Posts Tagged ‘dreapta politica’

Andrei Plesu despre romani

July 20, 2013

 

Pentru multi intelectuali, Andrei Plesu este elitismul in stare concentrata, spiritul cel mai profund al natiei, cel care imparte cu Liiceanu si Tismaneanu insusirea nepretuita de a rasuci neincetat degetul in rana presupus inca nevindecata a acestei tari – comunismul. A emite vreo critica la adresa articolelor publicate de dansul pare un sacrilegiu, o impietate, te pune in situatia unui barbar ce nu pretuieste frumosul si intelepciunea. Aceste cateva ganduri m-au strabatut acum cateva zile cand, insotite de exclamatiile de admiratie pentru autor ale unei cunostinte, am primit  doua editoriale ale lui Plesu despre romani si Romania, pe care nu le citisem pana acum. 

Ce reflectii ne impartaseste dansul despre cei ce ii sunt concetateni? Ca “lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea” formeaza “o traditie durabila a tarisoarei noastre”, ca “desi NATO incearca sa ne organizeze si UE sa ne domesticeasca”, efortul acestora e zadarnic, deoarece romanul “are sapte vieti in pieptul de arama, nu moare si nu se transforma, ci se adapteaza si se descurca”. De aceea “strazile vor ramane mereu pline de gropi”, iar “soferii vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste”, “justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta”, “scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii, vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food”.

Dar nu e deajuns. Ni se mai atrage atentia cu ingrijorare asupra catorva paradoxuri. Ca daca avem medici foarte buni, in schimb spitalele sunt foarte proaste si deci “daca medicul te salveaza, sistemul te omoara“. Ca daca avem atractii turistice, nu avem totusi turism, din cauza drumurilor si a hotelurilor miserabile;  ca daca avem elevi emeriti, profesorii s-au descalificat; ca daca avem pamant fertil, ba chiar si destui tarani, nu mai avem agricultura si suntem obligati sa importam hrana; “ca ne imbulzim, ne ocaram si vociferam ca o hoarda fara istorie si fara credinta”.  Iar mai departe cade sentinta, fara drept de apel: “Cresterea organica, cu rezultat constient si previzibil, continuitatea, consecventa, organizarea, tenacitatea, iata virtutile care ne lipsesc”.

Citind cele de mai sus, bietul cititor poate fi cuprins de disperare. S-ar parea ca nu mai e nici o salvare, ca suntem sortiti pe vecie la o existenta subumana, spre dispretul catorva ganditori ce ne pun oglinda in fata. Articolele apocaliptice ale d-lui Plesu mi-au pus intrebarea  ce semnificatie se poate da astazi listei interminabile de defecte, genetice sau insusite, ale romanului tipic pe care ne-o etaleaza dansul? Caci nu e doar o izbucnire temperamentala, o rafuire pusa in pagina tiparita pentru cateva ofense sau din grija pentru viitorul natiunii. Nimic nu este intamplator, nimic nu este dezvaluit fara motiv . Este aproape un sfert de secol de cand comunismul a fost ingropat, chiar si in Rusia, deci timp in care libertatea cuvantului, legile pietei, democratia parlamentara, privatizarile, respectarea cu sfintenie a indicatiilor pretioase venite de la Bruxelles  sau din partea FMI ar fi trebuit sa-si arate efectele benefice, iar “masele largi populare” sa fie cuprinse de o satisfactie generala. Nimic din asa ceva nu se constata insa si nici nu se prevede, caci – asa cum pretinde dl. Plesu – suntem condamnati, nu de istorie, ci de un destin etnic implacabil, de blestemul de a ne fi nascut romani. Nu-mi amintesc sa fi intalnit si in publicatiile altor tari asemenea verdicte ce obliga fie la resemnare, fie la sinucidere. Sunt cateva explicatii posibile pentru o asemenea atitudine.

Cea mai verosimila ipoteza ar fi conformismul. Societatea romanesca e apasata de nemultumire  fata de clasa politica, fata de economia ce nu demareaza, de politica externa lipsita de sira spinarii si deci slugarnica, de tot mai adanca cascare a prapastiei intre bogati si saraci. E o situatie critica ce nu poate dura si numeroase sunt personalitatile de pe glob ce semnaleaza simptomele gravei crize social-politice ce se apropie. Dl. Plesu a inteles si dansul asta. Nu poate insa sa arunce vina pe capitalism, caci asta ar contrazice intregul sau “Weltanschauung” neoconservator.  Adoptand postura de profet, dansul a gasit un vinovat comod ce nu poate riposta:  romanul cu defectele lui incorigibile. E uimitor cat de multi sunt cei care se vaicaresc pe forumuri si pe bloguri pentru nefericirea de a se fi nascut in spatiul carpato-dunarean. De la stanga la dreapta, de la tineri pana la batrani, lumea se plange , ba chiar indeamna la emigrare.  Adoptarea conformista a acestui mod de a vedea  nu costa nimic, dar rasplateste autorul cu aplauzele ignorantilor.

O alta explicatie ar fi nemultumirea pentru impasul politic in care a ajuns relatia dintre presedinte, pe deoparte, si parlament si guvern, pe de alta parte. Basescu si-a dezamagit partizanii  ce doreau traducerea in viata a promisi unii de tragere in teapa a adversarilor politici.  Peste 15 luni vor avea loc noi alegeri prezidentiale si  cine stie – se intreaba ei – ce presedinte concesiv fata de niste reforme sociale nedorite va ajunge la Cotroceni. Dl. Plesu s-ar putea ca prin aceste articole sa atraga atentia inca de pe acum ca masele needucate, multimile celor prost crescuti, pot sa incline balanta electorala intr-un sens nedorit de proaspata clasa a potentatilor economici.  Ma intreb, pe de alta parte, daca asemenea articole sumbre puteau fi scrise cu cativa ani in urma si anume inainte de a se fi declansat criza economico-financiara ce a schimbat configuratia fortelor politice din Romania. Se stie ca Andrei Plesu l-a sustinut pe Traian Basescu la ambele alegeri prezidentiale, precum si la referendumurile de suspendare din functie.  Succesul de atunci al presedintelui probabil ca ar fi facut ne la locul ei afirmatiile de acum ca poporul e alcatuit din “scursuri”, “derbedei”, “prosti” si “semidocti”.  Sau poate ca de vina pentru pretinsa prostie generalizata a natiunii o fi actualul parlament si actualul guvern, iar de indata ce presedintelui Basescu i s-ar pune la dispozitie o noua Constitutie croita dupa dorintele dansului, un parlament favorabil si un prim-ministru supus  si devotat, atunci bunastarea si inteligenta populara ar apare in chip miraculos.  Tristetea care il cuprinde pe Andrei Plesu vazand de cata imbecilitate e inconjurat atunci cand vine in tara, poate ca nu e decat un mod subtil de a-si declara opozitia fata de cateva persoane sus-puse, dar in nici un caz nu e o luare de atitudine impotriva sistemului.

Daca ma gandesc bine, sunt si alte explicatiile posibile pentru exasperarea ce il cuprinde pe Andrei Plesu (si nu numai pe el) cand contempla societatea romanesca, fara a intrezari solutii. Dar asta – cu un alt prilej.

Soarta intelectualului american neoconservator

November 18, 2008

                                                

            Prezint mai jos, in rezumat, articolul lui Mark Lilla, cunoscut eseist american si autor al mai multor carti, ce preda cursul de „Istoria ideilor“ la Columbia University, N.Y. L-am tradus (din saptamanalul german „Die Zeit“ – 13 noiembrie 2008) pentru ca – pastrand proportiile – el poate sugera unele analogii cu evolutia posibila a intelectualitatii de dreapta romanesti, ce simte cu disperare ca se apropie sfarsitul anilor in care au crezut ca vor domina fara riposta spatiul cultural, deoarece ideile lor ar corespunde, pentru lunga durata, spiritului vremii. 

 

 

            „Finita la commedia“. Multe au luat sfarsit la 4 noiembrie cand Barack Obama a fost ales cel de al 44-lea presedinte al Statelor Unite. Americanii au sarbatorit sau au plans a doua zi, in functie de felul in care au votat. Indiferent insa de asta noi, atat democrati cat si republicani, am ciocnit impreuna paharele rasufland usurati cand Sarah Palin s-a reintors la postul ei din Alaska.

            Farsa cu candidatura lui Palin va fi pentru mult timp inca, subiectul preferat al comicilor si al istoricilor, ceeace nu e putin lucru. Ar fi insa regretabil daca hohotele de ras nu ar lasa loc si unei reflectii serioase asupra celor petrecute. Asa cum s-a scris deja, alegerea de catre John McCain a Sarei Palin drept candidata la postul de vicepresedinte al SUA nu este  nici un accident datorita senilitatii, nici o decizie luata la disperare. Este mai curand rezultatul unei indelungate cautari a intelectualilor conservatori dupa o figura populista tanara, de fusta careia sa se poata tine agatati in viitor.

            Dar despre ce intelectuali este vorba ? Cu 40 de ani in urma, rasareau ca ciupercile institutele de cercetari neoconservatoare, iar reviste ca The Public Interest si Commentary devenisera lectura obligatorie a tuturor celor care le impartaseau ideile. Principalii purtatori de idei ai noului curent erau Irving Kristol, Nathan Glazer, Daniel Patrick Moynihan, Gertrude Himmelfarb, Peter Berger, Jeane Kirkpatrick, Norman Podhoretz. In perioada confuza a circului politic de dupa 1968, cand intelectualii de stanga nu erau capabili sa dea raspunsuri coerente la intrebarile grave ale momentului, cuvantul acestor aparatori pasionati ai societatii democratice parea singurul credibil.

            Cum a fost posibil atunci ca, patru decenii mai tarziu, cei de la National Review si la Weekly Standard, urmasi ai lui William F. Buckley si ai neoconservatorismului, sa sustina o candidata ca Sarah Palin, care – cu ignoranta, provincialismul si demagogia ei populista – intruchipeaza tocmai ceeace combatusera vechii ganditori conservatori? Explicatia e ca inca in anii `80, o serie de conservatori de frunte, frustrati de atitudinea persistenta de stanga a presei si a establishmentului universitar, au inceput sa vorbeasca despre „cultura antagonica a intelectualilor“. Vedeau peste tot numai adversari si au decis sa mizeze pe „americanul normal“, pe care insa nu il cunosteau aproape deloc. Irving Kristol si-a schimbat radical discursul pe la mijlocul anilor 1980, scriind ca „ratiunea sanatoasa a americanului de rand“ a fost tradata de „elitele noastre dezorientate“ in probleme ca educatia si criminalitatea. A avut deci loc o intoarcere spre populism, ca solutie salvatoare a dreptei conservatoare. Acesti noi conservatori se afirmau explicit ca „anti-intelectuali“, desi mai toti erau absolventi ai celor mai renumite universitati de pe coasta de est. Ei vor sa faureasca un front impotriva paturii educate ce este majoritar de stanga, ironizeaza sfaturile economice date de laureatii premiului Nobel si acorda pretuire „intuitiei politico-financiare“ a unor muncitori instalatori sau din constructii. Ei ridiculizeaza ambasadorii si diplomatii si ii ridica in slavi pe ziaristii „patrioti“ ce nu au pasit niciodata in afara Statelor Unite si nu stiu nici o limba straina. Si cu ajutorul televiziunii si a blogurilor, ei au reusit sa gaseasca un larg public popular, ce accepta cu placere dispretul fata de intelectualitate. Ei spera sa influenteze acest public, cand in realitate acest public reactionar ii influenteaza pe ei.

            Conservatorilor traditionali le era repulsie de populism, deoarece ei considerau elitele  ca parte componenta a vietii politice in democratie. Este normal ca in democratie elitele sa-si afirme pozitia pe baza experientei si talentului lor. Iar faptul ca sunt mai educate, trebuie doar sa serveasca bunastarii obstesti. Societatea are nevoie de elite, dar ele trebuie sa fie atasate democratiei si sa o apere de vulgaritate si de nivelarea egalitarista. David Brooks scria intr-un articol din New York Times ca dispretul conservatorilor „fata de intelectualitatea de stanga“ s-a transformat in „dispretul lor fata de paturile educate“. Si ca nu cumva tocmai asta i-a facut pe multi alegatori educati de a nu mai vota cu partidul republican. Mie imi este complect indiferent viitorul partidului republican. Dar nu-mi este indiferenta calitatea gandirii politice in aceasta tara. A fost un timp in care intelectualii conservatori ridicau nivelul desbaterii publice in America si contribuiau la luciditatea ei. Asta a trecut. Ce caracterizeaza acum calitatea evaluarii politice este alegerea Sarei  Palin ca eventual om politic de factura mondiala. Partidul republican si dreapta politica vor supravietui, dar traditia intelectuala conservativa e deja moarta. Moartea ei i-a facut pe toti mai saraci, chiar si pe liberalii de stanga si pe mine.