Posts Tagged ‘Gabriela Cretu’

Despre cuvinte interzise

July 25, 2010

De curand au aparut trei editoriale ale Gabrielei Cretu intitulate “Cuvinte interzise”, in “Cronica Romana” no.7, 14 si 21 iulie 2010, in care critica original si fara menajamente racilele societatii romanesti actuale. Exista, dupa dansa, o serie de cuvinte asupra carora tacit apasa interdictia pronuntarii, caci sunt idei socotite a fi in contrazicere cu societatea de piata in curs de faurire. “Nu se poate de pilda vorbi despre saraci si bogati, fara sa fii acuzat ca ai coborat direct din incriminatele decenii 5 si 6 ale secolului trecut.(…) Despre saraci se stie tot, ei sunt numarati, analizati, masurati”, dar despre bogati se stie putin sau deloc. “Ei nu sunt analizati si masurati; iar ce detin si cum traiesc bogatii nu stim, nici sursa bogatiei lor nu este clara”. Dar chiar si in privinta saracilor, desi Banca Mondiala se lauda ca stie totul despre ei, nu se vorbeste nimic despre cauzele saraciei lor. Se lasa impresia ca ei, saracii, sunt singuri vinovati de neputinta de a deveni bogati, dar nu pica nici un cuvant despre responsabilitatea guvernelor pentru perpetuarea saraciei si chiar adancirea ei.

Mai departe autoarea semnaleaza ca daca la noi legea garanteaza proprietatea privata, in schimb proprietatea publica nu e garantata la fel, prin constitutie. Guvernele au decis sa privatizeze proprietatea publica: banci, combinate, companii de exploatare a resurselor au fost instrainate, dar nimeni nu s-a opus la aceasta scadere a capacitatii statului de a actiona in beneficiul cetatenilor proprii si de a negocia conditii cat mai favorabile in relatiile cu companiile straine ce le-au achizitionat.

Alte idei despre care nu se vorbeste mai nimic ar fi cele privind faurirea viitorului. “Utopia a fost decretata interzisa, cine indrazneste sa viseze o lume mai buna este etichetat drept irealist sau nebun“. Dar nici trecutul nu mai poate fi apreciat obiectiv si sincer, de vreme ce el “a fost deja evaluat de altii, votat in parlament, clasat si arhivat”. Nu se mai vorbeste nimic nici despre “Venitul national”, ci numai despre PIB (produsul intern brut), desi in calculul acestuia intra si castigurile firmelor straine ce actioneaza pe teritoriul Romaniei. Se tace si despre “relatia dintre libertate (oferita cu darnicie tuturor) si siguranta zilei de maine (rezervata unui numar de alesi)”. S-ar parea ca domneste din umbra un fel de cenzura care ii constrange, atat pe omul politic, cat si pe intelectualul public, sa respecte un cod nescris al corectitudinii politice a momentului.

Observatiile d-nei Gabriela Cretu sunt – pentru orice observator atent al realitatilor romanesti – nu numai corecte, ci si stimulatoare de reflectii. Tacerile vinovate ale intelectualilor ce ar fi trebuit, dupa o anumita perioada, sa-si ridice vocea macar pentru restabilirea echilibrului opiniilor, dar care s-au multumit sa sublinieze calitatile regimului prezent in comparatie cu excesele brutale ale celui trecut, nu au fost intamplatoare. Ele au avut drept rol sa convinga lumea ca orice alternativa a ordinii capitaliste neoliberale ar putea duce la reinstalarea unui regim dictatorial, plin numai de pacate.

Se petrec de la un timp lucruri ciudate cu intelectualul public roman. Pe deoparte, unele din figurile de prora ale gandirii de dreapta se pare ca nu-si mai gasesc afinitati cu politica personajului instalat la Cotroceni, inclusiv cu ajutorul condeiului lor. Andrei Plesu, fost consilier al lui Basescu, fost ministru sub Iliescu si sub Emil Constantinescu, scrie de pilda un articol alambicat in Dilema veche, in care pentru prima oara se delimiteaza de admiratorii neconditionati ai presedintelui iubit si revendica (surprinzator, daca tinem seama de numeroase articole din trecut) “dreptul de a judeca aşa cum cred de cuviinţă, fără idolatrie, prestaţia unui politician, oricare ar fi el. N-am menajat pe nimeni, din nici o tabără, cînd am avut ceva de obiectat. Şi n-o s-o fac nici de acum înainte”. Alina Mungiu–Pipidi, membra PD-L, care cu Societatea Academica Romana si cu Coalitia pentru un Parlament Curat, a militat vartos pentru infrangerea fortelor de stanga, acum scrie un amplu articol despre intelectualii publici, care au fost “umiliti de Basescu cu remarcile lui deplasate despre inutilitatea scolii si a filozofilor, ca sa nu mai vorbim de EBA si Nutzy”.  In numai doua luni Mircea Cartarescu trece de la laudarea guvernului “ce face reforme necesare” si de la repetarea ca PSD este “blestemul Romaniei”, la invinuirea echipei Boc drept “guvern de trogloditi” pentru multe motive, printre care si faptul ca impozitarea pensiilor e “o masura inumana si criminala”. Lista cu cazuri asemanatoare nu se termina aici, dar nu asta are importanta.

 Relevant este ca, poate datorita crizei, au aparut – atat la noi cat si in alte tari – noi voci, cele ale unei stangi autentice, care incep sa rosteasca cuvinte tinute pana acum sub obroc. Una din cauzele acestei cenzuri ce a acoperit ca o placa de plumb, timp de 20 de ani, gandirea de stanga din Romania, este legatura abuziva pe care au facut-o “boierii mintii” intre stanga moderna, care militeaza stangaci si timorat in speranta unui regim orientat spre bunastarea majoritatii populatiei, adica a  paturilor sarace ale societatii, si sistemul asa zis “de stanga” al lui Ceausescu, care in realitate era nationalist sovin, antisovietic, cu un stat militarizat si politienesc, tot mai inchis si mai izolat de tendintele modernitatii, cu un partid-stat ce acorda prioritate muncii fizice celei intelectuale. Desigur ca economia de comanda, a desvoltarii fortate, a dat si rezultate pozitive prin urbanizare, industrializare, mecanizare a agriculturii, rascolirea societatii aducand mai in fata categorii mentinute pana atunci in intunecimea satelor si periferiilor oraselor. Dar era un sistem complect nedemocratic, indiferent de acceptiunea ce s-ar da acestui termen. Iar acum, sub stindardul libertatii, tot mai multi constata ca avem de a face – si vom avea in continuare – cu un regim rece, ostil celor slabi si favorabil doar celor avuti, a celor care isi etaleaza bogatia in mod ostentativ (de pilda, anual in clasamentul revistei “Capital”), pentru ca populatia sa devina constienta ca ceva de netrecut o desparte de stapanii acestei lumi.

Iar daca acum se pare ca lumea exasperata doreste punerea unor intrebari sanctionabile pana recent, ele ar trebui sa inceapa cu asta: in ce masura calea pe care s-a angajat tara e corecta si duce la bunastarea poporului, iar daca nu, ce e realmente de facut pentru a introduce schimbari radicale ale traseului si telului propus. Continuarea luptei cu comunismul si marxismul, carora unii le atribuie – in chip interesat – titlul de mari amenintari ale secolului, nu este un raspuns la aceste intrebari si poate duce doar la impasul gasirii de solutii.

 

Despre Nevoia de Stanga

February 2, 2010

De cativa ani apare pe internet o interesanta revista de cultura generala ce poate fi “rasfoita” la adresa Info.Kappa.ro si care e intretinuta saptamanal de Peter Gluck, inginer si om de stiinta de la Cluj-Napoca. Daruindu-si intregul sau timp liber de pensionar si cunoscator al imenselor posibilitati ale Net-ului pentru a ne comunica, prin editoriale si citate celebre, intelepciunea acumulata in lume in probleme diverse (ca de pilda: Virtutea; Adevarul; Superstitiile; Inteligenta; Drepturile omului; Egoismul; Altruismul), dansul s-a incumetat sa abordeze acum si explicarea unui domeniu politic : cel al conceptelor “Stanga si Dreapta”. Intr-un editorial in care sunt multe afirmatii corecte, se strecoara insa si unele pareri discutabile, unele false, desi deseori intalnite. Asupra lor as dori sa ma opresc in cele de mai jos.

 a) Cand se trateaza cele doua concepte fundamentale ale spatiului politic mondial al ultimilor doua sute de ani, era de asteptat sa fie luate in considerare numai ideile ce ii anima pe oamenii ce adera la ele, deci Weltanschauung-ul ce constitue nucleul lor peren. Iar asta are prea putina legatura cu politica versatila a diverselor partide, din tara sau strainatate. Cand se scrie de pilda “Fiecare tara are stanga si dreapta ei, mai mult sau mai putin in contradictie, reciproc ostile, aliate temporar etc. Mare e gradina politica a Domnului! (…) Partidele au o eticheta: fie stanga, fie dreapta”, cititorul este indemnat sa asimileze principiile expuse in articol unor partide concrete. Ceeace introduce confuzia, deoarece atributul “de stanga” sau “de dreapta” este deseori adoptat arbitrar in confruntarea politicianista. Partidul democrat-liberal (PD-L) se afirma acum de dreapta, seful sau – Basescu – a fost de stanga (reprezentantul Romaniei in Internationala Socialista), dar in fond este un partid populist. PSD a avut mult timp inscris in statut ca este un partid “de centru-stanga”, dar – desi ce in politica dusa cand era la putere a dovedit trasaturi liberale – a considerat oportun sa-si schimbe titulatura la ultimul congres, iar acum e partid numai “de stanga”. Daca, de pilda, seful partidului Romania Mare ar socoti nimerit ca maine, din motive pur electorale, sa-l intituleze partid de stanga (asa cum de altfel il si denumesc unii adversari), inseamna oare ca bagajul de idei nationaliste si mistic-religioase ale acestui partid sa complecteze profilul conceptual al stangii?

b) In definirea deosebirilor dintre stanga si dreapta, multi politologi folosesc criteriul egalitatii. Acest criteriu este combatut cu argumentul clasic al dreptei: oamenii nu se nasc egali, unii sunt mai prosti, altii mai destepti, unii mai saraci, altii mai bogati. “Egalitatea nu exista in Natura, ea nu exista in societatile omenesti”. De aici concluzia : principiul fundamental al stangii este o utopie, caci asa a lasat Dumnezeu lumea impartita: intre stapani si slugi, intre cei destinati sa domine si cei ce sunt condamnati pe vecie sa se supuna. Aceasta premisa este insa falsa si cel mai bine a exprimat acest lucru Gabriela Cretu pe blogul dansei, de unde redau cateva randuri: „Egalitatea nu este un atribut cu care ne nastem sau un ansamblu de calitati pe care ni le insusim. Egalitatea este o relatie sociala cu privire la exercitarea drepturilor, oportunitatilor si responsabilitatilor. Dreapta in mod interesat opune egalitatea diferentei si o echivaleaza cu uniformizarea. Egalitatea nu are de a face cu natura. Egalitatea este fundamentul democratiilor moderne; este axioma pe care s-a incercat construirea unui sistem coerent de relatii sociale. Garantarea egalitatii, libertatii si dreptului la cautarea fericirii este prima fraza cu care incep revolutiile burgheze si constitutiile moderne… Teoretic ne nastem egali dar acceptarea axiomei nu este suficienta. Lumea in care ne nastem este deja ierarhizata, diferentele economice, culturale, de influenta si putere sunt foarte mari. In aceste conditii, egalitatea inseamna crearea de oportunitati pentru ca aceste diferente sa nu se reproduca la infinit si noile generatii sa nu poarte povara pacatului initial. Fiecare trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta pe deplin propria personalitate, indiferent de locul sau familia in care s-a nascut, in avantajul sau si al societatii. Opusul egalitatii este discriminarea sau excluderea sociala, nu diferenta. Egalitatea este conditia libertatii, nu viceversa, iar ele pot exista in mod autentic numai in cuplu, impreuna.”

La cele de mai sus ma simt dator sa adaog cateva reflectii despre stanga. Este incontestabil ca existenta oamenilor in capitalism nu mai este cea de pe vremea lui Oliver Twist al lui Charles Dickens si nici macar cea a lui Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu. Capitalismul a devenit, in decursul ultimului secol, mai omenesc, iar aceasta tocmai datorita cuceririlor sociale, a luptelor sindicale, a muncii politice a stangii. Ceeace nu presupune deloc resemnarea, culcarea pe lauri. Traim o perioada ce urmeaza unei crize economice mondiale in care capitalismul parlamentar democratic a dovedit, printre altele, ca este incapabil sa rezolve unele probleme ce vor deveni esentiale in viitor. S-a vazut aceasta macar cu rasunatorul esec al Conferintei de la Copenhaga despre deteriorarea climei, care vizeaza intreaga omenire. Concluzia conferintei a fost ca nu ar fi nimic urgent, ca se mai poate astepta. Dar in momentul in care a izbucnit criza financiara, au sarit cu totii si in decurs de o saptamana s-au gasit sume imense pentru a salva sistemul bancar. Ceeace dovedeste ca doar prin mobilizarea pentru protest a maselor mai poate fi salvata lumea comuna, pe care capitalismul si imputernicitii lui aflati la carma statelor o duc la dezastru. Nu diluarea stangii cu apa liberalismului va raspunde la dificilele probleme ce ne asteapta. Caci deja se intrevede un pericol major: captarea de catre extrema dreapta a unei parti a cetatenilor exasperati, ce isi exprima revolta nu prin schimbarea sistemului, ci prin invocarea unor iluzorii dusmani, a unor fantome ce ar ameninta „faptura nationala” : terorismul, comunismul, mana Moscovei, pericolul galben, comploturi evreiesti sau maghiare, etc.

Omul stangii veritabile, deci nu cel ce accepta cu usurinta toate compromisurile, stie ca lumea este si va ramane imperfecta. Dar mai stie ca e nevoie NU de o mare revolutie anticapitalista, ci macar de o transformare radicala a societatii, pentru a nu cadea mereu dintr-o criza intr-alta, tot mai devastatoare de valori si de vieti omenesti. Nu este exclus ca viitorul sa ne rezerve surpriza unui capitalism autoritar, dictatorial. Caruia doar stanga este capabila sa-i tina fata, singura in masura sa dea raspunsuri tineretului aflat in cautare de solutii la situatiile de antagonism catastrofal ce ne asteapta : dezastrul ecologic mondial, adancirea prapastiei intre bogati si saraci, segregarea cu trasaturi rasiale din marile centre urbane, privatizarea fortata a bunurilor publice si a serviciilor comune s.a. Toate acestea trebuie semnalate, pentru ca viitorul sa nu apartina nici pietei, nici statului, ci altor forme de adoptare in comun a deciziilor in folosul majoritatii populatiei.

Impotriva lui Real Politics

April 16, 2009

Cetateanul roman, trecut in ultimii 70 de ani prin diverse regimuri extreme, are nevoie de educatie politica. O minima cultura politica menita sa-l faca sa evite repetarea erorilor trecutului si sa-i permita a distinge, in zgomotul apelurilor politicienilor, vocea celui preocupat sincer de viitorul tarii. Nu sunt multi oamenii politici ce inspira incredere sau care poseda intelepciunea si talentul de a se face auziti. Populismul bantuie si face ravagii in mentalitati, lasand ca principiile morale, acceptate din batrani, sa fie puse in discutie sau chiar contestate. Presa si televiziunea nu prea contribuie la lamurirea celui care, dupa ce a ascultat mult timp limba de lemn a propagandei oficiale, este acum obiectul argumentelor contradictorii ale unor formatori de opinie, ce deseori vor sa captiveze publicul prin limbaj libertin socant.
Am reflectat la acestea citind cartea Gabrielei Cretu intitulata <<Urasc “realismul” politic>> (Ed. Lumen – 2009). Autoarea (44 ani) este din 2005 deputata in Parlamentul European de la Strasbourg si fosta deputata (2004-2007) in parlamentul Romaniei. Volumul contine in marea sa majoritate fie editoriale aparute in ziarul “Cronica Romana”, fie luari de pozitie pe blogul autoarei (http://www.gabrielacretu.ro). Este una dintre cartile care trebuie citita de oricine nu s-a scarbit sau nu a disperat inca de calitatea politicii duse la noi in ultimii 20 de ani. Nu numai pentru ca este totdeauna ceva de invatat de la o tanara cu experienta politica interna si internationala, ci si pentru ca este rar de intalnit la noi o asemenea colectie de texte in care evenimentele sunt privite cu luciditatea unui om de stanga. Si nu al celui multumit sa repete ideile conjuncturale ale conducerii partidului din care face parte, ci al unui om politic critic, care lupta pentru convingerile lui chiar cand ele sunt in contradictie cu interesele tactice de moment ale miscarii in care este angajat. D-na G. Cretu contesta de pilda in mai multe randuri justetea adoptarii sistemului de vot uninominal, ca fiind “feudal” deoarece “angajamentul autentic fata de valori si obiective, precum si calitatile politice personale, sunt umbrite de doua cerinte – vizibilitate si bani”. Ipoteza ce se pare ca s-a confirmat la alegerile parlamentare de anul trecut, cand nu au catadixit sa-si voteze “uninominal” candidatul decat 39% din totalul electoratului.
Intr-un text de numai patru pagini se face o analiza succinta a capitalismului nostru, “salbatec, primitiv, de prada”. Se stie ca pentru a construi ceva e nevoie de trei lucruri : omul, natura si capitalul. In ultimii 18 ani omul nu a prea contat, ceeace explica raspandirea atator romani prin Europa, cautand ceva ce nu puteau gasi acasa. Nici naturii nu i s-a acordat atentie, taierea padurilor si poluarea atmosferei progresand fara nici un obstacol. In schimb a triumfat capitalul, prin retrocedari neindreptatite de proprietati, deseori prin sfidare a legilor si coruptie. “Chiriasi au ramas fara locuinta, iar cladiri destinate activitatilor culturale s-au transformat in crasme. Romania a renuntat la un viitor poate incert, pentru a se intoarce la un trecut iluzoriu”. Pentru cei ce in iunie se vor duce la vot pentru alegerea deputatilor in Parlamentul European, este util de cunoscut unele elemente esentiale ale felului in care functioneaza aceasta institutie si de ce este ea importanta pentru cetateanul roman. D-na G. Cretu consacra cateva pagini bune in carte lamuririi acestor probleme destul de aride, printre care si cea a relatiei antagoniste in majoritatea problemelor, intre grupurile socialist si cele de dreapta (popular si liberal) indiferent de tara careia ii apartin deputatii. Dar cat de departe pare atmosfera din incinta PE dela Strasbourg sau a Comisiei de la Bruxelles, de cea din Romania in problemele europene! Caci “aderarea Romaniei si integrarea ei in UE sunt doua lucruri deosebite. In loc sa scada, distanta pana la o Romanie europeana, se mareste – social si valoric – pe zi ce trece. Ne indreptam cu tot elanul spre o societate a omului care nu conteaza, condusa de prejudecati, aproape obscurantista si falsa”, spune autoarea, argumentand cu cateva cazuri elocvente.
Desi aflata mult timp ocupata in activitatea peste hotare, situatia tot mai critica din tara nu ii scapa din vedere autoarei si de aceea scrie : “Societatea romaneasca sufera in acest moment de o mare lipsa : o viziune a viitorului. Ii lipseste insa si o viziune clara asupra prezentului.(…) Politicile publice sunt propuse cel mai adesea dupa ureche, fara fundament in realitati. Nu exista nici un studiu serios de pilda asupra inegalitatilor crescande din tara. Incotro ne indreptam? Cum va arata Romania peste 20 de ani? La asemenea intrebari politicienii ar pica examenul pe capete”. Pe de alta parte politicienii romani “nu cred in egalitate”. Teza democratiei romanesti – afirma doamna G. Cretu – este ca “suntem inegali”. Din pacate si dreapta si stanga accepta aceasta premisa, pentru ambele ea fiind un destin ce trebuie asumat. Uneori se mai vorbaste de “egalitate de sanse”, ceeace nu este decat “o contradictie in termeni”. Problema care o framanta cel mai mult pe d-na G. Cretu este cea a rolului secundar harazit femeilor in societate, indeosebi in cea romaneasca. Este abordata si in cartea “Urasc “realismul” politic”, dar autoarea i-a consacrat un volum special : “Femeile sunt de vina” (Ed. Lumen – 2009). Prostitutia, violenta in familie, invinuirea femeilor pentru declinul demografic, rolul minor rezervat femeilor in politica, sunt cateva din temele acestei pledoarii pasionate in favoarea schimbarii atitudinei fata de femei intr-o societate croita pe calapodul barbatilor. Democratia, chiar si in capitalism, nu inseamna neaparat competitie (concurenta) intre femei si barbati, ci recunoasterea reciproca a valorii sociale. Ea implica privirea femeii drept partener, iar nu ca adversar ce trebuie invins, presupune combaterea structurilor retrograde, deseori patriarhale, imbacsite de prejudecati. Se uita de cele mai multe ori ca femeia este in situatia de a impaca simultan mai multe identitati : femeie, mama, sotie, fiica de parinti batrani, salariata. “In lumea noastra, a creste copiii, a ingriji batranii, a reproduce biologic si cultural societatea nu are relevanta politica si nu face parte din social”, scrie emotionant d-na G. Cretu.
Ce este sintagma “real politics”, continutul careia autoarea il uraste atat incat l-a pus ca titlu al uneia din cele doua carti? Este vorba despre “viziunea extrem conservatoare in care interesul politic, militar sau economic al celui mai puternic inlocuieste principiul de drept.” Cazul independentei provinciei Kosovo, impotriva tuturor regulilor dreptului international, este unul dintre numeroasele exemple ce ilustreaza “realismul” politic. Ar mai fi multe de citat si comentat din aceste volume care imbogatesc cititorul cu informatie si argumente. Ca de pilda : “saracii nu sunt saraci din vina lor, ci a regulilor societatii in care traiesc. Saracia economica a parintilor favorizeaza saracia culturala a copiilor, pentru ca le limiteaza accesul la educatie. Iar cei saraci economic sunt saraci si politic, pentru ca sunt exclusi de la decizie, sunt saraci social prin implicare redusa la activitatile civice.”
Recent am aflat ca partidul social-democrat a alcatuit lista candidatilor propusi pentru alegerile din 2009 in Parlamentul European, lista in care, surprinzator, numele d-nei Gabriela Cretu lipseste. O atare lipsa intriga si cere explicatii. Este greu de cunoscut animozitatile ce s-au creat in decursul anilor in sanul grupului socialist roman in PE, ceeace ar putea fi una din explicatiile acestei neasteptate decizii. Deasemenea nu se cunosc presiunile exercitate asupra conducerii partidului de diferiti fruntasi PSD din provincie si negocierile de tip “ce-mi dai, ca sa iti dau un loc pe lista candidatilor”, sustinatorii d-nei G. Cretu nefiind probabil la inaltimea celorlalti. Lasand deoparte aceste sforarii de culise, ar mai ramane o ipoteza a eliminarii dansei din randul posibililor alesi : independenta opiniei sale, atitudinea critica in numeroase probleme fata de deciziile adoptate sau in curs de adoptare, principialitatea acolo unde realismul politic cere acceptarea chiar si a neprincipialitatii. Si in plus, profilarea sa intransigenta ca politician de stanga, iar nu de centru-stanga (unde nu se stie niciodata cat centru si cata stanga, ba chiar si cata dreapta intra in reteta compromisurilor permanente). Sunt numerosi politicienii de stanga ce se simt tot mai stingheriti in mijlocul unui partid ce face concesii adversarului sau principal si care astfel si-a pierdut o buna parte a alegatorilor. Aparitia posibila a unui nou partid al stangii moderne, autentice, situat in opozitie cu o social-democratie ce a abandonat din principii de dragul intrarii in guvern, ii va atrage ca un magnet pe toti cei nemultumiti de concesiile repetate facute neo-liberalismului de cei ce mai poarta inca nemeritat blazonul stangii. Va fi o mare surpriza cand se va vedea cat de numerosi sunt cei ce vor parasi fara regrete PSD pentru a se dedica luptei pentru valorile stangii veritabile, adica a apararii intereselor oamenilor saraci, a muncitorimii, taranimii, micului functionar, pensionarilor si somerilor, femeilor casnice etc., care toti formeaza majoritatea covarsitoare a acestui popor. Sunt aproape sigur ca d-na Gabriela Cretu va fi printre ei.

OMUL REVOLTAT

February 26, 2009

Sunt multe cazuri si situatii care ma revolta privind cele ce se intampla in Romania, dar nu voi relata azi decat doua :
1) Intre 12 si 16 februarie, parlamentara U.E. social-democrata Gabriela Cretu a fost cu o delegatie de observatori ai Uniunii Europene in Venezuela, pentru a vedea cum se desfasoara alegerile. Cum scrie dansa pe blog „a alergat ca o nebuna“ pe la diferite localuri de votare si cateva din constatarile sale ni le-a comunicat pe blog : „Batalia electorala a fost dura, cu excesele ei, dar democratica. Dreapta are o forta economica si mediatica uriasa, si un sprijin extern pe masura fortei. Sistemul de vot e transparent si avansat. Participarea la vot a fost de 70%. Rezultatele oficiale ale votului au fost date publicitatii dupa numai 3 ore : guvernul Chavez a castigat cu 54% fata de 46% pentru opozitie“. Dar iata ca pe 15 februarie, dl. Cristian Preda scrie – tolanit in fotoliul sau de consilier la Cotroceni – ca nu este asa, ca Gabriela Cretu ne minte, ca ce spune dansa e „o gluma socialista sinistra“, „o umilire a aparatorilor libertatii“, ca „onorabila parlamentara nu stie ce se intampla la fata locului“, deoarece el, de la Bucuresti, stie mai bine ca acolo s-au furat alegerile.Adica procedeaza la fel ca seful sau care in Romania in 2004 afirmase ca guvernul social-democrat furase alegerile. Ce tupeu, mi-am spus. Dar pe blogul sau,unde Cristian Preda emite aceste panseuri, sunt publicate si comentariile catorva admiratori ai dansului. La fel, si ei stiu prea bine ca niste alegeri castigate de stanga oriunde in lume, nu pot fi decat masluite. Ce s-ar putea spune despre asta? Convingerea celor de dreapta in biruinta ideilor elitiste ale unei societati ierarhizate, in care paturile de jos sunt sortite sa ii slujeasca etern pe cei privilegiati, este de neclintit. Dar cred ca o criza economica de proportii care ar face sa se zgaltaie convingerile reactionare bine insurubate in mentalitati in acesti 20 de ani, este singura care ar mai putea face ca opinia publica romaneasca sa revina la normal. Normal, in sensul ca stanga, social-democratia si socialismul, nu sunt notiuni ale diavolului, iar inchinarea la vitelul de aur liberal nu aduce, pe termen lung, nimic bun pentru bunastarea majoritatii populatiei. Dar pana atunci cum sa nu fii revoltat?
2)
Citesc multe ziare din tara si strainatate, care proiecteaza o imagine sumbra despre consecintele crizei economice mondiale ce nu si-a desvaluit inca toate grozaviile. Dar recent m-a impresionat cele scrise de Vl. Pasti, analistul meu politic preferat, in articolul „Revolta cateilor“ din CRONICA ROMANA. Guvernatorii bancilor nationale din Cehia, Polonia, Ungaria si Romania s-au intalnit si, in declaratia data apoi, „par a fi convinsi de existenta unei conspiratii vest-europene impotriva estului european, care consta in incalcarea tratatului informal de aderare la UE. Tratatul informal de aderare al acestor tari la UE este sintetizat exceptional de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in mai putin de trei randuri din cele 21 care alcatuiesc declaratia sa oficiala de presa. Este, evident, vorba de un targ, care suna cam asa: noi va predam, prin privatizare, controlul economiei reale si strategiile de restructurare ale acesteia, iar voi ne finantati dezvoltarea, cumparand de la noi ceea ce voi ati decis ca noi sa producem, finantand acele investitii pe care voi decideti ca noi sa le facem si asigurand convergenta economiilor foste comuniste catre media economiei europene. Pentru Romania acest targ a functionat fara mari sincope in toata perioada care s-a scurs de la incheierea negocierilor de aderare si pana la declansarea crizei financiare mondiale.. Apoi a venit criza, iar financiarul occidentului dezvoltat, care domina pietele, a incalcat tratatul informal. In loc sa transfere venituri catre noii veniti, a utilizat pozitiile castigate in procesul de aderare pentru a transfera costuri. Au repatriat capitaluri, au taiat investitiile, au interzis accesul pe pietele financiare, au redus accesul la fondurile structurale, au blocat importurile din Europa de est si au descris-o ca pe o bomba cu ceas, care nu poate fi oprita decat prin finantarea publica pe scara mai larga a… Occidentului. Pe scurt, au aratat ca nici democratia si nici Tratatul UE nu este pentru catei. Ce n-au luat in considerare este “revolta cateilor”, care si-au incordat muschii pana la a incerca sa devina haita. O disperata incercare a tehnicienilor economiilor estice de a impune respectarea tratatului informal de aderare. Pasul urmator este sustinerea lui politica.“
Lung citatul, dar face. S-ar parea ca suntem in cardasie cu niste gangsteri, ajunsi la disperare in urma propriilor lor greseli si care cauta partenerul cel mai slab asupra caruia sa-si descarce vinovatia, chit ca asta l-ar putea face sa sucombe. Dar despre asta nu se vorbeste nimic in presa internationala, ci din contra, se subliniaza mereu ca „Romania e in pragul unui colaps economic“, ca Ungaria a cerut zece miliarde dolari ajutor de la FMI , dar are nevoie de mai mult, ca Cehia si Polonia au niste presedinti dificili cu care nu se poate discuta etc. Dar revoltati pe adversari din occident ce ne vor raul, ii uitam pe cei din tara care ne-au adus in aceasta situatie. Uitam ca in decursul anilor s-au vandut toate bancile (mai putin C.E.C.), ca s-au privatizat toate marile intreprinderi, profitabile sau nu, dupa care au fost in majoritate achizitionate de firme straine. Uitam de dispretul cu care era intampinata de asa zisa elita presupusul slogan „Nu ne vindem tara!“. Tara a fost vanduta, acum suntem constransi sa ne imprumutam dingreu la cei ce ne-au cumparat-o. Cum sa nu fii revoltat?