cu Bernanke in frunte, afirma ca o combate. Se mai stie si ca banii si politica sunt in Statele Unite notiuni strans legate. De pilda senatorul Chris Dodd, seful comisiei financiare a Senatului, a strans anul trecut peste un milion de dolari pentru campania sa electorala, bani veniti in majoritate din partea sectorului bancar. Adica tocmai de la cei pe care acum el trebuie sa-i struneasca. Iar 9 (noua) din cele mai mari companii ce acorda bonusuri lucratorilor lor, au cheltuit in anul trecut 32 miliarde dolari in acest scop, desi primisera ajutor din partea statului pentru a se mentine pe linia de plutire. Propunerea de a li se plafona controlorilor bancilor acest castig suplimentar la 100.000 dolari anual, e considerata o gluma buna : “Atat castiga la noi un om de banca in doar doua saptamani” declara un sef de pe Wall Street. Bancherii vor fi deci lasati in pace in continuare de lumea politica. Iar fara o vointa de reformare radicala a sectorului, sustinuta ferm de St. Unite, este iluzoriu a crede ca peste cativa ani nu vom avea o noua criza, mai nimicitoare de bani si locuri de munca decat cea actuala.

CRIZA CA INVATATURA DE MINTE

July 7, 2009

Se schimba lumea. Suntem intr-o perioada de “naparlire“, cum bine scrie istoricul Max Gallo. Se stie ca el este unul dintre intelectualii de vaza ai Frantei, fost comunist, apoi socialist, mai tarziu gaullist de stanga, iar acum sarkozist-reformist. In orice caz un om ce stie ce inseamna “naparlirea” : ceva nou ce iese din ceva vechi. Sa fim oare acum martorii “naparlirii” capitalismului, cum ne lasa Gallo sa presupunem?
E interesant ca in occident a inceput sa se puna intrebarea daca nu cumva s-a depasit deja nivelul cel mai de jos al crizei si suntem martorii unei inviorari economice, ceeace ar demonstra ca spaima a fost exagerata. Dar singurele argumente ce se aduc sunt doar din domeniul financiar si bancar. Intr-adevar, spre deosebire de marea criza din 1929-1932, de aceasta data fortele de la conducerea statelor capitaliste au reactionat prompt si tare prin alocarea a miliarde de euro sau dolari, contand pe eterna bunavointa a contribuabililor ce vor plati uriasele datorii create. Iar o serie de ziare influente au inceput sa publice articole de proslavire a insusirilor capitalismului, calitati ce ar compensa cu varf si indesat defectele lui. In general se simte ca se doreste mentinerea sistemului, ca se spera doar o oarecare moralizare a lui, dar domneste tacerea ca el contine si mari factori de instabilitate.
Cea mai preocupanta dovada a starii critice a capitalismului contemporan este somajul. Intre luna aprilie 2008 si aprilie 2009 somajul a sporit cu 40% in tarile cele mai bogate. In doar 3 ani (2007-2010) numarul somerilor in intreaga lume va spori cu 26 milioane, adica cu 80%, salt fara precedent. Dar tot atat de grava este si precarizarea muncii, adica saracia in care traiesc o parte din cei ce au totusi loc de munca. In toate economiile desvoltate, in ultimii 15 ani ponderea acestor “working poors” este de 15-20%. Datele statistice arata ca somerii si muncitorii in situatie precara reprezinta impreuna cam un sfert din populatie, adica aproximativ 70 milioane in Uniunea Europeana, 40-50 milioane in St. Unite, aproape 30 milioane in Japonia. Consumul, motorul economiei de piata, ce era deja redus la aceste categorii ale populatiei, va scadea si mai mult. Daca in tarile triadei – UE, SUA si Japonia – intre 1945 si 1970 cresterea economica anuala a fost in medie de 4,5-5,0%, in schimb in perioada intre 1970 pana in 2007 aceasta crestere a atins cu greu 2,5-3,0%. Acum probabil ea va fi negativa. A stimula mereu consumul nu mai are sens, caci asta nu ar duce decat la sporirea importurilor din China si India. Singura iesire din impas este stimularea investitiilor in industrie, agricultura, servicii, dar si asta se loveste de piedici mari, deoarece bancile si-au restrans in mod sever conditiile de acordare a creditelor.
Toate cele de mai sus il determina pe Michel Rocard, fruntas socialist si fost prim-ministru sub presedintia lui Mitterrand, sa creada ca o reinviorare economica nu este deloc probabila prea curand. El face prognoza unei stabilizari a productiei la un nivel cu 5-10% sub cel al perioadei precedente, urmata de o perioada cu crestere zero sau foarte scazuta in urmatorii 4-5 ani. Dar asta va fi insotita de o slabire a coeziunii sociale, de fragilitatea guvernelor, de sporirea populismelor. Daca declansatorul financiar va exploda iarasi peste cativa ani, el va lovi si mai dureros economiile astfel anemiate”.
Concluzia ce se trage de aici este ca, incepand din 1980 in interiorul capitalismului a avut loc o revolutie, agravandu-i trasaturile negative. Iar cauza fenomenului – spune Rocard – sta in aviditatea nemasurata, in orientarea viscerala spre imbogatire rapida si cu cat mai putina munca, tendinta evidenta spre specula si inselatorie. In economia reala a sporit considerabil presiunea actionarilor, care au pus mana pe toate marile firme contemporane prin intermediul acelor “fonds”, ce voiau profituri anuale de peste 15%, impotriva oricarei logici de buna conducere antreprenoriala. Este un comportament al paturii superioare a claselor mijlocii din tarile desvoltate, incompatibil cu stabilitatea sistemului. De peste 5 decenii social-democratia explica ca pietele nu se pot echilibra singure, ca trebuie sa pui reguli in economie si finante, ca trebuie tinuta in frau inegalitatea sociala. Dar, in plina criza, recentele alegeri europene au aratat ca aceste voci nu sunt ascultate sau intelese, iar socialistii au inregistrat cam peste tot pierderi. S-a dovedit astfel ce atasat este electoratul de modelul capitalismului financiarizat, ce doritori sunt oamenii de castigul – riscant, dar facil – la bursa. Oare cate crize vor trebui sa mai vina pentru a convinge popoarele ca e nevoie de un tratament serios al anemiei capitalismului actual, se intreaba Rocard.
Pentru Romania criza inseamna si va insemna in continuare o serie de privatiuni, dar si de nemultumiri si proteste, ce vor apare indata dupa ce se va sti numele viitorului presedinte. Abia atunci sunt sanse sa aflam intregul adevar despre politica ce ne-a dus la imprumuturile exorbitante ale unei economii in prag de faliment. Si tot atunci s-ar putea sa se realizeze visul scump al lui Tr. Basescu de constituire a unui executiv pe care sa il controleze in mod direct, un regim deci autoritarist, justificat prin “interesul national intr-o perioada de criza”. Ceeace nu ar exclude insa miscari violente de contestare, perfect de inteles, dar cu consecinte nebanuite.

CUM SA COMBATEM CRIZA ANULUI 2009?

January 3, 2009

Suntem la inceput de an si putin umor nu strica. Intreaga mass-media ne asigura ca anul 2009 va fi ingrozitor si trebuie sa ne pregatim bine pentru toate eventualitatile, pentru falimente si somaj, pentru conflicte interne si internationale. Care ar fi deci masurile de luat pentru a ne strecura fara prea mult necaz in lunile ce urmeaza ? Sa verificam daca avem portofelul plin, sa facem provizii de zahar si faina, sa ne prindem centura politica de siguranta,? Robert Sole in ziarul Le Monde (31.XII.2008) are insa alte doua solutii :
1.- Sa trecem direct la anul 2010. Pentru asta trebuie sa ne luam elan si sa facem un salt urias. Dar nu toti sunt capabili de asta si risca sa aterizeze prea aproape, tocmai in plina criza.
2.- Sa ne agatam de anul 2008, asa cum fac multi. In Franta chiar s-a creat un Front de opozitie fata de Noul An (www.fonacon.net), care lupta curajos impotriva timpului ce trece. Iar pentru ca „anul 2009 sa ramana in germene“, baietii lui fonacon au propus diferite actiuni, printre care arderea publica a ceasornicelor cu cuc.
Inca nu se vad efectele acestei actiuni, lumea inconstienta continuand sa sarbatoreasca venirea lui „annus horribilis“ prin focuri de artificii si tot soiul de pocnitori. Un lucru este insa sigur: conducerea Uniunii Europene a trecut din mainile presedintelui Frantei in cea a primului-ministru al Cehiei. Si iata ce scrisoare (ipotetica) s-a imaginat ca Nicolas Sarkozy i-ar fi trimis lui Mirek Topolanek (in Le Monde din 2.01.2009):
„Dragul meu Mirek,
Tara ta preia deci presedintia UE. Trebuie sa recunosc ca esti ghinionist. Ai fi putut urma unui grec, naclait in lupte de strada, sau unui italian, ce trage dupa el procese de coruptie sau chiar unei nemtoaice, lipsita de orice charisma. Dar soarta a vrut ca sa-mi succedezi mie, care in sase luni am schimbat fata Europei, ba poate chiar a lumii. Mica ta tara nu a adoptat nici euro, nici tratatul de la Lisabona. Presedintele tau, Vaclav Klaus, este un euro-sceptic cunoscut, iar guvernul tau de coalitie atarna de un fir de par in parlament. Dar tu te poti baza pe ajutorul meu. Luni voi pleca in Orientul Apropiat pentru a rezolva problema palestino-israeliana. La inapoiere, voi lua mai multe initiative pentru a pune capat crizei economice mondiale. Ceeace nu ma va impiedica ca de indata sa opresc emisia de gaze cu efect de sera si sa pun capat definitiv incalzirii climei planetei.
Nu te nelinisti, Mirek. Nici nu vei simti cum vor trece aceste sase luni de presedintie. Curaj! Toate complimentele mele d-nei Topolanek!“.

Sa radem cu comicii vestiti ai politicii mondiale !