Posts Tagged ‘democratia’

Cu Adam Michnik despre pericolul Viktor Orban

August 7, 2013

Pe Adam Michnik cred ca il stie toata lumea. Fost luptator alaturi de Lech Walesa pentru cauza sindicatului polonez Solidarnosc, fapt pentru care a zacut vreo doi ani la inchisoare, el este acum redactor-sef al ziarului de mare tiraj “Gazeta Wyborcza” si un fel de constiinta publica in tara sa. In interviul pe care l-a acordat saptamanalului german “Der Spiegel” (Nr. 31 din 29 iulie 2013) el isi spune parerea despre tarile foste comuniste din centrul si estul Europei si despre cei ce traiesc in ele. Sunt cateva lucruri despre care merita sa reflectam.

Intrebat cum se explica manifestatiile din Bulgaria impotriva unui guvern abia instalat la putere, Michnik e de parere ca “in tarile din rasaritul Europei este o mare dorinta de libertate, dar lipsesc traditii democratice. Deaceea exista pericolul de anarhie si haos, iar demagogia si populismul sunt dezlantuite. Noi suntem copiii nelegitimi, bastarzi ai comunismului, mentalitatea noastra a fost modelata de el.”
“Felul radical in care se comporta primul ministru maghiar Viktor Orban fata de opozitie si de presa, ca si modul asemanator al sefului opozitiei din Polonia Jaroslaw Kaczynski, inseamna oare” – intreaba Spiegel – “ca pentru tarile din rasarit e acum caracteristic tipul de politician autoritar?”
Michnik recunoaste ca atat in Polonia, cat si in Ungaria sunt politicieni care doresc un altfel de stat. “Ei vor o lovitura de stat latenta, data tiptil. Daca Orban se mentine la putere sau daca in Polonia vine la putere Kaczynski, asta ar fi periculos, caci ambii au o imagine autoritara despre stat, iar la ei democratia este doar o fatada. Orban spune ca e nevoie de o “democratie centralizata a majoritatii” pentru a se putea lua decizii clare. Numai asa s-ar putea evita pericolele crizei economice. Dar asta e tocmai ce a facut si Hitler” precizeaza Michnik “adica decrete speciale si ordonante de urgenta. Este direct drumul spre iad”.

Redactorii de la Spiegel intreaba atunci ce semnificatie are incercarea lui Orban de a introduce in tara sa “un sistem al cooperarii nationale fara nici un compromis”?
Michnik replica: Istoricul britanic Norman Davies a numit aceasta forma de democratie “guvernarea canibalilor”. Adica au loc alegeri democratice, dar dupa aceea partidul castigator ii devoreaza pe cei ce au pierdut. In asta sta lovitura de stat ce se strecoara tiptil: fie prin scoaterea din functiune a institutiilor democratice, fie prin a si le insusi. Ei cred ca sunt singurii ce poseda adevarul. La un anumit moment partidele nu mai au nici o semnificatie, sistemul consta iarasi doar dintr-un monolog al puterii. In vest institutiile democratice sunt mai adanc inradacinate si pot fi aparate. Dar la noi, in aceste tari din rasaritul Europei, totul este inca fragil, usor de sfaramat, chiar si dupa doua decenii de la sfarsitul comunismului.

Spiegel: Orban, Kaczynski si altii spun ca revolutia din 1989 trebuie dusa pana la capat pentru a se lichida resturile comunismului. Oare mai sunt vreun pericol fostii activisti de partid care au ramas, mai mult sau mai putin, in functie?
Michnik: Dupa mine, este bine ca Polonia a adoptat calea impacarii, iar nu cea a razbunarii, a revansei. Pentru ca am spus asta, eu sunt si acum dusmanit. Eu l-am apreciat pe Adenauer, care dupa razboi avea de ales din mai multe posibilitati: fie ca oamenii ce fusesera aderenti ai lui Hitler sa fie bagati la inchisoare, fie ca din ei sa se faca niste democrati. El a ales al doilea drum. In Polonia am vrut sa avem o tara a tuturor polonezilor. Daca s-ar fi adoptat o cale diferita, atunci ar fi trebuit ca toti comunistii sa fie spanzurati de felinare, iar o mica elita sa conduca. Asta ar fi insemnat un anticomunism cu fata bolsevica.

Spiegel: Sub o dreapta autoritara ca cea a lui Orban sau Kaczynski, infloreste iarasi nationalismul. Cum e posibil asa ceva intr-o Europa unita?
Michnik: In vremurile tumultoase pe care le traim, oamenii cauta ceva de care sa se agate. In Ungaria acesta e complexul Trianon: Nici un ungur nu a uitat ca dupa primul razboi mondial, in urma tratatului de la Trianon, doua treimi din regat a trebuit cedat tarilor vecine si ca multi unguri traiesc acum dincolo de granita. Orban foloseste bine acest instrument si predica un nou maghiarism. Eu am scris inca din 1990 ca ultimul stadiu al comunismului este nationalismul. Adica un sistem de gandire care da raspunsuri simple, dar false, la chestiuni complicate. Nationalismul este practic ideologia naturala a regimurilor autoritare.

Spiegel: Cum trebuie sa se comporte occidentul cu Orban?
Michnik: Trebuie criticat pe fata. Europa nu poate sa ramana tacuta fata de Ungaria. La nevoie trebuie impuse sanctiuni. Cand occidentul a aplicat sanctiuni Poloniei dupa introducerea legii martiale in anii ’80, noi am spus ca nu se simte nimic. In realitate sanctiunile au avut un mare efect.
*
Interviul acordat de Adam Michnik saptamanalului german – din care nu am prezentat mai sus decat o parte – este semnificativ in multe privinte. In primul rand, pentru ca este al unui dizident veritabil, care nu a opus rezistenta comunismului polonez doar “prin cultura” sau prin evadare in Occident, ci a patimit in inchisoare pentru ideile sale. Apoi, pentru ca – la aproape un sfert de secol de la prabusirea dictaturii lui Gomulka si a generalului Jaruzelski – el si-a mentinut convingerile despre nevoia in Europa a unei democratii tolerante, dar fara excese. In fine, pentru ca vede in ideologia autoritara si nationalista a lui Viktor Orban, un adevarat pericol pentru viitorul Uniunii Europene. Iar acest semnal de alarma este dat in chip obiectiv, de cineva din Polonia, tara care nu are in contenciosul ei nici un fel de probleme in disputa cu Ungaria.
Criticarea de Michnik a extremismului conducerii de la Budapesta se bazeaza pe teama ca statele Europei ar putea sa cada din nou in capcana sovinismului ce a facut ravagii in perioada interbelica. Ziaristul polonez isi da seama ca exista riscul ca o parte din opinia publica din aceste tari sa fie ademenita, sub drapelul unui anticomunism fara obiect, sa dea crezare lozincilor care nu avantajeaza decat politicieni fara scupule.
In ce priveste Romania, Viktor Orban vine in aceasta tara cand pofteste, fara a mai fi invitat de echivalentul sau ierarhic roman. El participa la adunari, ca cea de la Tusnad, la care populatia maghiara este indemnata sa ridice pretentii de autonomie a Transilvaniei. Nu te poti impiedica sa nu te intrebi pana unde poate merge toleranta oamenilor politici romani fata de aceste provocari, pasivitate stimulata desigur si de comportamentul ingaduitor al Comisiei Uniunii Europene fata de excesele Budapestei.
De ce nu avem macar un Adam Michnik al Romaniei?

Raspunsuri asteptate din partea stangii

March 8, 2010

                                      

Lumea este in plina schimbare si, de vreo trei decenii, ea intrat intr-o epoca ce se poate numi contrarevolutionara. Este o perioada in care stanga este in retragere, in timp ce dreapta isi impune agresiv valorile. O perioada in care neoliberalismul conservator sustine, printre altele, ca nu mai este posibil, cel putin in tarile europene, sa se pastreze nivelul de protectie sociala si de aparare a drepturilor celor ce muncesc, cucerite in decursul secolului 20, caci asta nu permite cresterea economica. La aceste teze, imbratisate si de dreapta la putere din tara noastra, stanga are, sau ar trebui macar sa aiba pregatite cateva replici esentiale.

In primul rand trebuie aratat ca sistemele de protectie sociala faurite prin grele lupte sociale in decursul secolului trecut, nu sunt o piedica, ci chiar baza necesara a prosperitatii economice si coeziunii sociale. Sporirea bunei stari a tuturor cetatenilor, iar nu numai a unor elite, permite cresterea capacitatii de rezistenta a fiecarei tari si a Europei in ansamblu la sfidarile economice ale altor continente. O dovada in acest sens o reprezinta statele scandinave, unde protectia sociala si nivelul de ocupare a fortei de munca sunt cele mai ridicate din U.E., dar care sunt si printre cele mai competitive economic.

In al doilea rand o bunastare generala pretinde drept conditie egalitatea in drepturi si indatoriri a tuturor membrilor societatii, egalitate greu de obtinut in conditiile dominatiei neingradite a economiei de piata. Recenta criza financiara si economica mondiala, a demonstrat, printre altele, rolul esential pe care il joaca statul in salvarea capitalismului de excesele sale si inadvertenta capacitatii de reglare automata a “mainii invizibile”. Dar ea a mai dovedit ca democratia este o conditie necesara, dar nu suficienta pentru a combate saracia ce raneste demnitatea umana. Singura, democratia parlamentara nu este capabila sa asigure nici macar egalitatea de sanse cu care se lauda, ca performanta, neoliberalismul. Iata de ce se impune instituirea de reguli, de norme stricte in cadrul carora sa actioneze sistemul financiar, fara de care este asigurata repetarea acelorasi greseli ca au dus la ravagiile crizei.

In al treilea rand este de semnalat, ca un pericol real, reinvierea extremei drepte, nu numai in tarile foste comuniste, ci si in cele occidentale, cu o veche traditie democratica. Este vorba despre miscari, poate reduse ca proportii, dar care au mai toate caracteristicile extremismului de dreapta antebelic: rasism, nationalism fanatic, anticomunism, misticism religios, cultul unui sef autoritar si atotstiutor, dornic sa-si lichideze pe orice cale adversarii politici. E drept ca lipseste inca o componenta a ideologiei extremiste antebelice: proslavirea nazismului german si a fascismului italian. Dar s-a gasit un surogat al acestora in sustinerea politicii reactionare a dreptei americane, ceeace explica furia cu care a fost intampinata alegerea la Casa Alba a presedintelui Obama.

In al patrulea rand este necesara o luare nepartinitoare de atitudine fata de experienta comunista. In Romania dreapta si-a spus raspicat parerea in privinta asta prin raportul de analiza a dictaturii comuniste al comisiei prezidate de Vl. Tismaneanu. Cu toate obiectiunile aduse de diferite persoane unor aspecte abordate in acest document, nu-mi amintesc ca stanga sa fi luat o atitudine clara, nu asupra raportului, ci fata de cei 40 de ani in care la putere in tara noastra a fost partidul comunist, cu partile bune si rele ale acestei perioade. La peste 20 de ani de la prabusirea acestui regim, este nu numai posibil, ci si necesar a se privi cu obiectivitate la aceste decenii in care incontestabil, pe langa crime de neiertat, s-au facut pasi importanti pe drumul modernitatii.

Ar mai fi desigur si alte probleme la care se asteapta ca stanga romaneasca sa dea raspuns, ca de pilda relatia ei cu biserica, masura in care social-democratia imbratiseaza cu fidelitate valorile stangii, atitudinea ce trebuie adoptata de ea in privinta conflictelor militare declansate pe alte continente de puteri aliate s.a. Dar important este ca omul de stanga sa reziste atacurilor la care e supus zilnic de propaganda insidioasa a dreptei si a mass-mediilor ei. In aceasta privinta si in alte tari stanga cauta argumente in disputa cu un adversar care nu e numai de idei.  Un exemplu este editorialul aparut mai demult in Le Monde diplomatique sub iscalitura lui Ignacio Ramonet si care, in buna masura, e valabil si pentru stanga noastra. 

                                   REZISTENTE           

A rezista este a spune NU. Nu – dispretului. Nu – arogantei. Nu – distrugerii economice. Nu – noilor stapani ai lumii. Nu – fortelor financiare. Nu – “consensului de la Washington”. Nu – pietei totalitare. Nu – liberului schimb de marfuri dus la exces. Nu – dominatiei FMI, Bancii mondiale, OCDE, OMC. Nu – nu hiper-productivismului. Nu – organismelor genetic modificate. Nu – privatizarilor permanente. Nu – extinderii irezistibile a sectorului privat in economie. Nu – marginalizarii. Nu – sexismului. Nu – regresiunii sociale. Nu – demolarii protectiei sociale. Nu – saraciei. Nu – inegalitatilor. Nu – distrugerii mediului. Nu – hegemoniei militare a unei singure puteri. Nu – razboiului preventiv. Nu – razboaielor de invadare. Nu – terorismului. Nu – atentatelor contra populatiei civile. Nu – rasismului. Nu – antisemitismului. Nu – islamofobiei. Nu – supravegherii politienesti generalizata. Nu – degradarii culturale. Nu – noilor tipuri de cenzura. Nu – mediilor care mint. Nu – mediilor ce ne manipuleaza.

A rezista este insa si a spune DA. Da – solidaritatii intre cei 6 miliarde de oameni ai planetei. Da – drepturilor femeilor. Da – existentei unei ONU reinnoita. Da – unui plan de ajutorare a populatiilor africane. Da – eliminarii analfabetismului pe glob. Da – unei ofensive generale pentru lichidarea fracturii informatice. Da – pentru un moratoriu international de protectie a apei potabile. Da – pentru medicamente esentiale accesibile tuturor. Da – pentru pastrarea culturilor minoritare. Da – dreptatii sociale si economice. Da – pentru o Europa mai putin supusa exigentelor pietei. Da – unei taxe Tobin de ajutorare a cetatenilor. Da – unui impozit pe vanzarea de arme. Da – suprimarii datoriilor tarilor sarace. Da – interzicerii paradisurilor fiscale.

A rezista, inseamna a visa ca o alta lume e posibila. Si a contribui la faurirea ei.