Posts Tagged ‘Democratie’

INTELECTUALUL DE STANGA

November 10, 2008

                                  

           Cu cativa ani in urma am scris articolul de mai jos, pentru ca mi se parea ca tacerea celor cu conceptii de stanga in tara noastra se datoreaza si zgomotului pe care il fac intelectualii de dreapta, care isi striga stapanirea deplina pe care o au asupra spatiului cultural romanesc. Departe de a se fi ameliorat de atunci situatia, ea s-a agravat, dreapta este de 4 ani la putere, fie la Cotroceni, fie la guvern, iar intelectualitatea de stanga e tot mai timida, rusinata parca sa se afirme ca atare in public. Lucru care face ca Romania sa se deosebeasca si prin aceasta de tarile occidentale ale Europei. Este o explicatie si o justificare pentru publicarea si aici a acestui articol, care nu si-a pierdut deloc din actualitate.

 

            Ce este oare un om ce poarta numele de intelectual ?       El nu este desigur numai un om care a citit mult, desi aceasta e si ea una din trasaturilesale. Nu este nici omul ce se crede in posesia adevarului si arata semenilor sai – de la amvon sau de la tribuna – unde este ascuns dusmanul ce impiedica schimbarea in bine a lumii, desi un angajament politic sau moral este deseori si el un apanaj al intelectualului veritabil.

            Mihail Ralea scria in 1936 ca intelectualul trebuie sa fie in primul rand un om inteligent, adica acela „care nu confunda niciodata punctele de vedere. Iar asta exclude obsesia, ideea fixa, sistemul monoton“.

            Jean Paul Sartre credea ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. El spunea ca „un intelectual este cineva care e fidel unui ansamblu politic si social, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber“.

            In fine, Regis Debray sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel ce are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. Dar, atentie, spunea el, caci „intelectualul de azi, cel ce apare la televiziune si in pagini de ziare, a devenit portavocea elitelor politice si economice. Acest intelectual nu mai rosteste adevarul, caci adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual cu mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja. Adica nu mai e un intelectual veritabil.“

            Mi se pare ca tocmai de asemenea „intelectuali“ suntem inconjurati noi astazi, adica de cei ce fac cu alte mijloace jocul celor aflati la putere, de cei care in spatiul culturii sunt avocatii noilor boieri ai politicii. Se petrec lucruri ciudate cu intelectualitatea de astazi. Odinioara, atat la noi cat si in alte tari, una din datoriile de onoare ale scriitorului ce nu isi punea vocatia in slujba divertismentului cititorului, era sa ia, cu talentul sau, apararea celor multi si oropsiti.  A desvalui nedreptatile cele mai strigatoare ale unei societati imperfecte, a pune cu pana sa la stalpul infamiei pe cei ce asupreau fara mila taranul, muncitorul, micul functionar, pe cei ce smulgeau painea de la gura copiilor infometati, a celor ce constrangeau pensionarii la sinucidere, iar femeile – la prostitutie,era nu numai mesajul operei lui Charles Dickens, Lev Tolstoi, Upton Sinclair, Emil Zola, Heinrich Böll, ci si al lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, I.Al. Bratescu-Voinesti, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, s.a. si m-am gandit numai la opera lor antebelica. Dar si astazi in occident, scriitori ca Umberto Eco, Saramago, Günter Grass, Nadine Gordimer, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, nu se sfiesc sa-si afirme opiniile politice de stanga, uneori chiar radicale. Aceasta traditie a scriitorului umanist, ce isi ridica cu indignare glasul in apararea omului slab, pare ca a disparut astazi la noi. Oare s-au evaporat si abuzurile, nedreptatile, infractiunile nepedepsite, ticalosiile nesanctionate,inegalitatile tipatoare, ce ar justifica o atitudine idilica ? Situatia este din contra alta : analizele CASPIS arata ca mizeria cuprinde cca. 15 % din populatie, iar inegalitatea e in crestere in societatea noastra. Atunci de ce aceasta tacere asurzitoare ? Un raspuns ar fi ca, in societatea de piata, in care fondurile alocate prin buget culturii sunt minime, multi oameni de litere isi pun condeiul in slujba unor idei in care nu cred, doar pentru a supravietui. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem insa este daca mai exista la noi acea constiinta a natiunii, acea sira a spinarii morala, care ar trebui sa impiedice pe intelectual sa-si negocieze atat de jos autoritatea numelui punandu-l in slujba unor cauze dubioase.

            Dar ce este intelectualul de stanga si ce il deosebeste de cel de dreapta. Profesorul Radu Florian, intr-un celebru articol scris cu putin inainte de a muri, adica cu zece ani in urma, intitulat „ De ce nu sunt de dreapta ?“ arata ca : „Inscrierea la dreapta pentru multi dintre intelectualii de azi vine din impartasirea valorilor si ideilor unor curente traditionaliste, de dreapta si chiar de extrema dreapta ce au dominat in trecut cultura romaneasca, a instalarii pe pozitiile acum comode ale dreptei antebelice revansarde, a imposibilei asumari critice a istoriei societatii romanesti.“ Si adaoga : „Nimeni dintre ei nu se simte jenat ca sub comunism a beneficiat de diverse avantaje care altora le-au fost interzise. Nimeni dintre ei nu are remuscari de constiinta ca a dat dovezi de adeziune febrile, pline de zel, cand la fel de bine puteau sa fie rezervati. Unii merg atat de departe incat isi detesta si lumea din care provin, societatea romaneasca si cultura ei, tot ce s-a realizat in trecutul apropiat : fabrici, universitati, opere de arta“.

            Intelectualul de stanga are insa o alta scara a valorilor si respinge ideea, tot mai frecvent repetata, ca astazi nu ar mai exista deosebiri esentiale intre stanga si dreapta, sub pretextul ca recunoasterea unanima a virtutilor pietii, i-ar fi facut pe toti mai mult sau mai putin liberali. Delimitandu-se de politica autoritarista a dictaturilor comuniste  ce au compromis valorile socialismului, stanga moderna are in centrul preocuparilor sale apararea drepturilor cetateanului, justitia sociala, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, nationalitate sau sex. Idealurile stangii nu pot fi indeplinite decat intr-o societate democratica, in care consultarea desvaluie aspiratiile poporului, iar cucerirea puterii nu este un scop in sine, ci calea prin care aceste aspiratii pot fi traduse in viata. Stanga se opune dreptei ce doreste reducerea la minim a rolului statului, adica faurirea unei societati in care politicul sa stea in slujba economicului, dar totodata este impotriva exagerarii rolului statului, asa cum fac cei ce doresc un stat autoritar avand in frunte un sef atotstiutor si atotputernic. Dar stanga se opune si populismului, cu discurs demagogic, nationalist si mistic religios. Stanga moderna nu este egalitarist-nivelatoare ca in comunism, ci sustine o egalitate reala de sanse pentru toti cetatenii. Omul de stanga nu mai este internationalist , deoarece internationalismul a fost tradus in viata de marile concerne multinationale, ce promoveaza aspecte negative ale globalizarii. Dar el este patriot, caci isi iubeste tara si nu-i intelege pe cei ce contesta calitatile acestui popor. Stanga moderna se opune capitalismului salbatec, dar nu capitalismului in general, si sustine o politica ce urmareste imblanzirea lui. Stanga  crede in libertatea de expresie, doreste desvaluirea in mass-media a racilelor unei societati imperfecte, dar este critica fata de modul abuziv in care se foloseste aceasta libertate pentru manipularea opiniei publice in interese de grup sau personale.Stanga este singura miscare politica capabila sa lupte cu sinceritate impotriva saraciei. Ea este principial contra razboiului, dar nu este pacifista, adica prefera rezolvarea conflictelor mondiale prin tratative, iar nu prin exercitarea fortei. In fine, omul de stanga intelege ca pentru progresul societatii e nevoie permanent de un dublu compromis : intre capital si munca pe de o parte, si intre stat si piata, pe de alta parte.    

Reflectii asupra unui NU irlandez

June 14, 2008
  •                             
  •             La votul de vineri 13 iunie pentru Tratatul propus la Lisabona de Uniunea Europeana, populatia Irlandei a votat in proporie de 53,4 % cu  NU. Nu este pentru prima oara cand U.E. este confruntata cu refuzul uneia din tarile membre de a accepta cele ce i se propun printr-un tratat. In 1992 Danemarca a respins cu o majoritate de doar 50,7 % tratatul de la Maastricht, pe care insa in anul urmator l-a aprobat cu 56,7 %, dar numai dupa ce danezii au primit asigurari ca isi vor putea pastra moneda, apararea si justitia fara amestecul U.E. Irlandezii l-au aprobat insa din primul tur cu 69 % (cu o participare la vot de 57 %). In 1998 tratatul de la Amsterdam a fost aprobat din primul tur de danezi cu 55 % din voturi, iar de irlandezi cu 60 %. Dar in 2002 tratatul de la Nisa a fost respins de irlandezi cu 53 % din voturi (la o participare de numai 35 % la urne). Dupa inca un an tratatul le-a fost din nou supus spre aprobare si irlandezii l-au acceptat cu 63 % (pentru o participare la urne de 49 %), dupa ce au primit garantia U.E. ca prin asta nu e afectata neutralitatea statului lor. In mai 2005 francezii au votat in proportie de 55 % impotriva proiectului de Constitutie al U.E., iar cateva zile mai tarziu olandezii l-au respins si ei cu 61,6 %. Pentru a-si reveni dintr-acest soc, Uniunii Europene i-au trebuit inca trei ani, dupa care noul proiect de tratat (de data asta pus la punct la Lisabona) a fost aprobat deja de 18 tari membre din cele 27.

            Pana pe la mijlocul anilor `90 Irlanda era – alaturi de Grecia si Portugalia         – printre cele mai sarace tari din Europa. In numai 13-14 ani situatia s-a schimbat radical, iar in iulie 2006 o analiza a celor mai desvoltate tari din OCDE a situat Irlanda cu un PIB de 190.000 US dol./loc. pe al doilea loc in lume dupa Japonia, inaintea deci a SUA, Marei Britanii si Germaniei. Iar asta nu e deajuns : in 2005 revista „The Economist“ aseza Irlanda pe primul loc la categoria calitatii vietii, prin criterii ce includ sanatatea, libertatea, somajul, clima, stabilitatea politica, egalitatea sexelor si viata in familie si comunitara. Cum se explica atunci aceasta neincredere a populatiei uneia din cele mai bogate tari, in propunerile elaborate de cei mai buni oameni politici ai Europei ?

            In 1972, cu prilejul referendumului de admitere in U.E., irlandezii au votat cu entuziasm in proportie de 85 % pentru intrarea in organizatie. Succesele ulterioare ale economiei irlandeze s-au datorat in buna parte si sprijinului primit din partea Uniunii Europene. S-a repartizat insa echitabil aceasta crestere a avutiei tarii in toate straturile populatiei? Observatorii semnaleaza ca in acordarea votului in acest an, tara s-a divizat nu numai geografic, ci si social. Cei ce au votat masiv cu DA pentru tratat fac parte din cartierele bogate ale or. Dublin si din alte comitate indestulate, in timp ce restul tarii a votat majoritar cu NU. In mod categoric tratatul a fost respins de muncitori si tarani, in timp ce clasa mijlocie a fost  favorabila lui, ceeace dovedeste si ca de ajutoarele U.E. nu a beneficiat in mod egal intreaga tara. Si mai e ceva. Partizanii aprobarii tratatului au adus repetat argumentul ca „daca Irlanda a fost ajutata de U.E. atatia ani, ar fi deci incorect ca tocmai ea sa devina un pericol pentru organizatie“. Dar acest argument a ridicat alegatorilor doua intrebari. De ce tin mortis politicienii la un tratat atat de greu de inteles? De ce nici un alt stat din U.E. nu a organizat pentru asta un referendum? Intrebari care arata ca in timpul campaniei s-a desvoltat in randul populatiei si o puternica neincredere in clasa politica.

            Acum se exprima in U.E., la Comisie si de unii sefi de state, diverse variante ale modului de rezolvare a crizei. Este prematur de apreciat care din ele va fi aleasa. Dar un lucru a aparut clar cu aceasta ocazie : faptul ca mai putin de un procent din populatia europeana poate decide asupra viitorului a 450 milioane locuitori ai U.E., arata ca undeva e o defectiune. Si anume in constitutia Irlandei, unica tara unde se prevede a se supune unui referendum orice tratat international. Orice tara poate organiza referendumuri pe probleme nationale, pentru a se lua decizii de popor privind propria situatie, care deci singur trage consecintele votului. Dar un referendum asupra unui tratat U.E. implica o decizie si asupra viitorului altor tari si popoare. Daca U.E. ar fi un stat federal acest lucru ar fi imposibil, caci deciziile adoptate de majoritate sunt valabile in mod democratic si pentru cei ramasi in minoritate. Dar o asemenea ipoteza este deocamdata foarte indepartata. Pe de alta parte referendumurile nu pot fi considerate un mod mai democratic de exprimare a vointei populare decat deciziile luate in parlament. Democratia reprezentativa, in care cetatenii aleg niste oameni politici pe un termen limitat, carora le deleaga capacitatea de a lua decizii in numele lor, este acum principiul de baza in Europa. Sunt probleme ce sunt potrivite pentru organizarea unui referendum, ca de pilda daca o tara doreste sau nu sa ramana in U.E. Daca cetatenii voteaza cu NU, atunci vor suporta si consecintele. In cazul Irlandei, am impresia ca oamenii politici europeni (nu numai cei irlandezi) nu s-au implicat suficient in apararea valorilor U.E.

            Unele ziare subliniaza ca votul irlandezilor impotriva U.E. a cazut intr-o vineri, ba chiar in zi de 13 . Dar asta e si ziua Sf. Antonius din Padova, care pentru toti catolicii este cel ce pazeste lucrurile pierdute : palarii, chei, umbrele si poate chiar si tratate pierdute. De altfel se stie ca Sf. Antonius s-a nascut la Lisabona …

NOUA DECLARATIE DE PRINCIPII A P.S. FRANCEZ

April 23, 2008

                       

            In pregatirea Conventiei sale nationale din luna iunie, partidul socialist francez a dat publicitatii proiectul unei declaratii de principii ce aduce niste idei ce pot interesa si stanga romaneasca. Odata cu prabusirea comunismului sovietic si dupa scaderea la numai cateva procente a ponderei partidului comunist francez, P.S. doreste sa reprezinte singura forta politica ce se poate opune pretentiei capitalismului de a organiza societatea conform intereselor sale. Concepandu-se ca un mare partid al salariatilor si al tuturor celor ce vor o lume mai justa, mai putin supusa constrangerilor pietei, partidul socialist francez are in proiect reactualizarea statului social in conformitate cu modelul social-democrat. Consider util deci a prezenta mai jos cele mai importante pasagii din acest document programatic.   N. R.

Nota. – Preambulul acestei declaratii poate fi citit pe blogul

constantingheorghe.blogspot.com

 

                        PREAMBUL

                        (…)

                        FINALITATILE  NOASTRE  FUNDAMENTALE

            1. A fi socialist inseamna a nu fi multumit cu lumea asa cum este azi. Ideea socialista tine, in acelasi timp, de o revolta impotriva nedreptatilor, ca si de speranta intr-o viata mai buna. Telul actiunii socialiste este emanciparea totala a persoanei umane si salvarea planetei.

            2. Egalitatea este elementul central al idealului nostru. Obtinerea ei nu are sens decat prin si pentru libertate. Egalitatea si libertatea sunt de nedespartit. Nedreptatilor si violentelor lumii, ideea socialista le opune angajamentul in favoarea unei omeniri libere, drepte, solidare si cu respect pentru natura. Ea comporta un mesaj universal  de vreme ce este vorba de aparare a drepturilor fundamentale ale fiecaruia si ale tuturor. Pentru socialisti aceste obiective nu pot fi atinse prin functionarea spontana a economiei si societatii. Redistribuirea permanenta a resurselor si a bogatiilor e necesara pentru a conferi realitate egalitatii in drepturi, pentru a oferi fiecaruia sanse de a-si carmui viata si pentru a reduce diferentele in conditiile de trai.

            3. Pentru a raspunde nevoilor prezentului fara a compromite viitorul noilor generatii e nevoie de o desvoltare durabila. Finalitatile socialismului democratic, emanciparea umana, aduc cu ele vointa de a proteja planeta noastra amenintata astazi, de a reinnoi resursele naturale, de a promova calitatea mediului inconjurator. Aceasta pretinde raspunsuri ce nu cer o rentabilitate imediata, impaca interesele particulare si interesul general, desvoltarea si sistemul ecologic. Constienti de stransa interactiune a activitatilor umane si a ecosistemelor, socialistii pun luarea in consideratie a planetei pe acelasi rand al finalitatilor fundamentale ca si progresul societatilor omenesti si satisfacerea echitabila a nevoilor lor.

            4. Progresul, sinonim cu imbunatatirea vietii omului, este pentru socialisti o valoare fundamentala. Ei considera ca exercitarea ratiunii trebuie sa fie accesibila tuturor si aplicabila la toate. Ei promoveaza cunoasterea, educatia, cercetarea si cultura. Ei vor ca realizarile stiintifice si tehnice sa fie puse in serviciul oamenilur si intregii planete. Desvoltarea nano- si bio-tehnologiilor si ingineria genetica se constitue in probleme esentiale pentru viitorul lumii. Progresul economic si social nu mai poate fi apreciat doar pe baza criteriului cresterii productiei necesare pietii, ci el trebuie cantarit cu indicatori ce reflecta adevarata calitate a conditiilor de viata si de munca a indivizilor.

            5. Democratia este, concomitent, un scop si un mijloc. Ea incarneaza o valoare universala si o lupta universala. Ea este conditia naturii insasi a actiunii socialiste, nu se limiteaza la metoda. A fi socialist inseamna a gandi ca, niste barbati si niste femei decisi sa actioneze impreuna, pot influenta desfasurarea vietii lor, a societatii lor si a lumii. Socialismul nostru este o conceptie si o practica a spiritului cetatenesc in toate domeniile si in toate formele sale. Democratie politica si democratie sociala, democratie reprezentativa si democratie participativa formeaza un tot pentru a permite deliberari si decizii colective.

 

                        OBIECTIVELE  NOASTRE IN  SEC. XXI

            6. Socialistii fac o critica istorica capitalismului, care e creator de inegalitate, purtator de irationalitate si fauritor de crize, fapt care ramane actual in epoca unei mondializari dominata de capitalismul financiar. Socialistii sunt aderentii unei economii sociale si ecologice de piata, supusa insa reglementarii atat de puterea de stat, cat si de cea a partenerilor sociali. Sistemul dorit de socialisti este o economie mixta, care combina un sector privat dinamic, servicii publice de calitate si, un al treilea sector, de economie sociala. Socialistii afirma ca anumite domenii de activitate nu pot apartine modului de functionare al pietii atunci cand ele privesc drepturi esentiale. Socialistii fac din creatia durabila si din distribuirea avutiilor o tema majora a actiunii politice. Ei cred ca politicile vizand obiectivele de mediu trebuie sa fie coordonate de puterea de stat, garantie a termenelor de durata si a respectarii interesului general.

            7. Socialistii apara un model de desvoltare durabil care imbina cresterea economica, inovatia tehnica, imperativul ecologic, crearea de locuri de munca si protectia sociala. Socialistii se preocupa nu numai de cantitatea bunurilor produse si de distributia lor in societate, ci si de felul in care ele sunt produse si de continutul productiei. Este o societate noua pe care socialistii vor sa o edifice, ce trece peste contradictiile capitalismului, facand un larg loc sectorului necomercial. Munca omului este o tinta  fundamentala, un mijloc individual si colectiv de insertie in societate, de recunoastere si de emancipare. Socialistii refuza o societate duala in care unii isi obtin veniturile prin ocupatie, iar altii sunt blocati in asistenta sociala. Calitatea ocupatiei de munca este un obiectiv fundamental ce presupune o plata justa, niste drepturi garantate si respectate, accesul la perfectionare pe intreaga perioada a vietii care sa contribuie la avansarea sociala si in profesie. Munca trebuie sa mearga alaturi de un mod de viata ce confera si timp liber, un acces la cultura si la sport, oferind fiecaruia posibilitatea de a-si fauri viata proprie si de a participa la viata publica.

            8. O tot atat de importanta sarcina este si reactualizarea a ceeace a adus socialismul democratic in ultimul secol, si anume Statul Social, care permite solutiilor colective sa satisfaca nevoile individuale in intreaga lor diversitate. In primul rand el favorizeaza investitia productiva in dauna rentei. El asigura apoi o protectie impotriva riscurilor sociale si se bizuie pe o redistribuire asumata in comun a bunurilor. El trebuie sa garanteze tuturor securitatea persoanelor si bunurilor, fara de care nu exista libertate reala. Deasemenea un tel major al statului este reglementarea, pentru a impaca economia de piata, democratia si coeziunea sociala. In fine, statul modern trebuie sa fie un stat care investeste si emancipeaza, dand prioritate educatiei, cercetarii, inovatiei si culturii.

            9. A lupta pentru pace, pentru securitatea colectiva si pentru desvoltarea comuna corespunde vocatiei internationale a socialistilor, orizontul nostru pentru secolul 21. Lupta pentru o comunitate internationala pacifica este indisociabila de drepturile omului. Ea pretinde sa se recunoasca drepturile proprii ale popoarelor si statelor, sa se actioneze pentru scoaterea la iveala a intereselor comune in vederea construirii unei lumi echilibrate, dreapta si sigura. Ea cere deasemenea un dublu efort atat pentru a intari, cat si pentru a reforma institutiile internationale. Pentru aceasta este nevoie de consolidarea Natiunilor Unite si a ponderei si caracterului decizional al Uniunii Europene.

            10. Socialistii francezi voiesc sa contribuie la faurirea unei Frante deschise, respectate in lume, care contribuie la pace, apara drepturile omului si desvoltarea durabila.  Prin insasi istoria sa, Franta este singulara si universalista si trebuie sa fie credincioasa acestei duble mosteniri. Ea trebuie sa-i respecte pe toti cei ce traiesc pe teritoriul ei si sa respinga orice descriminare.

 

                        PARTIDUL NOSTRU SOCIALIST     

            11. Partidul socialist e un partid republican.(…)

            12. Partidul socialist e un partid laic. (…)

            13. Partidul socialist e un partid reformist. (…)

            14. Partidul socialist e un partid descentralizator. (…)

            15. Partidul socialist e atasat marilor principii ale justitiei. (…)

            16. Partidul socialist pune cultura in centrul valorilor sale.(…)

            17. Partidul socialist este un partid european ce actioneaza in Uniunea Europeana

            18. Partidul socialist este un partid internationalist. (…)

            19. Partidul socialist este un partid popular ancorat in lumea muncii. (…)

            20. Partidul socialist e un partid democratic. (…)

            21. Partidul socialist vrea sa stranga impreuna toate culturile stangii (…)  

CANTARIREA CU SINCERITATE A TRECUTULUI

March 26, 2008

                       

            Cu cativa ani in urma ma gandeam ca in locul raportului zis „al lui Tismaneanu“, mai corect ar fi fost ca cineva sa puna in balanta cele ce au fost bune si rele in regimul ce a domnit in Romania pana in 1989. Sunt astazi destui cei care, ca si mine, facand un mic efort pentru a-si aminti afronturile indurate, se pot considera nedreptatiti si chiar victime ale acelor vremuri. Dar, daca privim sincer si obiectiv, marea majoritate a acestui popor nu numai ca nu a avut de suferit, ci a dus-o mai bine in cei 40 de ani. Mai bine in orice caz decat inainte de razboi, cand peste 70 % din populatie era ocupata in agricultura, adica erau tarani in opinci, dar chiar si mai bine decat astazi, daca luam in socoteala si pe cei 2-3 milioane care, de atata „bine“ acasa, au ales sa munceasca undeva printre straini. Se pare insa ca cei peste 18 ani ce au trecut de la marea rasturnare nu au fost deajuns pentru ca sa se purceada la o asemenea cantarire „sine ira et studio“ a unui regim totusi condamnat de istorie. Caci pentru asta e nevoie de un anumit curaj civic al autorului, caruia sa nu-i pese de anatema ce risca sa o atraga din partea lui Liiceanu, acest Savonarola al culturii romanesti, si a prietenilor sai.

            Si totusi de catva timp se intampla ceva ce contrazice cele de mai sus. A aparut cineva care nu se sinchiseste daca va fi pus la stalpul infamiei de cei ce dau tonul in opinia publica, probabil pentru ca el este demult considerat ca face parte din categoria „expiratilor“. Este cineva ce ia in raspar discursul public, ce nu se da in laturi sa calce in strachinile oficiale, ce ia la intrebari – una cate una – temele tabu, dar care priveste sever politica ce nu a reusit sa faca tara sa progreseze. Este vorba despre Paul Everac si seria sa de articole ce apar de doua ori pe saptamana in cotidianul „CRONICA ROMANA.  Nu imbratisez deplin punctul sau de vedere cu accente nostalgice, deoarece nu pot uita nici lipsurile alimentare din anii 80, si nici propaganda desantata a cultului personalitatii perechii domnitoare din intreg acest rastimp. Dar este echitabil ca judecata asupra istoriei sa nu se faca partizan, iar in democratie sa nu fim constransi a asculta conformist acelasi refren de vaicareala. In cele ce urmeaza voi prezenta cateva pasaje extrase din articolele  lui Paul Everac publicate in rubrica ingenios intitulata „Dinozaurul tare in dinti“.

                                                           *

     In De ce nu sunt liberal“(15 ianuarie 2008) este o ipotetica conversatie intre doi veri, din care unul isi justifica motivele pentru ce nu mai poate avea convingeri liberale :

    „Liberalii au bagat doctrina „imbogatiti-va“ cu substratul „prin orice mijloace“, lasati totul liber, lasati comertul guvernat doar de legea cererii si a ofertei, caci asfel piata se va adapta singura si toata lumea va avea un ce profit, incepand cu cei ce promoveaza respectiva doctrina. Liberalismul e doctrina capitalismului fara frontiere (nu de stat). Ca atare, pestele cel mare, intreprinzator, smecher sau hot, inghite neturburat pe cel mic, prost cinstit, omenos. Odata ajuns in carca lui, face ce vrea cu el, il poate lasa sa moara de foame, nu-si simte nici o obligatie, legile firii vor decide singure. Libertatea schimburilor comerciale trece inaintea intereselor specifice ale tarii. Ca atare si economiile bine organizate, performante, ale altora, le inghit pe celelalte, mai mititele si aservite, fac ce vor cu ele. (…) Azi toata Romania e vanduta, aservita de libera ce e ! Interesul romanesc dispare intr-o veselie si traiesc strasnic numai vanzatorii de tara. Tara e inchiriata, arendata, vanduta, bogatiile ei devastate in numele principiilor liberale; nimic nu mai e de sine statator, cum era cand ne „oprima“ dictatura, care, culmea, desi internationalista, dadea prioritate romanilor in Romania.

         Draga, mi-a zis varul M., ce descrii tu se potriveste si la taranisti si la democrati, si la social-democrati, adica la cam toti cei care, sub diferite doctrine, au devastat, vandut si oprimat.

          Asa e ! Toti au devenit, ca dracu, „liberali“ cand au fost calare, schimband pe „prin noi insine“ cu „pentru noi insine“.

 In Convorbire literara“ (24 ianuarie 2008), autorul sta de vorba cu un magar ce trage la o cotiga :   

„-   Chiar nu crezi ca exista democratie, urechiatule ?

                     Cum o sa cred ? a zis magarusul. Parlamentarii de pilda isi voteaza singuri si nestanjeniti lefurile, sporurile, pensiile. Asta ce e, democratie sau dictatura ? Nu vezi ca fac ce vor fara nici un control ?  Procesele penale la granguri se tin sub cheie – asta ce democratie e? Licitatiile, privatizarile, lichidarile se fac ad libitum, dictatorial. (…)        

                     Si pana la urma ce crezi ca se va intampla, magarusule ?

                     Voi candida si eu, uninominal, cu sanse destul de reduse, desi magarii si magariile s-au inmultit fantastic. Doar asa, de moft ! Bineinteles in alianta cu vre-un partid mai pe val. La dictatura insa nu visez, fiindca stiu ceeace stiu si altii : ca adevarata dictatura vine din afara, de la societati secrete cu programe globalizante, care au hotarat exact ce trebuie sa faca cu noi. Nea Calin si Nea Base, sau oricare alt nenea, tot la cotiga trag, iar biciul e in alta mana, mai sus, ca si haturile“.

                      

            In Cateva devieri“ (7 februarie 2008) se trec in revista rascoalele lui Doja, Horia, Tudor Vladimirescu si Avram Iancu, care au pornit revoltati impotriva unor adversari si apoi au deviat cauza spre adevaratii dusmani. Autorul se indoieste ca istoria se uita usor si adaoga :

            „Atunci de ce sa ne mai miram de maruntele devieri curente, de la un partid la altul, de la un sefulet la altul ? Si de ce ne-am cruci ca revolutionarul Tökes si democratul Marko, amandoi slujind noua Europa unita de pe o platforma romaneasca, doresc sa devieze Transilvania spre o Ungarie mare, chiar in nasul nostru de mocofani tampiti ?“.

 

            In Asa grait-a Zarathustra“ (4 martie 2008) anticul zeu persan are o convorbire cu autorul despre destinele neamului romanesc si spune :

            „- Voi romanii ati ramas niste hahalere atractioase, simpatice, cu voia buna la suprafata, gospodari de mana a doua, usor de pacalit. Acum ati intrat la gherla, sanse mari nu mai aveti.

         Cum asa ? Doar a venit democratia, libertatea, egalitatea !

         Nu pentru voi. Voi ati fost meniti lichidarii. Nu stiati ?

         Cum asa ? Doar am facut revolutia !

         N-ati facut nici revolutia ca lumea. Ati fost instigati, nitel infometati, un pic speriati, pusi in fata unor planuri ambitioase ce nu se potriveau cu nevoia voastra de sprit, amor si tacla. V-au lucrat cum au vrut.

         Cine ?

         Meseriasii marilor transformari sociale. Profesionistii politici. Manipulatorii. Ei sunt specialisti in orice fel de miscare sau schimbare de opinie, in momire, santaje, uneltire, fabricatie oculta. (…) Asa e planul. Romania, fiind si manoasa, se cam obraznicise. Daca mai era si coerenta, si eficace, incurca lucrurile, lua pietele. Or, cei mari aveau nevoie de piete, nu de marfa concurenta. Ei au pana azi nevoie de teritorii de expandare, nu de ziduri de aparare. Romanul e moale, mult mai moale ca ungurul, polonezul, cehul sau sarbul : aici e deci locul de expandare a celor ce nu mai incap in spatiul lor. E mai usor de atacat, de patruns. Atunci a trebuit daramata industria romaneasca si facuta alta, cu capital strain, cu mana de lucru ieftina. S-a pus pe butuci agricultura romaneasca, ca sa recurgeti la altii ori sa-i faceti mari fermieri pe unii adusi de peste hotar. Au trebuit adunati banii, economiile, bagate in banci si falimentate. Au trebuit vandute pe nimic capacitatile, devastate padurile, inchise sau cedate minele si puturile de petrol, lichidata flota, intarziata infrastructura, pe scurt, facut totul asa incat sa nu va puteti descurca fara obol strain care cere, in contrapartida, o noua instrainare. S-a ales un popor mai compatibil, mai fara caracter si educatie, harsit cu mizeria. Ca sa nu-si puie probleme morale, s-au dat divertismente din belsug, dintre cele mai grosolane. Divertismentul e si diversiune. A fost zapacit cu distractia, caci il distreaza totul : crima, injustitia, sexul, maneaua, talk-show-ul si, cel mai grav, meciul. I s-au bombardat stalpii de sustinere, personalitatile marcante din trecut. Dihonia politica e si ea inspirata, intretinuta de manipulatori“.

      In Doi stapani“ (18 martie 2008), amintind ratarile echipelor romanesti in diferite sporturi, isi pune intrebarea de ce pe vremea lui Ilie Nastase si a lui Tiriac se obtineau victorii si acum nu. Explicatia : „Atunci si acum erau doi stapani diferiti in loturile noastre sportive. Pe cel de atunci il putem numi Domnul Orgoliu National, intretinut de acel regim de trista amintire. Pe cel de astazi il putem numi Domnul Ban. Ei, dl.Ban face si el ce poate, uneori minuni, dar n-are forta interioara a Orgoliului National. In acea vreme se cladea cam peste tot in tara, era o furie a constructiei si uneori a emulatiei si a ambitiei saracului de a ajunge la parametrii bogatului, a celui umil sa iasa in evidenta, a celui selectionat – sa-si demonstreze taria morala. Astazi, toate astea le-a luat in primire dl. Ban. Cu dl Orgoliu National nu se prea mai sta de vorba, s-a abolit si din cartile de citire, si din conferinte, nu face bine in nici o biografie.(…) Dl. Ban plateste, achizitioneaza, da afara, taie plata cand vrea. El e ca vanzatorii si stapanii de sclavi din plantatii. Si pana la urma vom vedea cum joaca portughezi cu ghanezi si cu brazilieni intre ei, sub diferite firme de cluburi franceze, poloneze, romanesti, care au cate ceva in pusculita. Iar daca dl Ban nu baga nimic in patinaj sau sky romanesc, fiindca nu castiga nimic, acestea vor muri inainte de a se naste. Si alte discipline, candva mari la noi, vor disparea, cum au si inceput.“ 

                                                     *

      Nu pot decat sa recomand citirea in intregime (in www.cronicaromana.ro      

a articolelor lui Paul Everac, alaturi de cele ale altor oameni de cultura cu simpatii de stanga : Razvan Teodorescu,  Vladimir Pasti, Corneliu Vlad, Al. Mironov, Gr. Cusnarencu, N. Iliescu s.a.