Posts Tagged ‘internationalism’

Intelectualul de stanga

February 10, 2014

 

Cu sapte ani in urma am publicat, pe un alt blog, un text cu titlul de mai sus, care pe atunci a parut desuet, caci criza economica nu isi aratase coltii, iar practic intreaga presa era ocupata de articole ale laudatorilor avantajelor capitalismului, ce semnalau totodata  pericolul nostalgiei dupa regimul prabusit in 1989. Perioada care a trecut de atunci a scos la iveala lacunele pe care le continea propaganda dreptei si a permis aparitia in spatiul public a unor voci critice, strict necesare intretinerii spiritului democratic in societate. M-am gandit ca poate ar fi totusi oportun sa republic pe acest blog articolul din aprilie 2007, care socotesc ca nu si-a pierdut din actualitate.   

Ce este oare un om ce poate purta numele de intelectual ? El nu este desigur numai un om care a citit mult, desi aceasta e si ea una din trasaturile sale. Nu este nici omul ce se crede in posesia adevarului si arata semenilor sai – de la amvon sau de la tribuna – unde este ascuns dusmanul ce impiedica schimbarea in bine a lumii, desi un angajament politic sau moral este deseori si el un apanaj al intelectualului veritabil. In cele ce urmeaza voi face cateva reflectii asupra notiunii intelectualuluide stanga.
Mihail Ralea scria in 1936 ca intelectualul trebuie sa fie in primul rand un om inteligent, adica acela „care nu confunda niciodata punctele de vedere. Iar asta exclude obsesia, ideea fixa, sistemul monoton“.
Jean Paul Sartre credea ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. El spunea ca „un intelectual este cineva care e fidel unui ansamblu politic si social, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber“.
In fine, Regis Debray sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel ce are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. Dar, atentie, spunea el, caci „intelectualul de azi, cel ce apare la televiziune si in pagini de ziare, a devenit portavocea elitelor politice si economice. Acest intelectual nu mai rosteste adevarul, caci adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual cu mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja. Adica nu mai e un intelectual veritabil.“

Mi se pare ca tocmai de asemenea „intelectuali“ suntem inconjurati noi astazi, adica de cei ce fac cu alte mijloace jocul celor aflati la putere, de cei care in spatiul culturii sunt avocatii noilor boieri ai politicii.
Dar ce este intelectualul de stanga si ce il deosebeste de cel de dreapta? Radu Florian, intr-un celebru articol scris cu putin inainte de a muri, intitulat „ De ce nu sunt de dreapta ?“ arata ca : „Inscrierea la dreapta pentru multi dintre intelectualii de azi vine din impartasirea valorilor si ideilor unor curente traditionaliste, de dreapta si chiar de extrema dreapta ce au dominat in trecut cultura romaneasca, a instalarii pe pozitiile acum comode ale dreptei antebelice revansarde, a imposibilei asumari critice a istoriei societatii romanesti.“ Si adaoga : „Nimeni dintre ei nu se simte jenat ca sub comunism a beneficiat de diverse avantaje care altora le-au fost interzise. Nimeni dintre ei nu are remuscari de constiinta ca a dat dovezi de adeziune febrile, pline de zel, cand la fel de bine puteau sa fie rezervati. Unii merg atat de departe incat isi detesta si lumea din care provin, societatea romaneasca si cultura ei, tot ce s-a realizat in trecutul apropiat : fabrici, universitati, opere de arta“.
Intelectualul de stanga are insa o alta scara a valorilor si respinge ideea, tot mai frecvent repetata, ca astazi nu ar mai exista deosebiri esentiale intre stanga si dreapta, sub pretextul ca recunoasterea unanima a virtutilor pietii, i-ar fi facut pe toti liberali, mai mult sau mai putin. Delimitandu-se de politica autoritarista a dictaturilor comuniste ce au compromis valorile socialismului, stanga moderna are in centrul preocuparilor sale apararea drepturilor cetateanului, justitia sociala, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, nationalitate sau sex.
Idealurile stangii nu pot fi indeplinite decat intr-o societate democratica, in care consultarea periodica desvaluie aspiratiile poporului, iar cucerirea puterii nu este un scop in sine, ci calea prin care aceste aspiratii pot fi traduse in viata. Stanga se opune dreptei ce doreste reducerea la minim a rolului statului, adica faurirea unei societati in care politicul sa stea in slujba economicului, dar totodata este impotriva exagerarii rolului statului, asa cum fac cei ce doresc un stat autoritar avand in frunte un sef atotstiutor si atotputernic. Dar stanga se opune si populismului, cu discurs demagogic, nationalist si mistic religios. Stanga moderna nu este egalitarist-nivelatoare ca in comunism, ci sustine o egalitate reala de sanse pentru toti cetatenii. Omul de stanga este internationalist , e prudent in folosirea notiunii deoarece este constient ca marile concerne multinationale, ce promoveaza aspecte negative ale globalizarii, reprezinta fata pernicioasa a notiunii de internationalism. Dar el, intelectualul de stanga, este patriot, caci isi iubeste tara si nu-i intelege pe cei ce contesta in ansamblu calitatile poporului sau. Stanga moderna se opune capitalismului salbatec, dar nu capitalismului in general, si sustine o politica ce urmareste imblanzirea lui prin reforme. Stanga crede in libertatea de expresie, doreste desvaluirea in mass-media a racilelor unei societati imperfecte, dar este critica fata de modul abuziv in care se foloseste aceasta libertate pentru manipularea opiniei publice in interese de grup sau personale. Stanga este singura miscare politica capabila sa lupte cu sinceritate impotriva saraciei. Ea este principial contra razboiului, dar nu este pacifista, adica prefera rezolvarea conflictelor mondiale prin tratative, iar nu prin exercitarea fortei. In fine, omul de stanga intelege ca pentru progresul societatii e nevoie permanent de un dublu compromis : intre capital si munca pe de o parte, si intre stat si piata, pe de alta parte.

 

 

OMUL DE STANGA SI IDENTITATEA NATIONALA

November 22, 2009

O idee veche staruie inca in mintile multora, chiar a celor bine intentionati: stanga e internationalista, dreapta e mai curand nationalista. Nu incerc sa descifrez aici, in anul de gratie 2009, ce inseamna astazi stanga si dreapta. Dar merita sa reamintesc ca un mare politolog italian stabilea astfel diferenta: “Criteriul frecvent utilizat pentru a distinge dreapta de stanga il constituie atasamentul la idealul egalitarismului, care – alaturi de cel al libertatii si pacii – este motivatia suprema pentru coeziune si lupta politica. Omul de stanga este egalitarist, adica porneste de la convingerea ca cea mai mare parte a inegalitatilor care il indigneaza si pe care ar vrea sa le faca sa dispara, sunt sociale si deci, eliminabile. Omul de dreapta insa  este inegalitarist: pentru el inegalitatile din societate tin de natura omului si deci nu pot fi eliminate. De aceea inegalitaristul tine sa accentueze diferentele intre oameni.” Mai pot fi gasite si alte criterii de definire, dar in orice caz este falsa opinia ca in zilele noastre stanga si dreapta s-au apropiat intr-atat incat nu mai pot fi deosebite.

 In ce priveste termenul de internationalism, stim ca notiunea se refera astazi mai putin la solidaritatea muncitoreasca, asa cum era inteleasa la sfarsitul secolului 19, cat mai ales e  strans si indestructibil legata de cea a numeroaselor concerne multinationale, a bancilor cu o retea de filiale in zeci de state, a societatilor si firmelor internationale, despre care deseori e greu de spus carei tari mai apartin. Iar nationalismul, termen poluat de nenumaratele abuzuri ale extremismului de dreapta, continua sa fie folosit in scopuri electorale, mascandu-i-se demagogic imaginea compromisa si atribuindu-se cea de patriotism.

            Am facut aceasta introducere pentru a reaminti ca numai stanga, indiferent daca conceptul este imbratisat de un partid sau exprima doar o anumita sensibilitate, este cea care a luptat impotriva efectelor nocive ale procesului de globalizare economica, cand acesta se reduce la “internationalismul” cercurilor financiare mondiale. Tot ea este cea care a dezvaluit – cu cativa ani in urma – substratul propunerii de creare a unei “Europe federale a regiunilor”, aplaudata de ideologii dreptei, care ar fi dus la recroirea granitelor si destramarea statelor nationale. In fine, revenind la tara noastra, stanga este cea care s-a opus incercarilor de rescriere a istoriei romanilor sub pretextul demitificarii personalitatilor ce au aparat fiinta nationala si au faurit statul actual, precum si cea care s-a opus demolarii unor valori general acceptate ale literaturii romane, ceeace ar fi sters sters si ultimele iluzii pe care le mai nutrim despre trecutul neamului.

            Este fals si total neproductiv a lasa ca oameni cu viziune de dreapta sa se erijeze in unicii aparatori ai valorilor nationale, atunci cand aceste valori sunt intretinute cu grije in sufletul majoritatii cetatenilor Romaniei. Solidaritatea internationala este un sentiment nobil, ce nu exclude insa acordarea importantei cuvenite caracteristicilor predominant pozitive ale celor ce locuiesc majoritar pe acelasi teritoriu si vorbesc aceiasi limba. Poate parea paradoxal, dar este totusi o realitate faptul ca astazi in tarile Uniunii Europene, organizatie ce face pasi spre integrarea economica a tarilor continentului, este departe de a dispare sentimentul national, ci – din contra – el se afirma cu mai multa putere. In Franta, in chiar aceste zile, se desfasoara o vasta campanie pentru clarificarea valorilor identitatii nationale si a ceeace reprezinta mandria de a fi francez. In Germania tot mai frecvent televiziunea si ziarele deschid desbateri cu privire la aportul marilor figuri din istoria tarii la crearea acestei natiuni “der Dichter und Denker” (a poetilor si ganditorilor). Venita din Statele Unite, ideea unor sondaje pentru clasificarea ierarhica a celor mai mari personalitati din istorie, a prins si s-a raspandit in toate tarile Europei, cu  participarea neasteptata a milioane de cetateni.

Romanul tine la tara sa, iar a desconsidera aceasta realitate, cu argumentul ca alimenteaza spiritul nationalist, este simplist si nu poate fi acceptat de omul politic de stanga. Ceeace nu inseamna insa ca el nu e constient de lipsurile proprii, unele din ele vechi, precum si de mentalitatea defetista pe care au sadit-o in mintile oamenilor anii grei ai tranzitiei. Conform datelor ONU in acest an numarul persoanelor din Romania ce traiesc in saracie absoluta a depasit cifra de 1,6 milioane (din care 350 mii copii pana la 14 ani). Totodata in Romania inegalitatea veniturilor banesti este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeana. Economia tarii, inglodata in datorii, are viitorul compromis de o conducere incapabila si, uneori, venala. Politicienii sunt, in buna parte, prea putin preocupati de interesul public si mai mult de interesul propriu. Treptat au aparut doua Romanii, greu de a fi unite : cateva sute de mii de oameni ce au acces la sanatate, educatie si servicii, si restul de milioane, care se chinuie sa supravietuiasca si nu reusesc sa se zmulga din saracie. Deci un ansamblu de stari de lucruri ce ar justifica indignarea generala si cererea de a se pune capat cauzelor ce ne-au dus aici. Dar nu, nimic de acest fel nu se intrevede! Incepand de la Patapievici incoace (in 1990 si reluat in “Politice”) si trecand prin mii de articole de ziar (in care s-au scos la iveala tot soiul de racile – reale sau imaginare), cauzele sunt atribuite doar unor defecte genetice ale acestui popor. Quid prodest? Cui foloseste oare aceasta atitudine ce are caracterul de campanie dirijata si care a facut sa fie mai raspandit ca niciodata in trecut, sentimentul de inferioritate al unei natiuni ce traieste de veacuri in jurul arcului Carpatilor?

Doar o politica ferma de stanga poate aduce schimbare in cele ce se intampla. E iluzorie speranta unora ca, prin apartenenta tarii la Uniunea Europeana, poate veni din afara salvarea. Multi politicieni s-au bucurat chiar ca, prin admiterea Romaniei in U.E., o parte din deciziile lor eronate s-ar putea arunca in seama celor de la Bruxelles. Prin asta insa s-ar sprijini doar mentalitatea ca fara “indicatiile pretioase” venite din strainatate, romanii sunt sortiti pieirii. Dar ori de cate ori va fi pus in fata dilemei de a alege intre o optiune radicala de stanga sau una de dreapta, occidentul va da preferinta ultimei, sperand ca pe aceasta o poate tine mai bine sub control. Iar elita noastra intelectuala, a imbratisat-o si ea. Filosoful maghiar , originar din Cluj, Gaspar Miklos Tamas ii facea urmatoarele reprosuri acestei elite intelectuale romane: “Pentru ca nu v-au convenit consecintele politice ale revolutiei din decembrie 1989, ati convins o lume intreaga ca revolutia de fapt nici nu a avut loc, ca a fost doar o scamatorie, un miraj, o halucinatie, reusind astfel sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului roman. La posturile de televiziune din lumea intreaga au aparut revolutionari romani care si-au negat propriile acte de eroism. Revolutionarilor le-a fost atat de sila de propria lor revolutie si de libertatea propriului lor neam, incat au fost dispusi sa renunte pana si la mandria nationala”.

In incheiere trebuie reamintit ca patriotismul este constiinta identitatii nationale, este fidelitatea fata de istoria tarii, pretuirea succeselor realizate si amintirea infrangerilor suferite, respectul limbii si al culturii, acceptarea de sacrificii pentru cauza celor multi. Cu doua sute de ani in urma Saint-Just spunea: “Patria este in fond nu doar solul, ci comunitatea de afectiuni care face pe cetateni sa lupte pentru ceeace le este drag”. Iar apararea patriei pune implicit problema supravietuirii statului national, a prelungirii istoriei sale particulare, a mentinerii suveranitatii. Iata de ce stangii ii revine rolul de a duce, sincer si consecvent, o politica patriotica, caci ea nu accepta demontarea treptata a statului, doar de dragul crearii conditiilor optime pentru ca piata sa-si impuna nestingherita regulile. Ernest Renan scria pe la 1880: “Existenta unei natiuni este un plebiscit de zi cu zi, asa cum existenta omului este afirmatia permanenta a vietii”. Iar revolutionarul Tudor Vladimirescu exclama : “Norodul suntem noi, iar nu tagma jefuitorilor!”.