Posts Tagged ‘evrei’

BARENBOIM DESPRE ISRAEL

June 11, 2010

Pianistul si dirijorul David Barenboim se implica mai mult decat orice alt renumit om de cultura in aplanarea conflictului din Orientul Apropiat. El a condus concerte in zonele palestiniene si a creat West-Eastern Divan Orchestra, alcatuita din tineri israelieni si arabi. In Israel el a interpretat opere de Richard Wagner, care au fost vehement contestate. Barenboim, nascut in 1942 la Buenos Aires intr-o familie evreiasca ce fugise din Rusia inca in timpul tarismului de teama pogromurilor, a fost un copil minune: primul concert de pian l-a sustinut la varsta de 7 ani. Din 1991 pana in 2006 a fost dirijorul sef al Chicago Symphony Orchestra, iar din 1992 este director general muzical al Operei din Berlin. In cele de mai jos voi reproduce pasaje dintr-un amplu interviu dat saptamanalului « Die Zeit » (10 iunie 2010).

Zeit : Acum vreo zece zile a avut loc o actiune militara israeliana impotriva unui convoi naval condus de activisti pro-palestinieni, ceeace indeparteaza orice speranta de pace. Ce parere aveti despre acest act?

Barenboim: Ingrozitor. Dincolo de aspectul moral, era o prostie. Nici strategic nu inteleg o asemenea actiune. Ce o fi crezut guvernul israelian ca vor fi urmarile ei ? Nu pricep ce se petrece cu mitul inteligentei evreiesti.

 Zeit: Ce intelegeti prin asta?

Barenboim: Atat filosemitii, cat si antisemitii au fost obsedati de mitul inteligentei evreilor, chiar si Wagner (rade). Unde s-o fi ascuns acum aceasta inteligenta?

Zeit: Guvernul israelian argumenteaza cu dreptul la autoaparare.

 Barenboim: Bineinteles. Cand ocupi o alta tara trebuie tot timpul sa te aperi. Israelienii trebuie sa se apere, caci asa au procedat si asa o vor face. Dar asta nu are nimic de a face cu nazismul si Holocaustul, cum lasa israelienii sa se interpreteze. Cand unui palestinian, a carui familie sta din secolul 11 intr-o casa la Jaffa sau Nazaret, i se interzice sa mai stea acolo, acest om ii uraste pe israelieni, dar asta nu are nici o legatura cu Adolf Hitler.

Zeit: Credeti deci ca Israel nu se apara pe sine, ci doar politica de ocupare?

Barenboim: Daca nu ar exista blocada fasiei Gaza, nu ar trebui nici aceste excesive masuri de siguranta si justificari. M-as duce chiar astazi la Gaza, daca as sti ca pot intra si canta acolo. Am avut un asemenea proiect, cu interpreti din cele mai mari orchestre din lume. Dar guvernul israelian nu a permis deschiderea frontierei spre Gaza pentru cateva ore.

Zeit: Ati vorbi cu Hamas? Guvernul israelian il respinge ca partener de discutie.

Barenboim: Daca vrei sa inchei pace, trebuie sa vorbesti cu toate fractiunile adversarului. Israelienii nu voiau sa vorbeasca odinioara nici cu Arafat. Dar cand spui: Nu voi face asta niciodata!, si apoi totusi o faci, inseamna ca esti slab. Israel nu va putea mentine mult timp pozitia asta fata de Hamas si va trebui sa stea de vorba. De altfel lumea a uitat ca Hamas a fost creat initial de Israelul, pentru a-l slabi pe Arafat.

 Zeit: Dar Hamas contesta existenta Israelului.

Barenboim: Ambele parti trebuie sa recunoasca, intr-o forma sau alta, dreptul celeilalte de a fi acolo. Dar Israelul poarta principala raspundere, caci este un stat puternic, in timp ce palestinienii nu au un stat. Asa gandesc eu, dar nu si israelienii.

 Zeit: De ce oare le e asa de greu israelienilor sa se vada ca fiind cei mai puternici?

Barenboim: Ca evrei, noi am trait peste tot douazeci de secole ca minoritate. Uneori evreii au fost bine tratati, alteori – ingrozitor. Si nu ma gandesc doar la Hitler, ci si la Inchizitia spaniola. In 1948 am capatat in sfarsit un stat, in care suntem majoritari. In statul asta nu erau doar artisti evrei sau bancheri evrei, ci si hoti evrei, prostituate evreice, soldati evrei si tarani evrei. Aceasta tranzitie, daca o privesc din partea israeliana, a fost ceva bun. Generatia mea in Israel nu voia sa traiasca intr-un ghetou, sau in diaspora, ci voia sa se integreze ca parte a Orientului Apropiat. Dar visul asta s-a terminat odata cu razboiul din 1967. Dupa victoria impotriva arabilor, a inceput ocuparea pamanturilor arabe si dominarea asupra minoritatii arabe. Aceasta a doua tranzitie nu a fost infaptuita nici intelectual, nici emotional. Sa presupunem ca in ghetoul din Varsovia ocupata de nemti, un copil evreu arunca o bucata de paine uscata la picioarele unui ofiter SS si i-ar fi spus: “Painea asta o fi buna pentru tine, dar nu si pentru mine!”, asta ar fi fost un extraordinar act de rezistenta. Iar acum sunt un soldat israelian in teritoriile ocupate din Cisiordania , am si eu o bucata de paine si trece un refugiat palestinian infometat. Ii arunc iarasi painea si spun acelasi lucru? Nu se mai poate. Cand esti in pozita celui mai tare, devii cinic. Cu timpul ocupatia israeliana a devenit tot mai coloniala. Dar puterile coloniale sunt raspunzatoare pentru calitatea vietii populatiilor locale. Unde sunt scolile si spitalele edificate de israelieni la Ramallah? Unde au construit ei locuinte ieftine pentru cei refugiati?

Zeit: Israelienii spun ca nu au partener de discutie la palestinieni.

Barenboim: Dar palestinienii au cumva un partener? In Palestina este Fatah si Hamas, dar si o cale a treia, Mustafa Bargouti, care sustine “Rezistenta, fara violenta”. In Israel nu exista ceva echivalent. Daca merge tot asa, zilele Israelului sunt numarate. Demografia ne arata ca peste un timp evreii nu vor mai fi majoritari. Ce se petrece acolo azi e apartheid, iar asta nu dureaza. Iar ceeace ma indigneaza e ca multe guverne israeliene, nu numai cel actual, sunt convinse ca au dreptul sa ucida oameni doar pentru ca acestia nu recunosc dreptul la existenta a statului Israel.

 Zeit: Ati spus mereu in privinta situatiei de acolo ca sunteti pesimist pe termen scurt, dar optimist pe termen lung.

Barenboim: Da, dar imbatranesc. Termenul lung devine tot mai scurt (rade).De aceea ma angajez pentru orchestra West-Easter Divan, pe care in 1999 am creat-o impreuna cu intelectualul palestiniano-american Edward Said. La inceput peste jumatate din ei nu cantasera niciodata intr-o orchestra. Iar in 2007 au interpretat “Variationen für Orchester” de Schönberg, una din cele mai dificile piese din repertoriul simfonic. Tinerii din orchestra gandesc altfel decat parintii sau prietenii lor. Caci cand sunt doua adevaruri, un compromis poate functiona doar cand fiecare cunoaste povestea celuilalt, chiar daca raman la opinii diferite. Un israelian si un sirian, stau impreuna in fata partiturii, mananca impreuna, vorbesc si se asculta unul pe altul. Atunci un sirian nu mai poate gandi: “Israelienii sunt toti niste ucigasi”, trebuie sa asculte ce povesteste celalalt. El poate ca nu e de acord, dar trebuie sa inteleaga ca pentru celalalt e un lucru legitim. Iar asta e la fel de valabil pentru un israelian care il asculta pe sirian.

Zeit: De ce nu se intampla asta si in afara orchestrei ?

Barenboim: Societatea israeliana ignora societatea palestiniana. Uneori sunt intrebat: “Cum? Conduci un concert la Ramallah? Pai, aia stiu ce e aia muzica?”. Nu exista curiozitate in Israel, oamenii de acolo traiesc inchisi in comunitatea lor.

Zeit: Cum se explica asta?

 Barenboim: Edward Said era unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care i-am intalnit. El mi-a pus de zeci de ori intrebarea asta, dar n-am stiut sa-i raspund. Cum e posibil asta cu un popor ce i-a dat pe Spinoza, Maimonides, Martin Buber? Cu ei poti vorbi cu argumente despre Beethoven, Shakespeare sau Karl Marx, dar cand ajungi la tema palestinienilor, devin complect orbi si surzi. E inexplicabil…

Zeit: Dar care sunt perspectivele?

Barenboim: Alternativele a doua state suverane sau chiar a unui stat unic israeliano-palestinian nu sunt acum reale, situatia e prea disperata. Dar sunt trepte de parcurs pentru asta: Ierusalimul de est sa devina capitala palestiniana, sa se renunte la colonizari si sa se efectueze niste cedari reciproce de teritorii. Problema insa este urmatoarea: arabii vor o solutie pragmatica a conflictului, in timp ce israelienii – una ideologica.

Zeit: Adica israelienii nu vor sa renunte la principiul existentei unui stat evreiesc? Considerati asta ceva ilegitim?

Barenboim: Cel putin asa cum se practica astazi, nu are justificare. Lumea din 2010 nu mai e cea din 1948. iar timpul nu lucreaza in favoarea Israelului. Hegemonia Statelor Unite este in decadere. Vedem cum se ridica noi puteri: China, India sau Brazilia. Vedeti oare un lobby evreiesc la Peking sau New Delhi? Cine ii va mai lua apararea Israelului peste 10 sau 20 de ani?

Zeit: Copiii dvs. au o legatura la fel de stransa ca a dvs. cu Israel?

Barenboim: Nu. Fii mei au un tata care are un pasaport argentinian, unul spaniol, unul israelian si unul palestinian. Mama lor s-a nascut la Moscova, traieste de ani de zile in Germania si are pasaport german. Amandoi fii mei sunt nascuti in Franta, dar calatoresc din cand in cand in Israel, pentru ca unul canta la vioara intr-un ansamblu cameral pe care il dirijeaza sotia mea. Dar unul dintre ei mi-a spus zilele trecute: “M-am saturat. Ce treaba am eu cu Israelul? Mereu suntem tinuti de raspunzatori, doar pentru ca suntem evrei. Asta nu e deloc in regula”.

Intelectualii americani si politica Israelului

May 27, 2010

             Tony Judt este un renumit istoric, care preda cursul de istorie a secolului 20 la New York University. Evreu, el a fost entuziasmat in tinerete de idealurile sionismului si s-a dus in Israel, unde a participat ca soldat in razboiul din 1956 impotriva Egiptului. Cu timpul insa politica statului Israel l-a dezamagit si a inceput sa sustina ca rezolvarea confruntarii israelo-arabe nu se poate obtine decat prin creearea unui stat palestinian independent. O asemenea atitudine i-a iritat pe conducatorii diasporei evreiesti din Statele Unite. In octombrie 2006 Judt era programat sa tina o conferinta la New York cu titlul “The Israel lobby and U.S.Foreign Policy”. Dar David Harris, directorul executiv al lui American Jewish Committee, i-a contactat pe organizatori si, sustinand ca ideile lui Judt sunt daunatoare statului Israel, a reusit sa anuleze tinerea conferintei. Mai mult, Judt a primit amenintari cu moartea pentru atitudinea adoptata. Alte personalitati evreiesti din Statele Unite cu vederi liberale, ca de pilda scriitorul Norman Finkelstein (autor al cartii “A Nation on Trial”), dramaturgul Tony Kushner sau ziaristul Richard Cohen, care au criticat politica Tel Aviv-ului, au indurat in ultimii ani o serie de presiuni pentru opiniile exprimate.

            In 2007 doi profesori, John Mearsheimer de la Chicago University, si Stephen Walt de la Harvard University, au publicat o carte de mare rasunet, despre puterea lobby-ului evreiesc in Statele Unite. In ea au aratat, foarte documentat, ce pagube a adus atitudinea acestui grup de interese asupra politicii externe americane. Conform punctului lor de vedere, sustinerea neconditionata de Statele Unite a politicii israeliene, pune in pericol securitatea atat a Americii, cat si cea de viitor a Israelului. Ei explica, in volumul de aproape 500 de pagini, de ce este atat de greu sa se vorbeasca sau sa se scrie ceva despre puterea lobby-ului pro-israelian: “pentru ca Statele Unite sunt o democratie pluralista in care libertatea cuvantului si asocierii este garantata. Pentru o natiune formata din imigranti, era inevitabil ca se vor alcatui grupe de interese pe baza etnica, care vor incerca sa influenteze politica Statelor Unite pe diferite cai. Americanii cubanezi au influentat mentinerea de SUA a embargoul asupra regimului lui Castro. Americanii armenieni au impins Washingtonul sa recunoasca genocidul turcesc din 1915 asupra natiunii armeniene. In privinta grupului pro-israelian, problema e insa mai complexa. Deoarece unele state refuza inca sa recunoasca Israelul, punerea in discutie a politicii acestui stat este privita de multi americani ca un gest de contestare a insasi existentei tarii in care s-au refugiat evreii salvati din holocaust, adica a locului central al identitatii evreiesti contemporane.”

Cartea lui Mearsheimer si Walt e discutabila in anumite privinte, chiar si numai pentru ca nu pune in balanta si rolul enorm al lobby-ului arab al petrolului, care nu se multumeste doar sa contesteze Israelul in organizatii internationale, ci ii alimenteaza cu armament si munitii pe talibanii din Afganistan. Cartea lor – care a trebuit sa depaseasca numeroase obstacole pentru a vedea lumina zilei – reprezinta insa un studiu esential pentru intelegerea influentei pe care lobby-ul evreiesc american il are asupra politicii externe a Americii.

In prezent lobby-ul pro-Israel are inca in SUA o forta considerabila. ”American Israeli Cooperative Enterprise” subliniaza ca dintre cei 100 membri ai Senatului, 14 sunt evrei. Iar din cei 435 membri ai Camerei Reprezentantilor – 31 (adica 7,1%) sunt evrei. Ceeace este mult pentru o comunitate ce reprezinta doar 2 % din populatia tarii. AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) care in SUA este lobby-ul oficial pro-israelian, a avut prima contributie la mesajul adresat recent presedintelui Barack Obama, solicitandu-l sa mobilizeze “comunitatea internationala pentru adoptarea de masuri imediate si radicale” impotriva Iranului. Acest mesaj a fost semnat de 81 senatori si 366 reprezentanti. Cu toate acestea, indeosebi dupa ofensiva asupra teritoriului Gaza, in comunitatea evreiasca americana se fac auzite temeri cu privire la imaginea viitoare a Israelului.

Richard J. Goldstone este un fost inalt magistrat sud-african, care in 1994-1996 a fost acuzatorul principal in investigarea crimelor de razboi din Iugoslavia si Ruanda. In 2009 el a condus Comisia ONU pentru investigarea violarii regulilor internationale ale drepturilor omului in actiunea militara din Gaza, constatand realitatea unor asemenea incalcari atat de Hamas, cat si de Tsahal (armata israeliana). Raportul Goldstone a fost insa repede dat uitarii, datorita combaterii concluziilor lui de catre Israel, dar el a influentat puternic opinia intelectualitatii americane, si mai ales a celei europene.

Imaginea Israelului continua sa se degradeze, ceeace s-a constatat recent cu ocazia desbaterii organizate la New York de asociatia Intelligence Squad si sponzorizata de fundatia Rosenkranz. Dupa schimbul de argumente pro si contra la intrebarea “Trebuie ca Statele Unite sa inceteze relatia speciala pe care o au cu Israelul?”, 49 % din auditoriu a raspuns pozitiv, iar 47 % – negativ. Sunt tot mai multi evrei ce isi relativizeaza acum opinia anterioara neconditionala asupra politicii Israelului. Intr-un articol din ziarul “Le Monde” (22 mai 2010) se mentioneaza cazul filozofului francez Bernard-Henri Levy, care dupa ce a aparat in Franta operatia militara din Gaza, a fost huiduit dupa doua luni la o conferinta la New York. Ulterior, vazand ca sustinerea politicii israeliene se reduce la cercurile cele mai de dreapta ale adversarilor lui Obama, BHL si-a schimbat parerea si a fost initiatorul apelului intelectualilor evrei europeni, in care se exprima temerea ca ”gresala morala a ocuparii terenurilor si a continuarii de noi implantari israeliane in teritoriile palestiniene”, ar putea contribui la “delegitimarea ca stat a Israelului”. Iar pe data de 16 mai, lingvistului si politologului american Noam Chomski i s-a refuzat la frontiera intrarea in Israel, ca urmare a criticarii de el a politicii fata de palestinieni dusa de guvernul acestei tari.

Situatia scaderii prestigiului Israelului nu pare a deranja deocamdata prea mult organizatiile de lobby israeliene. In ce priveste viitorul insa, din ce in ce mai putini apreciaza urmatoarea gluma :  “Bibi Netanyahu doreste atat de mult pacea, incat e dispus sa discute inca 50 de ani despre ea”.