Posts Tagged ‘Ianukovici’

Dilema celor de pe Maidan

January 26, 2014

 

Analizele din mass-media romanesti privind situatia din piata Maidan din Kiev, prezinta de regula punctul de vedere al agentiilor de presa occidentale. Este insa interesant de urmarit si opinia unor politologi rusi despre conflictul  din Ucraina. Dintre ele am ales articolul “Impasul Maidanului . Unde poate duce nestabilitatea din Ucraina”, publicat la 24.01.2014 in cotidianul moscovit “Nezavisimaia Gazeta” (Gazeta Independenta), pe care il voi reda intr-o traducere prescurtata. Autorul este Alecsandr Hramcihin, director adjunct al Institutului de analiza politica si militara.   

 

Pentru a pune capat confruntarilor violente ce au loc in ultimul timp la Kiev si in alte orase ucrainiene, Moscova a facut un gest generos  fata de “tara frateasca” scapand-o de faliment prin acordarea  unor sume consistente. Sunt insa multe indoieli daca ar fi trebuit sa se procedeze asa. Caci la baza tuturor proceselor politice si economice ce au loc in Ucraina post-sovietica sta artificialitatea acestui stat.

Ucraina de astazi este in fond o creatie a conducerii comuniste sovietice si, inca de pe acea vreme, este o tara neomogena.  Ea este alcatuita din trei parti complect diferite. Partea de rasarit si de sud (regiunile Harkov, Lugansk, Dniepropetrovsk, Donetzk, Zaporoje, Herson, Nikolaev, Odessa si Crimeea) este atat etnic, cat si ca mentalitate identica cu Rusia. Majoritatea covarsitoare a populatiei din aceasta parte a Ucrainei cauta – drept solutie minima – o legatura cat mai stransa cu Rusia, iar ca tel maximal – alipirea la Rusia.   Partea de centru sau “Ucraina propriu zisa” (regiunile Kiev, Sumsk, Cernigov, Poltava, Kirovograd, Cerkask, Vinitza, Jitomir) are o populatie cu mentalitate diferita de cea ruseasca, desi nu ii sunt dusmanoase Rusiei. Majoritatea covarsitoare a populatiei acestor regiuni tine la pastrarea independentei tarii in conditiile unui echilibru al relatiilor atat cu Rusia, cat si cu Uniunea Europeana. In fine, partea de apus a Ucrainei sau “Galicina” (regiunile Rovno, Hmelnitzki, Ternopol, Cernovitz, Ivano-Frankovsk, Lvov, Volinsk) sunt inversunat adversare ale Rusiei (dar nu si contra rusilor) si doresc o cat mai stransa apropiere de Occident.  Cea mai occidentala regiune a Ucrainei (Zakarpatskaia) locuita de ruteni, in mod paradoxal se simte atrasa de partea de rasarit si sud. Desi Ucraina este de 22 de ani un stat independent, practic nici o convergenta intre aceste trei macroregiuni nu a avut loc, mentalitatile au ramas neschimbate, ceeace se reflecta negativ asupra  dezvoltarii economice si politice.

Ucraina avea in 1991, cand a capatat independenta, toate conditiile pentru a deveni cea mai de succes tara din cele 15 state ale fostei URSS. Dar astazi ea este, alaturi de Albania si Moldova, in randul celor mai sarace state ale Europei. Asta a facut ca in ultimii 22 de ani populatia ei sa scada de la 52 milioane la 45 milioane locuitori. Din punct de vedere politic, cele trei mentalitati separate amintite fac  ca la alegeri catatenii sa-si dea votul “impotriva” unui anumit candidat, iar nu “pentru” cel mai bun. Rezultatele acestui stil de votare sunt de fiecare data dezamagitoare.

Caracteristic pentru Ucraina de azi este nivelul ridicat al coruptiei si totala contopire a marilor afaceri cu puterea politica. Doua grupari financiar-industrial-politice domina scena: cea din Dniepropetrovsk si cea din Donetzk. Desi ambele apartin rasaritului pro-rus, asta nu inseamna ca liderii acestor grupari doresc apropierea de Rusia. Scopul lor principal este obtinerea profitului maxim si imbogatirea cat mai rapida. Pentru asta e necesar sa se pastreze independent tarii, dar si  sa se pastreze deplina ei integritate teritoriala. Lor le este totusi mai avantajoasa o apropiere de UE decat de Rusia, deoarece prima varianta permite legalizarea averilor stranse in ultimii ani, in timp ce a doua e riscanta, deoarece resursele capitalul ui rusesc  sunt considerabil mai mari decat cele ale oligarhilor ucrainieni. In ultima vreme, la cele doua grupari amintite s-a mai adaogat o a treia, “familia”, adica cercul de persoane din jurul lui Ianukovici.

                Unul din miturile existente in Rusia de azi  este cel al “Ucrainei fratesti”.  Dar in Ucraina se priveste altfel. Cel mai pro-rus presedinte al Ucrainei, Leonid Kucima, este cel  ce a scris cartea “Ucraina nu e Rusia”, care acum e baza ideologica a oricarei conduceri ucrainiene. Independenta tarii, mereu afirmata, are in vedere in primul rand independenta fata  de Rusia. Precedentul presedinte al Ucrainei, Viktor Iuscenko, pretindea o apropiere maxima de occident si taierea relatiilor cu Rusia. In timpul presedintiei lui situatia economica a tarii s-a inrautatit mult. Drept rezultat, in primul tur al alegerilor din 2010 el a obtinut doar 5% din voturi si s-a clasat pe locul cinci. Actualul presedinte, Viktor Ianukovici, care a condus gruparea din Donetzk , iar politic – partidul regiunilor, nu e deloc  mai pro-rus  decat Iuscenko. Scopul lui este obtinerea de beneficiu maxim din puterea politica si de aceia este vital interesat in integritatea teritoriala a tarii.

                Dupa ce Ianukovici si partdul regiunilor au ajuns la putere,  a inceput o campanie furtunoasa in favoarea “europenizarii” si impotriva “Rusiei imperiale”. Era sustinut in asta si de opozitie, iar un punct diferit de vedere, pro-rus, lipsea complect din mediile de masa. Cetatenii Ucrainei, chinuiti de saracie, nedreptate si coruptie, au dat crezare lozincii ca asocierea la UE  le va aduce intr-o clipa nivelul de trai din occident, democratia si protectia drepturilor umane. Nimeni nu le spunea ca propunerea de a deveni  membru deplin al UE este o perspectiva foarte indepartata, iar calitatea de asociat atrage multe obligatii , in primul rand respectarea normelor europene si deschiderea pietei, insa  nici un drept.  Majoritatea intreprinderilor ucrainiene nu vor rezista concurentei  si vor falimenta. A lichida coruptia si abuzurile in justitie o pot face ucrainienii singuri, fara a mai astepta salvarea miraculoasa din partea  UE. Tari asociate la UE sunt astazi si Tunisul si Egiptul, adica tari carora asocierea nu le-a adus nimic.  In elanul entuziast al ucrainienilor spre bunastarea  Europei trebuie de aceea vazut doar infantilism postsovietic , asteptarea unei  minuni  venita din afara, in loc de munca zdravana si indelungata. Iar vinovata ca nu le da voie oamenilor sa se bucure de aceasta minune este “Rusia imperiala”. Ea este de vina ca Ianukovici  nu a semnat acordul de asociere.

                Dar semnarea acestui acord, cu consecinta desindustrializarii Ucrainei, ar contribui la trezirea din vis a populatiei si vindecarea de infantilism. Din pacate la Kremlin se crede ca integrarea se face prin niste semnaturi pe hartie.  Asocierea Ucrainei la UE ar contribui din contra la apropierea ei de Rusia. Astazi se intampla insa pe dos. Chiar si in regiunile din rasarit si din sud proruse sunt multi care sunt suparati  pe Putin ca le-a luat minunata “intrare in Europa”. Iar cele 3 pana la 15 miliarde dolari primiti de Ucraina din partea Rusiei, este putin probabil ca vor mai fi restituiti.  Ucraina se  va declara in stare de faliment si imposibilitate de plata, iar vinovata pentru asta va fi tot  Rusia in ochii ucrainienilor.

In concluzie, trebuie sa se accepte realitatea si sa se termine cu refrenul de “tara frateasca”. Ucraina nu va fi nici aliat al Rusiei, cu atat mai mult cu cat ele nu au un dusman comun. Daca Ucraina nu se desface in doua-trei bucati, ceeace ar fi legitim pentru ea, caci ar inceta sa se mai chinuie una pe alta, ea va adanci conceptul “Ucraina nu e Rusia!”, ceeace nu este decat o buna intelege a realitatilor.

                                                               ***

Comentariu. Articolul de mai sus este interesant, chiar si numai pentru ca el exprima o parere diferita de cea oficiala a Kremlinului in privinta crizei politice din Ucraina. Autorul judeca situatia la rece, fara prejudecati sentimentale,  si crede ca pentru Rusia ar fi  oportun sa nu mai tina in brate Ucraina, ci sa o lase sa se desmeticeasca din iluziile proeuropene in urma dezamagirii provocate tot asteptand abundenta promisa . Argumentele mi se par insa numai in parte convingatoare  si iata de ce:

Se pretinde ca razboiul rece a incetat, odata cu prabusirea URSS. Realitatea zilelor noastre arata insa ca acesta nu era doar o ciocnire a doua mari ideologii  (Comunism versus Capitalism ), ci  el continuasi azi intr-o alta forma, cea a confruntarii de interese economic-financiare majore pentru resurse de materii prime si pentru noi piete de desfacere. Miza actuala a controversei mondiale este Rusia si China. Pentru puterile occidentale, ce vor sa-si asigure pentru intreg secolul dominatia globala fara concurenta, adversarul cel mai slab pare Rusia, un teritoriu imens insuficient exploatat,  dar cu  o forta militara inca redutabila. Incercarile de a slabi si destabiliza  Rusia, dupa descompunerea blocului Pactului de la Varsovia, dupa acordarea independentei celor 15 tari foste sovietice (din rasaritul Europei, din sudul Caucazului, din Asia Centrala) au continuat:  in Kirghizia, in Cecenia, in Georgia, in Transnistria, iar in ultimul timp in Ucraina.  Dar Ucraina  a intrat in compunerea Rusiei tariste in 1654 si in acest timp s-au creat nenumarate legaturi economice, sociale si etnice intre cele doua tari si popoare. Cateva milioane de rusi traiesc acum pe teritoriul ei.  Recent Mihail Gorbaciov a adresat o scrisoare atat lui Putin, cat si lui Obama, rugandu-i sa nu permita descompunerea Ucrainei. In scrisoare el a aratat ca daca tatal sau a fost rus, in schimb mama sa a fost ucrainianca.  Si raposata lui sotie, Raisa, era ucrainianca. Legaturile Rusiei cu Ucraina sunt atat de stranse incat taierea lor prin semnarea unui document este o iluzie.

Pe de alta parte, asocierea la UE a Ucrainei ar fi doar un prim pas, dupa care probabil ar urma acorduri pentru activitati NATO pe teritoriul ei. Ca asta este o probabilitate mare o dovedeste perindarea prin fata manifestantilor din piata Maidan a numerosi politicieni occidentali, inclusive  a senatorului american John McCain.  Prezenta NATO in Ucraina  ar fi insa un gest inacceptabil pentru Rusia, care nu poate privi indiferenta retragerea,  in numai doua decenii , a limitei zonei ei de influenta de la Berlin pana dincolo de Harkov. Despre aceste considerente geostrategice autorul articolului nu scrie insa nimic.

Ceva mai putin important pentru Moscova este  faptul ca o parte din complexul militar-industrial  rusesc se bazeaza si pe livrarile din  industria grea ucrainiana (tancurile Oplot, avioanele Antonov, s.a). Continuarea  acestor relatii in producerea de armament rusesc nu va fi probabil  acceptata de Bruxelles. In cativa ani Rusia isi poate insa construi uzinele necesare inlocuirii acestor livrari din Ucraina.

In fine, faptul subliniat de autor in articol, ca Ucraina ar fi un stat artificial si normal ar fi sa se desfaca in doua sau trei bucati, este greu de crezut ca va fi varianta acceptata de fortele aflate in conflict. Sunt multe motive care fac improbabila descompunerea tarii dupa modelul Iugoslaviei sau Cehoslovaciei, dar  unul e decisiv: In cazul unei asemenea impartiri, intreg litoralul ucrainian al Marii Negre ar reveni acelei parti din Ucraina ce doreste alipirea la Rusia. Iar o asemenea solutie este greu de acceptat de puterile occidentale.   

               

 

Transnistria

May 22, 2010

La 19 mai Dmitrii Medvedev, presedintele Rusiei, s-a dus la Kiev inapoindu-i lui Viktor Ianukovici, presedinele Ucrainei, vizita pe care acesta o facuse de 7-8 mai la Moscova. Printre problemele puse de acord de cei doi a fost si problema Transnistriei, teritoriu care se stie ca e revendicat de doua decenii de conducerea de la Chisinau. In documentul semnat, “ambele tari au recunoscut importantul rol stabilizator jucat de trupele rusesti” pe acest teritoriu si au decis sa i se recunoasca Transnistriei “un statut special”. Guvernul de la Chisinau a reactionat declarand ca doreste ca armata rusa stationata acolo sa fie inlocuita cu o misiune civila internationala si a solicitat sprijinul tarilor europene occidentale in aceasta privinta. Se pare insa ca deja se poate spune adio visurilor de alipire a acestui teritoriu la Republica Moldova.

La luarea deciziei amintite a presedintilor Rusiei si Ucrainei, un anumit rol l-a jucat desigur si un detaliu de prestigiu. Pentru sarbatorirea pe 8 mai a Zilei Victoriei la Moscova, presedintele rus i-a invitat la tribuna din Piata Rosie pe presedintii tuturor tarilor ce fac parte din Comunitatea Statelor Independente, adica a statelor foste republici in cadrul URSS, dar care acum sunt independente. Dintre tarile membre ale CIS au declarat ca nu participa la parada trupelor presedintii a trei state: Georgia (Saakashwili), care in urma razboiului de acum doi ani, a intrerupt orice contact cu Moscova, apoi recenta presedinta a Kirghiziei, care a pretextat dificultatile de trecere la un nou sistem de conducere a economiei, si in fine, Mihai Ghimpu, presedintele interimar al Republicii Moldova. Acesta din urma a pretextat ca in acest razboi moldovenii au pierdut sute de mii de soldati luptand pentru o cauza ce nu era a lor si deci nu e nici un motiv de sarbatorire a victoriei. Guvernul moldovean, care este o alianta de 4 partide, nu a fost insa de acord cu atitudinea presedintelui si a decis sa trimita la Moscova o companie de 70 de ostasi, care a defilat alaturi de o brigada britanica, un regiment francez, o garda din soldati americani si alti soldati ai statelor aliate in cel de al doilea razboi mondial. Ministrul rus de externe Lavrov si-a exprimat dezamagirea gazdelor ca noul presedinte Ghimpu a respins invitatia la aceasta sarbatoare simbolica, iar presedintele Medvedev a adresat o telegrama de felicitari “poporului din Rep. Moldova”.

In legatura cu cele de mai sus este interesanta parerea unuia dintre cei mai cunoscuti analisti politici rusi, Dmitrii Trenin, directorul Centrului Carnegy din Moscova, despre Noua Europa de Rasarit, denumire ce se refera la Bielorusia, Ucraina si Moldova, tari considerate tampon al Rusiei fata de NATO si UE. Articolul sau, aparut la 21 mai in ziarul IZVESTIA, arata ca daca in ultimii 5 ani Ucraina a cautat sa-si adapteze modelul dupa cel al populatiei din vestul tarii, mai nationalista, rezultand insa un esec, acum – cu o conducere venita din rasaritul Ucrainei, cu densa populatie rusa – interesele diferitelor regiuni ale tarii se vor echilibra. Sunt sanse in aceasta directie, deoarece in ultimii 20 de ani tara a evitat orice ciocnire de natura etnica.

Referitor la Belorusia, impresia generala este ca si aici s-a gasit formula acceptabila. Ideea de unificare a Belorusiei cu Rusia era proiectul lui Lukashenko, care urmarea luarea locului lui Eltin dupa disparitia acestuia. In momentul in care s-a aflat ca in locul lui Eltin vine Putin, propunerea de unificare a celor doua tari a cazut balta. Problema ce s-ar pune acum este doar cine ar putea eventual prelua locul lui Lukashenko, cand se stie ca acum intreaga putere la Minsk sta in mainile sale.

In ce priveste Rep. Moldova, dupa parerea lui Trenin aici sunt doua probleme: Transnistria si Romania. Atat la Chisinau cat si pe celalalt mal al Nistrului s-a format in aceste decenii o constiinta nationala a elitelor tarii. Cea mai mare parte a acestei elite nu doreste alipirea cu Romania. Actioneaza desigur si un grup de persoane legat de Romania, dar pentru marea majoritate a elitei nu surade deloc ipoteza de a deveni niste sefi de judet in Romania, in loc sa fie proprii lor sefi intr-un stat mic, dar suveran. De ce oare Chisinaul ar dori sa ajunga un oras provincial, cand poate ramane capitala de stat independent?

Analiza de mai sus justifica un scurt comentariu. Trebuie recunoscut ca astazi pentru Statele Unite, problemele celor trei tari ce formeaza asa numita Noua Europa de Rasarit, nu mai sunt prioritare. Iar stabilitatea in aceasta regiune, dorita fierbinte de Uniunea Europeana, nu mai poate fi obtinuta fara participarea Rusiei.  Rusia nu mai are veleitati imperiale, de sporire a teritoriului, ci tinde spre ocuparea unui rol de mare putere, de sporire a influentei sale in jocurile spatiului planetar.

Romania nu are granita comuna cu Rusia, dar influenta Moscovei asupra Bucurestiului se poate exercita pe alte cai decat o presiune directa. De pilda prin concesiile pe care Uniunea Europeana i le-ar putea consimti, pentru asigurarea aprovizionarii fara obstacole cu energie. Pe de alta parte, noua conducere a Ucrainei cultiva acum amicitia cu Moscova, dar in acelasi timp o si poate influenta politic. Imitarea de Ianukovici a politicii antirusesti a lui Saakashvili, este greu de conceput, iar influenta Varsoviei asupra politicii Kievului se va reduce considerabil, probabil la nivelul unor relatii normale intre doua tari vecine.

In aceste conditii, se pune intrebarea daca eventuala abandonare a pretentiilor Chisinaului asupra teritoriului Transnistriei nu ar usura adoptarea unei decizii de unificare a Republicii Moldova cu Romania.  Se pune insa intrebarea in ce masura o posibila unificare ar aduce numai avantaje tarii noastre, in afara de gloria ce s-ar revarsa imediat (si prea putin meritat) asupra presedintelui Romaniei. Tara s-ar “imbogati” cu cca. un milion de rusi si ucrainieni, cu pretentiile lor de reprezentare in institutiile de stat, populatie care – spre deosebire de situatia celor 1,5 milioane de nationalitate maghiara – ar avea o sustinere solida din partea Moscovei si Kievului. Pe de alta parte Romania, care deja – mai ales in aceste timpuri de criza – este privita ca o ruda saraca in cadrul Uniunii Europene, ar trebui sa faca serioase eforturi financiare pentru a aduce noua provincie la nivelul criteriilor cerute la Bruxelles. Iar toate astea, in cazul in care Uniunea Europeana ar accepta fara obiectii o asemenea extindere a organizatiei spre rasarit…

PRIVIND SPRE RASARIT

February 9, 2010

   In doua mari tari din rasarit, in Ucraina si Rusia, au loc evenimente ca merita a fi prezentate si comentate in mod obiectiv. Ucraina are o populatie de 45 milioane locuitori, un PIB pe locuitor de 2.679 USdol. (6.910 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 12,2%. Rusia are 142 milioane loc., un PIB pe locuitor de 10.000 USdol. (14.690 USdol. in expresie PPP) si o inflatie de 9,4%. Pentru comparatie: Romania are o populatie de 21,4 milioane, un PIB pe locuitor de 8.680 US dol. (12.370 US dol. in expresie PPP) si o inflatie de 3,3%. 

   UCRAINA – Alegerile de duminica 8 februarie din tara vecina l-au dat drept invingator pe Viktor Ianukovici, cu 48,65% din voturi fata de Iulia Timoshenko, care a luat doar 45,77% la o participare la vot a alegatorilor de 69%. Cca. 6% din voturi au fost date impotriva ambilor candidati. Joao Soares, seful misiunii observatorilor internationali, a confirmat corectitudinea alegerilor. Actualul prim-ministru, d-na Timoshenko  a avut majoritate in regiunile de vest si de nord ale Ucrainei, iar Ianukovici a castigat in regiunile din estul si sudul tarii.

Campania electorala in turul doi al alegerilor s-a caracterizat prin acuzatii violente ale celor doi candidati: Timoshenko l-a invinuit pe adversarul ei ca a stat la inchisoare pentru complicitate intr-o talharie, iar Ianukovici a spus ca Timoshenko a dovedit ca poate fi doar bucatareasa, dar nu conducatoare a tarii. Desi pe Ianukovici il sustin bancherul Tichipko, care in primul tur iesise pe locul trei, precum si Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, situatia noului presedinte nu va fi usoara. Blocul Iulia Timoshenko, cu 176 deputati in Rada (parlament), cu doi deputati mai mult decat are Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, s-ar putea sa nu accepte sa-si dea demisia din functia de prim-ministru, iar noi alegeri parlamentare sunt abia in 2011. Ea nu mai poate insa spera sa mobilizeze multimile pentru a manifesta ca in “revolutia portocalie” din 2004, caci toate sondajele arata ca populatia e profund dezamagita de clasa politica.  

Situatia economica a Ucrainei este dificila. Bugetul pe acest an nu este inca aprobat, productia industriala este in continua scadere, sporeste inflatia si cresc preturile, acordarea de FMI a unei noi transe a creditului este in discutie. O iesire rationala din impas ar fi colaborarea celor doi adversari dupa incheierea razboiului nervilor si acceptarea de presedintele Ianukovici a Iuliei Timoshenko ca prim-ministru. Daca nu se va reusi acest lucru, se risca o situatie exploziva. In diferite sondaje de anul trecut s-a vadit ca 60-80% din populatie doreste ca, in fine, la putere sa vina o mana de fier, care “sa faca ordine”. Nici unul dintre cei doi candidati la alegerile de duminica nu a luat in aceste sondaje nici macar 20% in increderea populatiei ca ar putea fi acest “personaj providential”, care sa faca curatenie in clasa politica si sa pedepseasca exemplar pe cei vinovati de coruptie.

Este de remarcat ca o buna parte din presa straina isi exprima ingrijorarea ca la Kiev va veni un presedinte cu simpatii fata de Moscova. Trebuie precizat insa ca singurul om politic ce se opunea apropierii de Moscova era actualul presedinte Iushcenko, care in primul tur a luat sub 5% din voturi. Iulia Timoshenko, desi a facut parada de nationalism in regiunile din vestul tarii, in 2009 a manifestat totusi intentii de apropiere de Moscova. O aplanare a situatiei incordate de pana acum in relatiile Kievului cu Moscova, ar fi in interesul Uniunii Europene, caci astfel sunt sanse ca transportul gazelor din Rusia pe teritoriul Ucrainei spre Europa sa nu mai inregistreze opriri neprevazute si suparatoare. E interesant ca ziarul Washington Post considera ca pierderea alegerilor de Timoshenko se datoreaza si reducerii ajutorului primit din partea SUA. Ziarul recunoaste ca in 2004 cu aceste fonduri s-a sprijinit “revolutia portocalie”, dar intre 2005 si 2008 suma de 40 milioane dolari s-a redus la 20 milioane, in timp ce Rusia si-a sporit fondurile alocate pentru sprijinirea studentilor, ziaristilor si altor persoane de a face stagii de pregatire in Rusia.  

RUSIA – Presedintele Dmitrii Medvedev a aprobat documentul intitulat “Bazele politicii de stat in domeniu ripostei nucleare pana in 2020”. Aceasta doctrina militara a mai avut doua precedente: in 1993 si in 2000. In 1993 autorii doctrinei porneau de la ipoteza ca conflictele nucleare sunt excluse. In anul 2000 varianta aprobata stabilea caracterul de mijloc de aparare al dotarii nucleare, dar adaoga o fraza : “Rusia isi rezerva dreptul de a folosi prima armamentul nuclear, ca mijloc exceptional in cazul in care este imposibila respingerea agresiunii prin mijloace clasice din partea unor blocuri militare si politice, cum sunt de pilda SUA si NATO”. Deci inca de acum zece ani era stabilit principalul adversar, astfel incat noua doctrina nu e originala din acest punct de vedere. In ea se subliniaza totusi ca extinderea spre rasarit a NATO si dotarea cu infrastructura militara a tarilor din imediata apropiere a frontierelor Fed. Ruse constitue principala amenintare la adresa Rusiei. Alte masuri de amenintare sunt: instalarea de sisteme antiracheta, militarizarea spatiului cosmic, desfasurarea sistemelor strategice de armament nenuclear de inalta precizie. Tot amenintari militare sunt considerate pretentiile teritoriale la adresa Rusiei si a aliatilor ei, precum si amestecul in treburile lor interne.

Folosirea armamentului nuclear este prevazut in noul document in alta redactare decat acum 10 ani, si anume “drept raspuns la folosirea armamentului nuclear sau a altor feluri de armament de distrugere in masa, impotriva sa sau a aliatilor ei, ca si in cazul agresiunii asupra Rusiei cu folosirea de armament conventional, cand este pusa in pericol insasi existenta statului”. Aceasta formulare este principala senzatie a noului document, caci s-a eliminat prevederea folosirii preventive de lovituri nucleare “in situatiile critice pentru securitatea nationala”. Toti expertii consultati de ziarul “Izvestia” au fost de acord ca noua redactare este mai blanda decat precedenta. Nu lipsit de importanta e si pasajul in care se precizeaza ca numai presedintele tarii poate ordona folosirea armamentului nuclear.

Cu toate astea sunt si critici la adresa doctrinei. Astfel Aleksandr Konovalov, presedintele Institutului pentru evaluari strategice, subliniaza ca, daca in doctrina de politica externa a Rusiei principala amenintare e considerat terorismul, in schimb in aceasta – e NATO. Iar Leonid Ivashov, vice-presedinte al Academiei pt. probleme geopolitice afirma ca documentul nu se bazeaza pe o analiza politica a actualei situatii internationale si pe prognozele strategice militare. Secretarul general al NATO, Rasmussen, a declarat ca doctrina militara ruseasca nu ar corespunde realitatilor lumii de azi. Este bizar ca acest document apare tocmai acum, cand sunt in stadiu avansat discutiile privind un acord Rusia-SUA asupra amplasarii si folosirii de rachete cu raza mica si mijlocie.

In acest context, nu e lipsit de interes urmatorul pasaj dintr-un interviu publicat in “Cronica romana” din 8 februrie 2010 si care se refera la anuntarea amplasarii pe teritoriul Romaniei a unor instalatii ale Statelor Unite de interceptare a rachetelor. 

Intrebare: Care este reactia cea mai probabila a Rusiei la instalarea elementelor scutului anti-racheta in Romania?
Raspuns: Pe baza declaratiilor oficialilor rusi referitoare la elementele scutului anti-racheta care ar urma sa fie instalate in Polonia si Republica Ceha, se poate presupune ca Romania va deveni tinta prioritara pentru rachetele nucleare rusesti.

Intrebare: De ce Rusia reactioneaza atat de agresiv la scutul anti-racheta care este un sistem defensiv?
Raspuns: Pacea din perioada “razboiului rece” a fost asigurata de asa-zisul concept MAD (“mutually assured distruction”, in traducere libera “distrugere mutuala garantata”). In termeni simpli, din cauza faptului ca nu exista vreo modalitate de aparare impotriva unui atac nuclear, tara atacatoare nu avea nicio sansa de a supravietui daca tara atacata avea posibilitatea sa riposteze. Tara atacatoare ar fi fost supusa unui atac nuclear de riposta la un interval de 5-7 minute dupa distrugerea tarii atacate. Instalarea unui sistem eficient de aparare ar permite SUA, in teorie, sa ameninte Rusia cu un atac nuclear fara a exista posibilitatea ca Rusia sa riposteze intr-o maniera care ar garanta distrugerea SUA. In acest context, raspunsul Rusiei a fost dezvoltarea unor “sisteme de livrare” a focoaselor nucleare care ar fi foarte dificil de interceptat. Ca raspuns imediat la instalarea elementelor scutului anti-racheta, militarii rusi propun, in eventualitatea unui conflict nuclear, distrugerea prin lovituri nucleare a instalatiilor scutului anti-racheta si lansarea ulterioara a unui atac masiv asupra SUA. Dimensiunea arsenalului nuclear rusesc pare sa permita implementarea practica a acestei strategii.

Alegeri prezidentiale in Ucraina

December 5, 2009

 

 

Pe 17 ianuarie 2010 au loc in Ucraina alegeri pentru presedintele tarii si campania electorala a inceput deja cu trei luni inainte. Daca din primul tur nu se obtine de nici unul dintre candidati majoritatea absoluta, atunci urmeaza al doilea tur peste 3 saptamani. Alegerile prezidentiale si cele parlamentare trecute au aratat ca in aceasta tara de 45,7 milioane locuitori, simpatiile populatiei se grupeaza in trei mari zone: de est, de centru si de vest. Daca regiunile (oblasti) din estul tarii voteaza majoritar cu seful partidului regiunilor, Viktor Ianukovici, iar cele de centru sunt dominate de simpatizantii actualului prim-ministru,Iulia Timosenko, lupta pentru castigarea fotoliului de presedinte al tarii se va da indeosebi pentru castigarea alegatorilor din partea de vest a tarii, unde spiritul nationalist este accentuat.  

Blocul Ucraina Noastra-Autoapararea Poporului (NU-NS), ce includea in 2007 noua partide de centru-dreapta ce il sprijineau pe actualul presedinte, Viktor Iuscenko, si avea in parlament 72 de deputati, in ultimele luni s-a spart si s-au format  14 partide, fiecare avand un candidat la presedintie, din randul unor fosti ministri sau deputati. Dintre ei, 40 o sprijina acum pe Iulia Timosenko (coalitia democratica), iar din restul de 32, doar 17 il mai sprijina pe Iuscenko (gruparea “Pentru Ucraina!”). Oamenii de afaceri ucrainieni i-au retras acestuia sprijinul lor si, conform sondajelor, Iuscenko nu mai poate conta la alegeri decat pe 2-3 % din voturi.

Principalii favoriti pentru castigarea alegerilor in zona de vest a tarii sunt Arsenii Iatseniuk (Frontul Schimbarii) si Iulia Timosenko, care are un avans de 6-7 puncte procentuale fata de Iatseniuk in cele 7 oblasti din vestul tarii. Dar acum sunt puse in discutie elementele ce au stat la baza blocului NU-NS si pe care le sustinea Iaseniuk initial si anume: abolirea imunitatii parlamentare, intrarea Ucrainei in UE si in NATO; independenta energetica fata de importul de gaz din Rusia si recunoasterea legala a miscarii partizanilor ucrainieni ce au luptat atat contra nazistilor, cat si a sovieticilor (Bandera s.a.). Scrisoarea, pe un ton critic foarte dur, adresata in luna august de presedintele rus Medvedev lui Iuscenko, a avut drept efect sporirea sanselor in vestul tarii a candidatilor nationalist-populisti si pro-occidentali.

Iulia Timosenko se bazeaza si pe sprijinul diasporei ucrainiene din SUA si Canada. La World Congress of Ukrainians ce a avut loc la Lviv la 21-22 august a.c., in ajunul zilei independentei Ucrainei, dansa a declarat ca sprijina ideea ca limba  ucrainiana sa ramana singura limba de stat in tara. In schimb Viktor Ianukovici a repetat ca el sustine ca si rusa sa fie limba de stat, ceeace ii poate aduce voturi in estul si sudul tarii, dar i-a ruinat orice sansa la alegatorii din vestul tarii si – in anumita masura – si in centrul ei.

Printre temele aruncate in desbatere este si averea candidatilor. Unii dintre ei se acuza ca poseda fonduri excesive pentru campania lor, provenite din surse obscure. La 11 noiembrie Viktor Iuscenko a criticat-o pe Iulia Timosenko, spunand ca inseala lumea. “Noi vorbim despre o societate deschisa si o putere cinstita. Atunci de unde ia d-na Timosenko sutele de milioane de griven pentru afise si conferinte la televizor si radio, atunci cand din declaratia dansei rezulta ca anul trecut a castigat doar 48.000 $ si ca nu are decat un apartament in Dnipropetrovsk in suprafata de 52 m.p.?”  Averea declarata a lui Iuscenko e compusa din 170 mii $ , din doua apartamente in suprafata de 371 si, respectiv, 300 m.p., un teren in suprafata de 13,3 ha., o casa la tara in suprafata de 657 m.p. , un automobil Zaporojetz si o motocicleta Harley-Davidson. Iuscenko se considera pe sine drept unul dintre cei mai buni bancheri din lume.

Seful partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici a castigat anul trecut 500.000 US dolari. El poseda o casa in suprafata de 620 m.p. si un apartament de 239 m.p. Cel mai bogat candidat pentru functia suprema este fostul sef al bancii nationale, omul de afaceri Serhiy Tyhipko, cu un castig anual de 2,5 milioane US dolari. Pe locul doi ca avere este managerul Mihail Brodski, cu un castig anual de 2,0 milioane $, iar pe locul trei – avocatul Oleg Riabokon, cu un castig de 700.000 $.  Cu toti banii lor, acestia nu au insa nici o sansa de a invinge in aceste alegeri.