Posts Tagged ‘economia mondiala’

PRIVIND SPRE VIITOR

January 8, 2010

 Am intrat de cateva zile in cel de al doilea deceniu al acestui secol, ceeace poate fi un bun pretext de a investiga viitorul. Nu e vorba de ghicitul in cafea, ci de trecerea in revista a unor opinii, mai recente sau mai vechi, a unor profesionisti ai prospectivei despre problemele cu care se va confrunta lumea in anii ce vin.

Mai intai sa deschidem suplimentul revistei “The Economist” intitulat “The World in 2010”, caiet de 146 de pagini care, de 20 de ani, apare anual in decembrie. El ne asigura ca economia mondiala va iesi in anul viitor din recesiune, dar ca tarile bogate se vor confrunta in continuare cu mari dificultati economice. In Marea Britanie, la alegerile din luna mai, conservatorii vor prelua cu siguranta puterea, iar in Statele Unite, la alegerile de “mid-term” din noiembrie, este posibil ca Obama sa piarda majoritatea in Camera Reprezentantilor. Pe de alta parte in anul 2010 China isi va afirma tot mai puternic rolul in toate problemele globului, de la economie, la schimbarea climei si la diplomatia nucleara. Ea ocupa locul intai pe plan mondial in comertul exterior, depasind Germania si Japonia, si se afirma, alaturi de SUA, drept o noua “natiune indispensabila”. Alt eveniment remarcabil: pe 11 iulie lumea va aclama echipa castigatoere a campionatului mondial de fotbal din Africa de sud. Mai multe tari sud-americane vor sarbatori 200 de ani de la cucerirea independentei. In privinta Romaniei, prognoza revistei britanice este nesigura, caci la data aparitiei nu se cunostea rezultatul alegerilor prezidentiale. Se apreciaza insa ca PIB va creste cu 1%, atingand o valoare pe cap de locuitor de 8.680 US dolari (sau 11.760 US dol. in expresie PPP), iar inflatia va fi de 3,3 %. Se prevede insa un an de proteste populare, ca urmare a restrictiilor impuse de FMI.

O privire mai indepartata este cea aruncata de expertul german prof. Dr. Peter Scholl-Latour. Pentru anul 2020 dansul vede o accentuare a rivalitatii dintre SUA si China, statele Uniunii Europene fiind divizate de partea careia din cele doua puteri sa se situeze. Statele Unite vor dori sa-si accentueze atitudinea de “politist mondial”, dar vor constata ca in aceasta privinta cheltuielile uriase de inarmare nu ajuta la mare lucru. Peste zece ani doua-treimi din populatia globului va locui in mediu urban (astazi traieste in orase doar jumatate din omenire). Printre marile metropole ale lumii va fi Lagos din Nigeria cu 20 milioane locuitori. Urbanizarea atrage dupa sine cresterea criminalitatii unei populatii exasperate de mizerie. Chiar si in Africa de sud va spori amenintator confruntarea intre populatia bogata, alba, si cea saraca, neagra. Rusia va fi ferita de orice conflict militar venit din afara, datorita dotarii exceptionale cu rachere si arme nucleare, dar se vor accentua turburarile interne, indeosebi din sanul celor 20 milioane de musulmani ce traiesc pe teritoriul acestei tari. Federatia rusa va continua sa fie principala sursa de alimentare cu titei si gaze a Europei occidentale. India are un potential imens de oameni, iar cresterea populatiei ei este de doua ori mai mare decat cea a Chinei. In 2045 India va deveni, cu 1,6 miliarde locuitori, cea mai populata tara a lumii, desi are o suprafata locuita de doar o treime din cea a Chinei, dar va fi departe de a o atinge pe aceasta in privinta economiei. Desvoltarea economica a Chinei va duce la tendinte de expansiune a ei spre uriasul spatiu al Siberiei.

In centrul oricarei evaluari a politicii mondiale sta aprecierea atitudinii viitoare a Statelor Unite fata de marile probleme ce vor confrunta lumea. Opinia neoconservatoare a fost exprimata inca cu cativa ani in urma de doua personalitati ale presei americane, William Kristol si Robert Kagan, intr-un articol publicat in „The National Interest“: „Sistemul international actual nu se mai bazeaza pe echilibrul intre mai multe puteri, ci pe hegemonia americana. Institutiile financiare americane au fost create de americani si servesc interesele lor. Sistemul international de securitate se bazeaza pe un ansamblu de aliante care toate sunt conduse de St. Unite. (…) Actuala conjunctura internationala, destul de favorabila, este un rezultat al hegemoniei noastre, si deci orice slabire a influentei americane le-ar permite altora sa organizeze lumea dupa cum le convine : tari ca Rusia si China, daca li s-ar oferi ocazia, ar da sistemului international o cu totul alta configuratie. Hegemonia americana trebuie deci mentinuta tot atat de activ pe cat a fost cucerita. (…) Statele Unite nu urmaresc un interes national marunt si egoist, ci isi afla interesul intr-o ordine internationala favorabila lor.”

Opinia contrara, liberalista, ar fi cea cuprinsa mai demult in cuvintele batranului diplomat George Kennan in interviul publicat in „New York Review of Books“ : „Aceasta planeta nu va putea fi niciodata condusa dintr-un centru politic unic, indiferent cat de mare va fi puterea sa militara.(…) Daca noi, americanii, ne vom considera far al progresului politic si vom da lectii celei mai mari parti a lumii, ar fi lipsit de gandire, pretentios si respins“. Dar mai raspicat exprima acest lucru William Pfaff, editorialist la „International Herald Tribune“ : „Sistemul de aliante faurit de America in timpul razboiului rece, a fost dorit si acceptat de partenerii ei. Odata insa cu prabusirea URSS si evolutia Rusiei si Chinei comuniste spre un regim ce respecta regulile relatiilor internationale, politica St. Unite a pierdut argumentul sau si deci legitimitatea sa s-a diminuat. Sistemul vechi de aliante traieste totusi din elanul sau conceptual, desi si-a pierdut justificarea initiala. Mentinerea acestei politici perimate a devenit unicul obiectiv al politicii americane.(…) Statele Unite sunt sclave ale gandirii lui Woodrow Wilson, care a insuflat natiunii americane convingerea ca aceasta tara a fost creata de Dumnezeu pentru a ghida natiunile lumii pe calea libertatii. Idee reluata de altfel de Madeleine Albright, cand arata ca St. Unite sunt „natiunea indispensabila“ pentru ca „fiind mai inalta, ea vede mai departe”. Dar vechii aliati, care mult timp au fost beneficiarii protectiei americane, au inceput sa o resimta ca o povara, ca o piedica a suveranitatii. Desigur , precizeaza W. Pfaff, nu e si cazul fostelor tari ale pactului de la Varsovia, care nu au fost aliate ale Americii si doresc acum ca protectia ei sa se extinda asupra lor. Insa chiar americanii nu au o idee prea clara daca aceasta costisitoare prezenta planetara a SUA e indispensabila. De aceea s-au elaborat tot soiul de teorii despre amenintarile care ar pandi America: o ciocnire a civilizatiilor, un atac al lumii islamice asupra occidentului, o renastere a imperialismului rus sau chinez, internationalizarea crimei organizate, teroarea statelor mici dar ticaloase („rogues states“) etc. Multe din aceste ipoteze decurg din interesele fabricantilor de arme sau reflecta instinctul de supravietuire al birocratilor razboiului rece.“

Cele de mai sus arata cat de periculos este a gandi secolul 21 cu mentalitatile secolului 19 si chiar cu cele ale secolului 20. “Nu putem prevedea viitorul, dar il putem pregati” scria savantul belgian Ilya Prigogine, laureat al premiului Nobel (1977). Iar temele ce ar trebui atent pregatite in vederea unei lumi mai bune pentru copiii si nepotii nostri sunt multe: Cum va evolua demografia? Trebuie sa ne temem de biotehnologii? Care ar putea fi viitoarele pandemii? Ce se va intampla cu rezervele de apa, de hrana, de energie? In domeniul cultural, cum vor evolua limbile si literatura, muzica si artele plastice? La ce ne putem astepta in privinta educatiei? Mai are un viitor presa tiparita in fata asaltului internetului? Ce progrese (sau regrese) va face democratia? Cum se poate incheia un nou contract social in plina desvoltare a globalizarii? Cateva intrebari deci, printre numeroase altele, greu de imaginat astazi…

Advertisements

LUMEA IN ANUL 2009

December 7, 2008

                                               LUMEA IN ANUL 2009 (I)

 

            A aparut suplimentul anual al revistei britanice „The Economist“, intitulat „The World in 2009“, un caiet de 150 de pagini plin de preziceri ale specialistilor asupra evenimentelor cu care lumea se va confrunta in anul viitor. Prognoze, dintre care unele reflecta certitudini, altele sunt probabile, iar unele – surprinzatoare. Cateva dintre ele le voi prezenta succint in cele ce urmeaza. Stim de pilda ca in ianuarie Barack Obama va deveni al 44-lea presedinte al Statelor Unite si primul om de culoare ce ocupa aceasta functie. Lumea asteapta cu incredere reformele pe care el le va aduce, atat pe plan intern, cat si extern, beneficiind de ajutorul unui Congres in care majoritatea membrilor face parte din partidul sau, democrat.

            In alte colturi ale planetei au loc evenimente, sau sunt in desfasurare procese si fenomene, ce pot influenta simtitor imaginea lumii in anii viitori. In luna iunie vor avea loc noi alegeri pentru parlamentul european, in Germania – alegeri pentru Bundestag, in India – alegeri generale, in Romania, Indonezia, Africa de sud, Iran si Afganistan – alegeri prezidentiale. Desigur ca problemele asupra carora se va cere electoratului sa se pronunte vor fi mai ales cele locale, dar asupra partidelor si candidatilor va apasa criza economica si rolul pe care statul il va juca in depasirea recesiunii. Aproape toate tarile bogate, dupa ce au avut cativa ani de crestere economica exceptionala, vor inregistra in anul viitor cresteri in jurul cifrei zero, uneori chiar cu minus. Multe falimente de firme si inchideri de fabrici vor conduce la o crestere a somajului si se vor ascuti problemele sociale. Recesiunea, daca nu chiar depresiunea economica, nu va ocoli si alte tari, dar prognoza arata ca economia BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) ramane robusta si aceste patru tari vor avea un cuvant tot mai greu de spus in politica mondiala. Chestiunile ecologice raman acute, asa cum se va dovedi la conferinta de la sfarsitul anului asupra incalzirii globale, ce va avea loc la Copenhaga. La 400 de ani dupa ce Galileo Galilei a privit pentru prima oara cerul printr-un telescop, lumea va sarbatori anul international al astronomiei. Multe probleme acute vor ramane probabil in continuare deschise, ca de pilda gasirea unei solutii de compromis intre Israel si vecinii sai arabi, combaterea cu deplin succes a terorismului sau gasirea unui medicament pentru prevenirea cancerului.

            Atentia mi-a fost atrasa insa mai ales de comentariile din acest caiet privind situatia din Europa de rasarit, zona careia ii este consacrat un articol cu calitati de obiectivitate rar intalnite in presa occidentala. Ceeace ma indeamna sa il reproduc cu mici prescurtari in cele ce urmeaza.

           

            Ce au adus cei douazeci de ani de tranzitie la capitalism ?

            In anul 2009 se va sarbatori a 20-a aniversare a caderii zidului de la Berlin, inceputul prabusirii economiei planificate central, a dictaturii politice, a magazinelor goale si a productiei de bunuri de proasta calitate in tarile Europei de rasarit. E adevarat ca Vladimir Putin a numit disparitia URSS drept cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului 20, dar in aceste doua decenii s-au inregistrat si succese. Aproape toate tarile din estul Europei au avut cresteri economice rapide, iar zece dintre ele au devenit membre ale UE. Cresterea somajului, a inegalitatii sociale si a criminalitatii erau fenomene inevitabile si trebuie considerate niste rele mai mici decat avantajele obtinute. Oare asa sa fie?

            Sondajele de opinie scot la iveala o mare nemultumire in randul populatiei. Conform datelor Bancii Europene pt. Reconstructie si Desvoltare (BERD), numai 30% din oamenii acestei regiuni considera ca situatia lor materiala s-a imbunatatit din 1989 pana acum. Doar 15% cred ca astazi e mai putina coruptie decat acum 20 de ani, iar increderea in virtutile democratiei si economiei de piata a scazut. In toate tarile tranzitiei de la socialism la capitalism (inclusiv Rusia), unde in 1989 nivelul PIB/locuitor era valuat la 43,6% din nivelul celor 15 tari vest europene membre ale UE, in 1999 acest indicator scazuse la 24,9%. Pentru  2009 s-a  prognozat o crestere pana la nivelul 39,6%, deci inca departe de a se fi recastigat terenul pierdut. Numai in tarile din Europa centrala si cele baltice se prognozeaza in 2009 un PIB/loc. superior nivelului din 1989 al celor 15 tari vest europene membre ale UE. Se evalueaza intre 0,5 si 1,0 trilioane USdol. costul tranzitiei. Daca contam pe o crestere ulterioara cu 4-5% pe an a PIB al tarilor din aceasta zona a continentului, se poate spune ca va mai fi nevoie de inca un deceniu pentru a se spune ca tranzitia a devenit economic rentabila.

            Se zice ca procesul de tranzitie in aceste tari est europene a fost una dintre cele mai pasnice revolutii din istorie. In tacere ea a cerut totusi un mare numar de victime. Datele statistice arata ca nivelul mortalitatii in 2009 in mai toate aceste tari a crescut fata de nivelul din 1989, indeosebi in Rusia si Ucraina. Totodata a scazut drastic si rata natalitatii. Europa de rasarit este singura regiune de pe glob unde numarul populatiei a scazut in acesti 20 de ani cu cca. 7 milioane persoane. O atare situatie arata ca populatia se gaseste intr-o stare de stress intens, asemanator unei situatii in timp de razboi. Unii spun ca recastigarea libertatii nu poate fi echivalata cu nimic. Dar pe langa libertatea de exprimare, rasturnarea social-politica a rascolit vietile oamenilor. Unii dintre ei s-au dovedit mai usor adaptabili, dar multi nu au reusit sa suporte socurile psihice ale unei asemenea schimbari majore.  

 

                                   Dar Romania?

            Tara noastra nu reprezinta un punct politic sau economic fierbinte pe glob, demn de a i se fi acordat o prea mare atentie in prognoza pe anul viitor a revistei britanice. Totusi se scrie ca „urmare a alegerilor de la sfarsitul anului 2008, ar parea plauzibila o alianta a partidului national-liberal la putere cu partidul social-democrat din opozitie, dar numai dupa niste targuieli dificile. Indiferent insa de formula gasita, noua echipa ce va prelua puterea va trebui sa impuna un plan de austeritate. Cresterea economica din ultimii ani s-a facut pe seama unui control slab al cheltuielilor bugetare, o sporire a salariilor dificil de mentinut si o crestere a deficitului bugetar. Ritmul de crestere va fi mai redus in 2009 decat in anii precedenti, dar nivelul prognozat (4,8%) ar putea fi inca mai redus daca conditiile externe se vor agrava.“

            Este de remarcat ca ritmul de crestere al PIB prognozat de revista britanica pentru tara noastra este apropiat de cel evaluat pe anul viitor si de banca nationala a Romaniei. El este cam la nivelul ritmului prezis pentru Rusia (4,0%), pentru Bulgaria (4,1%) si pentru Slovacia (5,0%), dar mai mare decat cel din Polonia (3,8%), Cehia (3,4%), Ucraina (2,3%), Ungaria (1,5%) si tarile baltice. Nivelul PIB/loc. de 9.400 USdol. (13.850 USdol. in expresie PPP) este cel mai mare atins de Romania in ultimii 20 de ani, dar el este mai redus decat cel prognozat pentru toate celelalte tari din aceasta zona (cu exceptia celui al Bulgariei : 6.990, respectiv 13.650 USdol./loc. in PPP). Dar nimeni nu poate prezice cum va evolua criza economica peste cateva luni si daca asigurarile date de conducerea statului ca Romania nu va fi grav afectata, nu se vor dovedi doar niste promisiuni electorale.

             

CAPITALISMULUI I SE DESCOPERA ACUM ALTA FATA

September 28, 2008

                         

            Criza financiara din Statele Unite a determinat aparitia a numeroase articole si pronuntarea de cuvantari ale unor oameni politici ce desvaluie detalii ale mecanismului financiar abia recunoscute in intreaga lor importanta. Este un moment istoric ce merita sa staruim asupra lui, desi s-ar parea – rasfoind presa romaneasca – ca problemele ce framanta finantele mondiale sunt ignorate sau considerate minore la Bucuresti. Voi prezenta mai jos cateva aspecte ce apar ca relevante pana acum din analiza cauzelor crizei.

 

1)      In primul rand este vorba de rolul esential al statului in pastrarea echilibrului in economia de piata, rol „descoperit“ acum chiar de unii dintre cei care declarau ca o lege de fier a  capitalismului este interventia minima a statului. Ca prin reafirmarea rolului statului se incalca unul din preceptele sfinte ale liberalismului, se pare ca nu mai deranjeaza pe nimeni. Dar se foloseste prilejul pentru a se repeta ca „avem nevoie de un stat puternic, care sa-i ajute pe cei saraci, sa distribuie ajutoare sociale si care sa intervina atunci cand mediul privat nu se descurca“. Oare de ce brusc, mediul privat s-a dovedit incapabil sa rezolve problemele, desi el era prezentat pana recent drept solutie miraculoasa pentru rezolvarea tuturor greutatilor economice ? Fraze cu iz socialist sunt lansate acum fara jena de sefi de state conservatori, partizani pana mai ieri ai globalizarii eliberata de orice bariere ! Cand Congresul american a alocat, la sfatul celor mai buni economisti, 700 miliarde dolari pentru cumpararea activelor devalorizate ale bancilor si injectarea de capital lichid institutiilor financiare, pentru restabilirea increderii in sistemul de credite din care traieste economia SUA, multi s-au intrebat unde au fost pana acum cei ce trebuiau sa stea de paza la functionarea fara surprize a acestui sistem? Realitatea este ca pericolul a fost semnalat de mai multi ani, dar ideea fixa, cu valoare de dogma, ca statul nu poate decat sa strice daca intervine, a impiedicat nu numai actuala administratie republicana, ci si cea democrata a lui Bill Clinton, sa adopte reforme radicale. Era nevoie de un cutremur pentru a-i trezi la realitate pe cei imbatati de usurinta obtinerii profitului fara existenta unei productii reale. Dar, recunoscandu-se rolul inconturnabil al statului, ar trebui ca logica acestei idei sa fie dusa pana la capat. Nu este suficient ca acest rol sa se limiteze la sectorul bancar si de asigurari, deoarece mai sunt alte domenii in care speculantii zburda fara a fi deranjati de nimeni. Unul dintre aceste domenii este – de pilda – formarea  pretului pe piata al produselor petroliere, care are oscilatii in jos si in sus, fara ca aceasta sa concorde cu cantitatea produsa si chiar cu valoarea reala a titeiului extras.    

2)      Un alt aspect e introducerea echitatii  in activitatile financiare. Acum, cand se pare ca s-au gasit cauzele crizei, iese la iveala ca valoarea schimburilor de derivate financiare la burse ajunsese sa fie de sase ori mai mare decat valoarea reala a avutiei mondiale, adica se speculau valori fictive. Banca Lehman, acum falimentara, inregistra ca normala o cota a profitului de 30 % din operatiile de specula bursiera. La inceput ea folosea banii proprii, apoi insa lua capital pe credit din afara. Spre sfarsit, la fiecare dolar propriu reveneau 30 de dolari imprumutati prin tehnica „Leverage Buy Out“(LBO). Era o adevarata orgie a castigurilor, permitand de pilda unei banci ca Goldman Sachs sa plateasca in 2006 celor 26.000 salariati ai sai  prime in valoare totala de 16 miliarde dolari, in hartii de valoare. Dar umflarea peste masura a bulei financiare a dus la adancirea discrepantei intre veniturile salariale. S-a socotit ca in lume cca. 100.000 persoane poseda bunuri financiare in valoare de 15.000 miliarde dolari, adica un sfert din PIB mondial. Iata cateva salarii ale unor mari bancheri : Richard Fuld, seful lui Lehman Brothers, banca cu pierderi in valoare de 8,6 miliarde dolari, a avut pana anul trecut un salariu anual de 41 milioane dolari ; James E. Cayne, seful bancii Bear Stearns ce a inregistrat pierderi de 19,8 miliarde dolari, avea un salariu anual de 68 milioane dolari ; John J. Mack, seful bancii Morgan Stanley, cu pierderi de 11 miliarde dolari, avea un salariu anual de 40 milioane dolari; etc. Este tot mai frcvent ca sefilor unor institutii financiare sau mari concerne, sa li se acorde, atunci cand nu mai sunt alesi in functia de conducere, o despagubire (filodorma). De pilda Stanley O’Neal, sef al lui Merrill Lynch, banca de investitii ce a inregistrat o pierdere de 52 miliarde dolari, a primit la parasirea postului o filodorma de 161 milioane dolari. Imbogatirea continua a detinatorilor de patrimoniu financiar se bazeaza, la urma urmelor, pe deteriorarea conditiilor de salarizare a celorlalti cetateni : somaj, marginalizare, desprinderea remunerarii de cresterea productivitatii, sporirea duratei de munca, riscul ca pensiile sa fie jucate si pierdute la bursa etc. Acum, in proiectul de lege ce urmeaza a fi elaborat prin decizia Congresului SUA, se prevede ca salariile si filodormele sefilor de firme si banci sa fie indexate (puse in corelare) cu rezultatele economice obtinute de firma, iar nu lasate la aprecierea consiliilor de administratie. Aceasta masura a fost adoptata insa mai mult pentru a da satisfactie contribuabililor, indignati de faptul ca din impozitele lor sunt salvate banci duse la faliment de niste sefi incapabili, platiti regeste.

3)      a treia problema este efectul crizei financiare asupra politicii internationale. Trebuie recunoscut ca actuala criza nu este insotita – deocamdata – si de o recesiune economica, ceeace ii face pe unii sa o considere doar drept un accident nefericit. Dar convocarea unei mari conferinte internationale care sa regandeasca de la zero intregul sistem financiar si monetar mondial, este ceruta de tot mai multi sefi de state. Fara trecerea prin asta de la cuvinte la fapte, ar insemna ca inca odata, dupa crizele din Mexic(1995), asiatica (1997), din Rusia (1998), din Argentina (2001), imobiliara americana (2007), sa nu se traga nici o invatatura din cele petrecute in ultimii ani. O asemenea conferinta va pune capat caracterului unipolar al lumii. Desigur, Statele Unite raman prima putere din lume in domeniul economic, militar, tehnologic si cultural, dar nu mai pot sa revendice o suprematie incontestabila, hegemonica. Si nu numai din cauza dificultatilor financiare actuale, ci si pentru ca sunt inglodati in razboiul din Irak si Afganistan, iar popularitatea lor in intreaga lume e la nivelul cel mai scazut. Totodata are loc ridicarea unor puteri precum China, Rusia, India, Brazilia s.a., care fiecare are un cuvant important de spus in ce priveste treburile lumii. Acest lucru va trebui inteles, mai devreme sau mai tarziu, si la Washington. Este drept ca ambii candidati la presedintia Statelor Unite, Obama si McCain, recunosc necesitatea practicarii de America a unui mai mare multilateralism, dar – cel putin in interventiile lor televizate in campania electorala – se constata ca tonul de putere imperiala nu a fost abandonat. Probabil ca economiile europene vor suferi si ele in 2009 o stagnare. Ea se va repercuta si asupra tarilor cu economia in desvoltare, in primul rand prin reducerea investitiilor straine, dar si prin scaderea cursurilor materiilor prime pe care ele le exporta. Asemenea efecte negative vor fi resimtite si de tara noastra. Este de sperat ca guvernul ce se va forma in urma alegerilor din acest an sa traga concluziile utile din reasezarea relatiilor economice si politice internationale pe glob, dand preferinta unui multilateralism condus cu intelepciune.

                        Toate cele de mai sus sunt poate prematur enuntate, dar nu este exagerat sa credem ca suntem in pragul parasirii „unui sistem de relatii elitist intre state, in care armata americana era un fel de politist mondial menit a sustine un neocolonialism reticent“, cum se exprima analistul de politica externa al ziarului „Figaro“, Alexandre Adler.

SEMNE ALE SCHIMBARII

September 18, 2008

           

 

                                   

            In publicatia franceza „Maniere de voir“ (nr. 101 pe oct.-nov. 2008), scoasa odata la doua luni de „Le Monde diplomatique“, redactorul sau sef  Serge Halimi publica articolul „Humble enfin ?“  pe care il prezint in traducere integrala mai jos. Datele din articol sunt foarte recente si totusi, parca niciodata nu a fost mai actual cuvantul de spirit al unui om politic american : „In politica 24 de ore este uneori o eternitate“. Criza financiara prin care trec Statele Unite va afecta in modul cel mai serios nu numai economia europeana, ci si pe cea japoneza, chineza si ruseasca. Cu implicatiile, inca imprevizibile, ce vor decurge si asupra politicii. Iar politologul Alexandre Adler e de parere : „America se schimba cu o uimitoare viteza : ea era pana recent o solutie, dar a inceput sa devina o problema“.   N. R.   

 

                                   Va redeveni modesta America ?

 

            In anul 2000, candidatul republican George W. Bush a protestat impotriva interventiilor in strainatate ale administratiei democrate condusa de Bill Clinton, explicate prin dorinta de aparare a democratiei de piata in lume. Bush promitea atunci ca daca va fi ales , Statele Unite vor redeveni  „a humble nation“ (o natiune modesta). Dar pe atunci SUA avea mijloacele de a-si sustine ambitiile internationale : avea inapoi cea mai lunga epoca de crestere economica continua, un buget excedentar, iar generalizarea tehnologiilor informatiilor permitea sa se intrevada o noua era de aur.

            Se stie ce a urmat. Impotmolita in doua conflicte simultane si confruntata cu o criza majora a sectorului imobiliar si a sistemului financiar, America reinvata acum ce inseamna o atitudine smerita si modesta. Se multumeste doar sa ridice vocea cand Rusia zdrobeste armata georgiana, care a trebuit sa-si recheme contingentul pe care trimis in Irak pentru a intra in gratiile Washingtonului. Lectia e dura : a se proclama pro-american nu mai garanteaza imunitatea militara. Au reaparut deci natiuni ce tin in echilibru puterea Statelor Unite si nu se mai sperie cand Casa Alba se incrunta. Oare cum ar putea fi altfel cand Rusia, ce are o crestere anuala a PIB de 8 % si care poseda o rezerva de valuta ce este ca marime a treia pe glob, se pregateste sa intoarca spatele Organizatiei Mondiale a Comertului ? Sau cand, indata dupa ce si-a facut intrarea la bursa, grupul energetic chinez PetroChina a atins un nivel de capitalizare (1.000 miliarde dolari) egal cu cele al lui ExxonMobil si General Electic impreuna luate?

            Totusi in ultimii 15 ani marile impulsuri economice au pornit de la New York si California. La mijlocul anilor 1990, bula Internet a raspandit in intreaga lume o era a desvoltarii, inainte de a plezni. In vara lui 2007 criza imprumuturilor ipotecare cu risc (subprime) a contaminat economia mondiala. A mentiona doar asta ar fi o subestimare a pierderii de credit a modelului neoliberal numit „consensul de la Washington“ si a celor doua mari institutii cu sediul in capitala americana ce furnizau acestui model capacitatea de iradiere si mijloacele de actiune : Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala. Criza financiara din 1997-1999 a dovedit ca recomandarile lor nu garanteaza cresterea si ca ele atrag slabirea statelor (v. Jacques Sapir – „Le Nouveau XXIe Siecle“- Seuil – 2008). Desprinzandu-se de ele, Rusia s-a redresat si a recapatat controlul asupra bogatiilor sale naturale, si-a platit datoriile inainte de scadenta, iar rubla a crescut cu 60 % fata de dolar.

            E deajuns asta pentru a reapare reflectiile morocanoase de la sfarsitul anilor 1980 despre „supraextinderea imperiala“ a SUA. Sacrificand prea mult investitiile pentru a sustine consumul frenetic pe credit, privilegiind in exces componenta militara a puterii, America lui George W. Bush si-a subminat bazele financiare ale hegemoniei sale. Acum ea e in postura de debitor, chiar de solicitator cand i se cere decontul : recursul la fondurile suverane ale tarilor petroliere, sporirea creantelor chinezesti sub forma de bonuri de tezaur americane si rezerve de valuta in dolari, vanzarea in serie a celor mai bune firme din domeniul economiei si culturii. Astfel InBev, o companie controlata de brazilieni, dar stabilita in Belgia, a preluat controlul asupra marelui fabricant de bere american Anheuser-Busch. Tranzactia s-a dovedit avantajoasa pentru actionari si, daca se tine de valoarea dolarului, nu e rea nici pentru cumparatori. Vor suferi probabil doar bautorii de bere din Saint Louis. In acelasi timp europenii cumpara vile in Florida, niste investori din Dubai achizitioneaza cladirea lui General Motors de la New York, un fond suveran din Abu Dhabi cumpara sediul lui Chrysler celebru pentru stilul sau „art-deco“, grupul elvetian Roche ia controlul societatii de biotehnologie Genentech. In 2007 un numar de 2000 firme americane au facut obiectul unor asemenea cumparari, totalizand o valoare  de 6 ori mai mare decat cea din 2003 (v. Jeff Israely & William Boston – „The Great American Yard Sale“ in „Business Week“ din 25.08.2008). Iar in revista US News & World Report din 4 aug. 2008 a aparut articolul lui Jay Tolson – „The Quiet Exodus : More Americans find success and hapiness by moving abroad“ in care se arata ca „un val de cetateni nascuti in America pleaca in strainatate in cautarea unei noi sanse sau pentru a gasi un mod de viata mai satisfacator“.

            In inima lui Silicon Valley a inceput deja cursa pentru gasirea de noi energii. Acum 15 ani, dupa ce Rockefeller Center a fost achizitionat de Mitsubishi, MCA de Matsushita, iar Columbia Pictures de Sony,  au aparut un potop de comentarii inspaimantate. Atunci, presedintele Clinton a subliniat in juramantul depus cu ocazia investirii : „Toate cele ce merg rau in America pot fi lecuite de cele ce merg bine in America“. Asemenea credinta este inca vie in Statele Unite. Nu modestia e ceeace caracterizeaza aceasta tara…    

                                                                                                          Serge Halimi            

MAI MULTI BOGATI CA NICIODATA

September 7, 2008

                                    

             Cu incepere din anii `80 numarul celor mai bogati oameni din lume a inceput sa creasca exponential. Pana atunci era nevoie de una sau doua generatii pentru a se strange averi fabuloase ca cele ale lui Rockefeller, Carnegie sau Vanderbilt in Statele Unite, sau ale fratilor Albrecht, ale familiei Quandt sau Otto in Germania. Dar cu 20-25 de ani in urma, in America lui Ronald Reagan a aparut turbocapitalismul, investorii financiari s-au implicat in treburile firmelor industriale si comerciale, le-au fragmentat sau le-au vandut, au concediat personal si au pretins managerilor performante superioare. Dereglementarile si reducerile de impozite au inceput in America si s-au extins in celelalte tari. Au aparut intreprinderi Hightech  cu profituri uriase (Google, Microsoft) ce si-au umplut de milioane salariatii. Toti erau castigati din aceasta : bancherii ce finantau, managerii de companii ce pretindeau salarii de milioane, hedgefonds-managerii ce sfatuiau unde sa fie investiti rentabil banii proaspat castigati. Iar in noile tari ale capitalismului Brazilia, Rusia, India, China au aparut averi fabuloase, in parte prin indrazneala, in parte prin protectie, in parte prin privatizarea intreprinderilor de stat si in parte prin vanzarea de titei si alte materii prime. Speculantii au facut si ei afaceri bune folosind buna credinta si lipsa de experienta a celor ce abia intrasera pe noile piete. 

            Revista americana „Forbes“ cerceteaza anual sa afle numarul miliardarilor (in US dolari) pe glob si, ultima data, a ajuns la cifra de 1125. Impreuna luati ei poseda 4.400 miliarde dolari. Dintre ei  473 traiesc in USA, 87 – in Rusia, 59 – in Germania. Numarul lor creste cel mai repede (cu 8-10% pe an) in China, India, Rusia si Kazahstan. Cei mai bogati oameni de pe glob sunt : Warren Buffet (SUA – investitii) – 62 mlrd. dol.; Carlos Slim Helu (Mexic – Telecom) – 60 mlrd. dol.; Bill Gates (SUA – software) – 58 mlrd. dol.;  Lakshmi Mittal (Marea Britanie – Siderurgie) – 45 mlrd. dol.; Mukesh Ambani (India – chimie) – 43 mlrd. dol.; Anil Ambani – (India – industrie) – 42 mlrd. dol.; Ingvar Kamprad (Suedia – mobila-Ikea) – 31 mlrd. dol.; K.P.Singh (India – imobiliar) – 30 mlrd.; Oleg Deripaska – (Rusia – aluminiu) – 28 mlrd. dol.; Karl Albrecht (Germania – comert-ALDI) – 27 mlrd. dol.    

            Daca luam in consideratie categorie vasta a celor ce poseda o avere de peste un milion US-dolari (fara valoarea caselor lor), se constata (cf. Scorpio-Partnership) ca  in Statele Unite sunt 3.114.000 milionari, in Japonia – 765.000, in Marea Britanie – 557.000, in Germania – 375.000, in China – 373.000, in Franta – 304.000, in Italia – 280.000, in Canada – 266.000,  in Brazilia – 199.000, in Elvetia – 189.000, in Australia – 180.000, in India – 141.000, in Mexic – 136.000, in Rusia – 131.000, in Olanda – 125.000, in Spania – 121.000, in Africa de sud – 107.000, in Arabia Saudita – 62.000,  in Polonia – 54.000.

            Atati oameni bogati nu au fost niciodata in istorie. Sunt multe cauze ale acestui fenomen, dar ele au un efect : in intreaga lume se restrange categoria mijlocie a populatiei, in timp ce extremele – saracii si bogatii – sporesc. Dupa parerea lui Liam Bailey, economist-sef al firmei londoneze de imobile de lux Knight Frank „Bogatii vor deveni tot mai bogati. Lumea se imparte de pe acum in doua grupe : plutonomia si restul. Consumatorii bogati sunt in numar mic, dar proportional ei reprezinta o mare parte din venituri si din consum“. Studiile lui Kevin Phillips din SUA au aratat ca cei 22% ce formeaza patura cea mai bogata in societatea americana au 60% din consumul total, in timp ce cei 20% de la partea de jos a societatii reprezinta doar 3% din consum.

            O explicatie pentru asta e economica si o stie orice om de banca : cu cat ultrabogatii acumuleaza o mai mare avere, cu atat dividentele sunt mai grase. Iar de la un anumit punct, ei se imbobatesc chiar fara sa mai intreprinda nimic. Pot face speculatii bursiere perdante, ceeace este rar, caci sunt inconjurati de cei mai buni consilieri financiari, dar asta nu le mai afecteaza esential situatia. Economistul Austan Goolsbee de la Universitatea din Chikago a socotit ca „patronul firmei de software Larry Ellison ar trebui sa cheltuiasca 183.00 dolari pe ora doar pentru a nu deveni si mai bogat“. Dar alta explicatie este de ordin psihologic. Bogatasii isi cumpara iahturi cu helicoptere si cu cascada artificiala la bord, invita pop-staruri care sa cante la party-urile lor, cumpara zeci de ceasuri scumpe la bijutieri din St.Moritz, platesc 6.000 euro o sticla de sampanie. Ei simt ca isi pot permite orice fantezie, dar odata dorinta indeplinita – cauta o alta noua, originala.

            S-ar putea spune ca asta nu ar trebui sa deranjeze, caci banii acestor mari consumatori se reintorc iarasi in economie : din ei traiesc chelnerii, ceasornicarii, fabricantii de iahturi, s.a. Dar Chuck Collins de la Institute for Policy Studies din Washington arata ca aceasta furie de consum a ultrabogatilor se rasfrange negativ asupra clasei mijlocii. Bogatasii cumpara cele mai frumoase plaje si locuri de odihna, avioanele lor private blocheaza aeroporturile, ocupa cele mai bune cartiere de locuit in orase, rezerva cele mai bune scoli pentru copii lor. „In America se duce o lupta mare pentru a capata un loc la un colegiu privat. Aceste colegii ii prefera pe cei ce platesc mai mult. Iar fiindca sunt bogati destui, guvernul reduce cheltuielile publice pentru invatamant. Multor copii li se inchide astfel drumul spre viitor.“

            Sunt si ultrabogati care traiesc modest, de  pilda „regele“ software-ului din India, Azim Premji, sau magnatul lemnului din SUA, Tim Blixseth, dar ei sunt rari. Mai frecvent intalniti sunt cei care, preocupati de a-si folosi intelept banii, fac donatii spectaculoase sau creeaza fundatii de binefacere. Este in prezent un boom in Statele Unite al acestor fundatii, mai ales dupa exemplul dat de sotii Gates care au alocat peste douazeci de miliarde dolari pentru o fundatie destinata eradicarii malariei si saraciei. Baroneasa Marion Brandstetter, figura de baza din high-society de la Monaco, recomanda : „Daca doresti sa te stabilesi aici, la Monte-Carlo, trebuie sa participi mai intai la niste festivitati de binefacere, unde sa iti daruiesti cam 20% din avere. Abia apoi poti spera sa fii primit in inalta societate“.