Posts Tagged ‘Eric Hobsbawm’

SOCIALISMUL A ESUAT, CAPITALISMUL E FALIMENTAR. CE VINE IN LOCUL LOR?

April 12, 2009

Marele istoric britanic Eric Hobsbawm a publicat recent in ziarul The Guardian (10.04 2009) un articol cu titlul de mai sus in care sustine ca, indiferent de denumirea care se adopta pentru sistemul ce va veni, mutatia de la piata libera la interesul public presupune schimbari mai mari decat cele intelese astazi de oamenii politici. Reproduc mai jos cele mai importante pasaje din acest articol. Unele detalii biografice despre Hobsbawm pot fi citite pe acest blog la data de 4 martie a.c.

Secolul 20 a trecut, dar nu am invatat sa traim in secolul 21, sau cel putin nu stim sa gandim in felul apropriat acestuia. S-ar parea ca nu e atat de greu, deoarece ideile de baza ce au dominat economia si politica in ultimul secol au disparut in vartejul istoriei. E voba de modul de a concepe economiile industriale moderne in termenii a doar doua poluri reciproc opuse : capitalismul sau socialismul.
Am trait si am vazut cele doua sisteme in forma lor cea mai pura: economia de stat planificata centralizat de tipul sovietic si economia total nelimitata si necontrolata a pietei libere capitaliste. Prima s-a prabusit in anii 1980 si odata cu ea si sistemele politice comuniste din Europa. Cea de a doua se prabuseste chiar in fata ochilor nostri intr-o criza a capitalismului mai mare decat cea din 1930. Mai mare, deoarece pe atunci globalizarea economiei nu era atat de avansata ca astazi, iar criza din 1930 nu a afectat economia planificata a URSS. Nu stim inca cat de grave si de durabile vor fi consecintele actualei crize, dar fara indoiala ca ele pun capat capitalismului pietei libere care a tinut captiva lumea si guvernele ei in anii ce au urmat Margaretei Thatcher si lui Ronald Reagan.
Dau dovada de sterilitate toti cei care mai cred fie intr-un capitalism pur, de piata, fara participare a statului, adica un fel de anarchism international burghez, fie intr-un socialism planificat necontaminat de cautarea neincetata a profitului privat. Ambele au dat faliment. Viitorul apartine economiilor mixte in care sectorul public si privat vor fi impletite intr-un fel sau altul. Dar cum? Aceasta este astazi problema tuturor, indeosebi pentru cei de stanga.
Nimeni nu se mai gandeste in chip serios la reintoarcerea unui socialism de tip sovietic. Nu numai din cauza greselilor sale politice, ci si din cauza ineficientei sale economice, desi nu trebuie sa subestimam impresionantele lui realizari in domeniul social si educational. Pe de alta parte, pana cand piata libera de pe glob a explodat anul trecut, social-democratii sau alte partide ale stangii moderate din tarile bogate ale capitalismului au contribuit tot mai mult la succesul capitalismului pietii libere. Intr-adevar, de la caderea URSS si pana azi, nu imi amintesc de nici un sef de asemenea partide care sa fi denuntat capitalismul ca inacceptabil. Iar nici unul nu a fost atat de atasat lui ca partidul laburist britanic. Atat Tony Blair, cat si (pana in octombrie 2008) Gordon Brown pot fi considerati in privinta politicii lor economice niste Thatcheri in pantaloni. Acelasi lucru se poate spune si de partidul democratic din SUA.
Ideea de baza a laburistilor in ultima jumatate de secol a fost ca socialismul nu e necesar deoarece sistemul capitalist poate genera mai multa bogatie decat oricare alt sistem, iar singurul lucru pe care stanga trebuie sa-l faca e sa asigure o mai justa distributie a ei. Dar din 1970, odata cu accelerarea globalizarii, acest lucru a devenit tot mai dificil si, in cele din urma a subminat baza traditionala a partidului laburist, ca de altfel a tuturor partidelor social-democrate. Incepand din 1997 partidul laburist si-a insusit integral ideologia, mai bine spus teologia, fundamentalismului pietii libere globale. Marea Britanie si-a dereglementat pietele, si-a vandut industriile celui ce a oferit mai mult, a incetat de a mai produce pentru export si si-a investit toti banii in servicii financiare, devenind paradisul banilor spalati. Iata de ce impactul crizei mondiale asupra lirei sterline si a economiei britanice este acum mai mare decat in orice alta tara occidentala.
S-ar putea spune ca acum totul s-a terminat si nu avem decat sa ne intoarcem la o economie mixta, inclusiv la nationalizari. Se dovedeste insa ca nu prea stim ce e de facut. In primul rand, nici un guvern, vreo banca centrala sau o alta institutie internationala financiara nu stie cum sa fie stapanita actuala criza. Toti sunt ca niste orbi ce incearca sa-si gaseasca drumul pipaind peretii cu bastonul. In al doilea rand, subestimam in ce masura guvernele si cei ce iau decizii mai sunt dedati viciilor care i-au facut sa traiasca atat de bine decenii la rand. Ne-am desprins oare de ideea ca obtinerea de profit este cea mai buna cale de conducere a unei firme private? Sau ca sistemul de organizare si contabilitate din afaceri trebuie aplicat si in sectorul public, in educatie si in cercetarea stiintifica? Sau ca prapastia crescanda intre cei super-bogati si ceilalti nu conteaza prea mult, atat timp cat fiecare (cu exceptia celor saraci) capata o faramitura in plus? Sau ca cele de ce are nevoie o tara sunt – in toate conditiile – o maxima crestere economica si competitivitate comerciala? Eu nu cred asta.
Dar o politica progresiva necesita mai mult decat detasarea de conceptiile economice si morale ale ultimilor 30 de ani. Trebuie sa ne intoarcem la convingerea ca abundenta si cresterea economica este o cale, iar nu un scop. Scopul este ceeace ea aduce vietii, oportunitatilor de trai si sperantelor populatiei. O politica progresiva nu sprijina sectorul privat, ci pe cel public, nu sta in sporirea venitului si consumului individual, ci in extinderea posibilitatilor de desvoltare a tuturor prin actiune colectiva. Iar asta inseamna initiative publice non-profit, chiar si numai in redistribuirea acumularii private, inseamna decizii ale statului vizand o desvoltare sociala din care existenta tuturor oamenilor sa iasa castigata. Iata baza unei politici progresive, iar nu maximizarea cresterii economice si a veniturilor personale. Iar cel mai important in acest secol va fi aplicarea acestei politici la criza mediului inconjurator.
Orice denumire ideologica i s-ar da noului sistem, el va insemna o mutatie majora de la piata libera spre activitatea publica, mai mult decat au putut gandi guvernele pana acum. Si, datorita acuitatii crizei economice, va fi o mutatie destul de rapida, caci timpul nu asteapta.

Secretele vietii lui Eric Hobsbawm

March 4, 2009

Eric Hobsbawm este – daca trebuie sa o mai reamintesc – un celebru istoric britanic. Cartea sa „Secolul extremelor“(Age of Extremes) aparuta in 1994 si tradusa in 40 de limbi, printre care si in romana (Ed- Lider), prezinta intr-un mod original istoria secolului 20, „cel mai scurt secol“ deoarece el s-ar intinde din 1914 pana in 1989. Biografia acestui om de stiinta este semnificativa pentru secolul trecut.
Nascut in 1917 la Alexandria (Egipt), Hobsbawm si-a pertecut copilaria la Viena si Berlin, de unde a fugit cu parintii in 1933 din cauza persecutiilor rasiale, stabilindu-se la Londra. A absolvit King’s College Cambridge, unde – inca student, intra in 1936 in partidul comunist britanic. Angajamentul sau politic face ca abia in 1970 sa devina profesor de istorie la universitatea din Londra, iar in 1978 – membru (Fellow) al Academiei Britanice. In 1956 condamna invazia Ungariei de trupele sovietice si paraseste partidul comunist, mentinandu-si insa convingerile marxiste. In 1959 publica prima sa mare carte despre istoria banditismului, „Primitive Rebels“, iar in 1962 incepe publicarea trilogiei asupra istoriei „lungului secol 19“ cu „The Age of Revolution (1789-1848), urmat de „The Age of Capital“ (1848-1875) si de „The Age of Empire“ (1875-1914). Mai recent el e autorul volumului „Marx si istoria“, in care incearca sa demonstreze ca, desi stalinismul a denaturat marxismul si a condamnat astfel speranta continuta in revolutia din octombrie, marxismul ramane o sursa de neinlocuit de inspiratie pentru a intelege istoria. Iar in ultima sa carte „Globalisation, Democracy and Terrorism“ el isi expune parerile despre secolul 21. In 1998 Hobsbawm este facut Companion of Honor, importanta distinctie de care in Marea Britanie beneficiaza doar 45 de persoane. Si inca un detaliu biografic, oarecum neobisnuit : Hobsbawm este un recunoscut specialist mondial al … muzicii de jazz.
Ei bine, la varsta de 91 de ani, istoricul britanic isi scrie biografia si, dorind sa precizeze unele amanunte ce ii scapau din memorie, se gandeste sa se adreseze, oare cui?, desigur lui Secret Intelligence Service MI5. Care insa ii raspunde ca nu ii poate pune la dispozitie dosarul spre consultare, deoarece acesta ar putea contine informatii ce intereseaza siguranta statului. Decizie care insa intra in contradictie cu legea (Data Protection Act), care obliga MI5 sa-i prezinte dosarul oricarui cetatean ce nu are intentii ostile, la cererea acestuia. Drept urmare guvernul laburist va trebui sa explice in fata parlamentului ce ar fi justificat urmarirea timp de decenii de serviciile secrete a unui cetatean recunoscut pe plan mondial. Si, mai ales, ce secrete importante contine dosarul lui Hobsbawm, care ar interzice cercetarea lui de cel interesat. De altfel se stie ca MI5 a intretinut dosare de urmarire si pentru alte persoane prestigioase cu opinii de extrema stanga, azi decedate, ca de pilda George Orwell, WHAuden, Olivia Manning, Arthur Ransome si Sylvia Towsend Warner. Principala explicatie a retinerii manifestata de cei de la MI5 pare a fi, conform opiniei lordului Lipsey impartasita ziarului The Guardian, ca in dosar ar fi pomenite si importante nume ale actualei clase politice britanice, ce doresc sa isi pastreze anonimatul.
Toate cele de mai sus ma fac sa reflectez cu tristete la pericolul de care se simteau amenintate, si probabil se mai simt inca, guvernele laburiste, deci social-democrate, de persoane cu convingeri marxiste, adica de stanga, indiferent de celebritatea si varsta acestora…