Posts Tagged ‘economie’

Economie, politica si morala

July 19, 2010

In plina criza financiara si cand bancile se socoteau nevinovate, conducatorii celor mai mari tari s-au crezut obligati sa ceara moralizarea capitalismului, temandu-se ca daca nu o fac, lumea ar putea contesta intreg sistemul. Au trecut aproape doi ani de atunci si promisiunile luarii de masuri drastice au incetat. Dar mai mult ca oricand ramane actuala cerinta de a reface din economie o problema politica. In acest sens in ultimul numar al revistei “Le Monde diplomatique” (iulie 2010) a aparut articolul “Imposture du capitalisme moral” al filozofului Yvon Quiniou, din care voi reda mai jos pasajele esentiale.  

Nu ar fi timpul oare sa facem mai moral capitalismul? Intrebarea a fost pusa in plina criza de unii sefi de state, adica tocmai de cei ce inainte faceau o apologie fara margini a liberalismului, care – dupa ei – ar fi reprezentat “sfarsitul istoriei”. Dar astfel formulata, intrebarea presupune nu doar ca el ar fi imoral, dar si ca in structura sa intrinseca, capitalismul ar fi moral, iar doar prin unele acte excesive – imoral. Imoralitatea e insa constitutiva capitalismului, contrar conceptiei ce pretinde sa faca din economie o realitate ocolind morala.

Economistul ultraliberal Friedrich Hayek enuntase deja aceasta teza spunand ca doar un comportament uman intentional poate fi socotit just sau nejust, dar asa ceva nu se aplica unui sistem social. “Nu exista criteriu prin care am putea spune ce este “social nejust”, deoarece nu exista o persoana prin care s-ar fi putut comite aceasta nedreptate” scria el. Redistribuirea mai mult sau mai putin justa a avutiei si a mijloacelor de productie, intentie ce anima miscarea socialista, nu face – dupa el – decat sa transpuna niste intentii umane asupra unei realitati impersonale. La fel, in recenta carte a lui Andre Comte-Sponville (“Le capitalisme est-il moral?”) se reia aceiasi premisa a ideologiei liberale: capitalismul nu e nici moral, nici imoral, el este amoral. Morala ar fi un lucru exterior capitalismului, ea nu il poate afecta decat marginal, prin politica sau prin drept, atenuandu-i aspectele rele, dar in nici un caz nu poate si nici nu trebuie sa-i suprime cauzele. Capitalismul poate fi nedrept, ca de pilda in distributia de catre natura a calitatilor intre oameni, dar asta nu inseamna ca el e imoral. Deci nici o schimbare radicala a lui nu ar avea sens.

Acest tip de discurs contribuie nu numai la dezvinovatirea capitalismului de ravagiile  pe care le vedem, dar alimenteaza un cinism generalizat la adresa politicii, lipsind-o de orice ambitie morala. Se regaseste aici ceva vizibil la toti partizanii capitalismului: economia e integrata stiintei si tehnicii, niste ordine care sunt efectiv neutre moral. Se uita insa ce le deosebeste. Stiinta si tehnica sunt mijloace si doar utilizarea lor sociala poate fi judecata. De pilda o noua tehnica de productie ce sporeste productivitatea muncii nu conduce in sine la somaj si deci nu poate fi socotita rea. Din contra, ea permite sa se reduca durata muncii si deci efortul oamenilor sau da posibilitatea unei mai bune retribuiri a lor. Valoarea sa depinde de utilizarea ce i se da. In schimb, iar aici sta marele aport al lui Karl Marx, economia e alcatuita din practicile pe care unii oameni (capitalistii) le folosesc fata de alti oameni (salariatii lor) exploatandu-i, licentiindu-i sub motiv de competitivitate, sau atatandu-i unii impotriva altora prin cultivarea obtinerii de rezultate sau prin noi reguli de organizare, ce fac munca  insuportabila. Dar asta nu tine de tehnica sau de stiinta, ci de practica sociala ce organizeaza munca, determinata de obiective mercantile (profitul) si care deci poate fi supusa evaluarii prin criterii morale. Marx intelesese asta bine atunci cand scria in “Contributii la critica economiei politice”: “economia politica nu e tehnologie”.

Trebuie respins a se atribui economiei o realitate obiectiva si absoluta, decretandu-se ca ea e independenta de oameni (cand tocmai ei o fauresc) si supusa unor legi implacabile, asemanatoare legii caderii corpurilor din natura. Aceasta deriva intelectuala poarta numele de economism. Iar economismul nu numai ca erijeaza activitatea economica in valoare primordiala ce-si subordoneaza toate celelalte, dar si ca ea este alcatuita din procese sustrase in esenta responsabilitatii politicului. Daca sunt totusi si legi ale economiei capitaliste, ele sunt proprii strict unui sistem de productie dirijat de proprietatea privata; ele pot fi modificate si chiar abolite daca se schimba sistemul. Ceeace inseamna ca asa zisele “legi economice” intra direct sub reglementarea moralei, ca tot ceeace tine de practica. “Stiinta economica” nu poate fi o stiinta pura, lipsita de judecati de valoare, caci – ca si stiintele sociale in general – ea angajeaza in mod implicit valori, se refera la activitatea umana si orienteaza analiza realului intr-un sens ce poate fi aprobat sau nu. Economistul american Albert Otto Hirschman a sesizat asta si a subliniat impletirea, deseori inconstienta, dintre economie si morala. El spunea ca “moralitatea isi are locul in centrul muncii noastre”, adaogand ca preocuparile morale trebuie sa fie, in mod explicit si constient, asumate de stiinta sociala. Marx spunea si el in Manuscrisele din 1844 ca “economia este o stiinta morala reala, cea mai morala dintre stiinte”.  

Care este deci aceasta morala care cere sa ne preocupam de economie si a nu o consideram drept ceva in fata careia politicul trebuie sa se incline? Mai intai trebuie sa ne desprindem de acea abordare a umanului ce se limiteaza la sfera relatiilor dintre persoane, interesata deci doar de virtutile si viciile indivizilor. Trebuie, din contra, sa admitem ca morala se aplica la rapoartele sociale in globalitatea lor, la viata politica (in sens stramt – institutiile), la cea sociala (tot in sens stramt – drepturile sociale) si la cea economica. Desi morala a inceput sa patrunda in primele doua domenii aratate, atat prin Declaratia drepturilor omului din 1789, cat si prin cea din 1948, unii cer ca ea sa nu patrunda si in cel de al treilea, in viata economica. Trebuie combatuta aceasta interdictie, luand in consideratie atat o politica morala, cat si o economie morala, adica o politica care sa impinga valorile morale pana in spatiul economic.

Despre ce valori si despre ce politica e oare vorba? Raspunsul poate fi obtinut din formularea data de Im. Kant: este criteriul universalului care cere respectul celuilalt, de a nu-l manipula si a-i promova autonomia. Asta presupune suprimarea opresiunii sociale (prin drepturile pe care miscarea muncitoreasca le-a cucerit incepand din sec. 19), dar si a exploatarii economice, domeniu ce ramane de castigat din plin. Doar astfel se va putea proteja si adanci, prin politica, cuceririle morale obtinute in alte domenii.

Moralizarea capitalismului se dovedeste, la urma urmelor, imposibila, caci el e in sine imoral, deoarece se pune in slujba unei minoritati de oameni avuti ce domina marea masa a celor ce muncesc, negandu-le autonomia. A pretinde moralizarea lui inseamna in fond a cere suprimarea lui, indiferent cat de dificila ar fi aceasta sarcina.

CRIZA CA INVATATURA DE MINTE

July 7, 2009

Se schimba lumea. Suntem intr-o perioada de “naparlire“, cum bine scrie istoricul Max Gallo. Se stie ca el este unul dintre intelectualii de vaza ai Frantei, fost comunist, apoi socialist, mai tarziu gaullist de stanga, iar acum sarkozist-reformist. In orice caz un om ce stie ce inseamna “naparlirea” : ceva nou ce iese din ceva vechi. Sa fim oare acum martorii “naparlirii” capitalismului, cum ne lasa Gallo sa presupunem?
E interesant ca in occident a inceput sa se puna intrebarea daca nu cumva s-a depasit deja nivelul cel mai de jos al crizei si suntem martorii unei inviorari economice, ceeace ar demonstra ca spaima a fost exagerata. Dar singurele argumente ce se aduc sunt doar din domeniul financiar si bancar. Intr-adevar, spre deosebire de marea criza din 1929-1932, de aceasta data fortele de la conducerea statelor capitaliste au reactionat prompt si tare prin alocarea a miliarde de euro sau dolari, contand pe eterna bunavointa a contribuabililor ce vor plati uriasele datorii create. Iar o serie de ziare influente au inceput sa publice articole de proslavire a insusirilor capitalismului, calitati ce ar compensa cu varf si indesat defectele lui. In general se simte ca se doreste mentinerea sistemului, ca se spera doar o oarecare moralizare a lui, dar domneste tacerea ca el contine si mari factori de instabilitate.
Cea mai preocupanta dovada a starii critice a capitalismului contemporan este somajul. Intre luna aprilie 2008 si aprilie 2009 somajul a sporit cu 40% in tarile cele mai bogate. In doar 3 ani (2007-2010) numarul somerilor in intreaga lume va spori cu 26 milioane, adica cu 80%, salt fara precedent. Dar tot atat de grava este si precarizarea muncii, adica saracia in care traiesc o parte din cei ce au totusi loc de munca. In toate economiile desvoltate, in ultimii 15 ani ponderea acestor “working poors” este de 15-20%. Datele statistice arata ca somerii si muncitorii in situatie precara reprezinta impreuna cam un sfert din populatie, adica aproximativ 70 milioane in Uniunea Europeana, 40-50 milioane in St. Unite, aproape 30 milioane in Japonia. Consumul, motorul economiei de piata, ce era deja redus la aceste categorii ale populatiei, va scadea si mai mult. Daca in tarile triadei – UE, SUA si Japonia – intre 1945 si 1970 cresterea economica anuala a fost in medie de 4,5-5,0%, in schimb in perioada intre 1970 pana in 2007 aceasta crestere a atins cu greu 2,5-3,0%. Acum probabil ea va fi negativa. A stimula mereu consumul nu mai are sens, caci asta nu ar duce decat la sporirea importurilor din China si India. Singura iesire din impas este stimularea investitiilor in industrie, agricultura, servicii, dar si asta se loveste de piedici mari, deoarece bancile si-au restrans in mod sever conditiile de acordare a creditelor.
Toate cele de mai sus il determina pe Michel Rocard, fruntas socialist si fost prim-ministru sub presedintia lui Mitterrand, sa creada ca o reinviorare economica nu este deloc probabila prea curand. El face prognoza unei stabilizari a productiei la un nivel cu 5-10% sub cel al perioadei precedente, urmata de o perioada cu crestere zero sau foarte scazuta in urmatorii 4-5 ani. Dar asta va fi insotita de o slabire a coeziunii sociale, de fragilitatea guvernelor, de sporirea populismelor. Daca declansatorul financiar va exploda iarasi peste cativa ani, el va lovi si mai dureros economiile astfel anemiate”.
Concluzia ce se trage de aici este ca, incepand din 1980 in interiorul capitalismului a avut loc o revolutie, agravandu-i trasaturile negative. Iar cauza fenomenului – spune Rocard – sta in aviditatea nemasurata, in orientarea viscerala spre imbogatire rapida si cu cat mai putina munca, tendinta evidenta spre specula si inselatorie. In economia reala a sporit considerabil presiunea actionarilor, care au pus mana pe toate marile firme contemporane prin intermediul acelor “fonds”, ce voiau profituri anuale de peste 15%, impotriva oricarei logici de buna conducere antreprenoriala. Este un comportament al paturii superioare a claselor mijlocii din tarile desvoltate, incompatibil cu stabilitatea sistemului. De peste 5 decenii social-democratia explica ca pietele nu se pot echilibra singure, ca trebuie sa pui reguli in economie si finante, ca trebuie tinuta in frau inegalitatea sociala. Dar, in plina criza, recentele alegeri europene au aratat ca aceste voci nu sunt ascultate sau intelese, iar socialistii au inregistrat cam peste tot pierderi. S-a dovedit astfel ce atasat este electoratul de modelul capitalismului financiarizat, ce doritori sunt oamenii de castigul – riscant, dar facil – la bursa. Oare cate crize vor trebui sa mai vina pentru a convinge popoarele ca e nevoie de un tratament serios al anemiei capitalismului actual, se intreaba Rocard.
Pentru Romania criza inseamna si va insemna in continuare o serie de privatiuni, dar si de nemultumiri si proteste, ce vor apare indata dupa ce se va sti numele viitorului presedinte. Abia atunci sunt sanse sa aflam intregul adevar despre politica ce ne-a dus la imprumuturile exorbitante ale unei economii in prag de faliment. Si tot atunci s-ar putea sa se realizeze visul scump al lui Tr. Basescu de constituire a unui executiv pe care sa il controleze in mod direct, un regim deci autoritarist, justificat prin “interesul national intr-o perioada de criza”. Ceeace nu ar exclude insa miscari violente de contestare, perfect de inteles, dar cu consecinte nebanuite.