Posts Tagged ‘Inegalitate sociala’

Inegalitatea sociala in Germania

March 1, 2013

Economistul american Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel, a elaborat in 1955 un studiu amanuntit prin care demonstra ca pe masura desvoltarii economice a unei tari, inegalitatea sociala se reduce. El era de parere ca aceasta relatie cu valoare de lege imuabila va continua si in viitor. Deceniile urmatoare au dovedit insa cu prisosinta ca ipoteza sa era gresita.

Incepand din anii ’80, dar mai ales in anii ’90, tendinta predominanta in societatile statelor industriale este alta: in timp ce paturile cele mai sarace nu reusesc sa se zmulga din conditia lor, patura celor bogati devine tot mai bogata, rapid si fara ca nimic sa i se opuna. Principalele cauze ale noii situatii sunt:

  1. Pe piata muncii raportul dintre cerere si oferta in privinta capitalului uman, s-a schimbat radical. A sporit mult cererea de personal de inalta calificare, cu solide cunostinte de lucru cu computerul, in dauna fortelor de munca fara studii. Valoarea cunostintelor a devenit un factor decisiv in productie;
  2. Concomitent s-a facut simtita concurenta tarilor cu salarii reduse, care – oferind produse sub pretul pietii – au determinat indirect scaderea sau stagnarea salariilor muncitorilor in tarile industriale;
  3. Declinul organizatiilor sindicale, care nu au putut obtine succese in tratativele privind salariile tarifare, in buna parte datorita numarului mare de imigranti ce isi ofera forta de munca pentru salarii reduse;
  4. Politica impozitelor, care a favorizat clasele de sus. In SUA de pilda, de cinci decenii se tot reduc taxele pentru cei bogati. Politica neoliberala dusa in SUA de presedintele Ronald Reagan si in Marea Britanie de prim-ministrul Margaret Thatcher au contribuit considerabil la aceasta.

Sunt numeroase studiile din diverse tari care sprijina cu date adancirea faliei dintre bogati si saraci, indeosebi in Statele Unite, si riscurile pe care ea le contine. Una dintre cele mai recente carti de analiza a acestei stari de lucruri este cea a lui Hans-Ulrich Wehler, profesor emerit de istorie sociala, intitulata “Die neue Umverteilung – Soziale Ungleichheit in Deutschland” (“Noua redistribuire – Inegalitatea sociala in Germania”) – Verlag C. H. Beck. Ce spune acest autor?

                                                           *

In Germania, inca cu trei decenii in urma, se inregistra o discrepanta stridenta a veniturilor. Dar recenta criza economica (2008-2009), departe de a fi redus diferenta, a sporit-o, astfel incat in aceasta tara cu o populatie de 82 milioane locuitori, sunt acum 100 de miliardari si 345.000 de milionari. Aceasta elita a bogatasilor este strans legata de casta politicienilor, aceasta ingrijindu-se ca, pe diverse cai, sa ii creeze conditii cat mai favorabile. Managerii unor firme au ajuns sa primeasca castiguri, pe care Wehler le numeste “obscene”. In 1990 castigul mediu al anual al unui membru al consiliilor de administratie ale primelor 30 de mari concerne germane era de 500.000 euro , dar in 2010 castigul lor mediu a fost de 2,7 milioane euro. Dar asta nu li se pare deajuns, caci recent s-a descoperit ca sumele depuse in secret de bogatasii germani in bancile elvetiene pentru a evita impozitarea se ridica la 180 de miliarde euro. Presedintele consiliului de conducere al companiei Volkswagen, Martin Winterkorn, a primit in 2011 un salariu anual in valoare de 17,5 milioane euro. Ceilalti membri ai consiliului au primit intre 7,2 si 8,1 milioane, in timp ce salariul anual al unui muncitor care lucreaza direct in productie la VW a fost in medie de 42.000 euro.

Daca in anul 2000 – scrie Wehler – 5% din populatie poseda jumatate din avutia productiva totala, in 2010 cca. 10% stapaneau doua treimi din totalul bogatiei, iar 1% – alcatuind patura cea mai de sus – chiar 35,8%. Intre 1992 si 2012 averile private s-au dublat, cu un spor de aproape 10 bilioane euro. Autorul previne ca acum traim “unul dintre cele mai dramatice procese ale istoriei contemporane”, care se va ascuti in viitor. Procesul de concentrare al avutiei nu este insa unica forma in care se prezinta inegalitatea sociala. Wehler se opreste in carte si asupra sanselor inegale de promovare in cariera, de ingrijire medicala, de obtinere a unei locuinte si chiar de casatorie, aratand cat de dificil ii este unei persoane din paturile de jos sa avanseze si sa patrunda in mediul elitei doar prin propriile merite. In incheiere se fac unele recomandari pentru puterea politica privind masurile ce ar trebui luate pentru evitarea unei rascoliri grave a societatii, printre care este taxarea severa a averilor ce depasesc o anumita limita si plafonarea salariilor excesive ale managerilor marilor companii.

                                                           *

Cartea lui Wehler este un exemplu de modul critic in care trebuie privita noua ierarhizare sociala ce s-a format in multe tari in ultimele decenii. O piata total dereglementata, eliberata deci de interventia statului si lasata sa fie condusa doar de jocul liber al intereselor individuale(August von Hayek, Milton Friedman), este o utopie ce a fost contrazisa de insasi criza financiar-economica recenta. Fortele ce actionau pe piata – bancile, Hedgefonds sau consiliile de conducere ale unor concerne – s-au dovedit incapabile sa se opuna cu succes pericolului prabusirii. Statul s-a aratat o putere de neocolit care a reusit, prin interventii totusi extrem de costisitoare, sa slabeasca ravagiile crizei. Dar nici el, statul capitalist, nu a fost capabil sa impuna pietelor financiare o reglementare eficienta si durabila. Nu numai argumentele economice sunt insa de luat in consideratie in analiza teoriei eliberarii de orice reglementare, ci si aspectul antropologic: comunitatile umane, mai mici sau mai mari, nu pot sa convietuiasca durabil cand ele resping un set, in comun acceptat, de norme si reguli institutionale. Aceasta e valabil atat pentru o casnicie, o asociatie sau un partid, cat si pentru o natiune.

Hans-Ulrich Wehler este un social-democrat. El vede ca la baza piramidei sociale sporeste proletariatul mizer in lupta cu o patura mijlocie ce nu vrea sa-si piarda statutul, dar crede ca potentialul revolutionar al Germaniei este scazut, deoarece “miracolul economic” faurit in anii de dupa razboi a cladit un fundament solid de protectie sociala generala, fundatie care se mentine inca neschimbata. Amenintarea ce zace in cascarea prapastiei de venituri si moravuri in societatea germana, va pune in discutie – mai devreme sau mai tarziu – legitimitatea societatii de piata si a democratiei. Acestea s-au bazat pana acum pe ideea ca produsul social poate fi creat fara incalcarea flagranta a normelor de echitate. Dar cand se vede ca un mic grup de persoane din varful piramidei beneficiaza de favoruri excesive, este indreptatita – afirma Wehler – reconsiderarea problemei echitatii. Conceptele statului social si al egalitatii de sanse trebuie revizuite pentru ca prin interventia statului sa se atenueze manifestarile unei ierarhii deformate.

                                                           *

Citind cartea succint prezentata mai sus, mi-am pus intrebarea daca in Romania a facut sau face oare cineva inventarul critic al starilor din ultimii 23 de ani din Romania, cu prezentarea cauzelor si consecintelor pe care un capitalism dezlantuit le-a produs si le produce inca, in care sa se arate cu obiectivitate si cine au fost atat profitorii, cat si pagubosii acestei uriase segregari sociale. Ma gandesc la fenomenul, ce merita investigat, al imbogatirii fabuloase a celor dintr-o subtire patura a societatii, concomitent cu saracirea a milioane de oameni, tarani sau fosti muncitori in intreprinderi inchise, din randul carora multi au luat calea strainatatii pentru a supravietui cu familiile lor. Este insa poate prea devreme pentru a pretinde asa ceva, inainte ca lumea romaneasca sa sufere o zgaltaire zdravana, care se o puna fata in fata cu raspunderile si indatoririle timpului.

SARACI SI BOGATI IN GERMANIA (II)

June 17, 2008

                                    SARACI  SI  BOGATI  IN  GERMANIA ( II )

 

                                               Patura celor mai bogati

 

            In raportul guvernului german din 2003 privind situatia saraciei si bogatiei private se arata ca, daca in categoria celor saraci sunt cuprinsi cei ce au un castig lunar sub 938 euro (in total 11,14 milioane locuitori, alcatuind 13,5 % din intreaga populatie), in schimb in categoria celor bogati intra cei cu un castig lunar de peste 3.128 euro, in total 4,62 milioane locuitori, alcatuind 5,6 % din intreaga populatie a Republicii Federale Germania. Intre aceste doua categorii este patura cea mai mare, cea mijlocie, care cuprinde 66,77 milioane locuitori, adica 80,9 % din populatie.

            Anual firma bancara americana Merril & Lynch impreuna cu firma de consultanta Cap Gemini alcatuiesc, in urma unor investigatii amanuntite, lista celor mai bogati oameni de pe glob (World Wealth Report). In raportul pe anul 2007 figureaza astfel pentru Germania – 798.000 persoane cu o avere intre 1 si 30 milioane dolari (23 milioane euro), 6.700 – cu o avere intre 23 si 250 milioane euro, 200 – cu o avere intre 250 milioane si un miliard euro, si 100 (o suta) – cu o avere de peste un miliard euro. Totodata raportul arata ca daca in aceasta tara in 1997 erau 3.929 de  persoane cu o avere de peste un milion de dolari, in 2003 numarul lor crescuse la 7.000. „Manager Magazin“ mai subliniaza ca daca in 2001 erau doar 54 miliardari, peste doar 5 ani numarul lor sporise la o suta.

            Pe lista celor mai bogati figureaza in frunte fratii Karl si Theo Albrecht, proprietari ai firmei de desfacere a produselor alimentare ALDI, fiecare cu o avere de 16 miliarde euro. Si Dieter Schwarz, ce ocupa locul trei cu o avere de 10 miliarde euro, este proprietarul firmei LIDL, in aceiasi branse. Susanne Klatten, fiica legendarului industrias Quandt, cu o avere de 7,75 miliarde euro, este cea mai bogata femeie din Germania. Ea poseda peste 50 % din actiunile intreprinderii chimice ALTANA AG si 12,5 % din actiunile firmei auto BMW. Dar si fratele ei ocupa locul 15 in lista miliardarilor germani, iar mama sa – locul 21. Primii 24 din aceasta lista poseda in medie fiecare o avere de 4 miliarde euro, obtinuta din diverse surse sau cu diferite strategii. Dintre acestia, noua si-au faurit averea in comertul de detaliu sau en-gros (familia Otto – comert prin corespondenta; familia Herz – firmele Tchibo, Puma, Nivea etc.; familia Haub – Kaiser’s, Plus, OBI etc.; Beisheim – firmele Metro, Kaufhof, Real, Saturn, Media-Markt, s.a.). In privinta industriasilor, ar fi multe de relatat despre relatiile stranse ale unora dintre ei cu regimul nazist. Printre ei, Günter Quandt, magnat al industriei potasiului si actionar la BASF, a initiat in 1933 sprijinul industriasilor pentru Hitler, iar Friedrich Flick (urmasii lui sunt pe locul 23 in lista miliardarilor) a trebuit sa stea 5 ani la inchisoare pentru activitate nazista. Alte familii de industriasi aflati printre primii 24 in lista miliardarilor sunt nume celebre : Porsche (auto), Henkel (chimie), Oetker (ind. alimentara), Braun (electrotehnice), Schaeffler (utilaje metalurgice) si Knauf (gips). Trei mari miliardari (Hopp, Plattner si Tschira) au facut averea in computere si programe, iar familia Mohn (Bertelsmann) si Springer – in domeniul mediilor de comunicare (televiziune si editare de ziare si reviste).

            Dar putini dintre miliardarii germani isi conduc singuri firmele. Pentru asta ei au angajati niste manageri, platiti cu salarii astronomice. Iata salariile anuale ale presedintilor consiliilor de conducere (Vorstand) ale catorva mari concerne (in milioane euro/an): Dieter Zetsche (Daimler Benz) – 7,5; W. Rietzle  (Linde) – 7,35; J. Grossmann (RWE) – 6,87; M. Diekmann (Allianz) – 5,26; W. Bernotat ((E.on) – 4,87; H.-J. Körber (Metro) – 4,66; Ben Lipps (Fresenius M.C.) – 4,2; Klaus Zumwinkel (Deutsche Post) – 4,13; J. Hambrecht (BASF) -3,99; H. Panke (BMW) – 3,78. Nu l-am reamintit pe presedintele lui Deutsche Bank  J. Ackermann care, cu fabulosul castig de 1.087.917 euro pe luna, adica 4.168 euro pe ora, are un salariu de 490 ori mai mare decat cel mediu al salariatilor sai. In Germania in 2006 castigul managerului unei firme avand intre 100 si 1000 de salariati a fost de 349.000 euro, iar al unei firme cu pana la o suta de salariati – de 274.000 euro. Nu trebuie uitat ca de fiecare data cand un concern este nevoit sa se desparta de managerul sau sef, din cauza unui scandal sau a scaderii valorii actiunilor, acesta este „recompensat“ pentru activitatea in cadrul firmei cu sume de mai multe milioane de euro. Un singur exemplu din numeroase:  Klaus Esser, seful lui Mannesmann AG a pierdut in anul 2000 disputa cu firma britanica Vodafone si a trebuit sa se retraga, nu insa inainte de a primi o „Abfindung“ (despagubire) de 15 milioane euro.  

            Concernele se stie ca sunt conduse de consiliul directorilor (Vorstand), care la randul sau e controlat de consiliul de administratie (Aufsichtsrat). Membrii acestor consilii de administratie nu sunt nici ei deloc prost platiti. De pilda J. Strube, presedintele consiliului de control al lui BASF are un salariu anual de 470.000 euro, iar Gerhard Kromme, presedintele aceluias consiliu la Thyssen-Krupp – 396.000 euro. In medie presedintii consiliilor de administratie a primelor 30 de firme germane au anual un salariu de 237.000 euro. De regula insa ei fac parte simultan din consiliile de administratie a mai multor concerne. Astfel  Manfred Schneider este presedintele consiliului la Bayer si Linde, dar si membru in consiliile altor cinci concerne, pentru care – cumulat pe 2006 – el a fost recompensat cu suma de 1.091.184 euro.

 

                                               Clasa de mijloc

 

            Am aratat mai sus ca in aceasta categorie intra cca. 80 % din populatia Germaniei, desi un sondaj a aratat ca doar 60 % dintre nemti se considera ca ar apartine acestei categorii. Dincolo de aceasta cifra globala se intalnesc insa mari diferente. In landurile din vestul tarii un salariat are in medie un venit brutto de 2.296 euro lunar, in timp ce in cele 5 landuri din est (fosta RDG) – numai 1.778 (adica 77 %). Dupa ce se scad impozitele si asigurarile sociale raman 1.492 euro in vest si 1.156 euro in est. Femeile fiind ocupate in munci mai putin calificate, in vestul tarii ele au in medie un venit cu 25 % mai mic decat barbatii (in landurile din est ele au doar cu 6 % mai putin).

            Iata cateva salarii lunare ale celor din aceasta categorie (in euro, in landurile din vestul tarii): inginer(a) in industria chimica – 2.945-4.395; medic in spital public – 2.867-4.540; judecatoare prima treapta – 3.094-5.043; profesoara invatamant superior – 2.971-5.358;  invatatoare – 2.560-3.522; functionar de banca – 2.091-3.049; postas – 1.611-2.021; vanzatoare magazin – 1.397- 1.981; gunoier – 1.651-1.845; sofer autobuz – 2.285- 2.322. Acestea sunt salariile celor de la partea inferioara a listei, caci in clasa de mijloc intra si cei cu ocupatii mai bine platite, ca de pilda (in euro/luna) : medic-sef de clinica – 18.000-20.000; jurist sef (firma mare) – 14.000; dentist (cabinet privat) – 8.500; judecator cu vechime – 7.300; consilier impozite – 6.200; avocat (in birouri cu 50-100 salariati) – 5.900; sef filiala de banca – 5.300; inspector contabil – 4.500; inginer(a) in uzina constructii de masini – 4.200-5.900.

            Care sunt insa cheltuielile lunare ale unui salariat sau liber profesionist? Ele sunt alcatuite, de pilda pentru cineva cu un castig lunar de 2000-2200 euro pe luna din urmatoarele (in euro): chirie – 640-680; curent electric si incalzire – 125-150; telefon si internet – 50-60; impozitul, asigurarea si intretinerea masinei – 60-95; benzina auto – 50-100; asigurare de accidente – 70-80; cotizatia la sindicat – 15-25; ziare si reviste – 15-25; scoala copiilor – 80-100; contributie la pensia suplimentara privata – 35-50; asigurare medicala – 50-100. Total cheltuieli fixe : 1100-1300. Raman deci pentru hrana, imbracaminte, distractie si eventual medicamente cca. 900 euro pe luna. Cu aceasta suma este greu ca intreaga familie sa poata pleca vara doua saptamani la mare sau la munte.

            Deschiderea tot mai mare, incepand din anul 2000, a foarfecei veniturilor intre clasa mijlocie si ce a celor bogati, pune cu acuitate problema dreptatii sociale. Un sondaj al institutului de demoscopie de la Allensbach din 2007 a aratat ca doar 15 % din cei intrebati au socotit ca in Germania relatiile economice sunt echitabile, iar 56 % – ca ele sunt inechitabile. Este semnificativ ca pana in anul 2005 la putere a fost un guvern de stanga (coalitie social-democrati cu „ecologisti), politicieni de frunte ai caruia (Schröder, Struck, Müller) au declarat ca pozitia traditionala a social-democratiei „sa se ia de la bogati pentru a se da la cei saraci“ nu mai este „politica societatii noastre moderne“. „Nu se mai poate vorbi de o distribuire echitabila a veniturilor, ci despre egalitate de sanse“ sustinea cancelarul G. Schröder. Oare la ce egalitate de sanse cu copiii celor mai bogate familii pot pretinde odraslele celor 3,5 milioane de someri? Un recent studiu a 100 de mari intreprinderi a aratat ca 80 % din posturile lor de conducere sunt ocupate de persoane ai caror parinti au fost proprietari de intreprinderi, mari manageri sau apartin nobilimii. “Cine are, aceluia i se va mai da“ ar fi proverbul indicat al societatii de clase divergente ce se creiaza.

            Intr-un amplu articol din decembrie 2007 din revista „Der Spiegel“ se arata ca an de an sporeste nesiguranta pierderii, chiar de clasa mijlocie, a statutului sau social. Iar acum se face din ce in ce mai simtita influenta globalizarii. Cel ce are un job in sectoarele de export al produselor (auto, chimie, constructii de masini) se poate considera favorizat de soarta. Dar cel ce este salariat in domenii in care fabricatia poate fi transferata rentabil in China, India sau Europa de rasarit, simte constant sabia lui Damocles deasupra capului. Odinioara intreprinderile construiau cartiere intregi de locuinte cu chirie ieftina pentru a lega salariatii de firma. Acum aceste locuinte sunt vandute cu miile unor firme imobiliare din St. Unite sau Marea Britanie, ce treptat sporesc chiriile. Nu este insa rar nici cazul cand consiliul unor firme aproba achizitionarea de vile somptuoase pentru sefii lor. Un alt fenomen este sporirea considerabila in ultimii zece ani a celor angajati sa lucreze cu program redus sau cu contract pe termen limitat, si care nu beneficiaza astfel de nici unul dintre avantajele acordate de firma celor cu conditii normale de munca. Intr-un sondaj efectuat recent de revista amintita, la intrebarea daca cei chestionati profita personal de actualul elan economic cu care se lauda doamna Angela Merkel, 81 % au raspuns negativ. Articolul revistei germane poarta titlul „Der grosse Graben“, ce se poate traduce prin „Marele sant“, dar si prin „Marea transee“ ce se pare ca se casca intre doua clase distincte ale societatii germane.