Posts Tagged ‘Hillary Clinton’

DESPRE NOUA POLITICA EXTERNA A SUA

July 13, 2009

La numai cateva luni de la intrarea sa la Casa Alba, Barack Obama demonstreaza ca rolul pe care America trebuie sa il joace in lume il vede cu totul altfel decat predecesorul sau. In discursul de la Cairo, pe care multi comentatori il considera – pe drept cuvant – istoric, el a abordat frontal atat arida problema a relatiilor israelo-palestiniene, cat si atitudinea Statelor Unite fata de lumea araba. In vizita facuta recent la Moscova, a reusit – partial – sa-l convinga pe Medvedev ca trebuie facuti impreuna pasi spre dezarmarea nucleara. In intalnirile cu conducatorii statelor la reuniunile G-8, G-14 si G-20, a sustinut ideea interventiei masive a statului in reducerea efectelor sociale ale crizei economice si a acceptat luarea unor masuri de durata pentru micsorarea efectelor deteriorarii climei.
Cu 500 de ani in urma, Macchiaveli isi punea, in “Principele”, intrebarea ce este mai bine pentru un conducator : sa fie iubit sau sa sa fie temut. Ambele atitudini sunt bune, scria el, dar pus in situatia de a alege intre ele “principele va fi mai in siguranta cautand sa se faca temut”. De la 21 ianuarie 2009 Obama experimenteaza contrazicerea vestitului politolog de la Florenta si doreste sa fie iubit, el ,iar prin el – Statele Unite. Iata cateva detalii despre tactica pe care o adopta in acest scop.

Orientul apropiat. 60 de milioane de persoane erau in fata micului ecran pe care se transmitea discursul de la universitatea din Cairo, in care cel de al 44-lea presedinte al Americii declara ca Islamul nu e un dusman al Americii. El a afacut apel la lumea musulmana sa puna capat adversitatii fata de America, pentru a inceta lupta culturilor si a se instala respectul reciproc. Lumea nu mai este, dupa Obama, impartita in rai si buni, ci in state cu interese diferite, care deci pot fi negociate. Asta inseamna sanse pentru toti si o atitudine mai modesta pentru America. Fiecare trebuie sa contribuie la rezolvarea problemelor actuale ale lumii, si in primul rand a conflictului din Orientul apropiat ce dureaza – spunea el – de 21 de secole. Pentru asta e nevoie ca : israelienii sa inceteze politica de instalare de colonii in Cisiordania si sa accepte un stat palestinian independent; Hamas (“o organizatie ce se bucura de sprijinul unor palestinieni”) sa inceteze violentele si negarea Holocaustului; iranienii sa se rezume la folosirea pasnica a energiei nucleare; Statele Unite se vor retrage din Irak, iar dupa un timp, si din Afganistan. “Vremurile democratiei impuse s-au terminat. Fiecare tara va decide singura ce ii convine”.
Lumea lui Obama desvaluita la Cairo e formata din trei componente ce ar trebui sa conlucreze. Mai intai este Europa, continent al trecutului, al memoriei istorice, pentru care el isi pune intrebarea : “vrea pace sau vrea sa fie lasat in pace?”. Apoi este Asia, lumea viitorului dupa Obama. St. Unite au cu China stranse contacte de afaceri, cu India au un acord nuclear si o alianta fara fisuri, Japonia vrea sa se inarmeze si deci ar putea deveni o contraputere a Chinei, daca aceasta ar adopta o atitudine agresiva. Dar cea de a treia lume, cea a prezentului si cea mai periculoasa, este cea din Orientul apropiat. Aici sunt numeroase fitile de aprindere la capatul carora stau mari explozibile: Hizbollah, Hamas, Al-Qaida, dar chiar si Iranul si Israelul. Iata de ce Obama a dus lungi discutii in Arabia Saudita, in Egipt si in Turcia, pentru a cauta sa faureasca o coalitie in lumea islamica, care sa desfaca cu America nodul gordian din aceasta regiune.

Rusia. Dupa Obama cele doua tari, Rusia si SUA, au mai multe interese comune decat divergente. Dar neincrederea rusilor in politica americanilor e mare. Extinderea NATO spre rasarit, scutul antiracheta planuit de americani a fi instalat in Cehia si Polonia, problema Iranului, dezarmarea nucleara, sunt tot atatea probleme pe care administratia Bush le-a transmis noului presedinte. Iar in august anul trecut se ajunsese, cu razboiul din Georgia, la punctul cel mai de jos al increderii reciproce. Dar “americanii nu au abandonat orgoliul de a ramane puterea conducatoare pe glob” e de parere Evghenii Bashanov de la Academia de diplomatie a ministerului de externe “ci ei sunt constransi la asta de criza economica”. Totusi in discutiile de la Kremlin s-a cazut de acord ca numarul rachetelor de mare distanta sa fie reduse la 1500-1700, desi ambele state poseda astazi peste 5000 asemenea piese. In privinta sistemului de scut antirachete la care tin atat de mult presedintii Poloniei si Cehiei, nu s-a ajuns la nici un acord, Obama subliniind chiar ca acesta nu va mai fi util in cazul in care Iranul nu va fabrica bomba atomica. Nici problema dorintei presedintelui Ucrainei, Iuscenko, de a introduce tara sa in NATO nu a fost abordata, caci in ianuarie anul viitor vor fi noi alegeri si este sigur ca actualul presedinte de la Kiev va pierde puterea. Nu trebuie neglijat totusi ca s-a acceptat de rusi tranzitul in spatiul rusesc al avioanelor de transport americane ce duc echipamente militare in Afganistan. Oare cine si-ar fi putut imagina asa ceva pe vremea lui Brejnev?
Ar mai fi de examinat si atitudinea St. Unite la discutiile cu conducatorii altor tari ce au avut loc in orasul L’Aquila din Italia, dar asupra ei merita sa ne oprim dupa intalnirea de la Pittsburg (G-20) ce va avea loc in toamna.

Din cele de mai sus se vede ca Obama s-a desprins de multe din prejudecatile razboiului rece si are un respect fata de suveranitatea statelor ce lipsea predecesorului sau. Totusi ar fi de semnalat ca in toate marile decizii luate de Washington in politica externa din ultimele luni este aproape absenta o persoana : Hillary Clinton. Problemele strategice le ia presedintele, care pentru cele mai urgente (Israel, Irak, Afganistan) numeste niste senatori (Holbrooke, Mitchell) ce bat neobositi regiunile delicate sau il trimite pe vicepresedintele Biden. Nu insa pe doamna ministru de externe. Dar in trecut ministri de externe de succes au fost doar cei ce au avut stranse relatii de incredere cu presedintele, ca de pilda Madeleine Allbright cu Bill Clinton, James Baker cu George Bush senior. Ceeace le e comun lui Barack Obama si d-nei Clinton este neincrederea reciproca. Prezenta dansei in guvern semnifica doar un armistitiu, dar nu incheierea pacii intre cei doi fosti candidati ai partidului democrat la presedintie.
Chiar si in numirea de noi ambasadori, Hillary a suferit o infrangere. Propunerile facute de ea de trimitere a unor diplomati experimentati au fost ascultate, dar Rahm Emanuel, seful personalului Casei Albe nu le-a dat curs. E drept ca Obama a sustinut in timpul campaniei electorale ca va pune capat practicei recompensarii dupa alegeri cu posturi de ambasadori a marilor donatori pentru partidul sau. Dar noile alegeri pentru Congres au loc in noiembrie 2010 si de pe acum e nevoie de bani proaspeti. Deci nici de data asta nu sunt numiti ambasadori niste diplomati experimentati, ci iarasi prieteni si mari donatori : Louis Susman(vicepresedinte al lui Citi-Group) la Londra, Charles Rivkin (sef al unei firme de desene animate la Hollywood) la Paris, Donald Beyer (comerciant de automobile) in Elvetia, Daniel Rooney (proprietarul echipei de football Pittsburgh Steelers) la Dublin. Iar ambasada americana la Berlin va fi ocupata de Phil Murphy, fost sef pentru Europa al Bancii de investitii Goldman-Sachs.
Pentru prima oara Hillary Clinton a aparut la o celebra emisiune TV a companiei ABC la care moderatorul, George Stefanopoulos, vrut sa stie care e rolul ei precis in guvern. Raspunsul dansei : “Presedintele m-a rugat sa ma ocup atent de problemele securitatii alimentare in lume. Iar in plus, sa am grije de cele ce se intampla in Haiti”. Penibil, pentru o persoana care ar fi avut sansa de a deveni presedintele Statelor Unite, sa fie astfel relegata pe o linie moarta. Pentru cat timp inca?

WAITING FOR OBAMA

January 14, 2009

Venirea primului presedinte de culoare la Casa Alba, care in timpul campaniei electorale a promis in mod repetat ca politica lui va fi cea a schimbarii, este privita nu numai in America, ci in intreaga lume cu speranta sau macar cu curiozitate. Intr-o omenire aflata in plin mars al globalizarii, sunt la ordinea zilei cateva mari probleme ce isi asteapta rezolvarea: clima, explozia demografica, saracia majoritatii populatiei globului, asigurarea consumului cu apa potabila, dezarmarea, pentru a nu mai aminti si de criza financiara si economica. Ce semnal asteapta acum lumea din partea presedintelui celei mai bogate si mai bine inarmate tari a lumii?
In primul rand universul lui Obama va inceta sa mai fie unipolar. Intr-o lume multipolara este cert ca, indata dupa depunerea juramantului, el se va pronunta in privinta relatiilor Statelor Unite cu Rusia, cu China si cu Europa. In relatiile internationale, doua sunt optiunile posibile: confruntarea sau cooperarea. Dar nici una din marile probleme amintite nu-si pot gasi solutie continuand politica de confruntare, careia Bush ii acordase preferinta. Va fi aproape cert abandonata si doctrina lui septembrie 2002, prin care SUA isi arogase dreptul de a declansa orice razboi, chiar preventiv si fara mandat din partea Consiliului de securitate.
Aceasta nu inseamna ca America se va retrage ca un melc in gaoace, reinviind izolationismul intr-o lume tot mai interconectata. Obama si ministrul sau de externe, Hillary Clinton, vor afirma vocatia SUA de Primus inter Pares (primul intre egali), ceeace presupune o mai mare incredere acordata ONU si deciziilor adoptate acolo. Iar relatia Americii cu restul lumii va fi pusa la incercare peste doar doua luni si ceva, pe 2 aprilie, cand la Londra va avea loc reuniunea sefilor celor 20 de tari mai importante de pe glob, pentru a desbate si a decide reformarea capitalismului. Nicolas Sarkozy, caruia ii place rolul de figura conducatoare a Europei, s-a si pronuntat pe 8 ianuarie : „ Am fost mereu partizan al unei aliante stranse cu Statele Unite, dar sa ne fie clar: in secolul XXI nu mai exista nici o natiune care sa spuna celorlalte ce trebuie facut si ce trebuie gandit“. Si a adaogat : „In 1945, la Bretton Woods exista dolarul ca moneda unica, pe baza careia s-a faurit prosperitatea lumii. Dar in 2009 sunt mai multe monezi, si fiecare tara trebuie sa si-o gospodareasca singura pe a sa. Nu mai exista o tara unica, care sa spuna celorlalte: platiti voi datoriile noastre. Europa nu trebuie sa astepte acordul SUA pentru adoptarea unei reforme a capitalismului financiar. Contribuabilii din intreaga lume asteapta rezultate. Ele pot fi mai usor obtinute daca vom cadea de acord cu Barack Obama, dar asta nu mai e o conditie sine qua non.“
In privinta relatiilor cu Rusia, cel de al 44-lea presedinte al SUA este de presupus ca va abandona politica de confruntare, va renunta la instalarea de rachete si sisteme radar la frontierele acesteia si va relua controlul armamentelor si plafonarea inarmarii, chiar si ideea dezarmarii nucleare, abandonate de predecesorul sau. Probabil ca noua line de politica externa americana se va inaugura prin inceperea tratativelor cu toate puterile nucleare pentru prelungirea acordurilor SALT si START. In relatia cu China, tara cu care economia americana este strans interconectata, nu se vad deocamdata probleme politice majore, confruntarea China-Taiwan aplanandu-se cu timpul intre cele doua tari, fara nici o interventie din afara. Dar rolul Chinei in faurirea unei noi ordini mondiale este crucial.
Mult mai dificila va fi rezolvarea conflictelor din Orientul Apropiat. Pe 13 ianuarie d-na Clinton a declarat ca va stabili contacte diplomatice cu Siria si Iran si va sprijini gasirea unei solutii pasnice in confruntarea dintre palestinieni si israelieni.“Trebuie sa folosim o asa zisa „smart power“ (putere inteligenta), cu toate instrumentele la dispozitie – diplomatice, economice, militare, politice, legale si culturale, alegandu-l pe cel mai potrivit in functie de fiecare situatie. Politica externa trebuie sa se bazeze pe impletirea principiilor cu pragmatismul, fara ideologie rigida. Trebuie sa ne bazam pe fapte si dovezi, iar nu pe emotii sau prejudecati“.
Toate cele de mai sus ridica multiple dileme in fata politicienilor romani. Odata cu Obama va intra intr-un con de umbra, si inca pe mult timp, neo-conservatismul agresiv, pe care mizase politica de dreapta romaneasca. Era o pozitie care nu a dovedit prin nimic ca e rodnica, dar era in spiritul tranzitiei. Este deci de presupus ca, respectand toate obligatiile ce-i revin din apartenenta la Uniunea Europeana, diplomatia romaneasca va folosi acest an de revizuire critica in intreaga lume a ideilor ultimilor doua decenii, pentru a-si orienta obiectivele geopolitice in sensul intereselor proprii, iar mai putin de satisfacere a pretentiilor diversilor „licurici“ situati de o parte sau alta a Atlanticului.