Posts Tagged ‘CTP’

CTP si curatirea de vulgaritati a limbii jurnalistice

October 10, 2013

Am primit cadou zilele trecute cartea ziaristului Cristian-Tudor Popescu intitulata „Luxul mortii“ (Ed. Polirom). Am constatat rasfoind-o ca era o culegere de editoriale din ziarul GANDUL, care in fond poate fi utila. Nimic nu e mai efemer decat articolele dintr-un cotidian si deci publicarea lor in volum se impune, intrucat numai asa creatia autorului devine nemuritoare . Din pacate cartea, aparuta in 2007, continea articole publicate intre anii 2004-2007, ceeace o face desueta. Caci se stie ca duelurile cu clasa politica ale unui ziarist ce se doreste modelator al opiniei publice, isi pierd relevanta de la o saptamana la alta, si devin complect caduce dupa sase-opt ani de la aparitie.

Rasfoind cartea am intalnit totusi o fraza ce mi-a starnit curiozitatea. In articolul intitulat incitant „De ce ziaristul nu e intelectual?“ CTP scrie: „Vulgaritatea si mitocania presei romanesti au ajuns de nesuportat“. Venita din partea fostului presedinte al Clubului Presei, aceasta afirmatie m-a incantat, caci si eu deseori am intalnit atat pe bloguri, cat si in presa tiparita expresii de o vulgaritate pe care o suporta cu greu hartia. Mi-am spus atunci ca merita sa citesc intreaga carte pentru a afla cum crede CTP ca poate fi purificat limbajul jurnalistic imbacsit de viciu si destrabalare.

Iata insa ca la pagina 153 intalnesc articolul intitulat cu finete „Iesirea din cacat“.  Scatologia continua in alt articol cu o fraza in care se semnaleaza „…colaborarea filarmonica dintre victime si calai intru botezarea in cacat a Romaniei europene…“. Anuntand la pag. 129 ca „vin dosarele politicienilor“, CTP scrie cu mult apetit: „Sa vedeti acolo ce artisti in a-si vomita trecutul in spasme si a-l inghiti pe urma pana la ultimul strop“. Esenta demersului basescian vizavi de Tariceanu ar suna in varianta CTP cam asa: „Te-am luat de la ma-ta d-acasa, in fusta fara jupon“, la care Tariceanu ar riposta: „Pai, draga mea jumatate, daca eu aveam blenoragie, sa spun eu ce sifilis ai tu?“. Iar la pag. 257 gasim o alta perla: „As grupa toate emisiunile de televiziune care plac femeii si barbatului-abtibild sub titlul: Masturbatie sentimentala cu manusa de spalat vase“.

Ma opresc aici cu citatele, desi ar mai fi cateva exemple savuroase. Incerc sa inteleg unde bate dansul cand pretinde datul la spalat a limbii gazetaresti ce ar fi devenit badaranoasa. Intr-un articol cu vreo zece ani in urma a lui CTP imi amintesc ca dansul spunea (aproximativ) ca visul oricarui ziarist  ar fi  sa creeze un cuvant sau o expresie care sa ramana ca reper original in limba pentru exprimarea unui  nou sens. Ambitie, e drept, greu de indeplinit cand trebuie scormonit in lexicul totusi limitat al limbii folosita de clasicii literaturii. Originalitatea cu orice pret obliga pe bietul condeier la imprumuturi din limba mahalalelor, la injuraturi obscene propuse ca limbaj frust popular, la un libertinaj al scrisului propriu unei epoci in care totul este permis. Imi imaginez insa ca scriitorul sau ziaristul de azi isi pune intrebarea:  de ce filmele americane abunda de „fuck“ si „fucking“, de ce in serialele franceze artistele ce interpreteaza rolurile unor doamne din inalta societate nu se sfiesc  sa rosteasca „con“ si „merde“, iar noi sa nu imprumutam si sa raspandim termeni din povestirile licentioase ale lui Ion Creanga? Pai atunci sa imbogatim si vocabularul oficial cu termeni de cea mai brutala vulgaritate, sa ii introducem si in manualele scolare, dar sa se renunte la ipocrizia declaratiilor cu aer indignat ca mitocania ziarelor a ajuns de nesuportat!