Posts Tagged ‘Info.Kappa.ro’

Despre ura in politica

April 21, 2010

            De peste 7 ani pe internet apare saptamanal o revista virtuala ce poate fi citita la adresa info.kappa.ro sau ri.kappa.ro. Este scrisa aproape in totalitate de Peter Gluck de la Cluj-Napoca si, dupa cate mi-am dat seama, are ca scop raspandirea cunostintelor stiintifice, tehnice, morale si filosofice. Pana acum au aparut aproape 400 de editoriale ample, solid documentate, tratand probleme diverse. De pilda, in ultimele luni au aparut articole despre omul primitiv ; despre valoare ; despre vise; Stanga si Dreapta; revolta si resemnare; admiratie si invidie; gust si dezgust; sacru si profan; despre scepticism; decenta si indecenta; despre geniu; despre internet s.a. Sunt texte pline de informatii, culese indeosebi din carti si reviste anglo-saxone, comentate intr-un stil alert, usor accesibil si deseori cu placute accente de humor. Citatele unor personalitati asupra temei in discutie sunt bine alese si fac lectura deosebit de interesanta.

Ura este tema abordata in aceasta saptamana in editorialul revistei. Este o chestiune vasta, care determina o interesanta reflectie filosofica a autorului asupra naturii umane. Se arata lacomia celui care uraste, prostia lui, satisfactia facila ce i-o confera ura, ravagiile pe care ura le-a facut si le face, toate – lucruri care merita sa ne puna pe ganduri. “La haine, c’est l’hiver du coeur” (Ura este iarna inimii) scria Victor Hugo. Cand se vorbeste despre ura, multi se gandesc la acei dusmani personali, care le-au provocat daune sau necazuri si pe care ii urasc. Dar ura, ura cu substrat politic sau religios stapaneste grupuri mari de oameni, partide sau intregi popoare si face in continuare ravagii pe glob. Gandul ne merge de indata la sinucigasii islamici ce isi declanseaza centura cu dinamita la Bagdad, la Kabul sau in metroul din Moscova, convinsi ca pentru ura lor, ce a costat viata atator oameni, vor fi recompensati undeva in ceruri. Mai departe in istorie ura dusa la extrem se intruchipeaza in acei piloti japonezi  “kamikaze” ce s-au sacrificat in al doilea razboi mondial aruncandu-se cu avionul asupra obiectivelor inamice.

Eu insa ma voi limita la istoria noastra, a romanilor, cautand perioadele in care dusmania politica a atins cote maxime, ducand – in timp de pace – la asasinarea adversarilor sau a celor ce gandeau diferit. Una dintre aceste perioade este, cea din interbelic, in care s-a ivit si a sporit miscarea legionara, sub diverse titulaturi (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Tara). Ea a fost varianta romaneasca a fascismului european, cu toate aspectele sale de nationalism, misticism si teroare. Incurajat din interiorul, dar si din exteriorul tarii, terorismul legionar a luat formele cele mai aberante ale urii politice, facand ca Romania sa inregistreze un tragic record: singura dintre tarile europene in care doi prim-ministri in functiune (I.G. Duca si Armand Calinescu) si un fost prim-ministru (Gh. Argesanu) au cazut rapusi de gloantele legionare. Iar aceiasi mana scelerata a curmat viata a doua mari spirite ale tarii: Nicolae Iorga (si el fost prim-ministru) si Virgil Madgearu (si el fost ministru). Lista atrocitatilor legionare este insa si mai mare: uciderea prefectului de Iasi, C. Manciu, asasinarea in inchisoarea Jilava a 65 de fosti demnitari si functionari superiori, printre care doi fosti ministri (Victor Iamandi si Gabriel Marinescu) si pogromul de la Iasi din iunie 1941, in care au fost ucisi peste 8.000 evrei. La asta se adaoga, ca manifestare a urii ce stapanea spiritele celor ce totusi se revendicau din respectarea religiei ortodoxe, starea de teroare intretinuta permanent in opinia publica prin acte huliganice si de vandalism impotriva populatiilor minoritare sau a celor de alte opinii politice.

Orizontul ideologiei fasciste viza aservirea oamenilor dictaturii totalitare, diabolizarea adversarului imaginar, a “strainului”, intretinerea spaimei ca acesta i-ar putea periclita existenta si a convingerii ca numai prin inlaturarea – chiar exterminarea lui – poate fi asigurat viitorul natiei. Ura salbatica impotriva altora a a determinat ca milioane de oameni sa fie captivati de propaganda si implicati in crimele fascismului. Miscarea legionara a fost caracterizata ca “Nationalism care ucide” de marele istoric roman, Nicolae Iorga, care si el era nationalist, dar democrat. Ideologia legionara din Romania era acumularea unor componente asemanatoare celor din Germania nazista si Italia fascista, la care s-a adaogat traditionalismul antimodern si refuzul industrializarii capitaliste a tarii si a reinnoirii structurilor sociale, deoarece acestea ar fi dus la “pierderea identitatii poporului roman”.

Intr-o antologie de texte publicata in 1994 in editura Noua Alternativa sub titlul “Ideea care ucide – Dimensiunile ideologiei legionare” (a se observa ca asemenea carti nu apareau pe vremea comunismului, caci s-ar fi putut face o comparatie relevanta intre cele doua ideologii) se pot citi multe contributii ale ganditorilor extremei drepte interbelice, ce fundamentau atitudini de ura impotriva celor considerati “un corp strain” in interiorul natiunii. Constantin Noica scrie, de pilda, un articol intitulat “Intre parazitul din afara si parazitul dinauntru”. Mircea Eliade scrie si el in revista “Buna Vestire” articolul “De ce cred in biruinta miscarii legionare”. Dan Botta publica in “Sfarma Piatra” un articol cu titlul “Pentru cultul mortii”, in care declara ca “poporul romanesc a intuit mai bine ca celelalte valoarea actului de a muri”. Si exclama: “Sa invatam a muri!”, conditie a sacrificiului suprem. Emil Cioran, aflat in 1934 in calatorie prin Germania nazista, scrie in “Vremea” un articol ce incepe printr-o marturisire: “Nu exista om politic in lumea de astazi care sa-mi inspire o simpatie si o admiratie mai mare decat Hitler”. Const. Papanace scrie si el un articol intitulat “Deziudaizare, dezfanariotizare si deztiganizare”, in care cere “insanatositea fizica a natiei” prin selectia rasiala, folosind sterilizarea anumitor categorii ale populatiei. Articole in acelasi spirit erau semnate de Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Petre Tutea, Octav Onicescu s.a. Frazele mestesugite si cuvintele exaltate ale intelectualilor ce au aderat la cauza Legiunii sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat le erau cunoscute oribilele asasinate infaptuite din ordinul conducatorilor miscarii. Unii dintre ei, cum este Emil Cioran, s-au desolidarizat apoi categoric de ideile imbratisate in tinerete, dar altii, ca de pilda M. Eliade (in memoriile scrise spre sfarsitul vietii la Chicago) au considerat ca cel putin o parte din crimele infaptuite in numele Legiunii “aveau un sens religios, de jertfa”. Ura impinsa la paroxism duce la crima, indiferent sub ce motive s-ar incerca justificarea ei.

Se putea crede ca aceste idei pernicioase au disparut definitiv in intunericul secolului trecut. Gresita speranta! Caci urmasii legionarilor au reaparut ca ciupercile dupa ploaie, beneficiind de toleranta perioadei de tranzitie. Trei sunt principalele miscari ce isi revendica acum in Romania mostenirea extremei drepte interbelice: “Noua Dreapta”, “Miscarea Legionara” si “Partidul pentru Patrie”. Prudente, in doctrinele pe care le afiseaza, ele au pus o surdina unora din ideile-forta de odinioara: nu mai sunt proslaviti Hitler, Mussolini si politica lor, nu se mai intretine cultul unui sef atotstiutor si venerat ca o icoana, s-a estompat oarecum ura impotriva democratiei. Dar toate celelalte ingrediente ale fascismului sunt prezente: nationalism exacerbat, crestinism ortodox habotnic, intretinerea cultului fostilor sefi legionari (Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota, Vasile Marin s.a.) si a “invataturilor” lor, asumarea exceselor trecutului legionar (“care – spun ei – si-au avut motivatia lor politica si psihologica”), combaterea vehementa a partidelor “monstruoasei coalitii” (PSD, PNL, PRM, PNG), dar nu si a PD-L, combaterea homosexualitatii, un militant anticomunism, xenofobism si antisemitism. Intre aceste trei miscari politice, care fiecare nu au mai mult decat cateva sute de membri, diferentele sunt minime, dar deocamdata este departe o unificare a lor. Rasfoirea revistelor lor (“Puncte Cardinale”, “Sfarma Piatra”, “Buciumul” s.a.) arata o mentalitate a aderentilor lor, care nu se deosebeste cu nimic din ideologia urei fata de “cel strain”, care poate fi roman get-beget, dar e dusman daca nu recunoaste valorile nationalismului extremist.

Citind doctrinele lor pe internet am intalnit urmatoarea fraza: “Miscare mandra de trecut, cu privirile spre viitor”. Intr-adevar, nu este deloc exclus ca, intr-o conjunctura politica favorabila si beneficiind de o toleranta interesata din partea autoritatilor, toate ingredientele aratate mai sus sa se combine intr-o forta exploziva. Care insa ar face acelasi rau tarii, pe care l-au facut legionarii in cele 4 luni si ceva de zile in care au fost la putere in 1940.

Despre Nevoia de Stanga

February 2, 2010

De cativa ani apare pe internet o interesanta revista de cultura generala ce poate fi “rasfoita” la adresa Info.Kappa.ro si care e intretinuta saptamanal de Peter Gluck, inginer si om de stiinta de la Cluj-Napoca. Daruindu-si intregul sau timp liber de pensionar si cunoscator al imenselor posibilitati ale Net-ului pentru a ne comunica, prin editoriale si citate celebre, intelepciunea acumulata in lume in probleme diverse (ca de pilda: Virtutea; Adevarul; Superstitiile; Inteligenta; Drepturile omului; Egoismul; Altruismul), dansul s-a incumetat sa abordeze acum si explicarea unui domeniu politic : cel al conceptelor “Stanga si Dreapta”. Intr-un editorial in care sunt multe afirmatii corecte, se strecoara insa si unele pareri discutabile, unele false, desi deseori intalnite. Asupra lor as dori sa ma opresc in cele de mai jos.

 a) Cand se trateaza cele doua concepte fundamentale ale spatiului politic mondial al ultimilor doua sute de ani, era de asteptat sa fie luate in considerare numai ideile ce ii anima pe oamenii ce adera la ele, deci Weltanschauung-ul ce constitue nucleul lor peren. Iar asta are prea putina legatura cu politica versatila a diverselor partide, din tara sau strainatate. Cand se scrie de pilda “Fiecare tara are stanga si dreapta ei, mai mult sau mai putin in contradictie, reciproc ostile, aliate temporar etc. Mare e gradina politica a Domnului! (…) Partidele au o eticheta: fie stanga, fie dreapta”, cititorul este indemnat sa asimileze principiile expuse in articol unor partide concrete. Ceeace introduce confuzia, deoarece atributul “de stanga” sau “de dreapta” este deseori adoptat arbitrar in confruntarea politicianista. Partidul democrat-liberal (PD-L) se afirma acum de dreapta, seful sau – Basescu – a fost de stanga (reprezentantul Romaniei in Internationala Socialista), dar in fond este un partid populist. PSD a avut mult timp inscris in statut ca este un partid “de centru-stanga”, dar – desi ce in politica dusa cand era la putere a dovedit trasaturi liberale – a considerat oportun sa-si schimbe titulatura la ultimul congres, iar acum e partid numai “de stanga”. Daca, de pilda, seful partidului Romania Mare ar socoti nimerit ca maine, din motive pur electorale, sa-l intituleze partid de stanga (asa cum de altfel il si denumesc unii adversari), inseamna oare ca bagajul de idei nationaliste si mistic-religioase ale acestui partid sa complecteze profilul conceptual al stangii?

b) In definirea deosebirilor dintre stanga si dreapta, multi politologi folosesc criteriul egalitatii. Acest criteriu este combatut cu argumentul clasic al dreptei: oamenii nu se nasc egali, unii sunt mai prosti, altii mai destepti, unii mai saraci, altii mai bogati. “Egalitatea nu exista in Natura, ea nu exista in societatile omenesti”. De aici concluzia : principiul fundamental al stangii este o utopie, caci asa a lasat Dumnezeu lumea impartita: intre stapani si slugi, intre cei destinati sa domine si cei ce sunt condamnati pe vecie sa se supuna. Aceasta premisa este insa falsa si cel mai bine a exprimat acest lucru Gabriela Cretu pe blogul dansei, de unde redau cateva randuri: „Egalitatea nu este un atribut cu care ne nastem sau un ansamblu de calitati pe care ni le insusim. Egalitatea este o relatie sociala cu privire la exercitarea drepturilor, oportunitatilor si responsabilitatilor. Dreapta in mod interesat opune egalitatea diferentei si o echivaleaza cu uniformizarea. Egalitatea nu are de a face cu natura. Egalitatea este fundamentul democratiilor moderne; este axioma pe care s-a incercat construirea unui sistem coerent de relatii sociale. Garantarea egalitatii, libertatii si dreptului la cautarea fericirii este prima fraza cu care incep revolutiile burgheze si constitutiile moderne… Teoretic ne nastem egali dar acceptarea axiomei nu este suficienta. Lumea in care ne nastem este deja ierarhizata, diferentele economice, culturale, de influenta si putere sunt foarte mari. In aceste conditii, egalitatea inseamna crearea de oportunitati pentru ca aceste diferente sa nu se reproduca la infinit si noile generatii sa nu poarte povara pacatului initial. Fiecare trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta pe deplin propria personalitate, indiferent de locul sau familia in care s-a nascut, in avantajul sau si al societatii. Opusul egalitatii este discriminarea sau excluderea sociala, nu diferenta. Egalitatea este conditia libertatii, nu viceversa, iar ele pot exista in mod autentic numai in cuplu, impreuna.”

La cele de mai sus ma simt dator sa adaog cateva reflectii despre stanga. Este incontestabil ca existenta oamenilor in capitalism nu mai este cea de pe vremea lui Oliver Twist al lui Charles Dickens si nici macar cea a lui Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu. Capitalismul a devenit, in decursul ultimului secol, mai omenesc, iar aceasta tocmai datorita cuceririlor sociale, a luptelor sindicale, a muncii politice a stangii. Ceeace nu presupune deloc resemnarea, culcarea pe lauri. Traim o perioada ce urmeaza unei crize economice mondiale in care capitalismul parlamentar democratic a dovedit, printre altele, ca este incapabil sa rezolve unele probleme ce vor deveni esentiale in viitor. S-a vazut aceasta macar cu rasunatorul esec al Conferintei de la Copenhaga despre deteriorarea climei, care vizeaza intreaga omenire. Concluzia conferintei a fost ca nu ar fi nimic urgent, ca se mai poate astepta. Dar in momentul in care a izbucnit criza financiara, au sarit cu totii si in decurs de o saptamana s-au gasit sume imense pentru a salva sistemul bancar. Ceeace dovedeste ca doar prin mobilizarea pentru protest a maselor mai poate fi salvata lumea comuna, pe care capitalismul si imputernicitii lui aflati la carma statelor o duc la dezastru. Nu diluarea stangii cu apa liberalismului va raspunde la dificilele probleme ce ne asteapta. Caci deja se intrevede un pericol major: captarea de catre extrema dreapta a unei parti a cetatenilor exasperati, ce isi exprima revolta nu prin schimbarea sistemului, ci prin invocarea unor iluzorii dusmani, a unor fantome ce ar ameninta „faptura nationala” : terorismul, comunismul, mana Moscovei, pericolul galben, comploturi evreiesti sau maghiare, etc.

Omul stangii veritabile, deci nu cel ce accepta cu usurinta toate compromisurile, stie ca lumea este si va ramane imperfecta. Dar mai stie ca e nevoie NU de o mare revolutie anticapitalista, ci macar de o transformare radicala a societatii, pentru a nu cadea mereu dintr-o criza intr-alta, tot mai devastatoare de valori si de vieti omenesti. Nu este exclus ca viitorul sa ne rezerve surpriza unui capitalism autoritar, dictatorial. Caruia doar stanga este capabila sa-i tina fata, singura in masura sa dea raspunsuri tineretului aflat in cautare de solutii la situatiile de antagonism catastrofal ce ne asteapta : dezastrul ecologic mondial, adancirea prapastiei intre bogati si saraci, segregarea cu trasaturi rasiale din marile centre urbane, privatizarea fortata a bunurilor publice si a serviciilor comune s.a. Toate acestea trebuie semnalate, pentru ca viitorul sa nu apartina nici pietei, nici statului, ci altor forme de adoptare in comun a deciziilor in folosul majoritatii populatiei.